MAŞINA SINCRONǍ

Maşina sincronă este formată din două armături, Fig.1. Inductorul crează un flux
magnetic continuu, imobil faţă de această armătură, flux care este generat fie de un
curent continuu care parcurge bobinele aflate pe această armătură, fie de magneţi
permanenţi. Rezultă deci că inductorul se prezintă sub forma unei armături cu număr
par de poli magnetici. De cele mai multe ori inductorul este partea rotativă a maşinii
Pachet de tole Bobinaj stator
stator alternator alternator
Carcasă

Stator
Scut excitatoare
Rulment

Rotor
Arbore
excitatoare
Ventilator

Bobinaj rotor Pachet de tole

alternator rotor alternator
Fig.1 Sectiune prin maşina sincronă cu excitatoare înglobată
sincrone, dar se întâlnesc şi construcţii la care inductorul este stator (asemănător
maşinilor de curent continuu).
Pentru rotorul inductor se întâlnesc două soluţii constructive şi anume: rotorul cu polii
aparenţi şi rotorul cu polii înecaţi. Rotorul cu polii aparenţi are bobinele concentrate în
jurul miezurilor celor 2p poli ai rotorului. In categoria rotorului cu poli aparenţi intră şi
soluţia inductorului cu magneţi permanenţi. Inductorul cu poli înecaţi are la suprafaţa sa
crestături în care se introduce bobinajul parcurs de curent continuu, care crează fluxul
magnetic inductor. Fig.2. prezintă diferitele forme constructive ale inductoarelor rotorului
(pentru claritate s-au marcat şi polarităţile şi sensul curenţilor prin bobine).
Indusul maşinii sincrone este practic identic cu al masinilor asincrone, atât în ceea ce
priveşte pachetul de tole, cât şi al bobinajului plasat în crestăturile acestei armături.
Pentru a evita apariţia unor curenţi de circulaţie în acest bobinaj, se recomandă, în
cazul maşinilor sincrone trifazate, folosirea conexiunii stea.

1
 Alimentarea bobinajului rotorului în curent continuu se poate face prin intermediul
a două inele colectoare fixate pe rotor, pe care calcă perii colectoare. La aceste perii
colectoare este conectată sursa exterioară care furnizează curentul de excitaţie.
Această soluţie, cu inele colectoare şi perii, este practic abandonată, deoarece prezenţa
contactelor alunecătoare reprezintă o sursă de funcţionare nesigură, necesită lucrări şi
cheltuieli de întreţinere. In prezent este generalizată soluţia cu excitatoare înglobată în
construcţia maşinii sincrone. Excitatoarea constă dintr-un mic generator sincron al cărui

Inductor Indus
Inductor Indus

Excitatoare Bobinajele
Punte redresoare
rotitoare alternatorului

Fig.3. Schema electrică a maşinii sincrone

autoexcitrata
indus este pe rotor. Bobinajul indusului excitatoarei este trifazat şi debitează prin
intermediul unei punţi redresoare, montată pe rotor, curentul continuu necesar excitaţiei
maşinii sincrone principale. Schema electrică de conexiuni a maşini sincrone cu
excitatoare încorporată este prezentată în Fig 3.
Pentru ca maşina sincronă să aibă o autonomie cât mai mare, bobinajul de excitaţie al
excitatoarei este alimentat chiar de maşina sincronă principală. De la bornele a două
faze ale acesteia se culege curent alternativ monofazat, care după redresare, este adus

Talpă pol Dinte mare din axa polului

Magnet permanent
Bobină
Arbore polară
N N

S S S
S

N N
Jugul rotor Miez pol
Crestatură pentru
bobinajul rotorului
Rotor cu poli aparenţi Rotor cu poli aparenţi şi
şi cu bobine polare cu magneti permanenţi Rotor cu poli înecaţi

Fig.2 Soluţii pentru construcţia rotorului maşinilor sincrone

la bornele bobinajului inductorului excitatoarei. Redresarea este asigurată printr-un

2
regulator care reglează valoarea curentului de excitaţie astfel încât maşina sincronă
principală să lucreze la parametrii nominali.

Principiul de funcţionare
Bobinajul rotorului parcurs de curent continuu crează un flux magnetic, denumit
flux inductor, imobil faţă de rotor. Numărul de poli al rotorului este întotdeauna par, 2p,
şi este dat de construcţia rotorului (în Fig.2 numărul de poli este 2p=4). Când rotorul se
învârte cu turaţia n, câmpul magnetic inductor devine învârtitor şi induce tensiuni
electromotoare alternative în conductoarele bobinajului stator. Frecvenţa acestor t.e.m.
se notează cu f şi satisface relaţia de calcul f= p.n (în care n este turaţia rotorului,
exprimată în rotaţii pe secundă). Prin însumarea vectorială a tensiunilor induse în
conductoarele fiecărei faze a bobinajului statorului, se obţine t.e.m. E a unei faze. In
cazul maşinii sincrone funcţionând în regim de generator, la bornele fiecărei faze va
exista tensiunea U a cărei valoare efectivă este egală chiar cu cea a lui E, atunci când
nu există sarcină conectată la bornele bobinajului stator.
Atunci când la bornele statorului este conectată o sarcină electrică, prin bobinajul
statorului va circula curent, iar tensiunea U de la bornele generatorului va fi de
amplitudine mai mică decât t.e.m E, deoarece apare căderea de tensiune din interiorul
maşinii. Curenţii care circulă prin bobinajul statorului, au frecvenţa f şi crează un câmp
magnetic denumit câmp magnetic de reacţie. In cazul maşinilor polifazate, deci şi a
celor trifazate, câmpul magnetic rezultant de reacţie este un câmp învârtitor care se
roteşte sincron cu câmpul magnetic inductor. Prin însumarea câmpului magnetic
inductor cu cel de reacţie se obţine câmpul magnetic rezultant.
In cazul în care maşina sincronă funcţionează ca motor, bobinajul statorului
primeşte putere electrică din exterior. Tensiunea U la bornele sale este impusă de
reţeaua de alimentare. T.e.m. E indusă de fluxul magnetic inductor al maşinii va fi de
amplitudine mai mică decât tensiunea U de la bornele motorului. Curenţii statorici
absorbiţi de motor vor produce deasemenea un câmp magnetic învârtitor de reacţie,
sincron cu cel inductor.
Deosebirea dintre motorul sincron şi cel asincron este aceea că la motorul asincron
există cuplul electromagnetic între stator şi rotor numai când turaţia rotorului este
diferită de turaţia sa sincronă, pe când la motorul sincron cuplul electromagnetic există
numai când rotorul acestuia are chiar turaţia sincronă dată de frecvenţa reţelei. Aceasta
permite concluzia că motorul sincron nu poate demara singur, prin simpla conectare la

