Modelul leprei vs modelul ciumei

Nicolai Ionela
FIG, Istorie, anul III
 Lepra
■ Lepra este o boală infecțioasă gravă cunoscută din antichitate, provocată
de Mycobacterium lepromatosis.
■ Aceasta este considerată o boală care se poate transmite numai în
condiții igienice deficitare, stare de subnutriție care determină o slăbire a
sistemului imun.
■ Fenomenul de contaminare era deja cunoscut de la epidemiile de pestă,
ceea ce a determinat izolarea leproșilor în colonii, evitându-se contactul
cu bolnavii, neținând seama de cei contaminați care erau în perioada de
incubație a bolii.
 La începutul Evului Mediu, Europa Occidentală era caracterizată, printre altele de o
tendință din ce în ce mai accentuată, de-a lungul secolelor, de extindere urbană

Această modernizare
■ a generat condiții de trai precare
■ situații sanitare inadecvate intensificarea bolilor
■ iar progresul lent al medicinei și al orașelor
ca structură omogenă

În aceasta problemă Biserica a încercat să mențină ordinea socială, dar și un control al

epidemiilor, ce erau percepute de societate ca o pedeapsa divină.
 o Bolnavilor
 li se suspendau drepturile civile, ei nu mai erau văzuți ca oameni ce fac parte dintr-o
comunitate,
 nu aveau voie să dețină niciun fel de proprietate
 nu a avea nici un drept la judecată

■ Se credea că sângele unui lepros erai purtător al bolii.

■ Cu toate acestea, leproșii erau singurul grup minoritar care simboliza un pericol dublu: o
emblema a instabilității corpului uman și a dizolvării psihice.
  Înainte ca leprosul sa fie scos afară din societate,
el trebuia să prezinte semne vizibile și clare ale
bolii.
Aceasta separare era considerată un rit de trecere a
bolnavului, un fel de înmormântare față de
comunitate, dar încă viu pentru divinitate.
Acest act de carantină presupunea excluderea
leprosului în afara zidului cetății, considerat
singurul lucru care ar putea opri infecția.

■ Papa Alexandru al III-lea a emis un decret prin care leproșii trebuiau separați de
comunitățile sănătoase, să aibă propria lor comunitate, cu biserică și cimitire speciale.
■ Leproșii erau obligați să poarte o îmbrăcămite specială, cum ar fi tunici cu cruci galbene și
clopote. Aceste semne distincte ar fi trebuit sa sublinieze scoaterea lor în afara societății.
 În sfârșit, excluderea leprosului
implica descalificarea – poate nu
chiar morală, dar în orice caz juridică
și politică – a indivizilor respinși și
izgoniți astfel.
Deși încă vii, pătrundeau în Această practică sau acest model al excluderii
moarte: ştiți că excluderea leprosului leprosului a constituit un model activ din punct
era însoțită de regulă de un fel de de vedere istoric, până târziu în societatea
noastră.
ceremonie funebră în cursul căreia
indivizii declarați leproși erau
proclamați morți (și, prin urmare,
bunurile lor deveneau transmisibile)
și trimiși spre o lume exterioară și
străină.
 « Masacrarea și închiderea leproșilor a fost autorizată de
Filip V cel Lung, regele Franței, printr-un edict trimis la
Poitiers la 21 iulie 1321. Întrucât leproșii – nu numai cei din
regatul Franței, ci din toate regatele creștine-încercaseră sa-i
ucidă pe cei sănătoși, otrăvind apele, fântânile și puțurile,
Filip pusese să fie întemnițați și arși vinovații care își
mărturiseau vina »
 Ciuma
A fost una din cele mai violente epidemi din istoria lumii, care a fost cauzată
de o bacterie numită Yersinia pestis. A izbucnit, probabil, în Asia, răspândindu-
se în Europa după anul 1347, unde a creat mare panică.
■ În 1351 s-a terminat primul asalt al ciumei negre.
 În 1361, în 1369, apoi cu regularitate, a reapărut pâna la sfârșitul secolului
XV. Mai târziu a reapărut din ce în ce mai rar; în Anglia, ultima epidemie a
fost în 1665, când au murit aproximativ 100 000 de oameni.
Extindera
„Morții Negre”
 Până în secolul XVIII, în Europa de Vest şi XIX, în Europa de Est, ciuma va apărea la
intervale regulate, aproape în fiecare deceniu înregistrându ‑se manifestări ale epidemiei

■ Astfel, în Franța sunt numărate 24 de apariții principale între 1437 ‑1536 Și alte
12 izbucniri, în intervalul 1536‑1670.
■ Sunt și epidemii care cuprind întreaga Europă:1576‑1585, 1628‑1631. Ultima are
loc la Marsilia în 1720. Tributul cel mai mare îl dau orașele:

Perioada Orașe Pierderi

1338 Florența 50.500

1343-1357 Hamburg 66%

1450 Paris 40.000

1656 Neapole 450.000
1665 Anglia 100.000
În domeniul controlului indivizilor, Occidentul nu a avut decât două
mari modele: primul este cel al excluderii leprosului, iar celălalt
este modelul includerii ciumatului.
■ Oraşul contaminat de ciumă – vă citez aici o serie de reglementări

