Sunteți pe pagina 1din 19

Predici la Praznicele Imparatesti:

predici tematice dogmatice


Idei de predică pentru Praznicul
Buneivestiri
• 1. Este un praznic împărătesc dar şi o sărbătoare
a Maicii Domnului.

• - Este praznic împărătesc pentru că se referă la


Împăratul Hristos, Care a fost zămislit în
pântecele Fecioarei.

• - Este sărbătoare a Maicii Domnului pentru că se


referă la Cea Care a participat la zămislirea şi
întruparea lui Hristos.
• Sfântul Grigorie Palama, Omilia 57, 3: Dar acela, luând
în seamă reaua sfătuire a răzbunătorului, a călcat
porunca, s-a arătat nevrednic, a căzut din arvună şi a
întrerupt scopul cel dumnezeiesc. Însă harul lui
Dumnezeu fiind neschimbat şi sfatul lui nemincinos,
alegerea se face din cei ieşiţi din acela, ca dintre mulţi
să se găsească un primitor destoinic al acelei
dumnezeieşti înfieri şi al acelui har - care să slujească
desăvârşit sfatului lui Dumnezeu -, şi să se arate vas
vrednic pentru unirea cea după ipostas a firii
dumnezeieşti şi omeneşti, [unire] care nu numai aşază
sus firea noastră, ci şi îndreaptă neamul ei.
• Astfel s-a arătat Fecioara, Copila lui Dumnezeu şi
Maica lui Dumnezeu. De aceea şi este numită cu har
dăruită de arhanghelul Gavriil, ca cea cu adevărat
aleasă între aleşi şi vas fără prihană, neîntinat şi
vrednic să cuprindă şi să împreună-lucreze cu Ipostasul
cel dumnezeiesc-omenesc. Pe Aceasta, aşadar, de mai
înainte o orânduieşte Sieşi, mai înainte de veci, şi o
alege dintre cei din veac, şi o învredniceşte mai mult
decât toţi de har, făcând-o sfântă a sfintelor chiar şi
înainte de naşterea ei cea străină. De aceea I-a şi
bineplăcut ca Ea să locuiască în sfintele sfinţilor,
primind-o încă de pruncă ca tovarăşă de Cort şi
împreună locuitoare cu El.
• 2. Vrednicia Fecioarei nu se datorează numai
virtuţilor ei, ci mai ales rodului pântecelui ei.

• Prin urmare, cultul Maicii Domnului este


strâns legat de hristologie: Bucură-te că eşti
scaun Împăratului, bucură-te că porţi pe Cel
Care poartă toate.
• 3. Bunavestire este început al tuturor
praznicelor împărăteşti: Astăzi este începutul
mântuirii noastre.
• - Este începutul împăcării oamenilor cu Tatăl,
care pune început Treimic lucrării de mântuire
a lui Hristos.
• Paradigme / tip-împlinire a tipului.

• - Fecioara Maria este noua Evă.

• - După cum în Rai prin femeie a început


căderea, acum, tot prin femeie, a început tot
binele.
• - Raiul fizic este înlocuit de Raiul cel
duhovnicesc – Biserica.

• - Omul cel vechi era Adam – Omul cel Nou


este Hristos.

