Tema 3.

Elementele de construcție
la o clădire
Obiectivele temei:
3.1 Definirea și clasificarea construcțiilor la o clădire
3.2 Alcătuirea generală a unei clădiri
3.3 Coordonarea dimensională, modularea și tipizarea
construcțiilor
3.4 Terenul de fundare
3.5 Fundații
3.6 Structura de rezistență a unei clădiri
3.7 Pereți
4.1 Definirea și clasificarea construcțiilor.

Criteriile de clasificare utilizare în construcții sunt: destinația,

calitatea, structura de rezistență, gradul de rezistență la foc.

După destinație, construcțiile se împart în clădiri și construcții

inginerești.

Clădirile sunt construcțiile care delimitează un spațiu închis,

executate, de regulă, la suprafața terenului, pentru adăpostirea

oamenilor și animalelor, și a diferitelor activități de producție, social –

culturale, de depozitare, etc.

 Există diferite tipuri de clădiri:
-Clădiri civile (clădiri de locuit, publice și administrative, social-

culturale);
-Clădiri industriale (clădiri de producție – ateliere, uzine, și

clădiri pentru deservirea producției – magazii, rezervoare,

agricol).

Construcțiile inginerești includ toate celelalte tipuri de

construcții care nu sunt cuprinse în categoria clădirilor: căi de

comunicații, lucrări de artă pe căi de comunicații, construcții

hedrotehnice, turnuri de televeziune, linii de trasport al energiei

electrice, contucte de gaze, etc.

 Clasificarea după criteriul de calitate este determinată de durabilitatea

și gradul de rezistență a principalelor elemente de construcție și de

cerințele de exploatare referitoare la normele de suprafață, gradul de

confort, etc. După acest criteriu clădirile și construcțiile inginerești se

împart după trei clase de calitate după cum satisfac cerințele ridicate,

medii sau obișnuite.

După structura de reziztență contrucțiile din lemn, zidării diverse,

beton armat, diafragme, sau beton prefabricat;

Structuri de schelet portant (cadre), realizat din beton armat monolit sau

prefabricat sau schelet metalic.

structuri cu alcătuire mixtă, realizate din cadre și diafragme;

Structuri speciale (cu arce, plăci curbe, subțiri, cu acoperișul suspendat pe

cabluri)
3.2 Alcătuirea generală a unei clădire

Elementele generale a unei clădiri pot fi grupate:

 Elemente de reziztență..

 Elemente de închidere și compartimentare..

 Elemente sau lucrări de finisaj..

