SCURT

ISTORIC AL
INTEGRALELO
R
 Arhimede a elaborat metode care au stat, două
milenii mai târziu, la baza calculului integral.
Pentru a calcula aria cercului, Arhimede a folosit
poligoane regulate înscrise și circumscrise,
începând cu hexagonul regulat și dublând
numărul laturilor până la poligoane de 96 de
laturi.
TEORIA INTEGRALEI
Aproximarea unei figuri geometrice curbe cu
pătrate și, mai general, cu poligoane, se numește
cuadratură, iar instrumentul matematic care
ajută în „adunarea” mărimilor infinitezimale este
integrala. S-a dezvoltat teoria integralei pentru a
calcula ariile unor suprafețe (plane) curbilinii,
lungimile unor curbe, dar și pentru a modela,
studia și rezolva probleme din fizică, tehnică,
economie etc.

*un număr infinitezimal este un număr care

tinde către zero
 Newton sau Leibniz nu au demonstrat importantele
teoremelor pe care le-au descoperit. Ei s-au
mulțumit să constate că aceste teoreme se pot aplica
în natură sau în geometrie. La clarificarea deplină a
ideii de integrală s-a ajuns un secol mai târziu, prin
contribuțiile matematicianului francez Augustin
Cauchy (1789-1857), care a folosit sume integrale de
un tip particular și prin contribuțiile
matematicianului german Bernard Riemann (1826-
1866), care a introdus sumele integrale, ce-i poată
numele, utilizate până în prezent.
ISAAC NEWTON
Gottfried Wilhelm von Leibniz
Augustin Louis Cauchy
Bernard Riemann
 SIMBOLUL INTEGRALEI
  
Newton a folosit în calitate de simbol al integrării
pictograma pătrat ( înaintea semnului funcţiei sau în
jurul ei),însă această notaţie nu sa bucurat de un
succes mare . Astfel , în 1675 Leibniz propune
simbolul actual al integralei nedefinite Acest simbol
se obţine din litera S alungită care reprezintă
prescurtarea cuvîntului latinesc “summa” tradus
suma. Notaţia pentru integrala definită care conţine
limitele de integrare a fost propusă de către Joseph
Fourier în 1820.
Joseph Fourier
SFÎRŞIT