COMPOSTAREA - COMPOSTUL

 COMPOSTAREA - constă într-un proces complex de

transformări microbiene, biochimice, chimice şi fizice pe care le
suferă deşeurile organice, vegetale şi animale, de la starea lor
iniţială şi până ajung în diferite stadii de humificare.

 COMPOSTUL - este un produs obţinut printr-un proces aerob,

termofil, de descompunere şi sinteză microbiană a substanţelor
organice din produsele reziduale.
Ce se poate composta?

 Se pot composta toate deşeurile organice din gospodărie:

resturile de legume, fructe, frunze, coji de ouă, resturi de
mâncare fără carne, florile tăiate ofilite, zaţ de ceai şi
cafea, pene, păr, lână, resturi de pânză, iarbă tăiată,
crenguţe mărunţite.
Avantajele compostării:

 Se reduce cantitatea de deşeuri din gospodărie;

 Se produce compost bogat în humus, care se poate utiliza la

îmbunătăţirea calităţii solului din grădină;

 Se reduce poluarea mediului;

 În procesul de compostare circuitul materiei în natură are loc

sub ochii noştri, poate fi urmărit îndeaproape, având caracter
educativ.
PARAMETRII COMPOSTĂRII:
 APA – există un optimum de umiditate, de 50–60%, care favorizează procesele
din cadrul compostării.

 AERUL - aerisirea adecvată determină dezvoltarea microorganismelor cu

specificitate pentru compostare. În absenţa aerului sunt favorizate procese de
fermentare anaerobe, generatoare de substante cu miros neplăcut.

 CĂLDURA – temperatura potrivită pentru compostare este în zona 50–60oC.

Este domeniul optim pentru înmulţirea microorganismelor responsabile de
procesele de descompunere. De asemenea, la această temperatură nu se mai sunt
distruşu agenţii patogeni, insectele dăunătoare, ouăle şi larvele acestora, seminţele
de buruieni.

 RAPORTUL C/N – este important raportul C/N. Diferite tipuri de deşeuri au

diferite rapoarte C/N şi calitatea compostului rezultat este diferită. Este necesară
cunoaşterea acestui raport şi amendarea cu materiale de corectare a sa. El trebuie
adus în intervalul potrivit de 30/35. La sfârşitul procesului el ajunge în jurul
valorii de 20.
 GRADUL DE MĂRUNŢIRE AL DEŞEURILOR - pentru o
descompunere rapidă a materialului este important ca toate
componentele acestuia să fie mărunţite. Prin aceasta creşte suprafaţa
de acţiune a microorganismelor, deoarece locul de desfăşurare a
proceselor de descompunere este la suprafaţa corpurilor solide.

 Introducerea unui inocul bioactiv. Procesul de compostare

trebuie stimulat cu inocul bioactiv. Acesta poate fi un produs de
sinteză sau nămol de la staţiile de epurare.

 Substanţe mineralizante: înaintea procesului de compostare se

adaugă mineralizanţi: azotat de amoniu (cu 37-40% substanţă activă),
0,75–0,85% superfosfat de calciu (17% substanţă activă), 1%, sulfat
de magneziu. În alte cazuri se adaugă uree, fosfat de amoniu şi sulfat
de magneziu.
De-a lungul desfăşurării procesului pot să apară
abateri ale parametrilor de compostare:

 Întreruperea fluxului de aer - se intensifică

activitatea microbiană anaerobă.

 Apar mirosuri neplăcute - generate de alcooli şi acizi

organici volatili formaţi rapid. pH-ul sistemului se reduce.
Restabilirea regimului de funcţionare se face în 4–6 zile.

 Creşterea umidităţii - favorizează dezvoltarea

populaţiilor microbiene anaerobe cu aceleaşi efecte.
FAZELE COMPOSTĂRII

 FAZA 1: fermentare mezofilă, 25-40°C; are loc creşterea

populaţiilor de microorganisme şi însămânţarea cu nămol biocativ;
 FAZA 2: fermentare termofilă, la 50-60°C. Se descompun
celuloza, hemiceluloza, lignina şi alte materiale rezistente chimic.
Limita superioară a stadiului termofil este de 70°C. Menţinerea timp
de o zi la această temperatură asigură distrugerea patogenilor şi
contaminanţilor;
 FAZA 3: maturare. Se desăvârşesc unele procese de
descompunere:
- metabolizarea substanţelor carbonate uşor fermentabile
(celuloza 65 - 24g%);
- îmbogăţirea cu substanţe rezistente la descompunere (lignina
14 - 30 g%);
- acumulare de azot proteic (1,2-2,5g%);
- sinteza de humus;
- acumulare de substante minerale.
În ce fel de gospodării se poate aplica
compostarea?