 Instalații…
3.3 Coordonarea dimensională, modularea și tipizarea

construcțiilor
Coordonarea dimensională este o convenție privind
dimensiunile de coordonare ale componentelor unei
construcții, pentru a se asigura utilizarea lor fără ajustări,
precum și posibilitatea de înlocuire a unor elemente ale
structurii cu altele, fără modificarea proectelor respective.
Această convenție este necesară în scopul raționalizării
lucrărilor de contrucții și a producerii industriale a elementelor
cu largă răspândire în practică.
Coordonarea modulară este coordonarea dimensională
concretizată prin folosirea unui sistem modular cuprizînd:
modul de bază, multimoduli și submoduli.
 Modulul de bază este unitatea de lungime a coordonării
dimensionale având mărimea astfel aleasă încât să asigure
părților componente ale construcției multipe posibilități de
utilizare și adaptare. Simbolul modulului de bază este M, iar
valoarea lui internațională este 1M = 100mm
Multimodulul este unitatea de lungime cu valoarea
egală cu un multiplu al modulului de bază. Multiplul este un
număr întreg n, iar simbolul multimodulului este nM.
Submodulul este unitatea de lungime a cărei valoare
este o fracțiune a modulului de bază. Fracțiunea are ca
divizor un număr întreg n, iar simbolul submodulului este
M/n
Sistemul modular se aplică la:
-proectarea construcțiilor, în special cele executate prin metode
industriale (clădiri de înlocuit, depozite, magazii, hale
industriale, castele de apă)
- alegerea dimensiunilor geometrice ale elementelor de
construcție, ale instalațiilor și utilajelor (instalații sanitare,
poduri rulante, echipamente tehnice etc);
- elaborarea unor prescripții tehnice în construcții.
Materialele, elementele și subansamblurile de construcție
sunt distribuite în raport cu un sistem de referință modular,
astfel încâr să formeze un tot constructiv.
 Sistemul de referință modular este alcătuit din planuri și
axe modulare de referință care alcătuiesc rețeaua modulară
pentru coordonarea dimensiunilor elementelor de volum și
pentru distribuirea în plan și pe verticală a elementelor
sistemului constructiv, precum și altor părți de contrucție.
Pentru coordonarea dimensiunilor în plan, se utilizeză în
construcții multimoduli orizontali.
Dimensiunile modulare pentru coordonarea în plan
orizontal se aleg din seriile de dimensiuni multiple ale
multimodulilor orizontali.
Dimensiunile modulare pentru coordonarea verticală pot fi:
- distanța între fețele finite a două planșe succesive (înălțimea
etajului);
- Distanța între fețele finite ale pardoselii și plafonului (lumina
încăperii);
- Dimensiunile unor elem,ente componente care se
condiționează reciproc la ansamblarea pe verticală.
În sistemul modular se definesc următoarele carcacteristici
dimensionale ale elementelor de construcții:
- dimensiunea modulară este o dimensiune multiplu întreg al
unității de lungime, care poate fi modulul de bază sau un
multimodul;
- dimensiunea nominală este o dimensiune modulară, care se referă
la caracteristica principală dimensională a alementului consederat
și care poate să-l identifice în scara de mărimi.
- dimensuinea de execuție se alege în raport cu dimensiunea
nominală în așa fel încât, ținînd seama de rosturi, să rezulte prin
punerea in operă a elementelului respectiv, o dimensiune
modulară.
- dimensiunea efectivă este dimensiunea obținută prin măsurători
directe efectuate asupra elementului de construcție. Ea trebuie să
fie cât mai aproape de dimensiunea de execuție, în limitele
abaterilor admise.
- dimesiunea limitată este una dintre cele două dimensiuni ezterne
admisibile (dimesiunea maximă, respectiv minimă) înrte care
trebuie să se găsească dimesiunea efectivă.
3.4 Terenuri de fundare
Terenul de fundare este partea scoarței terestre supusă
influenței încărcătorilor date de construcții, transmise prin
intermesiul fundațiilor.
Structurile care alcătuiesc terenul de fundare pot fi alcătuite
din roco compacte (stâncoase sau semistâncoase) sau din roci
dezagregate (pămînturile).
Rocile compacte sunt roci masive sau cimentate cu
reziztențemari la compresiune.
Rocile dezagregate sunt alcătuite din fragmente din roco
minerale rezultate din dezagregarea rocilor strâncoase, sub
acțiunea agenților fizici, sau datorită alterării pe cale chimică.
 Geotehnica definește pământurile ca fiind alcătuite din mai multe
faze:
- Faza solidă (particule solide care formează scheletul mineral);
- Faza lichidă. (apa din golurile rămase între particule);
- Faza gazoasă, (aerul și gaze din pori).
- Dintre cele trei faze, cea solidă condiționează comportarea pămîntului
sub acțiunea sarcinilor exterioare, prin modul de aranjare reciprocă a
aprticuleleor solide, deci prin structură. Se desting trei tipuri principale
de structuri:
- Grăuntoasă;
- În fagure;
- floculară sau pufoasă.
- E întâmplă uneori să aibă loc simultant sedimentarea
particulelor fine și a celor mai mari, luând naștere
pământuri cu structură mixtă.
Un tip deosebit de structură îl au loessurile sau
pământurile leosside, caracterizate prin prezența unor
pori cu dimensiuni mai mari decât ale particuleleor