• - Şoapta şarpelui este înlocuită de vestirea


îngerului.
• 4. Bucură-te, ceea ce eşti plină de har

Potrivit Sfântului Grigorie Palama, Fecioara a


primit harul înainte de ziua Buneivestiri. Prin
şederea în Sfânta Sfintelor a ajuns la
îndumnezeire.
• Sfântul Grigorie Palama, Omilia 53,39. Aşadar, precum
venind la noi numai prin Ea, S-a arătat pe pământ şi cu
oamenii împreună a petrecut, înainte de Ea fiind
nevăzut pentru toţi, la fel şi în veacul fără de sfârşit
care va veni, toată purcederea dumnezeieştii arătări de
lumină, toată descoperirea tainelor prea-dumnezeieşti
şi tot felul de harisme duhovniceşti sunt pentru toţi de
neîncăput fără Ea. Aceasta, fiind cea dintâi care
primeşte plinătatea Celui Care plineşte toate, o face
tuturor cu putinţă de încăput, împărţind-o fiecăruia
după puterea [respectivului], pe potriva şi pe măsura
curăţiei sale.
• Astfel că Ea este şi vistierie şi tezaur de obşte al bogăţiei
dumnezeirii şi spre Ea se uită şi în Ea se încred ierarhiile cele
mai de sus ale Heruvimilor, şi cu atât mai mult dintre toţi
sunt prinşi de dorul pentru Ea, tinzând în sus, cu cât mai
mult doresc revărsarea de lumină prin Ea şi dăruirea
harurilor negrăite şi dumnezeieşti [prin Ea]; şi toate puterile
inteligibile de sub aceştia se împărtăşesc proporţional de
dragostea dumnezeiască şi de strălucirea dumnezeiască
[care vine] prin Ea. Iar după ele, va urma şi pentru noi
oprirea şi limpezimea dumnezeieştii luminări – şi simplu,
pentru toţi şi pentru toate, pe măsura dorului nepătimaş şi
dumnezeiesc, a dragostei nematerialnice şi nesfârşite şi a
dorinţei preaînalte şi limpezi pentru această Fecioară cu
adevărat deiformă.
• 5. Fecioara Maria a ajuns la îndumnezeire prin
isihie. Este numită prima dintre isihaşti. Numai
astfel a putut să ajungă la starea de
îndumnezeire în care a primit Vestea de la
Arhanghel.
• Sfântul Grigorie Palama, Omilia 53,52: Aşadar,
acest lucru căutându-l Fecioara – căci este foarte
necesar ca solii să se întâlnească cu aceia către
care se face solia - , găseşte drept călăuză sfânta
isihie. Isihia, oprirea minţii şi a lumii, uitarea celor
de jos, iniţierea în cele de sus, lăsarea deoparte a
înţelesurilor/reprezentărilor - pentru ceea ce e
mai bun. Aceasta este cu-adevărat-făptuirea,
calea către adevărata contemplare/vedere, sau
ca să spunem mai propriu, către vederea lui
Dumnezeu, singura dovadă a sufletului cu
adevărat sănătos.
• Căci toată cealaltă virtute este ca un leac de apărare
pentru slăbiciunea sufletului şi pentru patimile cele rele
înrădăcinate din lenevie, în vreme ce
contemplaţia/vederea este rodul [sufletului] sănătos,
fiind ca un sfârşit şi formă de îndumnezeire. Căci prin
ea se îndumnezeieşte omul, şi nu prin analogia
speculativă care reiese din raţiuni sau din cele văzute –
să nu fie! Căci pământească şi omenească este aceasta
-, ci prin [vederea] cea din vieţuirea în isihie. Pentru că
prin aceasta ne dezlegăm de cele de jos şi tindem către
Dumnezeu, şi stăruind toată noaptea şi ziua în
rugăciuni şi cereri ca într-un foişor de sus al vieţii
[noastre], atingem cumva acea neatinsă şi fericită Fire.
• 6. Bunavestire a fost pentru Născătoarea de
Dumnezeu propria ei Cincizecime!
• 7. Iată roaba Domnului!
• - Ar fi putut să spună nu! Putem dezvolta
problematica libertăţii. Nu a spus nu! tocmai
pentru că se afla în adevărata libertate,
libertatea care îl deschide pe om către
răspunsul cel bun la chemarea lui Dumnezeu.
• 8. Îngerul zicând ţie Fecioară: bucură-te,
împreună cu glasul S-a întrupat Stăpânul
tuturor!
• - Nu au trecut mai multe ore până să aibă loc
zămislirea, ci s-a realizat exact în acel
moment! Consecinţe logice privind avortul.
• 9. Maica Domnului este Născătoare de
Dumnezeu. Ea nu a născut un om care a avut
harul lui Dumnezeu, ci L-a născut cu adevărat
pe Dumnezeu.
• - Trebuie insistat pe derivele hristologice.
• 10. Zămislirea fără sămânţă, purtarea sarcinii
fără greutate şi naşterea fără durere.
• - Putem vorbi despre înlănţuirea plăcere-
durere-plăcere-durere.

S-ar putea să vă placă și