Standardul ISO 17025

“Cerinte generale pentru competenta laboratoarelor

de incercari si etalonari”
 Ce este Standardul ISO 17025 ?

SR EN ISO/CEI 17025 este:

 cel mai important standard de metrologie pentru etalonare.
 un standard global pentru competenta tehnica a laboratoarelor de incercari si
etalonari.
 ISO/IEC 17025 specifică cerintele generale pentru competenta şi functionarea
consecventă a laboratoarelor care desfăşoară încercări şi etalonări, inclusiv
prelevări.
 Acreditarea laboratorului de metrologie ofera capabilitatea firmei de a oferi
etalonari avand certitudinea obtinerii unor rezultate valide.
 Acreditarea ISO 17025

Atestarea este o "emitere a unei declaratii, bazata pe o decizie in urma unei analize care
stipuleaza ca indeplinirea cerintelor specificate a fost demonstrata“

Acreditarea implica deci evaluarea prealabila a conformitatii organizarii si functionarii

acelei organizatii, in raport cu un referential cunoscut si acceptat, in cazul nostru ISO
17025.

Acreditarea unei organizatii este de fapt o recunoastere oficiala atat a existentei unei
anumite competente a acesteia (la un moment dat) cat si a mentinerii in timp a acestei
competente (pe durata de valabilitate a acreditarii). Ea este deci o dovada a credibilitatii
de care beneficiaza organizatia respectiva.

In prezent, conform Legii 245/2002, singurul organism de acreditare de la noi din tara
pentru laboratoarele de etalonare este Organismul National de Acreditare RENAR.

Acreditarea unui laborator presupune, pe langa efortul profesional sustinut al echipei

acestuia si un efort financiar sporit din partea conducerii firmei necesar pentru echiparea
laboratorului cu aparatura performanta si specializarea personalului.
 Cui i se adresează acest standard?

 ISO 17025 este aplicabil în toate organizatiile care realizează încercări şi

etalonări. Aceasta include laboratoare cu diverse niveluri de independentă şi
organizatii în care încercările şi etalonările fac parte din inspectie sau certificarea
conformitătii produsului.

 Standardul international este aplicabil în toate laboratoarele, indiferent de numărul

de personal sau de extinderea domeniului activitătilor de încercare şi etalonare.

 De asemenea, cerintele ISO/IEC 17025 pot fi utilizate şi de clientii laboratoarelor,

autoritătile de reglementare, organizatiile şi schemele care utilizează evaluări-
pereche, organisme de acreditare şi alte tipuri de organizatii şi organisme, pentru
confirmarea sau recunoaşterea competentei laboratoarelor.
 Ce efecte produce aplicarea ISO/IEC 17025?

 înlesneste cooperarea între laboratoare şi alte organisme şi va asista schimburile de

informatii şi experientă, precum şi armonizarea standardelor şi procedurilor.
 elaborarea şi punerea în aplicare a unei politici bazate pe impartialitate şi
confidentialitate;
 stabilirea unor procese sistematice, care iau în considerare riscurile şi oportunitătile,
precum şi cerintele aplicabile fiecărui domeniu de încercare şi etalonare în parte;
 conştientizarea profundă a personalului în privinta importantei implementării
cerintelor standardului, pentru creşterea eficientei proceselor;
 implicarea mai largă a personalului laboratoarelor în îmbunătătirea proceselor
sistemului de management şi, implicit, în dezvoltarea business-ului organizatiei
 elimină diferentele de exprimare dintre laboratoarele de încercare şi cele de
etalonare etc.
 Beneficiile implementarii ISO 17025

 capabilitatea societatii care detine un astfel de laborator de a verifica oricand calitatea

produselor, avand certitudinea obtinerii unor rezultate valide
 imagine imbunatatita in ceea ce priveste calitatea produselor supuse incercarilor
 posibilitatea verificarii permanente a incadrarii produselor in limitele calitative impuse
de legislatia aplicabila
 depistarea la timp a produselor neconforme evitand pierderile suplimentare
 eliberarea unor documente de calitate care sa garanteze conformitatea produselor
livrate, conformitate
 Incertitudinea de măsurare

Pe langa cerintele referitoare la sistemul calitatii, competenta tehnica, documentatie,

standardul indruma laboratoarele de etalonare sa analizeze incertitudinea fiecarei etalonari
si sa o introduca in certificatul de etalonare odata cu rezultatele.

Estimarea incertitudinii de masurare se bazeaza pe cunoastrea modului de efectuare a

metodei, a domeniului de masurare, a experientei anterioare si a calculelor statistice
(abatere standard), etc.