 Procesul de compostare se poate aplica în orice tip de

gospodărie, de la casele particulare din zona rurală sau de la
oraş, la locuinţele din blocuri.

 Metodele diferă în funcţie de tipul de locuinţe.

Compostarea are efecte negative ?

 Compostarea nu are efecte negative, în urma procesului de

compostare nu iau naştere substanţe dăunătoare mediului
înconjurător.

 După selectarea materialului organic din deşeuri, acesta nu

mai este gunoi, el se transformă în substanţă din care, cu
ajutorul naturii, fabricăm sol vegetal.
De cât timp avem nevoie pentru a
produce compost?

 În funcţie de componenţa deşeurilor organice în 3 - 4 luni

putem obţine un îngrăşământ organic de calitate şi în 5 – 6
luni compost care poate fi folosit ca sol vegetal.
Compostarea locală
 Din antichitate este cunoscut faptul că deşeurile organice
se pot composta şi astfel refolosi.

 Substanţa obţinută în acest mod se poate folosi ca

îngrăşământ organic sau sol vegetal.

 Mai puţini sunt cei care ştiu ce metodă este aplicată.

Cum să compostăm?
 Lada de compost se aşează într-un loc ferit de soare,
aproape de gospodărie. Pe fundul lăzii se pun cca. 20 cm
de deşeuri fibroase peste care se împrăştie puţin
îngrăşământ organic.

 Lada de compost poate fi de mai multe tipuri: din

scânduri asamblate, plasă de sârmă zincată întinsă în jurul
unor pripoane etc.

 Dimensiunile optime sunt: 80x80x80 cm sau 95x95x75

cm sau 100x100x100 cm.
Ce trebuie evitat?
 Materialele bolnave, infestate de dăunători;

 Seminţele buruienilor anuale, rădăcinile buruienilor

perene;

 Praful provenit din aspirator;

 Untdelemn, ulei;

 Resturi de carne;

 Ambalaje care conţin aluminiu sau mase plastice.

 Care este deci primul pas care trebuie făcut?
 Toate resturile „verzi” din bucătărie (coji de cartofi, resturi de
fructe, de zarzavat, alimente vegetale) se adună într-un vas
special.

 La acest amestec se pot adauga: coji de ouă, ziare alb-negru tăiate

fâşii, zaţ de cafea şi ceai, păr, pene.

 Se adaugă un strat de pământ de cca. 5 cm şi alt strat de deşeuri

organice compostabile.

 Continuăm în acest mod, având grijă ca ultimul strat să fie din

pământ acoperit cu iarbă sau frunziş.

 După 3-6 luni se poate cerne compostul care se poate utiliza ca

îngrăşământ organic pentru plantele din gradină sau ghivece.
Câteva sfaturi utile:
 Amestecam deseurile uscate cu cele umede, pe cele fine
cu cele fibroase.

 Înainte de a le arunca în compost resturile de iarbă

trebuie amestecate cu materiale fibroase mai robuste ca
să nu putrezească (resturi de paie, hârtie de ziar alb-
negru, resturi de crengi mărunţite).

 Resturile organice trebuie tocate, marunţite în bucăţi de

aproximativ 5 cm.

 Pentru a accelera procesul de compostare, amestecul se

remaniază (rearanjează) la fiecare 2-3 luni, pentru a
asigura o aerare mai bună.
CARACTERISTICILE COMPOSTULUI MATUR:

 Se prezintă ca un produs omogen de culoare brun închis sau

negru.
 Mirosul este de pamânt reavăn fără alte mirosuri neplăcute.
 Mărimea particulelor este mai mica de 1,2 cm.
 Este un produs stabil (capabil să fie stocat pentru o perioadă
rezonabilă de timp fără să îşi piardă caracteristicile nutritive).
 Nu conţine seminţe viabile de buruieni.
 Nu conţine fitotoxine sau contaminanţi vizibili.
 Are pH-ul între 6,0–7,8.
Introducere

 Vermicompostul sau Vcompostul este amestecul heterogen al

compostării resturilor vegetale şi deşeurilor alimentare de către
anumite specii de viermi (râme).

 Compostul rezultat, format din apă, nutrienţi solubili şi

bacterii este un excelent fertilizant organic.

