Sunteți pe pagina 1din 8

Introducere

C. STATUL ŞI POLITICA

4
Autonomiile locale şi instituţiile centrale în
spaţiul românesc (secolele IX-XVIII)

I. OBŞTEA SĂTEASCĂ
Cum au trăit românii la începuturile Evului Mediu?

II. AUTONOMIILE LOCALE


Care au fost primele forme de organizare politică a românilor?

III. FORMAREA STATELOR MEDIEVALE


Când, unde şi cum s-au format primele state româneşti?

IV. INSTITUŢIILE STATELOR MEDIEVALE


Cum s-au organizat statele româneşti în cursul Evului Mediu?

Introducere

• La începutul Evului Mediu are loc etnogeneza popoarelor europene, printre care şi a românilor.
• Toate popoarele europene evoluează spre noi forme de organizare politică: statele medievale.
• Şi în spaţiul românesc se desfăşoară procesul istoric al formării statelor medievale: Transilva-
nia, Ţara Românească, Moldova şi Dobrogea.
• Spaţiul românesc: zonă de contact a mai multor factori de civilizaţie: ortodoxă, catolică,
musulmană.
• Ţările române au fost supuse presiunilor politice, militare şi religioase ale acestora.

I. OBŞTEA SĂTEASCĂ
Cum au trăit românii la începuturile Evului Mediu?

• După retragerea aureliană, etnogeneza a continuat, iar populaţia romanizată s-a retras în
zonele rurale.
• Au apărut şi s-au dezvoltat la nordul Dunării primele structuri teritoriale tradiţionale:
obştile săteşti, formă primară de comunitate a românilor.

1
• Criterii de organizare a obştii săteşti:
- teritorial – întindere bine delimitată, în zone greu accesibile;
- agrar – principalele ocupaţii: agricultura şi creşterea animalelor;
- de convieţuire socială – iniţial îi grupa pe descendenţii unui strămoş comun, care locuiau
în sate.
• Obştile săteşti – conduse de cneaz (termen de origine slavă) sau jude (termen de origine
latină), cu atribuţii administrative şi judiciare, ulterior – caracter politic şi militar.
• Puterea unora dintre cnezi s-a extins cu timpul peste mai multe obşti formându-se uniu-
nile de obşti („Romanii populare”).
• Concentrarea uniunilor de obşti în jurul unei autorităţi mai puternice – formează autonomi-
ile locale – formaţiuni politice prestatale –, conduse de un voievod (termen de origine slavă)
sau duce (termen de origine latină).

II. AUTONOMIILE LOCALE


Care au fost primele forme de organizare politică a românilor?

A. Context istoric
• Apariţia organizării politice este un proces îndelungat şi se înscrie în evoluţia firească a
evenimentelor, care avea loc la toate popoarele vecine.
• În secolul al IX-lea sunt atestaţi în izvoarele istorice, românii, organizaţi în nuclee de state,
forme politice prestatale: autonomii locale (jupanate, cnezate, voievodate sau ţări).

B. Autonomii locale în spaţiul românesc


1. Spaţiul intracarpatic (viitoarea Transilvania) – secolele IX-XI
Secolul al IX-lea, în Gesta Hungarorum, cronică maghiară scrisă de notarul regelui maghiar
Bela al III-lea – sunt menţionate trei autonomii locale româneşti:
• voievodatul lui Glad, în Banat, cu cetatea de scaun la Cuvin;
• voievodatul lui Gelu, în centrul Transilvaniei, cu cetatea de scaun la Dăbâca;
• voievodatul Menumorut, în Crişana, cu cetatea de scaun la Biharea.
Secolul al XI-lea – Legenda Sfântului Gerard – sunt menţionate două voievodate româneşti:
• voievodatul condus de Gyla, în centrul Transilvaniei;
• voievodatul condus de Ahtum, în Banat.

