În 1800 diagnosticul de CANCER era

echivalent cu MOARTEA. Nu se
cunoşteau cauzele sau modalităţile de
tratament. Comunicarea diagnosticului
era considerată crudă şi inumană
întrucât pacientul îşi pierdea toată
speranţa în vindecare. Se considera că
pacientul putea să reacţioneze mai bine
la boală dacă nu ştia.
 «Minciuna albă» (conspiraţia tăcerii)
definea situaţia în care familia pacientului
cunoştea diagnosticul iar pacientul nu.
Frica de cancer era atât de mare încât
familia dorea ca diagnosticul să nu fie
comunicat altora întrucât stigmatul era ataşat
atât pacientului cât şi familiei.
Ruşinea şi vinovăţia erau sentimentele
dominante (bolnavii de cancer fiind
consideraţi posedaţi şi de aceea blamaţi şi
ostraciaţi în marea majoritate a societăţilor)
combinate cu teama de contagiune.
 Începuturile formale ale
Psihooncologiei datează de la jumătatea
anilor 1970 când stigmatul care facea
cuvântului «cancer» de nerostit a fost
diminuat de punctul de vedere comform
căruia diagnosticul era comunicat şi
sentimentele pacienţilor despre boala lor
erau explorate pentru prima oară.
 Un alt stigmat care a contribuit la
dezvoltarea târzie a interesului pentru
cunoaşterea dimensiunilor psihologice
ale cancerului au fost atitudinile
negative faţă de tulburările mentale şi
problemele psihologice asociate bolilor
medicale somatice, fiind cunoscut
faptul că această boală determină în
evoluţie tulburări de tip psihopatologic.
În 1800 diagnosticul de CANCER era echivalent cu MOARTEA. Nu se cunoşteau cauzele sau
modalităţile de tratament.
Comunicarea diagnosticului era considerată crudă şi inumană întrucât pacientul îşi pierdea
toată speranţa în vindecare. Se considera că pacientul putea să reacţioneze mai bine la boală
dacă nu ştia.
• În 1800 diagnosticul de CANCER era
echivalent cu MOARTEA. Nu se
cunoşteau cauzele sau modalităţile de
tratament. Comunicarea diagnosticului
era considerată crudă şi inumană
întrucât pacientul îşi pierdea toată
speranţa în vindecare. Se considera că
pacientul putea să reacţioneze mai bine
la boală dacă nu ştia.
• Târziu la începutul secolului 20 atunci
când chirurgia şi anestezicele s-au
dezvoltat a devenit posibilă vindecarea
în condiţiile în care tumorile erau
detectate devreme şi erau rezecate
înainte de a se produce metastazarea
lor. Programele educaţionale care au
încurajat populaţia să se adreseze
medicului pentru simptome care
incriminau suspiciunea de cancer au
început când American Cancer Society
a luat fiinţă în 1913.
 Aceste programe au reprezentat
primele încercări în schimarea
atitudinilor fatalistice ale publicului
referitoare la cancer. Programele au
popularizat informaţii despre
simptomele, tratament şi prevenţie.
Pentru a combate fatalismul, ignoranţa
şi frica, semnele din cancer au fost
făcute publice. Sloganul «Să luptăm
împotriva cancerului prin cunoaşterea
acestuia» a fost utilizat pentru a
combate frica.
• În 1925 radioterapia a apărut ca tratament alături de
tratamentul chirurgical pentru cancerele timpurii.

• 1948 Farber a raportat prima remisiune temporară a

unui caz de leucemie acută la un copil folosind
aminopterina urmată de un răspuns precoce la boala
Hodgkin la nitrogen mustard. A început o căutare
activă a unor medicamente eficace, chimioterapia
devenind a treia modalitate de a trata cancerul
alături de chirurgie şi iradiere.

• În 1950 a apărut metotrexatul în tratamentul

coriocarcinomului.

