Universitatea „Constantin Brâncuşi” TÂRGU-JIU Student: Șain Elena Mădălina

Specializare: drept
Anul III
Facultatea de Științe ale Educației, Drept și IF
Administrație Publică Grupa 333

Referat
-drepturile copilului-
MOTTO: „Educația este cel mai puternic motor pentru dezvoltarea personală. Prin intermediul
educației este posibil ca fiica unui țăran să poată deveni un doctor, ca fiul unui miner să poată deveni
directorul minei, ca un copil de lucrători agricoli să poată deveni președinte al unei mari națiuni. Este
ceea ce facem din ceea ce avem, nu din ceea ce ne este oferit, ce separă o persoană de alta.”
NELSON MANDELA

Teme abodrate:
1. Drepturile copilului la stabilirea și păstrarea identității sale
2. Drepturile copilului de a menține relații personale și
indirecte cu părinții, rudele și alte persoane față de care a
dezvoltat legături de atașament
3. Drepturile copilului privitoare la educație

I. Introducere
Drepturile omului şi drepturile copilului se referă la acele aspecte de care avem
nevoie pentru a trăi în siguranţă, a fi sănătoşi şi a ajunge la potenţialul nostru maxim de
dezvoltare. Drepturile nu sunt dorinţe sau ceea ce vrem, ci rolul lor este să ne asigurăm că ne
tratăm unii pe alţii corect şi adecvat.
Copiii au nevoie de drepturi speciale deoarece trebuie să li se asigure o protecție
aparte, de care adulţii nu au nevoie. Copiii depind de oamenii din jurul lor, pe parcursul
copilăriei. În această perioadă, au nevoie de protecţie specială, care să-i ajute să se dezvolte şi
să devină adulţi independenţi. Trebuie, totodată, ca la rândul lor să respecte drepturile celor
mai vulnerabili decât ei. Drepturile tale sunt cuprinse într-un act internațional care se chemă
Convenția Națiunilor Unite1 cu privire la drepturile copilului. Aproape toate țările din lume au
semnat acest act important. Toate drepturile sunt sau au legătură unele cu celelalte, au
importanță egală și nu le pot fi retrase copiilor.

1
Convenția cu privire la Drepturile Copilului este cel mai important acord semnat de statele care au promis să apere drepturile copiilor.
Acest document definește care persoane sunt copii, toate drepturile acestora și responsabilitățile statelor.
 Universitatea „Constantin Brâncuşi” TÂRGU-JIU Student: Șain Elena Mădălina
Specializare: drept
Anul III
Facultatea de Științe ale Educației, Drept și IF
Administrație Publică Grupa 333

II.
1. Ce spune Convenția Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului

Convenţia cuprinde 42 de drepturi care sunt prezentate sub formă de enunţuri

numite articole. Niciun drept nu e mai important decât restul, ci toate au aceeaşi importanţă.
Mai mult, drepturile se află în strânsă legătură, depinzând unele de celelalte. O ţară nu poate
alege să respecte doar două sau trei drepturi, ignorându-le pe restul. Iată unele principii care
stau la baza Convenţiei şi care arată legătura dintre drepturi:

 Drepturile se asigură TUTUROR copiilor.

Aşadar, de aceste drepturi trebuie să se bucure toţii copiii, de toate rasele, indiferent
de limba vorbită, de naţionalitatea lor, de cultura sau religia din care fac parte. Nu
contează dacă au sau nu o dizabilitate, ce opinii au sau exprimă, din ce familie fac
parte, sau unde locuiesc. Nu contează nici dacă sunt băieţi sau fete, ori dacă sunt
bogaţi sau săraci. Toţi copiii au drepturi!

