Diagnosticul imagistic al patologiei

osteo-articulare

1
2
Tehnici de examinare

 I .explorări radiologice
- Radiografia „standard”
- Tomografia plană
- Arteriografia
- Tomografia computerizată
- Fistulografia
- Artrografia
3
II.explorări imagistice neradiologice.

- Scintigrafia osoasă
- Explorarea I.R.M
- Explorarea ultrasonografică

4
 1. examinarea radiologică:

 Trebuie făcută în aşa fel încât să se evidenţieze atât

structurile moi înconjurătoare cât şi să fie reliefate
5
cât mai net detaliile structurale ale osului.
 Trebuie făcută în cel puţin două incidenţe
perpendiculare - pentru că examenul
radiologic este reprezentarea unei structuri
tridimensionale trebuie făcută reconstrucţia în
cele trei dimensiuni a leziunii.
 Trebuie să cuprindă cel puţin o
articulaţie a osului examinat - astfel se
pot stabili modificări de poziţie îi ax ale
osului.
 Trebuie făcut în regiunile simetrice
examinări bilateral .

6
 Tomografia plană – pentru leziunile mici este
abandonată prin apariţia C.T.
 Arteriografia – este iradiantă, este înlocuită
de C.T.
 Tomografia computerizată - este o
examinare complementară în investigaţia osteo-
articulară – permite evidenţierea unor detalii de
structură ale osului, a studiului rapoartelor
anatomice a regiunii explorate şi evidenţiază
extensia de vecinătate a procesului patologic,
putânde-se efectua şi reconstrucţii. Ea permite
efectuarea unor manevre intervenţionale (
puncţii) atât în scop diagnostic cât şi terapeutic.
7
 Fistulografia – constă în introducerea unui produs
de contrast printr-un orificiu preformat comunicând
cu o cavitate patologică apărută în leziune. Permite
evidenţierea precisă a traiectului fistulos cu toate
caracterele lor în scopul rezolvării chirurgicale a
acestuia.
 Artrografia – permite studiul detaliat al spaţiului
articular, a suprafeţelor articulare, a mijloacelor de
sustentaţie( burelete, meniscuri, etc) şi a capsulei
articulare. Examinarea se face folosind substanţe de
contrast pozitive (radioopace) sau negative (aer)
care sunt introduse intraarticular - este metodă
invazivă şi este înlocuită de alte metode imagistice.
8
 2.- explorări neradiologice:

 Scintigrafia osoasă: - este

deosebit de fiabilă în
diagnosticul incipient al
tumorilor maligne, dar mai
ales în bilanţul lezional al
metastazelor osoase. Este
utilă şi în diagnosticul
distrofiilor osoase. Metoda
este repetabilă şi mai puţin
iradiantă decât alte examene
radiologice.
9
Explorarea I.R.M

este neiradiantă, permite evidenţierea tuturor structurilor

anatomice, studiul atât secţional în mai multe planuri, atât în
reconstrucţia 2-D şi 3-D a regiunilor investigate. 10
 Explorarea ultrasonografică

 este fiabilă în studiul părţilor moi şi a articulaţiilor. 11

 Anatomie radiologică normală

 Ţesutul osos este un ţesut conjunctiv dur, alcătuit

dintr-o matrice proteică, săruri minerale şi
celule.70% din greutatea osului este dată de
impregnarea în săruri de calciu a matricei proteice.
 Celulele ţesutului osos sunt reprezentate de :
– osteoblaste - celule care au funcţie în proliferarea osoasă
– osteocite – se formează prin maturarea osteoblastelor
încastarate în matricea osoasă şi au rol de susţinere şi
metabolic.o
– osteoclaste – celulele responsabile de remanierea osoasă.
12
 Tesutul osos poate prezenta două tipuri de os:
 ţesut osos compact – care radiologic se prezintă ca o
opacitate în bandă cu contururi bine precizate,
regulate, de aceeaşi intensitate pe toată aria de
proiecţie şi omogenă.
 ţesut osos spongios - format dintr-o reţea de lamele
osoase cu dispoziţie tridemensională, aparent
anarhică, care delimitează între ele areole conţinând
ţesut moale medular.
 Periostul este o structură conjunctivă care înconjoară
osul, densitatea lui îl face invizibil în mod normal la
osul adult, poate fi decelat în condiţii normale la copil.
În acest caz este decelată o opacitate liniară fină,
regulată, care dublează conturul osului la nivelul
diafizei. 13
 După dimensiune oasele se clasifică în:
-oase lungi
-oase scurte
-oase plate
 La un os lung se descriu două epifize şi o
diafiză, legătura dintre ele realizându-se prin
metafiză. La periferie este o zonă de ţesut
osos compact care la diafiză se numeşte
compactă şi se subţiază la nivelul epifizei se
numeşte corticală. Între cele două compacte
se află canalul medular.
14
15
 Oasele plate sunt alcătuite din două straturi
de ţesut compact între ele se delimitează os
spongios.
 Oasele scurte sunt învelite de un strat subţire
de ţesut compact, în interior având ţesut
spongios.
 Aspectul oaselor diferă la adult de cel al
copilului, ţinând de procesul de geneză şi
dezvoltare pe care îl parcurg până la vârsta de
adult.

16
 Oasele se formează din nuclee de osificare
primară şi secundară.
 la oasele lungi - nucleele de osificare primară
apar în perioada intrauterină , la naştere oasele
sunt alcătuite din ţesut osos brut care se
remaniază până la 2 ani când oasele au formă
tubulară cu extremităţile rotunjite.
 apofizele şi epifizele osoase - se dezvoltă din
nuclei secundari care apar după naştere.
Singurul nucleu care este prezent la naştere
este epifizar inferior al femurului numit nucleul
Béclard. Ei apar treptat până la 12 ani, apoi se
sudează cu diafiza pe măsură ce copilul creşte.
17
 oasele scurte - se
formează din nuclei de
osificare – dintre aceştia
sunt prezenţi la naştere –
nucleii astragalului,
calcaneului, uneori
cuboidul.
 oasele late, care se
dezvoltă prin osificare de
membrană, se osifică
definitiv din punctele de
osificare formate în
membrana conjunctivă
care evoluiază radiar. 18
 creşterea în lungime a osului lung se face pe
seama cartilajului de creştere , situat între viitoarea
epifiză şi diafiză. Radiologic apare ca o bandă
transparentă care se întinde pe toată lăţimea osului,
cu o grosime de 2-3 mm, cu contururi uşor
neregulate, dar bine precizate.

19
Semiologie radiologică

 Modificările patologice ţin de :

 - 1. modificările texturii osoase
 - 2. modificările formei osului

20
 1. textura osoasă
 a) densitatea : încărcătura cu calciu a osului poate fi apreciată
radiografic, pierderea peste 30% devine vizibilă radiografic.
 diminuarea densităţii poate fi :- difuză; - osteomalacie – tramă
protetică normală, mineralizare scăzută;
- osteoporoză; rarefiere a traveelor osoase care au o încărcătură
minerală normală. - localizată
; fiind în legătură cu o leziune precizată- inflamaţii, tumori, fracturi,
fiind osteoporoza cu demineralizări.
 creşterea densităţii este datorată creşterii trabeculizării şi a
încărcăturii minerale, care poate fi:
– difuză – în afecţiuni sanguine, metastaze
- localizată – ca proces reactiv în vecinătatea unui proces
neoplazic.
21
22

b) structura
procesul distructiv-osteolitic reprezentat de lacună, în care lipseşte structura osoasă, deci şi
componenta minerală; se descriu
- dimensiunile
- sediul - epifizar, metafizar, diafizar, raportul cu cartilajul de creştere sau articulare,
central sau periferic - cu sau ruperea corticalei
- forma – rotundă, ovalară, anfractuasă, policiclică
- contururile – dense, şterse, neregulate
- omogenitatea; clară, septată, calcificată în perete, cu sechestru –fragment osos detaşat de
osul din jur, izolat vascular, cu densitate osoasă de regulă pătată
- starea ţesuturilor din jur- normală, densificată, rarefiată

- starea corticalei osoase vecie- suflată, îngustată, întreruptă .

 procesul constructiv poate interesa spongioasa şi /sau corticala şi/sau periostul.
Osteoscleroza este o plajă cu travee dense şi conţinut mineral crescut.
Apoziţia periostală – neoosteogeneza subperiostală, în contact cu o leziune
inflamatorie, tumorală.
 2. forma osului afectează lungimea, grosimea, raportul cortico - medular,
deformarea localizată în funcţie de cauza care le-a generat.

