Conf. dr.

DORIN ŢIBULCĂ
1. ASPECTE GENERALE
PRIVIND SISTEMUL
DIGESTIV, FUNCŢIILE
MICROFLOREI
INTESTINALE ŞI
PRODUSELE LACTATE
FUNCŢIONALE
 1.1. APARATUL DIGESTIV ŞI FUNCŢIILE SALE

- Funcţia primară a sistemului digestiv este de

a scinda componentele alimentelor (proteine,
grăsimi, hidraţi de carbon) care nu pot fi absorbite
prin membrana intestinală sub formă intactă.
- Prin digestie moleculele de mari dimensiuni
din alimente sunt transformate în substanţe cu
moleculă mică (aminoacizi, acizi graşi şi glucoză)
care, prin sistemul circulator, sunt apoi distribuite
în întregul organism.
 Aparatul digestiv
-tractusul gastrointestinal (TGI);
-suprafaţă de până la 200 m2;
-conţine ţesutul asociat gastro limfoid (GALT,
gastro-associated lymfoid tissue), care este cel
mai mare organ imun al organismului;
-este gazdă pentru 1-2 kg de celule microbiene;
-în colonul adultului sănătos există numeroase
specii bacteriene care au influenţă asupra
sănătăţii organismului gazdă.
 Stomacul. După ingerare, alimentele ajung în
stomac, unde, în urma mişcărilor peristaltice, sunt
impregnate cu suc gastric (apă, acid clorhidric,
enzime, mucină) şi transformate în chimul
stomacal. Acesta are în structura sa componente
ale alimentelor, aflate în diverse grade de
transformare: parţial, total, sau încă
netransformate.
În stomac, pH-ul este foarte scăzut (1-3...4)
ceea ce face foarte dificile condiţiile de
supravieţuire a bacteriilor probotice la trecerea
prin TGI (trebuie să fie capabile să reziste în
aceste condiţii).
 Intestinul subţire
-este segmentul cel mai lung al TGI fiind format
din duoden si jejunoileonul sau intestinul
mezenterial.
-în intestinul subţire, chimul stomacal ajunge
sub acţiunea sucului biliar, sucului intestinal şi
sucului pancreatic cu un rol esenţial în digestie.
 -sucurile biliar şi pancreatic cresc pH-ul

chimului la valoarea 5-6, astfel încât pH-ul scăzut

nu mai constituie o problemă pentru

supravieţuirea bacteriilor;
-pereţii celulelor bacteriene pot fi dizolvaţi de

acizii biliari provocând moartea bacteriilor;

-capacitatea de a supravieţui în prezenţa

acizilor biliari = proprietate importantă a

bacteriilor probiotice.
 -în intestinul subţire, componentele alimentelor

sunt transformate (în urma acţiunii enzimelor

digestive) în substanţe simple, solubile, care pot

fi absorbite prin bariera digestivă ajungând în

circuitul sanguin şi limfatic;

-sunt conduse spre producerea de energie sau

a unor componente necesare diverselor funcţii

(repararea ţesuturilor, depozite de rezervă).

