Tema 2.

Materiale de constructii (4 ore)

OBIECTIVE:
2.1 Caracteristicile generale ale lemnului
2.2 Piatra naturală utilizata in constructii zootehnice
2.3 Produse ceramice
2.4 Lianţii, Mortare, Betoane, Produse din metal.
2.5 Materiale termo şi hidroizolante
2.6 Produse din azbociment, sticlă și polimeri sintetici
 2.1 Caracteristicile generale ale lemnului
Totalitatea produselor care contribuie la executarea unei construcţii
poartă numele generic de “materiale de construcţii”. Cunoaşterea
caracteristicilor fizico-mecanice şi chimice, precum şi a modului de
comportare a materialelor de construcţii la diverse acţiuni distructive
la care sunt supuse pe timpul exploatării, oferă posibilitatea alegerii
corecte a materialelor necesare executării diferitelor elemente de
construcţie.
Lemnul este un material de natură organică, vegetală şi prezintă o
gamă largă de utilizare în construcţii, de la elementele de rezistenţă
până la mobilier şi piese decorative.*
 Tehnologiile moderne de prelucrare a lemnului au permis
extinderea domeniului de utilizare de la r ăşinoase (bradul,
molidul) şi foioase (fagul, salcâmul), asupra tuturor speciilor
de lemn, inclusiv plopul şi salcia.
Avantajele care rezidă din utilizarea lemnului în
construcţii sunt:
 se prelucrează, asamblează şi se manipulează uşor ;
 asigură o izolaţie termică şi fonică corespunzătoare ;
 se pot obţine piese relativ lungi ;
 prezintă aspect frumos .
Limitarea domeniului de utilizare a lemnului este determinată
de unele dezavantaje:
- se aprinde şi arde uşor ;
- este puţin rezistent la acţiunea agenţilor externi ;
- are proprietăţi mecanice nesatisfăcătoare ;
- oferă un sortiment limitat atât ca formă a secţiunii
transversale, cât şi ca lungime a pieselor ;
 - are o durată de exploatare relativ redusă faţă de
alte construcţii din metal, zidărie sau beton ;
- prezintă adesea defecte cum ar fi: noduri
căzătoare, crăpături, găuri de insecte, zone de
alteraţie etc.
Defectele lemnului. Defectele prezentate de lemn pot fi:
defectele de formă (conicitatea anormală, curbura etc.),
defectele de structură (fibra răsucit ă, fibra încâlcită etc.),
nodurile, crăpăturile, găurile, galeriile, coloraţiile, alteraţiile şi
altele.
Acestea se datoresc modului de creştere, acţiunii
microorganismelor, agenţilor fizici şi influenţează negativ
asupra rezistenţei mecanice a lemnului
 Defectele lemnului (noduri)
Defecte ale lemnului (excrescenta)

Defecte ale lemnului Defectele lemnului cauzate

cauzate de daunatori de ipide de coajă și lemn
Proprietățile fizico- cimice
Densitatea aparentă. Densitatea aparentă este o proprietate care
depinde de esenţa şi de umiditatea lemnului, influenţând direct
rezistenţele sale mecanice.
Variaţia densitaţii aparente a lemnului în funcţie
de specie şi de umiditate
 
  Densitatea aparentă (kg/m³) pentru lemnul :
Specia      
      Verde Cu 15% apă   Uscat
Brad     1000 450   410
Molid     740 480   430
Pin     700 520   490
Stejar     1100 740   650
Fag     1010 750   690
Frasin     920 760   680
Salcâm     880 750   730
Tei     740 460   490
 Umiditatea lemnului.Cantitatea de apă conţinută de lemn în
momentul tăierii, ajunge până la jumătate din masa sa, reducându-se
treptat prin evaporarea apei libere (apa care circulă prin ţesuturile
vegetale) şi a unei părţi din apa de higroscopicitate (apa fixată prin
adsorbţie de pereţii ţesuturilor vegetale), până la stabilirea unui
echilibru cu umiditatea atmosfericăÎn ţara noastră, umiditatea lemnului
uscat în aer variază între 12 şi 15%.
Variaţia în timp a umidit ăţii produce fenomenele de umflare şi
contragere a lemnului. Aceste fenomene se manifestă diferit, în
funcţie de orientarea fibrelor, fiind minime în lungul fibrelor şi maxime
pe direcţiile tangenţiale la inelele anuale.
Rezistenţele mecanice ale lemnului. Rezistenţele mecanice ale
lemnului sunt influenţate de unghiul de incidenţă format de direcţia
forţei şi direcţia fibrelor longitudinale, de umiditate, precum şi de
prezenţa defectelor
Rezistenţele mecanice ale lemnului pentru umidităţi cuprinse între15 şi 18%