 Viermii mănâncă aproximativ cât jumătate din greutatea

corpului lor, iar compostul este gata în patru luni şi jumătate.
 Specii potrivite de viermi
 Cele mai folosite specii de viermi (folosiţi pentru
compostare) sunt Eisenia foetida, Perionyx
excavatus, dar şi viermii europeni din specia
Eisenia hortensis care sunt şi cei mai toleranţi în
mediu acid.

 Aceste specii se găsesc în soluri bogate în substrat

organic din Europa şi America de Nord şi trăiesc în
vegetaţie aflată în putrefacţie, compost şi în grămezi de
materie organică aflate în descompunere. Întrucât ei
trăiesc la mică adâncime în pământ şi se hrănesc cu
materia vegetală din sol, se adaptează uşor la hrana
cu deşeuri alimentare sau vegetale din coşurile de
gunoi.

 Viermii folosiţi în compostare se pot cumpăra de pe

internet, din ferme speciale sau din magazinele ce
conţin articole de pescuit, unde sunt vânduţi ca
momeală. Pot fi colectaţi de asemenea din composturi şi
grămezi de materie organică aflate în descompunere.
Echipamentul necesar

Containerele folosite pentru vermicompost variază mult în funcţie de

mărimea sistemului dorit. Containerele de compostat pentru grădină sunt
făcute din cărămizi aşezate în forma unei cutii. Pentru apartamente se pot
folosi ca recipiente de compostare, găleţi de plastic refolosite sau
containere speciale pentru compostare, ce se găsesc în comerţ.

Alte echipamente şi materiale necesare pentru o astfel de compostare

sunt: o lingură mare cu care se amestecă conţinutul recipientului; un filtru
şi un vas mare folosite pentru a filtra reziduurile lichide şi lichidul uzat;
vase folosite pentru a depozita lichidul rezultat.
In procesul viermicultivării trebuie să se respecte următoarele
etape:

a) pregătirea substratului nutritiv;

 Substratul nutritiv de bază poate fi alcătuit din dejecţiile animalelor, după
fermentare.
 Dejecţiile care nu au fost supuse fermentării (cu excepţia celor de iepure) nu
pot fi folosite în calitate de substrat nutritiv.
 După fermentare substratul nutritiv este supus analizelor chimice.
 Dacă aceasta nu este posibil, atunci pentru a determina calitatea substratului
nutritiv se foloseşte testul "50 râme", care constă în următoarele: într-o
ladă se plasează o cantitate anumită de substrat nutritiv, pregătit pentru
viermicultivare (3-5kg), în care se plaseză 50 râme mature.
 După 24 ore indivizii sunt număraţi şi se determină starea lor fiziologică.
 Dacă toate râmele sunt vii şi active, atunci substratul nutritiv poate fi folosit
în procesul de viermicultivare.
 Atunci când râmele au părăsit substratul sau sunt pasive, pregătirea
substratului trebuie continuată, până la momentul când râmele nu vor părăsi
mediul de trai.
b) formarea parcelelor, lojelor, sectoarelor,
grămezilor;

 Pentru gospodăriile mari, dimensiunile sectoarelor

sunt de 1 m lăţime şi 50 m lungime, în care grosimea
substratului nutritiv trebuie să fie de 25-35 cm (vara)
şi 35-45 cm (iarna).

 Sectoarele se împart în loje, dimensiunile acestora

fiind de 1 m lăţime şi 2 m lungime. Aşadar, un sector
este alcătuit din 25 loje.

 Intr-o lojă trebuie să fie plasat până la 1 tonă de

substrat nutritiv. Alegerea locului pentru viermicultivare
joacă un rol important în procesul de prelucrare a
deşeurilor organice.

 Dacă conform testului "50 râme" substratul este

calificat benefic pentru viermicultivare, în el se plasează
râmele.
c) plasarea în substrat a râmelor şi transferarea lor pe
parcursul procesului bioconversiei în sectoare noi;
 Inainte de plasarea râmelor substratul se stropeşte abundent.

 Plasarea râmelor se efectueaza ziua, deoarece sub influenţa luminii ele se ascund
repede în substrat.

 Pe parcursul procesului tehnologic de prelucrare a deşeurilor organice trebuie ţinut

cont de respectarea cerinţelor expuse mai sus.

 Dacă într-o lojă au fost plasate 30 - 100 mii indivizi, atunci procesul de prelucrare
durează 6 luni.
 După prelucrarea completă a substratului nutritiv, este
necesară reamplasarea râmelor în loje noi.

