Sunteți pe pagina 1din 9

Manastirea Voronet

🙢
Manastirea Voronet
🙢
Este un complex monahal medieval construit in
satul Voroneț, astăzi localitate componentă a
orașului Gura Humorului. Mănăstirea se află la 36 km
de municipiul Suceava la numai 4 km de centrul
orașului Gura Humorului.
Istoric
🙢
Mănăstirea Voroneț a fost înălțată pe locul unde se afla
o biserică de lemn. Când lucrările de construcție se
apropiau de final, Ștefan cel Mare dăruiește mănăstirii
prin actul de la 17 august 1488, moșia Știlbicani. Odată
cu încheierea construcției biserica a preluat vechiul
hram al „Sfântului și Slăvitului Marelui Purtător de
Biruință Gheorghie”.
Pictura interiora
🙢
� Pictura interioară a bisericii datează în cea mai mare
parte din timpul lui Ștefan cel Mare, anul 1496. În
scenele din altar și din naos artistul a urmărit să
redea îndeosebi sensul teologal al imaginilor,
realizând un ansamblu solemn, dar cu vădit caracter
de monumentalitate.
Pictura exterioara
🙢
� Pictura exterioară a Voronețului, datând din timpul
domniei lui Petru Rareș, este realizată la un înalt
nivel artistic, fiind socotită drept cel mai reușit
ansamblu al artei feudale moldovenești. Figurile
biblice din aceste fresce exterioare sunt apropiate de
viață, însuflețite, firești. Frescele se disting prin
coloritul lor viu, apropiat de cel al naturii
înconjurătoare și în care predomină verdele și
albastrul, prin compoziția larg desfășurată a
diferitelor scene.
Albastrul de Voronet
🙢
� Mănăstirea Voronețului este cunoscută în special
pentru culoarea sa, „Albastrul de Voroneț”. Istoricii
sunt plăcut surprinși de rezistenţa acestei culori în
condiţii climatice foarte aspre, fapt care se datorează
originalităţii tehnicii de lucru aplicate de către
pictorii moldoveni.
Scena Judecati de apoi
🙢
� Fațada de vest, cu impresionanta scenă a Judecații de
Apoi, este alcatuită compozițional pe patru registre.
Alte picturi
🙢
� 1. Freasca cu Sf Ioan de la Suceava
� 2. Freaca cu Alexandru cel Bun
� 3. Freasca cu acatistul Sf Nicoale
� 4. Freasca cu mitropolitul Gheorghe Rasca
� 5. Freasca cu Danil Sihastru
Sf. Daniil Sihastrul
🙢
� La Mănăstirea Voroneţ şi-a petrecut Daniil Sihastrul
ultimii 26 de ani din viaţă. Pustnicul a murit în 1496
şi a fost îngropat în biserica Mănăstirii Voroneţ. A
fost canonizat în 1992 şi a devenit Sfântul Cuvios
Daniil Sihastrul.

S-ar putea să vă placă și