Activitatea nervoasă superioară

Electorencefalografia EEG
Activitatea sincronă a unui număr mare de neuroni
cauzează undel EEG cu ampltudine înaltă
 Ritmurile EEG
• Alfa: frecvenţa 8-13 Hz,
amplitudinea până la 50
mcV;
• Beta: frecvenţa 14-40 Hz,
amplitudinea până la 15
mcV;
• Teta: frecvenţa 4-6 Hz,
amplitudinea 150 mcV;
• Delta: frecvenţa 0,5-3 Hz,
amplitudinea până la 300
mcV.
EEG în acces epileptic
 Fenomenul sincronizării
Majoritatea
neuronilor activează
sincron
Apare un ritm clar al
EEG
 Fenomenul desincronizării
Neurionii şi sistemele
activează
independent

Nu rezultă un ritm clar

al EEG
Metoda stereotaxică
Potenţiale evocate
Formarea reflexelor condiţionate
 Reflexele necondiţionate şi condiţionate
• Necondiţionate
- Innăscute (ereditare)
- De specie
- Sunt permanente, se păstrează
neschimbate pe parcursul întregii
vieţi
- Se realizează cu concursul
etajelor inferioarea ale SNC
- Se realizează ca răspuns la
excitările adecvate
- Servesc drept bază pentru
elaborarea reflexelor
condiţionate
• Condiţionate
- Sunt reacţii căpătate în procesul
dezvoltătii individuale
- Individuale
- Nu sunt permanente, se pots
chimba, pot dispărea
- Se realizează cu concursul
etajelor superioare ale SNC
- Se pot forma la la orice excitare
- Se formează în baza reflexelor
necondiţionate
 Regulile de formare a reflexelor
condiţionate
• Animal de laborator sănătos
• Izolare de excitanţi externi
• Excitantul indiferent (condiţionat) este precedent
celui necondiăionat
• Excitantul condiţionat nu trebuie să fie mai puternic
decât cel necondiţionat
• Repetare multiplă cu încurajare
• Motivaţia considerabilă a animalului faţă de
excitantul necondiţionat
 Stadiile formării reflexelor condiţionate