23
 Fracturile

 1. Radiografia trebuie să precizeze focarul de

fractură şi starea osului fracturat;
- traiectul fracturii- transversal, oblic, spiroid,
complex
- deplasarea- angularea, încălecarea, rotaţia,
translaţia
- suprafaţa fragmentelor- netedă, dinţată.
24
Fracturile complete
Direcţia liniei de fractură se apreciează în raport cu axul longitudinal al oaselor:

- fracturile transversale - produse prin mecanism direct, au traiect perpendicular

pe axul longitudinal al osului; linia de fractură poate fi dinţată sau regulată;
- fracturile oblice - produse prin flexiune,
- fracturile spiroidale - produse prin torsiune, reprezentând o variantă de fractură
oblică;
- fracturile longitudinale - extrem de rare.

Direcţia traiectului de fractură: 1 – transversal, 2 – oblic, 3,4 – spiroid, 5 – longitudinal

25
deplasarea

26
 2. Variante

 fracturi prin tasare - apar pe oasele

spongioase (tipic pentru vertebre)
 fracturi parcelare - interesează epifizele,
apofizele şi marginea oasoasă din vecinătatea
articulaţiilor.
 fracturi intraarticulare – genunchi, cot,
temporo- mandibular.
 fractura pe os patologic.
27
 3.Traiectul de fractură

 este o linie transparentă pentru oasele tubulare şi

plate şi o linie opacă pentru oasele spongioase,28

când mecanismul este prin tasare

29
 4. Fracturile la copil

 Fracturile în lemn verde, apar în diafize - traiectul de

fractură se opreşte subperiostal la nivelul unei
corticale şi pliază corticala opusă.
 Decolările epifizare pot fi pure, cu alunecarea blocului
epifizar în raport cu metafiza şi apare când decolarea
se însoţeşte de un traiect de fractură în metafiză,
aceste decolări pot afecta creşterea normală a osului.
 Fracturile obstetricale, produse în timpul naşterii
interesează clavicula, humerusul sau femurul.
30
31
 5 . Controlul radiologic
 - se face imediat după reducere şi imobilizare ca şi
pe parcursul consolidării. Evoluţia normală a formării
calusului parcurge mai multe etape demineralizarea
capetelor osoase, cu o creştere aparentă a distanţei
dintre oase ; apare apoi o schiţă de calus palid cu
mică zonă de calcifiere în jurul focarelor , ulterior
imaginea este tot mai densă cu dispariţia traiectului
de fractură şi în final apariţia trabeculizaţiei şi
modelarea calusului. Calusurile la copil se
remodelează în cursul ceşterii. Când reducerea nu
este corectă apare calusul vicios, care produce
deformări şi scurtări ale membrelor. Calusul poate fi
defectuos dacă are vicii structurale- geode, striuri.
32
 6. Pseudartrozele

 survin după imobilizări incorecte, dacă

fragmentele au rămas îndepărtate, vârfurile
capătă aspect ascuţit, nu iau contact între ele
şi apare pseudartroza flotantă. Mai este
pseudartroza hipervasculară care poate fi
apeciată prin lărgirea interliniului de fractură,
lărgirea şi condensarea suprafeţelor şi
închiderea canalului medular.
33
 7. Complicaţiile fracturilor

 se studiază pe radiografie :
 osteită- osteomielită ( după fracturile deschise)

 osteonecroze aseptice (mai ales după fractura

de col femural) ;
 tulburări de creştere (după decolări epifizare) ;

 sindrom Sűdeck- Leriche - osteoporoza algică

posttraumatică.
34
 Osteite –osteomielite

 Osteomielita
- infecţie pe cale hematogenă cu piogeni – în special
stafilococul auriu, are predilecţie pentru regiunile
metafizare ale oaselor lungi, dar orice os poate fi
interesat.

35
 Osteomielita acută
 – la început se observă o întârziere a semnelor radiologice
faţă de cele clinice, în această fază se face explorare
scintigrafică.După două săptămâni de la debut, pe radiografie
se observă o demineralizare în focar, urmată de o osteoporoză
pătată şi mici lacune, în paralel cu apoziţii periostale. După
trei săptămâni, lacunele se înmulţesc, confluiază şi izolează
sechestre, care are o opacitate crescută faţă de ţesutul osos
afectat. Paralel, reacţiile periostale se accentuiază şi se extind
la întraga diafiză. Procesul distructiv se poate extinde la la
toată diafiza , cartilajul de creştere esre respectat, fără a fi
afectat, la sugar poate depăşi limita cartilajului de creştere şi
să afecteze epifiza, asociind artrita purulentă. Se observă
decolări epifizare, luxaţii ale şoldului. Coafectarea cartilajului
de creştere afectează ulterior creşterea. Atingerea vertebrală,
uneori la un grup vertebral (2), produce gibozitatea.
36
37
 Abcesele osoase fistulizează şi sunt întreţinute de sechestre.
Sub tratament, sechestrele se elimină, osul începe un proces
reparator care-l îngroaşă, plombează lacunele, frecvent canalul
medular se astupă, arhitectura osoasă este profund remaniată.
Remanenţa unor focare active cronicizează boala, fiecare nou
puseu includ aici modificări structurale.

38
 Osteomelita cronică
 netratată , forma acută trece treptat în cronic,
caracterizat prin creşterea distrucţiei osoase, cu izolare
de sechestre şi amplificarea apoziţiei periostale ( aspect
de „sicriu”). În fazele de linişte se constată aspecte
mixte distructive şi reparatorii.

39
Osteomielita cronică de la început

 osteoperiostita albuminoasă – procesul

inflamator este subperiostal şi fuzează în
părţile moi fără a afecta propriu-zis osul, are
evoluţie torpidă.
 abcesul Brodie sau abcesul central are sediul
metafizar- obişnuit apare ca o lacună rotundă
cu contur mai dens , conţinând sechestre.;
este observat la adolescent.

40
41
 osteita eburnantă – apare la copilul mare şi
adolescent- femur, tibie, humerus,. Produce
îngroşarea fuziformă a osului, fără reacţie
periostală.
 ostita hiperostozantă şi necrozantă- apare la
adolescent. Cel mai frecvent tiia se îngroaşă cu
zone lacunare şi îngustarea canalului medular.
- Osteitele prin agent extern – apar după
leziuni inflamatorii ce vin în contact cu osul sau
după traumatisme - flegmon, abces, corp stăin,
fracturi deschise).

42
 Osteita sifilitică
 Sifilisul congenital produce
osteocondrita cartilajului de
creştere; contur şters al linei
condro-calcare cu îngroşarea
liniei de calcificare provizorie şi
dinţături spre epifiză; sub linia
de osificare ţesutul de
granulaţie sifilitic produce o linie
transparentă caracteristică; pot
apare imagini lacunare,
periferice, mai ales la marginea
internă a metafizei tibiale
superioare; totuşi se constată
periostita oaselor lungi, ca o
linie fină ce dublează conturul
osos, mai rar cu aspect
stratificat. La oasele tubulare
scurte se poate descoperi spina
ventoza – falangă cu aspect
suflat în porţiunea mijlocie, cu 43

rarefacţie centrală.
 Sifilisul congenital tardiv
are semne comune cu sifilisul
terţiar; hiprostoză corticală, în
special a tibiei- deformare în
„iatagan” şi goma sifilitică,
vizibilă mai ales la oasele plate-
frontal, palatin, mandibulă cu
lacune ştanţate, înconjurate de
osteoscleroză.
 Sifilisul terţiar dobândit
afectează craniul şi oasele
lungi. Se observă o hiperostoză
cortico-subperiostală şi
endostală, mai ales la tibia – în
iatagan şi leziunile craniene ca
în sifilisul tardiv şi gibozităţi
prin atingere vertebrală.
44
45
46
 Osteita tuberculoasă
 Evoluiază cu osteo-
artrită – apare la un os
sub formele: ulceroasă-
la oasele plate; de
cavernă- oasele scurte,
metafizele oaselor
lungi; osteită periferică
hiperostozantă cu
suflarea oaselor mici ale
mâinii şi piciorului-
spina ventoza şi cu
prezenţa unui sechestru
osos central şi o
îngroşare periostică.
Prin afectarea
articulaţiilor vecine
produc osteo-artrita.

47
Osteita din unele boli infecţioase

 intrauterine; rubeola şi maladia incluziilor

citomegalice prezintă mici benzi mai dense în
regiunea metafizo- diafizară - aceste imagini
dispar în câteva sâptâmâni.
 Osteitele micotice- histoplasmoza,
blastomicoza şi prin contiguitate –
actinomicoza - se asociază frecvent semne
osoase distructive şi constructive de la nivelul
diferitelor oase, uneori cu artrite.
48
 Tumorile osoase

 Tumorile ososase pot fi benigne sau

maligne primare sau secundare.
 I. Tumorile benigne sunt proliferări
cu ţesut adult.