 Intestinul gros sau colonul
-este porţiunea TGI în care are loc stadiul
terminal al digestiei;
-majoritatea bacteriilor din TGI se dezvoltă în
colon care reprezintă organul ţintă pentru
bacteriile probiotice.
 -în condiţii de anaerobioză şi pH aproape
neutru, bacteriile probiotice trebuie să
supravieţuiască şi să se dezvolte în colon, în
competiţie cu alte bacterii prezente, în beneficiul
organismului gazdă;
-acest obiectiv este realizat prin ataşarea
celulelor bacteriene probiotice la mucoasa
colonului sau la mucusul care îl căptuşeşte.
 În concluzie, principalele aspecte ale
supravieţuirii şi dezvoltării bacteriilor în TGI sunt
reprezentate de capacitatea acestora de a:
• suporta aciditatea din stomac;
• rezista la acţiunea acizilor biliari în intestinul
subţire;
• adera la mucoasa sau stratul de mucus din
colon.
În tractusul gastrointestinal uman există o
mare varietate de bacterii (400-500 specii diferite)
apreciate la 1012/g de conţinut intestinal.
 -atât funcţiile cât şi efectele bacteriilor
intestinale asupra organismului gazdă pot fi utile
şi/sau dăunătoare, cele benefice fiind
predominante la individul sănătos;
-dacă echilibrul între grupele de bacterii este
modificat, şi bacteriile dăunătoare devin
dominante, va creşte proporţia produşilor de
putrefacţie, a toxinelor şi carcinogenilor, peste
capacitatea de detoxifiere a ficatului şi a altor
ţesuturi, reducând imunitatea şi fiind cauza a
diverse boli şi a procesului de îmbătrânire
precoce.
 -menţinerea unei microflore sănătoase a TGI
asigură o protecţie faţă de tulburări
gastrointestinale ca infecţii gastrointestinale
şi/sau sindromul de intestin iritabil;
-modul de viaţă modern, mai activ şi stresant,
poate determina un dezechilibru între bacteriile
din TGI, în prezent, apreciindu-se că 20% din
populaţie prezintă acest sindrom;
-o dietă bogată în alimente puternic rafinate,
contribuie la accentuarea acestor manifestări.
 -chemoterapia antimicrobiană orală modifică
microflora intestinală prin distrugerea selectivă a
unor bacterii permiţând altor specii să ocupe
locurile rămase libere şi să se dezvolte peste
proporţiile obişnuite;
-diareea asociată cu tratamentul cu antibiotice
şi colitele pseudo-membranare sunt boli
determinate de un dezechilibru al microflorei
intestinale cu dezvoltarea excesivă a bacteriei
Clostridium difficile.
-în cazul unor boli (constipaţie, diaree, cancer
de colon, encefalopatie hepatică) se înregistrează
variaţii a microflorei colonului.
 1.2. MICROBIOTA INTESTINALĂ

- cunoaşterea microbiotei (microflorei) intestinale

normale a tractusului intestinal a fost posibilă pe
baza experimentărilor realizate pe animale.
- în general, sistemul ecologic al microbiotei
(microflorei) tractusului intestinal a fost mai bine
studiat în primele 6-7 zile de la naşterea
animalelor;
- pe măsura înaintării în vârstă a copilului, la adult
şi la omul de vârsta a treia, microbiota tractusului
intestinal se modifică.
Fig. 1. Evoluţia microflorei la noul-născut
 Fig. 2. Evoluţia microflorei în funcţie de vârstă
1 – Bacteroides, Eubacteria şi streptococi anaerobi; 2 – bifidobacterii;
3 – bacterii coliforme şi enterococi; 4 – lactobacili; 5 – Clostridium
perfringens
 Studiile efectuate privind microflora au ajuns
la următoarele concluzii:
• nou-născutul este steril, dar foarte rapid
primeşte microorganisme din mediul înconjurător
şi de la mamă;
• microbiota (microflora) care se dezvoltă în
timpul alăptării este diferită calitativ şi numeric de
microbiota (microflora) care se dezvoltă la pH-ul
fecalelor, existând diferenţe de pH la fecale în
funcţie de felul hrănirii (alăptare la sân, cu
biberonul, sau cu o dietă mixtă);
Fig.3. Influenţa hranei şi modului de hrănire asupra pH-ului
conţinutului intestinal
• grupele mai importante de microorganisme
din tractusul intestinal, în primele 6-7 zile de la
naştere, considerând o încărcătură de 104/g
fecale, sunt următoarele:
grupul predominant (~90%) format din
bifidobacterii, lactobacili, bacteroide şi
eubacterii;
grupul însoţitor (~1%) format din bacterii
anaerobe Escherichia coli (Gram-negativ),
enterococi (Gram-pozitivi), Veillonela ş.a.;
grupul format din microorganisme
nepatogene sau facultativ patogene
[Clostridium, Staphylococcus, Pseudomonas
(P. aeruginosa), Proteus] (< 0,001%);
- după înţărcarea sugarului, microflora
predominantă devine anaerobă (Bacteroides,
Eubacterium, coci anaerobi), iar numărul
bifidobacteriilor se reduce uşor, formându-se o
floră intestinală stabilă care se păstrează cea mai
mare parte a vieţii.
- la bătrâneţe, microflora intestinală se schimbă,
cu o creştere a numărului de Clostridium
perfringens, care este o bacterie de putrefacţie, şi
o reducere a proporţiei bifidobacteriilor.
- microflora colonului uman poate fi considerată
un ecosistem relativ stabil sub aspectul
compoziţiei microbiene şi a numărului de celule.
- fiecare specie ocupă nişa sa ecologică, fiind în
armonie cu alte specii şi cu organismul gazdă.
• relaţia dintre hrănirea la sân a sugarilor şi
numărul mare de bifidobacterii din tractusul
intestinal este explicată atât prin prezenţa în
laptele matern a unor substanţe bifidogene cât şi
prin faptul că laptele uman are un conţinut mai
redus de proteine şi o capacitate de tamponare
mai mică decât laptele de vacă. Pe măsura
înaintării în vârstă şi odată cu modificarea hranei
are loc o scădere a numărului de bifidobacterii,
începând să se dezvolte şi să predomine
bacteroidele, eubacteriile, bacteriile coliforme,
enterococii, lactobacilii, clostridiile;
• ecologia gastrică-intestinală a sugarilor cuprinde
un mare număr de bifidobacterii care reprezintă
peste 25% din microbiota intestinală la copiii
sănătoşi şi hrăniţi la sân (1010-1011 bifidobacterii/g
fecale);
• există relaţii de mutualism (simbioză) şi de
competiţie între diferitele grupe de
microorganisme, ceea ce influenţează evoluţia
numerică ale acestora;
• variabilitatea microbiotei tractusului intestinal