  Compresiune     Compresiune
Specia în lungul Încovoiere Încovoiere Perpendiculară

  fibrelor (daN/cm²) (daN/cm²) pe fibre

  (daN/cm²)     (daN/cm2)
Stejar 130 130 90 30
         
Molid 100 100 70 15
         
 Proprietăţile izolante ale lemnului. Lemnul este un bun izolator
termic, electric şi fonic, în acest din urmă domeniu, lemnul fiind
asociat cu vata de sticlă, şi vata minerală.
Măsuri de protecţie a lemnului
 Lemnul
. poate fi supus acţiunii agresive din partea unor agenţi de
.
natură vegetală (alge, ciuperci, microorganisme), de natură animală
(rozătoare, insecte, larve etc.) sau poate fi atacat sau distrus de foc.
  Ca metode de tratament a suprafeţelor se folosesc carbonizarea,
(operaţie în timpul căreia apar la suprafaţă gudroanele , datorită
distilării parţiale a lemnului în procesul de ardere superficială) şi
carbolinizare a, (aplicarea unui strat superficial de carbolineum,
produs obţinut prin distilarea huilei).
  Ca tratament în profunzime, este utilizată impregnarea cu
diverse substanţe antiseptice sau hidrofuge, operaţie care poate fi
realizată prin îmbăiere în bazine deschise sau prin injectare, în
autoclave sub presiune.
Ignifugarea (protecţia împotriva acţiunii focului) se poate realiza
fie prin aplicare la suprafaţa lemnului a unor straturi de azbest,
şamotă, tablă sau tencuială, fie prin aplicarea unor soluţii ignifuge
( silicat de sodiu , vopsele ignifuge ).
 Sortimente de material lemnos folosite în construcţii
 Materialele lemnoase utilizate în construcţii pot fi grupate în
materiale lemnoase brute şi prelucrate.
 Materialele lemnoase brute provin din trunchiuri fără crengi şi fără
coajă
Materialele lemnoase prelucrate pot fi, la rândul lor, împărţite în
două grupe de sortimente :
lemn semiecarist, respectiv lemn semirotund (lemn rotund despicat)
şi cioplitură, obţinut din lemn rotund cu lungime mai mare de 7,00 m
şi cu diametrul cuprins între 15 şi 18 cm ;

