TREPTE ÎN CONSTITUIREA

METODOLOGIEI
FORMARII ATITUDINILOR
 Cuprins:
1. Conținutul și problematica formării
atitudinilor
2. Trepte de constituire a metodologiei
formării atitudinilor
3. Metodologia formării atitudinilor ca discurs
meta-reflexiv
4. Domenii ale MFA: ontologia educației,
exiologia educației, epistimologia educației
 CON ȚINUTUL
ȘI
PROBLEMATICA
 Bogardus:
„ o atitudine este o tendință pro sau contra față de un
element din mediu, care devine astfel o valoare pozitivă sau
negativă”.
A. Rosca:
„O predispoziție mintală dobandită, mai mult sau mai puțin
durabilă, de a reacționa
într-un mod caracteristic (obișnuit favorabil / nefavorabil) față
de persoane, obiecte, situații, idei
sau idealuri cu care individul vine în contact”.
 Gordon Allport, în1935 afirmă: ,,O atitudine este o stare mentală și
neuropsihologică de pregătire a răspunsului, organizată prin experiență de către
subiect, exercitând o influență directivă sau dinamică asupra răspunsului său
față de toate obiectele și toate situațiile la care se raportează".
Paul Popescu-Neveanu: atitudinea este „o modalitate relativ constantă de
raportare a individului sau grupului față de anumite laturi ale vieții sociale și față
de propria persoană”.
  Baron si Byrne: atitudinea se referă la „evaluările noastre cu privire la orice
aspect al lumii sociale, măsura în care avem reacții favorabile sau nefavorabile față
de probleme, idei, persoane, grupuri sociale sau alte elemente ale vieții sociale”.
 
 S. Chelcea: atitudinea este „poziția unei persoane
sau a unui grup, de acceptare sau de respingere, cu o
intensitate mai mare sau mai mică, a obiectelor,
fenomenenlor, persoanelor, grupurilor sau instituțiilor”.
  S. Asch: „atitudinile sunt tendinte de durata,
determinate și formate prin experiența trecută”.
 Katz si McDonald: atitudinea este o predispoziție
de a acționa pozitiv sau negativ față de persoane,
obiecte și evenimente.
Trepte de constituire a
metodologiei formării
atitudinilor
  Există trei surse majore ale formării atitudinilor:

Învățarea socială Compararea socială Factorii genetici

• Condiționarea
clasică
• Codiționarea
subliminară
• Condiționarea
instrumetală
• Modelarea
atitudinală
 Cum se schimba atitudinile?
Omul este supus, intreaga viață, unui bombardament informațional, în vederea
schimbării atitudinilor sale. Mesajele trimise de către mass-media, de către
persoane sau grupuri, au uncharacter persuasiv, năzuind să schimbe atitudinile
noastre.Aceste oferte de asistență psihologică și educatională rectifică
deficiențele de formare inițială, oferă "arme" intelectuale, morale,affective cu
care individul poate face față noilor solicitări .
Cum se produce schimbarea?
 Schimbarea este o consecință a primirii unor informatii, a receptării și prelucrării
unor mesaje. Contează deci cine comunica, ce mesaj transmite, cum o face,
scopurile urmărite, contextul psihosocial in care sunt antrenați receptorii (nivelul
lor de instrucție, intensitatea asteptărilor exprimate de aceștia, sistemul lor de
relații interpersonale etc.).
Comunicantul
Ținta urmărită
(sursa)
Modul de a comunica
Metodologia formării atitudinilor
ca discurs meta-reflexiv
 În lingvistică, numele de “analiza discursului” a fost aplicat cercetărilor care
s-au ocupat destudiul modalităţilor prin care propoziţiile dau naştere unui
discurs coerent (Brownşi Yule,1983).
În psihologia cognitivă, atenţia s-a îndreptat asupra modului în care
“scenariile”mentaleşi schemele sunt folosite pentru a oferi un înţeles narativ
(van Dijk şi intch, 1983).
Un alt stil distinct de analiză a discursului a fost dezvoltat în lingvistică prin
intermediul cercetărilor asupra interacţiunilor pedagogice (profesor-elev).
Sinclair şi Coulthard (1975) au încercat să ofere un model sistematic care să
descrie anumite patternuri interacţionale în procesul de învăţare bazate pe
structuri de tipul “iniţiere-răspuns-feedback”. Intenţia a fost aceea de a pune
la punct un model pentru a explica structurile discursive în diferite
contexte(Coulthard şi Montgomery, 1981).
Domenii ale MFA: ontologia
educației, exiologia educației,
epistimologia educației
Termenul „epistemologie” este de origine
grecească: „episteme” – ştiinţă şi “logos” – discurs.
Sensul strict: analiză a spiritului ştiinţific, studiu al
metodelor, al crizelor, al istoriei ştiinţelor moderne;
studiu filosofic al unei ştiinţe particulare. În acest
sens se vorbeşte de epistemologia matematicii, a
istoriei, pedagogiei etc.
 Termenul de ontologie îşi are originea în limba
greacă : „ontos” – „fiinţă” şi „logos” – „ştiinţă”,
„discurs” (participiu prezent de la „einoi” – „a fi”).
Deşi termenul ontologie datează din secolul al XVII-lea,
principiul care a stat la baza formării lui îl găsim la Aristotel,
potrivit căruia există o ştiinţă care studiază fiinţa ca fiinţă,
opusă ştiinţelor particulare care decupează anumite părţi ale
fiinţei, studiindu-le proprietăţile (Metafizica, p.1). Astfel,
ontologia ar fi studiul esenţei fiinţei, a ceea ce face ca o fiinţă
să fie: ea ar reprezenta studiul temeiului ordinii lucrurilor. De
aceea, ontologia a devenit sinonimă cu metafizica,
postulânduse drept ştiinţă supremă şi universală. (E. Clement,
1999).