3
reţeua de alimentare. Rotorul său trebuie adus la turaţia sincronă pentru a exista cuplu
electromagnetic între el şi stator.

Ecuaţiile de funcţionare
Forma ecuaţiilor de funcţionare depinde de tipul constructiv al rotorului maşinii
sincrone şi de regimul de funcţionare în care lucrează maşina la un moment dat. De
aceea în cele ce urmează vor fi analizate cele patru posibilităţi care rezultă din cele
menţionate:
Maşina sincronă cu polii înecaţi are valoarea întrefierului constantă pe
întreaga periferie a rotorului şi de aceea câmpul magnetic creat de inductor precum şi
cel de reacţie pot fi considerate cu o repartiţie sinusoidală în întrefier. Această situaţie
este favorizată şi de faptul că la maşina cu polii înecaţi, bobinajul de excitaţie este
distribuit în mai multe crestături din rotor. Câmpul produs de bobinajul de excitaţie
crează fluxul inductor  care induce în bobinajul indusului t.e.m. E.
Curenţii care circulă prin bobinajul indusului produc şi ei câmp magnetic. O parte din
liniile acestui câmp magnetic trec prin întrefierul dintre stator şi rotor şi dau naştere
fluxului magnetic de reactie a. O altă parte a liniilor acestui câmp magnetic se închid
local în jurul conductoarelor bobinajului indusului, formând câmpul magnetic de scăpări.
Acestui câmp îi corespunde fluxul magnetic de scăpări .
Fluxului de reacţie a creat de curenţii I din bobinajul indusului îi corespunde reactanţa
Xa, pe baza căreia se poate scrie căderea de tensiune Xa I produsă de acest flux, iar
fluxului de scăpări  îi corespunde reactanţa de scăpări X care produce căderea de
tensiune X.I. Tinând seama şi de căderea de tensiune R.I datorată rezistenţei ohmice a
fiecărei faze din bobinajul indusului, se poate scrie, în formă fazorială, ecuaţia de
funcţionare a maşinii sincrone cu poli înecaţi, funcţionând în regim de generator:
U = E − R I − jX  I − jX a I
j. Xa I Pe baza acestei ecuaţii se construieşte diagrama fazorială
j. X.I pentru maşina sincronă cu poli înecaţi functionând în
E
R.I regim de generator, Fig.4. Această diagramă corespunde

U situaţiei în care generatorul debitează pe o sarcină

 inductivă (fazorul curentului I se află în urma fazorului
I tensiunii U cu unghiul de defazaj ). Ulterior, pentru
Fig. 4 Diagrama fazorială a simplificarea expresiilor, se vor restrânge cele două
maşinii sincrone cu poli
înecaţi reactanţe într-una singură, numită reactanţă sincronă.

4
Pentru înţelegerea fenomenelor care au loc în maşina sincronă, este utilă imaginea
poziţiilor relative dintre câmpul magnetic inductor şi cel de reacţie.

n
n

E E
E I I I
Sarcină rezistivă Sarcină inductivă Sarcină capacitivă

Fig. 5. Liniile câmpurilor magnetice la generatorul sincron în sarcină

In acest scop în Fig.5 s-au trasat liniile câmpului magnetic inductor (cu linie plină) şi ale
celui de reacţie (cu linie punctată) pentru un generator care debitează pe sarcină pur
rezistivă, pur inductivă sau pur capacitivă. Pentru determinarea câmpului magnetic de
reacţie s-a stabilit mai întâi sensul tensiunii electromotoare indusă într-o spiră a
statorului. Maşina funcţionează ca generator şi sensul curentului este acelaşi cu cel al
t.e.m. In cazul sarcinii pur rezistive, curentul este în fază cu t.e.m. şi astfel el este
maxim când axa rotorului, deci axa câmpului magnetic inductor, este chiar în dreptul
conductoarelor spirei. Cum liniile câmpului de reacţie sunt perpendiculare pe planul
spirei, ele vor fi perpendiculare şi pe liniile câmpului magnetic inductor.
Când sarcina pe care debitează generatorul este pur inductivă curentul este
defazat în urma cu 90 grade electrice faţă de t.e.m. indusă. In acest interval de timp
rotorul realizează chiar o rotaţie de 90 grade geometrice (în general,  electric =
p.geometric, iar aici s-a considerat cazul maşinii sincrone bipolare la care  electric

=.geometric). Se explică astfel faptul că la sarcină pur inductivă liniile câmpului magnetic
de reacţie se suprapun cu cele ale câmpului inductor dar sunt de sens opus.
In cazul sarcinii pur capacitive, curentul devansează cu un unghi de 90 grade electrice
t.e.m. indusă. In acest caz liniile câmpului magnetic de reacţie se suprapun peste cele
ale câmpului inductor, dar de data aceasta au acelaşi sens.
Această compunere a celor două câmpuri (inductor şi de reacţie) explică evoluţia
tensiunii la bornele generatorului funcţionând pe reţea proprie, în funcţie de tipul sarcinii
conectate la borne.
Repartiţia câmpului magnetic fiind sinusoidală, în întrefierul maşinii sincrone cu poli
înecaţi, inducţiile magnetice ale câmpului inductor dat de poli Bp şi ale celui de reacţie
Ba pot fi reprezentate în diagrame vectoriale, Fig.6. Prin însumarea lor vectorială se

5
obţine vectorul inducţei rezultante B. Aceasta este cea care se află în realitate în
maşină, componentele sale fiind necesare numai în explicarea creări câmpului
magnetic rezultant.

