Sunteți pe pagina 1din 61

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.

Kisilewicz

UNIVERSITATEA SPIRU HARET Bucureti FACULTATEA de ARHITECTUR

METODE SI TEHNICI CONTEMPORANE DE CONSERVARE


Conf. dr. arh Ileana KISILEWICZ
1

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

NOTE de CURS Restaurare 3

Coninutul tematic al disciplinei 1. Managementul proiectului de conservare. Definirea cadrului juridic care reglementeaz interveniile asupra monumentelor istorice i a imobilelor din zone construite protejate, precum i reglementri privind patrimoniul mobil n Romnia. 2. Etapele programului de conservare. Fazele proiectului de conservare de la cercatrile analitice, fixarea primelor concluzii pn la stabilirea ordinii operaiilor de intervenie. Proiectul de conservare si releveul de degradare: definiii i metode grafice. Definirea altor instrumente de nregistrare a strii de degradare i adaptarea lor la scara i tipologia obiectului avut n observaie. 3. Morfologia suprafeelor de arhitectur. Recunoaterea materialelor naturale i compozite utilizate n structurile i pe suprafeele de arhitectur; caracteristici fizice specifice i modul de valorificare a calitilor estetice n istoria arhitecturii. 4. Anamneza cauzelor de degradare i evaluarea efectelor. Metoda Rolf Snethlage i ierarhizarea formelor de degradare specifice n funcie de amploarea i gravitatea lor. 5. Rolul cercetrilor interdisciplinare n definirea strii de conservare a monumentelor istorice. Colaborarea interdisciplinar dintre arhitect i specialiti. Experiena arhitecilor interbelici. 6. Metode distructive si nedistructive de nregistrare a formelor de degradare. Observaii vizuale, instrumente de msurare specifice, msurtori pe baza unor eantioane. nregistrarea formelor de degradare i detalierea reprezentrii n funcie de exigenele proiectului. 7. Metode de restaurare. Soluii de restaurare, conservare, reabilitare i punere n siguran mpotriva prbuirilor accidentale studii de caz 8. Monitorizarea i ntreinerea curent. Metode de monitorizare a operaiilor de restaurare pe antier. Monitorizarea strii de consevare, msuri de protecie, msuri depunere n siguran, metode de ntreinere curent i extraordinar dup ncheierea lucrrilor.

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Bibliografie recomandata studentilor Reviste de specialitate Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice Revista Monumentelor Istorice Cri ALESSANDRINI, G., BELTRAMI, C., CORDARO, M., TORRACA, G., - Pattine, pellicole, patinature, In: Diagnosi e progetto per la conservazione dei materiali dell'architettura, Edizioni de Luca, Roma, 1998, p.259-268 ARCOLAO, Carla - Le ricette del restauro. Malte, intonaci, stucchi dal XV al XIX secolo, Marsilio, Venezia, 1998 ASHURST, John Conservation of ruins, Butterworth Heinemann Editor, London, 2007 ASHURST, John si ASHURST, Nicola Practical buiding conservation, vol.I Stone masonry, vol.II Brick, terracota earth, Gower Technical Press, 1990. BAER, N.S., SNETHLAGE, R.(editori) - Saving our architectural heritage: The conservation of historic stone structures, London, 1997 BRANDI, Cesare Teoria restaurarii, Editura Meridiane, Bucuresti, 1996 CAMUFO, Dario, BERNARDI, Adriana - Microclimatic factors affecting the Trajan Column, In: The science of the total environment, 128, p.227-255, 1993. CARBONARA, Giovanni Restauro architettonico, UTET Editore, Milano, 2007 CARBONARA, Giovanni Restauro dei monumenti. Guida agli elaborati grafici, Liguori Editore, Napoli, 1997. CRIAN, Rodica Reabilitarea locuirii urbane tradiionale, Editura Paideia, Bucureti, 2004 CURINSCHI VORONA, Gheorghe Arhitectur. Urbanism. Restaurare., Editura Tehnic, Bucureti, 2006

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

DEL MONTE, Marco, VITTORI, Ottavio - Air pollution and stone decay: the case of Venice, In: Endeavour. New series, vol.9, no.3, pp. 117-121, 1985 DIMES, Francis G. Sedimentary rocks, Conservation of building and decorative stone, Butterworth-Heinemann, Reed Book Services Ltd., 1990, p.61-134. FERRONI, A.M., MARIOTTINI, M., - Lessico dei materiali lapidei, In: Diagnosi e progetto per la conservazione dei materiali dell'architettura, Edizioni de Luca, Roma, 1998, p.191-202 FITZNER, B., HEINRICHS, K., KOWNATZKI, R. - Weathering forms - classification and mapping, In: Natursteinkonservierung in der Denkmalpflege, Band 80, Munchen, 1995. FORTINI, Patrizia -Tecnica edilizia romana, Antiquarium di Monte Romano, 1992 GINOUVES, Rene, MARTIN, Roland (ed.), - Dictionnaire methodique de l'architecture greque et romaine, vol.1, Ecole Francaise de Rome, 1985. GIUFREDI, Augusto Il cantiere di restauro. Materiali . tecniche. Applicazioni., Alinea Editore, Firenze, 1998 JOKILEHTO, JUKKA - A history of architectural conservation, Oxford, 1999 LAZZARINI, Lorenzo, Laurenzi Tabasso Marisa - Il restauro della pietra, CEDAM, Padova, 1986. MAMILLAN, Marc Pathologie et restauration des constructions en pierre, Centre International detudes pour la conservation des biens culturels, Rome, 1970. MINGARRO MARTIN, Francisco (ed.)- Degradacion y conservacion del patrimonio arquitectonico, Editorial Complutense, Madrid, 1996 OPRI, Ioan Monumentele istorice din Romnia (1850 1950), Editura Vremea, Bucureti, 2001 PIGNATI, Terisio - Le scuole di Venezia, Electa, Milano, 1981 POLIZU, Virgil Memoria arhitecturii. Contribuii privind restaurarea monumentelor istorice, Editura Universitar Ion Mincu, Bucureti, 2006 POPESCU, Paul Degradarea constructiilor, Editura Fundaiei Romnia de Mine, Bucureti, 2002 ROCCHI, Giuseppe Istituzioni di restauro dei beni architettonici. Cause accertamenti, diagnosi, prevenzioni, collaudi, Hoepli, Milano. VALADIER, Giuseppe - L'architettura pratica, vol IV, Roma, 1833

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

ZBIRNEA, Ileana - Rasegna veneziana. I tagliapietra e la loro arte, Annuario del Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica, Venezia, 2001.

Conservarea Definitia conservarii (cfr. R.Crisan) Conservarea. In sens larg, se refera la ansamblul actiunilor menite sa prelungeasca viata mostenirii culturale si naturale; conceptul general implica diverse masuri si tipuri de tratament (v.prezervare, consolidare, restaurare, reabilitare). In sens restrans, cu referire directa la obiectul depatrimoniu, c. are ca obiectiv mentinerea sub control (stoparea) proceselor de degradare a materiei, scopul primordial al interventiei astfel denumite fiind cel de a pastra autenticitatea si integritatea resursei culturale; tratamentul conservativ se limiteaza la eliminarea cauzelor degradarii (in masura in care este posibil), curatarea, consolidarea si protectia materialului originar. In sensul definit pot face obiectul unei operatii de conservare atat obiectele sau imobilele cu valoare de patrimoniu cat si cele cu o valoare artistica minora si care nu sunt protejate din punct de vedere al legii. Motivatia conservarii Ce factori ne obliga sa abordam conservarea? degradari provocate de: catastrofele, cataclismele, starea de degradare avansata sau de colaps, In Romania exista programe de punere in siguranta si in valoare a monumentelor istorice. (Programul National de Restaurare unde sunt propuse lucrari de salvare, conservare si restaurare pentru: 5

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

situri arheologice, monumente istorice, componente artistice, etc.) Cine declanseaza procesul de conservare ? entitati publice: administratia locala sau centrala, entitati private: fundatii culturale, corporatii industriale, bancare,... , persoane fizice proprietari, chiriasi, ... Cine plateste operatiile de conservare? se constituie parteneriate pentru marile obiective de interes public intre proprietarii m.i. parteneriate intre autoritatile locale/centrale, fundatii, corporatii si persoane fiizice.

Cum se reglementeaza juridic operatiile de conservare/protejare ? Cu ajutorul instrumentelor juridice. Legile de protejare a monumentelor istorice 422/2001 si a bunurilor mobile 182/2000. Stabilesc: la m.i. definitia m.i., categoriile de importanta si modul de dobandire al acestei calitati, drepturile si obligatiile proprietarului m.i. obligatiile autoritatilor publice si modul in care se pot implica in operatii de protectie, modul de selectare a solutiilor de conservare dpdv legal si tehnic, monitorizarea starii de conservare a m.i. si institutiile care se ocupa de monitorizare,

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

la bunuri mobile o definitia patrimoniului cultural national mobil, categoriile de bunuri - semnificatie: arheologice, istorico-documentare, artistica, etnografica, stiintifica. o Clasificare: Tezaur Fond o Cercetarea, inventarierea si clasarea o Pastrarea, conservarea, copierea o Circulatia bunurilor clasificate in patrimoniu,

Stabilirea programelor de conservare In Romania. Se stabilesc obiectivele de conservat/restaurat pentru un an fiscal in functie de: lista de propuneri, parteneri interesati, programe culturale locale sau centrale de reabilitare si punere in valoare. Etapele unui program de conservare In domeniul conservarii monumentelor istorice multe lucrari care se realizeaza respecta normativele legale pentru executia lucrarilor publice. Bunurile conservate fiind la randul lor in proprietate publica (ex: edificii cu valente istorico-artistice aflate in proprietate publica si amplasate fie in zone centrale istorice fie in ansambluri istorice, etc.) pot fi atat laice cat si religioase sau militare.

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Apartenenta monumentelor la domeniul public beneficiaza de avantajul unei finantari din fonduri publice si/sau private. Lucrarile de conservare sunt supuse unor norme speciale care influenteaza direct toate fazele de realizare a lucrarii: Faza I dupa selectarea obiectivului care va fi conservat in baza unei argumentari privind starea fizica, importanta si posibilitatile economice locale si regionale se realizeaza proiectul. Faza II executia lucrarilor proiectate Faza III inspectia si receptia finala a lucrarilor + eventuale completari si corectari de detaliu acolo unde studiile preliminare nu au anticipat necesitatea acestora. Proiectul de conservare, realizat conform normelor in vigoare, pune la dispozitia antreprenorilor si conservatorilor: cunostinte aprofundate asupra monumentului istoric, privind: cauzele si efectele degradarilor si capacitatea portanta, solutii de remediere a degradarilor si de stopare a cauzelor. Toate datele adunate avand scopul final de atingere a obiectivelor de conservare a monumentului istoric. Executia lucrarilor se face respectand urmatoarele principii: a. realizarea proiectului, b. respectarea graficului de lucrari. Toate in vederea garantarii calitatii lucrarilor, economia de mijloace.

Proiectul de conservare parcurge 3 etape: I. Proiectul preliminar este o faza necesara obtinerii resurselor financiare pentru realizarea si punerea in opera a proiectului. Acesta este compus din urmatoarele:

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

raport complet (realizat de preferinta la fata locului) privind: observatiile inregistrate privind fenomene naturale: vanturi dominante, insolatie excesiva, inghet excesiv, efecte indirecte ale unor lucrari realizate in vecinatate, efectele unor accidente provocate intentionat sau nu de catre oameni, descrierea amplasamentului si a pozitiei cladirii intr-un ansamblu, schimbarea de functiune sau abandonul, descrierea cladirii indicand puncte cardinale si cote de nivel/etaje, descrieri detaliate privind: fundatiile, incarcarile si impingerile suplimentare, lipsa de consitenta a solului in zona fundatiilor, zonele prabusite, sprijinirile si structuri de protectie, exitenta vegetatiei si a animalelor/pasarilor, umiditatea, starea zidurilor si a acoperisului, straturi de finisaj, instalatii, amenajari ale terenului din imediata vecinatate, mobilierul fix. rezumatul cercetarilor si analizelor, dar si analiza metodelor si solutiilor alese pentru interventie. releveul monumentului istoric in care sunt indicate materiale existente, tehnicile de executie. releveul de degradare la care sunt marcate atat degradarile superficile cat si cele structurale. schite si scheme desenate pentru interventiile propuse. evaluarea sumara a costurilor globale.

II. Proiectul definitiv aprofundeaza toate aspectele atinse in faza preliminara, accentuand aportul cercetarii stiintifice si a evaluarilor economice. Este compus din: - toate cercetarile stiintifice necesare determinarii starii fizice in functie de complexitatea monumentului istoric (cercetari geologice, chimice, fizice, geodezice, termice, expertiza tehnica structurala, etc.) - toate calculele structurale, - toate calculele pentru instalatii si conectarea la utilitatile publice(apa, canal, gaze, electricitate, cablu), - calcule economice defalcate pe specialitati, - caiete de sarcini pentru antreprenori si conservatori, - programul de lucrari si coordonarea specialitatilor, - contractul cu antrepriza, - planul de siguranta privind prevenirea accidentelor si evacuarea lucratorilor. III. Proiectul de executie contine toate piesele scrise si desenate necesare punerii in opera a lucrarilor. Scara pieselor poate varia de la 1/50 1/20 1/1, necesarul de materiale, antemasuratoare pentru fiecare tip de lucrari, precum si costurile, planul de intretinere al cladirii.