 Toţi trebui să identifice ce este cel mai bine pentru copil. Când adulţii iau hotărâri,
trebui să se gândească atent ce impact vor avea aceste decizii asupra copiilor. Acest
lucru se aplică mai ales în cazul celor care fac legi şi adulţilor care au putere. Când ne
referim la ce este cel mai bine pentru un copil, putem folosi şi expresia interesul
superior al copilului.
 Supravieţuire, dezvoltare şi protecţie. Copiii trebuie să primească hrană suficientă,
apă curată şi adăpost. Copiii trebuie să beneficieze de îngrijire, protecţie şi de
posibilitatea de a învăţa, creşte şi a se dezvolta.
 Copiii trebuie să participe. Copiii au dreptul să spună ce gândesc, inclusiv despre ce
ar trebui să se întâmple în privinţa lor. Copiii au dreptul ca opiniile lor să fie luate în
considerare.
De asemenea, LEGEA nr. 272 din 21 iunie 2004(**republicată**)privind protecția și
promovarea drepturilor copilului, reglementează așadar, potrivit capitolului II, ART. 9 (1)
Copilul are dreptul la stabilirea şi păstrarea identităţii sale. Copilul este înregistrat imediat
după naștere și are de la aceasta data dreptul la un nume, dreptul de a dobandi o cetatenie si,
daca este posibil, de a-si cunoaste parintii si de a fi ingrijit, crescut si educat de acestia.
Parintii aleg numele si prenumele copilului, in conditiile legii. Copilul are dreptul de a-si
pastra cetatenia, numele si relatiile de familie, in conditiile prevazute de lege, fara nici o
ingerinta. Daca se constata ca un copil este lipsit, in mod ilegal, de elementele constitutive ale
identitatii sale sau de unele dintre acestea, institutiile si autoritatile publice sunt obligate sa ia
de urgenta toate masurile necesare in vederea restabilirii identitatii copilului.

III.
2. Copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu
părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de
atașament.” – De asemenea, Codul Civil, prevede în mod expres, că: „părinţii separaţi
de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta.”
 Universitatea „Constantin Brâncuşi” TÂRGU-JIU Student: Șain Elena Mădălina
Specializare: drept
Anul III
Facultatea de Științe ale Educației, Drept și IF
Administrație Publică Grupa 333

CAPITOLUL II, Drepturile copilului

SECŢIUNEA 1, Drepturi şi libertăţi civile, regăsim Art. 14 unde ne este precizată de
asemena obligația părintelui de a-i asigura copilului șansa de a cunoaște și de a comunica, de
a păstra legătura cu rudele: (2) Copilul are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine
relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de
viaţa de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. și (3)
Părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale
acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de
viaţa de familie, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există
motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a
copilului.
Părinţii sau reprezentanţii legali au obligaţia de a supraveghea copilul şi de a lua
toate măsurile în vederea prevenirii înlesnirii sau practicării cerşetoriei de către copil (art.97).
În plus, acesta are dreptul la:

 protejarea imaginii sale publice şi a vieţii sale intime, private şi familiale (art.27)

 respectarea personalităţii şi individualităţii sale şi nu poate fi supus pedepselor fizice

sau altor tratamente umilitoare ori degradante (art 32)

Legea acordă protecţie specială:

 copiilor refugiaţi

 copiilor cu dizabilităţi

 copiilor aparţinând unei minorităţi naţionale, etnice, religioase sau lingvistice

 copiilor aflaţi în zone de conflict armat

 copiilor neînsoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori care nu se găsesc sub
supravegherea legală a unor persoane

 copiilor care au săvârşit o faptă penală şi nu răspund penal.

Este de necontestat că potrivit dispoziţiilor art. 14 din L. 272/2004, copilul are

dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte
persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament. Tribunalul reţine faptul că
dreptului părintelui de a avea relaţii personale cu minorul îi revine obligaţia corelativă a
celuilalt părinte (căruia i-a fost încredinţat copilul) de a asigura fostului său soţ/concubin, care
şi-a păstrat calitatea de părinte, realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege. O asemenea
conduită cooperantă este impusă de împrejurarea că drepturile menţionate reprezintă, în
realitate, mijloace pentru îndeplinirea obligaţiilor pe care le are orice părinte faţă de copilul
său şi care subzistă atâta timp cât părintele nu este decăzut din drepturile părinteşti. De
asemenea, este de principiu că orice măsură luată în ceea ce priveşte copilul se subordonează
cu prioritate interesului superior al acestuia, astfel cum este prevăzut de art. 2 din L.
 Universitatea „Constantin Brâncuşi” TÂRGU-JIU Student: Șain Elena Mădălina
Specializare: drept
Anul III
Facultatea de Științe ale Educației, Drept și IF
Administrație Publică Grupa 333

272/2004, inclusiv în legătură cu drepturile copilului. Tribunalul opinează că interesul

superior al copilului decurge din respectarea de către părinţi a drepturilor lui, precum şi
evitarea exercitării abuzurilor asupra minorului, stabilitatea în creşterea şi educarea copiilor,
precum şi evitarea primejduirii dezvoltării fizice şi psihice a minorului.