B Bp B B B
a Bp
Bp Ba
Ba

Sarcină rezistivă Sarcină inductivă Sarcină capacitivă

Fig.6. Vectorii inductiilor în întrefierul maşinii sincrone

Puterea electrică activă debitată de generatorul sincron este P=[Link]  în care “m”
reprezintă numărul de faze, cos  factorul de putere, iar U şi I tensiunea, respectiv
curentul pe fază. Pentru generatoarele trifazate, cele mai des folosite, expresia puterii
active este:
P = 3UI cos  = 3U linie I linie cos 

Puterea reactivă are expresia Q=mUIsin  ,iar pentru generatorul trifazat

Q = 3UI sin  = 3U linie I linie sin 

Din diagrama fazorială se observă că atunci când sarcina generatorului este inductivă,
deci 0<  <  /2 , puterea reactivă are valoare pozitivă şi generatorul produce putere
reactivă. In cazul sarcinii capacitive curentul este defazat înaintea tensiunii, ceea ce
face ca 0>   −  /2 şi deci puterea reactivă are valoare negativă; aceasta înseamnă
că generatorul primeşte putere reactivă.
Maşina sincronă trece în regim de motor atunci când unghiul  se află în
domeniul      şi deci factorul de putere cos < 0, ceea ce face ca valoarea
puterii active să fie negativă. Deoarece la scrierea ecuaţiilor de funcţionare s-a adoptat
convenţia generator, înseamnă că atunci când puterea activă capătă valori negative
maşina nu mai functionează ca generator, trecând în regim de motor.

R X Xa La studiul funcţionării maşinii sincrone în

I
regim de motor este mai comod să se folosească
ecuaţiile de funcţionare scrise pentru convenţia de la
U
E motor (Fig.7). Folosind această convenţie ecuaţia de
funcţionare în regim de motor se scrie sub forma:
Fig.7 . Convenţia de la motor U = E + R I + jX  I + jX a I
Diagrama fazorială va avea forma din Fig.8.

6
Folosind ecuaţia scrisă pe baza convenţiei de motor, puterea activă îşi păstrează
expresia. Ea are valoare pozitivă când maşina functionează ca motor.
Puterea reactivă are deasemenea aceeaşi expresie ca şi
j.X a.I în cazul funcţionării ca generator.
j.X I Luând ca referinţă situaţia în care curentul I absorbit de
indusul motorului este în fază cu tensiunea U de
U R.I
alimentare,  = 0, vor exista două cazuri. Când motorul
E are un curent de excitaţie mai mic decât în situaţia de
I referinţă, se spune că motorul este subexcitat şi el
primeşte putere reactivă de la retea. In această situaţie
Fig.8 . Diagrama fazorială a
motorului sincron 0< < /2, aşa cum este prezentat în Fig.8, iar puterea
reactivă este Q > 0, este deci primită (s-a recurs la
convenţia de la motor pentru sensul curentului din indus, faţă de tensiunea reţelei:
aceasta face ca atunci când orice putere electrică este pozitivă, ea este absorbită şi
este debitată dacă are valoare negativă). Rezultă că atunci când curentul de excitaţie
este mai mare decât cel de referinţă, t.e.m. E indusă creşte, curentul I este defazat
înaintea tensiunii U şi astfel puterea reactivă Q capătă valoare negativă, deci ea va fi
debitată (Q < 0).
Maşina cu poli aparenţi prezintă unele particularităţi ale ecuaţiilor de
funcţionare cauzate de faptul că în dreptul pieselor polare întrefierul are o valoare
redusă, iar în zona dintre poli întrefierul are o valoare mult mai mare.
Pentru a explica consecinţele acestei dispuneri neuniforme a întrefierului, se va
prezenta mai întâi situaţia limită la care fazorul curentului I este perpendicular pe fazorul
t.e.m. E . In acest caz fiecare axă a câmpului magnetic de reacţie coincide cu câte o
axă a polilor inductorului (deci cu întrefierul minim). Fig.9 prezintă atât fazorii
corespunzători acestei situaţii cât şi compunerea câmpului de reacţie cu cel inductor.
Câmpul de reacţie crează fluxul magnetic de reacţie longitudinală, denumit aşa
deoarece, ca şi fluxul inductor, parcurge polii în lungul lor. Fluxul de reacţie
longitudinală, notat cu ad , induce în bobinajul indusului t.e.m, care se scrie sub forma
Xad.I, şi este similară cu cea de la maşina cu poli înecaţi. Xad se numeşte reactanţa
londitudinală şi are o valoare mai redusă decât Xa deoarece porţiunea interpolară cu
întrefier mare reduce simţitor fluxul magnetic.

7
 B inductor B rezultant
B reacţie
40

E
1
0
180 360

I Pol N Pol S
Fig.9 .Reacţia longitudinală la maşina cu poli aparenţi; fazorul curentului I în urma
tensiunii electromotoare E cu unghiul electric  / 2

A doua situaţie limită este aceea în care fazorul curentului I este în fază cu t.e.m.
E. In acest caz axa câmpului de reacţie coincide cu axa interpolară, Fig.10.