 
- lemn ecarist (cherestea), obţinut prin debitarea lemnului
rotund de răşinoase sau de foioase şi caracterizat prin faptul
că aceste sortimente au muchii vii şi sunt mărginite de feţe
plane.
Principalele sortimente de lemne ecarist sunt următoarele:
- scândurile, care au grosimea de cel mult 40mm şi
lăţimea mai mare decât dublul grosimii, însă nu mai
mică de 80mm;
 dulapii, care au grosimea cuprinsă între 40 şi 100mm
şi lăţimea mai mare decât dublul grosimii, însă nu mai
mică de 100mm.
 grinzile, care sunt piese cu feţe şi canturi plane şi paralele între
ele, având grosimea cuprinsă între 10 şi 30cm, lăţimea cuprinsă
între 12 şi 13 cm, iar lungimea normală cuprinsă între 3,00 şi
6,00m. Pe bază de comenzi speciale se pot realiza grinzi cu
lungimea până la 12,00m;
şipcile, care sunt piese cu grosimea de 1,2…4cm, lăţimea de
1,8…6cm şi lumgimea de la 1,00 la 6,00m;
 riglele, denumite şi cuşaci, care sunt piese cu grosimea
cuprinsă între 4 şi 10cm, lăţimea cuprinsă între 6 şi 15 cm şi cu
lungimea de 1,00…6,00m Dintre sortimentele de cherestea de
foioase, cea mai mare importanţă
prezintă, pentru construcţii, cheresteaua de stejar şi cea de fag.
 Produsele din lemn prelucrat folosite în construcţii sunt :
  duşumelele cu lambă şi uluc, folosite la pardositul camerelor de
locuit, a birourilor etc. şi fabricate din scânduri sau dulapi de
răşinoase ;
 scândurile fălţuite , fabricate din cherestea de răşinoase ;
 parchetele, constituite din lamele cu lungimea de la 10…50cm,
lătimea de 2…9cm şi grosimea de 10…20mm;
 pavelele din lemn,utilizate la executarea pardoselelor în ateliere,
hale de maşini, hangare, standuri pentru animale etc. şi prezintă
următoarele avantaje: sunt călduroase, amortizează zgomotul,
sunt elastice şi sunt rezistente la uzură. Aceste produse se
livrează în două sortimente : pavele de tipul P (prismatic) şi
pavele de tipul C (cilindric)
  Dintre produsele obţinute prin valorificarea
superioară a lemnului se citează următoarele
- furnirele , obţinute prin tăierea plană sau tăiere prin
derulare şi care au o grosime cuprinsă între 0,2 şi 6mm
placajele din lemn , obţinute prin încleierea unor foi de
furnir suprapuse, cu fibrele încrucişate;
- panelele , fabricate dintr-un miez de şipci de molid sau
brad, încleiate unele lângă alte şi acoperite, pe ambele
feţe, cu câte o foaie de furnir. Panelele nu se
deformează, nu se ondulează şi nu crapă la variaţiile
normale de umiditate şi temperatură din încăperile
închise ;
 plăcile din aşchii de lemn , denumite în mod curent PAL ; sunt
panouri obţinute prin aglomerare sub presiune, cu ajutorul unui liant
sintetic, a aşchiilor de lemn şi au o densitate aparentă care variază
între 400 şi 1000 kg/m³. Prin tratare cu diferite substanţe, plăcile de
tip PAL pot fi hidrofugate, ignifugate sau antiseptizate
 plăcile din fibre de lemn (PFL) , fabricate din fibre de lemn
împâslite datorită proprietăţilor adezive şi de coeziune proprii. La
fabricare se pot adăuga lianţi, precum şi alte substanţe antiseptice,
ignifuge, emulsii de bitum etc. În funcţie de densitatea aparentă, se
pot distinge următoarele sortimente : PFL poros, cu densitatea
aparentă de 220…400kg/m³, PFL dur, cu densitatea aparentă de
minimum 850kg/m³ şi PFL extradur, cu densitatea aparentă de
minimum 950kg/m³. Plăcile de PFL dur şi extradur pot fi înnobilate
prin emailare sau lăcuire (PFL–E), precum şi prin melaminare (PFL-
M). Emailarea se realizează prin turnarea sau pulverizarea unuia sau
a mai multor straturi de email sau lac, care se usucă la cald.
Melaminarea se realizează prin presarea la cald a unuia sau a mai
multor filme de hârtie, impregnată cu răşină melaminică
 2.2 Piatra naturală utilizată în construcții zootehnice
Piatra naturală se găseşte la suprafaţa scoarţei pământului
sub formă de amestecuri naturale de minerale, care formează
rocile.
Utilizarea pietrei naturale în construcţii este justificată de
mutiplele calităţi ale acesteia :
- se găseşte din abundenţă în majoritatea regiunilor din ţara
noastră ;
- prezintă rezistenţe mari la compresiune şi uzură ;
- prezintă o mare durabilitate în timp
- are, un aspect natural frumos ;
- necesită numai transformări fizice ;
- poate fi utilizată atât ca material de bază, cât şi ca material
decorativ.
Utilizarea limitată a pietrei naturale este determinată de
următoarele proprietăţi ale acesteia:
- densitatea aparentă mare, fapt care are implicaţii
directe asupra costului manipulărilor, transportului,
precum şi asupra dimensiunilor fundaţiilor şi a altor
elemente constructive;
-majoritatea rocilor au o conductivitate termică ridicată
şi din acest motiv sunt contraindicate la execuţia
elementelor de închidere ale construcţiilor ;
 -se comportă necorespunzător la foc ;
-se prelucrează cu un consum ridicat de energie.
  Clasificarea rocilor
Rocile pot fi clasificate după diverse criterii şi anume :
- după geneză, rocile se clasifică în roci magmatice sau
eruptive, roci sedimentare şi roci metamorfice ;
- după structură, respectiv după gradul de cristalizare al
mineralelor componente, rocile se clasifică în roci cu
structură holocristalină, care au mineralele complet
cristalizate, roci cu structură hemicristalină, care au
mineralele parţial cristalizate şi parţial amorfe şi roci cu
structură amorfă ;
- după textură, respectiv după modul de aranjare în spaţiu a
mineralelor componente, rocile se clasifică în roci cu
textură neorientată sau masivă, roci cu textură stratificată,
la care straturile sunt alcatuite din aceleaşi minerale şi roci
cu textură şistoasă, la care straturile sunt alcătuite din
minerale diferite.
  Roci magmatice
Rocile magmatice s -au format prin răcirea şi solidificarea magmei,
structura lor diferenţiindu-se în funcţie de durata, presiunea şi
adâncimea la care a avut loc răcirea. Dacă răcirea are loc la
adâncime, mineralele au timp să cristalizeze în întregime, în timp ce la
suprafaţa pământului mineralele cristalizează parţial, o bună parte din
ele rămânând în stare amorfă.
După adâncimea de răcire a magmei, rocile magmatice se
clasifică în :
- roci intrusive ;
- roci filoniene ;
- roci efusive.
In timpul erupţiei vulcanilor, datorită r ăcirii bruşte a lavei şi a degaj
ării, în acelaşi timp, de gaze şi vapori, se formează roci cu structura
vitroasă şi foarte poroasă, cum sunt lava vulcanică, piatra ponce,
cenuşele vulcanice şi tufurile vulcanice rezultate prin cimentarea
cenuşelor. Acestea se utilizează ca materiale de izola ţie termică, ca
agregate uşoare sau ca adaosuri hidraulice la fabricarea lianţilor
micşti.
 Roci sedimentare
 
După geneza lor, rocile sedimentare se pot clasifica în :
 