49
 Tumori osteoformatoare
 Osteomul – apare la
adult şi se dezvoltă
aproape în exclusivitata
în oasele craniului,
frecvent intrasinusal,
având o structură densă
de tipul compactei sau
spongioasei, este bine
delimitat, creşte lent,
dar prin dezvoltare
poate determina
compresiuni. 50
 Osteomul osteoid

 apare la persoane tinere şi are sediul

pe oasele lungi, în corticala diafizară.
Pe radiografie observăm o mică lacună
de câţiva milimetri, înconjurată de
hiperostoză periferică importantă dată
de scleroză osoasă şi de calcificare,
când se dezvoltă în spongioasa unei
epifize, dimensiunile sunt mari, iar
reacţia perifocală este fără importanţă.
51
 Osteoblastomul benign

 este o tumoră mai voluminoasă 5-6 cm

cu sediul mai frecvent la arcurile
vertebrale şi la oasele tubulare de la
mâini, cu caractere structurale
asemănătoare cu ale osteomului
osteoid de unde şi numele de osteom
osteoid gigant.

52
 Tumori cartilaginoase
 Exostoza osteogenică – osteocondromul este
un proces exofitic pediculat sau sesil cu
producţie de os adult dependentă de cartilajul
de creştere, unică sau generalizată. Prin
creştere produce deformări localizate,
compresii şi poate degenera şi malign.
Evoluţia lui încetează odată cu creşterea.
Există cazuri de exostoză multiplă cu
dezvoltare la metafize.
53
 Condroamele – formaţiuni cartilaginoase , bine
circumscrise, care se dezvoltă frecvent la nivelul
oaselor mici ale mâinii şi ale piciorului sub formă de
encondrom sau eccondrom ( condrom periosric).
Când se dezvoltă în cadrul unei distrofii, ele sunt
multiple şi de dimensiuni variate – condroame
unilaterale – Ollivier.

54
 Condroblastomul benign - tumoră epifizară
cu aspect lacunar policiclic, transparent, cu
mici opacităţi în interior şi înconjurat de un
lizereu opac, suflă periostul dar nu îl rupe.

55
 Tumori conjunctive
 Fibromul neostenogenic- apare la tineri sub formă de
imagini transparente cu sediu metafizar, ovalare, cu
axul vertical, uneori cu contur policiclic cu mici
cloazoane în interior. Spre exterior este delimitat de
corticala suflată, iar spre interior de o condensare
osoasă, trptat evoluiază spre diafiză şi apoi dispare.
 Fibromul desmoblastic al osului – determină o lacună
în metafiză sau epifiză, sau aspect policiclic când se
dezvoltă pe un os plat.
 Fibromul condromizat – are originea în ţesutul
conjunctiv şi produce cartilaj. Imaginea radiologică
este de lacună rotundă sau ovalară, cu contur
policiclic, conturată de un lizereu dens, intriorul fiind
cloazonat şi cu calcificări punctiforme. 56
 Tumori vasculare
 Hemangiomul – are
sediul la corpul vertebral
şi oasele craniului. Corpul
vertebral este uşor
aplatzat, cu stuctură
remaniată, aspect tigrat
sau reţea, prin rarefiere
şi îngroşare trabeculară.
La oasele plate au aspect
de rozetă.
 Tumorile glomice – în
falange, produc lacune şi
suflare unilaterală a
contururilor falangei.

57
 Tumora cu mieloplaxe

 sediul este epifizar,

aproape de cartilajul
de creştere. Osul este
suflat cu corticala
subţiată, conturul
este policiclic, iar aria
lacunară este
compartimentată de
septuri dând aspect
de „ bule de săpun”.
Cloazonarea ţine de
agresivitatea tumorii
şi de frecvenţa
puseelor evolutive.

58
 Chistul osos – catalogat
distrofie şi are mare
frecvenţă la copil. Se
dezvoltă în metafiza
oaselor lungi sau la
nivelul oricărui os –
calcaneu, oase plate.
Este bine conturat de o
reacţie condensantă
foarte fină spre osul
spongios, suflă corticala,
iar spre canalul medular
este limitat de un contur
dens sub formă de
„păhărel de ou”. Nu
depăşeşte cartilajul de
creştere, este descoperit
întâmplător prin
producerea de fractură.
59
 II. Tumorile maligne
 Sarcomul osteogenic – afectează oasele lungi în regiunea
metafizară- frecvent lângă genunchi şi are trei forme:
 - Osteolitică începe prin lacună centrală rău
delimitată care topeşte trabeculaţia, se extinde spre corticală
pe care o rupe, ridică periostul producând imaginea de
„pinteni periostali” patognomonici de malignitate şi
invadează părţile moi.

60
 Condensantă – în forma centrală determină o condensare în
plajă cu contururi nedefinite; în forma periferică rupe corticala
şi poate produce spiculi perpendiculari pe corticală - forma
radiară , la copii sub 15 ani se descrie osteosarcomul
sclerozant multicentric, metafizele oaselor lungi, au plaje de
condensare bilaterală şi simetrice, invadând osul, distruge
corticala şi invadează părţile moi.

61
  Liză malignă la nivelul
humerusului cu
fractură patologică.
metastaze pulmonare

- Forma mixtă – cea mai frecventă

62

 Condrosarcomul este mai frecvent la pelvis şi
la oasele lungi. Produce imagini lacunare
policiclice, cu sau fără septări, ce rup corticala.
În aria clară apar calcificări. Poate rezulta prin
transformarea malignă a unui condrom sau
osteocndrom, ambele cu potenţial malign.
 Fibrosarcomul – în forma centrală produce
lacună ce se extinde rapid , conţinând uneori
un pseudosechestru ; în foma periferică se
manifestă ca o îngroşare în manşon,
circumferenţial osului,şi prin invazia părţilor
moi.
 Cordomul este o tumoră litică ce atinge
dimensini mari. Se dezvoltă pe sincondrom
sfeno-occipital şi la sacro-coccis.
63
 Reticulosarcomul
 – tumori ce provin din
elementele reticulo-
endoteliale ale măduvei.
– Sarcomul Ewing – apare până la
vârsta de 35 de ani –
localizează la diafiză sau
metafiza oaselor lungi sau
clavicula, ca şi la oasele plate-
coaste, bazin, omoplat.
Realizează două forme : litic pur
fără apoziţie periostală, mixt;
diafiza este decalcificată
neregulat cu canalul medular
lărgit şi apoziţie periostală
sugestiv în „foi de bulb de
ceapă”.
– Sarcomul ParKer şi Jackson –
asemănător cu precedentul fără
reacţie periostală .
64
 Plasmocitomul(mielomul multiplu)
se naşte din proliferarea celulelor
plasmocitare care produc şi
proteine Bence-Jones, dau aspect
caracteristic perfect rotund sau
ovalar, ştanţat, fără condensare
osoasă în jur, erodează corticala
dinspre canalul medular, iar când
ajunge la periferie nu suflă osul
tubular. Aglomerarea lacunelor dă
aspectul de „tablă ciuruită” .
vertebrele afectate se tasează.
Plasmocitomul solitar o leziune
unică. Mielomatoza decalcefiantă
difuză –dă aspect şters scheletului,
geodele fiind foarte mici şi
juxtapuse, nu se pot identifica
radiologic.

65
 Leucozele –
-1. acute –canalul medular este lărgit ,oasele lungi
prezintă apoziţii periostale fine în lungul diafizei cu
spaţiu clor spre coorticală, uneori se însoţeşte de
condensare difuză a osului.
-2. cronice – apare o osteoporoză difuză la nivelul
craniului, coastelor, vertebrelor, bazinului, tibiilor.
 Boala Hodgkin – determină la os aspecte
- Osteolitice - centripete prin invazie din
afară, prin contactul cu ganglionii
limfogranulomatoşi.
- centrifug - imagini
intraosoase.
- Osteoplastice- insule de condensare, fără
afectarea corticalei.
- Mixte –cele mai frecvente
66
 III. Metastazele osoase
 osteolitice sub formă de
lacună bine delimitată,
lipseşte reacţia osoasă
sub formă de condensare
în jur, osul nu este suflat,
nu apare reacţie
periostală.

67
 osteoplastică- fie sub
formă de pete sau plaje
de condensare, cu aspect
„vătos” sau o condensare
difuză de tipul „oaselor
de marmură”- în
metastazele cancerului
prostatic.