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Releveul (cf. DEX) Masurarea, desenarea si reprezentarea la scara a elementelor unei constructii, ale unui ansamblu de constructii sau ale unui detaliu constructiv. Schita in care sunt reprezentate la scara aceste elemente. Releveul este un instrument stiintific. Pe de o parte pentru rigoarea geometriei data de masurile precise,pe de alta parte pentru interpretarea critica data observatiilor obiective si pentru acea necesara intelegere a obiectului istoric pe care se bazeaza. Nu se diferentiaza total de releveul fotografic. Releveul este important pentru completitudinea datelor pe care le inregistreaza si la care apeleaza cei care il cerceteaza. Orice lucrare de restaurare va fi urmata in viitor de o alta lucrare de restaurare care va adopta alte metode si tehnici de operare. Ca o prima necesitate este necesar, inainte de deschiderea noii lucrari, saintelegem complet atat starea fizica a edificiului, lucrarile realizate anterior cat si releveele realizate cu ocazia acelei etape. Releveul insumeaza doua momente diferite si care se desfasoara succesiv: masurarea sau relevarea, reprezentarea grafica a tuturor informatiilor culese in situ. Din cele doua operatii rezulta desene explicite si absolut clare prin intermediul unui desen de mana, a redarii fidele a imaginii si uneori poate fi abstract prin schematismul cu care sunt reprezentate zonele decorate. Exista numeroase conventii grafice raspandite, iar unele au capatat caracter de norma. Sunt necesare conditii speciale pentru realizarea releveului, in scopul obtinerii unui rezultat optim, util publicarii desenelor, fotografierii si arhivarii lor. Desenele se realizeaza doar in tus si creion tare: H si 2H, pe hartie alba groasa cu porozitate redusa. Desenul va fi realizat cu o linie nu prea subtire, lizibila. Diferentele in grosime ale liniilor vor viza doar diferentierea dintre liniile de sectiune si liniile marcand zonele nesectionate (bolti, arce, pavimente). Putand astfel sa reprezentam ipoteze constructive, finisaje si zone degradate. Desenele vor fi in permanenta insotite de indicatia asupra scarii grafice, un sistem de axe si cote de nivel. Plansele vor contine totdeauna date de referinta privind titlul lucrarii, desenatorul, proprietarul, (localitatea), anul si punctele cardinale.

10

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Activitatea de restaurare presupune atentie, concentrare si verificari sistematice; capacitate de cercetare istorice si o constiinta critica, familiarizarea cu problemele din domeniul protejarii monumentelor istorice. Pe de o parte sunt de neinlocuit cunostintele generale de istoria arhitecturii si capacitatea de aprofundare cu ajutorul noilor mijloace de cercetare, sprijinirea pe rezultatele obtinute prin intermediul altor discipline cum sunt: chimia, fizia, biologia sau geologia. Evaluarea rezultatelor stiintifice vor capata o mai mare consistenta in momentul in care releveul este complet, demonstrand astfel ca releveul este un instrument de neinlocuit.

Releveul de degradare (cf.prof. Carbonara) Surprinde toate etapele de degradare existente in momentul observatiei. Este o metoda ne-distructiva aplicabila pentru orice tip de material. Suprapunerea mai multor tipuri de degradare se marcheaza simbolic si se explica in legenda. Rolf Snethlage a dezvoltat o tehnica de reprezentare a degradarilor pentru suptafetele din piatra, a propus si o clasificare a formelor de degradare, de la 1 la 5, in functie degravitatea degradarii. Releveul fotografic (cf. prof. Carbonara) Este o metoda de inregistrare a datelor foarte complexa din punct de vedere al exigentelor tehnice pe care le impune pentru obtinerea unor rezultate de calitate. Presune instalarea urmatorului echipament: schela metalica de inaltimea si deschiderea obiectivului, sau o macara cu brat mobil, surse de lumina artificiale, camere foto macro, computer si programe specifice de prelucrarea imaginilor. Fotografiile realizate se realizeaza frontal la cote prestabilite atent conform unui plan prestabilit. Fotografiile sunt realizate de la o distanta egala fata de obiectiv, folosind o sursa de lumina laterala sau in penumbra totala.fotografiile vor avea arii de suprapunere utile montajului care se realizeaza dupa. Se utilizeaza in permanenta in zona vizata un martor de scara/scarar cu gradatii vizibile bicolore, amplasat in marginea zonei evitand acoperirea detaliilor. Un instrument omniprezent intr-o astfel de actiune este trepiedul. Se executa succesiv

11

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

fotografii cu si fara flash in functie de profunzimea dedetaliilor si a gradului de reflexie a suprafetelor.ex. foita de aur. Fotografiile executate se fac din pozitii relevante pentru surprinderea imaginilor dorite. Fotografiile se realizeaza fie frontal fie in planuri razante in functie de scopul urmarit. Un documentar fotografic nu va putea surprinde toate informatiile de ordin stilistic, structural sau functional al cladirii, deaceea acestui tip de releveu ii sunt rezervate valorile figurative: perspective spatiale, decorative, cromatice, tratamente de suprafata. Morfologia suprafetelor de arhitectura Suprafete din piatra. In clasificarea epocilor preistorice, epoca pietrei este prima epoca istorica. Calciul este o substanta constituenta atat pentru piatra cat si pentru scheletul uman, pe langa mici cantitati de siliciu, magneziu, si alte componente. Tratatele antice si medievale trateaza cu multa atentie piatra si modurile de utilizare in arhitectura: Vitruviu, antichitate, Grecia, De architettura Filarete, 1461-4, Firenze, Trattato di architettura Giorgio Vasari, Firenze, 1568, Le vite dei piu celebri architetti, pittori et scultori italiani, da Cimabue insino a'tempi nostri Francesco Griselini, 1771, Venezia, Dizionario delle arti e de'mestieri Tommaso Temanza, 1778, Venezia, Vite dei piu celebri architetti e scultori veneziani Ernesto Belavitis, 1886, Padova, Nozioni teoriche pratiche sul taglio delle pietre insegnate Este deja cunoscuta clasificarea moderna a rocilor in 3 mari clase referinduse la modalitatea de formare si prezenta lor pe scoarta terestra: magmatice, sedimentare, metamorfice. Rocile magmatice

12

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Sunt acele roci formate prin consolidarea magmei la diverse niveluri ale crustei terestre. Rocile magmatice formate prin solidificarea i rcirea magmei la suprafaa pmntului se numesc vulcanice. Cele mai cunoscute sunt: bazaltul, andezitul i trahitul. Rocile formate din magm la adncimi mari, prin rcire lent se numesc plutonice. Granitul, dioritul i sienitul fac parte din aceast categorie.

Rocile magmatice contin o mare cantitate de dioxid de siliciu (SiO2) si pot fi clasificate in functie de cantitatea prezenta. Rocile magmatice se impart in: acide >65% SiO2, intermediare 55-65%, bazice 45-55%, ultra bazice <45%. Sunt roci cristaline sau sticloase care nu demonstreaza un mod secundar de formare. Mineralele constitutive sunt in echilibru si intr-o asociere stabila in conditii date. Granitul (intrusiv) si porfirul (efuziv) sunt caracterizate de asocierea cuarului 1 cu feldspaii2 alcalini si mica3. Granitul provine din magme bogate in silice(Si) si are o structura granulara caracterizata de aschii de mica. Sienitele si trahitele provin din magme sarace in silice si au o textura uniforma cu cristale mici (se prelucreaza usor). Bazaltul este format din piroxen si feldspai care cristalizeaz foarte fin. Tuful este o roca piroclastica format din cenua vulcanic.

- Cuartul(Q) este dur nu poate fi distrus mecanic sau chimic cu usurinta. Dimensiunea fragmentelor marturiseste intensitatea si durata interactiunii cu o alta forta. 2 - Feldspatii(F) - X(Al, Si)48 X = Na, K, Ca, Ba. Prin distrugerea lor se genereaza Q si M. Sunt cele mai abundente minerale sunt atacabile chiar de o ploaie usor acida generand saruri solubile (K, Na, Ca) si argile. 3 - Mica(M) - reprezinta o familie de silicati minerali care se diferentiaza ntre ei prin compozitia chimica. Cele mai cunoscute sunt biotitele si muscovitele. Au o clivare perfecta si sunt rezistente la atacul chimic si la degradare.

13

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Rocile sedimentare Sunt roci formate ca urmare a degradrii chimice i fizice a rocilor cauzat de factori diveri: oxidarea , a transportului i depunerii aluviunilor aduse de apele curgtoare. si apoi litificate, se numesc si endogene. Au o geneza secundara pentru ca deriva direct sau indirect din roci vulcanice, metamorfice sau sedimentare. Compozitie curenta: cuart, feldspati, numuliti4, mica. Geneza rocilor sedimentare se formeaza ca urmare a degradarii altor roci (de orice natura) pn la crearea altor sedimente si a solutiilor, transportul, elaborarea si depunerea sedimentelor, diageneza si litificarea5 sedimentelor

Clasificarea organogene, mixte.

rocilor

sedimentare:

aluvionare

sau

clastice,

chimice

sau

O alta clasificare - rocile conglomerate; roci heterogene continand agregate si ciment/legant matricial. Clasificare dup textura:

- Numuliti - Litificarea este reprezentata de ansamblu de reactii fizico-chimice suferite de sedimentele care se transforma in roci coerente.
5

14

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Ortoconglomeratele, granulele sunt in contact unele cu celelalte iar cimentul matricial este >15% din volumul rocii. Se formeaza in depozite marine la presiuni mari. Se divid dup vechime: oligomictic6, polimictic7. Paraconglomeratele. Granulele nu se ating unele pe celelalte dar sunt inconjurate de un ciment matricial fin, sunt sedimente depuse in timpul transportului de mase, unde matricea ocupa <15% din volumul rocii. P. nu pot fi considerate niciodata mature. Tipuri de roci sedimentare8: Nisipurile roci nelitificate. Arenitele/gresiile sunt caracterizate de o lipsa de maturitate in textura si structura mineralogica. Compuse din Q au matrici calcito-/silicoargiloase. Granulele sunt extrem de angulare provenind din fragmente ale altor roci, incluzand Q,F,M. Structura instabila este extrem de alterabila. Calcarenitele sunt gresii la care domina granulele calcaroase. Argilele provin din roci bogate in F neconsolidate. Sisturile argiloase contin 50% calcar si sunt argile consolidate. Calcarul este litotipul cel mai utilizat in arhitectura data fiind usurinta prelucrarii. Travertinul se formeaza prin sedimentare in mediu marin sau fluvual. Alabastrul (stalactite sau stalacmite) sunt produse de precipitarea, dizolvarea si depunerea altor roci Rocile metamorfice R.m. Provin dintr-o modificare de roci petrecute la temperaturi joase si la presiuni deosebit de inalte - rezulta in general in urma miscarilor unor placi ale litosferei una impotriva celeilalte. Structura rocii se modifica dand nastere unor cristale de dimensiuni mari sau prin recristalizarea unor noi minerale si care sunt stabile in noul ambient. Factorii de metamorfoza sunt presiunea si temperatura adeseori cei doi factori sunt concomitenti, in masuri diferite dau efecte diferite. Roci metamorfice Marmurele se produc in urma unor procese metamorfice petrecute la temperaturi inalte (oricum rocile de origine sunt de natura calcaroasa).

6 7

au la baza litotipuri foarte stabile: cuartitele realizate din mai multe litotipuri diferite sunt in general instabile 8 caracterul sedimentar se manifesta si prin existenta straturilor sedimentare, a sensului de depunere.

15

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Marmura - procesul diagenetic are loc la 200 - 800C, temperatura magmei. M. provine din procesul metamorfic pe care il sufera rocilor (care pot fi de diferire naturi). Are o structura granulare datorata recristalizarii calcitelor si o structura sistoasa datorata presiunii orientate. Exista o stransa legatura intre varietatea de pietre, regiunea geografica si arhitectura locala creata de-a lungul timpului. Cand ne referim la prelucrarea pietrei trebuie gandit diferit de zidarie sau orice alta operatie in constructie. Fiecare pas in prelucrare implica o schimbare de forma si o eliminare de material in acelasi timp. Deaceea sunt indispensabile instrumentele de prelucrare si de inlaturare a materialului. Nu se poate face abstractie de faptul ca in timpul prelucrarii artistul se adapteaza materialului (instrumente, desen chiar!). Indemanarea - sunt persoane care prelucreaza piatra cu usurinta cu care altii deseneaza. Sunt flexibile in lucru si capabile sa se adapteze usor situatiilor neprevazute. Alegerea si utilizarea pietrei. Conditii necesare si suficiente Economicitatea materialului in functie de cantitatea necesara, pentru: zidarii, placaje sau decoratii. Ex: Fortificatii facute din piatra de rau in evul mediu

16

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Distanta fata de sursa. In perioada augustiniana marmura de Cararra (ca proprietate romana) era sursa comuna de material de sculptura. In evul mediu, incet, se restabileste legatura intre materialele locale si santier.

Economicitatea transportului (mijloace si costuri implicite). La Venetia piatra de Istria era adusa de la carierele de pe coasta dalmata. Exigentele proiectarii - alegerea anumitor litotipuri in functie de rezistenta si de efectele plastice dorite. In arhitectura renascentista dar mai ales cea baroca marmurele colorate dominau aparatul decorativ fapt ce conducea la un import masiv de marmure policrome la preturi fabuloase si deaceea in cantitati insuficiente.

