ROMÂNIA

MINISTERUL EDUCAŢIEI NATIONALE ŞI CERCETĂRII STIINTIFICE

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” ALBA IULIA
RO- 2500 Alba Iulia str. N. Iorga, nr.13
Tel.:40-258-813357 fax: 40-258-812630
E-mail:cond@iulia.uab.ro

RAPORT ȘTIINȚIFIC ȘI TEHNIC

ETAPA I

OPTIMIZAREA TEHNOLOGIILOR DE EXECUŢIE PRIVIND

REABILITAREA CLĂDIRILOR DE PATRIMONIU AFECTATE
DE UMIDITATE (OTERP)

Cod proiect: PN-III-P2-2.1-BG-2016-0302

Director de proiect: Conf. dr. ing. Dorin POPA

 REZUMAT ETAPA 1
Este cunoscut faptul că cea mai frecventă cauză de degradare a clădirilor de patrimoniu este legată de
prezenţa apei, deoarece toate materialele tradiţionale puse în operă sunt mai mult sau mai puţin poroase şi constituie
suportul migraţiei apei sub formă de soluţii de săruri. Una dintre soluțiile tehnologice folosite pentru eradicarea
umidităţii din fundaţii şi pereţi este bazată pe metoda chimică de impermeabilizare a zidăriei care utilizează soluţii
hidrofuge, ce sunt introduse în mediul poros pe diferite căi, în funcţie de tehnologia de execuţie. Această tehnologie
este aplicată și în cadrul firmei SC TRANSILVANIA PREST SOLUTIONS SRL, partenerul economic al
proiectului care are ca domeniu de activitate execuţia lucrărilor de construcţii şi eradicarea umidităţii din fundaţiile
şi pereţii clădirilor, inclusiv a clădirilor de patrimoniu. Deoarece tehnologia de eradicare a umidității din clădirile de
patrimoniu aplicată de SC TRANSILVANIA PREST SOLUTIONS SRL întâmpina o serie de dificultăţi, în cadrul
prezentului proiect ne-am propus optimizarea acesteia și validarea rezultatelor prin transferul de cunoaştere către
mediul economic, astfel încât clădirile de patrimoniu reabilitate, extrem de sensibile la condiţiile de mediu, să reziste
în timp şi să-şi păstreze identitatea și valoarea istorico-culturală.
Etapa I a proiectului, aferentă perioadei septembrie–decembrie 2016 abordează două obiective care prin
activitățile desfășurate au fost realizate integral, respectiv: Cercetări interdisciplinare arheologice, arhitecturale,
istorice, culturale asupra clădirilor de patrimoniu și a modurilor de degradare a zidăriilor portante și
Planificarea stagiilor de practică pentru studenți. Diseminarea rezultatelor.
Pentru atingerea acestor obiective, într-o primă etapă, au fost selectate două clădiri de patrimoniu, înscrise
în lista monumentelor istorice din România care sunt afectate de umiditate și necesită intervenții, respectiv Palatul
Apor ridicat în a doua jumatate a secolului al XVII-lea, înscris în lista monumentelor istorice din România, cu codul
AB-II-m-A-00090 și Clădirea Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia care a fost construită pe locul a
două clădiri medievale dispărute, din care se mai păstrează încă anumite părţi (cod AB-II-m-B-00122). Aceste
edificii au fost alese ca și studii de caz pentru investigațiile viitoare care își propun testarea, aplicarea și optimizarea
tehnologiei de execuție pentru eradicarea umidității, utilizată de partenerul economic al proiectului, SC
TRANSILVANIA PREST SOLUTIONS SRL.
Pentru atingerea primului obiectiv al proiectului, au fost realizate două studii care vor fi parte integrantă din
catalogul care va reflecta tipologia majoră a problematicii abordate: 1 studiu privind descrierea celor 2 clădiri de
patrimoniu, din punct de vedere arheologic, arhitectural - istoric şi cultural; 1 studiu privind cauzele și efectele care
duc la degradarea clădirilor de patrimoniu cu trimitere la cele 2 clădiri luate în studiu.
Activitățile realizate în acestă etapă au constat intr-o serie de cercetări arheologice, arhitectural - istorice
şi culturale asupra celor două clădiri de patrimoniu luate în studiu, care au evidențiat istoricul și istoria acestora,
arhitectura, valoarea și importanța lor culturală. De asemenea, au fost realizate cercetări de tip expertiză tehnică la
fața locului, care au permis identificarea diferitelor tipuri de degradări de natură fizică și chimică prezente în
clădirile de patrimoniu luate în studiu. Tototată a fost abordată și problematica referitoare la cauzele și efectele care
duc la degradarea clădirilor de patrimoniu, pornindu-se de la aspecte fundamentale teoretice cu trimitere la cele 2
clădiri de patrimoniu, iar rezultatele au fost incluse într-un studiu comprehensiv de literatură, care evidențiază
stadiul actual al cunoașterii în domeniu.
Tot în acestă primă etapă a proiectului, au fost planificate stagiile de practică conform planurilor de
învățământ și a planului de realizare a activităților proiectului. Studenții masteranzi din domeniile Ingineria mediului
si Inginerie Geodezică vor începe stagiile de practică la începutul lunii februarie, iar cei de la programele de studiu
din domeniul economic vor demara practica în cursul lunii martie.
Pagina web a proiectului a fost proiectată și realizată, fiind accesibilă la adresa
http://oeconomica.uab.ro/sites/otercp/
Rezultatele parțiale ale studiului teoretic au fost diseminate sub forma unui articol acceptat spre publicare
într-o revistă cotată ISI (IF = 0.734) și o participare la o conferință internațională.
Toate activitățile prevăzute în perioada septembrie – decembrie 2016, aferente Etapei I, au fost realizate
integral, conform Planului de realizare al proiectului, fiind detaliate în raport.
Activitatea 1.1. CERCETĂRI INTERDISCIPLINARE ARHEOLOGICE, ARHITECTURALE, ISTORICE,
CULTURALE, ASUPRA CLĂDIRILOR DE PATRIMONIU, A MODURILOR DE DEGRADARE A
ZIDĂRIILOR PORTANTE

1. INTRODUCERE

La ora actuală, pe plan mondial, există preocupări sistematice pentru punere în valoare a patrimoniului
cultural prin campanii susţinute de protejare, conservare și restaurarea a acestora. În țarile dezvoltate ale Uniunii
Europene o atenție sporită este acordată punerii în valoare a monumentelor istorice, inclusiv a clădirilor de
patrimoniu, pentru reinserţia acestora în spaţiul comunitar, îndeosebi în relaţie cu turismul cultural, respectiv a
valorizării potenţialului lor ca factor de creştere a calităţii vieţii populaţiei.
Pe plan național, în ciuda eforturilor făcute pentru prezervarea, conservarea și punerea în valoare a
patrimoniului cultural, starea de fapt este destul de gravă, deoarece multe dintre monumentele istorice care necesită
protecție sunt afectate în unele cazuri iremediabil, fie prin degradare ori distrugere (naturală sau traumatică), fie prin
înstrăinare. În cazul particular al clădirilor de patrimoniu, starea precară de conservare a unora dintre acestea, sub
acțiunea diverșilor factori distructivi (microclimat, poluarea atmosferică factori biologici, factorul uman etc.) este
necesara luarea unor măsuri menite să diminueze sau chiar să stopeze procesele de degradare ṣi să asigure astfel
conservarea valorii lor. Unicitatea și valoarea inestimabilă a cădirilor de patrimoniu, impune ca preceptele care
guvernează măsurile de reabilitare (conservarea și restaurarea) a acestora să fie aplicate individualizat, în funcție de
starea de degradare a clădirii și de funcţiunea sa trecută și/sau viitoare.
Deoarce deciziile privind intervenţiile asupra construcțiilor monumente istorice, indiferent de tipul lor,
trebuie optimizate astfel încât să asigure reabilitarea și conservarea acestora nu numai ca opere de artă, ci şi ca
dovezi istorice capabile să reziste și să își păstreze valoarea culturală în timp. Abordarea problematicii restaurării
clădirilor de patrimoniu este recomandat a fi făcută în concordanță cu Carta de la Veneția, care codifică standardele
acceptate pe plan internaţional, în practica conservării-restaurării arhitecturii şi siturilor și stabileşte principiile de
conservare referitoare la restaurarea clădirilor cu componente din diferite perioade istorice. În conformitate cu Carta
de la Veneția principalele etape care trebuie parcuse în procesul de reabilitare și conservare a unui monumet istoric,
incluzând aici și clădirile de patrimoniu sunt următoarele
1. Analiza critică, presupune realizarea unei evaluări inițiale a construcției (clădirii) cu scopul de a obține
informații privitoare la istoricul acesteia, detaliile constructive și starea de degradare sau avariere a construcției
(clădirii) care poate influența comportamentul său structural. Analiza stării de degradare a elementelor constitutive
ale clădirii oferă informații utile cu privire la mecanismele specifice de degradare sau avariere, care în etapele
ulterioare se vor constitui într-un suport informațional indispensabil pentru realizarea unei diagnoze cât mai corecte,
prin alegerea celor mai potrive metode de investigare (analitice sau experimentale) și elaborarea măsurilor optime de
intervenţie asupra clădirii.
2. Diagnoza care constă în prelucrarea informaţiilor din etapa de analiză, în scopul:
- stabilirii cauzelor avariilor identificate. Principalele cauze de avariere ale construcţiilor existente pot fi
datorate folosirii necorespunzătore a construcţiei, degradării materialelor de construcţie, interacţiunii cu terenul sau
unor evenimente exceptionale (catastrofe naturale).
- evalării siguranţei în stadiul actual și respectiv a oportunității, urgenţei și modului de intervenţie asupra
clădirii. Această etapă poate fi realizată printr-o evaluare calitativă, care constă în interpretarea datelor rezultate din
analiza critică şi experimentale realizate anterior.
3. Intervenţia asupra clădirii are drept scop eliminarea cauzelor degradărilor şi remedierea acestora prin
aducerea structurii, prin metode corespunzătoare tipului degradărilor şi caracteristicilor construcţiei, la un nivel cât
mai apropiat de starea iniţială.
Deoarece în cadrul prezentului proiect, ne-am propus să parcurgem etapele recomandate în Carta de la
Veneția, în acesta primă etapă a proiectului au fost identificate două clădiri de patrimoniu, înscrise în lista
monumentelor istorice din România care sunt afectate de umiditate și vor constitui studii de caz, pentru investigațiile
viitoare care vor avea ca scop testarea, aplicarea și optimizarea tehnologiei de execuție pentru eradicarea umidității.
Este vorba despre două dintre cele mai reprezentative construcții de arhitectură civilă medievală păstrate în Alba
Iulia, în incinta Cetății Vauban și anume:
- Palatul Apor ridicat în a doua jumatate a secolului al XVII-lea, înscris în lista monumentelor istorice din
România, cu codul AB-II-m-A-00090;
- Clădirea Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia care a fost construită pe locul a două clădiri
medievale dispărute din care se mai păstrează încă anumite părţi. Astfel, prin subsolurile clădirii care aparţin vechii
biserici a mânăstirii iezuite (biserica Bathory) dar şi prin stilul de început de secol XX, acestă clădire are o
importantă valoare istorică și culturală. Această clădire este înscrisa în lista monumentelor istorice din România, cu
codul AB-II-m-B-00122.
Cele două clădiri de patrimoniu menționate sunt serios afectate de umiditate, prezentând în special la subsol
și parter o stare de degradare care impune realizarea unor intervenții menite să asigure asanarea lor în ansamblu și să
stopeze procesele de degradare.
Deoarece cunoaşterea cât mai completă a clădirii, inclusiv din punct de vedere istoric și cultural, este unul
din obiectivele ce trebuie urmărite în cadrul investigaţiilor realizate asupra unei construcţii monument istoric, în
acestă primă etapă a proiectului au fost efectuate o serie de cercetări complexe, arheologice, arhitectural - istorice
şi culturale asupra celor două clădiri de patrimoniu luate în studiu, cu scopul obținerii de informații privitoare la
istoria și istoricul acestora, arhitectura clădirilor și valoarea/importanța lor culturală.
De asemenea a fost realizată o cercetare avand drept scop identificarea și evaluarea degradărilor care
afecteaza cele două clădiri, precum și a cauzelor de producere ale acestora. Rezultatele acestei cercetări au fost
incluse, pentru exemplificarea diferitelor tipuri de degradări determinate de prezenţa umidităţii, într-un studiu
comprehensiv de literatură care prezintă stadiului actual al cunoașterii cu privire la:
(i) cauzele și efectele care conduc la degradarea clădirilor de patrimoniu;
(ii) tipurile de degradări ale clădirilor de patrimoniu determinate de prezenţa umidităţii și a mecanismelor
specifice de degradare sau avariere. În plus, cauzele și efectele produse de umiditatea excesivă asupra clădirilor de
patrimoniu sunt exemplificate și în cazul Castelului din Sancrai (1805), inclus în lista monumentelor istorice ale
judetului Alba, cu codul AB-I-s-B-00067, care a fost supus unor lucrări de restaurare, la care au participat unii dintre
membrii echipei de cercetare a prezentului proiect.
Conform Planului de realizare a proiectului aprobat, acest studiu de literatură va fi parte integrantă dintr-un
catalog menit care să reflecte tipologia majoră a problematicii abordate, catalog care va fi elaborat și finalizat în
etapa II a proiectului.
În cele ce urmează sunt detaliate rezultatele cercetărilor interdisciplinare efectuate asupra clădirilor de
patrimoniu în etapa I a proiectului.

