Furunculul conductului

auditiv extern.

Efectuat: Condratiuc Maria Gr M1618

Coordonator: Dr. Șt. Med., Conferenţiar universitar Chiaburu Anghelina
 Conductul auditiv extern
• Rolul fiziologic al CAE – dirijarea undelor sonore către membrana
timpanică.
• Este un tub care se întinde între concă şi membrana timpanică şi are
o lungime, la adult, de 30–35 mm.
• El prezintă o porţiune externă fibrocartilaginoasă şi o porţiune
internă osoasă, la unirea cărora se găseşte zona cea mai îngustă, sau
istmul.
• Raporturile CAE: − superior: cu endocraniul (fosa cerebrală
mijlocie) – anterior: cu articulația temporomandibulară şi condilul
maxilarului inferior< acest raport explică durerile în timpul
masticaţiei în inflamaţia CAE − inferior: cu glanda parotidă −
posterior: cu apofiza mastoidă, fiind despărţit de celulele
mastoidiene printr-o lamă compactă subţire; la acest nivel pot
fistuliza infecţiile mastoidiene.
• În grosimea pielii (porţiunea fibrocartilaginoasă) − glande sebacee −
glande sudoripare − peri rudimentari .
• Glandele sebacee secretă cerumen și se numesc glande ceruminoase.
Furunculul conductului auditiv extern.
• Este provacată de infecția stafilococică localizată a bulbului
pilo-sebaceu de la nivelul conductului membranos.
• Este o afecțiune inflamatorie a conductului auditiv exterm și/
sau pavilionul urechii avînd manifestări acute și cauze
deferite.
• Se formează numai în jumătatea externă a conductului ca o
proeminență roșie care după trei zile se albește la vârf, locul
unde pielea se necrozează și pe unde se va elimina conținutul
necrotic (burbionul).
• Furunculoza este infecţia tegumentului C.A.E., cauzatã cel
mai frecvent de Stafilococi. Afecţiunea este foarte frecventã.
Este provocatã de leziuni ale tegumentelor C.A.E., produse de
gratajul cu diverse obiecte. Uneori, în cazul furunculozelor
recidivante, este necesarã cercetarea glicemiei, glicozuriei,
pentru descoperirea unui diabet latent.
Etiopatogenie
• De cele mai multe ori furunculul conductului auditiv extern este determinat de înocularea
stafilococului piogen.
• Boala apare de regulă pe leziunile tegumentelor conductului auditiv extern produse de
gratajul cu chibritul, cu acul, cu degetul,sau este declanşată de baia în apă poluată, sau apare
pe fondul unei otite medii pruriginoase.
• Flora microbiană, care infectează tegumentele pavilionului şi conductului, este reprezentată,
în ordinea frecvenţei, de stafilococul piocianic, proteus, streptococ, colibacili. Excesul de
sebum şi stagnarea cerumenului pot favoriza exacerbarea virulenţei saprofite locale.
• Factori favorizanti:
• bolile de piele
• bolile metabolice (ex. diabetul),
• alergiile
• factorii care slabesc capacitatea de aparare a tegumentului la infectii(ex. Avitaminoze)
 Simptomatologia
• Otalgia este semnul cel mai important. Este intensã, precoce, fiind
spontană sau la atingerea C.A.E. şi a pavilionului.
• Durerea apare de timpuriu, iradiază în hemicraniu şi se exacerbează în
timpul mişcărilor de masticaţie. Bolnavul, în funcţie de etapa evolutivă
a furunculului, acuză o stare generală alterată şi insomnii provocate de
durere.
• Hipoacuzia, în cazul când furunculul produce o obstrucţie mai
accentuată a conductului şi acufenele.
• Senxație de plenitudine auriculară.
• Semne generale care pot apare: uşoarã ascensiune febrilă, alterarea
moderată a stării generale, frisoane.
 Diagnosticul
• Examenul obiectiv pune in evidență tumefacția cu caracter inflamator și uneori o
adenopatie satelită pre-, retro- sau subauriculară.
• Pavilionul auricular si tragusul sunt sensibile la palpare. La palparea regiunii
periauriculare se constată o adenopatie satelită.
