ARGUMENT

Pentru a putea satisface cerinţele informaţionale ale analizei financiare,

contabilitatea a fost confruntată cu necesitatea elaborării unui procedeu propriu de
generalizare şi sintetizare a datelor şi informaţiilor, ceea ce a implicat crearea unui
instrument corespunzător, şi anume bilanţul contabil. Bilanţul contabil reprezintă
documentul oficial utilizat la încheierea exerciţiului financiar
În normele europene şi în standardele internaţionale privind contabilitatea,
formaţia bilanţieră figurează sub diverse denumiri, cum sunt: situaţii financiare,
documente contabile de sinteză sau conturi anuale. formaţia sa completă, potrivit
preceptelor sistemului contabil românesc, bilanţul contabil este alcătuit din bilanţ,
contul de profit şi pierdere, anexa la bilanţ şi raportul de gestiune, toate acestea
constituind un tot unitar.
Adoptarea în contabilitatea românească a terminologiei "bilanţ contabil" este
motivată de faptul că modelul propriu bilanţului caracterizează patrimoniul în totalitatea
sa şi asigură informaţia sintetică şi analitică referitoare la situaţia financiar-
patrimonială, integritatea şi eficienţa economică a folosirii resurselor titularului de
patrimoniu. Celelalte părţi componente ale bilanţului contabil au căpătat diverse
conţinuturi şi denumiri în raport de latura patrimoniului reprezentată şi au rolul de a
dezvolta în plan informaţional indicatorii economico-financiari.
Bilanţul contabil are rolul de a generaliza periodic datele contabilităţii curente
şi de a stabili pe această cale o serie de indicatori economico-financiari sintetici, ceea
ce îi conferă caracterul de model contabil şi informaţional, dar şi de model de gestiune a
valorilor materiale şi băneşti delimitate patrimonial, în plan informaţional, bilanţul
dezvăluie şi pune în evidenţă raporturile cauzale dintre bunurile materiale şi bani, că
obiecte de drepturi şi obligaţii pe de o parte, drepturile şi obligaţiile titularului de
patrimoniu în legătură cu aceste valori, pe de altă parte, între alocarea acestor valori şi
finanţarea lor, între utilizarea valorilor şi reproducţia lor. El furnizează informaţii de
reflectare şi control asupra relaţiilor de echilibru privind starea şi mişcarea
patrimoniului.
Ca model de gestiune, bilanţul serveşte la punerea în mişcare a
mecanismelor proprii subiectului de drept orientate spre asigurarea în condiţii de
eficienţă a reproducţiei patrimoniului. Pe baza lui' se fundamentează deciziile privind
alocarea, finanţarea, utilizarea şi recuperarea fondurilor. Totodată, prin bilanţ se
organizează controlul asupra realizării deciziilor, se asumă drepturi şi obligaţii, se
stabilesc răspunderi şi cointerese cu privire la gospodărirea şi dezvoltarea
patrimoniului. De asemenea, bilanţul este folosit ca instrument de cunoaştere şi

4
respectare a normelor referitoare la conservarea, administrarea şi dreptul de dispoziţie
asupra patrimoniului.
Bilanţul îndeplineşte,, în primul rând, o funcţie tehnico-contabilă, manifestată
prin deschiderea şi închiderea conturilor şi, respectiv, prin controlul înregistrărilor în •
partidă dublă. Sfera de cuprindere a bilanţului se extinde în procesul de analiză, el
dobândind atribuţii economico-financiare cu caracter informaţional-documentar de
control gestionar, de analiză şi previziune.
Prin potenţialul documentar, prin modul de participare la circuitul "informaţie-
analiză-decizie", bilanţul se constituie ca o bază de referinţă, ca ofertă penetrantă şi cu
efect catalizator în procesul conducerii activităţii economico-financiare. Datele din
bilanţ fundamentează procesul decizional, iar prin urmărirea mişcărilor ce intervin în
structura elementelor patrimoniale se efectuează controlul derulării acestor procese,
analizând rezultatele obţinute în raport de parametrii care au stat la baza adoptării
deciziilor.
Într-o anumită accepţiune am putea vorbi de un sistem de indicatori economico-
financiari, la baza căruia stau informaţiile contabilităţii, respectiv ale bilanţului contabil.
Conceptul de sistem de indicatori economico-financiari capătă, în afara unei funcţii
informaţionale multilaterale, şi o funcţie metodologică în cercetare.
Indicatorii bilanţului contabil trebuie concepuţi în aşa fel, încât să permită
caracterizarea multilaterală a fenomenelor şi proceselor economico-sociale, să scoată
în evidenţă şi să măsoare influenţa anumitor categorii de factori asupra acestora. Pentru
a satisface aceste cerinţe, indicatorii trebuie să faciliteze sesizarea legăturilor cauzale
dintre fenomenele şi procesele economico-sociale la care se referă şi să permită
stabilirea intensităţii acestor legături.
În acest fel se asigură o viziune sistemică asupra indicatorilor determinaţi pe
baza datelor din bilanţ, în sensul că fiecare întreprindere trebuie privită ca o entitate
socio-economică deservită de un sistem de indicatori care furnizează informaţiile
necesare funcţionării, conducerii şi controlului ei într-o concepţie unitară.
Prin structura sa şi prin modul de grupare a indicatorilor, bilanţul contabil oferă
posibilitatea aprecierii situaţiei financiare a întreprinderii şi trebuie să răspundă
necesităţilor de informare ale utilizatorilor, furnizând, totodată, datele necesare
elaborării prognozelor.