Acceptarea pozitiva neconditionata

Acceptarea pozitiva neconditionata este eticheta data atitudinii fundamentale pe care o are fata de client
terapeutul centrat pe persoana. Terapeutul ce detine aceasta atitudine, valorizeaza profund umanitatea clientului lui
si nu se abate in a valoriza nici o forma de comportament a acestuia.
Atitudinea se manifesta, ea insasi, in acceptarea consecventa, continua si de durata pe care o are fata de client.
Terapeutul centrat pe persoana este capabil sa manifeste aceasta atitudine, pe toata durata relatiei lui cu clientul,
fara sa tina seama de cum se comporta acesta.
Esta usor sa valorizezi clientul care munceste din greu si care arata respect fata de cel ce-l ajuta, dar atitudinea
este mai provocatoare cand clientul, in mod repetat, se apara, isi marcheaza vulnerabilitatea cu agresiune directa
catre cel care-l ajuta.
Clientul simte ca terapeutul il valorizeaza in mod constant, pe toata durata relatiei lor, in ciuda faptului ca
poate el nu se valorizeaza pe sine. Este posibil sa accepti clientul ca o persoana care merita, chiar daca totusi, nu-ti
plac unele lucruri pe care le face, chiar daca nu esti de acord cu comportamentul lui. Deseori soliditatea acestei
acceptante va fi testata de catre clientii al caror comportament poate fi la un moment dat foarte neplacut.
Exemplul unui astfel de client, greu de acceptat, dar al carui comportament devine inteles odata ce terapeutul
este capabil sa faca pasul catre acceptanta -este vorba de catre un client caruia ii este frica de iubire, de dragoste:
Mary- profesoara- vine la terapeut la recomandarea unui prieten. Tot timpul interviului ramane rece si nu prea
entuziasta de ceea ce putea sa-i ofere terapeutul. Vorbea cu satisfactie despre ura ei fata de elevi. Majoritatea
oamenilor ar fi fost ofensati de atitudinea brutala a acestei profesoare fata de copii. O reactie normala ar fi sa
cataloghezi reactia ei ca fiind de neacceptat si sa te straduiesti sa o faci sa se gandeasca daca mai este moral sa
continue aceasta profesie.
Oricum nu acesta este rolul terapeutului, sa faca astfel de judecati pentru ca in felul acesta s–ar inchide
comunicarea in loc sa se adanceasca. Acceptarea acestui comportament ca fiind o parte si nu intreaga fiinta umana,
il ajuta pe terapeut sa ramana interesat si chiar sa transmita caldura spre clienta sa.
In cea de-a treia sedinta, gasim ceva ce ajuta la intelegerea violentei acestei profesoare, violenta indreptata
spre ceilalti, atunci cand ea spune: « Devin asa de trista cateodata… asa de trista. Nu pot sa arat asta nimanui. Doar
plang singura in apartamentul meu. Sunt oribila cu oamenii… si asta pentru ca mi-e frica de ei. Cred ca imi este
frica ca ma pot vedea pe mine, cum sunt eu cea reala, o persoana careia ii este frica de iubire. »
Exista mai multe cuvinte pentru a descrie aceasta dimensiune interpersonala. Ne-am referit deja la acceptare.
Altul, foarte folosit la un moment dat, era caldura nonposesiva si respect, desi respect nu descrie in esenta foarte
mult din aceasta dimensiune, pentru ca este posibil sa respecti pe cineva intr-un mod lipsit de caldura si
conditionat.
Un cuvant pe care Carl Rogers l-a folosit pentru a reprezenta aceasta dimensiune, a fost acela de pretuire.
Ne vom referi de acum inainte la aceasta acceptare pozitiva neconditionata ca si apreciere desi trebuie notat ca
termenul de neconditionata este folosit in mod literar, pentru ca este imposibil sa atingi aceasta privire
neconditionata. Fiecare terapeut este o fiinta umana si este supus greselii, prin urmare are niste limite personale ce
pot fi depasite de client. Oricum terapia centrata pe persoana este cel mai putin conditionata decat majoritatea
oamenilor cu care clientul relationeaza.