Exemple: Pietrele silicioase: gresia si gneiss-ul, apar des utilizate la realizarea pavimentelor, Calcarele pentru usurinta prelucrarii au fost deseori utilizate in diverse scopuri: pavimentari, zidarii structurale, finisaje de serie sau foarte fine. Marmurele utilizate pe scara larga in antichitate (in blocuri mari) sunt la fel de apreciata in evul mediu fiind reciclate pietrele provenind de la ruine sau cele rezultate din demolarea unor monumente antice. Extragerea Metodele de extractie specifice antichitatii se pastreaza pana in secolul XIX. Este vorba de o serie de operatii in aparenta simple care utilizeaza energia umana si pe cea animala dar mai ales ingeniozitatea. In evul mediu pana prin in secolul XII dificultatile de exploatare si mai ales de trasport ale pietrei determina o cautare a carierelor apropiate, sitului de construit, avand litotipuri de duritate medie si cele care ofereau facilitatii transportului (pe calea apei fiind cea mai lesnicioasa). Dupa secolul XIII imbunatatirea tehnicilor de extractie conduce la o marire a diversitatii materialelor extrase, ajungandu-se la exploatarea pietrelor cu duritate ridicata precum granitul si porfirul. Metode moderne: extragerea obisnuita, se face in functie de calitatile pietrei, in general fara explozibil. Cautandu-se modalitatile de desprindere a blocurilor din masa fara a-i provoca fracturi interne. granit. 17 Escavarea cu aer comprimat, Escavarea cu discuri diamantate, folosit in Belgia pentru

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Escavarea cu fir elicoidal: in mici si in mari mase.

Etape in prelucrarea pietrei ANTICHITATE - elementele se definitivau in cariera aproape integral, chiar si piesele de decor izolate. EVUL MEDIU - piatra deja montata, in locul final, putea sa fie in continuare prelucrata. Din secolul XIII, la Venetia, apar atelierele de sculptura unde soseau blocuri de piatra taiate in cariera. Finisajul se facea aproape integral in atelier, dupa norme riguros respectate. La montarea pieselor, incepand cu antichitatea elenistica, se folosesc in permanenta ghidajele realizate din lemn sau din arama(furnizate de catre arhitect). 1. Extragerea blocului
Cuie de lemn sau din metal Ciocane

Blocurile de regula se desprind in lungul straturilor sedimentare sau (dupa caz) in lungul fisurilor prexistente. Se deseneaza conturul de dizlocat pe fiecare plan si se practica gauri in lungul desenului la o distanta de maxim 30cm. si adanci de 25 cm. Se fixeaza cuiele in gauri: cele din lemn se acopera cu apa, iar cele din metal se bat cu ciocanul - astfel se realizeaza o despicare a pietrei. Pot aparea devieri in profunzime dupa microfisuri necunoscute. Se practica decuparea blocurilor cu fierastraul atunci cand se extrage material pretios: marmura. 2. Schitarea volumului final. Pana in sec VII i.C. se foloseau instrumente de prelucrare din piatra (bazalt) apoi instrumente metalice (cupru si bronz). In Egipt obeliscurile din porfir sunt decorate in relief. Sec. VII - VI i.C. Apar primele obiecte decorate in Grecia. Perioada imperiului roman. Se specializeaza instrumentele si se perfectionaza cele perforatoare.

18

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Dupa caderea imperiului roman. Scade calitatea si numarul instrumentelor, metalul devine mai rar. In evul mediu timpuriu sunt folosite foarte mult instrumentele abrazive. Piatra se pune in opera putin fasonata si in asize naturale, in cazul zidariilor. Sec. IX. Apar instrumente de prelucrare mai fine. Zidariile de piatra se fac in continuare cu pietre neregulate, fiind mereu acoperite de tencuieli. Sec. XIII. Se perfectioneaza instrumentele de prelucrare a pietrei moi si apar instrumente speciale specifice detaliilor gotice. Sec. XIX. Prelucrarea pietrei se face partial mecanic.
Echere, Compase,

era folosit din plin la replicarea unor piese celebre sau chiar a acelor fragmente care urmau sa fie inlocuite.
Nivela, Fir cu plumb, Marker

Perforatoare
Ciocane

Piatra, lemn metalice sau pneumatice.


Ciocane <bush hammer>

Utilizat la prelucrea granitului si la suprafetele/finisajele finale in arhitectura. Nu se foloseste prea mult in sculptura
Dalta lata

Folosita la degrosari. Se lucreaza cu ea fiind asezata in unghiuri ascutite.


Dalta ascutita

85% din piatra prelucrata la o statuie se lucreaza cu acest instrument. Poate fi folosita ca instrument de finisaj. Dalta dintata Folosita la finisaje pentru obtinerea unor texturi dorite in suprafata. Se toceste usor si poate da rezultate diferite de-a lungul unei zile de lucru. Dorn/dalta cu cap rotund Folosit in finisaje finale Abrazive Fierastraie Folosit atat la extragerea blocurilor cat si la formarea volumului dorit. Rascheta Folosita mai ales in prelucrarea marmurei la realizarea detaliilor foarte fine.

19

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Abrazivi Folositi si cunoscuti de catre antici erau folositi in slefuirea suprafetelor finale dar si la extragerea blocurilor: piatra poce si gresia. 3. Definitivarea volumului Gradinarea Martelarea Daltuirea/sculptarea Rotunjirea (frecarea cu pietre abrazive sau cu nisip) Finisarea (frecarea cu terecota sfaramata) Dupa finisare se stucheaza golurile si se refiniseaza cu piatra ponce. Lustruirea

Cu folie de plumb si alti produsi din ce in ce mai fini. Ultimul lustru dat cu inalbitor (era o solutie de oxid de staniu sau pulbere de oase calcinate sau oxid de fier in cazul marmurelor colorate). O practica difuza fie pentru pietre noi cat si pentru cele vechi era ceruirea, apoi lustruirea cu praf de os si stofa. 4. Integrarea volumului. Integrarea partilor lipsa. Se foloseau masticuri preparate dupa diverse retete (rasina de pin, ceara, pulbere de marmura) sau ( sulf, rasina naturala, ceara, pulbere de piatra).

Punerea in opera 1. Ridicarea si deplasarea. Bucatilor mari din piatra a beneficiat de solutii ingenioase si studiate. Mai ales in antichitate in Egipt si Grecia antica.

20

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Santuri sapate pe fetele verticale Din prelucrare rezultau profile laterale care inlesneau agatarea si transportarea blocului de piatra.

2. Solidarizarea blocurilor de piatra intre ele a aparut necesara in tarile caracterizate de miscari tectonice ale solului: Grecia, imperiul roman
Agrafe din lemn sau din bronz innecate in plumb topit Pene in dubla coada de randunica

Din evul mediu tencuielile si mortarele inlocuiesc in buna masura agrafele de solidarizare a pietrelor. Dimensiunile blocurilor scad simtitor in marime, piatra ca material devine mai rara iar forta de munca necesara deplasarii si prelucrarii este simtitor diminuata. Devine importanta compatibilitatea mortarului cu piatra, apar si aici retete de succes si tehnologii respectate foarte strict (udarea prealabila a pietrei peste care se aplica mortarul si apoi tencuiala). Este tratata cu atentie sensul de punere in opera al pietrei dupa sensul de sedimentare. Se scriu multe tratate de stereotomie si se ajunge la recordul fatadelor autoportante. Culmea este atinsa odata cu goticul. colile veneiene Erau organizate, in varianta laica, dupa modelul fraternitatilor religioase catolice. Primul capitolat al unei meserii apare in 852, la putina vreme dupa fondarea Venetiei (811 d.C.). Nu este un caz singular, la Florenta si la Roma acelasi tip de asociatii de mestesugari se numea confraternitate sau companie. Rolul era acelasi. Asociarea avea ca scop unirea micilor patrimonii, administrarea si protejarea lor in comun. Scolile, ca asociatii la Venetia, erau fie specializate pe meserii, fie erau dedicate cultului unui sfant. Acestea reuneau oamenii de diverse cetatenii: venetienilor cat si strainilor stabiliti in oras. O conditie necesara pentru obtinerea dreptului de a exercita o meserie la Venetia (fie in cadrul unui atelier, fie independent); era inscrierea intr-una dintre aceste scoli. Inscrierea prevedea plata unei taxe anuale, prestarea unor servicii in ajutorul comunitatii/asociatii si respectarea unor reguli de comportament civic si profesional. In schimb cel inscris beneficia de dreptul de libera practica a meseriei (strict acelei pentru care se inscriesese), de un ajutor in caz de imbolnavire si putea lasa chiar o pensie urmasilor, in caz de deces prematur. De cele mai multe ori, mestesugarului ii era interzis sa paraseasca Venetia, impreuna cu instrumentele meseriei, in caz contrar era considerat "tradator" si pedepsit ila intoarcere.

21

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Regola d'arte pentru sculptori si pietrari care stipula (obligatia de a da sfaturi competente clientului in achizitionarea materialelor in functie de rolul si locul punerii lor in opera) Era interzisa acceptarea unei comenzi care a fost deja comisionata altui pietrar, Nici un tamplar sau un zidar nu avea dreptul sa execute lucrari de pietrarie, Orice pietrar care a parasit Venetia, la intoarcere, pentru a putea reprinde dreptul de a lucra era obligat sa se renscrie intr-una dintre scoli si sa plateasca o taxa speciala. Era interziza prelucrarea pietrelor cu calitati necunoscute sau inferioare celor prelucrate deobicei Piatra de Istria, inca din 1318, era recomandata pentru realizarea glafurilor la ferestre, balcoane, arce si colonete, jgheaburi, trepte Nu era permisa amestecarea pietrelor de calitati diferite intr-un acelasi produs (erau atenti la piesele structurale). Productia curenta a acestor ateliere era cea de cornise, trepte, detalii de arhitectura, fantani. Unii sculptori, dar cei mai importanti, faceau proiecte de arhitectura integrale: Andrea Palladio Bartolomeo Buon Michelangelo Buonarotti Bernini Erau si sculptori si arhitecti in acelasi timp. Atelierul, spre deosebire de cel al pictorilor, era in curtea casei. Fapt ce nu permitea sculptorilor depozitarea si vanzarea concomitenta Normarea In general dimensiunile pietrelor aduse de la carierele de pe coasta dalmata erau fixe:o lungime de 4 piciaore (136 cm.) Pietrele se incarcau pe barci care puteau duce pana la 12t. Constructia barcilor putea fi subventionata de catre stat, in acest caz proprietarii fiind obligati sa faca cel putin 5 voiaje/an si daca reuseau sa depaseasca acest numar de transporturi, materialul rezultat prin diferenta era achizitionat de catre stat. Acea dimensiune a condus la o modulare a detaliilor de arhitectura realizate in piatra de Istria! Numerotarea si semnele conventionale Se gasesc frecvent, la demontarea elementelor structurale sau decorative numere si semne care aveau rolul ordonarii in asamblaj al pieselor - pentru ca printre lucratori 22

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

erau putini cei care stiau sa scrie si sa citeasca. Iar semnele ii ajutau sa ordoneze piesele. Instrumente Se foloseau sabloanele si ghidajele mobile pentru controlul profilelor (standard) sculptate. Finisajele si protectia lor Tehnicile romane conduc la perfectionarea finisajelor din piatra de pana la 1 cm grosime - lucru ce permitea o montare a placilor prin intermediul mortarelor. In cazul blocurilor de grosime de peste 3cm. se apeleaza la agrafarea lastrelor cu sisteme asemanatoare celor contemporane. In renastere proiectarea fatadelor (imbracate cu piatra) autoportante era o practica curenta mai ales la Venetia (unde terenul si casele cu structuri elastice) nu permit structuri rigide si greoaie. Obiectivele acestor procedee, in buna masura abandonate incepand cu secolul XIX erau variate. Straturile protective aveau rolul sa protejeze suprafetele de piatra de atacul atmosferic pe care il aveau de suportat. In acelasi timp finisajul de suprafata putea induce valente cromatice diferite de cele ale pietrei de dedesubt, macar simuland pietrele mai pretioase, sau creeind impresia unui material uzat/mai vechi, armonizand de multe ori bucatile noi integrate in paramente vechi. In alte cazuri grosimea tencuielii egaleaza lastra de piatra niveland asperitatile pietrei ajungandu-se in acest fel la tehnicile stucului. Sunt tratamentele cu diluanti transparenti (uleiuri) care aveau rolul intensificarii culorii pietrei. Un caz particular il reprezinta insa straturile de pictura aplicate suprafetelor de piatra (incepand cu antichitatea continuand in renastere cu tehnici diferite) straturi preparate cu alb de zinc, culori pe baza de ulei - amintind lucrul pe panza. Oxalatii de calciu - au fost determinati pe suprafete sculptate ale unor monumente antice, insa raman posibile in continuare doua ipoteze care pot explica prezenta lor: a) b) Colonizarea licheniana, Resturile unui tratament protectiv (var si legant organic care in timp a

produs oxalatii de calciu).