Legăturile personale cu minorul au ca scop consolidarea raporturilor afective dintre părintele

la care nu a fost stabilit domiciliul copilului şi acesta din urmă. Și în acest context a rezultat
cu evidenţă că pârâtul, în calitate de tată al minorului, are tot dreptul de a se implica în viaţa
fiicei sale/fiului său, fiind indicată şi benefică dezvoltării armonioase şi echilibrate a copilului
stabilirea cât mai repede posibil a unei relaţii afective cu tatăl său, astfel încât minora/minorul
să îl perceapă pe acesta din urmă ca pe o prezenţă firească, constantă şi stabilă. Este, aşadar,
important ca pârâtul să reprezinte un factor de stabilitate în viaţa copilului său. Însă, prin
aceasta în nici un caz nu se înțelege anularea drepturilor celorlalte persoane implicate, adică
ale minorului, dar și ale mamei.

3. Cercetând natura juridică a dreptului la educație, am observat că în conținutul

complex al acestui drept se întrepătrund atât aspecte specifice laturii liberale, cât și aspecte
specifice dimensiunii sale sociale. Instrumentele juridice internaționale încearcă să împace
cele două dimensiuni, însă implementarea dreptului la nivel național a rămas totdeauna fidelă
specificului fiecărui stat în parte. Astfel, statele socialiste, deși au fost considerate un model
pentru respectarea drepturilor economice și sociale în timpul războiului rece, au negligat și
chiar „evacuat” libertatea educației din practica lor internă. În același timp, statele occidentale
ale căror sisteme urmăreau filosofia liberalistă cu precădere, au conferit dreptului la educație
prerogativele specifice acestei filosofii, dând o mai mare importanță respectării obligațiilor
negative, de abstențiune, în realizarea dreptului. În aceste sisteme, obligațiile pozitive, care
implicau un intervenționism activ în sistemul de educație, au fost considerate obligații de
mijloace, de diligență, către realizarea progresivă a accesului generalizat și gratuit la educație.

Dreptul la educație conform Convenției este enunțat în art. 28, 29, 30 și 31. Dacă
art. 28 din Convenție vizează în principal obligația statelor părți privind crearea unor sisteme
educaționale care să asigure exercitarea drepturilor copilului și accesul la educație, art. 29
subliniază drepturile individuale și subiective ale copilului la o educație de calitate (scopul și
obiectivele educației). Deoarece educația trebuie să vizeze dezvoltarea deplină a
personalității, talentelor și abilităților fizice, mentale, emoționale, ale copilului, punerea în
aplicare a drepturilor prevăzute în art. 31 (dreptul copilului la odihnă, timp liber, joc, activități
recreative, viața culturală și artistică) este esențială pentru realizarea prevederilor enunțate în
art. 29. Dată fiind importanța și semnificația deosebită a articolului 29 referitor la dreptul la
educație, Comitetul pentru drepturile copilului a formulatși adoptat Comentariul general nr. 1
(2001) privind scopurile educației. Documentul pune în evidență două aspecte: pe de o parte
importanța educației în toate dimensiunile ei, și, pe de altă parte, obiectivele concrete pe care
trebuie să le vizeze pentru asigurarea realizării dreptului la educație.

a) Semnificația educației și a dreptului la educație Art. 29 alin. 1 din Convenția cu privire la

drepturile copilului are o semnificație deosebită, calitativă și extinsă. El subliniază importanța
 Universitatea „Constantin Brâncuşi” TÂRGU-JIU Student: Șain Elena Mădălina
Specializare: drept
Anul III
Facultatea de Științe ale Educației, Drept și IF
Administrație Publică Grupa 333

educației și a dreptului la educație, a obiectivelor acesteia care nu se limitează la procesul

educativ formal. Nelimitându-se la o inventariere a obiectivelor educației, acest comentariu,
analizatîncontextulgeneral alConvenției,pune înevidență o serie de dimensiuni ale educației
(raportate la principiile Convenției, la caracterul interconectat al prevederilor acesteia) și
interdependența dintre dreptul la educație și celelalte drepturi enunțate.

b) Obiectivele specifice ale educației În mod concret, obiectivele educației enunțate în acest
articol vizează promovarea și protejarea valorilorfundamentale aleConvenției – demnitatea
umană a fiecărui copilși drepturile lui egale și inalienabile. Toate obiectivele educației sunt
direct legate de respectarea demnității umane a copilului și a drepturilor sale, ținând cont de
nevoile speciale de dezvoltare a copilului și capacitățile diferite în evoluția acestuia. În același
timp, art. 29 alin. 1 – și aceasta constituie o altă semnificație importantă – subliniază
necesitatea ca educația să fie centrată pe copil. Educația la care orice copil are dreptul este
concepută ca având ca scop dezvoltarea abilităților de viață ale copilului, dezvoltarea
diferitelor lui capacități și promovarea unei culturi bazate pe valorile drepturilor omului.
Astfel, educația nu înseamnă numai educația formală (furnizată de școală), ci ea vizează toate
procesele de învățare care permit copilului (individual și colectiv) dezvoltarea personalității
sale, a abilităților și talentelor lui.