2. CERCETĂRI COMPLEXE, ARHEOLOGICE, ARHITECTURAL - ISTORICE ŞI CULTURALE

ASUPRA CLĂDIRILOR DE PATRIMONIU LUATE ÎN STUDIU

2.1. Palatul Apor

Documentele medievale consemnează în anul 1663 existenţa unei clădiri de plan dreptunghiular aflată în
proprietatea lui Francisc Lugosi, secretarul principelui Mihail Apafi (1661-1690). La scurtă vreme palatul a fost
achiziţionat, probabil în ultimele decenii ale secolului al XVII-lea şi începutul veacului următor, de către contele
Ştefan Apor. Acesta a fost descendentul unei vechi familii nobiliare transilvănene. El a deţinut importante funcţii în
ierarhia politico-administrativă a vremii, dintre care amintim pe aceea de tezaurar al principatului între anii 1693-
1703. Este perioada de timp când apreciem a fi avut în proprietate palatul.
Contele Apor în conştiinţa contemporanilor săi era apreciat ca unul din cei mai bogaţi oameni din
Transilvania, stare care, potrivit convingerilor sale politice şi religioase, îl defineşte ca un înfocat susţinător al
catolicismului. Cunoscând aceste aspecte ale importantului om politic de la sfârşitul veacului al XVII-lea şi
începutul celui de al XVIII-lea apreciem că el a avut o influenţă covârşitoare în atragerea românilor din principat la
unirea cu Biserica Romei.
Fondul arhitectural construit din interiorul cetăţii medievale a Albei Iulia în perioada la care am făcut
referire era alcătuit din importante lucrări de arhitectură civilă patronate de principii Transilvaniei. Acest fapt a
stârnit o adevărată emulaţie în rândul familiilor nobiliare ce aveau proprietăţi în interiorul incintei fortificate.
Documentele cartografice ale celei de-a doua jumătăţi a secolului al XVII-lea şi a celor următoare transmit
informaţii pertinente cu privire la planimetria palatului Apor. Un plan de la 1687 prezintă pe amplasamentul actual
al palatului Apor o clădire de plan dreptunghiular aflată în imediată vecinătate a colţului nord-vestic al fortificaţiei
medievale (Fig.1).

Fig. 1. Planul amplasamentului actual al palatului Apor (1687)

Această concepţie de plan este confirmată şi in situ prin prezenţa la parterul edificiului, pe latura sudică a
palatului şi în conformitate cu forma planimetrică consemnată de documentaţia cartografică amintită, a două deschideri
de fereastră existente la parterul edificiului, care înnobilau la acea dată construcţia cu elaborate ancadramente
aparţinătoare Renaşterii târzii transilvănene (Fig. 2).
 Fig. 2. Detalii deschideri de fereastră la parterul Palatului Apor
Prezenţa formei planimetrice dreptunghiulare cu referire la palatul Apor este consemnată şi în harta lui
Giovannni Morando Visconti din 1711, fapt care ne permite să afirmăm că în această soluţie planimetrică
construcţia este tributară la două faze construite, reieşite din prezenţa decorului faţadelor prin ancadramente de
fereastră aparţinătoare goticului târziu şi Renaşterii. Înclinăm să credem în existenţa a două faze: prima aparţinătoare
goticului târziu şi a doua renascentistă. Afirmaţia se susţine pe următoarele repere: latura nordică a palatului
încalecă şi se încorporează în vechea incintă medievală (Fig. 3a).

(a) (b)

Fig. 3. Latura nordică a palatului (a); Limita estică a laturii de nord a palatului (b)

Infrastructura laturii nordice până la nivel de asiză de salt se continuă într-un tot unitar cu structura portantă
a subsolului, parterului şi etajului palatului. În sprijinul acestei afirmaţii stau următoarele argumente: limita estică a
laturii de nord a palatului se îmbină organic cu masivul de zidărie de la nivel de fundaţie şi existenţa supraterană a
unui segment din curtina medievală (Fig. 3b). Tot în această zonă de limită estică a laturii de nord, până în urmă cu
25 ani, a existat, la nivel de orizontală cu primele asize supraterane ale curtinei, un lăcaş de tragere de forma unei
chei inversate util pentru puştile de cetate, reper astăzi înzidit (Fig. 4a).În aceeaşi perioadă pe care o atribuim
goticului târziu, şi într-un mod unitar din punct de vedere al realizării tehnice, în masivul de zidărie al laturii nordice
este încastrat un portal gotic încheiat în arc frânt. Înălţimea la cheia de arc şi distanţa între montanţi pentru acest
ancadrament ne permite să îl apreciem a fi elementul arhitectural de ancadrament şi portal care poate fi atribuit
porţii de pe latura de nord a fortificaţiei medievale, cunoscută şi sub numele de poarta Teiuşului (Fig.
4b).Un alt aspect ce trebuie reliefat la acest portal era destinaţia de fostă uşă de cetate, la care tratarea teşită a
montanţilor şi a intradosului de arhivoltă, ca element şi tehnică de festonare, îl încadrează de asemenea în goticul
târziu. Faptul că la faţa locului nu avem la baza montanţilor piatră de peron, acest portal nu poate fi sub nici o formă
atribuit unui palat. Ca atare, subliniem încă o dată destinaţia lui de poartă de cetate şi nu de portal de palat în faza lui
de gotic târziu. Faza goticului târziu se relevă pe latura nordică la nivelul primului etaj printr-un elaborat
ancadrament de fereastră de factură laică în care toruri în dispunere verticală şi orizontală înnobilează cu o
modenatură specifică definită prin baghete încrucişate, faza goticului târziu laic (Fig. 4c).Poziţionarea acestui gol de
fereastră, care definea la acea dată un registru de ferestre pentru faza amintită, ne îndreptăţeşte să afirmăm că
edificiul a avut la începutul existenţei sale o apartenenţă gotică. Renaşterea prezentă în faţada sudică cu destinaţia de
faţadă principală nu poate fi decât o modificare ulterioară ce putea fi realizată fie în momentul când palatul era în
proprietatea lui Lugosi sau chiar anterior acelei date.
 (a) (b) (c)