Pentru determinarea incertitudinii se pot folosi unul sau mai multe din urmatoarele
publicatii:

SR Ghid ISO/CEI 98-3 "Incertitudine de masurare; Partea 3: Ghid pentru exprimarea

incertitudinii de masurare (GUM:1995)“

EA - 4/02 "Exprimarea Incertitudinii de Masurare in Etalonari“

SR ENV ISO 14253-2 "Specificatii geometrice pentru produse (GPS) Verificare prin
masurarea caracteristicilor pieselor si echipamentelor de masurare" - Ghid pentru
exprimarea incertitudinii de masurare la etalonarea echipamentelor de masurare si la
verificarea produselor.
 NOŢIUNI TEORETICE
ŞI APLICAŢII PRACTICE PENTRU ESTIMAREA
INCERTITUDINII DE MĂSURARE
Ce presupune validarea unei metode

1. Procesul de stabilire a caracteristicilor de performanţă şi limitelor unei metode şi identificarea

influenţelor care pot schimba aceste caracteristici şi cât de mult. Ce analiţi se pot determina, în ce
matrice şi în prezenţa căror interferenţe? În aceste condiţii, ce nivele de exactitate şi fidelitate pot fi
atinse?
2. Procesul de verificare a faptului că o metodă corespunde scopului, de exemplu pentru rezolvarea
unei probleme analitice particulare.

Validarea echipamentelor este folosit pentru a descrie procesul de stabilire că un echipament, într-un
anumit moment, este capabil să funcţioneze conform specificaţiilor proiectate. Acest proces poate fi
realizat de exemplu cu ajutorul verificărilor de etalonare sau de performanţă.
Material de referinţă (RM)
- material sau substanţă ale cărei una sau mai multe valori proprii sunt suficient de
omogene şi bine stabilite pentru a fi folosite pentru etalonarea unui aparat,
evaluarea unei metode de măsurare sau pentru alocarea / atribuirea valorilor
materialelor /substanţelor.

Material de referinţă certificat (MRC)

- material de referinţă, însoţit de un certificat, ale cărui una sau mai multe valori
proprii sunt certificate printr-o procedură care stabileşte trasabilitatea acestora în
condiţiile unei realizări de acurateţe a unităţii în care valorile proprii respective sunt
exprimate şi pentru care, fiecare valoare certificată este însoţită de o incertitudine
calculată pentru un anumit nivel de încredere
 Ce reprezinta erorile (unei măsurări) ? - diferenţa între un rezultat individual şi
valoarea adevărată a măsurandului. Eroarea este o singură valoare.
Deoarece valoarea adevărată nu poate fi determinată, în practică se foloseşte valoarea
convenţional adevărată.

Eroare întâmplătoare:
1. Apare / rezultă din variaţiile neprevăzute.
2. Diferenţa dintre rezultatul unei măsurări şi media obţinută dintr-un număr infinit de măsurări
ale aceluiaşi măsurand realizate în condiţii de repetabilitate.
3. Eroarea întâmplătoare este egală cu diferenţa dintre eroare şi eroarea sistematică.
Deoarece se pot efectua numai un număr finit de măsurări este posibil să se determine
numai un estimat al erorii întâmplătoare.

Aceste efecte întâmplătoare dau variaţii în observaţiile repetate asupra măsurandului. Eroarea
întâmplătoare a unui rezultat analitic nu poate fi compensată prin corecţie dar poate fi în mod
uzual redusă prin creşterea numărului de observaţii.
Eroarea sistematică.
1. Diferenţa dintre media obţinută dintr-un număr infinit de măsurări ale aceluiaşi măsurand realizate
în condiţii de repetabilitate şi valoarea adevărată a măsurandului.

2. Eroarea sistematică este egală cu diferenţa dintre eroare şi eroarea întâmplătoare. Ca şi valoarea
adevărată, eroarea sistematică şi cauzele acesteia nu pot fi cunoscute.

3. Componentă a erorii care, pe parcursul unui număr de analize ale aceluiaşi măsurand, rămâne
constantă sau variază în mod previzibil. Ea este independentă de numărul de măsurări executate şi
de aceea nu poate fi redusă prin creşterea numărului de analize în aceleaşi condiţii de măsurare.

Erorile sistematice constante, cum ar fi reducerea corespunzătoare a unui martor a reactivilor dintr-o
încercare sau inexactitatea în calibrarea unui instrument multipunct, sunt constante pentru un anumit
nivel al valorii măsurate dar pot varia cu nivelul valorii măsurate.
Abaterea standard

- măsură a modului în care valorile sunt împrăştiate faţă de medie, într-o distribuţie a valorilor.
- în practică, se foloseşte de obicei o probă nu întreaga populaţie. În aceste condiţii abaterea
standard s pentru o anumită probă se calculează cu formula:
CE ÎNSEAMNĂ INCERTITUDINE DE MĂSURARE?