100
B rezultant
B inductor

E 0
180 360
B reacţie
I.-100

Pol N Pol S

Fig.10 Reacţia transversală la maşina cu poli aparenţi; tensiunea electromotoare E

este în fază cu fazorul curentului I.
Câmpul de reacţie din această aşezare crează fluxul magnetic de reacţie
transversal, denumit aşa deoarece liniile de câmp parcurg polii
E transversal. Fluxul de reacţie transversal, notat aq , induce în
Iq bobinajul indusului t.e.m. care se scrie sub forma Xaq.I. In această
I
cădere de tensiune, apare Xaq care se numeşte reactanţă
Id
transversală, şi are valoarea mai redusă decât Xad deoarece
Fig.11
Descompunerea porţiunea dintre poli reduce simţitor fluxul magnetic de reacţie.
curentului I
Pe baza acestor două cazuri limită poate fi soluţionat cazul
general, la care curentul are un defazaj oarecare faţă de t.e.m. E, respectiv tensiunea la
borne U.
Pentru aceasta fazorul curentului I este descompus în componenta Id care este
perpendiculară pe fazorul E şi componenta Iq, care este în fază cu E. Această
descompunere este ilustrată în Fig.11 şi corespunde relaţiei
I=Id+Iq

8
Ecuaţiile de funcţionare ale maşinii sincrone cu poli aparenţi se pot deduce din cele ale
maşinii cu poli înecaţi folosind descompunerea curentului I în Id şi Iq. (se asociază
componenta Id cu reactanţa longitudinală Xad şi componenta Iq cu reactanţa
transversală Xaq.). Rezultă astfel, în cazul maşinii cu poli aparenţi, funcţionând în regim
de generator, urmatoarea ecuaţie (scrisă pe baza convenţiei de la generator):
U = E − R I − jX  I − jX aq I q − jX ad I d

Ecuaţia de funcţionare în regim de motor, pentru maşina sincronă cu polii

aparenţi, are următoarea formă (scrisă pe baza convenţiei de la motor).
U = E + R I + jX  I + jX aq I q + jX ad I d

Pe baza acestor ecuaţii se construiesc diagramele fazoriale de funcţionare,

[Link].I d
[Link]

[Link].I [Link]
q j.X
j.X
E R. I U R.I

U E I.
I
 Iq 
Iq

Id
Id
Fig.12 Diagrama fazorială a Fig.13 Diagrama fazoriala a
generatorului sincron cu poli aparenţi motorului sincron cu poli aparenţi

(Fig.12 pentru generator şi Fig.13 .pentru motor). In ambele diagrame curentul are
defazajul inductiv faţă de tensiunea de la bornele maşinii. Ca şi în cazul maşinii cu polii
înecaţi, reactanţele de dispersie şi de reacţie longitudinlă şi transversală vor fi folosite în
forme mai comprimate.

Puterea şi cuplul electromagnetic

Puterea electromagnetică este puterea schimbată între inductorul şi indusul maşinii
sincrone. Fiind o putere activă, ea este egală cu produsul dintre tensiunea
electromotoare E indusă de fluxul inductor, curentul I care circulă în bobinajul indusului
şi cu cosinusul unghiului dintre fazorii E şi I .

9
 Unghiul dintre E şi I este egal cu  care este defazajul
90-(+) j.X.I
b dintre U si I însumat cu unghiul  dintre fazorii U şi E (care
a 
U se numeşte unghiul intern al maşinii). Puterea
E  electromagnetică pentru o maşină trifazată este dată de
I relaţia:
[Link] Pem = 3EI cos (  +  )
fazorială explicativă
Considerând cazul maşinii sincrone cu polii înecaţi, şi
neglijând rezistenţa R a bobinajului indusului, rezultă diagrama fazorială simplificată din
Fig.14. S-a notat Xs = Xa + X introducând denumirea de reactanţă sincronă pentru Xs.
Dreapta “ab” este perpendiculară pe fazorul E astfel încât făcând proiecţia fazorului U şi
respectiv j.X.I, pe direcţia dreptei ab rezultă relaţia:
Usin  = XsIcos (+)
Din această egalitate se deduce valoarea produsului Icos(+)  xpresia puterii
electromagnetice rezultă:
EU
Pem = 3 sin 
XS
Această relaţie ilustrează faptul că pe măsură ce maşina sincronă are o putere
electromagnetică mai mare, unghiul ei intern trebuie să crească. In momentul în care
unghiul intern ajunge la valoarea /2 este atinsă puterea maximă pe care maşina
sincronă o poate dezvolta.
Cuplul electromagnetic se obţine raportând puterea electromagnetică la viteza
unghiulară  dintre statorul şi rotorul maşinii sincrone. Tinând seama de relaţia de
legătură dintre viteza unghiulară  [s-1] şi cea de
M generator.
rotaţie n [rot/sec] a maşinii sincrone, rezultă pentru
1 cuplul electromagnetic M [Nm ] expresia :
1 EU
M = 3 sin 
2n X S
- - 0  
In Fig.16 este prezentată dependenţa cuplului

-1
electromagnetic de unghiul intern al maşinii
M motor.
sincrone, evidenţiindu-se regimurile de funcţionare.
Fig.16. Cuplul electromagnetic al Funcţionarea stabilă a maşinii corespunde
maşinii sincrone cu polii înecaţi
domeniului -     +   In practică, deoarece
pot apare variaţii bruşte ale sarcinii maşinii, se
recomandă reducerea acestui domeniu cu aproximativ 25%.

10
 Pentru maşina sincronă cu polii aparenţi relaţiile de calcul se deduc asemănător,
ţinând seama de notatiile care pot fi introduse, a reactanţei sincrone longitudinale
Xd=Xad+X . şi a celei transversale Xq=Xaq+X
Relaţiile pentru puterea şi cuplul electromagnetic au o formă mai complexă tocmai
datorită valorilor diferite pentru Xd şi Xq.

EU 3  1 ! 
Pem = 3 sin  + U 2  − sin 2 
Xd 2  X d X q 

1  EU 3  1 !  
M= 3 sin  + U 2  − sin 2  
2n  X d 2  X d X q  
In cazul maşinii sincrone cu polii
M generator
aparenţi dependenţa cuplului
1 electromagnetic de unghiul intern  este
redată în Fig.17. Această figură
ilustrează existenţa celor două
-π -π/2 0 π/2 π componente ce crează puterea,
respectiv cuplul electromagnetic
-1
rezultant.
Se remarcă faptul că, la maşina cu polii
M motor.
[Link] electromagnetic al aparenţi valoarea maximă a cuplului
maşinii sincrone cu polii aparenţi corespunde unui unghi intern  mai mic
decât /2. Maşina sincronă funcţionează stabil până la atingerea valorii cuplului maxim,
deci atât timp cât valoarea derivatei cuplului în raport cu unghiul  este pozitivă.
Dacă în relaţiile corespunzătoare maşinii cu polii aparenţi în loc de Xd şi Xq se introduce
Xs, se revine la relaţiile stabilite pentru maşina cu polii înecaţi.