este dependentă de secreţiile digestive, pH-ul

gastric din colon, secreţiile biliare, integritatea

mucoasei intestinale;

• distribuţia calitativă şi cantitativă a microbiotei

(microflorei) este în funcţie de porţiunea

anatomică a tractusului intestinal, în principal în

cazul colonului.
Fig. 4. Activitatea microflorei colonului în diferite segmente ale
acestuia.
 1.2.1. FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ
MICROBIOTA TRACTUSULUI INTESTINAL

La animalele adulte şi la oameni, principalii

factori de influenţă ai microbiotei intestinale sunt:
• factori care ţin de gazdă: factori genetici şi
fiziologia gazdei, metaboliţii existenţi în tractusul
intestinal proprii organismului şi produşi de
microorganismele care populează tractusul
intestinal;
• factori externi: contaminarea cu bacterii,
climatul, medicamentele, hrana (dieta), stresul.
 Există particularităţi între animalele
monogastrice şi cele poligastrice şi păsări.
Astfel, în cazul rumegătoarelor, rumenul
conţine un număr mare de microorganisme
indispensabile pentru digestia fibroaselor şi a
altor componente ale hranei.
Activitatea acestei microflore, care are loc
înainte de zona absorbativă a intestinului subţire,
este responsabilă şi de producerea unor
substanţe utilizabile în scopul obţinerii de energie
(acizi graşi volatili).
 Rumenul conţine şi protozoare care limitează

populaţia bacteriană a acestuia.

Alte animale (rozătoare printre care şi iepuri)

practică coprofagia, existând în acest fel o

reciclare a unor compuşi ai activităţii microbiene

şi ai microbiotei. La păsări, pipota are cam acelaşi

rol ca şi rumenul la rumegătoare.

 1.2.2. DISTRIBUŢIA MICROBIOTEI ÎN LUMENUL
INTESTINAL (ÎN PRINCIPAL ÎN COLON)

În lumenul intestinal uman, o parte din

microbiotă este asociată cu conţinutul intestinal,
respectiv cu particulele de alimente, altă parte
fiind asociată cu suprafaţa interioară a tractusului
intestinal, deci aderentă la celulele epiteliale ale
peretelui intestinal.
 O bună parte a microbiotei se găseşte în
mucusul intestinal, iar anumite tipuri de
spirochete habitează în criptele Lieberkühn.
Asocierea microbiotei la suprafaţa internă a
intestinului face ca această microbiotă sa nu fie
eliminată prin peristaltism, deci avem de-a face cu
o colonizare a tractusului intestinal.
Microorganismele ataşate la particulele alimentare
din intestin prin enzimele extracelulare secretate
(în principal celulaze) facilitează atacul
substratului respectiv.
 1.2.3. ACTIVITATEA MICROBIOTEI
INTESTINALE