Fig. 4. Detaliu lăcaş de tragere identificat pe zidărie (a).Detaliu al unui element arhitectural de ancadrament şi portal
(b); Detaliu ancadrament de fereastră de factură laică (c)
Prezenţa ancadramentelor renascentiste de pe latura sudică pentru o a doua etapă de construcţie a edificiului,
precum şi persistenţa ca soluţie structurală, de acoperire a bolţilor în cruce, ce mai acoperea o încăpere a parterului
de la limita vestică a palatului, arată convieţuirea celor două etape stilistice fără a se perturba una pe alta (lucrările
de consolidare, conservare şi restaurare ale palatului executate în primul deceniu al veacului trecut au înlocuit
această soluţie printr-un planşeu drept menit să asigure unitatea structurală la acest nivel a clădirii; bolta în cruce nu
s-a mai refăcut întrucât fosta ei prezenţă in situ se identifica doar prin traseul lunetelor prezente pe cei patru pereţi ai
încăperii). Avem, astfel o latură sudică cu certă apartenenţă renascentistă în deplină armonie cu faza gotică de pe
latura nordică. Această bivalenţă stilistică nu este singulară la acest tip de construcţie. În Transilvania veacurilor
XVII şi XVIII asemenea coexistenţe stilistice sunt frecvente la: Cluj, Oradea, Mediaş, Sibiu, Braşov, Sighişoara,
Sebeş etc. Subsolul edificiului prin elementele sale structurale portante, materializate prin zidării masive continue,
sunt destinate să poarte pe axul est-vest al edificiului o masivă boltă semicilindrică (Fig.5a ).
Ampla dezvoltare pe acest ax al bolţii ce acoperă subsolul este divizată fără a se crea travee distincte de
zidării masive transversale, prezente mai mult în jumătatea vestică a subsolului. Unul din aceste compartimente
transversale este străbătut de un gol de uşă dreptunghiulară, încheiată într-un arc semicircular a cărui intrados iese
uşor în rezalit faţă de intradosul bolţii semicilindrice de ansamblu. Tipul arcului ce încheie această uşă ca şi faptul că
golul se dezvolă pe toată înălţimea subsolului şi a zidăriei ce o compartimentează, ne poate îndreptăţii să-l atribuim
fazei a doua a palatului, aceea a transformărilor renascentiste, ca urmare a formei sale semicirculare, atât prin
bolţari, cât şi prin soluţia încastrării lor în pânza de boltă semicilindrică (Fig. 5b).

Fig. 5. Subsolul Palatului Apor

Golurile de ventilare ale subsolului străpung în rampă această zidărie masivă portantă, care iniţial era infrastructură
pentru incinta fortificată medievală. Realizarea evazării spre interior a acestor goluri creează la relaţia cu bolta
semicilindrică penetraţii de formă triunghiulară pentru unele şi încheieri în arc de descărcare pentru altele. Acest tip
de gol, prin forma anunţată, aparţine de asemenea fazei de Renaştere şi se regăseşte în faţada sudică a palatului
apreciată a fi de factură renascentistă, perceput la ext. prin ancadramente dreptunghiulare simple de piatră (Fig. 6).
 Fig. 6. Goluri de ventilare în fațada sudică a Palatului Apor

Harta lui J. K Weiss din 1736 ne relevă casele Apor şi Bethlen într-o singură clădire (Fig. 7a).
Diferenţa dintre harta lui Giovannni Morando Visconti şi cea a lui Weiss, executate la un interval de 25 de
ani, constă în traseul în acoladă a laturii sudice a palatului (Fig. 7b).

(a) (b)

Fig. 7. Harta lui J. K Weiss din 1736 (a); Harta lui Giovannni Morando Visconti (b)
Latura de sud pe hartă este trasată sub forma unui avantcorp în acoladă. În fapt, această informaţie s-a
materializat prin două avantcorpuri la limita de est şi de vest a palatului care încorporau extensia barocă sub acest
concept. Latura de vest cunoaşte acum o extindere pronunţată spre sud, printr-un corp de clădire, iar la est doar
printr-un discret rezalit ce susţine modificarea laturii de sud ca traseu (Fig. 8a). Această nouă existenţă în acoladă a
laturii de sud a fost necesară pentru scara de onoare centrală, în două rampe, de factură barocă care se andosează
laturii renascentiste şi care până la această modificare se constituia în fațada principală.

(a) (b)

Fig. 8. Latura de vest a Palatului Apor (a); Interior Palatul Apor (b)

La parter, în stânga şi dreapta scării, se creează o arcatură purtată de stâlpi cu impostă a căror coronament
creează un fals capitel toscan. Faţa stâlpilor ce poartă arcatura este decorată în excizie printr-un cartuş de factură
barocă, ca urmare a decroşurilor printr-un segment de cerc la colţ. Această arcatură în starea iniţială era o galerie
deschisă, care conducea din flancuri spre o impozantă scară de onoare de factură barocă (Fig. 8b). În faţa scării, la
parter, în axul median al faţadei, despărţit printr-un vestibul de scara de onoare, se dezvoltă un rafinat portal baroc,
în care recunoaştem la montanţi componente stilistice toscane ce definesc pilaştri ieşiţi în rezalit, atât faţă de timpan,
cât şi faţă de antablamentul propriu-zis. Arcul turtit al acestui portal este timbrat cu un bolţar trapezoidal cu bază
răsturnată, nuanţat pe contur de o retragere dreaptă. Deasupra antablamentului propriu-zis al portalului se
desfăşoară un brâu cu profilatură în retrageri drepte ce separă parterul de etaj. Deşi separat de acest portal cartuşul
de fereastră de la etajul 1, care îl încalecă pe dispunerea axială verticală, oferă câmpul şi spaţiul ornamental decorat
în altorelief cu un scut heraldic ce poartă emblema lui Carol al VI-lea şi însemnele imperiale pajura bicefală cu
spada şi sceptrul în gheare. De o parte şi de alta, doi lei tenanţi poartă acest simbol heraldic, înnobilat de coroana
imperială la cimer (Fig. 9).
Scara de onoare în două rampe este flancată de doi stâlpi rectangulari articulaţi pe verticală cu pilaştri
geminaţi şi capiteluri continue. Elementul care oferă monumentalitate începutului de scară este completat prin două
fuse de coloane galbate, purtând capiteluri de factură ionică cu amprentă barocă. Calitatea de scară de onoare este
amplificată prin amplasarea sa mediană şi prin prezenţa a două rampe ce încadrează o nişă centrală. La acestea se
adaugă rafinamentul tipului de balustru, a corpurilor prismatice decorate cu motive florale şi zoomorfe, purtând o
mână curentă decorată cu un profil alcătuit din retrageri drepte (Fig. 10a).

Fig. 9. Simbol heraldic – Palatul Apor

Transformarea barocă a palatului s-a materializat prin rafinate ancadramente de uşi şi ferestre, la etajul
palatului, şi prin oculusul baroc situat în rezalitul de est, la nivel de parter. Golurile de uşi ale etajului de formă
dreptunghiulară sunt împodobite cu ancadramente a căror profilatură a utilizat torul elipsoidal, scotia şi caveta,
nuanţate pe verticală prin baghete zvelte. Aşezate pe baze joase, aceste profiluri depăşesc cadrul atât la partea
inferioară cât şi în zona lintelului, stare compoziţională care evidenţiază colţurile ancadramentului. Cele şase intrări
dispuse una pe latura estică, 4 pe cea nordică şi ultima pe cea de vest, au ancadramente identice pentru uşi, al căror
profile se regăsesc şi la chenarele celor trei ferestre de pe aceeaşi latură de miază-noapte. La etaj, timpanul uşii
rezalitului estic este decorat prin tehnica mezzoreliefului în prim-plan cu o platoşă ca element central, suprapusă de
un coif cu vizieră şi panaş, iar într-un al doilea plan, având ca elemente de fundal, reprezentări de arme de foc, săbii,
suliţe şi halebarde, precum şi alte trofee militare. De o parte şi de alta, planurile sunt limitate, în dispunere verticală,
de două agrafe, la care componenta ornamentală este motivul volutei. Întreaga compoziţie, prezentă în acest timpan
de uşă, este încălecată de un fronton în acoladă, dotat cu un profil asemănător montanţilor de uşi (Fig. 10b).

(a) (b)

Fig. 10. Scara de onoare (a). Timpanul uşii rezalitului estic (b)

Uşa rezalitului de vest este decorată în timpan tot cu trofee militare de epocă, în prim-plan distingându-se scutul
medieval suprapus de un coif cu panaş (Fig. 11a). Acest timpan este încadrat la extreme de agrafe ce utilizează
motivul volutei. Acestea sunt susţinute în planul doi de un fundal, în care sunt reliefate tunuri şi tobe limitate în
flanc de acelaşi motiv al agrafei şi suprapuse de un fronton în acoladă. Timpanele uşilor nordice ale etajului au ca
element decorativ central figuri feminine, care poartă diademe încadrate de volute şi frunze de acant şi flori (Fig.
11a).La extremitatea vestică a clădirii, modificările succesive au înlăturat toate elementele care ar fi permis
diferenţierea între palatul Apor şi casa atribuită lui Nicolae Bethlen de care este alipit. Faţada sudică este delimitată
în două registre prin intermediul unui brâu discret, în care se intuieşte şirul de arcade semicirculare ale galeriei
deschise din stânga şi dreapta scării de onoare. La etaj, elementul dominant al registrului superior este definit prin
ancadramentele ferestrelor semicirculare largi, restituind spaţiul în care se include atât golul de fereastră propriu-zis
încheiat în arc semicilindric, cât şi un parapet înzidit ce sugerează un cartuş de fereastră. Arhivoltele arcelor de
fereastră sunt ornamentate cu profiluri în retrageri de planuri drepte şi cavete cu bolţari de cheie de tipul unei agrafe
masive cu volute pe margini şi butoni centrali. Solbancul ferestrelor, profilat cu scotie şi tor, este încadrat cu
montanţi cu capiteluri toscane decorate pe fus cu un lambrechin baroc ce înnobilează în mod asemănător toate
golurile de fereastră ale etajului (Fig.11b). Învelitoarea din ţiglă solzi, purtată de o şarpantă cu siluetă barocă, se
racordează prin dolii cu volumul acoperişului central, ordonat de extensia în acoladă a faţadei sudice din faza
barocă.

(a) (b)

Fig. 11. Timpanul uşii rezalitului de vest (a) și a uşilor nordice ale etajului (b)

Palatul Apor, una dintre importantele construcţii civile din oraş, adăugat fondului construit din cadrul cetăţii
medievale, poate fi apreciat ca primul monument baroc din spaţiul transilvan. El completează în mod fericit
arhitectura romanică, gotică şi renascentistă din interiorul cetăţii Alba Iulia.
În prezent, adăpostește Rectoratul, spaţii administrative şi de cercetare aparținând Universităţii "1 Decembrie
1918".