23

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

In cursul secolului XIX au fost utilizati silicatii si fluorsilicatii (Cu, Cr, Fe, Mg) ca si protectivi. Alte patine pe baza de ulei sau ceara aveau rolul obtinerii unor suprafete lucioase, care din pacate se prafuiau in timp si se intunecau. Materialele moi si care aveau alveole naturale (travertin, tuf) erau adeseori stucate (fie pentru a crea deformatii mai interesante, fie pentru a imita materiale mai pretioase precum marmura. Suprafete din zidarie de caramida. Argila este materia prima din care se fabrica caramida si este o substanta minerala cu granulatie foarte fina de origine sedimentara (argile marine, fluviale, lacustre, morenice). Dpdv chimic argila este compusa din siliciu, alumina si calciu; exista si magneziu,mangan, potasiu, titan, plumb, sodiu, fier, sulf in diferite cantitati. Dpdv mineralogic argila contine cuart, calcite, ilite, feldspati, clorite, caolinite, smectite... Compararea materiei prime cu arhitectura locala demonstreaza o stransalegatura intre utilizarea argilei si sursa de provenienta. O analiza amanuntita ar trebui sa ateste legatura exacta intre informatiile date de hartile geologice, denumirile unor zone, manuscrise si documente referitoare la cuptoarele de ardere a caramizilor. Utilizarea Utilizarea caramizilor nearse sau arse poate fi pusain legatura cu functiunea finala si rapiditatea de executie; ambele tipuri sunt utilizate pana in zilele noastre. Dimensiuni uzuale Prelucrarea argilei paie vibrarea, baterea in forme pentru eliminarea bulelor de aer. Cuptoarele traditionale erau sapate in pamant si acoperite cu material lemnos si apoi cu pamant. Arderea avea loc in intervalul a cateva zile. Cuptoarele moderne sunt din zidarie au cos de fum si gura de alimentare cu combustibil. Calitatea caramizilor depindea de: 24 extragerea materiei prime, cernerea argilei si separarea materilei fine de cea grosiera, realizarea amestecului: pulbere de argila, apa, balast-nisip,

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

calitatea componentelor din amestecsi proportiile dintre ele, calitatea si materialul formelor, pozitia in cuptorul de coacere si tempertura, (puteau rezulta

fisuri sau vitrificari pe anumite portiuni, variatii cromatice de la galben la brun), Forma era conditionata de locul de montaj si calitatea detaliului cerut de proiect. Tipologia Caramida Compozitia caramizilor moderne nisip Argila Var nestins Oxid de fier Apa 25-30% .pasta presata in forme si arsa la 900-1000 C 50-60% 20-30% 2-5% 5-6% caramizi pt. zidarie, caramizi pt. Coloane, caramizi pt. Pavimente, pt. Cornise, detalii decorative, tigla, olane, alte detalii arhitecturale sau functionale, caramizi cu tratamente speciale a vista si smaltuite,

Oxid de magnesiu 1%

sau : Nisip

Caramizi extrudate. Pasta de argila si nisip contine 10-15% apa sau chiar 20-25%. Caramizile preformate se lasa la uscat 20-40 ore la 50-150 C Culoarea caramizii depinde de continutul de minerale si de reactiile chimice generate la temperaturi de coacere dar si de atmosfera din cuptorul de ardere. Roz concentratie mare de fier, Galben concentratie mare devar. Culoarea variaza de la brun roscat la brun violet. Caramida glazurata/smaltuita Este folosita pentru placarea suprafetelor decorative.

25

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Suprafete tencuite, tratate, policrome. Mortar = amestec avand calitati plastice compus din leganti si material de umplutura, avand rol de montaj al zidariei. Leganti pamant argilos, ipsos, var, ciment, Material deumplutura paie, material organic, pietris, nisip, spartura de piatra, caramida Plasticitatea amestecului este data de prezenta in compozitie a unei cantitati de apa. Adaugarea unor materiale de umplutura pot influenta lucrabilitatea pastei, creste aderenta materilului la stratul suport si influenteaza timpul de intarire Astazi in terminologia curenta toate amestecurile pe bazade argila sau ipsos, sau ciment cu material de umplutura (agregate) pietris, nisip sunt denumite mortare. Vitruviu da primele indicatii de folosire a mortarelor in diferite tipuri de zidarii. Palladio indica dozarea mortarelor in functie de provenienta materiei prime. 3p nisip cariera + 1p var stins 2p nisip de rau + 1p var stins+ 1p caramida pisata

Ipsosul = sursa este piatra de ipsos (selenit) se coace in cuptoare la 110-160C. Produsul se macina si se foloseste in amestec cu var, nisip, apa in diverse proportii. Varul piatra de calcar se coace la 800-900C si obtinem var aerian utilizat la mortare si tencuieli. Piatra de calcar se coace la 1000-1200C ne da varul hidraulic utilizat pentru moratre si tencuieli care se intaresc in contact cu apa. Dupa coacere rezulta var nestins. Stingerea se face in gropi in care este adus varul si este acoperit cu nisip. Aici in contact cu apa meteorica, peparcursul a cca. 12 luni procesul este lent si de durata, daca se doreste obtinerea unui var pt tencuieli fine. Stucatura se realizeaza din mortar usor modelabil obtinut din amestecuri cu agregate foarte fine. de interior este pe baza de ipsos + var si se usuca repede. Necesita viteza in modelare si aplicare. de exterior este pe baza de var + nisip sau caramida macinata se usuca lent. Necesita indemanare pentru ca pasta este mai greu modelabila. Cimentul coacerea marnelor la 1350-1400C calcar argilor, dar si alte tipuri de calcare cu continut mare de argila >22% - cimentul Portland. Coacerea duce la formarea desilicati si aluminati de calciu clinker care sunt macinati pana la stadiul de pulbere. 26

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Aspectul betonului aparent depinde de compozitie si modul depunere in opera. Nisip + ciment Portland + apa Mortare pe baza de ciment se intaresc mai repede si sunt rezistente la uzura mecanica. Metale. Producerea otelului din minereu, prin metoda reducerii directe, a ramas un mestesug rudimentar pana in secolul al XV-lea. Incalzirea minereului in contact cu carbonul degajat de materialele de ardere lemn sau carbune conduceau la formarea carbonatului de fier. Din carbonatul de fier continand cca. 0,2-2% carbon rezulta otelul Din carbonatul de fier continand peste 2% carbon rezulta fonta Metoda moderna de obtinere a otelului este metoda reducerii indirecte. Procedeul se desfasoara in doua etape: in prima etapa prin topire se obtine direct fonta; in a doua etapa fonta obtinuta se reincalzeste, masa topita este supusa vibratiilor in scopul reducerii cantitatii de carbon si ulterior pasta rezultata este prelucrata prin procedee mecanice menite sa elimine zgura si sa usureze prelucrarea. Incepand cu secolul al XVIII-lea fierul forjat a inceput sa fie utilizat la elementele cu rol structural la cladiri de mari dimensiuni, fiindu-i apreciate calitatile elastice. Odata cu 1840, dupa perfectionarea laminoarelor industriale apar grinzile laminate la toate tipurile de cladiri. Grinzile laminate erau folosite in special in combinatie cu lemnul si caramida. Structurile metalice de mici dimensiuni apar la jumatatea secolului XIX la serele de flori, pavilioane expozitionale. Deja la inceputul secolului XX structurile metalice pentru poduri rutiere si feroviare deschid o noua epoca in constructiile civile. Fonta datorita capacitatii reduse la intindere dar cu o buna capacitate la compresie este folosita in special la elementele decorative: balustrade, capitele sau la elementele cu solicitari mecanice reduse: trepte, calorifere... Lemnul este materialul de origine organica folosit pe scara larga in orice regiune geografica. Este folosit la: fundatii pentru zonele cu terenuri bogate in apa si nisip: Venetia, Bucuresti, structuri portante locuinte, poduri, decorarea exterioarelor si interioarelor locuintelor si altor cladiri.

27

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Lemnul este usor de prelucrat, transportat si reciclat. Compozitie: 40% carbon si 42% oxigen, contine 17-60% apa in functie de specie, varsta, zona geografica si anotimpul in care este taiat. Lemnul taiat in padure in elemente cu sectiune mare se foloseste neuscat la structurile portante fie pentru schele pe santier, fie pentru grinzi, stalpi, fundatii in constructii. Lemnul taiat pe scara industriala in elemente cu sectiune mica se folosesc dupa uscare pentru suprafete de finisaj si mobilier.

Anamneza cauzelor degradarii In cazul specific al pietrei degradarea priveste atat materialul pus in opera cat si cel din cariera. Mecanismele care stau la baza proceselor de alterare9 sunt evident aceleasi, dar pot avea efecte diferite - dpdv subiectiv - daca ne referim la o roca in cariera sau la un monument, realizat in piatra, intr-un ambient determinat. Diagnosticarea (folosind terminologia medicala) s-a facut incepand cu anii '60. Diagnosticarea degradarii pietrei este posibila in baza cunoasterii : litotipului si a caracteristicilor intrinseci, morfologiei, proceselor si cauzelor de alterare, patologiei, si ca urmare se face alegerea tipului de interventie conservativa motivata de aceste cunostinte. Deteriorarea - Este o faza importanta a ciclului geochimic al rocilor si are ca efect producerea de solutii si sedimente. Deteriorarea - Este o faza importanta a ciclului geochimic al rocilor si are ca efect producerea de solutii si sedimente. Degradarea pietrei depinde de urmatorii factori: INTRINSECI - compozitia chimica si mineralogica/ petrografia si caracteristicile fizice: - textura,
9

IMPUSI - asuma un rol fundamental in definirea raportului de interactiune ambient/obiect - forma,

EXTRINSECI

- Clima,

Alterarea - Orice material, inserat intr-un mediu determinat, tinde sa atinga punctul de echilibru in raport cu acel ambient; daca parametrii ambientali se modifica in timp schimbarea provoaca ca efect pierderea echilibrului, abia atins, si de aici apare nevoia unei noi reechilibrari a materialului cu ambientul. Transformarile inevitabile care insotesc aceste procese constau in schimbari mai mult sau mai putin rapide, (dar evidente!), ale caracteristicilor originare ale materialului, si conduc la ceea ce numim in mod obisnuit alterare. Exemple: metalul oxideaza, vernis-ul unui tablou se ingalbeneste/intuneca, ceramica se acopera cu diverse incrustazii, piatra se patineaza sau se exfoliaza.

28

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

structura, granulometria, porozitatea, permeabilitatea, densitatea, duritatea, coeficientul de imbibare cu apa, rezistenta la compresiune, rezistenta la flexiune, rezistenta la lovituri, rezistenta la uzura, difuziunea termica,

tratamentele de suprafata/finisajele, tratamentele datorate restaurarilor anterioare, utilizarea obiectului.

- Microclima (pozitia edificiului in functie de punctele cardinale, vantul, ploaia; fie microclimatul din spatii inchise), - Poluarea tamosferica, - Vibratiile si alte stresuri ambientale

(Omul este responsabil pentru factorii intrinseci, direct responsabil pentru factorii impusi, direct sau indirect responsabil pentru cei extrinseci.) 1. Agenti exteriori - mecanisme fizice a. actiunea apei: porozitatea, ascensiunea capilara, permeabilitatea, b. actiunea inghetului: mecanisme de degradare, c. manevrarea mecanica, d. actiunea vantului, e. actiunea temperaturii. Degradarea fizica a avut loc atunci cand rocile s-au fragmentat fara ca acestea sa fi suferit modificari chimice. Acest fenomen este specific climelor reci unde degradarea este legata de ciclul inghet-dezghet sau climelor foarte calde si uscate unde insolatia provoaca fisuri (clima desertica). Factorii care influenteaza degradarea fizica sunt: compozitia mineralogica a rocii, granulometria, textura, forma componentelor minerale. Rocile cu elemente mari se distrug fizic foarte repede, cele cu elemente mici se desfac in fragmente poliminerale (cazul rocilor metamorfice si sedimentare), care foarte rar se dezintegreaza in fragmente de dimensiunea sedimentelor originare. Degradarea fizica conduce la o diminuare/pierdere a clastelor marind astfel suprafata disponibila degradarii chimice. Textura rocilor sedimentare este formata din planuri paralele de stratificare, dand astfel un sens preferential degradarii: decojirea, exfolierea.

29

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Inghetul si dezghetul. Apa ca lichid ce umezeste suprafetele de piatra este absorbita in interiorul capilarelor cu o forta invers proportionala diametrului capilarelor insele. Daca temperatura apei din capilare scade vaporii de apa care intai condenseaza si apoi ingheata transformandu-se in gheata - crescand volumul cu 9%. Eforturile mecanice, exercitate asupra peretilor capilarelor, conduc fie la o depasire a rezistentei materialului adica la fisuri, fie la o largire a capilarelor microfracturi viitoare fisuri. Variatiile de temperatura. 40-50C/zi produce cresteri de volum blocurilor masive de piatra, iar in placile subtiri - curbari. = E = El/l Rosturile lasate intre blocurile de piatra au rolul de a impiedica o degradare prematura a pietrelor. In prezenta apei degradarile se accentueaza provocand exfolieri. Alte cauze ale degradarii fizice: sarurile solubile in apa si cristalizarea sarurilor - provoaca o crestere de volum si exercita presiuni ridicate in interiorul rocii poroase (care rezista putin, asa cum s-a afirmat, la fortele taietoare si la tractiune), plantele crescand in fisuri, miscarile tectonice. In procesul de deteriorare, de o mare importanta sunt caracteristicile rocii precum: compozitia chimico-mineralogica, structura/textura. De exemplu: In mediul acid rocile carbonatice sunt usor degradate spre deosebire de cele silicioase. (Gresiile cu matrice silicioasa sunt mai rezistente spre deosebire de cele cu matrice calcaroasa, acestea la randul lor rezista mult mai bine decat cele cu matrice argiloasa). Rocile cu compozitie mineralogica asemanatoare. Rocile compacte au o rezistenta superioara celor poroase. Rocile cu textura izotropica (distributie omogena a componentelor) nu prezinta directii preferentiale de fractura sau de alterare. Cristalizarea sarurilor. Pasajul de la starea de nesaturatie la conditia de cristalizare spontana se poate verifica chiar daca concentratia ramane constanta. Oricarui stadiu de hidratare ii corespunde un volum specific si ca urmare cand trecerea de la o faza la alta are loc in interiorul spatiilor poroase ale materialelor, aceasta poate conduce la verificarea fenomenului de crestere a volumului implicit a eforturilor de incarcare a structurii in interior.