Maşina sincronă cuplată la reţea

Un unele cazuri ca generator şi întotdeauna ca motor, maşina sincronă este
cuplată la o reţea electrică. Se consideră că reţeua este de putere infinită, ceea ce
înseamnă că valoarea tensiunii şi a frecvenţei sale nu este influenţată de schimbul de
putere electrică care se transferă între reţea şi maşină.
Considerăm, de asemenea, cazul reţelei şi maşinii sincrone trifazate. Conectarea dintre
ele se poate face fie prin procedeul sincronizării fine, fie prin cel al autosincronizării.
Cuplarea prin sincronizarea fină se realizează fără şoc important de curent dacă
sunt îndeplinite trei condiţii. Maşina sincronă trebuie să fie rotită din exterior şi excitată

11
astfel încât tensiunea la bornele sale să aibă valoarea şi frecvenţa tensiunii reţelei. A
treia condiţie este ca bornele maşinii sincrone şi cele ale reţelei să aibă aceeaşi
succesiune a fazelor. Contactorul cu care se face cuplarea trebuie închis numai în
momentul în care tensiunile maşinii sincrone sunt în fază cu cele ale reţelei.
Procedeul autosincronizarii este aplicat în special la motoarele sincrone a căror
construcţie conţine elemente care permit pornirea ca o maşină asincronă. Atunci când
rotorul maşinii sincrone ajunge la o turaţie apropiată de cea de sincronism, se excită
maşina. Mărind curentul de excitaţie are loc un proces de autosincronizare.
Interacţiunea dintre polii magnetici ai rotorului şi câmpului magnetic creat de curenţii
bobinajului din stator, face ca rotorul să intre în sincronism. In acest fel rotorul va avea
chiar turatia n1 a câmpului magnetic produs de curenţii din stator.
Maşina sincronă cuplată la reţea functionează în regim de generator atunci când
debitează putere activă în aceasta. In ceea ce priveşte puterea reactivă, în regim de
generator maşina poate fie să debiteze putere reactivă în reţea, fie să primească, după
valoarea pe care curentul de excitaţie o are.
Pentru a funcţiona ca generator, maşina sincronă este cuplată mecanic cu un
motor termic, cu o turbină hidraulică sau cu una cu gaze. In acest mod maşina sincronă
primeşte putere mecanică din exterior. Generatorul sincron nu poate debita în reţea
putere electrică mai mare decât atunci când i transmite din exterior o putere mecanică
mai mare. Dacă puterea mecanică primită din exterior creşte, turaţia rotorului tinde să
crească. In acest mod unghiul intern  dintre câmpul magnetic inductor şi stator va
creşte. Aşa cum s-a arătat în subcapitolul anterior, cuplul electromagnetic creşte odată
cu unghiul intern  dar are sens invers faţă de sensul turaţiei. Astfel, rotorul este
impiedicat să aibă o viteză mai mare decât cea de sincronism. Odată cu creşterea
cuplului electromagnetic se măreşte şi puterea electromagnetică dezvoltată de maşina
sincronă şi astfel generatorul debitează în reţea putere activă mai mare. O situaţie
specială are loc atunci când unghiul intern  are o valoare apropiată de cea la care
maşina are cuplu electromagnetic maxim. In acest caz o creştere a puterii mecanice
primite, poate producere o ieşire din sincronism a rotorului. Cuplul electromagnetic nu
mai poate creşte, rotorul nu mai este frânat suplimentar şi viteza lui de rotaţie
depăşeşte viteza câmpului magnetic creat de curenţii din bobinajul stator.
Atunci când maşina sincronă primeşte din exterior o putere mecanică mai mică, ea
debitează în reţeaua cu care este cuplată, o putere activă diminuată.

12
 Trebuie reţinut faptul că puterea activă debitată de un generator sincron în
reţeaua cu care este cuplat, nu poate fi reglată decât prin intermediul puterii mecanice
primite din exterior, adică de la motorul termic sau hidraulic cu care este cuplat.
Puterea reactivă pe care maşina sincronă o schimbă cu reţeua la care este
cuplată este dependentă de curentul de excitaţie al maşinii. Pentru a ilustra acest lucru
se consideră situaţia în care maşina debitează putere activă constantă dar i se modifică
valoarea curentului de excitaţie. Puterea activă fiind constantă egalitatea UI cos =
const este satisfăcută. Reţeaua este de putere infinită şi deci valoarea tensiunii sale U
este constantă. Rezultă deci că Icos = const. Considerând, pentru simplificarea
analizei, cazul generatorului cu polii înecaţi la care este neglijată valoarea rezistenţei
statorului, rezultă diagrama din Fig.18 (această diagramă corespunde atât funcţionării
ca generator cât şi ca motor, în condiţiile în care ecuaţiile de funcţionare sunt scrise în
conformitate cu convenţia făcută pentru fiecare dintre ele).
Se observă că pentru o putere activă constantă, atunci
b
[Link].I
când excitaţia variază, vârful fazorului I se deplasează pe
dreapta aa’ (astfel încât în permanenţă Icos =const) şi în

E consecinţă vârful fazorului E se deplasează pe dreapta bb’.