68
 Radiodiagnosticul
distrofiilor osoase
 I. Osteopatiile metabolice:

69
 Osteoporoza generalizată are cauze multiple:
- poate fi primitivă –senilă, juvenilă, idiopatică;
-secundară-endocrinopatii, maladii digestive, re
nale, carenţiale, hemopatii;
Se caracterizează prin rarefacţia trabecularizaţiei,
subţierea traveelor, scăderea mineralizării pe
unitatea de volum osos. Vertebrele sunt
demineralizate, cu aspect pătat şi textură
nealterată; apar deformări biconcave şi ulterior
deformare cuneiformă (cifoză) şi formarea de
osteofite. Oasele lungi au corticala subţiată, fără a
suferi deformări. Craniul are aspect poros. Bazinul
are transparenţă normală. 70
 Osteomalacia adultului- este determinată de
demineralizarea matricei proteice, care rămâne
normală – apare după gastrectomii,steatoree
cronică. Scheletul are transparenţă crescută cu
aspect de „sticlă” în special la bazin şi rahis. Apar
linii de pseudofractură ce au sediul tipic la
ramurile ischiopubiene, col femural, coaste, care
prin vindecare capătă linii de condensare pe
contururi. Oasele suferă deformări; cele lungi se
încurbează, corpii vertebrali devin biconcavi,
ulterior cuneiformi, apare cifoza coloanei dorsale
şi bazinul se transformă în „cupă” de carte de joc.
Fracturile incomplete pot întregi tabloul radiologic.
71
 Rahitismul este osteomalacia copilului
prin carenţă de vitamină D. Semnele
radiologice constau în întârzierea
apariţiei calcificării nuceilor de creştere,
pecum şi leziuni tipice la nivelul
cartilajului de creştere al oaselor lungi.
Atingerea iniţială este vizibilă la
extremitatea distală a radiusului şi
cubitusului ; spaţiu diafizo- epifizar este
crescut, linia de osificare este lărgită şi
concavă, cu aspect franjurat, în timp ce
la periferie periostul continuă
neoformaţia osoasă. Nuceii de creştere
sunt în întârziere. Întregul schelet este
decalcifiat, corticala este subţiată,
oasele craniene sunt papiracee,
fontanelele întărzie să se închidă.
Oasele lungi ale copilului ce merge se
încurbează,pot apare fracturi „ în lemn
verde”, coloana devine cifotică sau
scoliotică, bazinul se deformează, coxa
vara, toracele se deformează în „
carenă” toracele în „clopot”, coastele
prezintă mătănii. După tratament linia
de calcificare şi spaţiul clar metafizo-
epifizar se calcifică trptat. Oasele lungi,
încurbate se remodelează treptat prin
îngroşarea corticalei diafizare pe partea 72
concavă.
 Hipervitaminoza D; dă transparenţă osoasă
crescută, condensare metafizară, calcificare
ligamentară şi capsulară, nefrocalcinoză.
 Scorbutul ; avitaminoză C întălnit între 6-12
luni; osteoporoză difuza, corticala subţiată,
epifize transparente înconjurate de o linie
densă, densificarea liniei de osificare
subcondrală cu o bandă transparentă
metafizară, dezvoltarea de pinteni metafizari,
fracturi metafizare, hematoame subperiostale.
 Hipervitaminoza A la copii ,hiperostoză
corticală prin apoziţie periostală, defect de
modelare a metafizelor, accentuarea maturării
scheletului. 73
 II. Osteopatiile endocrine
 Hipofizare;
– Hiperpituitarismul ;- produce gigantismul la subiecţii în
creştere şi acromegalia la adulţi. Şaua turcească sub
efectul hipertrofiei glandulare, se măreşte. La craniu
se produce o îngroşare a calotei, hipertrofia
protuberanţei occipitale, hipertrofia sinusurilor frontale
şi proieminenţa arcadelor sprâncenoase, prognatism şi
deschidere a unghiului mansibular. Osele membrelor
se îngroaşă, vertebrele cresc antero-posterior şi
produc osteofite.
– Hipopituitarismul, înaintea vârstei pubertăţii,
determină nanismul hipofizar ; diafize subţiri cu
încetinirea creşterii; persistenţa cartilajelor de creştere
până la vârsta adultă înaintată; întârzierea creşterii 74
bazei craniului, cu şa turcească mică; platispondilie.
 Tiroidiene;
 Hipotiroidie ; la copii produce încetinirea
creşterii şi maturării scheletului, întârzierea
creşterii şi maturării scheletului, întârzierea
osificării nucleilor de creştere , iar cei prezenţi
sunt mici şi fragmentaţi. Craniul neural şi facial
este densificat , fontanelele întârzie să se
închidă, saua este balonizată, dentiţia întârzie.
Se păstrează aspectul ovalar al corpurilor
vertebrali si se produce cifoză. Scheletul suferă
o densificare osoasă.
 Hipertiroidia – determină o accelerare a vârstei
osoase şi staturale, inclusiv închiderea
prematură a suturilor craniene – craniostenoză
75
 Suprarenaliene ; hipercorticismul – boala Cushing
postterapeutic – produce o osteoporoză a rahisului, a
pelvisului şi a craniului. Se poate complica cu
osteonecroza aseptică a capului femural bilateral sau
cu fracturi urmate de calusuri exuberante.
 Paratiroidiene : hipertiroidismul produce osteita
fibrochistică ( maladia Recklinghausen) cu un tablou
radiologic complex, pe radiografia scheletului întâlnim
osteomalacie şi osteoporoză generalizată, mai
evidentă alveolar. La falange se produc ancoşe
subperiostale şi rezorbţii ale falangelor. Structura
osoasă are aspect cu :- lacune rotunde sau ovalare,
unele de dimensiuni foarte mari, suflă osul, uneori cu
septuri interioare, localizate la craniu şi la diafizele
oaselor lungi; - fracturi şi deformaţii osoase centrate
pe imaginile lacunare, deformări ale coloanei
vertebrale; - manifestaţiile exraosoase; litiază sau
nefrocalcinoză, condrocalcinoză, calcificări musculare.
76
 Gonadice ;
 Hipergonadismul determină maturarea prematură a
oaselor şi oprirea creşterii; în hipogonadism,
cartilajele de creştere rămân active, oasele se
lungesc şi rămân subţiri.
 Sindromul Albright; se manifestă la fetiţe prin
întârzierea maturaţiei sexuale, pete cutanate şi
displazie osoasă fibroasă, cu distribuţie segmentară,
sub formă de pseudotumori şi rezorbţie perifocală.
 Sindromul Turner: apare la fetiţele pubere. La
schelet determină o disarmonie a metacarpienelor IV
şi V, care sunt scurte, şi excrescenţe metafizare pe
partea internă a platoului tibial în formă de cârlig.

77
 III. Osteopatia din hemopatii ;
 Anemia Cooley talasemia – rarefacţia osoasă poate fi de tip granular sau
de aspect sticlos. La tăblia externă a calotei craniene îngroşate apar
spiculi perpendiculari, cu aspect de „perie” – apoziţii periostale radiare.
Reacţiile periostozante ale craniului visceral – facies mongoloid produc
obstrucţii ale sinusurilor maxilare. Coastele pot fi suflate, cu corticale
subţiri, oasele tubulare de la mâini şi picioare sunt îngroşate, metafizele
deformate .
 Drepanocitcza ;- au semne de hiperplazie eritroblastică şi sechelele
infarctelor osoase.
 Anemie hemolitică microsferocitară – Minkowski- Chauffard – prezintă
craniu în „turn” şi îngroşarea bolţii craniene cu imagini de spiculi osoşi –
„păr de perie”.
 La anemiile câştigate de tip Biermer- are osteoporoză difuză a craniului şi
vertebrelor, cu lacune.
 IV Osteopatii toxice- se produc prin intoxicaţii cronice cu metale –
Pb,Bi etc. sau fluor, fosfor, de cauză profesională sau medicamentoasă.
Toate sunt de tip condesant , benzi metafizare subcondrale şi inele
radioopace în jurul nucleilor epifizari.

78
 Radioiagnosticul
displaziilor

osoase
I Osteocondrodispaziile- sunt
maladii osoase constituţionale de
dezvoltare şi de creştere a osului şi
cartilajului.
 Defect de creştere a oaselor
membrelor şi/sau a vertebrelor.
Sunt o serie de osteocondroplazii
incompatibile cu viaţa, mai
imortante fiind:
– Nanismul tanatofor – prezintă
radiografic craniu cu boltă mărită şi
masiv facial mic; oasele lungi sunt
scurtate; lăţite şi incurbate; corpii
verebrali aplatizaţi cu spaţii
intervertebrale lărgite; aripile iliace
mici.
79
 Acondrogeneza – corpii vertebrali lombari şi sacraţi nu sunt
calcificaţi; absenţa calcificării oaselor pubiene şi ischiatice; torace în
„butoi”, oasele lungi sunt scurtate, încurbate şi prezintă pinteni
metafizari; astragalul şi calcaneul nu sunt calcificate. Alte
ostecondrodisplazii sunt incompatibile cu viaţa.

