EFECTE SONORE

DESTINATE VOCILOR
Muzica se. XX
Complexitatea scriiturii
 Artistul liric nu se mai poate rezuma la o abordare strict muzicală a
fenomenului vocal, ci simte nevoia de a pătrunde esenţialul şi de
cuprindere a „totalităţii“.

 cunoaşterea profundă a problematicii proprii artei cântului, devine o

cerinţă indispensabilă în înţelegearea mutaţiilor şi amplitudinii pe
care muzica vocală o cunoaşte în zilele noastre.

 Există o interrelaţionare intenţionat creată cu literatura, filozofia,

fiziologia, estetica.

 De aceea se cer execuţii şi efecte destinate altădată numai

instrumentelor, concretizate în culori timbrale şi sonorităţi foarte
variate
SCIITURA VOCALĂ
 Dificultăţi de intonaţie şi ritm,
 Schimbări frcvente(bruşte) de registru vocal,
 Variate cerinţe de emisie vocală ( pretinde o asiduă
muncă de elaborare în prealabil)
 Extinderea la maximum a registrelor specifice fiecărei
voci în parte,
 Renunţarea la preceptele bel-cantoului, creându-se un
vocalism bazat pe declamaţie şi extins până la
sprechgesang şi efecte destinată altădată
instrumentelor.
 În legenda lucrărilor există termeni ce detaliază diferite
posibilităţi de producere a articulaţiilor sonore cu vocea.
Exigenţe ale tehnicii vocale

 cântat nazal, graseind – Cântăreaţa cheală

de Dan Voiculescu;

 cântat gâfâit – Amorul doctor de Pascal Bentoiu;

 cu voce răguşită, cu îngroşare de ton, cu voce albă incantatorie,

cu voce tare, degajată, cu voce naturală – Farse medievale de
Cristian Misievici.

 Aurel Stroe ORESTIA II :

Oreste – bariton este de preferat o voce specializată în muzica
barocă unei voci gen operă sec. XIX;
Clytemnestra – mezzo-gravă, voce amplificată cu ajutorul unui
microfon portativ:
Egist – bas pedalist, de preferinţă voce naturală puţin lucrată, în
maniera vechilor cantori ruşi sau a anumitor cântăreţi de negro-
spiritualis.
Cor – voci superioare, voci de jazz, de rock,
– voci inferioare, voci dure, de piept, aproape nevibrate
Efecte vocale
 FALSETTO –extinderea vocii în acut

 VIBRATO –fluctuaţie regulată a sunetului în înălţime (poate fi şi în intensitate şi

timbru)
neregulat, în tempo diferit(mai mare sau mai mic)
în piano, este greu daoarece este specific contracţiilor puternice, în f
senza voce, alb

 TREMOLO –fluctuaţia intensităţii(contracţii spasmodice ale laringelui)

 GLISSANDO –facilitează trecerile de la un registru la altul

 MICROINTERVALE , specifice vocii însă sunt dificil a fi intonate voit

 FRULATTO –emisia sunetului este însoţită de o vibrare a vârfului limbii (pe

consoane drr, trr), rezultă un sunet zbârnâit, straniu, asemenea unui tremolo, este de
unii compozitori numit tremolo denatal. Este specific instrumentelor de suflat de lemn
(flaut, clarinet) dar mai ales de alamă(trompetă, trombon)
 PIZZICATO –atac prin lovitură de glotă, urmat de o vibrare intensă a sunetului
EFECTE VOCALE
 Efecte gestuale şi scenice
-palma pe gură
-loviruri de limbă pe cerul gurii
-sunete şoptite
-fluierînd, ţipând, strigând, râzând
-înălţimi cât se poate de acute sau de grave
-interjecţii, onomatopee,
-evocarea unor stări emoţionale

 Acest gen de efecte vor fi preluate în muzica instrumentală, prin

crearea de acţiuni verbale sau scenice pentru instrumentişti. Artistul
va fi implicat în activităţi improvizatorice(specifice happening-ului-
Cage 1952)
SPRECHGESANG
 Îmbinare între cuvântul cântat şi cuvântul vorbit,
prevalenţa uneia sau alteia diferă de la un compozitor la
altul.

 Noua accepţiune îi este atribuită lui A.Schoenberg în

Wozec, Moise şi Aaron

 Se recurge la şoapte, murmure, strigăte, de ex.P.

Bentoiu în Amorul doctor cere vorbit cu: duh, scârbă,
îngrijorare, cu efuziune, cu degajare, cu falsă politeţe.

 Notaţional este diferit surprins de compozitori: limite

precise, note cu cruciuliţe, fără înălţimi precizate, cu
semne particulare.
Efecte vocale exemple
 Falsetto:
Cristian Misievici - Farse medievale – în falset şi scremut
Liviu Glodeanu – Zamolxe – sunete ce poate de înalte în falsetto
Dan Voiculescu - Cântăreaţa cheală – voce în falsetto

 Tremollo; Vibrato:
Pascal Bentoiu - Amorul doctor – glissando în tremollo
A. Stroe - Orestia II – sunete vibrate

 Glissando; Pizzicato:
L. Glodeanu - Zamolxe – glissando rarefiat
glissando dens, pizz.
A. Stroe - Orestia II – glissando frullato

 Sprechgesang:
Liviu Glodeanu – Zamolxe – Vorbire intonată cu sunete intonate asemenea vorbirii
Pascal Bentoiu – Amorul doctor – vorbit: cu duh, cu scârbă , cu îngrijorare, cu fuziune, aparte, cu
degajare, cu falsă politeţe
Paul Constantinescu – O noapte furtunoasă – râs şi plâns pe sprechgesang
Cornel Ţăranu – Secretul lui Don Givanni – vorbit pe glissando
TEHNICA ECOULUI
 Provine din creaţia corală renascentistă(ex. Cucul, Ecou) dar prin
lucrările lui Ligetti este preluat în muzica sec. XX atât în genul
vocal cât şi instrumental.

 S-au delimitat următoerle tipuri:

1. Ecou cu imitaţie exactă, care poate fi identificat cu greu datorită

multitudinii de planuri din micropolifonie, ex Requiem Introitus
2. Ecou denaturat, cu o amintire vagă a elemetului iniţial Nouvelles
Aventures –cornul imită în transpoziţie şi modifică intervalele(la
sopran şi alt)
3. Ecou paralel, (în oglindă) simbol al timpurilor simultane,
Continuum,
4. Ecou ca extindere temporale, cu prezentare modificată, ex.
Aventures, violoncel, celestă şi flaut(sunet re)
5. Acou cu dispariţii de structuri –incomplet, Apparitions, negarea
ecoului, preferându-se pauza
CONCLUZII
Una din tezele fundamentale ale creaţiei vocale în secolul
XX, după cum bine secunoaşte, este folosirea
Sprechgesang-ului, dar şi a strigătelor etc., pe
considerentu că întrebuinţarea vocii vorbite, a strigătului
şi a onomatopeelor în configuraţiadiscursului muzical,
are capacitatea redării unei mari palete de sentimente.

Multe dintre aceste experimente vocale încearcă să

demonetizeze valoarea expresiv muzicală a vocii.
Susţinătorii acestor inovaţii aduc ca argument
experimentarea unor formule inedite, care să scoată
vocalitatea din tradiţionalismul său „anchilozant“. Numai
că, ceea ce constituie, aparent, un factor de progres,
pierde din vedere, uneori, latura expresiv-umană a vocii.