2.2. Clădirea Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

A doua clădire de patrimoniu luată în studiu este Clădirea Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia,
un monumental edificiu neoclasic, singurul de acest stil în fondul patrimonial construit din interiorul cetăţii Albei
Iulia, construită pe locul fostei biserici a iezuiţilor - cunoscută sub denumirea de biserica Báthory - precum şi a unei
părţi din clădirile ce formau ansamblul mănăstiresc aparţinător mănăstirii. Analiza arhitecturii bisericii Báthory,
demolată în ultimul deceniu al veacului al XIX-lea, pentru componentele de plan şi de structură, o plasează în
secolul al XIV-lea. Informaţia medievală scrisă consemnează că la anul 1300 s-a citit un apel lângă biserica Báthory
de către reprezentantul episcopului Transilvaniei adresat Sfântului Scaun. Ordinul iezuit a fost prezent la Alba Iulia
din anul 1579 cu acordul familiei princiare Báthory, care l-a folosit pentru contracararea reformei în Transilvania. În
lipsa unui aşezământ propriu, iezuiţii au fost instalaţi la 1583 în mănăstirea ocupată temporar de dominicani, care la
rândul lor au preluat-o de la „fraţii eremiţi ai Sfântului Augustin”. Cu acest prilej, iezuiţii adoptă vechiul hram
„Sfântul Ştefan Martirul” al bisericii augustinienilor-eremiţi, astfel încât lăcaşul este cunoscut deopotrivă ca Biserica
„Sfântul Ştefan”, „Biserica Báthory” sau „Biserica iezuiţilor”.
În anul 1896, pe locul fostului aşezământ al iezuiţilor şi a unei părţi din clădirile care formau ansamblul
mănăstiresc – pe latura de sud, a fost înălţat Gimnaziul Romano-Catolic de băieţi, cunoscut ca Liceul Mailath (după
numele episcopulului Mailáth Gustáv Karoly). Clădirea se amplasează pe latura nordică a parcului din interiorul
cetăţii. Parcul se dezvoltă între Sala Unirii pe latura de vest, cazarma militară a pionierilor construită de împăratul
Iosif al II-lea al Austriei în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, pe latura de est. În colţul nord-estic al parcului,
în imediata vecinătate a laturii răsăritene a noii construcţii de la sfârşit de secol XIX, actuala Universitate, se află
fostul colegiu academic al principelui Gabriel Bethlen (Fig. 12).
 Fig. 12. Planul cetăţii din Alba Iulia la 1723 (copiat la Alba Iulia în septembrie 1903)

Clădirea se încadrează în perceptele stilului neoclasic şi adoptă un plan de tip patrulater. Construcţia este de
tip demisol, parter şi două nivele. De asemenea stilul promovează compoziţii simetrice în care faţada principală este
dominată de un portic cu coloane încălecate de un fronton triunghiular. În cadrul acestor cerinţe stilistice, clădirea
universităţii respectă cu rigoare caracteristicile neoclasicului. Faţada principală reprezintă din punct de vedere
planimetric şi plastică arhitecturală latura lungă a planului patrulater şi este articulată pe verticală prin trei rezalituri,
unul median şi două pe flancuri (Fig. 13a). Rezalitul median sugerează un templu antic de factură ionică – de tip
ordonanţă ionică - tetrastyl (Fig. 13b). Rezalitul median demisol şi parterul alcătuiesc stilobatul antic al templului
ionic. Baza este materializată în soclu, fusul stilobatului în înălţimea câmpului nivelului de la parter, iar
coronamentul stilobatului în brâul care separă parterul de etajul I. Stilobatul ionic al rezalitului median este străpuns
de golul de uşă al intrării centrale de două ferestre dreptunghiulare înalte aşezate în stânga şi dreapta acestuia. În
acelaşi ax cu acestea sunt golurile de ventilare de formă rectangulară ale demisolului. Golul de uşă al intrării
centrale este înnobilat cu un portal simplu, alcătuit din montanţi verticali legaţi la partea superioară de un lintel.
Portalul simplu se află retras de la fila paramentului parterului şi a demisolului. Deasupra lintelului, două console
ornamentale de tip semivolută flanchează un câmp inscripţionat. Aceste console poartă şi coronamentul stilobatului
(brâul care separă parterul de etaj) alcătuit din trei retrageri drepte succesive şi o plintă amplă. Câmpul parterului,
respectiv fusul acestui stilobat are o decoraţie neoclasică realizată prin nuturi orizontale şi verticale ce creează un
apareiaj clasic.
(b)
(a)

Fig. 13. Faţada principală a clădirii (a). Rezalitul median al clădirii (b)

Deasupra stilobatului, un modul ionic cu patru coloane canelate angajate se dezvoltă pe verticala nivelului etajului I
şi II. Coloanele sunt încoronate de un capitel ionic cu volute canelate şi helix puternic nuanţat ce are la bază un
astragal cu ove şi care este încălecat de o abacă nuanţată la partea superioară de un registru perlat. În dezvoltarea
modulului ionic cu patru coloane, pe nivelul etajului I şi doi, şase ferestre geminate de formă rectangulară divizate
de un menou alcătuiesc din punct de vedere arhitectural străpungeri egal ritmate neoclasice. Cele şase ferestre
geminate sunt amplasate în intercolumniul celor patru coloane ionice. Golurile de fereastră ale etajului doi poartă
cartuşe decorative cu motive floral vegetale. La limita superioară a etajului doi, sub arhitravă se dezvoltă o friză
decorată cu motive floral-vegetale.Antablamentul modului ionic este alcătuit dintr-o arhitravă decorată prin nuturi
orizontale nuanţată la partea superioară de o panglică în două registre în avans progresiv una faţă de alta. Deasupra
arhitravei se dezvoltă un registru neted ce reprezintă friza suprapusă de o cornişă amplu profilată, alcătuită din trei
registre în avans progresiv una faţă de alta şi încălecată la partea superioară de un registru cu denticuli. Deasupra
antablamentului un fronton de tipul unui triunghi isoscel încheie modulul ionic al rezalitului central.
Avantcorpurile laterale au o plastică arhitecturală similară (Fig. 14). Modulul ionic de aici este alcătuit dintr-
un stilobat cu bază, fus şi capitel. Baza stilobatului este soclul clădiri, fusul este câmpul parterului care nu este
străpuns de goluri de fereastră, iar capitelul este brâul ce desparte parterul de etaj. Plastica acestui câmp este de tipul
unui apareiaj clasic realizat prin nuturi verticale şi orizontale ce figurează un placaj din piatră de talie în sistem ţesut.
Registrul de coloane al modului ionic,ce se dezvoltă la nivelul etajului I şi II este figurat prin două coloane aplatizate
cu bază şi capitel care flanchează muchiile avantcorpurilor. La limita superioară a nivelului I, în corespondenţă cu
cartuşele de fereastră ale celor două nivele dezvoltate între avantcorpul mnedian şi cele două laterale este realizată o
friză decorativă cu motivul decorativ al entrelacsului. La partea superioară, acest avantcorp de modul ionic cu
coloane aplatizate este încoronat cu o friză decorată cu motive floral vegetale. Antablamentul purtat de cele două
coloane aplatizate este încălecat de o arhitravă simplă, suprapusă de o friză netedă. Cornişa antablamentului are o
muluraţie complexă alcătuită din trei retrageri drepte situate în avans progresiv ascendent una faţă de alta. Muluraţia
cornişei se încheie cu o panglică amplă ce suprapune registrul retragerilor succesive. Frontonul modului ionic este
de tipul unui triunghi isoscel cu laturile puternic profilate ce închid în interior o lunetă netedă

-
Fig. 14. Avantcorpurile clădirii

Între avantcorpul median şi cele două laterale se dezvoltă de o parte şi alta a avantcorpului median registrul
străpungerilor de fereastră înalte ale etajului I şi II de formă dreptunghiulară care străpung un câmp cu nuturi
orizontale, câmp ce sugerează un apareiaj clasic (Fig. 14). Sub registrul de ferestre al etajului I sunt cartuşe de
fereastră de tipul lunete dreptunghiulare lise încadrate pe contur cu o panglică. Sub registrele ferestrelor de la etajul
II cartuşele de fereastră sugerează o metopă divizată în trei casete încadrate pe contur de o modenatură alcătuită din
două retrageri drepte în avans progresiv una faţă de alta. Deasupra registrului de fereastră se dezvoltă un
antablament cu arhitravă simplă, suprapusă de o friză nedecorată încălecată de o cornişă cu o modenatură amplă
alcătuită din două registre cu retrageri succesive situate dedesubtul şi deasupra unui tor.
3. STUDIU PRIVIND CAUZELE ȘI EFECTELE CARE DUC LA DEGRADAREA CLĂDIRILOR DE
PATRIMONIU.

3.1. Tipologia apei care afectează distructiv clădirile de patrimoniu

Principalele varietăţi de apă existente în pământ care influenţează comportarea pământului ca teren de
fundare sau ca material în construcţiile de pământ sunt:
Apa legată sau apa adsorbită reprezintă apa atrasă în jurul particulelor de argilă încărcate electric ca
urmare a proprietăţilor moleculelor de apă de a se orienta într-un câmp electric. În cuprinsul învelişului de apă legată
din jurul particulei de argilă se deosebesc două straturi :
- un strat foarte subţire cu grosimea a 3 sau 4 molecule de apă, aflat în imediata vecinătate a particulei şi
reţinut de aceasta cu presiuni foarte mari, denumit strat de apă strâns legată;
-în continuare, până la limita unde încetează atracţia particulei, se află stratul de apă slab legată.
În afara învelişului de apă legată se găseşte apa liberă.
Apa capilară – se găseşte în porii pământurilor alcătuite din granule fine, deasupra nivelului liber al pânzei
freatice. Ridicarea apei în pământ este provocată de acţiunea tensiunii superficiale. Coloana de apă de o anumită
înălţime, hc, este susţinută de forţa de tensiune superficială care se dezvoltă pe circumferinţa meniscului ce se
formează la contactul între apă şi peretele tubului capilar.
Apa liberă (gravitaţională) este apa care se deplasează în pământ sub influenţa gravitaţiei. Spre deosebire
de apa legată şi apa capilară care sunt reţinute la suprafaţa particulelor de pământ prin forţe de natură electrochimică
(adsorbţia) respectiv de natură fizică (tensiunea superficială), apa gravitaţională este liberă faţă de scheletul mineral,
fiind prezentă îndeosebi în porii pământurilor necoezive.
Condiţiile de umiditate ale pământului reprezintă în marea majoritate a cazurilor factorul hotărâtor care
determină proprietăţile sale mecanice, adică comportarea sa sub acţiunea solicitărilor externe.

