Sunteți pe pagina 1din 7

In contextul reformei si al tranzitiei la economia de piata, fiecare intreprindere se confrunta cu o serie de probleme care vizeaza in principal stabilirea locului

pe care aceasta il ocupa in spatiul economic concret in care activeaza, obiectivul major spre care se indreapta, sansele de izbanda si costurile implicate. Analiza starii de fapt a intreprinderii antrenate in tranzitia spre economia concurentiala de piata aduce aduce in fata unui analist probleme comune majoritatii acestora, facand imposibila formularea unor concluzii cu vocatie generala. Motivatia o constituie faptul ca orice firma isi desfasoara activitatea intrun mediu concurential agresiv, cea ce o determina sa se raporteze permanent la cererea de piata, sa anticipeze miscarile concurentei, sa-si autoevalueze limitele si resursele de care dispune. Intreprinderea reprezinta o entitate socio economica de sine statatoare, cu o structura proprie delimitata in spatiu ai carei parteneri sunt considerati ca fac parte din interiorul sau, iar altii din exteriorul sau. Problema gestionarii si administrarii intreprinderii, indiferent de obiectul de activitate si de scopul propus este foarte complexa. Intrprinderea isi desfasoara activitatea fiind influentata de factori externi (economici, sociali, politici, tehnologici, economici) asupra carora nu poate avea nici o influenta directa. In schimb ea poate actiona si influenta asupra elementelor discretionare ale mediului (clienti, furnizori, competitori, etc.), amortizandu-le intr-o anumita masura efectele. Pentru a putea supravietui, intreprinderea are nevoie de informatii, fara de care procesul decizional prin care se conduce intreprinderea nu ar avea loc. In cadrul intreprinderii, in ceea ce priveste obtinerea informatiilor, un loc aparte revine sistemului financiar contabil. Subsistemul financiar contabil, la nivelul intreprinderii, are ca obiective stabilirea modului de obtinere a fondurilor necesare desfasurarii activitatii si de utilizare a lor, pregatirea situatiilor financiare, comunicarea rezultatelor publicului, obtinerea de informatii statice din exterior. Pentru bunul mers al intreprinderii este necesara elaborarea unor decizii corecte, care sa corespunda pe deplin realitatii si complexelor probleme ale activitatii economico financiare. Elaborarea unor astfel de decizii este dependenta de cantitatea si calitatea informatiilor furnizate prin intermediul sistemului informational economic.

Creatie a contabilitatii in partida dubla, bilantul, de la a carui prima aparitie intr-un tratat de contabilitate s-au acurs mai bine de cinci sute de ani, asigura o imagine fidela, clara si completa a patrimoniului, a situatie financiare si a rezultatului obtinut. In normele europene si in standardele internationale privind contabilitatea, formatia bilantiera figureaza sub diferite denumiri: situatii financiare, documente contabile de sinteza sau conturi anuale. Potrivit normelor sistemului contabil romanesc, bilantul contabil este alcatuit din bilant, cont de profit si pierdere, anexa la bilant si raportul de gestiune, toate acestea alcatuind un tot unitar. Modelul propriu bilantului caracterizeaza patrimoniul in totalitatea sa si asigura informatia sintetica si analitica referitoare la situatia financiar patrimoniala, integritatea si eficienta economica a folosirii resurselor titularului patrimoniului.

Bilantul ofera o serie intrega de informatii referitoare la modul in care pot fi investite fondurile unui titular de patrimoniu, precum si la modul in care acestea pot fi formate. In acest sens se poate usor evidentia rezultatul financiar obtinut, ca urmare a consumarii si reproductiei de fonduri investite. In calitatea sa de model informational, bilantul are rolul de a stabili o serie de indicatori economico financiari, ceea ce ii ofera caracterul de model contabil si informational, dar si de model de gestiune a valorilor materiale si banesti delimitate patrimonial.