80
 Acondroplazia ; aspectul clinic
este de nanism micromielic.
Oasele lungi sunt scurte şi
grosolane, metafizele lor sunt
evazate, epifizele puţin
dezvoltate, mâna cu aspect de
trident, cartilajul distal de
creştere al femurului are formă
de accent circumflex. Craniul
este voluminos, cu bose
frontale şi parietale bombate,
nas în „şa” – prin îngustarea
bazei cranului cu gaura
occipitală mică. Trunchiul este
destul de lung, rahisul este
deformat cu scurtarea
pediculilor vertebrali şi are
hiperlordoză cu orizontalizarea
sacrului; aripi iliace păstrate.
Acondroplazia poate fi
descoperită precoce.

81
– Discondrosteoza – se manifestă mai târziu, în a doua
copilărie. Prezintă gambe şi antebraţe scurte, cu îngroşarea
radiusului, lărgirea epifizei radiale în „tampon de vagon”,
luxaţie posterioară a capului radial, înfundarea carpului
între epifizele radiusului şi cubitsului.
– Displazia cleido- craniană – absenţa totală sau parţială a
unei clavicule, cu tulburări de dezvoltare ischio-pubiană şi
a coloanei vertebrale, bombarea foselor frontale şi
persistenţa fontanelelor, uneori absenţa dentiţiei definitive
sau anomalii dentare- de erupţie, de număr. Uneori, epifize
accesorii la metacarpiene şi falnge.
– Boala lui Morquio este o displazie spondilo- epifizară cu
etiopatogenie cunoscută- mucopolizaharidoză IV care
produce nanism disarmonios, cap diform, gât şi tsrunchi
scurte, stern proieminent.Caracteristă este vertebra tip
Morquio care este turtită şi prelungită anterior. Epifizele
oaselor lungi sunt hipoplazicedar fără afectarea cartilajului
82

de creştere, metafile lăţite şi diafizele scurte.

83
 Boala Hurler ( gargoilismul)- este mucopolizaridoza I, produce
nanism cu fizionomie grotescă mandibulă scurtă, condilii
mandibulari concavi –gargoulism. Se caracterizează radiologic
prin şa turcică largă, platispondilie cu vertebră Hurler ( plată,
cu partea anterioară atrofică) şi pumn caracteristic: epifizele
radiusului şi cubitusului în cleşte, oasele carpiene hipotrofice,
metacarpienele conice.

84
 II. Dezvoltarea anarhică a
ţesutului conjuctiv sau
fibros
– Displazia hemimielică – o
proliferare a ţesutului condro-
osos la nivelul membrului
inferior.
– Maladia exostozelor multiple-
apare în a doua copilărie şi se
manifestă prin apariţia
exostozelor osteogenice
(acoperite de cartilaj ) departe
de cot şi aproape de genunchi,
cu aspect sesil sau pediculat,
prezente uneori la oasele lungi. 85
 Encondromatoza – dezvoltarea de multiple
encondroame sub formă de imagini lacunare multiple
diafizare,bine delimitate . epifizele sunt fragmentate.
Oasele suferă o crştere peste normal.

86
 Displazia fibroasă – dezvoltare în grosimea osului de
mase de ţesut conjunctiv, în interiorul cărora se
dezvoltă ţesut osos la nivelul oicărui tip de os.
Predomină unilateral, acesta suflă osul, produc
scleroză perilezională şi travee osoase în interior în
regiunea metafizo- epifizară. La nivelul craniului pot
apare şi aspecte condensate unilaterale
(hemihipertrofe facială) sau bilateral – simetrică. O
formă particulară este displazia izolată la nivelul
mandibulei. Evoluţia încetează odată cu creşterea.
Mai rar este descoperit la adult.

87
 3) Anomalii ale densităţii, structurii
corticale sau modelaj
 Osteogeneza imperfectă congenitală- displazie
periostală, cu fracturi vizibile la naştere, unele deja cu
calus. Craniul este voluminos, ochii proieminenţi,
menton proieminent. Aspectul radiologic este
caracteristic: oase subţiri, corticală subţire,
spongioasa cu aspect de sticlă mată, oasele lungi cu
aspect de „ bambus” din cauza numeroaselor fracturi
şi calusuri, punctele epifizare sunt însă normale;
calota craniană are aspect de „coajă de ou” cu suturi
largi, grilajul costal este plastic şi reduce din
capacitatea respiratorie, vertebrele sunt biconcave.
Obişnuit , boala este mortală imediat după naştere,
copilul rămâne pitic ce se mobilizează greu, dacă 88

rămâne culcat calota se turteşte.

Osteogeneza imperfectă tardivă –
boala lui Lobstein, este familială
şi ereditară, prezintă fragilitate
osoasă, sclerotice albastre şi
surditate tardivă. Aspectul este
caracteristic de „oameni de
sticlă”. Copilul este normal la
naştere dar odată cu mersul
încep să apară fracturi la cele mai
mici traumatisme. Oasele lungi
sunt gracile, corticală subţire
nemineralizată, epifizele sunt
normale. Se văd striuri orizontale
care reprezintă calusuri şi fracturi
recurente. Coastele sunt subţiri,
rahisul prezintă platispondilie,
bazinul este „ în cupă” de carte
de joc. Odată cu creşterea,
leziunile se stabilizează persistă
scerele albastre şi progresează
surditatea. 89
 Osteopetroza - boala
„oaselor de sticlă” boală
ereditară se manifestă mai
devreme sau mai târziu, cu
tulburări de rezorbţie
osoasă. Osul este foarte
dens, fără structută,
canalele medulare se
obstruiază trptat, coastele
sunt opace, corpii vertebrali
au aspect de „ sandwich”,
baza craniului se îngroaşă
se închid orificiile, incusiv
găurile optice, orbitele se
îngroaşă, rezistenţa este
redusă.
90
– Osteodisplazia metafizară – cap voluminos,
îngroşare metafizară , diafize subţiri, corticală
îngroşată.
– Displazia diafizară – diafize lărgite „în fus”, baza
craniului şi osul frontal sunt condensate.
– Hiperostoza corticală infantilă – Caffey – la sugarii
sub 3-5 luni cu condensări la nivelul diafizelor
oaselor lungi cu aspect de dedublare corticală (
mandibulă , claviculă, cubitus) după care dispare şi
se remodelează.

91
 II. Alte displazii osoase –
 Boala Paget – se caracterizează prin reconstrucţia
completă a ţesutului osos; apare după 50 ani,
afectează numai câteva oase sau chiar unul singur:
bazin, vertebre, tibii, craniu. Modificările de structură
constau din remaniere a osului la nivelul spongioasei şi
compactei; îngroşare corticală prin apoziţii periostale şi
endostale neregulate.Trabeculaţia este fibrilară, mai
rară şi cu trvee mai groase, nerespectând arhitectura
obişnuită a osului. Uneori se observă aspect
pseudochistic, dar mai ales aspect „sămoşat” al osului
caracteristică. Craniul are aspect condensat „vătos”.
Bazinul mimează metastazele, dar se însoţeşte cu
protuzie acetabulară. Vertebrele au aspect de
„cadru”fiind mai voluminoase. Tibia este încurbată 92

anterior şi cu fisuri pe corticala crestei anterioare .