a U a’
Prin aceasta este modificată puterea reactivă

I (proportională cu mărimea Isin )
b’
Există o valoare a excitaţiei pentru care fazorii curentului şi
Fig.18. Diagramă fazorială tensiunii sunt colineari, deci pentru care puterea reactivă
explicativă
este nulă. Pentru curenţi de excitaţie mai mari maşina
sincronă debitează putere reactivă în reţea, deoarece  > 0. Atunci când curentul de
excitaţie este mai mic decât cel la care puterea reactivă era nulă, maşina sincronă
absoarbe putere reactivă de la
I/In [%]
reţea (  0).
140
7 Creşterea puterii active
120
cos  =  deplasează drepta aa’ în sus
100
80
5 (Icos trebuie să crescă) şi
3 dreapta bb’ spre stânga.
60
40
1 Variaţia excitaţiei modifică, deci,

20 schimbul puterii reactive dintre

0 Ie/Ien[%] maşina sincronă şi reţea.

25 50 75 100 125 150 175 200 Pe baza celor arătate se deduc
Fig.19. Curbele în V ale maşinii sincrone

13
aşa zisele “curbe în V”, Fig.19, care fac legătura dintre curentul de excitaţie şi cel din
indus, pentru puteri active constante. In ordonata acestei figuri este reprezentat curentul
schimbat de maşina sincronă cu reţeaua (valoare raportată la cea nominală). Abscisa
indică valoarea curentului de excitaţie (tot valoare raportată la cea care asigură, la
mersul în gol, tensiunea nominală a maşinii sincrone).
In figură s-a indicat ca limită inferioară curba (1) care corespunde puterii active nule şi
ca limită superioară (7), cea ridicată pentru puterea nominală. Intre aceste limite curbele
corespund unor puteri active intermediare menţinute constante.
Curba punctată marchează valoarea curentului de excitaţie pentru care maşina
lucrează cu factor de putere unitar (Ien). In dreapta acestei curbe, maşina sincronă
debitează putere reactivă (curentul schimabat cu reţeaua creşte la  >0), iar în stânga
absoarbe putere reactivă (curentul schimbat cu reţeaua creşte dar la  <0).

Generatorul sincron funcţionând pe reţea proprie

Funcţionarea maşinii sincrone în regim de generator şi debitând pe reţea proprie
are loc când la bornele generatorului există o sarcină independentă. Această situaţie
este des întâlnită în construcţia locomotivelor feroviare şi altor vehicule, la grupurile de
intervenţie ale băncilor, spitalelor şi altor instituţii care trebuie să se doteze pentru a
putea funcţiona în cazul căderii reţelei publice de tensiune.
Mai întâi este examinat cazul generatorului sincron trifazat care debitează pe sarcină
proprie şi căruia de regulă i se asigură turaţia constantă. Astfel el asigură tensiune şi
curenţi cu frecvenţă constantă.

E/Un [%] Caracteristica de mers în gol reprezintă

legătura dintre curentul de excitaţie al
140
120 generatorului şi tensiunea de la bornele
100 sale, atunci când sarcina nu este
80 cuplată.
60
In Fig.20 se prezintă forma acestei
40
caracteristici. Ea poartă şi denumirea de
20
caracteristică de magnetizare datorită
0 50 100 150 200 Ie/Ien[%]
n legăturii dintre valoarea tensiunii şi cea
[Link] de mers în gol
a inducţiei şi dintre solenaţia de
excitaţie şi intensitatea câmpului

14
magnetic. In planul figurii pe lângă caracteristica de funcţionare în gol este trasată, cu
linie subţire, forma pe care aceasta ar avea-o dacă nu ar exista saturaţia miezului din
fier al maşinii.
Caracteristica externă (de sarcină) corespunde situaţiei cand maşina funcţionează în
U/Un sarcină iar excitaţia este păstrată
1.5 constantă. La această caracteristică,
0,8 cap.
valoarea tensiunii de la bornele
1 alternatorului depinde mult atât de
1 rezistiv
valoarea curentului debitat cât şi de
0.5 factorul de putere, cos dintre
0,8 ind tensiune şi curent. Această
I / In
dependenţă este consecinţa faptului că
0 1 2 3 4
fluxul rezultant depinde de sensul şi
Fig. 21 Caracteristica externă a
generatorului sincron valoarea fluxului de reacţie pe care
curenţii din indus îl generează. In
Fig.21 sunt trasate caracteristicile externe pentru trei situaţii: sarcină pur rezistivă,
sarcină pur inductivă şi pur capacitivă.
Tensiunea la bornele generatorului este puternic căzătoare pentru cazul sarcinii
inductive (datorită opoziţiei pe care sensul fluxului de reacţie îl are faţă de cel inductor),
în schimb creşte pentru cea capacitivă (datorită faptului că cele două fluxuri au acelaşi
sens).
Genereatoarele sincrone sunt dimensionate pentru cazul defavorabil al funcţionării cu
factor de putere cos = 0,8 inductiv. Pentru celelalte cazuri (factor de putere rezistiv sau
capacitiv) este necesară o excitaţie mai redusă, deci există condiţii mai bune de lucru.
Tehnica actuală foloseşte, în circuitul de excitaţie, regulatoare de tensiune care
modifică în permanenţă valoarea curentului de excitaţie, astfel încât tensiunea la
bornele generatorului sincron să fie păstrată constantă, independent de sarcina debitată
de acesta. Aceste regulatoare poartă denumirea AvR (Automatic Voltage Regulation) şi
asigură menţinerea tensiunii cu o abatere de maximum 1% faţă de valoarea sa
nominală. In Fig.22 se găsesc caracteristicile de reglaj care arată la ce valori trebuie
reglat curentul de excitaţie pentru a mentine tensiunea constantă la bornele
alternatorului.