3.2. Cauzele/factorii care influenţează apariţia și dezvoltarea fenomenului de supraumiditate în

elementele din zidărie
Umiditatea cauzată de ascensiunea capilară a apei
Apa sau vaporii de apa prezenţi în elementele de zidărie determină starea cunoscută ca „umezirea zidăriei”. Cauzele
invadării de umiditate a unui element de construcţie pot fi clasificate în trei categorii:
- cauze accidentale – datorate fisurării sau spargerii unor conducte sanitare, a acoperişurilor, hidroizolaţiilor
teraselor sau a instalaţiilor de evacuare apelor meteorice, inundaţiilor etc;
- cauze funcţionale – datorate apariţiei condensului din cauza ventilări defectuoase, a încălzirii sau izolări termice
necorespunzătoare a construcţiei sau din cauza producerii vaporilor de apă în sistem deschis;
- cauze relaţionale – datorate interacţiunii dintre umiditatea din terenul de amplasare – fundaţie – construcţie.
Primele două cazuri de invadare a elementelor de construcţie cu umiditate se pot soluţiona numai prin
îndepărtare cauzelor ce produc efectul de umezire, în al treilea caz tocmai cauza care produce umezirea nu poate fi
eliminată, fiind necesare măsuri şi procedee speciale de combatere. În elementele de constructie umezeala poate
să apară din diferite cauze, dintre care cele mai frecvente sunt:
- umezeala datorată infiltrărilor de apă care provine din teren și se infiltrează in zidărie prin capilaritate;
Creşterea umidităţii solului peste limitele normale este datorată fie existenţei sau apariţiei unei pânze freatice în
preajma fundaţiei clădirii, ale acumulărilor de ape meteorice al căror regim de evaporare naturală a fost perturbat.
Această umiditate excesivă a solului migrează prin capilaritate în fundaţie şi elementele de construcţie ale clădirii,
provocând igrasia.
- umezeala datorată apei tehnologice (apa din procesul de execuţie) apare la construcţiile vechi, daca
grosimea peretelui este mare si conţinutul de aer al mortarului din rosturile interioare nu a putut fi eliminat, iar
mortarul nu se întăreşte, rămânând în stare fluidă.
- umezeala datorată condensului vaporilor de apă existenţi în aer, atât in interior cât şi în exteriorul
elementului de construcţie.
- umezeala datorată apelor meteorice, apare in cazul in care colectarea și evacuarea apelor pluviale este
realizata defectuos, ceea ce favorizează pătrunderea apei in elementele de zidărie.
- umezeala datorată unor cauze accidentale cum este colmatarea drenurilor, bturarea jgheaburilor de
colectare a apelor meteorice.
Ascensiunea capilară este una dintre cauzele majore ale prezentei umezelii în construcţiile vechi, la nivelul
subsolului sau imediat deasupra nivelului terenului natural, respectiv al pavajului străzii. Oricare dintre aceste cauze
poate provoca îmbibarea într-o anumită măsură a pereţilor în contact cu terenul şi implicit ascensiunea capilară a
apei prin pereţi.
Umiditatea datorată apei tehnologice
La construcţiile cu pereţi de grosime mare (castele, cetăţi, ziduri de apărare), umezeala poate să persiste chiar şi
câteva secole. Evaporarea apei conţinute de zidărie este mult favorizată dacă peretele este orientat spre soare si daca
aerul cald este deplasat de vânt pe suprafaţa peretelui. Evaporarea depinde și de calitatea și grosimea zidăriei.
Materialele mai poroase, cum sunt cărămida şi mortarul cu întărire în contact cu aerul, se usucă mult mai rapid în
comparaţie cu cele cu o structura compactă, ca mortarele pe baza de ciment si blocurile silico-calcare, care îşi pierd
mult mai greu conţinutul de apă.
 Umezeala provenită din condens
Condensul apare în funcţie de temperatura aerului şi de umiditatea lui relativă. Există o legătura între masa vaporilor
conţinuţi în unitatea de volum de aer atmosferic, la o temperatura şi presiune dată, si masa de vapori necesara pentru
a satura aerul la aceeaşi temperatura şi presiune. In funcţie de temperatura, aerul poate retine o anumita cantitate de
vapori, pana la o valoare maxima, peste care el devine saturat, producându-se condensul.Cantitatea de vapori care
poate fi reţinută în aer creşte odată cu temperatura.
Fenomenul de apariţie a condensului poate produce, în situaţii specifice, o serie de deteriorări la pereţii si
învelitoarea unei clădiri. Cauzele care determina apariţia apei din condens si modul de manifestare sunt diferite. In
clădiri, factorii care produc umezeala sunt de trei categorii interiori, exteriori și constructivi (proiectare sau/si
execuţie defectuoasă).
Factorii interiori (vaporii de apă) –acţionează atât în încăperile umede (bucătarii, bai etc) cât şi în spaţiile cu
destinaţii speciale care nu sunt ventilate corespunzător (spălătorii, bucătarii, localuri aglomerate) sau în prezenţa
elementelor umede (pereţi de subsol).
Factorii exteriori – sunt legaţi de temperaturile exterioare scăzute care apar în anotimpurile reci şi care pot genera
diferenţe semnificative între temperatura exterioară şi cea interioară a pereţilor (Ti>Te).
Factorii care determină realizarea unei proiectări sau execuţii defectuoase: capacitatea de transmisie termica (K)
ridicată a pereţilor, grosimea insuficientă sau materialele improprii; punţi termice; poziţionare incorectă a izolaţiei
termice; absenţa barierei de vapori. Fluxul vaporilor în mişcare, tinde să treacă prin elementele de închidere ale
clădirii (zidăria) între faţa interioară şi exterioară. Dacă suprafeţele cu care vaporii ajung în contact au o temperatură
scăzută, atunci vaporii conţinuţi în aer vor depăşi limita corespunzătoare valorii de saturare iar vaporii în exces vor
condensa. Condensul se manifestă în funcţie de tipul peretelui exterior: pe suprafaţa materialelor sau a finisajelor; în
masa elementului; pe suprafaţa materialelor sau a finisajelor cu permeabilitate redusă la difuzia vaporilor (vitralii,
ferestre, suprafeţe cu finisaje metalice, pereţi finisaţi cu vopsele sintetice care nu-i lasă să respire, placaje ceramice,
marmură etc.); Fenomenul este foarte evident, de fapt prezenţa umidităţii este evidenţiată de picăturile de apă.În
schimb, în elementele de construcţie cu anumite caracteristici de permeabilitate la difuzia vaporilor (tencuiala din
mortar pe baza de var, cărămizi), fenomenul de condens poate avea loc în masa elementului, iar în acest caz
umezeala provenită din condens va produce pete.
Fenomenul de condens ia naştere din valori ale presiunii de saturaţie bine definite în funcţie de
temperaturile diferitelor straturi. Pe suprafaţa elementului sunt vizibile efectele sub forma de umflături, cu fisuri în
tencuială, pete datorate mucegaiului şi agenţilor biologici. Deşi efectele nu sunt vizibile pe termen scurt, prezenţa
condensului în interiorul elementelor de construcţie determină apariţia umezelii, datorită absorbţiei capilare, care va
afecta elementele învecinate şi care pot genera în timp diferite degradări (rugină, mucegai, îngheţ) ireversibile ale
elementelor.
Umezeala provocată de apele meteorice
Umezeala din infiltraţii datorată precipitaţiilor, depinde de cantitatea de apă preluată de faţadă. Este important să se
stabilească o legătura între intensitatea ploii şi viteza vântului. În absenţa acesteia, se consideră că ploaia va cădea
vertical şi o cornişa va fi suficientă pentru a proteja întreaga faţadă.
Prezenţa vântului va produce o deviaţie a ploii de la verticală, care va depinde de viteza vântului si de
greutatea picăturilor de ploaie. Apa din precipitaţii poate ajunge pe faţada unei clădiri şi din alte cauze. În special în
zona cotei terenului poate apărea efectul de ricoşeu, dacă clădirea are în jur pavaje, sau dacă la suprafaţa terenului
solul este solid, compact.
În fig. 15 este prezentată degradarea clădirii Universității provocată de apele meteorice prin efectul de
ricoșeu care a determinat și apariţia unor efecte specifice (muşchi, licheni etc.).
În acest caz apa care cade cu anumită viteză pe teren, ricoşează şi uda elevaţia clădirii pe înălţimi variabile,
de la câţiva cm până la 50-70 cm.