2. Spaţiul extracarpatic, la sud de Carpaţi (viitoarea Ţară Românească) –


secolul XIII
• 1247 – Diploma Cavalerilor Ioaniţi – act acordat de regele Ungariei, Bela al IV-lea, Cavalerilor
Ioaniţi – menţionează existenţa, la sud de Carpaţi, a cinci formaţiuni politice româneşti:
• voievodatul lui Litovoi, între Olt şi Jiu;
• voievodatul lui Seneslau, în stânga Oltului;
• cnezatul lui Ioan, în sudul Olteniei;
• cnezatul lui Farcaş, în nordul Olteniei;
• Ţara Severinului, care cuprindea estul Banatului şi vestul Olteniei (ulterior Banatul de
Severin).

2
3. Spaţiul extracarpatic, la est de Carpaţi (viitoarea Moldova) – secolele XII-XIII
Secolul al XII-lea – cronicile ruseşti menţionează o „ţară Berlad”.
Secolul al XIII-lea
- documentele cancelariei regale maghiare şi papale stabilesc o „ţară a brodnicilor”;
- cronică rusească atestă o „ţară a bolohovenilor”.
• Documentele atestă existenţa unor autonomii locale cu numele de: „codrii” – Codrii Cos-
minului, „câmpuri” – Câmpul lui Dragoş, „ocoale” şi „cobâle”.

4. Spaţiul extracarpatic, între Dunăre şi Mare (viitoarea Dobrogea) – secolele


X-XIII
Secolul al X-lea – este atestat un „jupanat”, condus de jupân Gheorghe.
Secolul al XI-lea – este atestată o unitate teritorial-administativă „Thema Paristrion”,
condusă de un funcţionar al Imperiului Bizantin;
- lucrarea Anei Comnena, Alexiada, atestă trei formaţiuni politice conduse de Tatos, Satza şi Sestlav.

C. Semnificaţia formării autonomiilor locale


• Existenţa autonomiilor locale româneşti este atestată de izvoare istorice externe în contextul
desfăşurării ultimelor migraţii (secolele IX-XIII) – dovada evoluţiei în cadrul obştilor săteşti.
• Autoritatea conducătorilor obştilor săteşti este consolidată în contextul migraţiilor.
• Statele medievale româneşti sunt continuatoarele autonomiilor locale.

III. FORMAREA STATELOR MEDIEVALE


Când, unde şi cum s-au format primele state româneşti?

A. Context istoric
Context extern favorabil:
- Criza dinastică din Regatul Maghiar;
- Creşterea influenţei Hoardei de Aur;
- Imperiul Bizantin considera spaţiul carpato-danibiano-pontic impotant din motive stra-
tegice şi militare.
Autonomiile locale româneşti tind să se coaguleze.
• Tradiţia istorică a descălecatului – trecerea unor conducători politici români din Transil-
vania, la sud şi la est de Carpaţi, în condiţiile creşterii presiunii regalităţii maghiare asupra
micii nobilimi româneşti din Transilvania sau chiar a anihilării, în unele cazuri, a autonomiei
teritoriale româneşti – (factor extern).
Factori interni:
- întărirea raporturilor feudale în jurul unei autorităţi puternice;
- creşterea demografică;
- relieful;
- premisele economice.

B. Statele medievale
1. Întemeierea statului medieval Transilvania
La începutul secolului al XI-lea
- formarea Regatului Maghiar – începe expansiunea maghiară spre est;

3
- sunt organizate expediţii militare, însoţite de organizarea politico-administrativă a teritoriului.
În secolul al XIII-lea
- spaţiul intacarpatic este organizat ca voievodat autonom în cadrul Regatului Maghiar,
până în 1541.
• Sunt aduse forme de organizare specifice Ungariei din punct de vedere administrativ-teri-
torial şi religios: comitatele, episcopie catolică.
• Populaţia românească, rămasă majoritară, păstrează vechile forme de organizare voievodală
şi cnezială, „ţările româneşti”.
• Pentru consolidarea stăpânirii maghiare în Transilvania, între secolele XII-XIII, re-
galitatea maghiară colonizează populaţii de religie catolică: saşii, secuii, cavalerii teutoni.
• Saşii – origine germană – aşezaţi în regiunea Sibiului, Bistriţei, Ţara Bârsei – autonomi,
contribuie la consolidarea economică a voievodatului.
• Secuii – popor cu origine necunoscută – avangarda armatei maghiare – aşezaţi în zonele
Târnavelor şi Subcarpaţilor de Curbură; autonomi – cu rol militar, de apărare a trecătorilor
din Carpaţi.
• Cavalerii teutoni (1211-1225) – colonizaţi de regele maghiar Andrei al II-lea, aşezaţi în
Ţara Bârsei – scop militar (apărarea hotarelor) şi religios (extinderea religiei catolice).