Având în vedere complexitatea microbiotei

tractusului intestinal, rezultă şi o complexitate de
enzime (β-glucuronidaze, nitroreductaze,
azoreductaze, β-glucozidaze ş.a.) capabile să
hidrolizeze sau să modifice substanţele care trec
prin tractusul intestinal, inclusiv să sintetizeze
substanţe din precursori.
Substratul pentru activitatea microbiotei îl
constituie reziduul dietar şi secreţiile endogene.
 Sub acţiunea microbiotei tractusului
intestinal pot avea loc următoarele procese:
• sinteză de vitamine şi aminoacizi;
• degradarea amidonului la zaharuri simple;
• fermentarea polizaharidelor neamidonoase la
acizi graşi volatili;
• degradarea proteinelor la aminoacizi, amine
(toxice pentru ficat), amoniac (toxină pentru ficat),
fenoli, crezoli, scatoli, indoli (promotori de
cancer);
• hidrogenarea acizilor graşi polinesaturaţi;
• transformarea acizilor biliari primari în acizi
biliari secundari (cancerogeni sau promotori activi
ai cancerului de colon);
• producerea de agliconi (componenti aglucidici,
adesea mutageni) din cicasină (glicozid
neurotoxic, cancerigen) prin hidroliză;
• reducerea NaNO3 la NaNO2;
• formarea compuşilor cancerogenici (sinteza
Nitrozo-compuşilor) şi cocancerogenici.
 Rezultă că din activitatea microbiotei
tractusului intestinal se formează atât substanţe
benefice pentru organismul animal şi uman cât şi
substanţe dăunătoare.
Bacteriile lactice şi bifidobacteriile au
următoarele acţiuni:
• inhibă proliferarea bacteriilor de putrefacţie şi
patogene prin producerea acizilor organici şi deci
prin reducerea pH-ului;
• proliferează în tractusul intestinal (lactobacilii
mai mult în partea inferioară a ileonului, iar
bifidobacteriile mai ales în colonul ascendent)
intrând în competiţie pentru nutrienţi cu bacteriile
patogene şi de putrefacţie;
• previn aderarea bacteriilor patogene de peretele
intestinal;
• produc H2O2 şi diferite bacteriocine, substanţe cu
acţiune antiseptică faţă de bacteriile patogene;
• stimulează producţia sistemului imunologic
acţionând ca barieră de protecţie a tubului
digestiv (se stimulează producţia de γ-globuline,
γ-interferoni) şi se intensifică activitatea fagocitică
a macrofagilor peritoneali precum şi activitatea lor
fosfatazică, fiind responsabili de îndepărtarea
agenţilor patogeni din organism (se consideră că
bifidobacteriile ar conţine în pereţii celulari
constituenţi activi antitumorali care ar activa
producerea de IgA de către organism);
• produc vitamine din grupul B (tiamină,
riboflavină, B6) şi vitamina K;
• îmbunătăţesc utilizarea lactozei datorită faptului
că vin cu un aport de β-galactozidază;
• inhibă dezvoltarea acelor microorganisme care
pot transforma substanţele procancerogene în
substanţe cancerogene (deci inhibă dezvoltarea
bacteriilor care produc β-glucuronidază,
azoreductază, nitratreductază, enzime care
catalizează reacţia de conversie a
procancerogenilor în cancerogeni – în masa
fecalelor);
• contribuie la degradarea nitrozaminelor in vivo
şi, deci, au acţiune antitumorală;
• contribuie la diminuarea colesterolului seric fie
prin consumul (asimilarea) colesterolului din
tractusul intestinal, fie prin producerea de
inhibitori ai sintezei colesterolului;
• îmbunătăţesc digestibilitatea unor nutrienţi
ajunşi în tractusul intestinal prin scindarea
parţială a proteinelor, glucidelor, lipidelor;
• măresc biodisponibilitatea nutrienţilor din
tractusul intestinal şi, deci, favorizează
dezvoltarea organismului;
• elimină efectele secundare ale antibioticelor
folosite în combaterea unor afecţiuni.
Bacteroidele sunt implicate în sinteza de
proteine, în prevenirea colonizării colonului cu
patogeni, în realizarea putrefacţiei conţinutului
intestinal.
 Streptococii anaerobi sunt implicaţi în

prevenirea colonizării colonului cu patogeni, în

realizarea putrefacţiei intestinale şi în unele cazuri

şi în patogenitate.

