ELITELE.

TIPOLOGIA ŞI ROLUL LOR

I. CARACTERIZARE
II. TIPOLOGIE
II.1. PĂTURA SUPERPUSĂ
II.2. ELITE ORGANICE
II.3. ELITE MONOPOLISTE
 ,,Stăpân pe noile instituţii să dai
exemplul de supunere şi moralitate. Să
subordonezi interesele tale interesului
public în vederea căruia acele instituţii
au fost create. Să fii tu primul care crezi
în realitatea acelor instituţii. Să
consolidezi prin fapta ta rolul lor social.
Să faci din funcţionarea lor o binefacere
pentru popor”.
(C.Rădulescu-Motru)
I. Elitele sunt corpul social prin care se defineşte
realitatea socială; acea categorie aflată în
poziţia de a influenţa semnificativ acţiunea
socială a celorlalţi membri ai societăţii.
 Realitatea unei societăţi derivă în mare măsură
din conduita elitei;
 Elita este singurul strat social cu acces relativ
nelimitat la resursele societăţii şi la
instrumentele de gestiune ale acestora.
 Categoria elitei presupune:
 ocuparea unor puncte sociale de rezistenţă (controlul
asupra unor instituţii precum armată, servicii secrete,
banca naţională, asupra presei etc.);
 deţinerea acestor puncte sociale de rezistenţă, a poziţiei
privilegiate din punct de vedere social, nu este
determinată în mod absolut de competenţă (uneori elita
se poate mulţumi doar cu avantajele ce decurg din
suprapunerea rangului peste o funcţie socială);
 Lipsa competenţei atrage după sine deficitul de
funcţionalitate şi, în consecinţă, pierderea legitimităţii
clasei politice care gestionează distribuţia posturilor în
stat.
 Competenţa se distribuie în acord cu orientarea
acţiunii social-dominante.
 Tipuri de competenţă care propulsează indivizii în
categoria elitelor:
a) Competenţa instrumentală (gestiunea mijloacelor
practice, empirice şi raţional-pozitiviste);
b) Competenţa tradiţională (fixează tradiţia ca
standard de acceptare în cele mai înalte poziţii
sociale);
c) Competenţa de valoare (se întemeiază pe
raţionalitatea de valoare).
 Tipologia elitelor din perspectiva manierei în care
se integrează acestea în societate, prin servirea
sau exploatarea comunităţii (raporturi
compensatorii sau necompensatorii cu
societatea):

1. Pătura superpusă;
2.Elite organice;
3. Elite monopoliste.
1. Pătura superpusă este termenul propus de Mihai
Eminescu pentru a desemna pătura guvernantă care se
foloseşte de ,,prisosul muncii sociale pentru consumul
propriu şi pentru cheltuielile guvernării fără a oferi nimic
în compensaţie; cu alte cuvinte este încălcată legea
raporturilor compensatorii dintre consumul cantităţii de
muncă depusă de colectivitate pentru întreţinerea ei şi
cantitatea de servicii pe care aceasta o oferă în schimb.
Ex. Guvernarea liberală interbelică (randamentul social al
acestei elite a fost scăzut, dar a antrenat efecte de
relaţie favorabile).
 Costurile guvernării păturii superpuse:
a) politicianismul, în plan politic şi cultural (transformarea
instituţiilor şi serviciilor publice din mijloace pentru realizarea
binelui public în mijloace pentru realizarea intereselor
personale);
b) neoiobăgia, în plan economic (afectarea agriculturii şi a
ţărănimii; incompatibilitatea dintre instituţiile politice,
juridice, sociale şi relaţiile economice autohtone).
Ex. Legea învoielilor agricole (tocmelilor agricole);
Teoria formelor fără fond.
c) Dezorganizarea muncii şi ineficienţa capitalului (Manoilescu:
În România se munceşte mult, dar se munceşte rău şi fără
socoteală; Orientarea capitalului spre investiţii în afara
randamentului economic).
2. Elitele monopoliste (nu produc mai nimic şi consumă aproape
tot ce ajung să conducă).
 Sunt şi mai îndepărtate decât pătura superpusă de interesul

public, iar distanţa dintre rang şi funcţionalitatea poziţiilor ocupate

este maximă;
 Competenţa lor funcţională în raport cu interesele colectivităţii

este aproape nulă; Singura lor competenţă este cea politică

(speculaţii cu puterea);
 Corespondentul acestor elite este capitalismul politic de tip fiscal-

prădalnic al cărui impact asupra economiei şi societăţii este

dezorganitator;
 Elitele monopoliste încalcă legea compensaţiei, coborând

societatea la rangul de instrument şi subordonând-o intereselor

egoiste ale indivizilor ce compun elita.
3. Elitele organice sunt corpul social constituit din indivizii cu
cele mai adecvate abilităţi în domeniul lor de activitate, cu
poziţie de control direct sau indirect asupra resurselor societăţii.
 Acţiunea acestor elite este sursă de solidaritate socială

(concordanţa intereselor lor cu interesele sociale);

 Elitele organice sunt morale;

 Elitele organice sunt sursă de solidaritate naţională (aceasta

derivă din integrarea funcţională în societate şi din tipul de

nacţiune concordantă cu dezideratul naţiunii);
 Concordanţa dintre statutul şi rolul elitelor organice (echivalenţa

dintre ceea ce societatea aşteaptă de la ele şi ceea ce ele

pretind de la societate).
 Caracterizarea elitelor organice:
 Înălţarea prin muncă (produc înlesniri de civilizaţie);
 Înălţarea sub formă morală (neparazitarea muncii
sociale);
 Se supun legii compensaţiei muncii în raport cu restul
societăţii;
 Aceste elite organice se supun şi legii circulaţiei
elitelor, lege care înseamnă contactul permanent cu
societatea; circulaţia elitelor este o condiţie a
prezervării caracterului organic al acestora;
 Elitele organice îndrumă societatea spre soluţii şi căi de
dezvoltare socială derivate dintr-un sistem de valori în
care acestea cred şi pe care se străduiesc să-l impună
chiar şi cu preţul vieţii;
 Elitele organice cred în instituţii (Biserică, Armată,
Familie, Şcoală, Tradiţii etc.);
 Sunt preocupate de raţionalizarea muncii (integrarea
funcţională);
 Tipul general de acţiune al elitei organice este opera de
rezonanţă colectivă; îşi dirijează conduita în virtutea
interesului general.