93
 Hiperostoza frontală internă – apare la femei,
după 40 ani, tăblia intrnă are aspect boselat şi
diploia este îngroşată.
 Osteoartropatia hipertrofică pneumică- la
bărbaţi peste 40 ani cu afecţiuni intratoracice,
ca sindrom paraneoplazic. Se manifestă prin
degete hipocratice, iar radiologic prin manşoan
osos peridiafizar gros de până la 0,5 cm cu
contururi neregulate, subţiindu-se spre epifize.
Localizarea - în jurul falangelor
metacarpienelor, metatarsienelor, oaselor
antebraţului şi gambei. 94
 Radiodiagnosticul
osteonecrozelor aseptice
 Substratul fiziopatologic al necrozelor aseptice îl constituie stopul vascular.
Agenţii etiopatogenici sunt varibili:
 microtraumatisme repetate
 embolii
 depresurizări brutale
 endocrinici – hipercorticism
 iatrogeni – tratament prelungit cu cortizon
 Vârsta de apariţie este prima decadă de vârstă la copil, la adult neexistând o
perioadă predilectă. Modificările radiologice elementare sunt:
 spaţiu articular este întotdeauna păstrat, el apărând fals lărgit prin
deformarea nucleului epifizar la copil
 nucleul epifizar suferă fracturi intratraveale şi prăbuşiri ale corticalei epifizare
 colul osului se scurtează şi se lăţeşte, în interiorul lui putând apare geode şi
chiar mici sechestre
 prin vindecare poate apare osteoscleroza şi artroza.
95
Osteocondritele adultului
 osteocondrita disecantă – la nivelul
epifizelor capului femural, condilul femural,
platoul tibial, în condiţii de traumatism
urmat de întreruperea irigaţiei osului.
 Osteocondrozele oaselor mici de la mână şi
picior sunt rezultatul ischemiei prin
microtraumtism repetat- boala chesonierilor,
osul are opacitate crescută, se deformează,
se fragmentează şi se poate rezorbi.
96
 Osteonecrozele copilului
 Necroza aseptică a
capului femural – boala
Calvé- Leg- Perthes. – la
6-12 ani, afectează băieţii
şi se soldează cu
deformarea capului
femural prin turtire.

 Osteonecroza aseptică
a capului femural
97

dreapta
 Apofizita tibială anterioară – boala Osgood- Schlatter
fragmentarea apofizei anterioare tibiale.

98
 Necroza aseptică de corp
vertebral - boala
Scheuermann-afectarea
este în regiunea toraco-
lombară, cu hernii
intraspongioase tasare
anterioară şi cifoză
consecutivă.

99
100
Patologie articulară

101
 I. Interliniul articular:
 Lărgirea ; presupune lichid intraarticular la
articulaţiile fixe şi rezorbţie osoasă la semimobile.
 Îngustarea- se face pe seama cartilajului articular
 Dispariţia – cele două epifize vin în contact,
interliniul articular fiind încă trasat sau dispărut ,
sau anchiloză.
II. Epifizele :lama osoasă subcondrală
poate fi
 subţiată parţial sau total, ori chiar să se lase
descoperit ţesutul spongios subiacent
 denivelată prin eroziuni
 îngroşată parţial sau global
III. Axul articular care suferă abateri de
la normal , fiind modificări consecutive
modificărilor articulare şi periarticulare. 102
 Afecţiuni articulare congenitale
 Luxaţia congenitală de şold poate fi
teratologică – asociată cu alte malformaţii
sau displazie congenitală. Pe radiografia
de faţă se delimitează linii şi puncte
anatomice, măsurarea unor unghiuri. Se
constată hipoplazia plafonului acetabular,
deplasarea capului femural în sus şi
lateral, hipoplazia nucleului femural.
Luxaţia poate fi un sau bilaterală.
103
104
 Luxaţiile multiple congenitale; şolduri,
genunchi, coate se asociază şi cu alte
anomalii osteo-articulare.
 Redorile articulare congenitale- cea
mai obişnuită, „ piciorul strâmb
congenital”.

105
 Radiodiagnosticul luxaţiilor
Radiodiagnosticul stabileşte:
1. tipul de luxaţie
 luxaţie propriu- zisă ; pierderea totală a contactului
celor două oase,
 subluxaţie – păstrarea unui punct de contact între
oase,
 luxaţii simultane- păstrarea contactului a două oase
faţă de al treilea- ex. luxaţia de cot .
2. starea epifizelor- fracturi, deslipiri epifizare.
3. factorii favorizanţi anatomici se vor căuta în
luxaţiile recidivante.
106
 Radiodiagnosticul afecţiunilor
infecţioase
 Osteoartrita T.B.C imaginile incipiente constau în
îngustarea interliniului articular, neregularitatea
capetelor osoase, ancoşe pericondrale,
demineralizarea şi leziuni distructive osoase
subcondrale. Prin evoluţie capetele osoase sunt
denudate de cartilaj, vin în contact unul cu altul,
procesul eroziv continuă cu distrucţii osoase
importante, dacă intervine sterilizarea se instalează
o anchiloză completă sau parţială, în raport cu
întinderea leziunilor ulcerative.
107
108
 Lcalizări cele mai frecvente ale osteoartritei T.B.C sunt:
 rahis (Morb Pott); particular este modificarea de poziţie – prin distrucţia
hemicorpurilor vertebrale apare cifoza angulară.
 osteoartrita şoldului
 osteo-artrita genunchiului 109
 pot fi situate şi la pumn, sacro-iliac, cot etc
 Osteoartrita stafilococică – produce puroi
în articulaţie cu demineralizarea epifizelor,
pensare articulară, distrucţia rapidă a
capetelor, osoase urmate de subluxaţii. După
vindecare, distrucţiile articulare pot duce la
anchiloză cu deformare articulară.

110
 Artropatiile inflamatorii
 Poliartrita reumatoidă – semnele de debut apar la
articulaţiile interfalangiene proximale, intercarpo-
falangiene şi pumn. Se constată tumefiere de părţi
moi articulare, demineralizare epifizară cu distrugerea
cartilajului, eroziuni de suprafaţă ale corticalei care
apar la stiloida cubitală, capetele metacarpiene şi
epifizele falangiene; mici lacune punctate, mai
frecvent pe scafoid, pensări articulare. În fazele
avansate, se ajunge la anchiloza carpului, mâna este
dezaxată faţă de antebraţ, mâinile sunt dezaxate faţă
de metacarpiene. 111
112
 Spondilita anchilopoietică - afectează frecvent bărbaţii 5/1, de 20-40
ani , debutează la articulaţia sacro-iliacă şi apoi coloana vertebrală.
La articulaţia sacro-iliacă sunt 3 stadii;
 ştergerea interliniului şi falsa lărgire a lui;
 osteoscleroza subcondrală cu benzi de condensare osoasă;
 anchiloza sacro-iliacă.
La coloana vertebrală;
 sindesmofitele sunt linii fine ce dedublează marginea externă a discului
intervertebral ca apoi să devină punţi osoaase între cele două corpuri
vertebrale dă aspect de băţ de bambus;
 de profil corpurile vertebrale suferă o aliniere a conturului anterior;
 spondilodiscita apar eroziuni în partea anterioară a unui disc şi se termină cu
bloc parţial, celelalte discuri suferă atrofii, calcificări şi deformări;
 articulaţiile interapofizare posterioare cu osificare capsulo-ligamentară şi
condensare a suprafeţelor articulare urmat de anchiloză, sumaţia imaginilor
de anchiloză a articulaţiilor posterioare dau aspctul de „ colonrte
posterioare”;
 osificările ligamentare dau aspect de „şină de linie ferată”. In evoluţie
caracteristic este aspectul de „bambus”, cifoză cu rigiditatea coloanei.;

113
114
 Artropatiile metabolice
 Guta – poliartrită cronică ce apare la picioare
şi/sau mâini, genunchi, caracteristic este tophul
gutos- depozit de acid uric, lacună pe os şi
opacitate în părţile moi.

115
 Artropatiile trofice

 Tabesul se manifestă prin îndepărtarea rotulei de femur şi

pensarea spaţiului tibio- femural, osteocondroză subcondrală,
osteofitoză marginală, osteocondromatoză. Vertebrele sunt
116
lărgite, spaţiile pensate, platourile uzate, osteofite mici.
 Siringomielia cu modificări litice cu ascuţire a capeteor
117

epifizare în”baton de zahăr supt”.

 Artrozele
 Sunt procese degenerative cu uzuri ale
cartilajului articular prin microtraumatisme,
tulburări statice, malnutriţie locală.
 Caracteristica; îngustarea spaţiului articular,
osteofitoză marginală şi geode subcondrale.
Artroza rahidiană, spondilozele ; pensarea
discurilor, osteofitoză marginală „cioc de
papagal’ condensări ale platourilor, luxaţii
posterioare ale nucleului pulpos. Localizarea
frecventa este lombar , cervical.
118
119
 artroza şoldului cu formele
 Incapsulată- osteofite ce înconjoară capul femural, pe
sprânceana cotilului şi sub cotil.
 Subluxantă - înafara osteofitozei externe apare şi intern cu
dublarea fundului cotilului, capul femural are tendinţa de a fi
expulzat.

120
 artroza genunchiului – osteofitoza rotuliană,
pensarea spaţiului articular, osteofite marginale
femurale şi ale spinei tibiale.