- roci detritice;
- roci organogene;
- roci de precipitaţie;
Din categoria rocilor sedimentare detritice fac parte :
- grohotişurile ;
- prundişurile ;
- nisipurile ;
- mâlurile ;
Rocile sedimentare enumerate reprezintă grupa rocilor
sedimentare detritice necimentate. Prin golurile acestor
depozite pot să pătrundă ape cu diverse substanţe dizolvate
sau în suspensie, care să precipite în goluri şi să lege
granulele
 într-un tot rezistent şi compact, adică să le cimenteze.
Astfel, se formează rocile sedimentare cimentate.
Dintre rocile detritice cimentate, gresiile se folosesc pe
scară lungă în construcţii, atât sub formă de piatră spartă
(ca agregate), cât şi sub formă de plăci (la placarea
construcţiilor, la pavaje etc.). Argilele se utilizează în
industria materialelor de construcţii ca materie primă la
fabricarea produselor ceramice, iar marnele, care sunt
amestecuri naturale de argile şi calcare, se folosesc la
fabricarea cimentului Portland.
Din grupa rocilor care iau naştere prin cristalizarea
sărurilor conţinute în apă se menţionează ghipsul şi
calcarele
 Ghipsul este un sulfat de calciu hidratat care se formează prin
evaporarea apei de mare din unele bazine izolate pe cale naturală
în decursul timpului. Calcarele se formează prin precipitarea
bicarbonatului de calciu, care se descompune în carbonat de
calciu şi în dioxid de carbon. Travertinul, o piatră naturală
ornamentală deosebit de apreciat ă şi utilizat ă la placarea
clădirilor este o variaţie de calcar, care se formează prin
depunerea carbonatului de calciu peste frunze, alge, muşchi, care
dispar prin putrezire, lăsând goluri în rocă.
Principalele roci organogene sunt calcarele cochilifere,
diatomitul şi
tripoli.
Calcarele cochilifere sunt formate din cochilii calcaroase
cimentate între ele ; se folosesc ca agregate uşoare şi la lucrări de
artă.
Diatomitul şi tripoli sunt roci silicoase bogate în bioxid de
siliciu amorf, rezultate în urma depunerii microorganismelor
denumite diatomee. Se folosesc ca adaosuri hidraulice la preparea
lianţilor, ca agregate şi la fabricarea materialelor termoizolante
 Roci metamorfice
Schimbările din scoarţa P ământului pot determina modificări ale
structurii sau a compoziţiei rocilor; astfel, din roci magmatice sau
sedimentare, iau naştere rocile metamorfice.
 Textura rocilor este în general şistoasă, mineralele fiind orientate după
anumite direcţii în straturi. Principalele roci metamorfice utilizate în
construcţii sunt : gnaisurile, cuarţitele, marmurile şi ardeziile.
 Aceste roci mai poartă şi numele de şisturi, datorită aşezării
mineralelor în straturi.
Materiale de construcţii din piatră naturală
  În construcţii, piatră naturală poate fi folosită ca agregat la
prepararea mortarelor ş i a betoanelor, ca material de bază la
executarea fundaţiilor şi a zidăriilor, la lucrări de finisaje interioare şi
exterioare, la lucrări de drumuri, căi ferate, baraje, anrocamente,
consolidări şi apărări de maluri etc.
 După modul de exploatare, respectiv după provenienţă, materialele
din piatră naturală se împart în două mari grupe: produse de balastieră
şi produse de carieră (provenite din roci masive).
 Produse de balastieră
 Produsele de balastieră sunt agregate naturale grele, purtând numele de
nisip, pietriş, bolovani şi balast, în funcţie de mărimea granulelor.
 Nisipul este agregatul natural cuprinzând granule cu diametrul măsurând
între 0 şi 7,1mm, fiind utilizat la prepararea mortarelor şi betoanelor, ca strat
filtrant la drumuri şi pardoseli, ca degresant în industria ceramică, la
fabricarea sticlei etc.
 Pietrişul este agregatul natural care conţine granule cu diametrul cuprins
între 7,1 ş i 71 mm şi care se utilizează la prepararea betoanelor de ciment,
la prepararea mixturilor asfaltice, ca strat filtrant la drumuri şi pardoseli etc.
În mod uzual se asigură de balastiere următoarele sorturi : 7,1/16mm,
31/71mm. Sortul 7,1/16 mai poartă şi numele de mărgăritar.
 Balastul este un amestec natural de nisip cu pietriş, eventual şi bolovani.
Poate fi livrat sub formă de balast neciuruit (0/160 mm, utilizat ca strat de
fundaţie la drumuri, pardoseli etc.) sau sub formă de balast ciuruit în
sorturile 0/31 şi 0/71, (folosit ca agregat pentru prepararea betoanelor de
marcă inferioară).
 Bolovanii sunt pietre cu forme rotunjite, cu diametrul cuprins între 71 şi 160
mm ş i se utilizează la pavaje, betoane ciclopiene, baraje, anrocamente,
consolidări şi apărări de maluri etc.
  Produse de carieră
Principalele sortimente ce fac parte din categoria
produselor de carieră sunt piatra brută, piatra
prelucrată şi piatra spartă.
Piatra brută se prezintă sub formă de blocuri de
formă neregulată şi este utilizată la execuţia fundaţiilor
şi a soclurilor, la zidurile de sprijin, la anrocamente,
consolidări etc.
Piatra prelucrată se găseşte sub următoarele
forme:
- moloane, respectiv blocuri prelucrate numai pe una
din feţe şi parţial (numai pe o adâncime de 3…7cm)
pe feţele adiacente. Moloanele se folosesc la
execuţia zidăriilor masive ;
- piatra de talie, respectiv blocuri de formă regulată
având patru, cinci sau toate feţele prelucrate şi care
se folosesc la executarea zidurilor construcţiilor
monumentale.
- prelucrarea feţei aparente prin şpiţuire, pieptănare, buciardare,
şlefuire, lustruire sau profilare şi care se folosesc la execuţia
pardoselilor sau a placajelor la pereţi, stâlpi,trepte de scară
etc. ;
- detalii de arhitectură cum ar fi socluri, solbancuri, cornişe,
brâuri, trepte, ancadramente, stâlpişori etc. ;
- pietre pentru execuţia îmbrăcăminţilor şi încadrărilor rutiere,
fasonate sub formă de pavele, calupuri şi borduri.
La rândul lor, pavelele pot fi normale sau abnorme. Cele
normale se produc în două tipuri : tip dobrogean (18 x 12 x 13cm)
şi tip transilvănean (17 x 17 x 13cm). Pavelele abnorme au aceeaşi
formă cu pavelele normale de tip dobrogean însă cu dimensiunile
mai reduse. Calupurile sunt pietre de formă cubică (cu latura de
9cm) sau de formă prismatică (7 x 7 x 9cm). Bordurile sunt
produse de formă prismatică ce se utilizează la încadrarea
trotuarelor, drumurilor şi a platformelor.
 Piatra spartă se obţ ine prin concasarea sau
măcinarea rocilor şi se prezintă în următoarele
sortimente :
- filerul, obţinut prin măcinarea fină a pietrei naturale,
de regulă a calcarelor, având granulaţia maximă
0,09 mm şi utilizat la prepararea asfalturilor, a
suspensiilor de bitum, a masticurilor bitumoase, la
acoperirea cartonului bitumat ;
- nisipul de concasare, care are granulaţia 0/7,1 mm
şi care se foloseşte la prepararea mortarelor şi a
betoanelor;
- savura, care are granulaţia 0/8 mm şi care se
foloseşte la lucrări de drumuri;
- splitul, sortiment cu granulaţia 8/40 mm, care se
foloseşte tot la lucrările de drumuri ;
- criblura , cu granulaţia 3,15/25 mm, obţinută prin dubla
concasare a rocilor, se foloseşte la prepararea
betoanelor asfaltice ;
- piatra spartă , care are granulaţia 7,1/71 mm se
foloseşte ca agregat la prepararea betoanelor de
ciment.
- piatra de mozaic, obţinută din prelucrarea pietrei de
calcar şi marmură . Piatra de mozaic se utilizează la
prepararea betoanelor de mozaic pentru pardoseli,
scări etc.
2.3 Produse ceramice
Produsele ceramice reprezintă amestecuri omogenizate
de argilă, nisip şi apă.
Fabricarea produselor ceramice parcurge următoarele faze:
 prepararea pastei ceramice;
 fasonarea produsului;
 uscarea produsului;
 arderea produsului uscat;
Proprietăţile argilelor, care permit fabricarea produselor
ceramice sunt:
 plasticitatea, care facilitează fasonarea;
  întărirea la temperaturi ridicate, ceea ce conferă
produsului rezistenţă mecanică şi stabilitate faţă de
acţiunea agenţilor atmosferici.
 După tehnologia de fabrica ţie, produsele ceramice se
clasifică în produse ceramice brute şi produse ceramice fine.
 