Ca model de gestiune, bilantul contribuie in mod substantial la asigurarea reproductiei patrimoniului in conditii maxima de eficienta.pa baza a ceea ce se cheama bilant se fundamenteaza deciziile privind alocarea, utilizarea si recuperarea fondurilor. Totodata, prin bilant se realizeaza controlul asupra realizarii deciziilor, se asuma drepturi si obligatii, se stabilesc raspunderi privind gospodarirea si dezvoltarea patrimoniului. Bilantul se constituie ca o baza de referinta, ca mijloc de optimizare in procesul decizional. Rolul lui in procesul conducerii creste tot mai mult, fiind absolut indispensabil. Caracteristicile specifice care ii maresc valentele informationale sunt determinate si de faptul ca bilantul nu se rezuma numai la prezentarea unor serii de date aferente exercitiului recent incheiat, ci pe baza lui se procedeaza la analiza proceselor si fenomenelor economico financiare, se identifica relatiile cauza efect dintre acestea, se stabilesc masuri de reglare a activitatilor si se iau diverse decizii ce privesc aceste activitati. Prin structura si prin modul sau de grupare a indicatorilor, bilantul contabil ofera posibilitatea aprecierii situatiei financiare a intreprinderii si trebuie sa raspunda necesitatilor de informare ale utilizatorilor, furnizand, totodata, datele necesare prognozelor.

Modul de intocmire al bilantului, structura si caracterul sau informativ sunt strans legate de principiile gestiunii patrimoniale. Indicatorii din bilant trebuie sa fie prezentati distinct, continutul lor economic se cere a fi bine determinat, in corelatie cu alti indicatori cuprinsi in anexe. Indicatorii cuprinsi in bilant indeplinesc functia de generalizare a adtelor furnizate de contabilitate si de grupare intr-un mod sistematic, unitar, pe intreaga economie. Acest mod de generalizare si de oglindire in bilant a utilizarii resurselor intreprinderii confera indicatorilor un continut omogen cu o mare putere de sinteza,permitand caracterizarea in ansamblu a activitatii economico financiare a intreprinderii la sfarsitul perioadei de gestiune. Bilantul contabil surprinde astfel situatia patrimoniala a intreprinderii la un moment dat , furnizand informatii cu privire la echilibrul financiar al intreprinderii respective. Utilizarea bilantului contabil ca instrument de analiza a activitatii economico financiare la nivel macro econimic, ii confera acestuia caracteristicile unui model economic. Daca bilantul contabil reflecta starea patrimoniala a intreprinderii la un moment dat (inceputul sau sfarsitul exercitiului financiar), contul de profit si pierdere sintetizeaza rezultatul fluxurilor economice si financiare de intrare , prelucrare si iesire, aferente perioadei la care se face referire. Rentabilitatea intreprinderii si noua stare patrimoniala a acesteia se va reflecta astfel in rezultatul net al exercitiului (contul de profit si pierdere). Anaxa la bilant completeaza informatiile continute in cele doua documente si explica, in acelasi timp, explicatiile necesare unei mai bune intelegeri a bilantului si a contului de profit si pierdere, aducand astfel o serie intrege de clarificari privind politicile intreprinderii in materie de investitii, de finantare,de fiscalitate, de evaluare a patrimoniului, precum si asupra istoricului activitatii sale. Anexa indeplineste astfel atat rolul unui element explicativ, cat si rolul de instrument complementar contului de profit si pierdere.

Analiza bilantului anual stabileste gradul de independenta financiara in functie de structura finantarii, dependenta intreprinderii de creditorii cu pondere mare sau de bancile creditoare. 3.1. Principii de intocmire