c) Educația pentru drepturile omului Art. 29 alin. 1 al Convenției poate fi considerat esențial
pentru diferite programe de educație pentru drepturile omului, care, până la acest instrument
internațional, nu au acordat suficientă atenție drepturilor copilului. Conform acestui articol,
educația pentru drepturile omului este un proces cuprinzător și continuu (începe cu reflectarea
drepturilor omului încă din copilărie), iar valorile promovate sunt universale, ele fiind
importante pentru toți copii, și, în special, pentru cei care trăiesc în medii și condiții deosebite
(zone defavorizate, zone calamitate, regiuni instabile politic sau de conflict).

d) Implementarea și monitorizarea realizării obiectivelor educației.

Accesibilitatea la educație, pe de altă parte, se referă la obligația statului de a

maximiza șansele individuale de a obține admiterea într-o școală sau alta, odată ce aceste școli
au fost puse la dispoziție. Aceasta este îmbunătățită prin eliminarea obstacolelor care
împiedică admiterea. Accesibilitatea generală înseamnă, așadar, ca toate obstacolele din calea
admiterii să fie eliminate, astfel încât educația să fie accesibilă tuturor. Taxele de școlarizare
reprezintă de multe ori un obstacol în calea accesibilității, de aceea ea este cel mai bine
promovată prin măsuri adoptate în scopul de a face educația gratuită. O altă opțiune este
stabilirea unui sistem de burse, măsură care de multe ori dublează principiul gratuității, așa
cum face și Constituția noastră în alin. (4) al art. 32. Astfel, se realizează nu doar cerința
accesibilității, ci și respectarea principiilor non-discriminării și egalității de șanse, menite să
înlăture un alt obstacol în calea accesibilității, și anume discriminarea.

Accesibilitatea este definită diferit pentru diferitele niveluri de educație. Statul

este obligat să asigure accesul la educație pentru toți copiii de vârsta care se ncadrează în
nivelul învățământului obligatoriu, dar nu pentru învățământul secundar și superior. Mai mult
decât atât, învățământul obligatoriu trebuie să fie gratuit, în timp ce învățământul post-
obligatoriu poate atrage după sine plata taxei de înscriere și alte taxe, în măsura în care
 Universitatea „Constantin Brâncuşi” TÂRGU-JIU Student: Șain Elena Mădălina
Specializare: drept
Anul III
Facultatea de Științe ale Educației, Drept și IF
Administrație Publică Grupa 333

acestea sunt rezonabil de oneroase.

Ca orice drept fundamental, și dreptul al educație trebuie promovat prin

implicarea tuturor actorilor societății. În acest sens, este de apreciat preocuparea existentă în
cadrul contenciosului constituțional al drepturilor, cum este cazul Curții Constituționale, de a
utiliza în analizele sale de constituționalitate a legislației naționale instrumentele juridice
internaționale semnate și ratificate de către stat, chiar dacă în cazul multora dintre acestea nu
există o reală „forță obligatorie” care să le însoțească. Numai astfel realizarea dreptului la
educație poate să devină o realitate, nu doar un ideal afirmat și necontestat la nivel declarativ.

Bibliografie:

II. 1. LEGEA nr. 272 din 21 iunie 2004(**republicată**)privind protecția și promovarea

drepturilor copilului
https://www.unicef.org/romania/ro/documents/conven%C5%A3ia-na%C5%A3iunilor-
unite-cu-privire-la-drepturile-copilului

https://www.echr.coe.int/Documents/Handbook_rights_child_RON.pdf

2. https://lege5.ro/Gratuit/gm4tcnrtha/art-17-drepturi-si-libertati-civile-lege-272-2004?
dp=gy3tembsgi4te

III.3. https://legeaz.net/legea-272-2004/art-14

Manual pentru implementarea Convenției cu privire la Drepturile Copilului, Dreptul copilului

la educație, ediție revizuită, UNICEF, 2004
 Universitatea „Constantin Brâncuşi” TÂRGU-JIU Student: Șain Elena Mădălina
Specializare: drept
Anul III
Facultatea de Științe ale Educației, Drept și IF
Administrație Publică Grupa 333

Katarina Tomasevski, Human rights obligations: making education available, accessible,

acceptable and adaptable, Right to Education Primers No. 3, 2001.