• Chimioterapia a fost utilizată pt. tratamentul

leucemiei limfatice acute , cancerului testicular, bolii
Hodgkin la tineri şi la copii.
 Este perioada când se pune accent
pe starea de bine a pacientului avându-
se în vedere consimţământul informat
privind tratamentul, punbându-se
accent pe dialogul cu doctorul în ceea
ce priveşte diagnosticul şi obţiunile de
tratament.
• După cel de-la doilea război mondial
Drepturile pacientului deci şi dreptul de a-şi
cunoaşte diagnosticul devine foarte
important.
• Suportul psihologic pentru pacienţii bolnavi
de cancer a fost introdus de American
Cancer Society în programele sale.
• Apar grupurile de suport (self-groups) pentru
pacienţi suferind de laringectomie sau
colostomii.
• «Reach to Recovery»- grupuri de suport în
care femeile cu mastectomii vizitau femei în
perioada postoperatorie.
 1930- psihanalişti din Europa au sosit in
America: Flanders Dunbar, Franz Alexander
au încercat o explicaţie psihanalitică a bolilor
medicale somatice; cu această ocazie începe
să se dezvolte psihosomatica prin explicarea
în manieră psihodinamică a evenimentelor
traumatizante existente în antecedentele
bolii; în ceea ce priveşte cancerul, studiile au
fost retrospective încercând-se identificarea
patternurilor de reacţie.
1954- Blumberg şi colab: « O posibilă reacţie între
factorii psihologici şi cancerul uman».
-Stephenson şi Grace: «Stresurile vieţii şi cancerul
cervical»
1955- Reznikoff: «Factori psihologici în cancerul de
sân»
1956- Fisher , Cleveland: «Imaginea corporală şi
cancer»
-Greene, Miller au descris factorii psihologici şi
dinamica familială la copiii care s-au îmbolnăvit de
leucemie
Rezerve: Aceste observaţii au fost relatate în jurnale
de psihiatrie şi psihanaliză fără a exista o colaborare
cu oncologii care au susţinut că aceste interpretări
sunt speculative în explicarea etiologiei cancerului.
Această lipsă de conlucrare a încetinit dezvoltarea
psihooncologiei.
 1955- Massachusettes General
Hospital, Memorial Sloan-Kettering
Cancer Center au publicat împreună un
articol referitor la reacţile psihologice
în faţa diagnosticului de cancer.
Psihiatrii din cele 2 centre au
început să conlucreze cu chirurgii,
radioterapeţii şi oncologii punându-se
bazele a ccea ce a devenit mai târziu
psiho-oncologia.
 Medicina psihosomatică începe să se relaţioneze
cu alte 2 domenii inportante: psihoneuroimunologia
şi consultaţia de legătură psihiatrică.
1975- Ader, Cohen- bazele psihoneurologiei: au
demonstrat o aversiune condiţionată la zaharină în
experimentele pe şoareci. Aceste experimente au
permis înţelegerea ulterioară a stărilor de vomă şi
greaţă condiţionate, ca răspuns învăţat în cursul
chimioterapiei. Ani după întreruperea chimioterapiei
stimuli vizuali sau olfactivi asociaţi cu aceasta pot
produce greaţă şi vomă.
Psihoneuroimunologia a evidenţiat impactul
stresului asupra reacţiei sistemului imun pe
parcursul tratamentului cancerului.
• 1964- E. Kubler- Ross a atras atenţia supra
izolării pacienţilor terminali şi nevoii lor de
dialog în această situaţie; a pus bazele
tanatologiei, hospice-urilor umanizând
sfârşitul vieţii.
• 1970- existenţa psiho-oncologiei odată cu
comunicarea diagnosticului, implicaţiile