  Produse din ceramica brută
Cărămizile sunt pietre artificiale pentru zidărie, fasonate
din mase ceramice argiloase şi uscate. În zidărie se folosesc
cărămizile pline şi cărămizile eficiente (cu găuri verticale).
Cărămizile utilizate în zidărie trebuie să aibă
următoarele proprietăţi:
- omogenitate (să aibă structură uniformă);
- rezistenţe mecanice corespunzătoare, pentru a nu se
deteriora în timpul manipulării şi pentru a prelua
încărcările care apar în timpul exploatării;
- forme şi dimensiuni regulate;
- uşurinţă la cioplire;porozitate suficientă, pentru a permite
aderarea
mortarului.
Se fabrică două tipuri de cărămizi pline:
- format normal : 240x115x63 (fig.2.1);
- format mare : 240x115x88 (2.2).
 Fig.2.1 Cărămizi pline:
a. - cărămizi pline; b,c – cărămizi pline cu goluri de uscare
 

Fig.2.2 Cărămizi parţial modulate, cu găuri verticale (GVP)

a,c-căramizi GVP cu găuri cilindrice; b-cărămizi GVP cu găuri
prismatice
 Cărămizile eficiente au goluri cilindrice sau prismatice,
dispuse perpendicular pe faţa lor de aşezare.
Cele două tipuri de cărămizi cu găuri verticale (GV),
care se fabrică sunt:
- tipul I (GVP), cărămizi parţial modulate, la care este
modulată doar grosimea şi eventual una din celelate două
dimensiuni;
- tipul II (GVM), cărămizi total modulate, la care sunt
modulate toate cele trei
dimensiuni.
Cărămizile cu porozitate mare sunt obţinute prin
amestecarea în pastă a unor substanţe combustibile
(rumeguş, turbă, praf de cărbune).
Cărămizile termoizolatoare din diatomit se obţin pe cale
umedă din diatomit amestecat cu substanţe combustibile.
Cărămizile cu lambă şi uluc se folosesc la execuţia
pereţilor neportanţi (fig.2.3).
 Fig.2.3 Cărămizi cu lambă şi uluc
a-cărămizi LU 90 cu găuri prismatice; b-cărămizi LU 90 cu găuri cilindrice;
c-cărămizi LU 45
Blocurile ceramice cu goluri orizontale sunt utilizate la execuţia pereţilor
exteriori uşori, a pereţilor de umplutură şi a celor despărţitori.Înălţimea lor este
un multiplu al grosimii cărămizilor obişnuite (fig. 2.4.).
Cărămizile pentru placaj înlocuiesc tencuiala la pereţii exteriori. Faţa
aparentă (mată sau smălţuită) poate avea dimensiunile 115x88 sau 190x88 mm
(fig. 2.5).
Plăcile ceramice pentru pereţi,sunt utilizate la placarea pereţilor,
pardosirea holurilor, vestiarelor, etc (fig. 2.6).
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
  Fig. 2.4. Bloc ceramic cu găuri orizontale
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Fig.2.5. Cărămizi pentru placaj:

a-cărămizi; b-colţar.   Fig. 2.6. Plăci ceramice pentru placarea
pereţilor şi pardoselilor
 Blocurile ceramice pentru pardoseli de grajduri şi
padocuri sunt utilizate la realizarea pardoselilor calde, având
coeficientul de asimilare termică S= 9,50 W/ m² · K . Fiind
rugoase, împiedică alunecarea animalelor (fig.2.7).