Escherichia coli este implicată în putrefacţia

intestinală, în producţia de substanţe carcinogene

şi cocarcinogene, în producerea de toxine.

 Veillonella este implicată în producţia de
substanţe carcinogene şi cocarcinogene.
Staphylococcus aures este implicat în
producerea de toxine şi în patogenitate.
Clostridium perfringens este implicat în
producerea de toxine, patogenitate şi putrefacţie
intestinală.
Proteus şi Pseudomonas sunt implicaţi în
producerea de toxine, patogenitate şi putrefacţie
intestinală.
 Ca rezultat al activităţii bacteriilor de

putrefacţie şi patogene pot apărea unele afecţiuni:

diaree, constipaţie, comă hepatică,

hipercolesterolemie, hipertensiune, boli

autoimune, disfuncţii hepatice, infecţia tractusului

urinar, anemie pernicioasă, meningite, abcese

hepatice şi pulmonare, vaginite, endometrite.

 Unii stresori cum ar fi antibioticele, steroizii,
substanţele imunopresoare, terapia cu radiaţii,
precum şi vârsta înaintată sau operaţiile pot să
mărească patogenitatea microorganismelor
patogene din tractusul intestinal.
Cu cât microbiota (microflora) cu acţiune
benefică este în număr mai mare în tractusul
intestinal cu atât organismul animal şi uman este
mai sănătos. Schimbarea raportului dintre
diferitele grupe de microorganisme prezente în
tractusul intestinal se realizează prin consum de
probiotice.
 1.3. INFLUENŢA PRODUSELOR LACTATE
FUNCŢIONALE ASUPRA SĂNĂTĂŢII

Concluziile unor cercetări referitoare la

beneficiile pentru sănătate ale consumului de
produse lactate probiotice sunt:
• reducerea proporţiei de bacterii patogene în TGI
prin producerea de acizi lactic şi acetic precum şi
a unor bacteriocine;
• suprimarea enzimelor bacteriene dăunătoare
asociate cu cancerul de colon;
• creşterea răspunsului imunitar prin
intensificarea producerii de IgA;
• producerea de vitamine (riboflavină, tiamină,
niacină, B6, B12, acid folic);
• intensificarea absorbţiei mineralelor în organism;
• influenţă pozitivă asupra creşterii;
• reducerea fenomenelor de intoleranţă la lactoză;
• refacerea microflorei intestinale în special după
afecţiuni gastrointestinale severe sau utilizarea
antibioticelor;
• evitarea diareei sau a constipaţiei;
• reducerea concentraţiei colesterolului seric.
 Studiile întreprinse asupra beneficiilor
pentru sănătate ale consumului de produse lactate
probiotice au condus la concluzia că efectele
biologice ale consumului acestor produse pot fi
divizate în directe şi indirecte.
Efectele directe sunt înregistrate la nivelul
mucoasei sau a lumenului intestinal,
manifestându-se prin influenţe digestive şi/sau
protectoare faţă de agenţii patogeni, iar cele
indirecte sunt rezultatul îmbunătăţirii sistemului
imunitar sau a modificării compoziţiei microbiotei
endogene.
 Lista posibilelor efecte ale probioticelor
asupra sănătăţii este lungă unele dintre ele fiind
stabilite ştiinţific, în timp ce altele au prezentat
rezultate promiţătoare pe modele animale, dar
necesită cercetări pe oameni. Când se analizează
efectele asupra sănătăţii trebuie să se facă
distincţie între diferite tulpini de probiotice
utilizate.
Multe dintre efectele considerate asupra
sănătăţii sunt asociate cu bolile intestinale, însă
probioticele au efecte pozitive şi asupra altor
afecţiuni.
 INFLUENŢA PROBIOTICELOR ASUPRA
DIVERSELOR BOLI ALE OAMENILOR