2. Întemeierea statului medieval Ţara Românească


Prima etapă
• Existenţa formelor de organizare politică prestatală – autonomiile locale (Diploma Cavalerilor
Ioaniţi).
• Voievodul Litovoi (probabil urmaş al celui menţionat în 1247) încearcă anularea raportului
de vasalitate faţă de coroana maghiară.
A doua etapă
• Tradiţia istorică a descălecatului: la sfârşitul secolului al XIII-lea, semilegendarul Negru-
Vodă din Ţara Făgăraşului descalecă la Câmpulung.
A treia etapă
• Realitatea istorică: Basarab I Întemeietorul (?1310-1352) – unifică autonomiile locale şi
întemeiază statul.
• În 1324 – Basarab I – numit de către regalitatea maghiară ,,voievodul nostru transalpin”,
recunoaşte suzeraniatea maghiară; i se recunoaşte statul şi domnia.
• În 1330 – Posada – confruntarea dintre Basarab I şi Carol Robert de Anjou, regele maghiar;
consecinţa: independenţa statului Ţara Românească.
Consolidarea statală – în timpul domniei urmaşilor lui Basarab I.

3. Întemeierea statului medieval Moldova


Prima etapă: Primul descălecat. Descălecatul lui Dragoş (mijlocul secolului al XIV-lea):
- 1350 – regele maghiar Ludovic I de Anjou – campanie militară la est de Carpaţi – participă
şi Dragoş din Maramureş.
- Regalitatea maghiară întemeiază o marcă de apărare condusă de Dragoş, cu reşedinţa la
Baia – Moldova Mică – sub suzeranitate maghiară.
A doua etapă. Al doilea descălecat. Descălecatul lui Bogdan (a doua jumătate a secolului
al XIV-lea):
- 1359 – dependenţa de coroana ungară determină revolte – participă şi Bogdan din Cuhea,
Maramureş – „descalecă la est de Carpaţi”; consecinţa: independenţa Moldovei.
- 1364 – este atestată Moldova – stat independent.
• Teoria descălecatului – este susţinută de istoricul Gheorghe Brătianu, în „Tradiţia istorică
despre întemeierea statelor româneşti”.
A treia etapă: Alipirea sudului Moldovei (sfârşitul secolului al XIV-lea).
• Sub urmaşii lui Bogdan – consolidarea statului prin acţiuni de organizare instituţională şi
desăvârşire teritorială.

4
4. Întemeierea statului medieval Dobrogea
• Teritoriu între Dunăre şi Marea Neagră – aflat sub autoritatea Imperiului Bizantin.
Prima jumătate a secolului al XIII-lea:
- Este atestată Ţara Cavarnei (1230) – nucleul viitorului stat dobrogean.
Secolul al XIV-lea:
- Balica – este atestat conducător, în prima jumătate a secolului al XIV-lea.
- Dobrotici – titlul de „despot” – unifică teritoriul dintre Dunăre şi Mare.
- Ivanco (1386 – 1388).
• 1388 – Dobrogea inclusă, de Mircea cel Bătrân, Ţării Româneşti, până în 1417.