Fig.15. Degradarea clădirii Universității provocată de apele meteorice prin efectul de ricoșeu

Totodată datorită sistemelor de evacuare a apei pluviale au aparut degradări semnificative la faţada clădirii, fapt
prezentat în Fig. 16a. Acest tip de degradare a fost de asemenea identificat la Castelul Sâncrai (Fig. 16b)
Degradările existente la sistemele de evacuare a apei pluviale pot fi:
- descărcări directe din burlan pe terenul din jurul clădirii
 - crăpături sau fisuri în conductele subterane
- dislocări de jgheaburi şi burlane; acestea pot duce la descărcarea unei mari cantităţi de apă pluvială pe
perete sau pe terenul din jurul clădirii

(a) (b)

Fig.16. Degradare datorată sistemului de evacuare a apei pluviale identificată la clădirea Universității (a) și Castelul
Sâncrai (b)

Apa meteorică care ajunge în contact cu clădirea poate pătrunde în zidărie datorită unor cauze multiple ca:
fisuri, modul de ţesere al zidăriei, modul de realizare şi compoziţia rosturilor de mortar.
Apa de ploaie care vine în contact cu clădirea, poate pătrunde prin tencuiala, când aceasta are
discontinuităţi în structura sa, sau prin fisuri cauzate de tasările diferenţiate ale fundaţiilor, împingeri ale bolţilor,
dilatare termică (care poate provoca o separare între rostul de mortar şi piatra de zidărie), deplasări ale clădirii în
general, provocate de alte cauze, sau prin rosturile dintre elementele de acelaşi tip (panou-panou) sau elemente
diferite (panou-cadru).Daca înainte de a fi puse în opera cărămizile nu au fost umezite, ele vor absorbi apa din rostul
de mortar, intensificând capilaritatea. Reducerea dimensiunii rostului de mortar va conduce la apariţia fisurilor
superficiale între mortar şi cărămidă, ceea ce va favoriza pătrunderea apei. Din acest motiv, umezeala din precipitaţii
pătrunde in pereţii din zidărie de cărămidă doar până la 6-7 cm sub tencuiala, iar uscarea se poate produce în câteva
zile.O altă cauză frecventă a pătrunderii apei sunt fisurile și deteriorările/deformările suprafeţelor orizontale.
Umezeala provocată de cauze accidentale
Apare în dreptul acelor elemente de construcţii care sunt în contact cu cantităţi considerabile de apă
(sisteme de canalizare, drenuri, burlane, terase deschise).
În construcţiile vechi acest tip de umezeală este frecvent deoarece instalaţiile menţionate mai sus, sunt în
general executate manual şi de cele mai multe ori după ce clădirea a fost executată. Din acest motiv traseul
instalaţiilor este nefuncţional şi izolat necorespunzător. Dacă la toate acestea se adăugă şi o întreţinere defectuoasă,
se va produce o degradare şi corodare rapidă a instalaţiilor. Pierderile de apă care au loc în consecinţă, se vor infiltra
pe diferite căi, făcând dificila descoperirea cauzelor.
Ca şi în cazul apelor meteorice, pot apărea infiltraţii şi datorită deteriorării rosturilor sau dislocării
straturilor, defecţiunilor la acoperişuri, coşuri de fum etc.

3.3. Tipuri de degradări ale clădirilor de patrimoniu determinate de prezenţa umidităţii

Clădirile se compun din mai multe elemente constructive care se găsesc în strânsă legatură şi care prin
degradarea lor succesivă pot să prejudicieze chiar şi existenţa propriu-zisă a construcţiei. Degradarea oricărui
material sau componentă a clădirii este urmarea unui proces care se desfăşoară în timp, cu evoluţii diferite funcţie de
particularităţile materialelor şi ale elementelor constructive, pe de o parte, funcţie de natura, intensitatea şi frecvenţa
cauzelor, pe de altă parte.
Clădirile de patrimoniu, la fel ca și construcţiile moderne sunt materiale mai mult sau mai puţin poroase,
mai mult sau mai puţin active din punct de vedere chimic, constituind suportul migraţiei apei sub formă de soluţii de
săruri. Aceste migraţii de umiditate ascultă de legile echilibrului termodinamic. În fond, avem de-a face cu o
corespondenţă funcţională biunivocă: un gradient de temperatură şi un gradient de migraţie a umidităţii, care se
influenţează reciproc. Întotdeauna, sensul migraţiei va fi de la nivelul energetic mai înalt către cel mai coborât. De
prezenţa apei se leagă o serie de procese fizice, chimice şi biologice ce conduc la degradări importante ale
materialelor ce intră în alcătuirea structurilor din zidărie portantă, precum sunt: eflorescenţe, mucegaiuri, apariţia
formelor de muşchi şi licheni, căderea tencuielilor, degradarea cărămizilor, fisuri orizontale şi verticale, tasări
etc.Pericolul degradării oricărui fel de material poros, care este parcurs de soluţiile de săruri, este un
fenomen natural foarte cunoscut. Cu ocazia evaporării apei, cristalizarea sărurilor conţinute implică o creştere
de volum a porilor şi, ca urmare, distrugerea progresivă a materialelor, cu începere de la suprafaţă către
adâncimea materialului. În acelaşi timp un procent de umezeală mai mare de 3-5 % reduce considerabil proprietăţile
termoizolante ale diferitelor materiale, stimulează dezvoltarea unor anumite organisme vegetale (merulius lacrimans
etc) sau bacterii, astfel încât face de nelocuit clădirile în care a pătruns.
 Prezenţa umezelii în combinaţie cu diferite acţiuni fizice, chimice şi biologice, este una dintre cauzele
majore ale degradării prin eroziune şi deteriorării legăturilor dintre elementele de construcţie.
În continuare sunt descrise degradările care au fost identificate în urma cercetării celor două clădiri de
patrimoniu luate în studiu, respectiv Palatul Apor și Clădirea Universității “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. De
asemenea sunt exemplificate și o serie de degradări identificate la Castelul Sâncrai.

A. Degradări de natura fizică

Degradările de origine fizică apar de regulă în combinaţie cu efectul unor cauze ca:
- acţiunea vântului care antrenează mici particule solide si creează un fel de sablare a suprafeţei peretelui
sau care poate introduce apa sub presiune; vibraţiile produse de trafic; variaţii bruşte de temperatura cu consecinţă
directă: dilatarea si contracţia. - îngheţ, care produce degradarea suprafeţelor îmbibate cu apa, prin mărirea
volumului în trecerea de la starea lichidă la cea solidă; îngheţul nu depinde întotdeauna de porozitate, ci depinde de
multe ori de factorul de îmbibare. Evenimentele de origine fizică sunt cauza fenomenelor de degradare pe suprafeţe
mici, cum sunt fisurile, exfolierile. Degradările sunt puse în evidenţă prin umflare, urmată de separarea unor straturi
subţiri, paralele între ele. Plăcile individuale au grosime constantă, în general de câţiva milimetri si sunt formate atât
din materiale intacte cât şi din materiale alterate.
Eroziunea (desprinderea materialului datorita unor acţiuni mecanice ale particulelor solide transportate de
vânt) de regula nu produce stări patologice curente, dar favorizează acţiunile distructive ale apei sau vaporilor de
apă, care pot pătrunde uşor prin fisurile mici din zidărie, ducând la îmbibarea pe toată grosimea elementului. Astfel,
manifestările microscopice sunt puse în evidenţă de umflarea tencuielii, când materialul se decojeşte si cade.

Fig. 17. Degradare fizică identificată pe fațada Palatului Apor

B. Acţiuni de natura chimică

Apa care ajunge în contact cu suprafeţele elementelor de construcţie este transportatorul principal de săruri
şi substanţe chimice care determină degradările de natura chimică. Acestea se datorează: poluării mediului
înconjurător, cauzate de anumiţi componenţi poluanţi ai atmosferei (gaze, diferite particule, acid sulfuric etc.) și
ieşirii la suprafaţă a apei bogate în săruri, prin capilaritate.

Degradări chimice
Degradările datorate poluării mediului înconjurător au ajuns în prezent sa aibă o largă răspândire în marile
centre urbane datorită automobilelor, a încălzirii si a zonelor industrializate. Pe lângă zonele afectate de umezeală,
găsim de multe ori în elementele de zidărie eflorescente albicioase sau erodări superficiale care indică acţiunea unui
agent chimic, datorita reacţiei dintre componentele peretelui, apa si compuşii poluanţi prezenţi atât în apă cât şi în
atmosferă. Aceştia sunt: sulfaţii, clorurile, carbonaţii, azotaţii.Degradările chimice identificate atât pe pereții
exteriori cât șipe cei interiori ai Palatului Apor și a clădirii Universității sunt prezentate în Fig. 18 și 19.

Fig. 18. Degradări chimice identificate pe diferiți pereți exteriori ai Palatului Apor
 Sulfaţii sunt periculoși pentru materialele componente ale zidăriei, în special dacă reacţionează cu
carbonatul de calciu (CaCO3). Una dintre posibilele reacţii este:
CaCO3 + H2SO4 + 2H2O = CaSO 4 2H2O + H2CO3
Se produce o creştere în volum a tencuielii, iar în timp se erodează. Acesta este motivul pentru care
gravurile în piatra de calcar ale clădirilor istorice sunt tot mai greu lizibile.
Sulfaţii pot fi foarte uşor găsiţi în zidărie din următoarele motive: reprezintă materialele de baza in procesul
de execuţie şi în apa de amestec a mortarului;
- datorită ascensiunii capilare a apei care conţine sulfaţi;
- datorită prezenţei microorganismelor capabile să metabolizeze sulfura în sulfaţi;
- apropierea unor clădiri de mare (în acest caz, sulfatul de magneziu).
Deteriorările tipice acestor săruri sunt erodările datorate capacitaţii lor de a produce eflorescente pe seama
materialelor care compun zidăria, datorită evaporării apei (sulfaţii au capacitatea să cristalizeze în prezenta unor
cantităţi de apa diferite) cu o creştere însemnată a volumului şi ca urmare a variaţiei de presiune in interiorul
peretelui sau a tencuielii pe care se dezvolta. Prezența acestor săruri se observă odată cu sfărâmarea elementelor sub
forma de nisip, din creşterea nivelului conturului, din separarea stratului de tencuială și din eroziunea superficială.
Nu întotdeauna petele de umezeala sunt prezente atunci când apar aceste fenomene, deoarece apa care permite
procesul de sulfatare este eliminata sub forma de vapori. Clorurile sunt prezente ca şi clorură de sodiu, mai ales în
zonele din apropierea mării. Clorura de sodiu are în primul rând un efect fizic. Sarea care precipită dintr-o soluţie
saturată ocupă un volum mai mare decât acela al soluţiei. Dacă “apa sărată” pătrunde într-o fisură şi ulterior se
evaporă apar depuneri de săruri. Încetul cu încetul fisura se colmatează până când o nouă umezire va dizolva sarea,
obţinându-se o soluţie saturată, care ca urmare a evaporării va produce despicarea, fisurarea materialului şi, în final,
a peretelui.Clorura de sodiu poate ajunge în fisuri şi datorită acţiunii vântului, dar şi prin capilaritate. Clorurile sunt
foarte periculoase şi apar în apa de amestec a mortarului, în special atunci când hidraţii de calciu ajung în contact cu
clorurile de magneziu, când se obţin clorurile de calciu care sunt higroscopice (pe lângă apa ele absorb şi vaporii din
atmosferă):
Ca(OH)2 + MgCl2 = CaCl2 + Mg(OH)2

Fig. 19. Degradări chimice identificate pe diferiți pereți interiori ai clădirii Universității “1 Decembrie 1918” din
Alba Iulia