Fig.2.7. Corpuri ceramice pentru pardoseli de grajduri şi

padocuri:
a- cu lambă şi uluc; b- cu striuri; c –cu uluc.
 
 
 
 Corpurile ceramice cu goluri pentru planşee şi
acoperişuri se fabrică în două tipuri (fig.2.8):
- tip CP 160, pentru planşee;
- tip CA 110, pentru acoperişuri.

Fig.2.8. Corpuri ceramice:

a – tip CP160, pentru planşee; b- tip CA110, pentru
acoperişuri.
 Ţiglele sunt produse cermice brute, utilizate la acoperişuri. Acestea se
fabrică în trei tipuri (fig.2.9):
- ţigle solzi;
- ţigle cu jgheab, trase;
- ţigle cu jgheab, presate.

Fig.2.9. Ţigle: a-cu jgheab trasă; b-solz

 Coamele sunt ţigle cu forme speciale, utilizate la fixarea şi
etanşarea ţiglelor de-a lungul coamelor şi muchiilor (fig.2.10).

Fig. 2.10. Coamă pentru învelitori  

din ţiglă profilată
 Calităţile pe care trebuie să le aibă materialele ceramice utilizate la
acoperişuri sunt:
- culoare uniformă, fără pete;
- feţe plane, fără deformaţii;
- permeabilitate redusă;
- rezistenţă la încovoiere, putând susţine 80 kg;
- să nu fie gelive, putând să reziste la 25 cicluri îngheţ-dezgheţ;
- structură fină şi omogenă în spărtură;
- să scoată un sunet clar la lovirea cu ciocanul.
Granulitul se prezintă sub formă de granule aproximativ sferice,
fabricate din argilă arsă şi expandată. Fiind un bun izolator termic, se
utilizează la executarea pardoselilor calde şi la stratul izolator al
panourilor pentru pereţi.
Tuburile din argilă arsă (olane) sunt folosite la executarea canalelor
de fum şi de ventilaţii ş i se fabrică cu secţiune circulară (simple sau cu
mufă) şi cu secţiune pătrată (fără mufă) (fig.2.11).
Tuburile pentru drenaj sunt utilizate la captarea şi drenarea apelor
subterane şi se fabrică cu secţiunea circulară, simple, fără mufă (fig.2.12).
 Fig.2.11. Tuburi din argilă arsă:
a-tub pătrat, fără mufă; b-tub rotund, fără mufă; c-tub rotund, cu mufă.
Fig.2.12. Tuburi de drenaj: a-cilindrice; b-
hexagonal; c-octogonal
 Produse din ceramică fină
Plăcile şi piesele ceramice (cahlele) pentru sobe sunt acoperite cu smalţ pe
faţa aparentă şi se utilizează la placarea exterioară a sobelor pentru încălzit.
Aceste materiale trebuie să prezinte o rezistenţă corespunzătoare la şoc termic
(fig.2.13).

Fig.2.13. Placă de teracotă pentru faţă

 
 Ornamentele arhitecturale (brâuri, frize, ancadramente, plăci
de drenaj etc) sunt acoperite cu smalţ pe faţa aparentă şi se prezintă
sub diferite forme, profiluri şi culori.
Faianţa este un produs impermeabil, datorită glazurii cu care
este acoperit.Spatele plă cilor de faianţă este neglazurat, prevăzut
cu striuri pentru asigurarea aderenţei optime cu mortarul utilizat la
fixarea plăcilor.
 Plăcile ceramice smălţuite tip CESAROM sunt plăcuţe
smălţuite pe faţa aparentă, cu latura până la 5 cm, utilizate la
placarea pereţilor.
 Gresia ceramică este un produs cu porozitate foarte mică.În
construcţii se utilizează diferite sortimente : gresii arhitecturale,
cărămizi pentru pavaj, clincherul de construcţie, tuburi de canalizare
glazurate.
 
