Buze

1.(Fam.) A rămâne cu buzele umflate = a rămâne înșelat, dezamăgit în așteptările

sale.
A-și mușca buzele (de necaz sau de părere de rău) = a regreta foarte tare, a se căi.
A sufla (sau a bate) în (sau din) buze = a rămâne păgubaș; a fluiera a pagubă.
A se șterge (sau a se linge) pe buze = a fi silit să renunțe la ceva.
A-i crăpa (sau a-i plesni, a-i scăpăra, a-i arde cuiva) buza (de sau după ceva) = a
avea mare nevoie (de ceva).
A-și linge buzele (după ceva) = a pofti, a râvni (ceva).
A lăsa (sau a pune) buza (în jos) = (mai ales despre copii) a fi gata să izbucnească
în plâns. ♦ Margine a unei răni pricinuite de o tăietură adâncă.
2. Margine a unor obiecte, a unor vase. Buza străchinii.
◊ Expr. (Rar) Plin (până în) buză = foarte plin, plin ochi.
3. Culme a unui deal, a unui pisc; margine a unui șanț, a unei păduri etc.
4. Ascuțiș al unor instrumente de tăiat; tăiș.
5. (În sintagma) Buză de bandaj = partea proeminentă a bandajului montat pe roțile
autovehiculelor de cale ferată, care servește la menținerea și la conducerea
vehiculului respectiv pe șină.
A întoarce ~a pe dos a se supăra tare, mai ales fără motiv; a se bosumfla.
A-și linge ~ele după cevaa dori ceva foarte tare; a râvni ceva.
A-și mușca ~ele a regreta amarnic.
A rămâne cu ~ele umflate a rămâne dezamăgit; a fi decepționat de ceva. 2) Linie
care mărginește suprafața unor vase, obiecte, organe etc.; margine. ~a urciorului.
~a unei răni. 3) Partea ascuțită a unui obiect de tăiat; ascuțiș; tăiș. ~a toporului.
Context
Vorbește din vîrful buzelor. □ Toți pe buze-avînd virtute, iar în ei monedă
calpă.EMINESCU, O. I 150.
Făcură jurămînt lui Rudolf, mai mult din buză decît din inimă. BĂLCESCU, O.II
187.
Pe buze miere, Și-n inimă fiere. Marginile unei răni pricinuite de o tăietură
adîncă. 2. Margine (dreaptă sau răsfrîntă) a unor obiecte (în special cînd au formă
rotundă). Paraschiv își trase mîna, dar buza capacului îi strivi un deget. PREDA,
Î. 180.
Pe buzele străchinii, o lingură de cositor. DELAVRANCEA, H. T. 26.
Vasile se scidă, aprinse o lumînărică de ceară, lipită de buza unui sfeșnic de
alamă. VLAHUȚĂ, O. A. 345.
◊ Expr. A fi în buza tunului = a fi expus în bătaia tunului; p. ext. a se afla într-un
loc primejdios. Pururea în buza tunului, siliți a bivuaca sub un cort. NEGRUZZI,
S. I 39.
(Rar) Plin pînă în buze = foarte plin; plin ochi. Ulcica... plină pînă-n buze cu vin
roșu. DELAVRANCEA, S. 55.
3. Culmea, marginea de sus (subțiată) a unui deal, a unui pisc, a unui șanț, a unei
păduri etc. V. g e a n ă . Unii, izbutind să urce buza dealului, se prăbușeau...
străpunși de gloanțe. CAMILAR, N. I 49.
Dă glas octombre-n viile naturii! Ca mustul tînăr Soarele se varsă Pe buza
tremurată a pădurii. BENIUC, V. 45. I-au îngropat ieri, la Adîncata, în buza
dealului, lîngă șosea. STANCU, D. 159.
A dat peste stîna de oi a lui Gheorghiade, cu perdeaua ei de trestie înfiptă în buza
văii Gerului. POPA, V.114. 4. Ascuțiș al unor instrumente de tăiat; tăiș. Băiatul...
aduse securea. Uracu o luă și petrecu degetul pe buza oțelului. DUMITRIU,
B. F. 105.
Cine are bardă mică, Facă-i buza subțirică. ALECSANDRI, P. P. 319.