121
 Periartritele
 Scapulo humerală este cea mai frecventă- apar
calcificări periarticulare, spaţiul se micşorează, apar
geode supero- extern în capul humeral şi tardiv
osteofitoza inferioară a capsulei. Se mai poate descrie
la cot, şold, genunchi.
Tumorile articulare
Pot fi : sinovioame, lipoame, xantoame,
hemangioame, tumori maligne articulare,
hamartoame.

122
DIAGNOSTIC IMAGISTIC ÎN
SPECIALITĂŢI MEDICO-CHIRURGICALE
 Diagnosticul imagistic în neurologie ;
craniu/rachis

123
 Metode imagistice:
 Radiografia simplă
 C.T- evidenţiază elementele anatomice şi imagini patologice –
tumori, hematoame, fără a folosi substanţe de contrast.
 I.R.M
 Examinare Doppler transcranian / extracranian- pentru studiul
vascularizaţiei intra/extracraniană
 Angiografia carotidiană, vertebrală - se practică mai ales prin
puncţie directă la nivelul gâtului, a arterei carotide comune cu
injectare de substanţă triiodată, preferabil nonionică.
 Mielografia- se injectează în canalul spinal cervical substanţă
de contrast care migrează în lungul întregului canal.

124
Arteriografie carotidiană

125
Mielografia

126
 Antomie radiologică normală
craniană
 se poate studia pe radiografia de profil :
 bolta craniană are la periferie diploia cu tăblia internă
şi externă între care este ţesut spongios, între oasele
boltii sunt imagini fine opace – suturile între oasele:
fronto-parietală,parieto- occipitală.
 baza craniului are trei etaje cel anterior cu plafoanele
orbitare, mijlociu dominat de şaua turcică, etajul
posterior cu imaginile stâncilor temporalului cu
orificiul canalului auditiv extern şi intern. O porţiune
importantă o constituie regiunea celulelor
mastoidiene pneumatizate.
127
 masivul facial – mandibulă, articulaţia temporo-
mandibulară, piramida nazală

128
 cavităţile orbitare, fosele nazale, sinusurile
frontale, maxilare, mandibulele.

129
 Malformatiile craniului:
 Macrocefalia şi microcefalia – examenul radiologic
standard nu aduce informaţii suplimentare faţă de
clinică, se poate face C.T.

130
Microcefalie
 Craniostenoza prematură, clinic şi radiologic –
dismorfism cranio-facial.

131
 Tumorile
 Examenul începe cu radiografia standard ce poate
evidenţia semne indirecte disjuncţia suturilor,
impresiuni digitale pe calotă deformaţii ale şeii
turceşti, eroziuni ale dorsumului selar,etc.
 Prin angiografie se evidenţiază modificările vaselor
produse de tumoră, sugerând topografia şi
dimensiunile tumorii. Vascularizaţia anormală
intratumorală poate fi dependentă de artera carotidă
internă sau artera vertebrală şi uneori sugestivă
pentru un tip de tumoră – exemplu meningiomul are
o hipevascularizaţie moderată, în timp ce
glioblastomul are o vascularizaţie anarhică.
132
133
134
 Encefalografia gazoasă păstrează o serie de indicaţii în special
în tumorile ventriculare şi ale fosei posteriare, sistemul
ventricular şi cisternele suferă deplasări şi deformaţii.
 Scintigrafia pune în evidenţă tueorile hiperfixatoare sau
afixatoare, cu precizarea topografiei şi dimensiunile lor.
 C.T şi R.M.N – se indică în diagnosticul tumorilor neurogene.

135
 Traumatismele
 Fracturile craniene, hematoamele epi sau subdurale, hemoragiile cerebrale
prin contuzii – se decelează prin radiografii de ansamblu şi incidenţe
speciale. Angiografia este necesară pentru depistarea hematoamelor şi a
efectelor hemoragiei asupra encefalului. Pentru inventarierea rapidă a
leziunilor se preferă C.T. Aspectul fracturii poate fi liniar, înfundări mari sau
fracturi de bază de craniu.

136
Accidentele hemoragice meningiale
Pot fi cauzate de anevrisme , angioame, sau
tromboze şi trebuie explorate complet prin
angiografie/C.T.
Hidrocefalie precoce
Se urmăreşte prin ecografie ; lărgirea
suturilor, amprente discale pe calotă, turtirea şi
atrofia dorsumului selar. Prin C.T se pun în
evidenţă ventriculii cerebrali măriţi.

137
138
Herniile discale
 Pe radiografia simplă se observă pensări ale spaţiilor
intervertebrale. Mielografia arată îngustările canalului rahidian.

139
 Spina bifida
 Reprezintă un defect de sutură a lamelor apofizei
spinoase la nivel lombar sau sacrat. Este însoţit de
meningomielocel.

140
 Diagnosicul imagistic în O.R.L
 Otita medie acută, este asimptomatică radiologic la
începutul evoluţiei. Infecţia rămâne localizată la casa
timpanului sau otice, sau difuzează la mastoidă,
labirint sau meninge.În această formă, atingerea
mastoidiană este cea care conferă tabloul radiologic,
marcând participarea sistemului pneumatic la
inflamaţia otico-antrală. Radiografic, celulele din
vecinătatea conductului auditiv extern sunt opacefiate,
celelalte celule fiind doar voalate sau chiar normale -
atunci când mastoida a fost anterior sănătoasă şi o
totală opacefiere în unghiul lui Citelli, când inflamaţia
evoluiază pe o mastoidită veche osteita mastoidiană
se manifestă prin lipsa pereţilor celulari.
141
142
 Otita medie cronică, se rezumă la inflamaţia mucoasei şi/sau la un
proces osteitic. Afară de eburnarea osoasă mastoidiană, se pot constata
osteolize parţiale sau totale a osicioarelor urechii medii şi eroziuni vizibile
pe tomografii.
 Oteita cronică colesteatomatoasă - colesteatomul este un fel de chist
epidermoid ce distruge la periferie structurile osoase întâlnite. Radiografic
se manifestă ca o lacună rotundă cu densificare la periferie, cu distrucţia
osului din jur.

143
 Traumatismele urechii
 Fracturile temporale se evidenţiază
radiografic, se fac incidenţe diverse ghidate
de simptomstologie. Microfracturile cohleare
şi vestibulare necesită tomografii speciale.
Pentru evidenţierea luxaţiilor şi fracturilor
oscioarelor urechii medii sunt necesare
tomografii speciale sau C.T.

144
 Tumorile benigne
 Neurinomul de acustic este o tumoră benignă cu punct de plecare teaca lui Schwann
a ramului vestibular a perchii a VIII-a .modifecările radiologice ţin de sediul său :
interiorul conductului auditiv intern (C.A.I), călare pe C.A.I. şi unghiul ponto-
cerebelos sau la exteriorul C.A.I..Examenul radiologic se face în mai multe
incidenţe comparativ . se constată lărgirea C.A.I cu subţierea contururilor sale.
Examenul C.T este de preferat .
 Tumora glomică timpano- jugulară- prezinto simptomatologie otalgică pură sau
este asociat cu un sindrom de gaură ruptă posterioară perechii IX-XII.Radiografic se
constată lărgirea golfului jugular şi extensia ulterioară la recesul hipotalamic.
Radiografia de bază de craniu evidenţiază lărgirea şi distrugerea marginilor găurii
rupte posterioare.
 Alte tumori ale unghiului ponto- cerebelos.
– Neurinomul de trigemen (V ) produce o pierdere de substanţă osoasă la nivelul
fosei ganglionului lui Gasser.
– Neurinomul de facial (VII) produce o lacună deasupra găurii stilo- mastoidiene
sau pe prima porţiune a canalului lui Fallope.
– Meningiomul distruge vârful şi marginea superioară a stâncii.

145
 Tumorile maligne
 Tumorile maligne – epitelioamele urechii
externe beneficiază de examen radiologic în
cazul tumorilor invazive de conduct.
Epitelioamele urechii medii produc leziuni
distructive, cu contururi neregulate,
diagnosticul diferenţial este dificil de făcut cu
supuraţiile cronice.