De ce este importanta acceptarea pozitiva neconditionata ?

Clientii care au fost supusi conditiilor de valorizare, au invatat ca sunt apreciati, doar atunci cand se comporta
in concordanta cu asteptarile celorlalti semnificanti.
Acceptarea pozitiva neconditionata a clientului, este importanta pentru ca saboteaza, in mod direct, tocmai
aceste conditii de valorizare. A fost folosit termenul de opus-conditionare sau contrariu conditionare pentru a
descrie procesul pus in miscare de acceptarea pozitiva neconditionata a terapeutului.
 Ma port din ce in ce mai defensiv

Nimanui nu-i pasa de mine

Aceasta ii tine pe ceilalti la distanta

Clientul caruia ii lipseste autoacceptarea se comporta intr-un mod ce reflecta aceasta atitudine. Nu se asteapta
ca oamenii sa-l aprecieze asa ca in relatie cu altii este defensiv sau autoprotectiv. Poate aparea slab, nepotrivit de
agresiv, lipsit de emotii sau probabil are tendinta de a se retrage din viata sociala si a evita contactele sociale mai
intense. Comportandu-se in felul acesta este cu greu binevenit pentru ceilalti si ii poate indeparta intr-adevar ceea
ce ii ofera inca o data clientului dovada ca nu este iubit.
Acceptarea pozitiva neconditionata sparge acest cerc vicios pentru ca terapeutul refuza sa fie deviat de
comportamentul defensiv al clientului si ofera acceptare consistenta in lumea lui intrinseca. Acest comportament al
terapeutului are efect in comportamentul in relatii al clientului.Din moment ce acum nu mai e nevoie ca acesta sa
fie defensiv in relatie cu terapeutul, teama lui se reduce si gradual se creaza un mediu in care el se simte suficient
de sigur pentru a explora domeniile mai inainte pline de teama. De asemenea acceptarea pozitiva neconditionata a
terapeutului, are un puternic impact asupra autovalorizarii clientului. Astfel acesta se « contamineaza » de
atitudinea terapeutului, si putin cate putin incepe sa aiba si el aceiasi atitudine cu el insusi.

Unii clienti defensivi

Exemplu: Mary, Roger si James sunt clienti care au crescut si s-au maturizat aparandu-se si prevenind intimitatea
in relatii.

Mary – 45 de ani, nu prea ingrijita, cu parul nespalat si purtand haine vechi. Fata ii era relativ lipsita de
expresie, in ciuda sentimentelor. Zambea. A suspinat marea majoritate a timpului in primele doua intalniri si le-a
incheiat pe amandoua cu propozitia : « nu stiu de ce vreti sa va bateti capul cu cei ca mine »

Roger – 35 de ani, un om de afaceri de succes care a venit cu sotia. In prima sedinta a vorbit despre sotie ca
fiind cauza problemelor, pentru ca nu-si cunoaste locul. In opinia lui, noii prieteni ai acesteia ii umplu capul cu tot
felul de idei ciudate. Solutia lui la problema lor era ca daca ea ar fi redevenit sotia potrivita, atunci totul ar fi OK.
Vorbind despre munca lui, Roger a povestit cu multumire despre un mic competitor, care fusese de curand
scos din afaceri, datorita unui imprumut pe care nu reusise sa-l restituie la timp. « Este mai putin costisitor sa aiba
aceasta incurcatura cu imprumutul si apoi sa-i cumperi afacerea falimentara, decat sa o cumperi cat timp era
profitabila »