30

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Intr-o piatra continand o solutie salina, precipitarea sarurilor cauzate de evaporarea apei poate aparea in interiorul structurii poroase sau pe o suprafata externa. Fenomenul este reglat de doua mecanisme concomitente: difuzarea vaporilor de apa prin stratul extern, deja uscat, al materialului, si migrarea solutiei in reteaua poroasa a zonei interne, inca umeda, catre cele externe care se usuca. Daca viteza de difuzare a vaporilor este inferioara vitezei de migrare a solutiei aceasta poate ajunge pana la suprafata externa, unde va incepe sa cristalizeze In caz contrar echilibrul intre cele doua fenomene se poate face la o anumita distanta de la suprafata externa, cristalizarea realizandu-se in profunzime. Este vorba in primul caz de eflorescente si in al doilea de subflorescente. Exfolierea si desprinderea crustelor superficiale deseori intalnite la materialele poroase alterate din cauza sarurilor solubile sunt provocate tocmai de formarea subflorescentelor si de concentrarea, in consecinta, a eforturilor de suprafata. Morfologia alterarii provocata de sarurile solubile

cristalizarea, alveolarea10

nu este studiata sau cel putin nu sunt rezultate ale studiilor comparative privind alterarea provocata de alte substante care vin contact cu piatra: uleiurile, rugina, sarea. 10 degradare profunda care provoaca dezintegrari foarte grave, in general la materialele foarte poroase. Varianta Pauly - porozitatea ridicata/nivel de salinitate ridicat/turbulente ale aerului puternice in contact cu suprafata pietrei faciliteaza ciclurile frecvente de cristalizare-dizolvare, hidratare-deshidratare/turbulentele

31

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

2. Agenti exteriori - mecanisme fizico-chimice a. b. poluarea urbana actiunea sarurilor solubile

Alterarea chimica. Rezulta dintr-o profunda modificare a rocii initiale care se transforma in material argilos, solutie salina sau materiale solubile. Alterarea fizica in schimb poarta materialul litic la un reziduu de material rocios (care d.p.d.v. chimic este stabil.) Un fenomen comun, oricarei specii rocioase terestre, de deteriorare este oxidarea. Rocile umezite de precipitatii, apoi uscate de caldura radiata de soare suporta o oxidare. Rezultatele acestei interactiuni variaza in intensitate cu clima, timpul geologic, topografia si activitatea biologica si sunt in functie de tipul rocii. Factorii de alterare: Clima (temperatura, vaporii de apa prezenti in atmosfera) in climele extreme se pot diferentia degradarile chimice de cele fizice, in climele moderate rezultatul degradarii este reprezentat de un amestec al celor doua actiuni. (in zonele polare, degradarea fizica conduce la o fracturare a rocilor pe cand in clime tropicale, alterare chimica este maxima), in climele temperate o mare importanta, d.p.d.v. chimic, o are cantitatea de precipitatii anume cantitatea de apa si timpul de contact al pietrei cu apa. Reactiile hidrolitice care au loc in natura intre silicati si apa sunt guvernate de legi chimice ale solutiilor si de echilibrul realizat in roca intre energia eliberata si de potentialul de oxido-reducere. Ph-ul are o mare importanta, (in mare parte dintre cazuri) pentru apa care intra in reactie cu mineralele care au valori cuprinse intre 3 si 9. In clime temperate umede domina apele usor acide sau cele neutre. Intr-un prim stadiu al alterarii chimice aceste ape produc un atac asupra feldspatilor, in rocile magmatice, formand solutii usor alcaline, care in timp se pierd. Relativ la precipitatii conteaza foarte mult nu numai cantitatea de apa care vine in contact cu roca dar s-a observat ca efectele de alterare cresc in relatie cu porozitatea rocii, deci cu volumul de apa care poate patrunde si cu timpul de contact. Efecte vizibile nedorite ale hidratarii
de aer spulbera acumularile de material incoerent/fenomen care provoaca o actiune abraziva asupra suprafetelor de material.

32

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

- cresterea volumului si fisurarea rocii, - albirea stratului superficial si pulverizarea lui, - variatia cromatica a oxizilor care fac parte din compozitia rocii. Procesul de disolutie a rocilor carbonatice care are loc in prezenta apei conduce la: - distrugerea formatiilor calcaroase, - creeaza alte formatii calcaroase de tipul - travertinului, alabastrului, care prin dizolvare devin stalactite si stalacmite.

Poluarea atmosferica. Cauzelor ambientale de alterare care pot fi considerate pana la urma naturale, li se alatura de decenii o alta cauza de natura entropica reprezentata de poluarea aerului. Calitatea si cantitatea poluantilor intr-o zona determinata nu depinde doar de tipul sursei, dar si de caracteristicile topografice si de conditiile meteorologice care influenteaza dispersia si transportul poluantilor la scara locala sau la distanta. Conditiile normale de vant si de turbulenta a aerului favorizeaza indepartarea orizontala fata de sursa a substantelor emise. Variatiile de temperatura ale aerului in functie de cota de la sol, la randul lor, influenteaza puternic miscarea verticala si deci capacitatea de dispersie a poluantilor. In mod normal temperatura se diminueaza incetincet cum ne departam de sol. Daca dimpotriva, temperatura ramane constanta sau creste cu inaltimea (conditiile de izotermie!), miscarile verticale sunt puternic blocate si provoaca o stagnare a poluantilor. Nu e usor de cuantificat influenta poluarii atmosferice fata de alte cauze de alterare a materialelor lapidee. Fara indoiala ca aceasta provoaca efecte vizibile si rapide in timp, fiind deosebit de periculoase pentru marmure si pietrele calcaroase. 3. Deteriorarea provenind de la agenti exteriori - mecanisme biologice a. actiunea bacteriilor Degradarea biologica. Actioneaza diferit in functie de natura pietrei si este foarte activa in climele calde si umede. Tema biologului: - identificarea agentilor deterioranti, 33

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

- definirea conditiilor ambientale care favorizeaza dezvoltarea microorganismelor, etc., - alegerea biocidului si evaluarea eficacitatii. Medii prielnice: lumina, oxigenul, anhidrida carbonica, apa, unele saruri. Algele si celelalte microorganisme se fixeaza pe pietrele poroase sau deja degradate, fie sub fragmentele deja dizlocate. Lichenii apar in medii putin poluate si sunt usor de recunoscut dupa culorile vii. Ciupercile, organiemele macroscopice, vegetatia, pasarile. Concluzie: mediile Chimia poluarii aerului: Toate rocile si materialele expuse intr-un mediu deteriorant se degradeaza continuu ca un rezultat al proceselor fizice, chimice, mecanice si biologice. In ultimile decenii expansiunea aglomerarii urbane si concentrarea industriilor adiacente au condus la o crestere masiva a nivelului agresiv al impuritatilor in aer. Degradarea accelerata a monumentelor urbane cu suprafete placate cu piatra in ultimii ani a fost atribuita cresterii rapide a poluarii atmosferice. In mediul rural poluarea produsa de oameni este in limite normale; in mediul urban emisia de SO2 depaseste de cateva ori pe cea produsa de natura. Poluantii11 naturali si artificiali identificati in cazul pietrei sunt: compusii sulfului(SO2, H2S si aerosolii sulfati), compusii azotului (NO2), HCl, HF, CO2.

Depuneri uscate si umede din aerul poluat pe suprafata pietrei Depunerea uscata Este o acumulare pe suprafata pietrei de particule purtate de curentii de aer. Depunerea depinde de; dimensiunea particulelor si porozitatea suprafetei pietrei si asperitatile. Efectul de termoforeza = Particulele antrenate de curentul cald la contactul cu suprafata rece a pietrei (deja fiind cunoscuta conductivitatea scazuta a pietrei) prin condensarea aerului acestea se vor lipi de suprafata. Depunerea umeda. Se face fie prin contact direct/spalare, fie indirect/stropire. Eficienta depinde de: intensitatea precipitatiilor, dimensiunea picaturilor, pH, t apei. Importanta caracteristicilor suprafetelor rugozitatea, prezenta turbulentelor de aer,

11

- SO2 - este cel mai activ poluant. Crustele negre au la baza reactia intre gips si dioxidul de sulf.

34

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

este), -

prezenta tratamentului de finisaj (cat de lipicios o suprafata cu puternice evaporari va fi dificil

atacata de cruste/depuneri - o suprafata de condens dimpotriva. Clasificarea mecanismelor si depozitelor de gaze si particule Umiditatea (precipitatii, ceata) O ploaie intensa poate inlatura sau dilua impuritatile scazand agresivitatea lor. O ploaie molcoma lasa si mentine un film umed timp in care poluantii gazosi au intrat deja in reactie. Aerosolii higroscopici cresc umiditatea si se fixeaza prin atractie gravitationala sau ca o alternativa vantul ii antreneaza intr-o actiune abraziva. Temperatura aerului Cele mai multe reactii chimice se desfasoasa la temperaturi in crestere. Insolatia si vantul Acesti factori influenteaza racirea sau incalzirea pietrei creeand spatiu condensului sau evaporarii umezelii. Racirea pietrei noaptea sta la baza condensului apei pe o suprafata uscata; racirea si incalzirea pietrei afecteaza rata de crestere a depunerilor ca si procesele de evaporare si condensare. Vantul Miscarea aerului deasemenea determina energia cinetica a particulelor abrazive si gradul impactului asupra pietrei. Mecanisme de deteriorare a pietrei Procese de condensare Pe timpul zilei fixarea poluatilor pe piatra va fi mai mare pe partile reci ale pietrei expuse poluantilor. Temperatura si umiditatea ridicata inregistrata pe suprafata poate promova deasemenea depunerea depozitelor de particule. Cand se formeaza condensul fluxul de particule si de gaz in zona creste. Prezenta umezelii pe suprafata pietrei este periculoasa din doua motive: 1. mica, 2. aceste solutii poluante concentrate precum si produsii lor de reactie pot ramane pentru mult timp pe suprafata pentru ca nu sunt "indepartati". cantitatea de poluant este foarte mare pe cand cea de apa implicata este

35

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

In faza lichida poluantii vor avea o aderenta mai mare, iar in faza gazoasa particulele vor fi captate usor de catre suprafata. n procesul de umezire solutiile acide penetreaza in interiorul pietrei la o adancime care depinde de porozitatea pietrei si de cantitatea de solutie disponibila pe unitatea de suprafata. Cand SO2, H2SO4 si particulele de praf intra in contact cu suprafata de calcit, sulfatarea incepe si astfel o cantitate de solid este dizolvata. Alternanta umed/uscat este intalnita in orele de maxima insolatie. Apa se evapora si cristale de saruri solubile (gipsul!) sunt depozitate pe suprafata pietrei. Cicluri repetate de umed/uscat cauzeaza absorbtia apei in piatra deschizand canale in crusta asa cum trec printre granulele de calcit. In timpul uscarii succesive, substantele dizolvate se depun pe canale si pe suprafata. Cristalele de gips sunt repede erodate de apa datorita solubilitatii lor marite. Crusta de gips incorporeaza particule aduse de aer, cenusa, praf apoi se lipesc dar raman in continuare poroase. Grosimea crustei poate fi mare, dar cu o rata mica de crestere. Concluzii: Geometria fatadelor influenteaza zonele de depunere a crustelor. In locurile adapostite de ploaie, praful se acumuleaza ca o stratificare incoerenta fie ca o pulbere lipicioasa si aderenta la piatra sau chiar ca o incrustatie. Acest lucru marcheaza vizibil zonele de contact adapostite de ploaie. Depunerile scad dinspre partea superioara spre partea inferioara a cladirii. Compozitia chimica si proprietatile fizice ale crustei, comparate cu restul pietrei sunt diferite: densitatea mare, permeabilitatea scazuta la apa si o totala sau partiala inlocuire a CaCO3 cu CaS (sulfat de calciu). Aceasta diferentiaza si viteza de degradare a pietrei, din urmatoarele motive: - variatiile de volum - gipsul are un volum mai mare decat volumul de calcit generand crapaturi si pori de suprafata insotite de tensiuni in suprafata, - diferentele in dilatarea termica a gipsului fata de calcit. Diferenta este marita de crusta neagra de exterior (cauzata de fum si particule carbonatice) care tind sa absoarba o cantitate mare de radiatii fata de straturile albe din piatra si fata de incapacitatea de transfer termic al pietrei, - reducerea permeabilitatii mareste retentiile de apa si toate efectele asociate. Suprafetele direct expuse ploii au un aspect stralucitor data fiind inlaturarea constanta (de catre ploaie) a produsilor de deteriorare. Aceste arii au aspect nealterat 36

