Sunteți pe pagina 1din 24

Alergia la

latex
Lica Naomi
Spataru Bianca
O Latexul este o rășină naturală cu aspect lăptos,
fluid, produsă de numeroase plante atât din
zona tropicală (arborele de cauciuc), cât și din
zona temperată.
Latexul contine un complex de:
O proteine
O alcaloizi
O amidon
O carbohidrați
O rășini
O uleiuri
Particulele cu potențial alergogen sunt proteinele cu
greutate moleculară mică.
O Acestea se atașează de pulberea cu care sunt în mod
obișnuit pudrate mănușile de consultație și vin în
contact prelungit cu pielea clinicianului, provocând
așa numita dermatită de contact.
O De asemenea, în momentul aplicării sau
scoaterii mănușilor, pulberea care conține aceste
proteine ajunge la nivelul căilor respiratorii
superioare (nasului) sau la nivel ocular,
declanșând o rinită sau o conjunctivită alergică
persoanelor sensibilizate din acel ambient
(medic, pacient, asistentă).
Există două momente în producerea unei alergii :

O Contactul sensibilizant : primul contact al


organismului cu respectivul alergen, când nu se
observă manifestări clinice

O Contactul declanșator: este cel de al doilea contact


cu alergenul ,determină eliminarea unor substanțe
preformate, dintre care cea mai importantă este
histamina.
O Histamina se distribuie rapid în întreg organismul și
determină diferite manifestări clinice ce trebuie obligatoriu
recunoscute de medicul stomatolog:
O La nivelul căilor respiratorii superioare
secreție nazală abundentă, seroasă (apoasă),
strănut – rinita alergică
O La nivelul căilor respiratorii inferioare :
bronhoconstricția, secreția abundentă de
mucus determină o criză asemănătoare cu cea
din astmul bronșic, cu dificultăți la respirație
și creșterea frecvenței respiratorii (dispnee cu
polipnee).
O La nivelul ochilor : hiperemie
conjunctivală (ochi roșii) cu o secreție
abundentă de lacrimi și senzația de corp
străin – conjunctivita alergica
O La nivelul pielii :
urticarie, cu prurit (mâncărime) și senzația de
arsură
OȘocul anafilactic este cea mai gravă
formă de alergie, rară, dar dacă nu se intervine
în cel mai scurt timp poate duce la deces, prin
hipoperfuzie și hipoxie cerebrală și stop
cardiorespirator.
O În cabinetul de medicină dentară, sursele de latex
sunt multiple și nu trebuie neglijate având în
vedere consecințele mai mult sau mai puțin severe
asupra pacienților, în principal.
O Printre acestea se numără mănușile de consultație,
gumele de lustruit, mânerele de cauciuc ale
intrumentelor, folia de digă, elasticele de la aparatele
ortodontice, capacele fiolelor cu anestezic, furtunele
unitului dentar etc.
O Întrucât alergia la latex este destul de comună
în rândul pacienților, există câteva măsuri care
trebuie cunoscute și aplicate de medicul
stomatolog pentru a preveni orice incident
legat de acest aspect, ce poate avea urmări
chiar fatale asupra pacienților.
O 1. Realizați o anamneză corectă și completă
pacientului, mai ales pacienților noi, pentru a
le afla antecedentele alergice sau predispoziția
la o alergie.
O Persoanele predispuse să
dezvolte o reacție alergică la
sursele de latex sunt cei cu
alergii la praf, la polen, fân,
păr de animale, căpșuni, kiwi,
ouă, nuci, banane, ananas, soia
(așa numitul sindrom latex-
fructe) etc. De asemenea, în
categoria de risc sunt
persoanele care au suferit
numeroase intervenții
chirugicale.
O 2. Asigurați un mediu latex-free pentru
pacienți. Nu purtați mănuși ce conțin latex în
timpul consultației sau tratamentului și
eliminați din mediul de lucru orice material,
produs sau dispozitiv care conține latex.
O Dacă anumite dispozitive sunt absolut
necesare pentru tratament, acoperiți-le sau
izolați-le.
O 3. În mediul de lucru pot persista alergeni
latenți, particule rămase din ședințele
anterioare ale altor pacienți sănătoși, care însă
pot provoca reacții severe pacienților cu
hipersensibilitate.

O De aceea, cel mai recomandat este să îi


programați pe acești pacienți la începutul zilei
de lucru, pentru a nu îi expune la particulele
alergogene din aer.
O 4. Mențineți o bună ventilație a cabinetului,
aerisiți frecvent și schimbați des filtrele
aparatelor de ventilație/aer condiționat.
O 5. Asigurați-vă că dețineți truse de tratament și
de urgență fără componente din latex.
O 6. Păstrați o igienă perfectă a mâinilor, spălați-
vă foarte bine după utilizarea mănușilor,
pentru a evita producerea unei alergii prin
contact indirect, prin pulberea rămasă pe piele.
O 7. Cunoașteți foarte bine manifestările acestei
hipersensibilități, urmăriți și apreciați corect
reacțiile pacientului pentru a evita orice
incident catastrofal, iar în cazul unui șoc
anafilactic, cereți imediat asistență de urgență,
apelând numărul unic 112.
Multumim pentru atentie!

S-ar putea să vă placă și