James – 18 ani, foarte furios in marea majoritate a timpului, isi lua in zeflemea terapeuta intrebandu-o daca
avea pregatirea necesara, intreband-o de ce la varsta ei inaintata purta hainele pe care le purta.
Discutia a durat 30 de minute, minute ce au fost foarte grele pentru terapeuta, dar aceasta a intentionat sa
treaca peste barajele lui James. Pe masura ce timpul trecea, acesta isi intetea atacurile, culminand in felul urmator:
J : Bine, imi spui cum sa-mi gasesc o slujba, hai, spune-mi, spune-mi, sfatuieste-ma, pana la urma asta e meseria
ta, haide castiga-ti banii sarlatanco!
T : (dupa o pauza lunga) Simt ca si cum incerci sa ma impingi din ce in ce mai mult, ca si cum ai vrea sa te lupti,
sau ceva de genul acesta.
J : Da, ai dreptate, vreau sa ma lupt, esti exact ca ceilalti. Pun pariu ca-ti place sa crezi despre tine ca esti o
persoana buna, care ajuta oamenii. Ei bine eu cred ca esti un rahat. Cred ca nu esti buna de nimic, dar da-i inainte,
castiga-ti banii stricato!
T : (dupa o lunga tacere) Simt durere, simt tristete de asemenea. (Tacere) Tu ce simti ? simti si tu durere ?
- Tacere lunga –

Acesti 3 clienti au patru lucruri in comun:

1. Cu totii sunt profund tristi.
2. Se simt cu intensitate neiubiti.
3. Nu se iubesc ei insisi.
4. Au un inalt grad de vulnerabilitate.

Comportamentele acestor clienti par destul de diferite pentru ca vulnerabilitatea lor le apare sub diferite paternuri
defensive: pentru a-i tine pe ceilalti la distanta, Mery se retrage in ea, Roger prezinta aroganta si superioritate, in
timp ce James foloseste furia, suspiciunea si agresivitatea.
Acceptarea pozitiva neconditionata presupune sa nu te lasi deviat de scutul defensiv al clientului, ci sa astepti,
sa valorizezi continuu, sa gandesti ca persoana merita si in felul acesta sa-ti castigi dreptul de a-ti fi permis sa fii
in spatele scutului.

Limbajul personal

Modul particular in care un individ isi apara vulnerabilitatea este doar unul din aspectele limbajului sau
personal, doar unul din modurile caracteristice de exprimare a diferitelor lui fatete.
Pentru terapeutii care vor sa-si dezvolte atitudinea de acceptare pozitiva neconditionata, este util sa inceapa
prin a presupune ca fiecare client nou are propriul lui limbaj personal pe care il va folosi pentru a se exprima.
Principala sarcina a terapeutului, pe langa empatie, este sa descopere si sa inteleaga acest limbaj.
Este o abordare foarte utila pentru terapeutii incepatori, pentru ca ii ajuta sa stea concentrati pe client in loc sa
fie deviat de comportamentul acestuia. In loc sa judece comportamentul, terapeutul este preocupat de intrebarea:
« Ce inseamna pentru client acest comportament ? »
Iata cateva exemple ale aspectelor limbalului personal cu semnificatia individuala pentru client:
- glumele lui X de regula inseamna ca este tensionat;
- lacrimile lui X deseori inseamna ca este furios;
- furia lui X deseori inseamna ca este trist;
- zambetul acesta inseamna ca se simte ranit, etc.
Pe masura ce terapeutul invata limbajul personal al clientului, comportamentul acestuia devine mai inteligibil
si persoana din spatele comportamentului, devine progresiv mai usor de vazut si de acceptat.

Dar ce sa fac atunci cand chiar nu pot sa-mi accept clientul

Este o problema cu care se poate intalni un terapeut neexperimentat. De obicei aceasta problema apare la
inceputul relatiei terapeutice si poate aparea sub forma : terapeutului instantaneu ii displace clientul sau simte din
prima si a doua sedinta ca este retras din relatia cu clientul lui.
Cand simte o astfel de retragere primul pas pe care ar trebui sa-l faca terapeutul este sa acorde mai multa
atentie empatizarii cu clientul.
Acest lucru poate fi dificil si atunci isi poate improspata eforturile repetandu-si si amintindu-si faptul ca « nu
cunosc inca aceasta persoana ».
Aceasta miscare spre empatie poate avea doua consecinte benefice:
1. comuta atentia terapeutului de pe el pe client;
2. procesul empatic in sine poate duce la descoperirea a noi fatete si profunzimi ale clientului.
Al doilea pas practic pe care-l poate face terapeutul este sa ceara supervizare. Cu ajutorul acesteia isi poate
pune intrebarea : « Ce nu stiu despre acest client ? »
Pote fi o intrebare folositoare nu doar pentu ca deschide noi arii pentru posibile explorari ci ii aminteste
terapeutului evidentele limitate pe care se baza judecata lui de mai inainte. Explorand in felul acesta, terapeutul va
gasi in el ceea ce-l face sa-l judece pe client.
Am spus mai inainte ca astfel de dificultati apar devreme in relatiile terapeutice, dar nu este exclus sa apara si
mai tarziu, moment in care terapeutul trebuie de asemenea sa ceara supervizare si poate chiar sa exploreze deschis
cu clientul sau aceste dificultati si astfel pot fi implicati amandoi in rezolvarea lor. Aceasta nu doar ca ajuta la
dezvoltarea relatiei lor terapeutice, dar poate descoperi deseori, un important material terapeutic pentru client.