1. Generalizare
2. Concentrare (specializare)
 Tipurile de inhibiţie corticală
1. Necondiţionată 2. Condiţionată (internă)
- Externă - De stingere
- Supraliminală - De diferenţiere
- Inhibitorul condiţionat
- De întârziere
 Tipurile de reflexe condiţionate
• Naturale
• Artificiale (experimentale)
• Exteroceptive
• Interoceptive
• Proprioceptive
• Simple şi compuse (conplexe)
• De ordinul 1, 2, 3 ...
 Tipurile activităţii nervoase
superioare
• 1. Puternic, neechilibrat (“impetuos”)
• 2. Puternic, echilibrat cu mobilitatea mare a
proceselor nervoase (“vioi”)
• 3. Puternic, echilibrat cu mobilitatea redusă a
proceselor nervoase (“liniştit”, inert)
• 4. Slab
 I şi al II-lea sistem de semnalizare
• I. Analiza şi sinteza semnalelor nemijlocite şi
concrete de la obiectele şi fenomenele lumii
înconjurătoare constituie primul sistem de
semnalizare a realităţii.
• II. Al doilea sistem de semnalizare reprezintă
semnalizarea verbală, prin vorbire. Este
caracteristică doar omului şi s-a dezvoltat prin
apariţia limbajului.
 Tipurile activităţii nervoase
superioare
• 1. “Artistic” – predomină primul sistem de
semnalizare
• 2. “Cujetător” - predomină al doilea sistem de
semnalizare
• 3. “Intermediar” – primul şi al doilea sistem de
semnalizare sunt reperezentate în egală
măsură
 Memoria
• Memoria constă în capacitatea creirului de fixare, stocare,
recunoaştere şi evocare a unor informaţii şi experienţe
anterior acumulate.
• În general, memoria este de două feluri, înnăscută (transmisă
genetic) şi câştigată (dobândită prin experienţă).
• Procesele de memorare dobândită cuprind mai multe etape:
engramarea informaţiilor sosite pe diverse căi la centrii
nervoşi superiori, ştergerea sau conservarea şi extragerea lor
prin evocare sau recunoaştere.
• Engrama este urma trecerii informaţiei prin sistemul nervos.
 Tipuri de memorie
1. Memoria de scurtă durată – constă în reţinerea pasageră a
informaţiilor timp de câteva secunde sau câteva minute;
2. Memoria intermediară, care are durata de ordinul zilelor sau
săptămânilor;
3. Memoria de lungă durată, în cadrul căreia informaţiile odată
stocate pot fi reactivate după mai mulţi ani sau chiar pe tot
parcursul vieţii.
4. “Memoria de lucru” (operativă) – include informaţiile pe
termen scurt şi utilizate în timpul raţionamentului
intelectual.
 Mecanismele memoriei
• Memoria de scurtă durată – are la bază impulsuri
nervoase care circulă de-a lungul unei engrame
temporare în cadrul unui circuit neuronal de
reverberaţie;
• Memoria intermediară are la bază modificări fizice şi
chimice temporare la nivelul terminaţiilor
presinaptice sau la nivelul membranei postsinaptice;
• Memoria de lungă durată are la bază modificări
structurale – creşterea conexiunilor noi a neuronilor.
 Dereglări de memorie
• Amnezie anterogradă – incapacitatea de a
reţine informaţii recente şi de a le stoca în
memoria de lungă durată.
• Amnezie retrogradă – incapacitatea de a evoca
amintiri din trecut.
 Motivaţia
• Motivaţia este un factor intern care activează,
direcţionează şi integrează un tip de comportament.
• Învăţarea, performanţele fiziologice, ambianţa
influenţează motivaţia.
• Motivaţia este iniţiată de un factor intern care determină
un imbold, o pornire la acţiune (drive).
• Motivaţiile acţiunilor vertebratelor inferioare sînt exclusiv
de ordin biologic.
• Procesele motivaţionale se petrec în sistemul limbic.
• Motivaţia este procesul care precede emoţia.
• Emoţia reprezintă actul consecutiv motivaţiei,
consumarea sa.
 Emoţia
• Reacţia complexă a unui organism superior, de
apropiere sau îndepărtare de un obiect sau ambianţă,
asociată cu modificări funcţionale şi mentale importante.
• Manifestările funcţionale ale emoţiilor:
- somarice: expresii de mimică, gesturi, vocalizare,
modificări de tonus muscular, reacţii de atac sau fugă;
- vegetative: cardio-vasculare, respiratorii, secreţie
sudorală şi endocrină, metabolice.
Mecanismul emoţiilor:
- teoria biologic-funcţională (P.Anokhin)
- teoria informaţională (P.Simonov, G.Kosiţky)
Fiziologia somnului

Manifetsările şi stadiile
 Definiţia
• O manifestare biologică de suprimare
temporară a diverselor forme de activitate
conştientă;
• O stare de inconştienţa temporară din care
persoana poate fi trezită prin stimuli senzitivi
sau de alt tip (A.Guyton, 1996).
 Caracteristicile principale
• Abolirea parţială a sensibilităţii;
• Relaxare musculară;
• Modificări ale activităţii electrice ale scoarţei
cerebrale;
• Micşorarea activităţii majorităţii sistemelor
organismului (cardio-vascular, respirator,
digestiv, termoreglator etc.)
• Episoade onirice (visele).
Polisomnografia
 Fazele şi stadiile somnului
Înregistrările polisomnografice au permis
descrierea a două faze ale somnului fiziologic,
având o succesiune clinică de 4 – 6 episoade
pe durata unei nopţi.
Cele două faze sunt reprezentate de somnul cu
unde lente şi somnul paradoxal (REM).
La rândul său, somnul lent cuprinde patru stadii
de profunzime crescândă, caracterizate prin
înlocuirea undelor cerebrale rapide (beta) cu
unde de tip delta şi teta.
Criteriile EEG a stadiilor somnului
Caracteristicile somnului
 Hipnograma
Înregistrarea PSG continuă a
somnului nocturn este în
prezent analizată computerizat
din punct de vedere al
structurii stadiale şi este
redată sub forma unei
diagrame numită hipnogramă.
Aceasta evidenţiază că somnul
lent reprezintă 75-80% din
durata totală a somnului (din
care 50% este reprezentat de
stadiul 2 şi 20% de stadiile 3-4)
iar somnul paradoxal
reprezintă 20-25% din timpul
de somn.
Caracteristicile somnului pe parcursul
vietii
Somnul la delfini
 Somnul la delfini

• Starea de veghe: unde rapide (beta) în

ambele emisfere

• Emisfera dreaptă doarme (unde lente) iar

cea stângă este activă

• Inversarea activităţii emisferelor