Indiferent de continutul bilantului proiectat, de natura activitatii a carei situatie o reflecta sau de timpul la care se refera, la intocmirea lui este necesar sa se respecte o serie de reguli si principii, care sa-i asigure un continut real si o functionalitate eficienta in procesul de administrare a patrimoniului. Principiile care stau la baza intocmirii bilantului contabil, sunt: a) Principiul intocmirii bilantului pe baza informatiilor existente in documentele primare; b) Principiul intocmirii bilantului pe baza informatiilor prelucrate de sistemul conturilor; c) Principiul intocmirii bilantului pe baza inventarierii patrimoniului; d) Principiul intocmirii bilantului pe baza calculatiei costurilor si a rezultatului exercitiului; e) Omogenizarea prin evaluare a elementelor patrimoniale. a) Documentele primare baza documentara a intocmirii bilantului Prin geneza, continut si functie, bilantul contabil este un model contabil, astfel ca baza de plecare la intocmirea lui o constituie documentele justificative. Legatura dintre aceste documente primare sau justificative si bilant se realizeaza prin intermediul sistemului de conturi. Inregistrarea contabila reprezinta o grupare cronologica si sistematica a documentelor in cadrul conturilor sintetice si analitice. In aceste conditii, caracterul real al bilantului se determina in primul rand, prin reflectarea complexa si calitativa a operatiilor economice si financiare in documente, implicit prin inregistrarea acestora in sistemul de conturi. b) Principiul intocmirii bilantului pe baza informatiilor preluate din sistemul de conturi Intre bilant si sistemul de conturi exista o legatura directa in sensul ca, plecandu-se de la bilantul contabil la inceputul perioadei, prin intermediul sistemului de conturi se va ajunge in cele din urma la bilantul de la sfarsitul perioadei. Intocmirea bilantului contabil presupune si folosirea mecanismului partidei duble in construirea si prezentarea indicatorilor bilantieri. In acest sens se au in vedere relatiile de echilibru si control dintre activ si pasiv, debit si credit, chltuieli si venituri, debit si credit, conturi sintetice si analitica, inregistrarea cronologica si sistematica. Din punct de vedere metodologic, la intocmirea bilantului contabil se are in vedere ca indicatorii care il compun sa se construiasca prin agregarea datelor furnizate de sistemul de conturi. Pentru realizarea acestui lucru pot fi folosite doua modalitati: - relationala; - functionala. In ceea ce priveste modalitatea relationala, bilantul este conceput sub forma unui cont global ce intra in corespondenta cu celelalte conturi, care evidentiaza starea si miscarea patrimoniului. Bilantul evidentiaza astfel toate conturile cu solduri debitoare si creditoare careevidentiaza la un moment dat multimea elementelor patrimonile de activ si de pasiv. Functia contabila a contului bilant este aceea de a inchide si a deschide toate conturile elementare privind patrimoniul unui subiect de drept. Pentru a marca aceasta functie, contul bilantse diferentiaza in alte doua conturi: bilant de inchidere si bilant de deschidere. Astfel bilantul de inchidere preia ca posturi toate soldurile finale ale conturilor. La sfarsitul exercitiului financiar, soldurile finale ale conturilor (debitoare si creditoare) luate din Balanta de verificare si puse in acord cu realitatea prin inventariere sunt grupate potrivit structurii informationale a bilantului si inscrise in activul si pasivul acestuia. Prin aceasta metoda se realizeaza construirea posturilor bilantiere, adica a unor indicatori sintetici privind starea si structura patrimoniului si a rezultatului obtinut in urma activitatii desfasurate in cursul unui exercitiu financiar. c) Intocmirea bilantului pe baza inventarierii patrimoniului

Inventarul reprezinta documentul on care sunt enumerate si descrise cantitativ si valoric mijloacele, creantele si angajamentele unitatii, existente la un moment dat. Inventarul poate fi inventar scriptic, obtinut dupa datele din soldurile conturilor sau faptic, obtinut prin observarea si inregistrarea elementelor patrimoniale. Acesta din urma are rolul de a evidentia existenta reala cantitativa si calitativa a valorilor inregistrate in conturi. Analizat prin prisma relatiilor sale informationale cu bilantul, inventarul evidentiaza la un moment dat in expresie baneasca marimea elementelor patrimoniale sub forma mijloacelor, creantelor si a datoriilor. Desi nu se inventariaza, marimea surselor proprii se poate calcula in mod global in cadrul inventarului pe baza relatiei: Surse proprii = Activul inventariat Obligatiile intreprinderii Prin compararea surselor proprii cu cele calculate in inventarul anterior se constata in ce masura patrimoniul unei unitati a sporit sau s-a micsorat. d) Intocmirea bilantului pe baza calculatiei costurilor si a rezultatelor exercitiului. Acest principiu serveste ca mijloc de determinare a costului efectiv al elementelor patrimoniale si a rezultatelor financiare. Principiul delimitarii pe locuri de gestiune a cheltuielilor si veniturilor consta in aceea ca fiecare cheltuiala este evidentiata pe locul de gestiune care a ocazionat-o, iar in continuare recuperata prin rezultatul obtinut (produs, lucare, serviciu). Alaturi de stabilirea cat mai exacta a cheltuielilor si veniturilor , din contabilitatea financiara, calculatia costurilor prin contabilitatea de gestiune reprezinta un instrument de delimitare a rezultatelor pe verigi organizatorice interne ale societatii si pe obiecte de calculatie in general. d) Omogenizarea prin evaluare a elementelor patrimoniale Elementele care se masoara si se evidentiaza prin bilant pot fi atat stocurile de bunuri si soldul de disponibilitati banesti, creante, capitaluri, rezerve, obligatii si credite la un moment dat, cat si fluxuri de venituri si cheltuieli. Prin structura sa bilantul oglindeste intr-o forma integrata fluxurile materiale si financiare specifice. Omogenizarea acestor elemente se poate realiza prin exprimarea lor in etalon monetar. Componentele evaluarii biklantiere sunt: a) Obiectul evaluarii (elementul patrimonial si operatiile economice si financiare privind miscarea acestor elemente). b) Etalonul bani, ca unitate de masura. c) Compararea, raportarea obiectului de evaluat la etalonul bani, pentru a exprima marimea sa. In ceea ce priveste respectarea acestor principii, la structurarea bilantului contabil se au in vedere urmatoarele principii: - posturile inscrise in bilan trebuie sa corespunda cu datele inregistrate in contabilitate, puse de acord cu situatia reala a elementelor patrimoniale stabilite pe baza inventarului; - compensarile intre conturile ce se inscriu in bilant si respectiv intre veniturile si cheltuielile din contul de Profit si pierdere nu sunt admise.