1. = parametru, asociat rezultatului unei măsurări, care caracterizează

dispersia valorilor ce, în mod rezonabil, pot fi atribuite măsurandului;
2. =limitele intervalului de valori care, cu o anumită probabilitate include
valoarea adevarată a masurandului;
3. =partea rezultatului de după corecţie

CORECŢIA ÎN CAZUL MĂSURĂRILOR → VALOARE ADAUGATĂ ALGEBRIC REZULTATULUI

BRUT AL UNEI MĂSURĂRI PENTRU COMPENSAREA ERORII SISTEMATICE
 Incertitudinea de măsurare este asociată rezultatului unei măsurări, iar
fără specificarea acestui parametru rezultatele măsurărilor nu pot fi comparate
nici între ele şi nici cu valorile de referinţă date în specificaţii tehnice sau
standarde.

Este foarte important ca modalitatea de estimare a incertitudinii de măsurare să

fie uniformă în întreaga lume pentru ca rezultatele măsurărilor efectuate în
diferite ţări să poată fi uşor comparate.

Evaluarea incertitudinii nu este niciodată o misiune de rutină şi nici o

operaţie pur matematică, aceasta depinde de cunoaşterea temeinică a naturii
măsurandului şi a măsurării. Calitatea şi utilitatea incertitudinii stabilite pentru
rezultatul unei măsurări depind, în ultima instanţă, de înţelegerea, analiza critică
şi probitatea celor ce contribuie la evaluarea ei.
 Principalele surse de incertitudine

În practică incertitudinea unui rezultat poate apărea din mai multe surse, cum ar fi:
 definirea incompletă a problemei,
 modalitatea de prelevare,
 defectele de matrice şi interferenţele,
 condiţiile de mediu,
 incertitudini ale echipamentelor de cântărire şi volumetrice,
 valorile de referinţă,
 aproximările introduse în metodele şi procedurile de măsurare
 variaţia întâmplătoare.
1. Incertitudinea de măsurare trebuie evaluată şi menţionată când:
- este importantă pentru utilizarea ulterioară a rezultatelor (luarea unor decizii);
- solicită clientul;
- poate afecta satisfacerea anumitor limite specificate.

2. Incertitudinea de măsurare:
- trebuie şi poate fi evaluată în metodele de încercare cantitative;
- nu este obligatorie, dar poate fi evaluată când, în metodele de încercare
cantitative, au fost tratate sursele de incertitudine;
- nu poate fi evaluată în metodele de încercare calitative;
ETAPELE DE DETERMINARE A INCERTITUDINII

Etapa 1 : Formalizarea şi clarificarea problemei

- Definirea măsurandului;
- Analiza procesului de măsurare;
- Modelarea matematică a procesului de măsurare.

Etapa 2 : Calculul incertitudinii tip

- Metoda de evaluare de tip A
- Metoda de evaluare de tip B

Etapa 3 : Determinarea incertitudinii compuse

Etapa 4 : Determinarea incertitudinii extinse
Etapa 5 : Exprimarea incertitudinii de măsurare
Procesul de estimare a incertitudinii
Incertitudine standard
u (xi) – incertitudinea rezultatului măsurării exprimată ca abatere standard

Incertitudine standard combinată

uc (y) – incertitudinea standard a rezultatului măsurării când rezultatul este obţinut din valorile unui
număr de alte cantităţi, egal cu rădăcina pătrată pozitivă a sumei termenilor, termenii reprezentând
mărimea varianţelor şi covarianţelor acestor cantităţi, mărime care arată cum rezultatul măsurării
variază funcţie de aceste cantităţi.

Incertitudine extinsă
U – cantitate care defineşte un interval în care se presupune că se încadrează măsurandul cu un nivel
particular de încredere.
NOTĂ – U se obţine prin multiplicarea uc(y), incertitudinea standard combinată, cu un factor de acoperire k.

Factor de acoperire k
k – factor numeric folosit ca un multiplu al incertitudinii standard combinate în scopul obţinerii
incertitudinii extinse
NOTĂ - Alegerea factorului k se bazează pe nivelul de încredere dorit. Pentru un nivel de încredere de 95%, k este
2 iar pentru 99,73 % este 3.

verificare – confirmare, prin examinare şi predicţie, a unei evidenţe obiective conform căreia cerinţele
specificate sunt îndeplinite
 Principii generale privind determinarea incertitudinii (cuantificarea
incertitudinii, măsurările şi incertitudinea, raportarea incertitudinii)

Componenta de tip A a incertitudinii de măsurare: se determină pe baza

rezultatelor obţinute prin repetarea măsurării.
Exemplu: componenta de tip A a incertitudinii de măsurare a mediei aritmetice
obţinută dintr-o serie de n măsurări, efectuate asupra aceluiaşi măsurand în condiţii
de repetabilitate.

Componenta de tip B a incertitudinii de măsurare: se evaluează pe baza

informatiilor disponibile privind variabilitatea posibila a marimii.
Exemplu: toleranta data de balanta analitica, cilidru, pipete etc