Propunător: Prof.
SILVIANA SIMEANU
MOROMEŢII de Marin Preda
,,Moromeţii” este una dintre cele mai reprezentative opere ale lui Marin Preda, pentru faptul că în ea sunt
încadrate marile teme şi motive ale creaţiei autorului şi pentru că reflectă viziunea acestuia într-un mod cu totul original.
Acest lucru se manifestă şi în ceea ce priveşte încadrarea romanului în curentul literar al realismului. O primă
trăsătură evidentă o reprezintă tehnica detaliului şi încadrarea precisă a acţiunii în timp şi spaţiu. Totodată, faptele relatate
sunt verosimile, iar personajele sunt încadrate în tipologii, în funcţie de dominanta societăţii. Se remarcă obiectivitatea
perspectivei narative, focalizarea 0 şi viziunea ,,din spate”.
,,Moromeţii” este un roman postbelic care reconstituie imaginea satului românesc într-o perioadă de criză,
înainte şi după cel de-al Doilea Razboi Mondial. Sunt înregistrate transformările vieţii rurale, ale mentalităţilor, şi se
impune o nouă tipologie a personajelor. Romanul dezvoltă o viziune nouă despre lume, despre realităţile contemporane,
făcându-se apel şi la observaţia psihologică.
Titlul conţine numele unei familii hibride, a cărei stabilitate e grav ameninţată de un timp viclean, lumea
ţărănească aflându-se la răscruce de epoci, sub presiunea unor evenimente necruţătoare.
Tema e pusă în evidenţă prin dezvăluirea particularităţilor unei societăţi tradiţionale ţărăneşti care se destramă. Pe
fundalul acestei societăţi, se configurează alte două teme, a familiei tradiţionale şi a timpului. Totodată, romanul
urmăreşte criza comunicării dintre Ilie Moromete şi familia sa, relaţia dintre individ şi istorie.
Compoziţional, romanul este alcătuit din două volume, primul conţinând trei părţi, iar al doilea, cinci părţi..
Secvenţele narative sunt înlănţuite cronologic, iar trecerea de la una la alta se face prin alternanţă. Se observă simetria
dintre incipit şi final, prin cele două referiri la tema timpului. În incipit, pare îngăduitor ,, timpul avea cu oamenii
nesfârşită răbdare”, pentru ca în final să devină necruţător ,, Timpul nu mai avea răbdare.”
Modurile de expunere îndeplinesc o serie de funcţii epice în discursul narativ. Descrierea fixează diferite aspecte
ale cadrului sau elemente de portret fizic, naraţiunea are funcţie de reprezentare a realităţii, iar dialogul susţine
veridicitatea şi concentrarea epică.
Indicii spaţio-temporali sunt realist precizaţi şi au rolul de a orienta cititorul în universul ficţiunii. Acţiunea este
plasată într-un sat din Câmpia Dunării, Siliştea Gumeşti, în preajma celui de-al Doilea Război Mondial.
Varietatea şi complexitatea conflictelor este o trăsătură fundamentală a romanului. Conflictul central, social,
apare între membrii familiei Moromete. O secvenţă memorabilă o reprezintă scena cinei de sâmbătă seara, din tinda
casei Moromeţilor. Ilie Moromete pare a domina o familie formată din copii proveniţi din două căsătorii. Aşezarea la
masă evidenţiază relaţiile dintre ei, tensiunea, conflictele mocnite care vor duce la destrămarea familiei. Astfel,
poziţionarea lui Achim, Nilă şi Paraschiv în ,,partea dinafară a tindei” prefigurează plecarea lor la Bucureşti, iar aşezarea
lui Niculae, Ilincăi şi Titei de partea cealaltă a mesei, lângă Catrina, sugerează neînţelegerile dintre fraţi. Un prim conflict
are loc între Ilie şi fiii din prima căsătorie, pentru că înţeleg diferit lumea. Băieţii îşi dispreţuiesc tatăl fiindcă nu ştie să
transforme în bani produsele economiei rurale. Alt conflict e între Ilie şi Catrina, din cauza amânării trecerii casei pe
numele ei. Nici cu sora sa, Maria, Ilie nu se înţelege, deoarece aceasta ar fi vrut ca el să nu se recăsătorească şi astfel să se
mute ea în casa lui pentru a nu rămâne singură la bătrâneţe. Un conflict secundar e acela dintre Ilie şi fiul cel mic, Niculae,
pentru că acesta vrea la şcoală.
O secvenţă cu valoare simbolică este cea a tăierii salcâmului, pe care Moromete îl vinde vecinului Tudor Bălosu
pentru a achita o parte din datoriile familiei. Tăierea salcâmului, duminica în zori, se desfăşoară pe un fond auditiv
prevestitor de rele: bocetul femeilor din cimitir şi croncănitul ciorilor. Salcâmul e simbol al trăiniciei şi stablităţii, este
parte din existenţa satului, e arbore sacru ,,axis mundi”, de veghe la ordinea lumii. Tăierea lui înseamnă destrămarea
familiei Moromeţilor, dar şi a satului, căci haosul se instaurează treptat.
Sunt prezente şi alte scene care se constituie ca o monografie a satului tradiţional: hora, căluşul, întâlnirile din
poiana lui Iocan, secerişul, fuga băieţilor la Bucureşti cu oile şi caii.
Personajele sunt încadrate în tipologii diferite şi sunt realizate în manieră realistă. Ilie Moromete este tipul
ţăranului reflexiv, contemplativ. Personaj exponenţial, al cărui destin ilustrează moartea unei lumi, reprezintă concepţia
tradiţională faţă de pământ şi faţă de familie. Este caracterizat direct de narator, în capitolul al X-lea ,,Era cu zece ani mai
mare decât Catrina, şi acum avea acea vârstă între tinereţe şi bătrâneţe când numai nenorociri sau bucurii mari mai pot
schimba firea cuiva.” Caracterizarea indirectă se desprinde din fapte, gânduri, atitudini, relaţiile cu celelalte personaje care
evidenţiază trăsături ca: inteligenţa, ironia, disimularea, autoiluzionarea, stăpânirea de sine şi, nu în ultimul rând, firea
independentă.
Limbajul naratorului şi al personajelor valorifică aceleaşi registre stilistice: limbajul regional, popular. Stilul
romanului este sobru, concis, specific prozei realiste.
În opinia mea, întâlnirea cu romanul ,, Moromeţii” este, pentru orice cititor, o experienţă de viaţă, deoarece intră
într-o lume plăsmuită după propria viziune a autorului. Fiind un roman realist, aduce în faţa contemporanilor problema
relaţiei omului cu istoria, dispariţia lumii tradiţionale a satului.
În concluzie, prin ,,Moromeţii”, Marin Preda se înscrie în tradiţia romanului românesc de inspiraţie rurală,
continuând linia lui Slavici, Rebreanu, Sadoveanu, dar se distanţează de aceştia, propunând o viziune nouă asupra
existenţei ţăranului român.
883 cuvinte