15
 Ie / Ien Pentru ca reglajul să furnizeze curenţi de
excitaţie mici (sub 4...6 A) şi pentru a
0,8 ind elimina contactele alunecătoare (de tip
1.6
inele colectoare şi perii colectoare)
1.2 1rez
generatoarele moderne se realizează cu

0.8 0,8 cap excitatoare încorporate care au inductorul

pe statorul lor şi iau excitatia chiar de la
0.4
bornele generatorului pe care îl excită.
0 0.5 1 1.5 I/In Are loc un proces de autoexcitatie, aşa
Fig.22 Caracteristici de reglaj pentru cum s-a arătat la generatoarele de curent
maşini sincrone
continuu cu excitaţie derivaţie.
La variaţia bruscă a sarcinii are loc un proces tranzitoriu inevitabil, astfel încât numai
după un timp, de ordinul unei secunde, regulatorul AvR aduce tensiunea la valoarea
nominală.
In acest proces regulatoarele performante limitează variaţia tensiunii la o abatere de
cca 4% faţă de valoarea nominală.
In mijloacele de transport, adesea este nevoie şi de o sursă care debitează curent
continuu (de exemplu pentru a încărca bateriile de acumulatoare care există la
automobile, în construcţia locomotivelor, pe vagoanele de metrou sau cale ferată, etc).
Aceste surse nu mai sunt realizate cu generatoare de curent continuu, datorită fiabilităţii
lor problematice. Se foloseşte un generator sincron trifazat înseriat cu o punte
redresoare, a cărei schemă de principiu este dată în Fig.23

Redresor Sarcina
trifazat de c.c.

Generator sincron _
autoexcitat
Fig.23 Generator sincron autoexcitat, cuplat cu redresor de sarcină

Generatorul sincron monofazat

Un caz deosebit îl constituie generatorul sincron monofazat la care pe stator
bobinajul are o singură fază. Frecvent se întâlnesc generatoare trifazate la care se
conectează sarcina numai la o singură fază sau între bornele extreme a două faze

16
(Fig.24). In asemenea cazuri funcţionarea generatorului trifazat este similară cu a unuia
monofazat. Particularitatea funcţionării generatorului sincron monofazat constă în faptul
că reacţia indusului nu mai crează un câmp magnetic învârtitor, ci unul pulsatoriu- cu
poziţie fixă faţă de armătura indusului. Axa lui coincide cu cea a bobinajului monofazat.
Aşa cum s-a arătat la capitolul 3, orice câmp magnetic cu variaţie alternativă în timp şi
cu o poziţie fixă faţă de armătura care îl produce, poate fi descompus în două
componente. Ambele componente sunt identice, cu valoarea vitezei de rotaţie faţă de
armătura indusului dată de relaţia n1= ±f/p, dar se rotesc în sensuri inverse. Se atribuie
semnul plus componentei directe, care se roteşte în acelaşi sens cu inductorul şi
semnul minus componentei inverse. Pentru componenta directă nu va exista o mişcare
relativă faţă de inductor, în schimb componenta inversă a câmpului de reacţie se roteşte
faţă de inductor cu o viteza relativă n+n1=2n.
Componenta directă a câmpului magnetic de reacţie este aceea care contribuie la
tensiunea utilă care apare la bornele alternatorului monofazat (tensiune cu frecvenţa de
50Hz dacă rotorul alternatorului este tetrapolar şi este învârtit cu 1500 rot/min).
Componenta inversă a câmpului de reacţie este nedorită şi de aceea ea trebuie, pe cât
posibil, amortizată. Această componentă este nedorită deoarece având o mişcare
relativă faţă de rotor induce în bobinajul de excitaţie tensiuni electromotoare cu
frecvenţă dublă faţă de cea de bază din stator (deci 100Hz pentru exemplul considerat).
Această tensiune poate periclita izolaţia dintre spirele bobinajului de excitaţie al
rotorului. Componenta inversă a câmpului de reacţie generează şi pierderi în fierul
rotorului, contribuind astfel la încâlzirea suplimentară a acestuia. Pentru a amortiza
componenta inversă a câmpului magnetic de reacţie, la partea periferică a rotorului se
prevede un bobinaj de forma unei colivii în scurtcircuit, în care câmpul invers de reacţie
induce tensiuni. Curenţii care sunt astfel generaţi produc la rândul lor un câmp magnetic
ce se opune câmpului magnetic invers de reacţie, contribuind la anihilarea efectelor
acestuia.
In tracţiunea feroviară se practică aproape în exclusivitate încălzirea şi
climatizarea vagoanelor de călători cu ajutorul curentului electric. Pentru aceasta,
fiecare vagon primeşte fie curent continuu, fie curent alternativ monofazat. Puterea
electrică cerută de fiecare vagon de călători este limitată la 40 kW, iar vagoanele
restaurant până la 100 kW. Tensiunea curentului ce ajunge la fiecare vagon este 1500
V. Se preferă utilizarea curentului alternativ deoarece curentul continuu conduce la
instalaţii mai costisitoare pe fiecare vagon feroviar. Pentru realizarea curentului

17
 Icc
Motor Gen.
Diesel Sincron 1~ 50Hz.1500V
3~

Fig.24. Schema bloc a grupului electrogen folosind generator trifazat

monofazat amintit, în construcţia locomotivelor diesel electrice şi în cele diesel
hidraulice există un grup electrogen.
Pentru aceste grupuri electrogene se întâlnesc două soluţii. Prima soluţie este de
a folosi un grup electrogen format dintr-un motor diesel cuplat cu un generator electric

Generator sincron Redresor

trifazat necomandat Invertor monofazat

Fig.25 Schema electrică pentru sursa monofazată folosind generator sincron

trifazat

sincron trifazat. Curentul electric trifazat furnizat de generator este mai întâi redresat în
curent continuu şi apoi trimis într-un invertor monofazat care îl transformă în curent
alternativ monofazat cu caracteristicile dorite ( 50 Hz şi 1500 V). Schema bloc a acestei
soluţii este prezentată în Fig.24 iar schema electrică este prezentată în Fig.25.
Această soluţie are avantajul folosirii unui generator trifazat care are dimensiuni mult
mai mici decât unul monofazat. In schimb sunt necesare elemente suplimentare,
redresorul şi inversorul, care ocupă spaţiu pe locomotivă şi necesită costuri
suplimentare.
O altă soluţie pentru grupul electrogen destinat încălzirii şi climatizării vagoanelor
de tren constă de asemenea dintr-un motor diesel care este cuplat cu un generator
sincron monofazat, acesta din urmă furnizând direct curentul electric monofazat (50Hz şi
1500V). Avantajul soluţiei rezultă din eliminarea redresorului şi invertorului, în schimb un
generator monofazat este mai voluminos decât unul trifazat şi are dezavantaje legate de
existenţa câmpului magnetic invers de reacţie.