Poate clientul sa accepte acceptarea mea

Daca un client are o istorie lunga in a nu fi acceptat, la inceput poate fi neancrezator fata de acceptare
terapeutului. Viata lui a putut avea un intreg catalog de oameni ce i-au oferit diferite forme de iubire si apoi si-au
retras oferta, « de ce ar fi altfel de data aceasta? »
Un astfel de client poate ramane rezervat fata de aceasta acceptare a terapeutului si in unele cazuri, ii poate
testa acestuia in diferite moduri acceptarea.
O situatie in mod particular dificila pentru orice terapeut este atunci cand clientul nu accepta acceptarea
pozitiva neconditionata a terapeutului. O solutie, in aceasta situatie, ar putea fi ca terapeutul sa-i comunice
clientului, foarte clar, limitele sale, dar continuand sa-i arate acceptare.

Concentrarea pe caldura

A-ti accepta insa clientul nu este suficient, ci trebuie sa i-o si arati.

Pentru unii terapeuti, un sincer si spontan zambet ar putea insemna comunicarea acestei acceptari, altii isi
arata caldura folosind cuvinte sau contact fizic.
Fiecarui terapeut ii place sa aiba propriul sau repertoriu, modalitatile lui specifice, de a-si arata caldura.
Aceasta caldura poate fi aratata in moduri diferite cu diferiti clienti.
Pentru unii clienti, de exemplu, mesajele verbale calduroase, nu sunt suficiente, nu au incredere in ele, sau
probabil, ca nu au asa de multa incredere cum ar avea intr-o atingere.
Iata enumerate mai jos, mai multe moduri in care un terapeut isi poate comunica caldura. Nu este o lista
completa, dar il poate ajuta pe terapeut facandu-l sa reflecteze asupra propriului sau repertoriu. Este de asemenea
interesant de reflectat cat de usor sau de dificil poate fi sa le folosesti pe fiecare dintre acestea.
- Sa mergi spre usa sa-ti intampini clientul;
- Sa-i strangi mana;
- Sa folosesti prenumele;
- Sa zambesti;
- Sa folosesti un ton cald al vocii;
- Sa sustii contactul vizual;
- Sa razi sincer cand povesteste un incident haios;
- Sa fi de acord sa maresti sedinta cand este adecvat si posibil;
- Sa folosesti cuvinte care sa arate caldura;
- Sa arati interes sincer pentru client;
- Sa atingi bratul clientului, umarul clientului;
- Sa-i tii mainile;
- Sa-l imbratisezi,etc.
Caldura ajuta la dezvoltarea increderii in relatia terapeutica. Pentru unii clienti, prea putina caldura va incetini
dezvoltarea increderii si deci procesul terapeutic. Pentru altii insa, aratarea acestei calduri poate fi dificila, sunt
cazuri rare, acei clienti intr-un mod particular suspiciosi fata de caldura altora. In astfel de cazuri, ar fi o greseala
din partea terapeutului sa inceteze sa mai arate aceasta caldura, pentru ca in felul acesta nu ar face decat sa repete
un ciclu de rejectie. Va continua sa arate caldura, dar probabil va trebui sa foloseasca metode mai putin intruziv.