3.2. Lucrarile premergatoare intocmirii bilantului La intocmirea bilantului exista o serie intreaga de reguli foarte precise, fiind obligatorie parcurgerea unor lucrari premergatoare a caror executare se desfasoara intr-o ordine logica, si anume: 1. Inregistrarea in conturi a tuturor operatiilor economice si financiare ale unitatii, care au avut loc in perioada pentru care se intocmeste bilantul contabil in vedere stabilirii complete a rulajului lor debitor si creditor.

2. verificarea exactitatii rulajelor si soldurilor inregistrate in conturile sintetice ale contabilitatii generale si punerea de acord a evidentei sintetice cu cea analitica. Aceasta operatie se asigura cu ajutorul balantelor de verificare, ce permit nu numai identificarea eventualelor erori de inregistrare, ci si corelarea lor in vederea stabilirii concordantei necesare intre conturile sintetice si analitice. 3. Inventarierea generala a patrimoniului administrat, precum si a surselor de provenienta a capitalului societatii , a dreptului de creanta si a obligatiilor, actiune urmata de punerea in acord a datelor evidentiate cu realitatile constatate la inventariere, prin rezolvarea minusurilor sau a plusurilor existente. 4. Stabilirea rezultatelor financiare, a profitului brut, a profitului net obtinute de societatea comerciala luna de luna si, prin cumulare si regularizare la finele exercitiului financiar cand se incheie bilantul. 5. A doua verificare a datelor contabilitatii in scopul asigurarii exactitatii inregistrarii in conturi a tuturor operatiilor economice, deci inclusiv a celor intervenite pentru regularizarea rezultatelor inventarierii si stabilirea rezultatelor finale. Acest lucru se poate realiza prin intocmirea unei noi ablante de verificare atat pentru conturile sintetice cat si pentru conturile analitice,inclusiv punerea in acord a contabilitatii sintetice cu cea analitica. 6. pe baza datelor evidentiate in conturi si in ultima balanta de verificare, se procedeaza apoi la intocmirea propriu zisa a bilantului, adica la completaarea formularelor de bilant dupa o macheta unica pentru toti agentii economici. 3.3 Intocmirea propriu zisa a bilantului Dupa executarea lucrarilor premergatoare, se trece la intocmirea propriu zisa a bilantului, adica la completarea formularului de bilant. Potivit reglementarilor in vigoare, toti agentii economici cu personalitate juridica au obligatia intocmirii si raportarii anuale a bilantului contabil, a contului de profit si pierdere si a anexelor la bilant, inclusiv a raportului de gestiune pentru inchidere exercitiului financiar. Intocmirea propriu zisa a bilantului necesita respectarea anumitor norme metodologice. La intocmirea bilantului contabil se au astfel in vedere urmatoarele reguli: 1. Datele ce se raporteaza prin bilanturile contabile, atat cele de prevederi cat si cele de realizari sunt cumulate de la inceputul anului pana la sfarsitul perioaddei de raportare. 2. Datele de prevederi din anexele la bilant trebuie sa corespunda cu cele din bugetele de venituri si cheltuieli. 3. Conturile inscrise in bilant trebuie sa corespunda cu datele inregistrate in contabilitate, puse in acord cu situatia reala a elementelor patrimoniale stabilite pe baza inventarului. Anual, prin Normele metodologice privind intocmirea, verificarea si centrlizarea bilanturilor contabile ale agentilor economici, Ministerul Finantelor precizeaza continutul si structura bilantului contabil, inclusiv metodologia de intocmire a lui. Bilantul reflecta, la nivelul fiecarui agent economic, totalitatea mijloacelor economice, sursele de acoperire a acestora, precum si rezultatele financiare obtinute.