minerale. Aceste pământuri numite și pământuri
maropăorice rezistă mai ales datorită forțelor de legătură
dintre particule.
Se observă că printr-o simplă clasificare a
pământurilor se pot trage concluzii asupra comportării lor
ca terenuri de fundare.
 În funcție de prezența unor forță de legătură între particule, pământurile pot fi
clasificate în necoezive și coezive.
Pământurile necoezive sunt alcătuite din particule între care nu existî forță de
legîtură (de coeziune), manifestându-se numai fiecare pe suprafața de contact
dintre granule. Aceste pământuri se clasifică în funcție de mărimea particuleleor
predominante în:
-blocuri sunt bucăți de rocă dimensiuni mai mari de 200mm;
-bolovănișuri sunt păm,ânturi formate din fragmente de roci cu muchiii rotungite,
având dimensiuni între 71 și 200 mm.
- pitrișurile sunt pământurile constituite din fragmente de roci, cu muchii rotungjite,
având dimensiuni între 7,1 între 71 mm. Dacă muchiile sunt colțuroase,
pământutul poartă denumirea de grohotiș;
- nisipurile sunt pământuri necoexive formate din fragmante mici de rocă, la care
dimensiunile predominante sunt între 0,05 și 7,1 mm.
Pământurile coezive sunt alcătuite din particule între care se manifestă forțe de
legătură sau de coeziune…..
 După mărimea particulelor, a coeziunii și plasticității. Pământurile
coezive se împart în pământuri prăfăase și pământuri argiloase….
Pământurile organice sunt pământuri argiloase, neomogene, cu un
conținut variat de substanțe organice, de origine vegetală sau animală,
parțial sau tota descompuse. Aceste pământuri care cuprind mâlurile și
nămolurile, nu se recomandă ca terenuri de fundare.
Cercetarea terenurilor de fundare
În vederea proectării și executării construcțiilor sunt necesare date
priviotare la natura straturilor care alcătuesc terenul de fundare, la
proprietățile fizice și mecanice ale pământurilor, la nivelul apei sbterane.
Rezultatele cercetării terenului de fundare constitue studiul geotehnic.
- Studiul geotehnic trebuie să încheie cu concluzii asupra
rezultatelor cercetărilor și cu recomandări privind:
- Ampasamentul și sistemul constructiv optim, corelat cu
condițiile terenului de fundare;
- Capacitatea portantă a stratului de fundare;
- Carcacteristici de adoprat pentru calculul deformațiilor;
- Măsuri care trebuie luate în cursul execuției construcției.
- Metode de îmbunătățire a pământurilor
- Uneori, proprietățile naturale ale pământurilor pot duce la concluzia că
fundarea direcă, de suprafață, nu este posibilă. În aceste cazuri una din
soluții ar putea fi îmbunătățirea proprietăților pământurilor din stratul
destinat a fi teren de fundare. Acest lucru se face prin producerea unor
modificări în pământul tratat. După natura modificărilor, metodele de
îmbunătățire pot fi grupate în două mari categorii:
- Compactarea pământurilor, având ca rezultat transformări de natură
cantitativă (modificarea raporturilor între fazele componente ale
pământului);
- Transformarea artificială a proprietăților pământurilor, cu modificări atât
de natură cantitativă, cât și de natură calitativă ( apar scimbări în
structura intimă a pământului sau se formează noi componenți ai
structurii).
Compactarea pământurilor (caracterisitca)
Transformarea artificială a proprietăților pământului caracteristica
…..
Fundarea în condiții speciale de teren
Probleme speciale de fundare se întâlnesc în cazul pământurilor
sensibile la umezeli, a pământurilor contractile, a pământurilor
foarte compresibile, a fundării în regiuni sesmice.
Fundarea pe terenuri sensibile la umezire. Stabilirea
dimesiunilor în plan ale fundațiilor executate pe astfel de terenuri
se face pe baza calculului la starea limită de deformații, punând
condiția ca deformațiile terenului se fie mai mici decât deformațiile
admisibile pentru construcție funtată pe asemenea terenuri.
3.5 Fundatii
Fundația este elementul de construcție, care se află în
contact direct cu terenul bun de fundare și transmite toate
încărcările care acționează construcția.
Pentru stabilirea tipului de fundație și a modului de fundare,
sunt necesare determinări pentru cunoașterea caracteristicilor,
identificării și clasificării pământurilor (granulozitate, compoziție
mineralogică, plasticitate, permeabilitate), precum și a
proporțiilor mecanice ale acestora.
 Rezolvarea problemei deformațiilor necesară a
determinării tasîrii fundației impune cunoașterea
compresibilității pământului, iar rezolvarea problemelor de
capacitate portantă necesară determinării siguranței pe care
presiunea pe talpa fundației o oferă față de pericolul de
pierdere a stabilității fundației, impune cunoașterea
rezistenței la forfecare a terenului.
În acest scop sunt necesare determinări cu mijloace
adecvate, efectuate în laborator și pe teren.
 Clasificarea fundațiilor
Multitudinea și difersitatea construcțiilor precum și condițiilor
oferote de terenurile de fundare scot în evidență o mare
variatate a fundațiilor care pot fi grupate în câteva categorii,
după diverse criterii.
După adâncimea de fundare, fundații pot fi:
- fundații de suprafață (de mică adâmcime), sau fundații directe;
Fundații de adâncime