18
Motorul sincron trifazat

Motorul sincron nu dezvoltă cuplu electromagnetic capabil să asigure mişcare de

rotaţie decât atunci când rotorul său are turaţia câmpului magnetic învârtitor generat de
curenţii din stator. De aceea apare necesitatea ca la pornire, prin diferite metode,
motorul sincron să fie adus la viteza sincronă, după care el este capabil să dezvolte
cuplul necesar mişcării de rotaţie.
O primă metodă de pornire a motorului sincron este aceea de a-l roti iniţial, din
exterior, cu viteza apropiată de viteza pe care câmpul magnetic învârtitor al statorului o
va avea, metoda sincronizării fine. La această viteză bobinajul rotorului este excitat,
până ce la bornele statorului tensiunea este practic egală cu a reţelei la care motorul va
fi cuplat. Trebuie luate măsuri de verificare ca succesiunea în timp a fazelor motorului
sincron să fie identică cu succesiunea fazelor reţelei la care se va face cuplarea.
Operaţia de cuplare la reţea se va face în momentul în care tensiunile fazelor motorului
sunt identice cu tensiuni reţelei şi astfel, practic, nu apare un şoc de curent la
conectare.
O altă metodă este pornirea în asincron a motorului sincron. Această metodă
este posibilă atunci când rotorul motorului sincron conţine pe rotor şi o colivie similară
cu a motoarelor asincrone. In perioada de pornire bobinajul de excitaţie de pe rotor nu
este alimentat cu curent. La bornele acestui bobinaj este conectată o rezistenţă cu
valoare ohmică de cca 10 ori mai mare decât a bobinajului de excitaţie (pentru a limita
valoarea curentului care apare în acest bobinaj ca urmare a tensiunii induse de câmpul
magnetic învârtitor al statorului în procesul de pornire). Alimentând în aceste condiţii
cele trei faze ale statorului, motorul sincron lucrează ca un motor asincron. Când rotorul
atinge o valoare apropiată de viteză de sincronism, este alimentat cu curent continuu
bobinajul de excitaţie al motorului sincron. Câmpul magnetic pe care rotorul îl crează
învârtindu-se cu viteza apropiată de cea a câmpului învârtitor generat de curenţii
alternativi din stator, apare fenomenul de sincronizare. Câmpul magnetic al rotorului
este “agăţat” de câmpul magnetic învârtitor al statorului şi astfel rotorul începe să se
învârtă chiar cu viteza câmpului din stator, intrând deci în sincronism. Pentru a limita
curentul de pornire, la demararea în asincron se poate recurge la metodele expuse
pentru motoarele asincrone (de exemplu conexiunea stea-triunghi, folosirea unui
autotransformator etc).
Caracteristica mecanică de funcţionare n=f(M) a motorului sincron este o
caracteristică rigidă, turaţia nu este influenţată de cuplul pe care motorul trebuie să îl

19
dezvolte. Atunci când valoarea cuplului depăşeşte valoarea maximă a motorului sincron
(Fig.17) rotorul iese din sincronism, viteza lui anulându-se îndată.
Motorul sincron mai poate fi pornit prin alimentarea de la un sistem trifazat de
tensiuni cu frecvenţa progresiv crescătoare. Astfel turaţia motorului sincron poate fi
ridicată de la zero până la valoarea dorită. Raportul dintre valoarea tensiunii şi a
frecvenţei (U/f = const.) trebuie păstrat constant pentru ca fluxul magnetic din motor să
îşi menţină valoarea nominală.
La funcţionarea motorului sincron, prin modificarea curentului de excitaţie, valoarea
factorului de putere cos se schimbă şi deci şi valoarea curenţilor trifazaţi de
alimentare. Curbele în V prezentate în Fig.19 au aplicabilitate şi la funcţionarea în regim
de motor a maşinii sincrone.
Motorul sincron are utilizare şi în tracţiunea electrică, odată cu dezvoltarea unei
scheme electrice de acţionare, cunoscută sub denumirea de schema folosind motor
sincron autopilotat. Schema a fost dezvoltată de firma franceza ALSTHOM şi este
folosită la realizarea celor mai rapide trenuri care circulă în Europa. Acestea sunt
cunoscute sub denumirea de TGV (Train de Grand Vitesse) şi au atins viteza maximă
de 515 Km/h (în exploatarea curentă circulă cu viteza mult mai redusă decât viteza
maximă).

Compensatorul sincron
Pentru compensarea factorului de putere, marii consumatori de energie electrică pot
folosi atât baterii de condensatoare cât și motoare sincrone supraexcitate care
debitează putere reactivă în rețea, numite compensatoare.
Factorul de putere minim pe care un consumator trebuie să îl asigure este de 0,92
pentru rețeua de joasă tensiune și 0,95 pentru cele de medie și înaltă tensiune.
Principala sursă a consumului de energie reactivă sunt mașinile electrice (asincrone ,
transformatoare) care funcționează la încărcări sub cele nominale. Prin urmare
organizatoric, consumatorul poate aplica următoarele metode pentru reducerea
consumului de putere reactivă:
- Folosirea unor motoare asincrone sau transformatoare cu putere nominală mai
mică astfel încât să se evite subîncărcarea lor
- Pentru motoarele asincrone care funcționează perioade mai lungi cu sarcină sub
1/3 din cea nominală, poate fi folosită conexiunea stea (tensiunea de fază se
diminează, prin urmare fluxul magnetic)

20
- Intreruperea funcționării motoarelor asincrone dacă durata de mers în gol
depășește 10s (similar pentru transformatoarele de sudură)

21