tratamentului în viaţa pacienţilor.
• 1970- cercetări ale aspectelor psihosociale în
cancer
• 1975- schimbări sociale importante,
popularizarea supravieţuitorilor, celebrităţi
bolnave de cancer (Betty Ford, Happy
Rockefeler)
• 1975- Prima conferinţă de psiho-oncologie
• Cercetările îngrijitoarelor: îngriji paliative,
controlul durerii, suportul psihosocial
• Asistenţii sociali : aspecte psihologice şi
sociale ale pacienţilor şi familiilor lor
• 1983- The Journal of Psychosocial Oncology
• 1984- J. Holland (Memorial Cancer Center,
NewYork)- PSIHOONCOLOGIA a devenit o
disciplină cu statut recunoscut în lumea
ştiinţifică ca urmare a înfiinţării Societăţii
Internaţionale de Psiho-oncologie.
• 2000- prezenţa preoţilor, curentul spiritual şi
religios în psihooncologie
• 1992- Journal of Psycho-oncology
• 2000- prezenţa preoţilor, curentul spiritual şi
religios în psihooncologie
• Invazia locală este definită ca extinderea celulelor
tumorale în afara limitelor anatomice naturale ale
ţesutului de origine şi constituie prima etapă a procesului
complex care este metastazarea (Ghilezan, 1992).
• Metastazarea este un atribut esenţial al malignităţii, de
mare importanţă practică întrucât marea majoritate a
bolnavilor mor prin evoluţia acestor leziuni secundare.
Metastazele sunt creşteri tumorale distincte şi separate
de tumora iniţială primară. Procesul de metastazare se
desfăşoară în mai multe etape. După ce se produce
invazia locală, prima etapă a metastazării, celulele
migrează la distanţă de tumora primară din care s-au
detaşat, pătrund în vasele sangvine, unde sunt
transportate de torentul circulator până se opresc în
vasele care irigă diversele organe. Aici se produce
invazia secundară după care celulule încep să se
multiplice până la afectarea sau distrugerea organului
respectiv (Ghilezan, 1992).
DIMENSIUNILE ŞI OBIECTIVELE PSIHO-ONCOLOGIEI
• 1. Identificarea factorilor psihosocili şi
comportamentali de risc pentru morbiditatea şi
mortalitatea prin cancer, conturarea unor modele de
prevenţie primară, secundară şi terţiară.
• 2.Explorarea impactului psihologic al bolii şi
asistenţa reactivităţii emoţionale a pacientului şi
familiei în toate stadiile bolii.
• 3.Calitatea vieţii şi a morţii.
• 4.Stresul personalului medical şi căi de control şi
combatere.
• 5.Bioetica actului medical şi a comunicării medic-
pacient.
• 6.Integrarea cunoştiinţelor şi abilităţilor psihologice
în îngrijirea bolnavilor de cancer.
• 7.Cercetări, studii şi publicarea rezultatelor obţinute
în revistele de specialitate
 Institutul Internaţional de Cercetări în
Cancer conturează următoarele 14
recomandări fundamentate pe baza unor
dovezi certe.
1. A nu fuma sau a nu mesteca tutun.
2. Alimentaţie bazată preponderent pe o
varietate largă de vegetale, legume, fructe şi
cereale (între 400 şi 800 gr consum zilnic) şi
în mai mică măsură pe alimente rezultate din
diversele procese de preparare;
3.Evitarea supraponderalităţii (limitarea
câştigului în greutate la vârsta adultă cu nu
mai mult de 5 kg. faţă de 18 ani.
4. Dacă ocupaţia este sedentară ,
efectuarea unor exerciţii uşoare zilnice
timp de 1 ora (ex. plimabatul, mersul cu
bicicleta) sau o dată pe săptămînă, o
oră, exerciţiu riguros.

