Experimentul Davisson- Germer

-difractia electronilor-
In anul 1927 fizicienii americani C. J. Davisson si L. H. Germer au efectuat
experimente de difractie a electronilor pe retele cristaline, confirmand valabilitatea
ipotezei lui de Broglie.
In fig.1 se arata schema de principiu (macroscopica) a instalatiei utilizate in acest
scop.

Se poate observa cum electronii emisi de un

filament F sunt accelerati in tunul electronic T
la o diferenta de potential U, iar fasciculul de
electroni, colimat in prealabil, cade pe
suprafata monocristalului C. Un detector D
inregistreaza electronii deviati de cristal sub
un unghi θ fata de directia lor initiala de
miscare.
Rezultatele masuratorilor efectuate au fost prezentate de Davisson si Germer
sub forma unor diagrame polare, in care se trasau sub diferite unghiuri
θ segmente de dreapta cu lungimea proportionala cu numarul de electroni
difractati, care erau inregistrati pe directia respectiva.
S-a constatat ca pentru o energie a electronilor de 54 eV se obtine un maxim
pronuntat al numarului de electroni difractati sub unghiul θ=50° (fig.2).
Aceasta reflexie selectiva a electronilor poate fi explicata prin interferenta unor
unde. Liniile paralele indicate in fig.3 reprezinta urmele unor plane cristaline
perpendiculare pe planul desenului.
Fasciculul de electroni cade pe cristal sub un unghi fata de normala MN la planele
cristaline indicate.
Undele difractate se vor intari reciproc, creându-se un maxim de interferență,
dacă este satisfăcuta condiția Wulf-Bragg:
2d sinθ=mλ, unde λ este lungimea de unda a radiatiei,
d este distanta dintre planele cristaline,
m este ordinul de interferenta
θ este unghiul dintre directia undei si planul
cristalin.
Din difractia de raze X s-a determinat ca valoarea distantei dintre planele
10
cristaline ale nichelului este d= 0,91 x 10 m.
Tinand cont de aceste valori pentru θ si d si de legea lui Bragg, se obtine
pentru lungimea de unda a electronilor valoarea:
10 10
λ=2dsinθ= 2·0,91·10 sin50°=1,65· 10 m= 1,65 Å

Å
Pe de alta parte, lungimea de unda a lui Broglie a electronilor de impuls p=mv
este data de relatia:
h h 12,25
λ    Å,
p 2me eV V
unde am tinut cont ca energia si impulsul electronului accelerat la o
diferenta de potential V sunt date de relatia:
me v 2 p2
  eV
2 2me
Inlocuind valoarea potentialului de accelerare V=54V, pentru care se obtine primul
maxim de difractie (n=1), se obtine:
12,25
λ Å=1,67 Å
54
Proiect realizat de:
Stase Simona
Cls. a XII-a D