Oraşul guvernator

sectoare Izolate de
cartiere
străzi

responsabili inspectori supraveghetori

Această putere era continuă în exercițiul, supravegherea trebuia asigurată fără

întrerupere.
 Evidență strictă
■ La începutul carantinei toți cetățenii prezenți în oraș erau obligați să se înregistreze.
Numele le erau trecute într-o serie de registre.
■ Fiecare individ avea repartizată o fereastră la care trebuia să apară când își auzea
numele, presupunându-se că dacă nu apare înseamnă că se află la pat; și dacă se afla
la pat, însemna că e bolnav; iar dacă era bolnav însemna că e periculos.
■ Toate informațiile astfel adunate, de două ori pe zi, prin vizite – acest gen de revistă
de front, de apel al celor vii și al morților pe care îl asigura inspectorul, toate aceste
informații transcrise în registre erau apoi confruntate cu evidența centrală deținută de
magistrați la administrația orașului.
Daniel Defoe, în al său „Jurnal din Anul Ciumei“, relatează:„ Întregul spectacol te
cutremură de groază. Șareta cară șaisprezece sau șaptesprezece cadavre înfășurate
în cearșafuri sau pături, unele atât de prost învelite încât cădeau despuiate printre
celelalte, cu toții fiind morți urmând a se amesteca în groapa comună a omenirii“.
 Doctorii de ciumă- medico della peste

„Nasul are lungimea de 15 centimetri, are forma

unui cioc și este umplut cu parfum. Sub haină,
purtăm cizme făcute din piele marocană (piele
de capră) și o bluză cu mâneci scurte, din piele
fină. Pălăria și mănușile sunt, și ele,
confecționate dintr-o astfel de piele, cu ochelari
care acoperă ochii”, scria în 1619, Charles de
l’Orme despre costum.

Îndatoriri administrative: număra victimele,

asista la autopsiile ocazionale sau era martorul
ultimelor dorințe ale muribunzilor.
 Măsuri greșite
■ La Londra sunt uciși toți câinii și pisicile,
astfel încât coloniile de șobolani
proliferează, fapt ce duce la intensificarea
molimei. Remediile prescrise de medici
sunt primitive, bolnavii fiind chinuiți
inutil.
■ Daniel Defoe relatează că medicii
credeau că înving boala dacă reușeau să
cauterizeze umflăturile purulente
(bubonii).
■ El spune că unii buboni erau atât de tari
încât nu puteau fi deschiși cu un
instrument, astfel că erau cauterizați,
mulți pacienți murind nebuni de durere.
■ Observați, deci, că o astfel de
organizare este, de fapt, absolut
contrară, opusă în orice caz, tuturor
practicienilor în legătură cu leproșii.
■ Nu este vorba de o excludere, ci de
carantină. Nu este vorba de izgonire, ci,
dimpotrivă, de stabilire, fixare,
localizare, de acordare a unor locuri, de
definirea prezențelor, a unor prezențe
bine determinate.
■ Nu avem, așadar, de a face cu un
fenomen de respingere, ci de includere.
■ În timp ce lepra presupune distanţă, ciuma implică un fel de apropiere tot
mai rafinată a puterii de indivizi, o observare tot mai constantă, tot mai
insistentă.
■ Nu mai avem de-a face nici cu acel gen de mare ritual al purificării, ca în
cazul leprei; în condițiile ciumei apare o tentativă de a maximaliza:
 sănătatea
 viața
 longevitatea
 forța indivizilor
■ În fond, problema care se punea era să produci o populație sănătoasă, și
nu să-i purifici pe cei care trăiau în comunitate, ca în cazul leprei
 Avem, pe de o parte, referirea la un proces general de normalizare socială,
politică și tehnică, pe care îl vedem dezvoltându-se în secolul al XVIII-lea, și
care se manifestă
Domeniul politic

Domeniul medicinei

Domeniul producției

Domeniul armatei

Domeniul educației
Concluzi:Reacție față de
■ În sfârșit, observați că nu se punea problema marcării unei părți a
populației, ci a examinării permanentă a unui câmp de regularitate, în
interiorul căruia fiecare individ era evaluat fără încetare pentru a se ști
dacă este în conformitate cu standardul, cu norma de sănătate definită.
■ S-a trecut de la tehnologia unei puteri care izgonește, exclude, condamnă,
marginalizează, reprimă la o putere care este pozitivă, o putere care
produce, ține și se multiplică plecând de la propriile sale efecte.
■ Reacția față de ciumă este o reacție pozitivă; este o reacție de includere,
de observare, de dobândire a cunoașterii, de multiplicare a efectelor
puterii plecând de la un cumul de observație și de cunoaștere.
Bibliografie

■ Caietul de antropologie, p.9-15

■ Bruja, Radu FlorianEpidemia de ciumă de la Londra din anii 1665-1666
■ https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ciuma-holera-tifosul-si-gripa-in-istorie,
accesat la 19.10.2019
■ https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/leprosul-medieval-imaginea-bolii-in-lum
ea-evului-mediu
, accesat la 19.10.2019