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

dar defapt sunt acoperite de un strat subtire de calcit recristalizat. Sulfatarea este practic absenta datorita produsilor de deteriorare formati pe suprafata pietrei si indepartati de actiunea mecanica a ploii. Procesul de deterioarare in ariile albe mentin aspectul aparent al pietrei dar rezulta o erodare a pietrei. Morfologia si geneza crustelor: Crustele Negre. Sunt rezultatul fixarii particulelor de carbon (prezente in aer de la poluantii casnici sau industriali, in general combustibili) in ipsosul format pe suprafetele de piatra ca urmare a umezirii acestora. In acest fel piatra sufera procese de sulfatare in mediul urban CaCO3 + H2SO4 + H2O CaSO4 2H2O + CO2 SO2 este responsabil pentru formarea crustelor negre 2CaCO3 2SO4-- + 4H2O 2CaSO4 2H2O + 2CO3-NO2 (amoniacul) nu apare in crustele negre dar joaca un rol important in procesul de degradare: asprirea suprafetelor (doar ca sarurile de azot nu lasa urme ale prezentei lor fizice). Aspectul crustelor negre: pietrei, de 1-10mm, ele, au culoarea neagra intensprovine din poluare, dar si de la pelicula de apa formata pe suprafata nu actioneaza in sens se constata o activitate chimica constanta evoluand in umezirea constanta a suprafetelor, decoeziv asupra crustei, sensul cresterii grosimii, complicand starea pietrei. Crustele Albe. Apar in absenta crustelor negre pe suprafetele intens umezite prin recristalizarea calcitelor. Aspectul: este inselator: suprafetele total libere de deterioranti, apar pe suprafetele de piatra intens spalate de apa sunt formate din particule de carbon legate cu ipsos intre indica prezenta unui strat deteriorat strans legat de straturile

meteorica, eliberanduse astfel de prezenta oricarei particule de carbon, 37

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

prezenta lor este semnalul unei intense deteriorari, locale,

manifestata printr-un consum al pietrei, insa nu se constata un proces chimic activ. (Usor de recunoscut la pietrele sedimentare unde componentele cu duritate mare sunt puternic reliefate) Crustele Gri sunt depozite de murdarie nepericuloase, care se pot apar in zone protejate de turbulente de aer si de ploaie si compacta dar nu interactioneaza cu straturile pietrei, care nu modifica geometria pietrei. Deteriorarea provenind din defecte naturale ale pietrei a. b. c. heterogeneitatea materialului - diferente de structura, straturi moi (prezenta argilelor in structura), fisuri interne.

Utilizarea eronata a unui material a. b. c. greseli de proiectare asocierea de materiale incompatibile, alegerea pietrei cu calitati neconcordante functiunii de destinatie.

38

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Punerea in opera defectuoasa12 a. asize naturale de stratificare neobservate la punerea in opera, b. c. d. e. f. g. h. prezenta apei de cariera, microfisuri cauzate de socuri/lovituri de extractie sau/si de transport, prelucrarea cu instrumente neadecvate, corodarea partilor metalice - care au menirea solidarizarii elementelor, proasta distributie a mortarului de jonctiune, mortare incompatibile cu piatra, rosturi prea stranse. Investigatii tehnice distructive In domeniul restaurarii operelor de arta se impune inaintea oricarei operatii de restaurare realizarea unei serii de investigatii menite sa largeasca gama de informatii referitoare la materialelor care compun obiectul in studiu. Toate aceste investigatii au menirea de a conduce restauratorul catre alegerea unor metode de restaurare care sa conduca la stoparea procesului de degradare, implicit a pierderii obiectului de arta. De aici apare necesitatea unei documentari preliminare operatiilor de salvare si de restaurare. Indiferent de valoarea in sine pe care o are obiectul sau monumentul cercetarea trebuie condusa cu atentie. Cercetarea incepe cu: relevee fotografice si de detaliu, cercetarile de arhiva - care pot furniza informatii referitoare la operatii executate anterior,

12

- Degradarea pietrei prelucrate 1. fortele concentrate pentru extragerea blocului din cariera, 2. incorecta punere in opera si alegerea gresita a litotipului pus in opera sau alaturarea de pietre cu caracteristici contrastante, 3. efectele prelucrarii - folosirea unor instrumente de prelucrare inadecvate, prea dure, 4. punerea in opera - corecta/incorecta in functie de textura rocilor sedimentare sau metamorfice (care trebuiesc mereu puse cu straturile de sedimentare in sens orizontal. Se fac si exceptii din motive: estetice (placaje mult mai aspectoase) sau pentru usurinta extragerii si a prelucrarii. - alaturarea a doua materiale incompatibile: agrafe din fier utilizate la montarea sau restaurarea unor placi desprinse, alternarea pietrelor de culori diferite poate conduce la o colorare nedorita a celor deschise din vecinatate, - in cazul dilatarilor (insolatia pe fatadele puternic luminate) lipsa spatiilor de dilatare poate conduce la fisurari sau dizlocari grave.

39

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

ajungandu-se la efectuarea unor analize care vor ilustra morfologia macroscopica lucru care va conduce in buna masura la alegerea metodelor de interventie apropriate. Cercetarile de natura petrografica furnizeaza urmatoarea gama de informatii: stabilirea sursei materialului, compozitia mineralogica si chimica (cantitativa si calitativa) a materialului si a crustelor negre sau de murdarie care o acopera, se va ajunge astfel la o diagnosticare complexa, care va putea fi completata cu un studiu al altor variabile (ale pietrei si ale ambientului) care conduc la o interventie fara derogari si care poate fi condusa in mod optim Exemple: Pentru spalarea de fatade pot fi foarte importante examenele vizand caracteristicile tehnice ale materialului de baza dar si a crustelor care trebuiesc indepartate. Pentru punerea la punct a consolidarii si a protectiei este important studiul structurii poroase a materialului si a capacitatii de absorbtie a apei. Etape generale Extragerea esantioanelor: o prisma de min. 2/3/1 cm de piatra, sau fragmente de crusta, pulberi, tratamente, organisme biotice, se doreste o extragere de esantioane care sa nu afecteze opera de arta, si deaceea se apeleaza la fragmente deja desprinse si care in general nu sunt fragmente de decoratie, in cazul petelor - prin impachetari locale se pot extrage in forma de solutie poluantii! Dupa prelevare este de dorit o tratare cat mai rapida a esantionelor pentru ca acestea sa nu-si modifice morfologia sau starea de agregare. Analize mineralogico-petrografice. O determinare cu ochiul liber poate fi facuta de catre un specialist in cazul zonelor libere de cruste sau nealterate.

40

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Studiul microscopic de sectiuni subtiri 20-30, conduc la clasificarea rocii si localizarea sursei prin stabilirea: Compozitiei mineralogice, Textura/microstructura, Microfauna fosila prezenta, Granulometria (roci sedimentare)

* - analize difractometrice cu raze X, pot impiedica curatarile energice (daca este vorba de pietre argiloase) si mecanismul de degradare, indicand: - prezenta argilei in compozitie, - determinarea fazelor cristaline, prezente in crustele negre sau in depozitele superficiale. * - analize la microscopul stereoscopic, - determina structura mineralogica, - grosimea crustei negre, omogeneitatea acesteia, stratificarea, interferenta altor factori. Analize chimice. Completeaza in mod util analizele petrografice prin determinarea caracteristicilor materialelor deteriorante sau a rezidurilor , (eventuale!), ramase din interventiile precedente. Acestea pot confirma sau anula anumite decizii in alegerea produselor folosite. Pentru rocile calcaroase se identifica in mod necesar prezenta si cantitatea de:Ca, Mg, Fe, Al, Si, Na, K, P. Pentru rocile silicioase se identifica in plus cantitatea de: Ti, Mn. Urmeaza analize aprofundate si de durata: Analizele in mediu umed/uscat, Microanalize, Analiza sarurilor solubile, a crustelor negre, a petelor.

Analize biologice Alte masuratori. Daca apar semne ale unui flux de vapori de apa migrand in zidaria de piatra se pot face teste corespunzatoare relative la cantitatea si compozitia apei. O structura poate fi considerata sanatoasa chiar daca prezinta 8-10% apa. Metode de masurare a umiditatii

41

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

m. higrotermice in interiorul si in exteriorul cladirii, masurarea diferentelor de temperatura intre aer si structura, masurarea cantitatii de apa din zidarie, determinarea sarurilor solubile in apa, test de absorbtie higroscopica la temperatura camerei, test de absorbtie capilara si a ratei de evaporare, precum si a capacitatii materialului. (determinarile de laborator care implica o prelevare de probe - deci teste distructive).

Informatiile furnizate de aceste masuratori ajuta la o prescriere cat mai apropiata a metodei de restaurare, care de multe ori se reduce la aplicarea unei bariere de vapori sau a unei hidrofobizari.

Analize Tehnice Nedistructive Investigatii vizuale - folosind o lupa, poate furniza urmatoarele informatii: textura materialului (cristalina/granulara/alta),

42

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

dimensiunea componentelor ( ), altele: (prezenta mineralelor/ fosilelor - suprafata umezita reliefeaza prezenta lor/ compactitatea /friabilitatea/ culoarea/ transparenta/ rugozitatea/ fracturi prezente)

Inregistrarea observatiilor Cartarea formelor de degradare este o metoda care permite inregistrarea formelor de degradare a pietrei extinderea si distributia formelor aparente de degradare. Deaceea este utila realizarea unei scheme apropiate ideii de releveu care sa indice locul in care a fost inregistrata degradarea. Formele de degradare sunt descrise dupa forma/aspect, modificarile de culoare si de geometrie a suprafatei, in functie de prezenta depozitelor si a materialelor detasabile. Acesta metoda de inregistrare s-a generalizat deja, in Europa, si s-a dovedit ca fiind o metoda utila in evaluarea degradarilor si a cantitatii de lucrari necesare. Aceste cartari pot acoperi aproape 100% din investigatiile utile cercetarii inlaturand astfel investigatiile distructive si care implica pierderi materiale. Clasificarea formelor de degradare Formele si cauzele pot fi identificate cu exactitate si cuantificate doar in urma unor investigatii ample si de durata. Criterii de ordonare (dupa Snethlage) Pierderi de material Degradarea in profunzime a stratului paralel cu scoarta, datorate 1. 2. structura pietrei, 3. 4. suprafata. Schimbarea morfologica a suprafatei exterioare a pietrei 1. 2. ciobirea, degradarea alveolara, 43 pierderilor crustei pierderilor unor elemente nedefinite de pierderilor de fragmente, pierderilor de fragmente depinzand de

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

3. 4. 5. 6. 7. 8. 1. 2. 3. 4. Colorarea/Depozite Decolorarea colorarea, spalarea/decolorarea. Murdarirea 1. 2. 3. 4. 1. 2. 1. 2. suprafetei, 3. 4. suprafetei, 5. 6. al suprafetei,

degradare depinzand de structura pietrei degradarea componentelor, reliefarea componentelor, tocirea, microkarst (corodarea elementelor solubile), ciupirea. cauze antropogenice, cauze constructive, cauze naturale, cauze necunoscute.

Pierderea de elemente compacte

poluanti din atmosfera, poluanti din apa, murdarie de pasari, cauze directe antropogenice eflorescente subflorescente crusta neagra, crusta neagra modificand aspectul geometric al crusta alba, crusta alba modificand aspectul geometric al crusta colorata crusta colorata modificand aspectul geometric

Pierderi de depozite de saruri

Cruste - depozite aderente la suprafata pietrei

Colonizari biologice - microopganisme si plante inalte 44

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

1. 2. Decolorarea crustelor Murdarirea crustelor

colonizare microbiologica colonizare cu plante inalte.

Pierderea sarurilor din cruste Colonizarea biologica a crustelor Detasarea materialului Dezintegrare granulara 1. in pulbere, 2. in nisip, 3. in mici agregate Sfaramarea in fragmente poliminerale Despicarea Desprinderea in elemente mici 1. 2. 1. 2. 3. 1. 2. monostrat multistrat stratul aparent finisat (striurile) un strat multistrat exfoliere despicare

Detasarea dupa conturul sculptat

Detasarea elementelor de piatra in functie de structura pietrei

Detasare de cruste impreuna cu elemente din piatra Dezintegrare granulara pana la despicare Despicare dupa conturul sculptat Despicare cu sfaramare Dezintegrare granulara cu sfaramare Sfaramare cu despicare Sfaramare dupa conturul sculptat Despicare dupa conturul sculptat Fisuri/deformari - individuale sau intersectate. Una singura sau in retea. Fisuri 1. independente de structura pietrei 45

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

2. Deformatii plastice Evaluarea rezultatelor - degradari foarte usoare, - degradari usoare, - degradari moderate, - degradari grave, - degradari foarte grave.

dependente de structura pietrei

Fisuri dependente de structura pietrei pana la despicare

O cartare exacta este o harta completa, toate formele individuale de degradare sunt inregistrate ca urmare a unui eaxamen vizual complet si atent. In plus suprafata este (palpata) si masurata cu atentie pentru identificarea unor fragmente care nu sunt vizibil detasabile. Forma ideala de documentare o reprezinta fotografiile de dimensiuni mari. In mod normal pe suprafata unei pietre diversele forme de degradare sunt suprapuse in diverse moduri - si este important de inregistrat acest lucru. Incercandu-se ca fiecare forma sa fie marcata distinct si corespunzator gravitatii degradarii. Conditiile (necesare si suficiente) unei astfel de documentari sunt schelele care faciliteaza vizitarea intregii suprafete. Ilustrarea, cartarea se face in tehnici la alegere avand ca suport un releveu (la o scara convenabila si extrem de detaliat) a elementelor interesante pentru studiu.