Intoleranţă la lactoză. Reducerea

manifestărilor determinate de maldigestia lactozei
este probabil beneficiul cel mai acceptat dintre
efectele probioticelor.
Activitatea β-galactozidazică variază în
măsură importantă cu specia şi chiar cu tulpina
bacteriilor apreciindu-se că bacteriile din cultura
starter din iaurt sunt, în general, mai eficace decât
probioticele de origine intestinală.
 Diareea. Combaterea diareei a fost tradiţional
unul dintre principalele domenii de aplicaţie a
probioticelor. Bine documentată este reducerea
duratei diareei produsă de rotavirus la copii de
către tulpini selectate de probiotice.
• reducerea incidenţei diareei asociată cu
tratamentul cu antibiotice este efectul consumului
unor specii de bacterii probiotice. În cazul „diareei
călătorului” este mai puţin clar dacă probioticele
pot cu certitudine să reducă incidenţa acestei boli.
 Modularea imună. Tractul gastro-intestinal
este organul imun cel mai mare din corpul
omenesc şi microflora intestinală are o activitate
metabolică egală cu a ficatului, cel mai activ dintre
organele noastre.
• Probioticele pot influenţa direct sau indirect
funcţia imună, prin modificarea compoziţiei sau a
activităţii microflorei intestinale. (S-a constatat că
multe bacterii probiotice modulează sistemul
imun, în particular nivelul IgA şi imunitatea
nespecifică).
 Boala Crohn. Numită şi colită ulcerativă,
boala Crohn este asociată cu microflora
intestinală, deşi se pare că apariţia bolii necesită o
predispoziţie genetică.
• Probioticele nu par să vindece această boală,
însă, la câţiva pacienţi s-a constatat o remisie a
bolii prin tratament cu corticosteroizi şi/sau
tratament chirurgical; probioticele pot prelungi
remisia reducând recidiva şi utilizarea
corticosteroizilor.
 Enterocolita necrotică. Este o boală care
produce o importantă morbiditate şi mortalitate
între sugarii prematuri.
• Mecanismul de apariţie a bolii nu este pe deplin
cunoscut, însă colonizarea bacteriei Clostridium
sau a unor tulpini de Klebsiella, Enterobacter sau
E. coli este considerată implicată în etiologie.
(Câteva studii cu probiotice au dat rezultate
promiţătoare privind reducerea incidenţei bolii).
 Sindromul de intestin iritabil. Etiologia

acestei boli nu este bine cunoscută, în afara unor

tulburări ale echililibrului normal al microflorei

intestinale, se consideră că sunt implicaţi o serie

de factori psiho-somatici.

• Au fost întreprinse câteva studii cu probiotice,

însă rezultatele depind de tulpina bacteriană

utilizată şi durata tratamentului.

 Constipaţia este o problemă obişnuită pentru
populaţia ţărilor industrializate fiind consecinţa
reducerii consumului de fibre nedigestibile, a apei
şi exerciţiilor fizice. Este mai frecventă la
persoanele în vârstă şi se va accentua cu
creşterea ponderii acestui segment al populaţiei.
Deşi persoanele constipate au o microfloră
intestinală modificată, se apreciază că acest
dezechilibru este mai degrabă un efect decât o
cauză. Aceasta poate de asemenea explica de ce
probioticele au fost folosite cu un succes limitat
pentru rezolvarea constipaţiei.
 Infecţia cu Helicobacter pylori. Helicobacter

pylori este agentul care provoacă ulcerul gastric

deşi este prezent în stomacul unei largi părţi a

populaţiei fără a produce simptomele specifice

acestei boli.

• Tratamentul cu antibiotice poate eradica H.

pylori. Deşi probioticele nu elimină H. pylori, pot

îmbunătăţi tratamentul standard.

 Excedent bacterian în intestinul subţire.
• Această afecţiune este rezultatul formării unei

cantităţi reduse de acid în stomac sau a unui timp

gastric-cecal crescut de tranzit.

• Se caracterizează printr-o intensă activitate

bacteriană în intestinul subţire, bacteriile intrând

în competiţie cu gazda pentru nutrienţi şi formând

substanţe toxice din proteine.

