Liceul Academiei de Ştiinţe a Moldovei

Realizat de: Croitor Alexei

Profesor: Coşcodan Diana
 • Pneumotoraxul (denumit și plămâni
colabați) este rezultatul acumulării de aer
în spațiul dintre plămâni și peretele toracic,
în așa numitul spațiu pleural (colecție
intrapleurală de aer). Aerul poate pătrunde
în pleură fie plecând de la bronhii, fie de la
peretele toracic. Cu cât cantitatea de aer
acumulată în cavitatea pleurală crește, cu
atât crește și presiunea exercitată asupra
plămânilor, determinând colapsul (denumit
și colabare).

Colapsul împiedică plămânii să se destindă adecvat în momentul

inspirului, determinând scurtarea respirației și junghi toracic.
Pneumotoraxul poate deveni amenințător pentru viață dacă
presiunea din torace împiedică plămânii să aducă în sânge
cantitatea necesară de oxigen.
Simptomele depind de severitatea
pneumotoraxului. In cazuri minore, nu
determina nici un fel de simptome. In
cazurile severe, simptomele se dezvolta
rapid si pot duce la soc cardiorespirator.
Simptomele includ:
- dispnee (ingreunarea respiratiei), de la
usoara pana la severa, depinzand de cat de
extinsa este zona de plaman colabata
- durere toracica debutata brusc, severa pe
aceeasi parte cu plamanul colabat
Simptomele se pot agrava daca este
schimbata altitudinea (de exemplu, zborul
cu avionul sau coborarea la adancime).
 Pneumatorax

Pneumotorax Pneumotorax Pneumotoraxul

spontan secundar traumatic

Pneumotorax Pneumotorax
iatrogen neiatrogen

pneumotoraxul
pneumotorax
traumatic neiatrogen
neiatrogen inchis
penetrant
 La multi bolnavi cu pneumotorax spontan primar,
la toracosopie se descopera ruperea unei bule
sau basici (blebs) situata sub pleura viscerala. In
aceste cazuri pneumotoraxul apare prin disectia
aerului dintr-o alveola rupta prin tesutul
interstitial in stratul vascular subtire al pleurei
viscerale. La nivelul pleurei viscerale aerul se
acumuleaza si formeaza o bula/chist sau basica.

Este posibil ca disectia pornita dintr-o alveola subpleurala rupta sa produca

direct pneumotorax fara sa se formeze bula subpleurala si in aceasta
situatie se constata prezenta de aer concomitent si in mediastin
(pneumomediastinul). Mecanismul cel mai frecvent prin care apare
pneumomedistinul la copii si adulti este extensia aerului din alveolele
parenchimului pulmonar in tesutul interstitial si apoi in mediastin.
Etiopatogenia pneumotoraxului
secundar este multifactoriala, la multi
bolnavi existand bule de emfizem difuz
sau spatii chistice subpleurale (ca in
fibroza interstitiala difuza pulmonara) si
ruperea unei bule de emfizem
subpleural sau a unui chist reprezinta
cauza imediata a pneumotoraxului.

Ruperea bulelor sau a chisturilor subpleurale este favorizata de

obstructia bronsica locala prin dop de mucus,pneumonie sau anomalii
fiziopatologice. Unele cazuri de pneumotorax secundar apar in cursul
ventilatiei mecanice necesara pentru tratamentul bolii de baza si
aceasta poate reprezenta factorul cauzal.
• PNEUMOTORAXUL CATAMENIAL este o forma rara de pneumotorax care
apare in perioadele menstruale in jurul varstei de 40 ani la femei sanatoase in
afara endometriozei. Patrunderea aerului in cavitatea pleurala in pneumotoraxul
catamenial s-ar datora:

• a) migrarii aerului din vagin, uter si trompe in cavitatea peritoneala si de aici

prin defecte ale diafragmului ajunge in cavitatea pleurala. Aproximativ o treime
din bolnavele cu pneumotorax asociat cu endometrioza pleurala prezinta astfel
de defecte diafragmatice care pot reprezenta anomalii de dezvoltare sau leziune
aparute secundar endometriozei.

• b) necroza tesutului endometrial ectopic situat la nivelul pleurei viscerale in

timpul menstrelor si care determina patrunderea aerului din plaman in spatiul
pleural. Acest mecanism pare atractiv, examenul toracoscopic a evidentiat focare
de endometrioza macroscopic si microscopic la femeile cu pneumotorax
catamenial.

• c) ruperea bulelor apicale sau blebs din cauza unui factor neidentificat asociat
menstrelor.
Diagnosticul se bazează pe apariția
brutală a dispneei, durerea toracică
violentă și atroce, fenomenele grave
de asfixie, abolirea vibrațiilor vocale,
hipersonoritate și tacere la
auscultație. În cele mai multe cazuri,
pentru diagnostic se folosește
radiografia toracică. Medicul
specialist poate recomanda, de
asemenea, analize sangvine care
măsoară nivelul oxigenului din
sânge. Tomografia computerizata
(CT) sau ecografia pot fi necesare la
diagnosticul severității bolii și la
alcătuirea schemei de tratament.
• Pneumotoraxul minor necesită uneori doar observarea
bolnavului de către un medic. Tratamentul constă în
calmarea durerii cu Algocalmin, Plegomazin și,
exceptional, Mialgin sau opiacee (morfina, Dilauden-
atropina, Pantopon), calmarea tusei cu codeină sau
dionină și Tratamentul șocului când apare (pentetrazol,
Nicetamid, Effortil, cofeină); repaus la pat și repaus
vocal. În unele cazuri, poate fi necesar oxigenul,
administrat pe mască facială.
• Cazurile mai severe, când fenomenele asfixice sunt
grave, se tratatează prin introducerea unui ac sau a unui
tub în cavitatea toracică și exuflație decompresivă.
• Ambele proceduri eliberează presiunea intrapulmonară
și permit destinderea adecvată a plămânilor.
• În cazul în care tratamentul inițial nu este eficient, sau
dacă pneumotoraxul se reinstalează, poate fi necesară
și o intervenție chirurgicală. Cu toate acestea, deoarece
intervenția chirurgicală nu este lipsită de riscuri, cei mai
mulți medici specialiști recomandă această metodă de
tratament doar după mai mult de o recidivă a
pneumotoraxului.
• In cazul unui prim pneumotorax,
riscul pentru recidiva este crescut.
Aproximativ toate recidivele apar
in 2 ani de la primul pneumotorax.
In cazul fumatorilor, abandonarea
acestui viciu scade riscul de
recidiva. Pneumotoraxul spontan
recidiveaza la 20-30% din
persoanele care nu au boli
pulmonare. Persoanele cu boli
pulmonare coexistente au un risc
de 50% pentru recidiva.