2.4 Lianţii
Lianţii sunt substanţe minerale sau organice, naturale sau
artificiale care, în amestec cu apa leagă într-un tot materialele de
construcţie aflate sub formă de pulbere sau granule.
Lianţ ii se clasifică după natura lor şi după modul de întărire şi
rezistenţă la contactul cu apa.
După natura lor, lianţii pot fi naturali (argila şi pământurile
argiloase) şi artificiali.
Lianţ ii artificiali pot fi, în funcţie de modul de întărire şi
rezistenţă la contactul cu apa:
- nehidraulici (aerieni): varul nehidraulic şi ipsosul;
- hidraulici (varul hidraulic şi cimenturile).
Din grupa lianţilor nehidraulici fac parte: ipsosul de
construcţii, ipsosul de modelat, ipsosul alaunat şi varul pentru
construcţii.
În grupa lianţilor artificiali hidraulici intră varurile hidraulice
şi diversele sortimente de ciment.
 Cimentul se obţine pe cale industrial ă din calcar şi
argilă care, împreună cu alte adaosuri se omogenizează şi se
arde la temperatura de 1400 … 1000 ˚C până la
clincherizare, după care se macină fin. Cimentul se
utilizează la prepararea mortarelor şi betoanelor.
Principalele sortimente de cimenturi sunt:
- cimentul Portland P400 şi P500;
- cimentul Portland cu întărire rapidă RIM 200 şi RIM 300,
cimentul alb;
- cimentul Portland cu adaos de zgură de furnal PZ400 şi
PZ 500;
- cimentul Portland cu adaos de trass(PT) sau cenuşă de
termocentrală (PC), cimentul metalurgic M400, cimentul
de furnal F300 şi F350.
Apa trebuie să fie curată cu o concentraţ ie normală de
săruri, cu pH-ul cuprins între 4 şi 10, fără resturi de
celuloză, zahăr sau alte produse organice.
  Mortare
Mortarele sunt amestecuri omogene din liant, nisip şi apă, la care se mai pot
adăuga plastifianţi, coloranţi, substanţe impermeabilizatoare, substanţe care reglează
priza.
Mortarele se pot clasifică după mai multe criterii : domeniul de utilizare, natura
liantului de bază, rezistenţa minimă la compresiune, densitatea aparentă, consistenţă.
În funcţie de domeniul de utilizare, mortarele se clasifică în:
- mortare de zidărie, folosite la legarea pietrelor de construcţie între ele;
- mortare de tencuială, care se aplică pe suprafeţele elementelor d construcţie şi
protejează şi înfrumuseţează construcţiile;
- mortare speciale (fonoizolatoare, antiacide, impermeabile).
După natura liantului de bază utilizat la prepararea lor, mortarele sunt:
- mortare pe bază de var (mortarele de var simplu, mortarele de var-ciment, mortarele
de var-ipsos);
- mortare pe bază de ciment (mortarele de ciment, mortarele de ciment cu var,
mortarele de ciment - argilă);
- mortare pe bază de ipsos (mortarele de ipsos, mortarele de ipsos-var).
- Rezistenţa minimă la compresiune defineşte mărcile mortarelor, care se
notează cu M urmat de valoarea mărcii (M4, M25, M50).
În funcţie de densitatea aparentă, mortarele se clasifică în:
- mortare grele, cu densitatea aparentă ρa > 1800 kg/ m³;
- mortare semigrele, cu ρa > 1500 ….1800 kg/ m³;
- mortare uşoare, cu ρa > 1000 ….1500 kg/ m³;
- mortare foarte uşoare, cu ρa < 1000 kg/ m³.
 După consistenţa lor, mortarele pot fi fluide, plastice, vârtoase.
Prepararea mortarelor se poate face manual, pentru lucrările
de volum
redus şi mecanizat, pentru lucrările mai importante, care
necesită un consum mare de mortar, folosindu-se malaxoarele
de mortar sau betonierele cu amestec forţat.
  Betoane
Betoanele se obţin din liant, agregate (nisip, pietriş sau piatră
spartă) şi apă, servind la executarea unor părţi de construcţie
precum: fundaţii, ziduri, stâlpi, grinzi, planşee şi a diverselor
elemente prefabricate din beton simplu, beton armat sau beton
precomprimat.
După gradul de compactare, betonul poate fi: compact,
semicompact, macroporos şi celular.
 După densitatea aparentă betonul poate fi: foarte greu, greu, semigreu, uşor
şi foarte uşor.
În funcţie de gradul de întărire, betonul poate fi: proaspăt, în curs de întărire
şi întărit, cu următoarele mărci: B50, B75, B100, B150, B200, B250, B300,
B400, B500, B600, B800.
După solicitările la care sunt supuse, betoanele pot fi: de rezistenţă, de uzură
sau de umplutură.
După modul de turnare betoanele pot fi turnate monolit şi betoane
prefabricate.
După modul de armare betoanele sunt: simple, armate sau precomprimate.
Anumite condiţii speciale de exploatare au determinat apariţia unor betoane
speciale, precum: betoane refractare, betoane antiacide, betoane de
protecţie împotriva radiaţiilor, betoane cu polimeri.
Dintre prefabricatele din beton destinate realizării structurilor de rezistenţă,
pot fi menţionate: stâlpi şi grinzi, ferme şi grinzi din beton armat precomprimat,
panouri mari pentru pereţi şi planşee, scări, chesoane drepte şi curbe.
Din grupa elementelor de închidere fac parte panourile din BCA armat
pentru pereţi interiori şi exteriori, fâşii din BCA armat pentru pereţi despărţitori.
Din beton armat se fabrică şi o gamă bogată de stâlpi, iar pentru reţelele de
apă şi canalizare, tuburi din beton precomprimat de diferite diametre.
 