 Cancer colorectal. Cauzele pentru cancerul
colorectal sunt multifactoriale. Un rol favorizant îl
reprezintă consumul de carne roşie prăjită şi a
unei cantităţi reduse de fibre.
 Există câteva studii epidemologice care
sugerează că un consum de iaurt reduce riscul de
apariţie a cancerului colorectal.
 Într-o serie de studii pe animale, s-a constatat
că unele tulpini de bacterii probiotice reduc
frecvenţa apariţiei tumorilor.
 În studii pe oameni, s-a observat că numeroase

bacterii probiotice reduc activitatea enzimelor

fecale care transformă procarcinogenii în

carcinogeni şi în consecinţă apariţia cancerului

colorectal.
 Cancerul de vezică urinară se caracterizează
printr-o mare incidenţă a recidivei.
• S-a arătat că un consum frecvent de L. casei
Shirota reduce atât incidenţa cât şi recidiva bolii.
• Între posibilele mecanisme de protecţie sunt
menţionate atât reducerea mutagenităţii urinare
cât şi modularea sistemului imun.
Cancerul cervical. Injecţia celulelor de L.
casei Shirota inactivate prin încălzire
îmbunătăţeşte în măsură însemnată eficacitatea
radioterapiei în cazul cancerului cervical uterin.
 Cancerul de sân. Prin unele studii
epidemiologice s-a evidenţiat faptul că un consum
regulat de produse lactate fermentate, în particular
de iaurt, poate reduce incidenţa cancerului
mamar.
Alergii. Probioticele pot avea un rol în
prevenirea unor boli alergice.
• Două bacterii probiotice au avut eficacitate în
tratamentul unor dermatite.
• Una dintre acestea, Lb. rhamnosus GG, reduce
apariţia bolii la copiii proveniţi de la mame
alergice.
 Colesterolul seric. O concentraţie ridicată de
colesterol seric, în special de LDL-colesterol, este
în mod obişnuit corelată cu un risc ridicat al
bolilor cardiovasculare, în consecinţă, o reducere
a nivelului colesterolului seric poate reprezenta o
metodă de scădere a riscului de apariţie a acestor
boli.
• O serie de studii au evidenţiat faptul că un
consum de produse lactate fermentate, chiar şi
produse lactate probiotice, pot avea efect
hipocolesterolemiant.
 Hipertensiune arterială.
• Obiectivele tratării hipertensiunii sunt de a
reduce riscul accidentelor vasculare, insuficienţei
renale, etc.
• Principala ţintă a medicaţiei este enzima care
converteşte angiotensina I (ACE), deoarece ea
catalizează atât producerea de angiotensina II
vasoconstrictoare, cât şi inactivarea bradikininei
cu efect vasodilatator.
• S-a constatat că unele tulpini de L. helveticus
produc prin hidroliza cazeinei tripeptide care
inhibă ACE.
• Consumul de produse lactate fermentate cu
tulpini de L. helveticus determină o scădere a
valorii presiunii sanguine.
 Boli coronariene.
• Laptele şi produsele lactate au fost considerate
ca factori de risc pentru ateroscleroză şi bolile
coronariene datorită conţinutului său de colesterol
şi grăsimi saturate;
• Studii recente au reconsiderat aceste opinii
evidenţiind efectele benefice pentru sănătate ale
acidului linoleic conjugat CLA (activitate
anticarcinogenetică, antilipogenică,
antiaterosclerotică, etc.), sfingolipidelor, acidului
butiric.
• Câteva studii asupra consumatorilor de produse
lactate fermentate au arătat o tendinţă de reducere
a riscului de îmbolnăvire.
Infecţii ale tractului respirator superior.
• Pare a fi o ţintă pentru tratamentul cu probiotice.
• Efectele benefice ale acestora constau în
restabilirea microbiotei nasofaringeale normale la
copii după tratament cu Streptococcus sanguis, S.
Oralis şi Lactobacillus rhamnosus GG.
 Obiectivul principal al utilizării în alimentaţie
a produselor lactate funcţionale, care conţin
bacterii probiotice, este de a modifica raportul
dintre diverse bacterii componente ale microflorei
intestinale, cu efecte benefice asupra sănătăţii
gazdei. Au fost propuse trei soluţii pentru
optimizarea efectului microflorei asupra sănătăţii:
utilizarea probioticelor, prebioticelor şi/sau
simbioticelor.