• Otoscopia pune în evidenţă prezenţa pe unul din pereţii conductului auditiv extern
a unei tumefacţii uşor reliefate, la început roşie, apoi centrată de un punct gălbui.
• După o perioadă de timp furunculul creşte în volum, se edemaţiază şi provoacă o
obstrucţie parţială a conductului. Prezenţa mai multor furuncule determină o
inflamaţie difuză a conductului şi o obstrucţie accentuată a acestuia.
• Furunculul ajuns la maturitate se poate deschide spontan; dacă aceasta nu are loc
el se va deschide chirurgical, lăsând să se scurgă conţinutul purulent deculoare
galbenă-verzuie şi cremoasă.
Evoluția
• Evoluţia furunculului este variată.
• Evoluează prin necrozarea foliculului pilos si acumularea de puroi
(burbion) care se poate evacua spontan sau prin aspiratie ducînd
imediat la reducerea durerii.
• Este posibilă reabsorbţia, însămânţarea de vecinătate cu apariţia mai
multor furuncule ce formează o otită externă furunculoasă foarte
persistentă.
• Uneori infecţia poate pătrunde prin fisurile Santorini în glanda
parotidă, ceea ce duce la inflamaţia acesteia. Des în procesul
inflamator se include şi ţesutul adipos antero- şi posteroauricular.
Complicațiile
• Se întâlnesc mai frecvent la copii şi sunt rezultatul netratării
furunculelor apărute şi nerespectării regulilor igienice.
• Furunculoza difuză
• Limfangita furunculoasă retroauriculara
• Adenita periauriculara,
• Limfangita periauriculara
• Septicemie.
 Diagnosticul diferenţial
• Otita externă eczematoasă, în care bolnavul nu acuză dureri vii ca în cazul furunculului,
ci mai mult o senzaţie de prurit auricular.
• Otita externă difuză. Aceasta se extinde şi la nivelul pavilionului şi în şanţul
retroauricular. Diagnosticul este mai dificil în cazurile în care otita externă se complică cu
o furunculoză;
• Otitele medii supurate acute. Furunculul se deosebeşte de acestea prin aspectul
puroiului, caracterul durerii, aspectul timpanului şi gradul hipoacuziei;
• Adenita sau parotidita fistulizată, în cazul acestor afecţiuni apăsarea regiunii pretragiene
măreşte secreţia auriculară;
• In caz de Limfadenita retroauriculară, diagnosticul diferenţial va fi făcut cu mastoidita
acută. Dacă furunculul coexistă în aceste cazuri cu ootită medie supurată, diagnosticul
diferenţial este mai dificil. Caracterul tumefacţiei retroauriculare şi aspectul şanţului
retroauricular uşurează diagnosticul: în mastoidita tumefacţia este situată în regiunea
retro- şisupraauriculară, iar în adenita furunculoasă-în regiunea retrosubauriculară. Şanţul
retroauricular este şters în mastoidita, în timp ce în adenitafurunculoasă se menţine.
Tratamentul
• Este local şi general.
• Tratamentul local constă în aplicații de unguent cu antibiotice antistafilococice
(Eritromicină, Gentamicină), badijonari limitate cu tinctură de iod, meşe locale cu Rivanol.
• Tratamentul general antalgice, AINS, somnifere
• Antibioterapia pe cale generală este justificată numai dacă bolnavul are febră sau
adenopatie.
• Drenajul chirurgical se recomadă în abcesele profunde şi cînd nu există răspuns la
tratamentul obişnuit.
• La eliminarea conținutului necrotic la deschiderea colecției cu vârful unui bisturiu, cu sau
fara anestezie (generală), aduce vindecarea bolii.
• Daca recidivează, este necesar controlul glicemiei (este mai frecvent la diabetici) sau
administrarea unui vaccin antistafilococic.
• Vaccinoterapia, vitaminoterapia, fizioterapie.
Bibliografie
• 1.
https://orl.usmf.md/sites/default/files/inline-files/OTORINOLARINGOL
OGIE.pdf
• 2. https://orl.usmf.md/sites/default/files/inline-files/CURSORL_0.pdf
• 3.
https://idoc.pub/documents/furuncului-conductului-auditiv-estern-o
tita-externa-k6nqwkq962nw