Carbonatarea este un fenomen în cadrul căruia substanţele organice pierd oxigen si hidrogen, fiind
îmbogăţite cu carbon. Acest proces se datorează bioxidului de carbon (CO2).
Un exemplu tipic de carbonatare este “contractarea” mortarului.
Ca(OH)2 + CO2 = CaCO3 + H2O
Cea mai mare pagubă în clădiri produsă de alterarea carbonaţilor o constituie manifestările de tip Karst care apar ca
o consecinţa a spălării bicarbonatului de calciu, Ca(HCO 3)2, element care transforma carbonatul de calciu din
recipiente în apă si în dioxid de carbon si mai departe in acid carbonic[36]:
CO2 + H2O = H2CO3
CaCO3 + H2CO3 = Ca(HCO3)2

Azotaţii sunt o grupă de săruri care derivă din acidul azotic HNO3 şi din acidul azotos HNO2. În mod
normal ei sunt higroscopici (face excepţie azotatul de potasiu) şi foarte solubili în apă. Originea azotaţilor este legată
de fenomenul de descompunere a materialelor organice.. Dintre azotaţi, cel mai periculos pentru construcţii este
azotatul de calciu:
2HNO 3 + CaCO3 = Ca(NO3)2 + H2CO3
Sărurile pot să absoarbă o cantitate mare de apă şi vapori. În stare solubilă cristalizează la o temperatură de
250 C şi la o umiditate relativă de aproximativ 50 %. Stările de agregare prin care trec soluţiile de nitraţi suportă
agresiunea datorită cristalizării sărurilor. Coroziunea se produce atunci când, tot sub efectul acidului carbonic,
azotatul de calciu se transformă în carbonat de calciu, iar apoi în bicarbonat de calciu:
Ca(NO3)2 + H2CO3 = 2HNO3 + CaCO3

CaCO3 + H2O + CO2 = Ca(HCO3)2

Alte fenomene tipice de degradare chimică sunt cunoscute sub numele de eflorescenţe.

Eflorescenţa
Este un fenomen care apare în timpul procesului de evaporare a apei, pe suprafaţa elementului. Sărurile
dizolvate în apa din teren saturează porii elementului de construcţie, recristalizează la suprafaţa elementului,
producând apariţia eflorescenţei. Amploarea fenomenului este mult influenţată de procentul de săruri conţinut de
apa subterană. Eflorescenţele de săruri apar ca o modificare de volum de 8-10% conducând la exfolierea şi
degradarea tencuielii (căderi, umflări etc).
În acelaşi timp odată cu saturarea tencuielii se blochează şi procesul de difuziune a umidităţii spre exterior
ceea ce înseamnă sfârşitul procesului de uscare al zidăriei. Aceste eflorescenţe (cristale) sunt higroscopice adică
atrag umiditatea din aer agravând şi mai mult problema creată de igrasie.
Menţinerea sau creşterea umidităţii zidăriei poate conduce în timp la micşorarea rezistenţei la compresiune
a întregii secţiuni a zidăriei şi apariţiei unei degradări structurale.
În situaţia în care zidăria nu este tencuită în mai multe cazuri se observă cărămizi complet macerate, care
reprezintă adevărate hornuri de evaporare a apei din zidărie.
La clădirile mai vechi, depunerile de cristale saline solubile în apă, apăreau adesea pe zidăriile din
cărămidă. Sunt în general, de origine anorganică (KNO3 - nitratul de potasiu sau salpetrul) pătrunderea în fundaţii
făcându-se în acelaşi timp cu apa subterană şi în absenţa unei membrane hidroizolatoare urcă în pereţi prin
capilaritate, pentru a se cristaliza apoi pe suprafaţa peretelui[40].
Eflorescenţele mai pot fi datorate şi sulfaţilor, mai precis sulfatului de calciu CaSO4, sulfatului de potasiu
K2SO4 şi sulfatului de sodiu Na2SO4.
În fig. 20 sunt exemplificate aceste tipuri de degradări identificate pe pereții interiori din diferite încăperi
situate la subsolul și parterul clădirii Universității “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Fig.20. Exfolierea şi degradarea tencuielilor la parterul și subsolul clădirii Universității

Natura chimică a eflorescenţelor depinde de cea a materialelor din care provin.

În tabelul 1 sunt prezentate sintetic principalele cauze și efecte ale eflorescenţelor apărute ca urmare a
prezenței umezelii în diferite materiale de construcţii.

Tabelul 1. Cauze și efecte ale eflorescenţelor apărute datorită umezelii prezente în diferite materiale de
construcţii
Materialul Natura sărurilor eflorate Formarea şi transportul Aspectul și efectul
sărurilor eflorescenţelor
Sulfaţi de calciu (puţin Cu ocazia arderii piritelor din Pelicule albe/inestetic
solubili) de sodiu, magneziu argilă, reacţionează cu gazul
Cărămidă sau potasiu (foarte solubili) sulfuros provenind din cărbuni şi
conţinuţi în cărămidă formează sulfaţi1
Zidărie de Sulfat de calciu (şi de sodiu) Priza liantului formează var liber, Flocoane albe/inestetic
1
Daca temperatura de ardere este > 9500, sulfaţii se fixează şi devin insolubili
 cărămida conţinut în ciment care este difuzat de către apă în
cărămidă. Acest var liber
reacţionează cu cărămida pentru a
da hidraţi calcici şi sulfaţi alcalini
eflorescenţi2
Sulfat de calciu Migraţia apei excedentare către
suprafaţă
Pulbere albă/inestetic
Sulfaţi conţinuţi în cărămidă Migraţia sărurilor din cărămidă în
tencuială3
Săruri de vanadiu conţinuţi în Migraţia sărurilor de vanadiu Eflorescenţe gaben-
Tencuială cărămidă conţinute în cărămida şi verzui pe
prevenind: tencuieli//inestetic
-contaminarea cărămizilor cu
ocazia arderii de către carburant;
-impurităţile argilelor utilizate la
fabricare
Tencuială Materialele organice în apa de Apa evaporându-se duce Pete brune//inestetic
amestecare sau în întârzietori materialele organice la suprafaţă
Zidărie de Ca mai înainte (porii Desfaceri în cruste datorită Degradări superficiale
cărămidă superficiali fiind astupaţi de expansiunii sulfatului
către depunerile precedente,
umflarea datorita cristalizării
are loc în interiorul peretelui)

Exudarea
Un alt fenomen aparent asemănător cu eflorescenţa, dar fundamental diferit, care ar putea să apară este
exudarea.
Aceasta este reprezentată de depunerile de var ce apar în anumite cazuri pe paramentele din beton, în
mortarele din rosturi şi pe zidăria din cărămidă.
Exudarea a fost identificată atât pe zidăria de cărmămidă de la subsolulul Palatului Apor cât și pe zidurile
exterioare ale acestuia, așa după cum poate fi observat în Fig. 21.

Fig. 21. Fenomenul de exudare pe zidăria de cărămidă –Palatul Apor

Mortarele şi betoanele se degradează atunci când există o dubla circulaţie a umezelii din exterior spre
interior şi invers pe aceeaşi faţă. Termenul desemnează un fenomen specific pentru beton şi mortar în care intervin
mai mulţi factori. În afară de hidraţii de ciment, reacţia cimentului cu apă produce şi var (hidroxid de Ca):
2 (3CaO·SiO2) + 6H2O → 3CaO·2SiO 2·3H2O + 3Ca (OH)2
2 (2CaO·SiO2) + 4H2O → 3CaO·2SiO 2·3H2O + Ca (OH)2
Reacţia varului cu CO2 din aer produce carbonat de Ca:
Ca(OH)2 + CO2 → CaCO3 + H2O
Transformarea în CaCO3 se face la suprafaţa de contact între apa din pori şi aer şi deci, mai întâi, pe
suprafaţa exterioară a betonului. Dar, în măsura în care aerul intră în beton prin pori, această reacţie (carbonatare)
are loc sub suprafaţa materialului. Spre deosebire de hidroxid, carbonatul de calciu nu este solubil în apă. Această
carbonatare obturează progresiv porii şi resturile de var rămân închise în interiorul betonului. Cu cât betonul este
mai compact, cu atât acest proces este mai rapid, de unde şi importanţa unui raport apă / ciment suficient de
scăzut.Acest fenomen are o contribuţie substanţială în cazul picturilor tip frescă care sunt executate pe o tencuiala
proaspătă astfel încât pigmenţii sunt fixaţi prin carbonatarea varului conţinut în tencuială.Dar solubilitatea
hidroxidului de Ca în apă nu este foarte ridicată: o soluţie saturată nu conţine decât 1,8 g/l. apa trebuie deci să fie

2
Reacţia cărămida - ciment: varul liber provenind din priza liantului, reacţionează cu silicaţii alcalini ai cărămizii pentru a da silicaţi calcici, sodă
şi potasă. Soda şi potasa reacţionează cu sulfatul de calciu conţinut în ciment şi uneori în cărămizi pentru a forma sulfaţii alcalini eflorescenţi şi
var liber care se carbonatează apoi în contact cu CO2 din atmosferă.
3
Invers, imigraţia gipsului dizolvat poate avea loc către parametrul exterior de cărămidă, dacă se aplică o acoperire etanşă pe tencuiala încă
umedă
prezentă în material la momentul potrivit şi în cantitate suficientă. Doar în aceste condiţii e posibil ca depunerea de
var să ia o asemenea proporţie încât să îndreptăţească denumirea de exudare.