3.4. Analiza activitatii societatii pe baza bilantului In procesul de conducere a activitatii unei intreprinderi, un mijloc esential de cunoastere a modului cum sunt gospodarite fondurile, capitalurile si bunurile in care este investit il are bilantul contabil. Conceput sub acest aspect, bilantul reprezinta o sinteza de informatii contabile finale pe baza carora se analizeaza situati financiara a societatii comerciale. Informatiile prezentate de bilant cu privire la situatia financiara a unitatii constituie in acelasi

timp un mijloc important de cunoastere a activitatii financiare. Situatia financiara este o expresie a situatiei concentrata economice. Avand in vedere faptul ca in adunarile generale ale asociatilor sau actionarilor modul de utilizare a fondurilor gestionate de catre societatea comerciala se stabileste pe baza bilantului, se poate observa in acest fel importanta sporita a bilantului contabil. A analiza un bilant inseamna a-l descompune in partile lui componente, fie in scopul de a studia raporturile dintre ele, fie cu scopul de a studia raporturile care exista intre elementele unui bilant si elementele altui bilant sau elementele altui bilanturi succesive. Comparatia datelor unui exercitiu cu datele unui alt exercitiu sau compararea cu datele altei societati permite transformarea cifrelor absolute in cifre rrelative, caci numai cifrele relative permit cunoasterea raportului proocentual al unui element sau grup de elemente fata de totalul bilantului. In analiza bilantului se folosesc mai nulte procedee, si anume: 1. Analiza bilantului pe orizontala; 2. Analiza bilantului pe verticala; 3. Analiza combinata. Analiza bilantului pe verticala consta in studierea separata a grupelor de activ si de pasivsi a fiecarui post care se incadreaza in grupele respective pentru a determina greutatea specifica a acestora si modificarile survenite in grupele sau posturile de bilant. Astfel de analize pot cuprinde: - analiza structurii bilantului si a modificarilor care au intervenit in continutul grupelor, capitolelor si subposturilor; - analiza situatiei stocurilor la inceputul si sfarsitul perioadei de gestiune; - analiza creantelor intreprinderii; - analiza obligatiilor intreprinderii si a posibilitatilor de lichidare a acestora din disponibilitatile lor banesti. Analiza pe orizontala consta in studierea grupelor si a posturilor din activul bilantului in comparatie cu cele din pasiv. Analiza combinata a bilantului consta in folosirea concomitenta a celor doua procedee prezentate mai sus. Presupunand atat analiza pe orizontala cat si analiza pe verticala, analiza combinata a bilantului este cea mai raspandita in practica contabila. Analiza situatiei financiare si patrimoniale a intreprinderii are ca obiectiv principal cunoasterea modului de realizare a bugetului de venituri si cheltuieli, determinarea gradului de utilizare a mijloacelor financiare aflate la dispozitia unitatii,, exprimat in indicatori de eficienta a intregii activitati economice. Analiza pe baza de bilant are ca obiectiv degajarea informatiilor contabile privind situatia fianciara si rezultatul obtinut. Cu valoare informationala deosebita se construiesc in acest sens , tabloul de finantare si contul de rezultate cu solduri intermediare. Primul serveste la analiza echilibrului financiar, a lichiditatii si a solvabilitatii intreprinderii, iar cel din urma are un rol important in analiza productiei de rezultate. Analiza echilibrului financiar. O asemenea analiza se face in jurul unui indicator denumit fond de rulment. El exprima sursele permanente, mai mari de un an, pentru finantarea activelor circulante. Relatiile de calcul folosite in analiza, sunt: Fond de rulment = Capital permanent Active imobilizate

Capital permanent = Capitaluri proprii + Datorii pe termen lung Trezoreria neta = Disponibilitati Datorii financiare pe termen scurt Necesarul de Activul Datorii financiare fond de rulment circulant pe termen scurt In ceea ce priveste analiza rezultatului exercitiului, trebuie sa se regrupeze si sa se reprocedeze la restructurarea pozitiilor din contul de Profit si pierdere. Un astfel de model este denumit Contul de rezultate cu solduri intermediare