 Acest proces decurge astfel: timp de 14 zile nu se dă hrană suplimentară, după

care de-a lungul lojei (sectorului) se adaugă substratul nutritiv, pe centru.

 Râmele se încadrează în acest substrat nutritiv şi se înlătură împreună cu el,

plasându-se în alte loje (grămezi) cu substrat nutritiv.
d) colectarea biohumusului şi pregătirea lui pentru utilizare sau
păstrare.

 Biohumusul obţinut este uscat, cernut şi ambalat în saci din

polietilenă sau este administrat în stare brută pe câmpuri.

 Dintr-o tonă de deşeuri organice pe parcursul a 6 luni se pot

obţine 500-600 kg de biohumus.
 Vermicultura la scară largă
 Vermicompostarea la scară largă este practicată în Canada,
Italia, Japonia, Filipine şi SUA.

 Unele sisteme folosesc un cordon pluristratificat care funcţionează ca

un container în care viermii pot să trăiască.

 Deşi acest sistem nu are bariere fizice pentru a preveni evadarea viermilor
(teoretic aceştia nu ar trebui să evadeze, datorită abundenţei în materie
organică cu care se pot hrăni), adesea se folosesc pardoseli de beton pentru a
preveni apariţia prădătorilor.
 Vermicultura la scară mică
 Pentru a face o compostare cu viermi acasă, se găseste o
mare varietate de containere special adaptate în comerţ.
Cele mai bune containere sunt cele confecţionate din
plasticuri semi-reciclate. Cele din lemn se degradează
mai uşor şi au nevoie de înlocuire.

 Acest tip de vermicultură este potrivită pentru a

transforma resturile provenite din bucătărie în
îngrăşăminte organice de o calitate superioară. Viermii
pot descompune materia organică fără nici un efort
suplimentar din partea omului.

 Viermii de pământ şi bacteriile sunt principalii

biocatalizatori în degradarea resturilor alimentare. Alte
specii care contribuie la degradarea unor astfel de
deşeuri sunt: insecte, alţi viermi de pământ şi
mucegaiuri.
 Condiţii de compostare
 Viermii necesită oxigen, aşa că recipientul trebuie
să respire. Aceasta se poate realiza prin îndepărtarea
materialului compostat, crearea unor orificii prin
care aerul să pătrundă în coş sau utilizarea unui
container în flux continuu. Dacă se crează condiţii
de anaerobioză, atunci se produc substanţe puternic
odorizante şi se crează un mediu toxic pentru
viermi.

 Pentru o compostare în flux continuu se poate

dispune o ţeavă prin care se extrage lichidul în
exces, iar acest lichid se poate utiliza ca
îngrăşământ pentru plante. În flux continuu nu se
acumulează lichide în exces, ci ar putea fi necesar
un ados de lichide.

 pH-ul ar trebui să fie uşor alcalin. Creştera pH-

ului se poate realiza prin adăugarea ocazională de
carbonat de calciu sau se pot adăuga coji de ouă.

 Viermii preferă temperaturi cuprinse între 15 şi 21

de grade Celsius.
 Recoltarea compostului

 Compostul este gata atunci când nu mai conţine urme de material

organic neconsumat.

 Există mai multe metode de recoltare, depinzând de scopul pentru

care se foloseşte compostul.
 Probleme
 Rezultarea unor mirosuri neplăcute, datorită unei abundenţe de
deşeuri care permit crearea condiţiilor de anaerobioză şi rezultă prin
urmare amoniacul şi alte substanţe puternic odore.

 Pentru a preveni apariţia unor astfel de mirosuri se recomandă:

 introducerea de ziare în interiorul containerului pentru o mai bună
aerare şi absorbţie a lichidelor;
 a nu se mai introduc alte deşeuri organice până când nu se termină
compostarea.

 Rozătoarele pot fi atrase de anumite alimente şi mirosuri, provenite

de la aceste containere. Această problemă se rezolvă prin utilizarea
unui recipient de compostare sigilat, dar apare problema alimentării
cu oxigen.

 În perioada călduroasă, aceste containere atrag multe insecte şi

muşte, dacă nu sunt acoperite.
Avantaje
 Îmbunătăţirea însuşirilor fizico-chimice ale solului:
 Ados de microorganisme, hormoni (auxine), enzime
(fosfataze, celulaze);
 Capacitate de reţinere a apei îmbunătăţită;
 Intensifică germinarea, creşterea plantelor.

 Economic

 Ecologic