  Produse din metal
Principalele metale folosite în construcţii sunt: fonta, oţelul, zincul,
cuprul, plumbul şi aluminiul.
Fonta este un material care, pe lângă fier, mai conţine şi alte
elemente:
carbon (între 3 şi 4 %), siliciu, mangan, fosfor şi sulf.
Oţelul se obţine din fontă, prin arderea carbonului din aceasta. În
oţelul utilizat în construcţii, conţinutul în carbon este sub 0,3%.
Oţelul este un material elastic, maleabil, forjabil, ductil, care poate fi
sudat, laminat şi călit.
Oţelul se poate utiliza sub formă de profile laminate (în structurile
de rezistenţă şi confecţii metalice), sub formă de bare rotunde (oţel-
beton, utilizat la armarea betoanelor) şi sub formă de table, ţevi şi piese
speciale (utilizate în instalaţii tehnico-sanitare, de gaze, de
ventilaţie,etc).De asemeni, oţelul este utilizat ş i la fabricarea de
materiale utilizate în construcţii: cuie, scoabe, nituri, electrozi de sudură,
ţesături din sârmă, etc.
 Plumbul este un metal neferos cu densitatea aparentă ρa = 11340 kg/m³.
Acesta se acoperă cu o peliculă de oxid de plumb şi în acest mod se
autoprotejează împotriva coroziunii.
Plumbul este utilizat sub formă de foi, la execuţia ecranelor de protecţie
împotrive razelor X şi gamma, la execuţia izolaţiilor hidrofuge.De asemeni,
plumbul se mai utilizează la fabricarea conductelor de apă potabilă (plumb de
presiune) şi la racordarea la canalizare a unor obiecte sanitare (plumb de
scurgere).
Pentru protecţia contra oxidării a suprafeţelor metalice se utilizează
vopsele pe bază de miniu de plumb.Miniul de plumb este utilizat şi la
fabricarea de chituri rezistente la ape şi uleiuri.
Aluminiul este un metal alb-argintiu, bun conducător de energie şi
electricitate.
În practică se utilizează aliajele de aluminiu sub formă de table, bare
profilate, ţevi, sârme,nituri.
 
 
2.5 Materiale termo şi hidroizolante
La execuţia construcţiilor, pentru apărarea împotriva temperaturilor excesive,
se execută izolaţii termice la elementele de închidere aflate în contact cu mediul
exterior.
Proprietăţile materialelor izolante sunt: porozitate mare, densitate aparentă
mică.
Materialele termoizolatoare pot fi:
- de natură organică vegetală (plăcile fibrolemnoase PFL şi PAL, pluta, stabilitul,
stufitul şi solomitul) ;
- din polimeri sintetici (ampora, policlorura de vinil spumată PVC, polistirenul
expandat şi poliuretanul);
- de natură anorganică (perlitul expandat, sticla spongioasă, vata de sticlă şi vata
minerală).
La execuţia hidroizolaţiilor se utilizează următoarele materiale :
- cartonul bitumat (carton asfaltat sau hârtie gudronată), fabricat din carton
celulozic impregnat cu bitum, neacoperit sau acoperit pe ambele feţe cu mastic
bituminos);
- pânza bitumată (asfaltată);
- împâslitura de fibre de sticlă bitumată, prezintă avantajul că nu putrezeşte;
- foliile de polietiletilenă şi de policlorură de vinil, care nu putrezesc, sunt
impermeabile şi au grosime şi greutate redusă;
- bitumurile (substanţe naturale sau artificiale) sunt hidrofobe şi se găsesc sub
formă de bitum natural de extracţie, bitum industrial neparafinos; din bitumuri se
pot reliza lianţi bitumunoşi, ce pot fi folosiţi la rece, numiţi soluţii, emulsii sau
suspensii bituminoase.
  2.6 Produse din azbociment, sticlă şi polimeri sintetici
Din grupa prefabricatelor fac parte şi produsele realizate din
azbociment (amestec de fibre de azbest, ciment şi apă) . În această grupă
de materiale sunt incluse plăcile plane şi ondulate de azbociment,
tuburile de scurgere pentru canalizări şi ventilaţii şi tuburile de presiune
pentru execuţia reţelelor de alimentare cu apă.
Sticla este un material cu largă utilizare în construcţii, datorită
următoarelor calităţi: transparenţa, rezistenţă la acţiunea substanţelor
chimice, rezistenţă la acţiunea agenţilor atmosferici, rezistenţă mecanică
mare Pentru ferestre şi luminatoare se utilizează o gamă largă de tipuri
de geamuri: geamul tras, riglat, armat, ornament, termoabsorbant,
şlefuit, securit, termopan.
  Sticla este utilizată şi la realizarea pereţilor şi planşeelor, caz în
care se utilizează pavelele rotalit (fig.2.14), dale de sticlă tip Nevada
(fig.2.15), profilit (fig. 2.16).
 Fig. 2.14. Pavele rotalit

Fig.2.15.Dale de sticlă Nevada pentru pereţi:

a- cu două feţe curbe; b- cu o faţă curbă.
 Fig.2.16. Profilit
a-aspect general; b-variante de îmbinare

Din sticlă se fabrică şi materiale termoizolatoare ca: sticla spongioasă şi vata

de sticlă.
Produsele din polimeri sintetici se folosesc pentru realizarea învelitorilor
(plăci ondulate,fabricate din metacrilat de metil; plăci ondulate şi cupoletele din
poliesteri armaţi cu fibre de sticlă; foliile de policlorură de vinil plastifiat; foliile
de polietilenă).
Pentru pardoseli se folosesc covoare din policlorură de vinil cu grosime de
până la 3 mm, plăci de pardoseală din PVC, cu dimensiuni de 20x20 sau 50x50
cm.
Pe bază de polimeri sintetici se fabrică şi adezivii, lacurile şi vopselele.