C. Acţiuni de natura biologică

In cazul degradărilor de natura biologică, apa este fără îndoiala una dintre principalele cauze care stau la
baza dezvoltării ciupercilor şi a mucegaiului, care găsesc în aerul umed mediul propice de dezvoltare.
Degradări biologice. Microorganismele, ciupercile, algele şi lichenii se dezvoltă repede atunci când
umiditatea relativă se ridică peste 65%; întotdeauna trebuie să ne aşteptăm la atacul lor în încăperile umede[60].
Fenomenele care au loc se evidenţiază prin apariţia petelor de culoare închisa (maronii sau negre). Acestea sunt
produse de factori de natura organica, cum sunt impurităţile conţinute în ciment sau în agregatele de pietriş. În
prezenţa sărurilor alcaline conţinute in liant şi a umezelii, materialele organice sunt dizolvate si transportate spre
suprafaţa zidăriei unde se depozitează datorita evaporării apei. Ele sunt vizibile ca nişte pelicule subţiri (“crusta
neagră”) a căror grosime variază de la 0.5 la 3 mm, care acoperă pietrele si pe măsura trecerii timpului, grosimea lor
tinde sa crească si să devina poroase, creând astfel o diferenţă între modul de comportare a crustei si cel al pietrei.
De regulă apar in zone ferite de ploaie, dar pot să apără şi în zone unde pietrele menţin sau ajung repede la o
temperatura scăzută, iar ca urmare, la contactul cu aerul cu conţinut însemnat de vapori de apă şi temperaturi
ridicate, se produce condensul. In timp, în conformitate cu procesele chimice descrise mai sus, se ajunge la formarea
unui strat de mortar care creează o bariera faţă de particulele solide transportate dinspre interiorul peretelui, ducând
la formarea «crustei negre». Spre exemplificare, în Fig. 22 sunt prezentate degradările de natură biologică
identificate pe zidăria Castelului de la Sâncrai.

Fig. 22. Degradări biologice identificate pe zidăria Castelului de la Sâncrai

Pe măsura trecerii timpului, aceasta poate ajunge la grosimi de până la 2 cm. Dacă ajung la grosimi mai
mari, ele pot provoca degradări severe, deoarece tendinţa de scădere a porozităţii este urmată de fisurarea, ruperea si
căderea materialelor, adeseori însoţită de deteriorarea stratului inferior. Formarea ”crustei negre” este legată de
natura compoziţiei mortarului: aceasta nu este doar o cauză a degradării din punct de vedere estetic, dar şi un proces
de deteriorare foarte dăunător pentru clădire. La lucrările de restaurare trebuie să ne asigurăm că în mortar (pe baza
de var, sau ciment) nu există sărurile solubile, care vor putea forma pete sau eflorescenţe cu posibilitatea afectării
atât a zidăriei vechi cât şi a celei noi.
Activitatea 1.2. Proiectarea și realizarea parțială a paginii web a proiectului.
Pagina web a proiectului a fost proiectată și realizată, fiind accesibilă la adresa
http://oeconomica.uab.ro/sites/otercp/.
Pe măsura derulării activităților proiectului, pagina web va fi actualizată permanent și îmbunătățită.

Activitatea 1.3. Planificarea stagiilor de practică

Stagiile de practică pentru studenții masteranzi de la domeniile de studii Ingineria mediului și Stiințe Economice au
fost planificate conform planurilor de învățământ și a planului de realizare a activităților proiectului. Studenții
masteranzi din domeniile Ingineria Mediului si Inginerie Geodezica, vor începe să efectueze stagiile de practică la
începtului lunii februarie, iar cei de la programele de studiu din domeniul economic vor demara practica în cursul
lunii martie.

REZULTATE/ DISEMINAREA REZULTATELOR

Rezultate:
- selectarea a doua cladiri de patrimoniu înscrise în lista monumentelor istorice din România, care sunt afectate
de umiditate și necesită intervenții;
- 2 capitole din catalogul care va reflecta tipologia majoră a problematicii abordate, care se reflecta in 2 studii:
- 1 studiu privind descrierea celor 2 cladiri de patrimoniu, din punct de vedere arheologic,
arhitectural - istoric şi cultural;
- 1 studiu privind cauzele si efectele care duc la degaradrea cladirilor de patrimoniu cu
trimitere la cele 2 cladiri de patrimoniu;
- 3 intalniri de lucru;
- 2 planificari stagii practica;
- 1 site functional: http://oeconomica.uab.ro/sites/otercp/, care va fi actualizat periodic;

Diseminarea rezultatelor s-a realizat prin participarea unora dintre membrii echipei de cercetare la conferința
internațională “Protection of Natural Resources and Environmental Management: The Main Tools for
Sustainability”, 11-13 noiembrie 2016, București, organizată de Academia Română și Balkan Environmental
Association (B.EN.A). În cadrul acestei conferințe a fost prezentată lucrarea intitulată „Development of the cultural
heritage tourism by rehabilitating the Castle Sancrai, Alba County”, autori: D. Popa, A. Popa. Această lucrare a
fost acceptată spre publicare în revista cotata ISI, Journal of Environmental Protection and Ecology, FI = 0.734.

CONCLUZIILE ETAPEI
În etapa I a proiectului au fost selectate două clădiri de patrimoniu, înscrise în lista monumentelor istorice
din România care sunt afectate de umiditate și necesită intervenții. Aceste edificii au fost alese ca și studii de caz
pentru investigațiile viitoare care își propun testarea, aplicarea și optimizarea tehnologiei de execuție pentru
eradicarea umidității utilizată de partenerul economic al proiectului, SC TRANSILVANIA PREST SOLUTIONS
SRL.
Cercetările arheologice și arhitectural - istorice şi culturale realizate în această primă etapă asupra celor
două clădiri luate în studiu au relevat istoricul și istoria acestora, arhitectura, valoarea și importanța lor culturală.
Cercetările la fața locului au permis identificarea diferitelor tipuri de degradări de natură fizică și chimică prezente
în cele două clădiri. Rezultatele au fost incluse într-un studiu comprehensiv de literatură care evidențiază stadiul
actual al cunoașterii în domeniu.
În continuare, în etapa II a proiectului, se va studia topografia cladirilor de patrimoniu luate in studiu
(planuri topografice cu amprenta la sol a constructiilor; releveele incaperilor; parametrii constructivi specifici) si de
asemenea se va evidentia oportunitatea valorificarii cladirilor de patrimoniu, prin prisma dezvoltarii turismului
cultural.
Totodata in zonele degradate vor fi realizate cercetări experimentale pentru evaluarea și monitorizarea
principalilor parametri de microclimat interior (temperatură, umiditate, ventilarea încăperilor), a impactul acestora
asupra sănătăţii umane şi se vor stabili măsurile de intervenție în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de microclimat.
De asemenea, sunt planificate investigații fizico-chimice și mecanice asupra zidăriilor şi mortarelor, în vederea
determinării caracteristicilor acestora, pentru optimizarea tehnologiei de execuție aplicată în scopul eradicării
umidității din clădirile de patrimoniu.
Pe întreaga perioadă de desfăşurare a acestor activităţi se vor organiza stagii de practică pentru studenţii
masteranzi şi doctoranzi, iar rezultatele vor fi diseminate la conferințe naționale și internaționale, respectiv publicate
în articole/studii științifice.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Bensted J., Efflorescence-a visual problem on buildings, Construction Repair, January/February, 1994,
p.47-49.
2. Covatariu D., Diaconu A. C.,Conservarea şi restaurarea monumentelor istorice: unele obiective şi principii
(probleme inginereşti la monumente), Urbanism. Arhitectura. Constructii, Vol. 2, Issue 3, 2011, p.41.
3. Curinschi G, Arhitectură urbanism restaurare, Editura Tehnică, Bucureşti 1996;
4. Fleşer G., Alba Iulia. Orașul şi monumentele sale în imagini de epocă, Editura Altip Alba Iulia, 2009.
5. Goronea T., Amplasamentul fostului liceu Mailáth consemnat în documente cartografice din secolele XVIII
şi XIX, Terra Sebus, 4, 2012, p 387-399.
6. Goronea T., Cornel T. B., Palatul Apor. Analiză istorico-arhitecturală, Patrimoniul Apulense, VII-VIII,
2008, p 319-343.
7. Goronea T., Elemente structurale şi intervenții necesare în vederea restaurării palatului Apor, Annales
Universitatis Apulensis, I, 1997, p 127-135.
8. Goronea T., Fortificaţia bastionară de tip Vauban de la Alba Iulia, Editura Aeternitas Alba Iulia, 2007.
9. Huberty J.M., La migration de l’eau dans les matériaux, Béton, 1991; p 109-111.
10. Moraru D., Dima L., Electrodrenarea construcţiilor umede, Editura tehnică, Bucureşti, 1996 ;
11. Moraru D., Dimitriu-Vâlcea E., Umezeala în construcţii şi combaterea ei, Editura Tehnică, Bucureşti,
1969;
12. Petrescu V., Protecţia clădirilor cu statut de patrimoniu prin etode moderne de intervenţie – Teza de
doctorat, Universitatea Tehnică De Construcţii Bucureşti, 2014.
13. Popa, D.,Contributii la teoria si practica asanarii fundatiilor si peretilor pentru constructii istorice si
social culturale, Editura Casa Cartii de Stiinta, Cluj Napoca, 2007.
14. Popa D., Popa A., Development of the cultural heritage tourism by rehabilitating the Castle Sancrai, Alba
County, Protection of natural resources and environmental management,_PRONASEM, Academia
Romana, 11-13 nov. 2016;
15. Program Leonardo da Vinci, Umiditatea în elementele de zidărie – Modul de curs, Universitatea Tehnica
din Cluj -Napoca; 2005.
16. Salontai M. S., Mănăstiri dominicane din Transilvania, Cluj-Napoca, 2002.
17. Şerban I., Un monument de arhitectură gotică din cetatea Alba Iulia: Biserica Báthory, Apulum, XV, 1977,
p. 313-333.
18. Tomassetti A., Problems and cures in masonry, ASTM Special Technical Publication, STP 1063, July 1990,
p. 324-339.
19. Vos B.H., Suction of Groundwater, Studies in Conservation, vol.16, nr.4, Nov.1971, p.129 – 144.
20. ***Carta internaţională pentru conservarea şi restaurarea monumentelor şi siturilor (1964-65), Consiliul
Internaţional al Monumentelor şi Siturilor (ICOMOS), al II-lea Congres Internaţional al Arhitecţilor şi
Tehnicienilor Clădirilor Istorice,
21. ***Revista Antreprenorul, nr.8, Bucureşti, 2001;
22. ***VNC (Vereniging Nederlandse Cementindustrie) STUTECH (Studievereniging Betontechnologie),
Schoon beton. Verchijningsvormen en kleuringscriteria, s- Hertogenbosch: VNC, STUTECH, 1990.
23. http://oeconomica.uab.ro/sites/otercp/