46

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Evaluarea cantitativa si calitativa a degradarilor este usurata de materialul realizat (foto + cartare). Vor fi urmarite: extinderea, frecventa, distributia si corelarea cu orice fenomen, mediu, material cu care vine in contact. O concluzie imediata se poate forma folosind lista categoriilor de degradare care indica nivelul de gravitate. Corelarea este stricta pentru cate un material. Trebuie facuta o evaluare distincta pentru detaliile arhitecturale intrinseci - cat si pentru ansamblu. O inregistrare directa a categoriilor de degradare pe releveu nu este oportuna, pentru ca acestea nu sunt obiective. Rezultatele cartarii aduc informatii calitative si cantitative cercetarii si mai tarziu deciziei de luat in restaurare. Rezultatele sunt importante pentru evaluarea, mai departe ele sunt o baza pentru interpretarea complexului de factori care le provoaca

47

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Metode de restaurare Operatii in procesul de restaurare: preconsolidarea, spalarea/curatarea de cruste si consolidarea finala, protectia.

alte depuneri, -

Preconsolidarea doar pentru foarte degradate si afectate de atac biologic si cruste. Spalarea/curatarea de cruste in general si a altor depuneri este o operatie delicata in sine si se pot vatama/distruge, din

ireversibila;

neatentie, detalii importante; trebuie urmata cu atentie si in urma unor decizii justificate de studii stiintifice. Criterii generale de aplicare: - procesul de curatare trebuie sa fie bine controlat in orice etapa, sa fie gradabil si selectiv, in functie de depozitele gasite, - in procesul de curatare nu este de dorit folosirea unor materiale daunatoare conservarii pietrei, - curatarea nu trenuie sa produca, la randul ei, microfracturi, modificari, abraziuni puternice si marirea porozitatii superficiale - efecte ce conduc inevitabil la o accelerare a degradarii materialului. Criterii secundare, dar intalnite in practica: 48

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

- economicitatea operatiei (metode industriale si uniformizarea interventiei. Metode comune de curatare a crustelor negre: Spalarea cu jet de apa la presiune mica - 2,5-4 atm. Este util in cazul crustelor solubile (formate din saruri) si se face in general cu apa normala de robinet. Trebuie lucrat cu economie de apa pentru a nu: mari porozitatea unor roci, pentru a evita umezirea inutila si periculoasa a zidariilor retrostante, provoca migrarea sarurilor in profunzime, patarea suprafetelor curatate cu oxizi de fier, cresteri nedorite de plante si microorganisme. In acest caz de spalare trebuie asigurata o buna evacuare a apelor utilizate si nu in ultimul rand o protejare a suprafetelor invecinate acestor operatii (tamplarii, geamuri). Sablajul controlat Aceasta metoda trebuie folosita ca o complementara a primei metode si limitand-o numai la suprafetele cu incrustatii cu aderenta mare si duritate deosebita Spalarea chimica Pentru aceasta metoda a fost adoptata o gama restransa de substante. Unele saruri sau argile absorbante (sepiolitele) joaca rolul unor medii disperdente si absorbante, murdaria fiind indepartata aproape complet. Curatarea crustelor - metode speciale Curatarea mecanica Este o operatie deosebit de delicata care obliga operatorul la alegerea instrumentelor potrivite si la organizarea lucrului pe un interval foarte lung. Instrumente: Foarte adaptate sunt instrumentele folosite de dentist (flexibile si versatile). Pentru suprafetele plane si putin denivelate se pot folosi si pietrele ponce sau hartia abraziva foarte fina prinse pe lemn de balsa. Curatarea cu apa atomizata

49

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Apa atomizata este antrenata de o instalatie speciala. Capacitatea de dizolvare si inmuiere este deosebit de mare, de aceea materialul se aplica in picaturi. Este avantajoasa lipsa actiunii mecanice de exercitata la nivel superficial. Curatarea cu ultrasunete Instrumentul folosit este de mare precizie si este foarte util in indepartarea straturilor de murdarie de pe obiectele tratate policrom, deoarece permite o diferentiere intre materiale de naturi si consistente diferite. Pentru incetineala instrumentului este de recomandat folosirea lui la obiecte de dimensiuni reduse. Curatarea cu instrumente aeroabrazive Presiunea jetului este reglabila, pana si cantitatea de abraziv. Acest lucru permite folosirea lui la orice tip de piatra chiar unul degradat, dar care in precedenta a fost asigurat de o preconsolidare. In Belgia au fost experimentati si alti abrazivi:pulberi din samburii de caise sau cojile de nuca. Curatarea cu argile speciale Metoda foloseste doua argile (sepiolita si atapulgine) in cazul unor curatari de cruste, de consistenta scazuta, de pe suprafete situate la inaltimi mari si deci dorindu-se eliminarea folosirii unei mari cantitati de apa. Operatia trebuie precedata de o degresare prealabila sau de inlaturarea unor depuneri de ceara, folosindu-se diluantii oportuni (acetona, clorura de metilen) in scopul maririi capacitatii de umezire a pietrei. Se aplica in etape succesive pana la inmuierea completa a crustei. Pasta se lasa 24-48 ore sa reactioneze si se inlatura cand incepe suprafata sa se usuce. Se trece la o spalare atenta a pietrei dupa inlaturarea argilei. Aceasta metoda poate fi folosita si la indepartarea petelor de grasime sau de rugina. Curatarea cu impachetari biologice Aceasta metoda a fost pusa la punct pentru curatarea sculpturilor aflate in aer liber si pe suprafata carora s-au format cruste groase si dure. Mecanismul de reactie nu a fost bine pus in evidenta, pana acum! Curatarea cu laser Este o metoda promitatoare dar foarte costisitoare. Marele avantaj al folosirii acestuia consta in faptul ca actioneaza selectiv si sigur, nederanjand straturi care 50

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

trebuiesc pastrate. Mecanismul (desi nu este un instrument mecanic) se bazeaza pe o ardere superficiala a straturilor de culoare inchisa pana la nivelul in care intalneste straturi de culoare diferita, si care automat provoaca o reflectare a razelor. Din cand in cand este recomandata umezirea suprafetei in lucru pentru punerea in evidenta a culorilor, favorizand selectivitatea. Un alt avantaj consta in posibilitatea utilizarii pe suprafate degradate, deja preconsolidate Curatarea de incrustatii calcaroase, CaCO3 + H2O + CO2 Ca(HCO3)2 Aceasta reactie este influentata de temperatura, de presiune si alti factori, formand stalactite si depozite de incrustatii. A fost pusa la punct o metoda de inlaturare a incrustatiilor avand la baza rasinile cu schimb ionic. In cazul crustelor de grosime deosebita este mult mai economica o inlaturare mecanica <grosiera> si o aplicare de rasini care sa finalizeze operatiunea doar pentru straturile aderente. Petele de rugina, Se pot forma astfel de pete in suprafata sau in profunzime, mai ales in pietrele poroase, a caror inlaturare este dificila. Pentru a alege produsul cel mai adaptat este nevoie sa distingem pietrele calcaroase de cele silicioase. In cazul pietrelor silicioase se foloseste cu relativ succes acidul fosforic, fluoruratii, citratii in schimb este mult mai complicata eliminarea acestor pete de pe pietrele calcaroase. Petele provocate de substante organice, Pana in trecutul recent erau cunoscute tratamentele cu materiale organice (uleiuri de in, nuci si castane, ceruri grase) care intr-adevar au salvat integritatea pieselor vizate dar au si provocat patari ale suprafetelor. Acestea sufera un proces rapid de invechire si de oxidare care are ca efect modificari de culoare. Extragerea sarurilor solubile, In cazul pietrelor cu porozitate elevata se recomanda impachetarile cu pudra de hartie imbibata in apa deionizata, acoperita cu folii impermeabile si lasate pana la uscarea completa a stratului de tratament Consolidarea 51

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

este un tratament care are ca scop imbunatatirea caracteristicilor de coeziune si de adeziune intre componentele pietrei. Se doreste imbunatatirea rezistentei mecanice a materialului la tractiune si compresiune, Structura interna, in urma consolidarii, se va modifica in sensul impermeabilizarii la apa si la solutiile saline sau acide (daca se reuseste si impermeabilizarea atunci consolidarea are si un rol protector).

IN PRACTICA - o tratare uniforma si eficienta, in sensul consolidarii si impermeabilizarii, este dificil de realizat. Cu alte cuvinte este foarte greu de stabilit pentru fiecare litotip, care valori pentru porozimetrie si distributie a porilor, este cea optima si catre care se tinde cand se efectueaza consolidarea - EVIDENT ca pe langa eficacitate se doreste un produs reversibil (solubil). Si aici posibilitatile de extragere a consolidantului sunt partiale, mai ales cand se opereaza pe elemente de dimensiuni notabile "in situ" si nu in laborator. Metode de aplicare a consolidatilor O operatie reusita depinde in buna masura de profunzimea de penetrare a solutiei consolidante si de distributia in interiorul materialului in acelasi timp, care la randul ei depinde de: concentratia solutiei, tipul de solvent, timpul de contact, presiunea si temperatura la care se lucreaza. Consolidanti anorganici Hidroxidul de bariu. Este un tratament care se poate aplica numai in laborator in conditii speciale 90C pentru o zi. Daca tratamentul se face "in situ" solutia se aplica pana la saturarea straturilor superficiale. Tratamentul creste in eficenta odata cu porozitatea materialului. Pentru a preveni o prea rapida evaporare a solutiei trebuie adaugata o anumita cantitate de glicerina. In general rezultatele date sunt optime si se realizeaza o compatibilitate cu caracteristicile pietrei. Apare in timp o albire data de prezenta hidroxidului, lucru care poate limita raza de aplicabilitate la pietrele deschise la culoare.

52

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Aluminatul de potasiu. Alumina precipita in porii materialului lapideu si adera la peretii acestora, prin intermediul legaturilor secundare de tip electrostatic, la suprafetele polare ale Consolidanti pe baza de siliciu 1. silicati anorganici si organici In prezenta apei acestia se hidrolizeaza dand loc formarii de siliciu hidratat care precipita ca material amorf si se poate lega, prin intermediul legaturilor electrostatice, la reticulii polari ale mineralelor costituente sau pot condensa cu eventualele grupuri oxidrilice ale acestor materiale. Silicatul de etil este foarte des folosit astazi, mai ales pentru arenarie, cu care are o afinitate chimica deosebita. Rezultate pozitive au fost obtinute si cu materiale calcarose. Natura chimica a silicatilor oraganici si anorganici le permite doar o actiune consolidanta dar nu si una impermeabilizatoare, in prezenta apei. In acest caz totdeauna dupa o consolidare de acest tip urmeaza aplicarea unei substante care impermeabilizeaza piatra. Fluosilicati Sarurile cele mai des folosite sunt cele de Mg si Zn. Fluoruratul de Ca e un materil cu o solubilitate scazuta. In timp rezultatele optice inregistrate in urma tratamentului au fost de alterare cromatica. Consolidanti organici O prima clasificare a polimerilor organici poate fi facuta pe baza structurii moleculelor, unele fiind lineare celelalte tridimensionale. In stare solida moleculele sunt dispuse dezordonat. Sunt flexibile si sunt tinute impreuna de legaturi secundare, genul electrostatic. Materialele termoplastice pot fi deformate prin incalzire dar si prin aplicarea timp indelungat a unei forte de presiune. Unii polimeri se dizolva chiar la temperatura ambientului in solventi organici. Apoi nu sufera polimerizari odata intrati in structura interna a pietrei, mentinand tratamentul ireversibil. Forta de adeziune este la fel de mare ca si cea de coeziune intre moleculele consolidantului. Rasinile termoindurente sunt puternic adezive, fiind recomandate ca adezivi structurali.