5. Evitarea consumului de alcool; în situaţia în

care el nu poate fi eliminat, a nu se depăşi
200 ml vin pe zi (respectiv echivalentul în
bere- 500 ml sau în spirtoase- 50 ml ); în
cazul femeilor cantităţile se reduc la
jumătate.
• 6. A se consuma doar carne albă
(peşte, pui) şi a se evita carnea roşie
(porc, vită, miel); când totuşi ea se
consumă a nu se depăşi 80 gr.zilnic.
• 7.A se limita consumul de grăsimi, mai
ales a celor de origine animală; a se
prefera în cantităţi modeste grăsimile
de origine vegetală.
• 8.A se limita consumul de alimente
sărate sau adăugarea sării la gătit; a se
prefera utilizarea condimentelor de
origine vegetală.
• 9. A nu se consuma alimente care în
urma unei conservări îndelungate au
fost contaminate cu microorganisme
(ex. mucegai).
• 10.Păstrarea alimentelor perisabile să
se facă prin îngheţare, iar conservarea
de lungă durată doar prin congelare.
• 11.Evitarea alimentelor cu aditivi şi
conservanţi.
• 12.Evitarea prăjirii alimentelor; (carnea
prăjită a se consuma doar ocazional).
• 13.Evitarea expunerii la soare
neprotejat de filtre UV, iar între orele
10:30 şi 14:30 deloc.
• 14. Pentru cine respectă recomadările
de mai sus legate de dietă şi prepararea
alimentelor, suplimentarea dietei (ex.
vitamine, minerale) nu este necesară.
• Psiho-oncologia se defineşte ca un
domeniu interdisciplinar care vizează
teoretic şi practic, dimensiunile
psihologice, sociale şi
comportamentale ale cancerului.
• Psiho-oncologia este acea ramură a
psihologiei care se ocupă de studiul,
evaluarea şi suportul psihologic al
bolnavilor de cancer
Cancerul este o boală genetică a
celulelor ale cărei principale
caracteristici sunt proliferarea celulară,
comportamentul migrator anormal şi
metastazarea. Celulele care proliferează
ies de sub controlul mecanismelor care
în mod normal reglează funcţia şi
structura ţesuturilor organismului.
• Invazia locală este definită ca
extinderea celulelor tumorale în afara
limitelor anatomice naturale ale
ţesutului de origine şi constituie prima
etapă a procesului complex care este
metastazarea (Ghilezan, 1992).
 Metastazarea este un atribut esenţial al
malignităţii, de mare importanţă practică întrucât
marea majoritate a bolnavilor mor prin evoluţia
acestor leziuni secundare. Metastazele sunt
creşteri tumorale distincte şi separate de tumora
iniţială primară. Procesul de metastazare se
desfăşoară în mai multe etape. Celulele
migrează la distanţă de tumora primară din care
s-au detaşat, pătrund în vasele sangvine, unde
sunt transportate de torentul circulator până se
opresc în vasele care irigă diversele organe. Aici
se produce invazia secundară după care
celulule încep să se multiplice până la afectarea
sau distrugerea organului respectiv (Ghilezan,
1992).
 Stadializarea cancerului

Stadializarea se face după sistemul TNM (Tumor

Node Metastase) (P.Denoix, 1952)
Sistemul TNM descrie boala în cele 3
compartimente: T-tumora primară, N-adenopatia
(inflamarea ganglionilor) şi M-metastaze la distanţă.
Clasificarea TNM oferă o descriere precisă a
extinderii bolii şi care poate fi codificată cu
acurateţe: sunt posibile 4 categorii T, 3 categorii N,
şi 2 pentru M. Pentru simplificare se utilizează o
grupare în stadii, cu stadiul I corespunzător invaziei
locale şi IV metastazelor (idem). În general, stadiile I
şi II pot evolua cu vindecare completă şi eradicarea
bolii dacă se intervine prompt prin tratamente
adecvate, în timp ce în stadiile III şi IV boala nu mai
este ireversibilă şi evoluează către deces.
 Metode de terapie :

Metoda chirurgicală constă în extirparea

pe cale chirurgicală a tumorii sau a
metastazelor.
Radioterapia antitumorală utilizează ca
agent terapeutic radiaţiile ionizante care au
ca efect biologic principal moartea celulară.
Chimioterapia sau tratamentul
medicamentos sistemic al cancerului se
bazează pe administrarea unor medicamente
(citostatice) care prin interferarea lor cu
metabolismul celulelor duc la inhibiţia
creşterii tumorale.