C. Semnificaţia întemeierii statelor medievale


• Statele medievale au constituit cadrul politic în care s-a perpetuat şi dezvoltat civilizaţia
românească.
• Alături de majoritari au contribuit la crearea şi dezvoltarea civilizaţiei din spaţiul româ-
nesc şi alte grupuri etnice:
- Armeni – oraşe autonome: Armenopolis, azi Gherla, judeţul Cluj;
- Bulgari – stabiliţi în judeţele Timiş, Arad, Dâmboviţa;
- Evrei – erau comunităţi evreieşti în oraşele Roman, Bacău şi Galaţi;
- Germani – secolul al XII-lea – grupul saşilor; secolul al XVIII-lea – grupul şvabilor în
Banat şi Satu Mare;
- Greci – prezenţi în Dobrogea în secolul al VII-lea î.Hr. şi aduşi ca domni fanarioţi în seco-
lul al XVIII-lea;
- Maghiari – stabiliţi în Câmpia Panonică din secolul al IX-lea, fiind cea mai numeroasă
etnie din Transilvania;
- Ţigani/ romi – sunt atestaţi prima dată în spaţiul românesc în secolul al XIV-lea; au fost
robi ai statului, ai boierilor sau ai mănăstirilor până în 1855-1856;
- Sârbi – primele atestări – secolul al XII-lea, în vestul României;
- Ucraineni – populaţie slavă aşezată în zona Maramureşului şi Bucovinei, în secolul al VI-lea.
• Diversitatea etnică şi culturală a unei ţări este o bogăţie care trebuie preţuită.

IV. INSTITUŢIILE STATELOR MEDIEVALE


Cum s-au organizat statele româneşti în cursul Evului Mediu?

A. Context istoric
• Transfer de putere politică a cnezilor şi voievozilor locali către un conducător ales (titlul de
mare voievod); acesta are nevoie de instituţii pentru stabilitate – Sfatul Domnesc, Biserica etc.
• Formarea şi evoluţia instituţiilor –este influenţată de spaţiul occidental (prin Regatul
maghiar), slav şi bizantin (modelul politic al monarhiei absolute).

B. Principalele instituţii medievale româneşti


1. Domnia
• Principala instituţie centrală în Ţara Românească şi Moldova.
• Forma de organizare politică: la fel ca în Europa Occidentală – monarhia de tip feudal –, dar
cu trăsături specifice (feudalismul românesc).
5
• Succesiunea: ereditar-electivă, uneori prin asocierea la tron a fiului.
• Titlul domnesc: - originea divină a puterii domneşti (titulatură: Io), „mare voievod”, „domn”,
„singur stăpânitor”.
• Atribuţiile domniei: politică internă şi externă (militare, administrative, financiare,
judecătoreşti, funciare, religioase, legislative).
• Evoluţia instituţiei domniei:
- la sfârşitul secolului al XVI-lea - începutul secolului al XVII-lea – Imperiul Otoman
asociază domnia unei funcţii administrative;
- politica domnitorilor este controlată prin intermediul boierilor greci;
- creşte influenţa marilor familii boiereşti, instituindu-se regimul boieresc (nobiliar).
- în 1711, în Moldova şi 1716, în Ţara Românească – Regimul fanariot = domnii numiţi di-
rect de către Poartă (greci sau români), fără asentimentul ţării; numirile şi confirmările în
domnie se făceau prin plata unor sume de bani către Poartă.
În Transilvania – voievodatul se menţine până în secolul al XVI-lea;
Până în 1541
- Voievod (atribuţii miltare, judiciare, administrative) numit de regele Ungariei.
Din 1541
– Principe – ales de Dietă şi confirmat de sultan.
Din 1699
- Transilvania – provincie a Imperiului Habsburgic, condusă de împărat prin intermediul
unui guvernator; acesta era ales de Dietă şi confirmat de Curtea din Viena.

2. Sfatul domnesc
În Ţara Românească şi Moldova
• Domnul era ajutat în exercitarea autorităţii de Sfatul domnesc, instituţie centrală de gu-
vernare cu rol consultativ.
• Statul – alcătuit din dregători, boieri cu funcţii specifice: vornic, logofăt, vistiernic, spătar,
postelnic, Banul Olteniei (Ţara Românească), Portarul Sucevei (Moldova).
• De la sfârşitul secolului al XVI-lea, Sfatul domnesc se va numi Divan.

În Transilvania
• În timpul dominaţiei habsburgice exista Guberniul – instituţie administrativă, organizată
la sfârşitul secolului al XVII-lea.
• Imperiul Habsburgic creează la Viena Cancelaria aulică a Transilvaniei – atribuţii execu-
tive (guvern).