53

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

1. RASINI ACRILICE sunt solubile in solventi oportuni, rezista bine la invechire, la agentii chimici si la lumina. Puterea adeziva este destul de buna dar fiind polimer termoplastic nu sunt adezivi structurali. Sunt sensibile la apa. 2. RASINI FLUORURATE. Marea lor stabilitate chimica conferita de fluor le da o rezistenta marita la ultraviolete. Nu sunt suficient de cunoscuti si adaptati restaurarii inca. 3. POLIETILGLICONI, POLIOXIEETILENE. Sunt destul de stabili dpdv de vedere chimic si la lumina. Sunt solubili in apa si in diversi solventi organici, si destul de fluizi la temperatura ambientului. Sunt folositi mai mult la consolidarea lemnului imbibat cu apa. Este un consolidant reversibil si adecvat tratarii obiectelor care se gasesc in ambiente inchise/controlate. 4. RASINI EPOXIDICE. Au o buna rezistenta chimica, rezista la apa si la solventi organici, mai putin la radiatiile solare - provocandu-le o degradare superficiala, aspect farinos. Au proprietati mecanice optime (rezista la compresiune, tractiune si flexiune) este un adeziv structural. Au o viscozitate ridicata care impiedica o patrundere buna in straturile profunde ale pietrei. 5. POLIURETANI. Au proprietati mecanice bune si sunt buni adezivi. Sunt folositi pe scara larga in scopuri industriale si foarte putin la nivel artizanal. 6. RASINI POLIESTERE. Rezistenta mecanica si proprietatile adezive sunt destul de bune. Sunt folosite ca adezivi de catre marmisti. Chiar si atunci trebuie evitata expunerea rasinii la lumina pentru a se evita transformarile de culoare ulterioare. Protectia Acest tip de interventii au ca scop transformarea cat mai lenta a suprafetei de piatra. Acesta este ultimul tratament la care este supus materialul corelat cu gesturi exterioare care incearca o imbunatatire a conditiilor de ambient sau eliminarea cauzelor care au provocat modificari de aspect. Pentru o alegere corecta a tipului de protectie este suficienta o intelegere corecta a tipului de deterioranti care au provocat acele modificari, individuand rolul jucat de diversii parametrii ambientali si modul in care au interactionat intre ei si cu suprafata de piatra. Trebuie anticipat care vor fi consecintele unei solutii de protectie in viitorul apropiat pentru a se putea evita o alterare "cu bune intentii" inutila. Din pacate aceste 54

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

masuri nu sunt aplicabile sau total eficiente in cazul constructiilor de mari dimensiuni sau in cazul sapaturilor arheologice. Cea mai simpla si eficienta protectie o constituie aplicarea unui strat de tencuiala, pelicula netrasparenta, care are insa dezavantajul mascarii suprafetei de interes. Desigur aplicarea este extrem de limitata!

Exigente impuse unui protectiv: - influenta minima asupra proprietatilor optice ale monumentului/obiectului, - stabilitatea la agentii chimici, mai ales la poluantii acizi din atmosfera, - stabilitate la radiatiile UV, - impermeabilitate la apa lichida, - permeabilitate la vaporii de apa, - reversibilitate sau la rigoare usoara indepartare cand protectivul si-a pierdut eficacitatea, - absenza de subprodusi daunatori, - usurinta aplicarii. Dupa aplicare primul efect care apare este aspectul lucios al suprafetei, aspect apos. Aplicarea poate fi contraindicata la structuriile care au un flux de absobtie al apei din pamant, intens. Sau la suprafetele placate cu material de culoare inchisa: granit. Materiale: pentru calcare precum: piatra de Istria, calcarul de Verona un amestec util este acela de acril-silicon. Ceara microcristalina sunt folosite pentru materialele compacte, marmure, conservate in ambiente controlate. S-a demonstrat ca timpul de eficienta este limitat si ca o refacere periodica a stratului protector este indicata. Fixarea fragmentelor desprinse - se poate face prin insertia unor tije sau/si cu aplicarea unui adeziv.

55

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Tijele din fier au fost folosite inca din antichitate pentru solidarizarea pietrelor intre ele. Din pacate oxidarea acestui metal in prezenta apei a provocat in multe cazuri daune considerabile: fracturi, pete; ca urmare a cresterii de volum ca o consecinta a formarii oxizilor pe suprafata tijei. Nici tijele de alama sau bronz, folosite mai tarziu, nu sunt imune la oxidare. Acum se prefera folosirea tijelor de titaniu sau de otel inoxidabil care dau absoluta garantie a stabilitatii chimice in timp. Tija modelata special, prelucrata cu "spirale", pentru a asigura o buna aderenta si posibilitatea de extragere si inlocuire, fara a provoca daune excesive, este fixata in locul respectiv prin intermediul unui adeziv epoxidic. Rasina poate juca chiar un rol protector asupra tijei, reducand contactul cu apa. Pentru reconjugarea unor fragmente de greutate limitata sunt folosite tije realizate din rasini - epoxidice si poliesterice - consolidate cu fibre de sticla. Acestea au o buna rezistenta dpdv mecanic, sunt usoare si stabile dpdv chimic. In orice caz insertia de tije in interiorul fragmentelor este o operatie traumatizanta pentru material. Aceasta consta in perforarea unei sectiuni de material deci o reducere a sectiunii solide. In cazul lipirii materialelor foarte poroase, cu rezistenta mecanica modesta, trebuie avut grija ca adezivul sa penetreze suficient in profunzime in fragmentele care urmeaza sa fie reconjugate. In caz contrar se poate constat dupa un timp reaparitia fisurilor si agravarea lor. In momentul in care folosim rasini epoxidice ca adezivi, si ele se stie ca sunt sensibile la razele UV, trebuie evitat ca acestea sa ramana pe suprafata pietrei, unde ar putea crea pete inestetice. In acest scop partea cea mai apropiata d suprafata poate fi inchisa cu un produs mai stabil la raze UV, cum ar fi o rasina acrilica un mortar cu pulbere de piatra Stucarea Are ca scop acoperirea lacunelor prezente pe suprafate. In acest mod se reduce posibilitatea de patrinderea apei si a altor solutii agresive. ! Operatiunea se efectueaza cu multa atentie si se poate extinde ca aplicare si la fisuri mai mici. Oricum trebuie stiut ca acesta operatie modifica aspectul obiectului 56

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Locurile unde se aplica o stucatura trebuie bine justificat, in functie de: caracteristicile obiectului (materiel si gravitatea golurilor). Pasta pentru stucatura este un amestec de "inert" si legant si care trebuiesc sa intruneasca caracteristici de culoare, porozitate si rezistenta mecanica cat mai apropiate de piatra tratata. Ca inert este folosit in generat pulberea din aceeasi piatra cu un eventual adaos de pigment inorganic - stabil dpdv chimic, pentru a obtine tonul de culoare dorit. Granulometria pulberei este decisa de la un caz la altul, in functie de caracteristicile de porozitate si omogenitatea ale pietrei. Oricum stucatura aplicata pe materiale compacte cer o granulometrie fina, pe cand cele cu bobul gros si poroase sunt necesare pulberi cu granulatie mare si neomogene. (Dimensiunea bobului poate fi controlata prin trecerea pulberei prin site de dimensiuni stabilite). Legantul poate fi un adeziv organic sau substante anorganice. Raportul inert/legant influenteaza porozitatea, rezistenta mecanica si contractarea stucaturii, chiar si aspectul. Stucaturile total anorganice folosesc ca legant varul stins sau pulberea de var nestins. Dpdv mecanic aceste stucaturi nu sunt optime. Inlocuirea In cazul unei deteriorari foarte grave care nu permite suporta nici o operatie de consolidare sunt constransi la o inlocuire completa a unor fragmente de piatra. Operatiunea este cu atat mai mult ceruta cand este vorba de elemente structurale. Criterii generale cerute unei operatii de inlocuire: 5. 6. identitatea sau asemanarea foarte mare cu litotipul original (textura, culoarea, porozitatea). Diferentierea fragmentelor originale de cele noi puse in opera. Nu este o codificare generalizata si oricum se trateaza de la caz la caz. Daca se aplica un protectiv se va aplica si pe fragmentele noi. Controlul Materialelor Metodele de interventie sunt extrem de variate si gama este in continua largire. Dintre acestea se alege din cand in cand produsul cel mai adaptat problemelor din 57

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

"situ". Nu exista un remediu general, dar este destul de usor de alcatuit o lista de operatii care nu trebuiesc efectuate sau de produse a nu se folosi. In general se pleaca de la criterii de baza, deja asumate intr-o experienta anterioara. Cunoasterea unor detalii/caracteristici tehnice ale materialelor este o conditie necesara dar, din pacate, nu suficienta si determinativa pentru o alegere corecta. Cand nu se detin referinte relative la o aplicare anterioara este absolut necesar efectuarea unor probe de laborator, pentru o evaluare a rezultatelor care se pot obtine cu unul sau mai multe sisteme de tratament pe un litotip dorit. Acesta evaluare poate satisface doua aspecte, eficacitatea si nocivitatea produsului. Metodologiile de control se diversifica in functie de tratament, in esenta fiind conform urmatoarei scheme: procurarea unei serii de campioni/esantioane disponibile pentru experiment, aplicarea tratamentului, masurarea parametrilor fizici si chimici asupra esantioanelor tratate, expunerea esantioanelor unui proces de invechire artificiala (mai putin cei pe care se testeaza curatarea), repetarea masurilor efectuate, evaluarea rezultatelor. Este cunoscut faptul c rezultatele obtinute in laborator nu au o valoare absoluta, dar permit o estimare relativa la rezultatele pe care le poate da un produs in raport cu altul/sau de un esantion tratat fata de unul netratat. Este de amintit ca sunt diferente notabile intre testele facute in laborator si cele pe santier. Sau intre cele aplicate pe esantioane si cele aplicate pe m2 pe care-i reprezinta obiectul supus tratamentului. Controlul metodelor de curatare Eficacitatea unui sistem de curatare se poate defini ca o capacitate de inlaturare a incrustatiilor si a depozitelor de materiale straine prezente pe suprafat pietrei, exercitand o vatamare minima a suprafetei materialului. Cazurile atat de dificile care apar "in situ" obliga la o prima proba "ad hoc" efectuate in conditii operative controlate si repetabile.

58

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

Esantionul la randul lui trebuie supus evaluarii unui specialist in domeniu! (judecata multicriteriala trebuind sa asume punctele de vedere ale arhitectului, istoricului de arta, restauratorului, arheologului, cel putin! Informatii (necesare!) pentru alegerea sistemului de curatare: compozitia chimico-mineralogica, caracteristici tehnice, (F.Important!) caracteristicile metodei, experiente anterioare, (la curatarea cu produse chimice!) individuarea componentelor, masurarea pH-ului si conductibitatea electrica in conditii de solutie, (sablarea) verificarea naturii abrazivului - natural sau artificial (?): dimensiunea si forma particulelor pentru o estimare a efectului pe care-l poate produce pe diferite materiale. Verificarea suprafetei de curatat duritatea. sclerometrul Martens se masoara, dupa efectuarea testului, dimensiunea ciobiturii cu un tub microscopic. razuirea manuala sablarea cu nisip umed cu o cantitate fixa de nisip se fectueaza proba de curatare. La sfarsitul operatiunii se cantareste materilalul rezultat - prin diferenta rezulta cantitatea de crusta indepartata. masurarea porozitatii/porilor deschisi dispozitiv cu mercur imersia in apa la presiunea atmosferica controlul de laborator sectiuni subtire ale abrazivilor si ale suprafetelor curatate, rugozimetru, capacitatea de absorbtie a apei - modificata!,

59

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

conductibitatea electrica. O suprafata curatata se scufunda in apa deionizata pentru 24ore. Solutia astfel obtinuta se supune unei electrolize (?). oricum conductibilitatea este superiora stadiului anterior Nu se stie inca intre ce limite se pot mentine valorile proprietatilor masurate

pentru ca un sistem sau altul de curatare sa fie considerat mai bun! Chiar daca consolidarea si protectia sunt operatiuni cu finalitate distincta, foarte des controlul eficacitatii lor vin efectuate considerand rezultatul - de obtinut - dupa aplicarea unui produs care are in acelasi timp calitati de consolidant si izolator hidric/sau un complex de substante diferite aplicate alternativ si cu roluri distincte (de consolidant si izolator hidric). Verificarea in timp a comportamentului tratamentelor este de dorit. Factorii externi de mediu pot actiona "capricios" si crea reactii necontrolate sau neanticipate. Controlul "in situ: este doar partial. Se poate face o evaluare generica a omogenitatii distributiei produsului si a penetrarii in pori. Metodele nedistructive, folosite, sunt putine: auscultarea dinamica (se bazeaza pe conpararea masuratorilor efectuate inainte si dupa aplicarea tratamentului, studiul colorimetriei. Modul in care s-a modificat culoarea suprafetei omogena/neomogena dupa tratament, capacitatea de absorbtie a apei. Prin aplicarea unei pipete gradate si masurarea volumului de apa absorbit in timp. Controlul in laborator: prima problema de rezolvat este a procurarii esantioanelor disponibile studiului. O prima limitare a studiului este simularea invechirii materialului. Gama conditiilor de expunere (a esantioanelor tratate) este urmatoarea: - reproducerea unor cauze de degradare, cicluri de: - inghet/dezghet, - cristalizarea sarurilor, - tratarea cu anhidrida sulfuroasa,

60

USH Facultatea ARHITECTUR Note de curs Restaurare 3, conf dr arh I.Kisilewicz

- expunerea la razeUV - simularea unor cauze reale de alterare: presupune termene de studiu indelungate. Expunerea esantioanelor la cicluri umed/uscat, ceata, radiatii solare Toate aceste masuratori au menirea de a aprofunda cunostintele relative la modul in care reactioneaza produsul, si apoi la alegerea aceluia care se comporta mai bine in conditii de mediu! Coeficientul de dilatare termica sau de saturare hicrica poate elimina multi produsi care intrunesc celelalte calitati de stabilitate chimica si fizica. Nici in acest caz nu s-au stabilit limitele de acceptabilitate la care sa face referin. Judecata poate lua n considerare diversele caracteristici ale comportamentului, luate n proporii diferite n funcie de caracteristicile materialului i de scopul final al tratamentului.

2011

61