Conștiința Umană

Moto: ”Scriu nu despre război, ci despre omul

aflat în război. Scriu nu doar istoria
războiului, ci istoria sentimentelor. Sunt un
istoric al sufletului. Pe de o parte, cercetez
omul concret, trăitor al unor vremuri anume
și participant la evenimente specifice, pe de
alta, trebuie să deslușesc în el omul
dintotdeauna. Tremurul veșniciei. Ceea ce
există de-a pururi.”
Conștiința este sentimentul
înțelegerii existenței personale și a
integrării ei în univers. Este forma cea
mai evoluată, proprie omului, de
reflectare psihică a realității obiective
prin intermediul senzațiilor,
percepțiilor și gândirii, sub formă de
reprezentări, noțiuni, judecăți,
raționamente, inclusiv procese afective
și voliționale. De asemenea, conștiința
poate fi considerată și ca un sentiment
pe care omul îl are asupra moralității
Au existat deja pe lume mii de războaie dar
războiul a rămas unul dintre cele mai mari
mistere ale omenirii. Nimic nu s-a schimbat.
Eu încerc să micşorez marea istorie până la
nivelul omului de rând ca să înţeleg ceva.
Dar chiar şi pe acest teritoriu aparent
restrâns şi uşor de cercetat- teritoriu unui
singur suflet omenesc- totul e încă mai greu
de înţeles , mai puţin previzibil decât în
istorie. Pentru că sub ochii mei trăiesc
lacrimile şi emoţiile vii ale omului.
Svetlana Aleksievici adună în
cartea Războiul nu are chip de 
femeie mărturiile cutremurătoare ale
femeilor care au luptat în al doilea război
mondial. O muncă grea, pentru că unele nu
vor să-şi mai amintească sau să mai
povestească atrocităţile trăite. Un război
care pe multe le-a maturizat într-un mod
brutal, au plecat copile pe front la 14-18 ani
când încă nu ştiau ce-i viaţa şi au venit
înapoi marcate pentru totdeauna.
Un război care le-a marcat pe viaţă,
tânjeau să se simtă femei, vedeau în jur
doar sânge şi moarte, aveau părul tuns
scurt, haine şi cizme prea mari, lenjerie
bărbătească. Un război care a ucis tot ce
era femeiesc în ele, multe nici nu mai
putut să devină mame apoi. Un război
dus cu ele însăşi, după victorie, pentru
a uita, pentru a redeveni femei.
În concluzie pot că opera Războiul nu
are chip de femeie este o carte pe care o
citeşti cu emoţie în suflet, cu lacrimi în
ochi şi ţi se pare ireal ce multă suferinţă,
mizerie, foamete, disperare, moarte au
înfruntat aceste femei.