Radu MIHĂIESCU Monitoringul integrat al mediului

reconstrucţie ecologică, s-a impus organizarea şi desfăşurarea unei ample

acţiuni de control a calităţii mediului aşa-numitul monitoring ecologic sau
monitoring integrat (Godeanu, 1997).
Activitatea de monitorizare a început să fie făcută încă din cele
mai vechi timpuri, în primul rând din raţiuni practice şi nu în mod
organizat. Poate că primele activităţi de supraveghere a mediului sunt cele
prin care “omul culegător” căuta speciile de plante care îi serveau ca hrană.
Identificarea acestor plante şi asocierea lor cu amplasarea spaţială în raport
cu un sistem de referinţă reprezintă o formă de “cartare mentală”, o etapă
importantă a monitoringului actual.
Acţiuni concrete precum înregistrările nivelurilor râurilor, au fost
semnalate la vechile civilizaţii antice (egipteană, summeriană). Aceste
observaţii, făcute sistematic au permis descifrarea mecanismelor de
formare şi acţiune ale scurgerii râurilor.
Tot în cadrul acestei activităţi de monitoring incipient se înscriu
şi observaţiile privind alte fenomene naturale (secete, erupţii vulcanice,
cutremure). Datorită importanţei lor aceste activităţi de supraveghere au
fost sistematizate sub forma unor reguli foarte precise pentru acele epoci,
multe din ele fiind păstrate sub forma unor însemnări.
În evul mediu administrarea proprietăţilor de vânătoare a impus
şi monitorizarea atentă a faunei cinegetice, de aşa natură încât existau
inventare exacte ale speciilor şi numărului de exemplare valoroase din
teritoriul respectiv. Astfel aceste domenii au devenit primele teritorii care
au beneficiate de o aşa-numită “reţea de monitorizare” alcătuită din
observatori calificaţi.
Odată cu dezvoltarea concentrărilor umane activităţile de
monitorizare au trecut în sfera problemelor specific urbane, respectiv cele
legate de sănătatea populaţiei urbane, resursele de apă necesare unei
concentrări de populaţie, impurificarea aerului datorată surselor de
încălzire. Astfel a apărut în Londra primul act oficial care reglementa
regimul încălzirii pe bază de ardere a cărbunilor, care polua foarte puternic
aerul.
În paralel cu dezvoltarea ştiinţei, supravegherea mediului devine o
preocupare sistematică şi metodică, realizată prin intermediul diverselor
sisteme de măsurare, cu ajutorul cărora au fost înregistraţi, pe perioade
îndelungate diverşi parametri ai mediului: temperatura, umiditatea,
radiaţia solară, nivelul şi viteza de scurgere a apelor. În timp s-a manifestat
şi concretizat tendinţa de unificare a unităţilor de măsură pentru toţi aceşti
parametri, făcându-se trecerea de la urmărirea şi consemnarea empirică la
studiul sistematic, ştiinţific al tuturor acestor indicatori (factori).
Noţiunea de monitoring a apărut înainte de Conferinţa ONU de
protecţie a mediului de la Stockholm (5-16 iunie 1972), ca o

10