Sunteți pe pagina 1din 15

Corespondența de afaceri

este unul din


,,cele mai eficiente mijloace
de comunicare între
întreprinderi și firme”.

06/01/2021 1
Cererea oficială
și personală

1. Redactarea cererilor oficiale şi personale.


2. Structura cererii personale. Reguli de redactare.

06/01/2021 2
Cererea este un document oficial
prin care îţi exprimi o dorinţă, o
rugăminte, o solicitare. 
Cu cererea operăm atunci cînd avem
nevoie să apelăm la autorităţi pentru a
interveni în rezolvarea unei situaţii.

06/01/2021 3
Cererea
este o scrisoare de iniţiativă,
prin care se solicită un drept legal.

Cererea poate fi adresată atât de


persoane juridice, cât şi de persoane
fizice, în funcţie de aceasta
distingându-se cererea oficială şi
cererea pesonală.

06/01/2021 4
Cererea oficială
- este scrisoarea prin care o unitate solicită unei
alte unităţi un drept ce i se cuvine şi de care
depinde rezolvarea unor activităţi ale unităţii.

Astfel de cereri adresate administraţiei publice pot fi:


- cereri de aprobare şi autorizaţii,
- cereri de avizare,
- cereri de remitere de acte etc.
Tot cereri oficiale sunt cele de chemare în judecată sau de
executare silită, cererea de arbitrare etc.

În mod normal, în toate instituțiile există un model


tipizat pe care solicitantul îl completează atunci
cînd se adresează.
5
Tratarea se face după modalitatea indirectă,
începând cu concluzia (întrucât se solicită un anumit
lucru) şi continuând cu motivarea.
Caracteristicile de redactare a cererii oficiale: fiind
vorba de o scrisoare de iniţiativă, aceasta va începe
cu formule de tipul:
,,Vă rugăm a aviza….”;
Prin prezenta vă supunem spre aprobare…”;
,,Vă rugăm a dispune…”;
Vă rugăm ca în conformitate cu… să ne…” etc..

06/01/2021 6
Cererea personală
- este o scrisoare prin care o persoană fizică,
în calitate de cetăţean sau salariat, solicită din partea organizaţiei unde lucrează sau din partea
instituţiilor şi organelor de stat care îndeplinesc servicii publice anumite drepturi
prevăzute de lege.

7
Problematica cererilor personale
În funcție de ceea ce se solicită cererea poate apărea în
următoarele situații:
a) raporturile dintre salariați și unitatea economică:
solicitare de concedii, transfer la o altă funcție, eliberarea de
certificate sau acte etc..
b) angajarea în cîmpul muncii/înscrierea la instituții de
învățămînt: cereri de angajare la serviciu, cereri de înscriere
la o instituție de învățămînt etc..
c) conferirea de drepturi și obligații prin solicitarea
anumitor acte administrative: cereri de pensionare,
solicitări de certificate sau adeverințe care certifică dreptul
persoanelor de a obține exercitarea unei activități într-o
perioadă corespunzătoare de timp (carnet de conducere ).
d) lezarea drepturilor persoanelor: cereri de chemare în
judecată.
06/01/2021 8
Structura cererii personale se
deosebeşte de alte scrisori oficiale,
fiind compusă
din următoarele elemente,
amplasate pe o coală A4,
corespunzător schemei:

06/01/2021 9
&1.prezentarea solicitantului
&2.concluzia sau obiectul cererii
&3.motivarea

06/01/2021 10
1. Formula de apel (de adresare)
menţionează funcţia persoanei căreia i se
adresează cererea, însoţită de cuvântul
,,Domnule/Doamnă ...,”.
Se plasează la 7-8 cm din partea de sus a
foii, la mijloc și se separă prin virgulă de
textul cererii.

06/01/2021 11
2.Tratarea problemei sau textul cererii, se plasează cu 1-2 cm mai jos
de formula de apel și include trei paragrafe:
1)prezentarea solicitantului, care începe cu cuvântul
,,Subsemnatul'' urmat de mențiunile privind prenumele, numele (care
conform uzanțelor internaționale se redactează cu majuscule și este
urmat de prenume), locul unde își desfășoară activitatea și adresa
solicitantului.
De exemplu: Subsemnata Irina ROTARU, elevă a I.P. Centrului de
Excelență în Economie și Finanțe din Chișinău, secția nr.1, grupa
FP1809G,…
2) concluzia sau obiectul cererii – al doilea element al textului,
care începe cu clișeele: rog (solicit) să aprobați/să-mi permiteți/să
confirmați…,
3) motivarea, care în cazul anumitor tipuri de cerere lipsește, de
exemplu în cazul cererilor simple (legalizări de acte, angajare la
serviciu, cereri de concedii etc.), poate fi plasată atât după concluzie,
cât și înaintea ei, legându-se cu cuvintele: deoarece, din motivul,
fiindcă etc..
06/01/2021 12
3. Formula de încheiere, este o formulă facultativă de respect,
de salut, de mulțumire, și se plasează cu un rînd mai jos de text.
De exemplu: Cu stimă,... Cu mulțumire,.. Vă mulțumesc anticipat.

4. Data, se plasează sub text, la stînga. Din punct de vedere


legal, data cererii personale este considerată data înregistrării la
unitatea destinatară. Data se înscrie astfel: 21 iunie 2015, și se va
păstra și utiliza această formulă nu doar pentru cereri, dar și pentru
celelate acte și scrisori oficiale. Nu se admite înscrierea lunei cu cifre.

5. Semnătura se amplasează vizavi de dată, în dreapta colii de hîrtie.

6. Adresa destinatarului, care se plasează la mijlocul foii după textul


de bază, și include următoarele elemente: denumirea unității,
denumirea funcției destinatarului (la cazul Dativ).
De exemplu: Directorului Centrului de Excelență în Economie și Finanțe
Domnului Gabriel PALADE

06/01/2021 13
Stimate domnule director,

Subsemnata Elena IONESCU, absolventă a Academiei de Studii Economice din


Moldova, facultatea Contabilitate, domiciliată în or. Chișinău, str. Kiev nr.4, ap. 15,
rog să dispuneți angajarea mea în funcția de contabil începând cu data de 15 august
2016.
În sprijinul cererii menționez că am absolvit facultatea cu media 9,45.

30 iulie 2016 semnătura

Directorului SRL ,,Orizont''


Domnului Vadim UNGUREANU

06/01/2021 14
Completați fraza:
1. Include forma scrisă pe care o iau relaţiile dintre două sau mai multe
persoane...........
2. Primul exemplar care se trimite destinatarului...............
3. Actele emise de o autoritate (persoană juridică) sunt considerate
acte...............
4. ......................serveşte ca probă justiţie.
5. Totalitatea scrisorilor dintre agenţii economici............
6. Orice scrisoare echivalează cu o .................
7. ........................puntea de legătură dintre CV și locul de muncă solicitat
8. ...............constituie un element de înregistrări contabile.
9. .....................este un document esenţial în procesul de angajare
10. Mesajelor transmise prin telefon sau fax, trebuie confirmate...............
11. ..........................este de preferat să te încadrezi într-o singură pagină.
12. ..........................completează informaţiile despre candidat relatate în C.V.
şi în scrisoarea de motivaţie. 06/01/2021 15

S-ar putea să vă placă și