CLORUL

CLORUL IN ORGANISMUL UMAN

Clorul se gaseste in organism sub froma ionului
clorura (Cl-); este principalul anion al organismului
uman si, impreuna cu alti electroliti, intervine in
mentinerea echilibrului acido-bazic si a tonicitatii
plasmei. In combinatie cu Na+ si K+, intervine in
conducerea impulsurilor electrice.
In comparatie cu alti ioni, clorul primeste o atentie
scazuta, atat in literatura de specialitate, cat si in
analizele electrolitice efectuate pacientilor cu boli
cronice. Cercetarile asupra acestuia au inceput acum
mai bine de un secol, iar in urma lor s-a demonstrat
legatura dintre hipercloremie si acidoza metabolica.
De asemenea, in ultimul deceniu s-au facut noi
descoperiri legate de canalele de clor, in ceea ce
priveste structura, rolul fiziologic si asocierea lor cu
diferite boli.
 Principala sursa a acestui ion o reprezinta clorura de sodiu,
ingerata zilnic prin dieta. Se gaseste si in alimente precum
albusul de ou, peste, inima, ficat, masline, banane, cartofi
etc. El intra in compozitia lichidului intracelular, unde se
afla intr-o concentratie mai mica, dar si in cea a plasmei si a
lichidului interstitial, in proportii remarcabile. In aceste
doua compartimente, cantitatea difera datorita
impermeabilitatii capilarelor fata de proteine, in special
albumina. Prin urmare, in lichidul interstitial vom avea mai
mult Cl- decat in plasma.
 ABSORBTIA CLORULUI
Absorbtia anionului se face prin intermediul canalelor de Cl- de la
nivelul membranelor biologice. Acestea sunt niste structuri
proteice care permit trecerea pasiva a ionilor negativi, in special a
celor de Cl- si, in functie de factorul care le activeaza, pot fi de mai
multe tipuri.
 Ele joaca un rol crucial in controlarea compozitiei ionice
a citoplasmei, alaturi de pompele Na+/K+, dar si a
volumului celulelor. In cazul hipotonicitatii
extracelulare, canalele de Cl- se vor deschide pentru a
permite efluxul unor substante anorganice si organice.
Astfel, se asigura un echilibru intre mediul intracelular
si cel extracelular.
De asemenea, ele sunt necesare in transportul
lichidelor la nivelul epiteliilor si in reglarea
excitabilitatii celulelor, cum ar fi fibrele musculare
striate/ netede, celulele cardiace sau cele neuronale.
In cazul unor mutatii genetice, pot aparea anumite
disfunctii ale acestor canale, fapt ce duce la instalarea
unor boli precum fibroza chistica, miotonia (anomalie
musculara caracterizata printr-o decontractie anormal
de lenta a muschiului, in urma unei contractii normale),
epilepsia, calculi renali sau sindromul Bartter.
 FIBROZA CHISTICA

Fibroza chistica se traduce prin alterarea

transportului clorurilor in glandele mucoase si
seroase de la nivelul majoritatii organelor. Aceste
secretii vor avea un continut scazut de apa, vor fi
vascoase, aderente la epiteliile ductelor excretoare si
greu de eliminat spre exterior. Acumularea lor
produce in timp alterarea functiilor diferitelor organe
(plamani, pancreas, ficat, intestin, organe de
reproducere). La nivelul pielii apare o secretie
sudorala cu concentratie ridicata de sare. Variaza ca
severitate in functie de mutatiile suferite si se
prezinta sub mai multe forme, unele care determina
moarte precoce a copiilor, altele caracterizate prin
insuficienta pancreatica si boala pulmonara
obstructiva progresiva.
 ABSORBTIA CLORULUI

La nivelul stomacului, Cl- se cupleaza cu protonii

eliberati de pompe si formeaza acidul clorhidric
necesar procesului de digestie, de absorbtie a altor
ioni metalici, dar si de activare a factorului intrinsec,
prin intermediul caruia se absoarbe vitamina B12. O
parte din cantitatea de Cl- este reabsorbita de catre
intestin, de unde trece in sange, pentru a controla
volumul lichidului extracelular. Un schimb constant
de Cl- intre hematii si plasma ajuta la transportul
dioxidului de carbon.
Excretia Cl- este realizata de catre rinichi, iar in
urma procesului de ultrafiltrare glomerulara a
plasmei, la nivelul tubului proximal este reabsorbita
pasiv o parte din cantitatea de Cl-.
 Pe fondul unor malabsorbtii, apar fenomene precum
hipocloremia si hipercloremia.
Deficienta de Cl este foarte rar intalnita si se manifesta sub
forma unei boli numite alcaloza. Aceasta apare in cazul unor
situatii precum transpiratie abundenta, voma, diaree.
Simptomele bolii inlud slabiciune musculara, deshidratare,
letargie, iritabilitate si pierderea apetitului.
 Pe de alta parte, hipercloremia apare in cazul
ingerarii unor mari cantitati de saruri de sodiu sau de
potasiu, a deshidratarii si, totodata, poate indica
disfunctii renale sau diabetul insipid. Studiile recente
au aratat ca excesul de clor poate cauza hipertensiune
arteriala si probleme cardiace si faptul ca este foarte
des intalnit la pacientii din sectiile de terapie
intensiva, datorita administrarii de lichide bogate in
Cl- ; cercetatorii se intreaba daca nu cumva aceasta
practica aduce mai multe prejudicii, decat beneficii.
Dereglarea nivelului de Cl- din organism determina
dezechilibre acido-bazice si disfunctii metabolice.
 Bibliografie:
PubMed
Chloride: the queen of electrolytes?

Bench-to-bedside review: Chloride in critical

illness
Chloride channelopathies

http://physrev.physiology.org
Molecular Structure and Physiological Function of
Chloride Channels

Proiect realizat de Nicoleta Cerces