146
 Patologie rino-sinusală
 Semeiologie radiologică - pe radiografii se urmăresc :
 - anomalii de formă şi volum ;
 atrofii ale mucoasei foselor nazale, cornetului, septului;
 opacităţi ale părţilor moi ;
 îngroşări în lungul pereţilor osoşi ,
 îngroşări localizate sau difuze,
 hipertrofii de cornete,
 polipi în fosele nazale sau sinusul maxilar,
 formaţiuni pseudochistice,
 opacităţi parţiale sau totale ale sinusurilor,
 imagini mixte hidro-aerice.
 modificări ale scheletului;
 deformări ,
 îngroşări sau îngustări,
 decalcificări sau distrucţii ,
 condensări.
147
 Infamaţiile :
 Sinuzita acută – poate fi examinată
radiologic în faza catarală sau supurată.În
faza catarală nu sunt modificări
radiologice.În faza de secreţie seroasă sau
purulentă apare un voal ce se intensifică,
opacitatea devenind densă. La sinusurile
frontale şi maxilare radiografiile în
ortostatism pot evidenţia nivele hidro-aerice.
Structurile osoase învecinate pot suferi
eroziuni şi demineralizări.
148
149
 Sinuzita cronică - dă imagine de îngroşare
în chenar a conturului sinusal cu reducerea
ariei de transparenţă ; în special la
sinusurile maxilare se constată imagini
polipoide datorate procesului inflamator
cronicizat.La sinusurile maxilare se pot
dezvolta chisturi mucoase rezultate după
retenţia secreţiei glandelor mucoasei după
obstrucţia inflamatoare a canalelor
glandulare.
150
 Fracturile
 Fracturile sinusurilor – pentru
evidenţierea traiectului de fractură este
necesar a se practica incidenţe adaptate
fiecărei regiuni.Semnele indirecte sunt date
de colecţii hematice, revărsatul sinusal
sanguin determină un voal, o opacitate sau
nivel hidro- aeric.
 Fracturile nasului interesează atât oasele
proprii cât şi septul. Evidenţierea lor se face
pe radiografiile de profil care pot deplasările.
151
 Corpii străini
 Când sunt radioopaci se pot evidenţia la
nivelul foselor nazale, sinusurilor maxilare
(dinţi după extrcţii) sau oricare sinus
posttraumatic, se însoţesc de supuraţii
sinusale.

152
 Tumorile
 Fosele nazale – sunt sediul tumorilor benigne – papiloame,
adenoame, osteoame, şi maligne în spacial epitelioame.
Radiografic tumorile produc opacefieri în locul transparenţelor
normale şi pot fi diferenţiate numai pe baza distrucţiei osoase
de vecinătate.
 Tumorile sinusurilor :
– Tumorile benigne – în special osteomul şi mucocelul şi alte tumori de o
varitate în funcţie de structura histologică mai rare.
Osteomul este o formaţiune osoasă cu structură histologică
de tip adult ce se întâlneşte mai mult în sinusul frontal,
celulele etmoidale şi sinusul maxilar. Radiografic apare ca o
stuctură densă, fiind de tip cortical sau trabecular.

153
Osteom sinus frontal

154
 Mucocelul – colecţie muco-epitelială organizată cu
aspect de chist ce erodează pereţii osoşi cu care
vine în contact, având ca sediu sinusul frontal,
celulele etmoide şi sinusul maxilar.
 Tumorile maligne –ele se dezvoltă cu punct de
plecare mucoasa sinusală , se manifestă radiologic
prin opacefierea sinusului, distrucţia pereţilor osoşi şi
extensia la stucturile anatomice din jur.
 Tumorile cavumului – benigne ( lipoame, adenoame)
care produc opacităţi mamelonate înaintea arcului
anterior al atlasului, maligne (epiteliomul şi sarcomul
) produc leziuni distructive ce şterg orificiile de la
baza craniului.
155
 C. Patologia laringelui
Tumorile hipofarigo- laringelui
 Tumorile benigne produc opacităţi suprapuse
structurilor normale .
 Tumorle maligne produc vegetaţii ,infiltraţii şi
ulceraţii a părţilor moi.
Examenul radiologic urmăreşte:
 completarea examenului laringoscopic, în special
pentru urmărirea extensiei inferioare,
 precizarea topografiei şi extensiei tumorii,
 cointeresarea osteo- cartilaginoasă,
 gradul stenozei.
156
Diagnosticul imagistic în
oftalmologie
Metode imagistice:
 Radiografia craniană,
 Ultrasonografia
 C.T
 I.R.M.

157
 Fracturile
 Traiectele de fractură sunt evidenţiate prin radiografii, unele
traiecte de fractură ale orbitei sau bazei craniului difuzează la
canalul optic şi fanta sfenoidă.
Tumorile
 Produc leziuni ale pereţilor orbitari, canalului optic sau fantei
sfenoidale cu punct de plecare orbita sau fiind penetrante
din endocraniu sau sinusurile feţei.
Patologia globului ocular:
 Informaţii semnificative se obţin ultrasonografic asupra
componentelor globului ocular.
 Radiografia îşi păstrează importanţa în depistarea corpurilor
străine.
Patologia căilor lacriale
 Se studiază folosind o substanţă de contrast iodată
hidrosolubilă ; C.T dă informaţii anatomo- funcţionale.
158
 Diagnostic imagistic în

obstetrică-
Metode imagistice:
ginecologie
 radiografia simplă pune în evidenţă calcificările aparatului
genital - fibroame calcificate, leziuni T.B.C, chisturi calcificate,
etc.
 ultrasonografia transabdominală, transabdominal, doppler;
 histerosalpingografia H.S.G - determină conturul organelor
genitale interne cu ajutorul substanţei de contrast.
 I.R.M
 mamografia
 galactografia injectarea de substanţă de contrast în canalele
galactofore.
 imagistică intervenţională ecoghidată a sterilităţii.
159
160
 Tumorile uterine:
 Polipii uterini dau lacune sesile sau pediculate,
 Fibromiomul - cu dezvoltare submucoasă dau
imagini lacunare la H.S.G. în dezvoltarea subseroasă
se obţin informaţii U.S. La H.S.G trompele încojoară
exteriorul unui fibrom, iar după 24 de ore (proba
Cotte) lipiodolul pătruns în peritoneu mulează
tumora.
 Histerosalpingografie, imagine lacunară la
nivelul uterului, fibroleiomiom.
 Cancerele- la H.S.G apar imagini lacunare de
dimensiuni variabile, neregulate, mergand până la
amputarea unei părţi din cavitatea uterină.
Informaţii complementare sunt date de C.T. şi
I.R.M. 161
Fibroleiomiom

162
 Tumorile ovariene
 Pe radiografia abdominală simplă pun în evidenţă
prezenţa calcificărilor ovariene, formaţiuni dentare
din chisturile dermoide.ecografia a înlocuit explorările
invazive.

163
 Diagnosticul sterilităţii prin H.S.G
 Lipsa permeabilităţii căilor genitale feminine, de
cauze multiple ( anomalii, inflamaţii şi sechele
ale acestora, tumori) se caracterizează prin
H.S.G. Permeabilitatea trompelor este atestată
de revărsarea substanţei de contrast după 24
de ore în peritoneu (proba Cotte).

164
 Radiodiagnosticul în obstetrică
 Ecografia permite urmărirea evoluţiei sarcinii –
sarcina unică, multiplă, prezentaţie, poziţie, inserarea
placentei, morfologia fetală cu diagnosticul antenatal
al malformaţiilor, cu indicaţia de întrerupere a sarcinii
la malformaţiile neviabile.

165
Patologia netumorală a glandei
mamare
 Maladia fibro-chistică-  Mastita - imagini
proliferarea benignă a ce merg de la o
stromei sânului se
creştere difuză a
manifestă prin opacităţi
rotunde sau lobulate . opacităţii până la
imaginea unui
abces.

166
 Patologia tumorală
 Patologia tumorală

 lipomul

167
 fibro- adenomul

 chistul 168
 Toate dau imagini opace unice sau multiple,
bine delimitate rotunde sau policiclice
înconjurată de o imagine netă periferică
semn de benignitate, la mamografie,
ecografia aduce informaţii despre consistenţa
tumorii.

169
 Tumorile maligne
 Semne directe: - opacitate neregulată, stelată în ţesuturile
vecinate cu prelungiri în ţesuturile vecine; opacitate rotundă
sau ovară cu contururi neregulate fără prelungiri; pseudochist;
opacitate difuză a întregii glande cu îngroşare cutanată şi
subcutanată .

170
 Semne indirecte – îngroşarea tegumentului,
retracţiile pielii, ombilicarea mamelonului;
calcificările extrem de fine, pulverulente sau
sub formă de bastonaşe în opacitate.
Tumorile intracanaliculare benigne sau
maligne se evidenţiază prin galactografie se
traduc prin lacună, dilataţii canaliculare şi stop
a substanţei de contrast.

171
Diagnosticul imagistic în
endocrinologie
 Metode imagistice:
 U.S
 I.R.M
 Angiografie.
 Glandele care beneficiază de
investigaţie imagistică sunt : hipofiza,
tiroida, suprarenala.
172
173
174