3. Adunările de Stări
În Ţara Românească şi Moldova
• Marea Adunare a Ţării, alcătuită din marii boieri, din clerul înalt, din boierimea mică şi
mijlocie şi din curteni.
• Caracter consultativ, convocată sporadic.
• În timpul regimului fanariot a scăzut semnificativ rolul acestei instituţii.
În Transilvania
• Degradarea statutului politic al românilor – consolidarea poziţiei categoriilor privilegiate:
nobilimea maghiară, patriciatul săsesc şi fruntaşii secuilor formează congregaţiile generale,
cu rol de adunări reprezentative.
• 1288 – ultima congregaţie la care au participat şi românii.
• Din secolul al XVI-lea, problemele importante de politică externă se discutau în Dietă.

4. Organizarea judecătorească
În Ţara Românească şi Moldova
• „Obiceiului pământului” (jus valahicum).
• În secolele XIV-XV apar scrieri cu caracter juridic.

6
În Transilvania
• Codul de legi Tripartitum-ul lui Werboczy (1517).

5. Armata
În Ţara Românească şi Moldova
• Domnitorul – „mare voievod” – comandantul armatei.
• Armata – alcătuită din „oastea cea mare” şi „oastea cea mică”.
• Secolul al XV-lea – armele de foc şi mercenarii.
• Rol important în sistemul de apărare al Ţării Româneşti şi Moldovei – cetăţile. Exemple:
Neamţ, Suceava, Hotin, Cetatea Albă, Chilia, Turnu, Giurgiu, Cetatea de Baltă, Ciceu etc.
• După instaurarea regimului fanariot, oastea cea mare nu a mai fost chemată sub arme,
ţărilor române fiindu-le interzis să mai deţină oştire.

În Transilvania
• Voievodul comanda armata ca reprezentant al regelui Ungariei.

6. Administraţia
În Transilvania
• Comitatul regal maghiar (unitate administrativă şi militară).
• Scaune secuieşti – unităţi judiciar-administrative.
• Scaune şi districte săseşti – conduse de juzi.
• Districte româneşti – conduse de cnezi, juzi.
• Oraşele – „burgurile” – erau conduse de un sfat orăşenesc şi un jude.
• Organizaţiile săseşti au constituit Universitas Saxorum – teritoriu cu autonomie confirmată
la sfârşitul secolului al XV-lea.
În Ţara Românească – judeţe.
În Moldova – ţinuturi.

7. Biserica
În Ţara Românească şi Moldova
• Susţinută de domnitor.
• Mitropolitul – numit de domnitor;
– îl încorona şi ungea cu mir pe domn.
• În Ţara Românească – Mitropolia înfiinţată de Nicolae Alexandru (1359) la Curtea de Argeş.
• În Moldova – Mitropolia creată de Petru Muşat la Suceava; recunoscută de Patriarhia de la
Constantinopol (în perioada domniei lui Alexandru cel Bun, în 1401).
• Biserica subordonată – Patriarhiei de la Constantinopol – influenţe culturale bizantine,
care, alături de influenţele slave, formează o cultură originală.
În Transilvania
• Predomină ortodoxismul, religia majorităţii populaţiei formată din români – consideraţi
„toleraţi”.
• Secolul al XIV-lea, Regatul Maghiar încearcă să impună catolicismul (1366 – „Diplomele
regale” condiţionau calitatea de nobil de apartenenţa la catolicism şi posibilitatea de a deţine
o funcţie, de calitatea de nobil).
• Secolul al XVI-lea – cele patru religii recepte (catolică, luterana, calvină, unitariană)
religia ortodoxă – religie tolerată.
• Începutul secolului al XVIII-lea – o nouă religie: greco-catolică.

7
C. Consecinţe
• Afirmarea structurilor politice, administrative, juridice, religioase româneşti.
• Reglementarea relaţiilor sociale, economice şi de politică externă.
• Evoluţia unitară a societăţii româneşti prin instituţiile din Ţara Românească şi Moldova.

Concluzii

• Evoluţia formelor de organizare (de la obşte la state) perpetuează civilizaţia românească.


• Statele medievale româneşti se integrează în tiparul feudal european.
• Consolidarea statelor aduce structuri sociale şi o ierarhie a elitei în frunte cu domnitorul.
• Tipul de feudalism este unul specific românesc.

S-ar putea să vă placă și