NECLASIFICAT

Exemplar unic
Anexa nr. 1

CURS DE PLUTONIER ÎN SERVICIUL

MEDICAL

Disciplina:
”Metodica predării specialităţii - didactică aplicată”

Tema:
Primul ajutor în caz de pneumotorax

Sg. Maj. RUGINESCU PAULA

-SIBIU – 2021-
 NECLASIFICAT

CUPRINS

I.1 Pneumotaraxul – pagina 3

I.2 Anatomia plămânilor - pagina 4
I.3 Cauzele pneumotoraxului – pagina 5
I.4 Clasificare pneumotorax – pagina 6
I.5 Factori de risc în pneumotorax – pagina 8
I.6 Simptomatologia pneumotoraxului – pagina 9
I.7 Diagnosticul pneumotoraxului – pagina 10

II.1 Primul ajutor în caz de pneumotorax –pagina 12

II.2 Tratament și evoluție – pagina 14

NECLASIFICAT
2 din 16
 NECLASIFICAT

I.1 PNEUMOTORAXUL

Pneumotoraxul reprezintă prezența aerului în cavitatea pleurală.

Aerul poate pătrunde în  pleură fie plecând de la bronhii, fie de la peretele toracic.
Un pneumotorax este un plămân colabat. El apare atunci când aerul se scurge în spațiul dintre plămân și
peretele toracic. Acest aer împinge partea exterioară a plămânului și îl face să se prăbușească. Pneumotoraxul
poate fi un colaps pulmonar complet sau o prăbușire a unei porțiuni a plămânului.
Colapsul împiedică plămânii să se destindă adecvat în momentul inspirului, determinând scurtarea respirației
și junghi toracic. Pneumotoraxul poate deveni amenințător pentru viață dacă presiunea din torace împiedică
plămânii să aducă în sânge cantitatea necesară de oxigen.

Scurt istoric
Drenajul deschis al cavitații pleurale se pare ca a fost practicat încă din antichitate (Hipocrate , sec V ).
Prima oară, pneumotoraxul a fost descris de medicul turc Sabuncuoglu Serafeddin 1385 – 1568 , observând
patologia asociată rupturilor costale .
În Europa a fost descris prima oară în 1803 de Jean Marc Gaspard Itard ,un student al lui Rene Laennec care
observă pneumotoraxul ca o consecința a tuberculozei , apoi Laennec a oferit o descriere extinsă a tabloului
clinic în 1819.
În 1941 , chirurgii Tyson și Crandall au introdus pleurodeza pentru tratamentul pneumotoraxului.
NECLASIFICAT
3 din 16
 NECLASIFICAT

I.2 ANATOMIA PLĂMÂNILOR

Plămânul este un organ pereche, localizat în cavitatea toracică, de o parte și de alta a inimii. Plămânii permit
intrarea aerului în interiorul corpului în vederea asigurării schimburilor de gaze cu sistemul circulator. Aceștia
au forma unei jumatăți de con și sunt acoperiți cu pleura viscerală. Culoarea plamanilor este variabilă cu vârsta
și în funcție de anumiți factori : la făt culoarea lor este roșie-brun, la copil gri-roz, la adult cenușiu.
Plămânii cântaresc aproximativ 700 g fiecare, cel drept fiind puțin mai greu decat cel stâng.
Capacitatea totală a plămânilor este de aproximativ 5.000 cmc de aer. Consistența acestora este elastică iar fața
lor externă este convexă și vine în contact cu coastele pe când fața internă este plană și vine în contact cu
organele din mediastin.
Fața externă este brazdată de șanțuri adânci numite scizuri, care compartimentează plămânii în lobi.
Plămânul drept are doua scizuri care îl împart în trei lobi, pe când plămânul stâng are doar o scizura care îl
împarte în doi lobi.

Plămânii și partea internă a cutiei toracice sunt căptușite de un strat subțire, numit pleură, care prezintă două
părți :
Pleura viscerală : un strat subțire de țesut care acoperă suprafața ambilor plămâni;
Pleura parietală : un strat subțire de țesut care căptușește partea interioară a cutiei toracice, partea superioară a
diafragmei și pericardul.
Dacă plămânii se dilată în mod normal, aceste foițe parietale sunt lipite, unite de un film de lichid cu rol în
lubrefiere.
Datorită acestui fapt, plămânii sunt foarte apropiați de peretele toracic, dar se mișcă fără frecare în timpul
mișcărilor respiratorii. Foițele parietale sunt atât de subțiri, încât, în mod normal, ele nu sunt vizibile la
radiografia toracică.
NECLASIFICAT
4 din 16
 NECLASIFICAT

I.3 CAUZELE PNEUMOTORAXULUI

Un pneumotorax poate fi cauzat de:

 O leziune toracică. Orice leziune contundentă sau penetrantă la piept poate provoca colaps
pulmonar. Unele leziuni se pot întâmpla în timpul unor agresiuni fizice sau accidente de mașină, în timp
ce altele pot să apară în timpul procedurilor medicale care implică introducerea unui ac în piept.
 O afecțiune pulmonară. Țesutul pulmonar deteriorat este mai probabil să nu mai funcționeze. Daunele
pulmonare pot fi cauzate de multe tipuri de boli de bază, inclusiv boala pulmonară obstructivă
cronică (BPOC), fibroza chistică și pneumonie.
 Vezicule de aer rupte. Pe partea superioară a plămânilor se pot dezvolta mici vezicule de aer. Uneori,
sângele explodează – permițând scurgerea aerului în spațiul care înconjoară plămânii.
 Ventilația mecanică. Un tip sever de pneumotorax poate apărea la persoanele care au nevoie de
asistență mecanică pentru a respira. Ventilatorul poate crea un dezechilibru al presiunii aerului în
piept. Plămânul poate ceda complet.

NECLASIFICAT
5 din 16
 NECLASIFICAT

I.4 CLASIFICARE PNEUMOTORAX

Se cunosc mai multe forme de pneumotorax:
1. Pneumotorax spontan – este forma obișnuită, cauzată cel mai frecvent de tubeculoza pulmonară, chisturile
aeriene sau emfizem.
Pneumotoraxul spontan este, la rândul lui, primar și secundar.
Pneumotoraxul spontan primar poate să apară la orice vârsta, dar este mai frecvent la barbații tineri și în
anumite anotimpuri, mai ales primavara și toamna.
Pneumotoraxul spontan apare prin ruptura așa-numitelor bule subpleurale (blebs-uri), care sunt zone cu
rezistență minimă localizate în special la nivelul vârfurilor plămânilor.

Factorii declanșatori sunt : efortul fizic deosebit, tusea, strănutul, mișcările bruște, care determină creșterea
bruscă a presiunii intrapulmonare și ruperea acestor blebs-uri subpleurale. Fumatul este considerat factor
predispozant, prin eliberarea radicalilor liberi oxidanți alterând structura plămânului. Proporția între fumatori și
nefumători este de 100/1.
Pneumotoraxul spontan secundar apare pe fondul unei afecțiuni preexistente precum emfizemul
pulmonar, astmul bronșic, tuberculoză pulmonară , sindromul Marfan, cancerul bronhopulmonar .
Tabloul clinic al pneumotoraxului spontan variază în funcție de ritmul în care pătrunde aerul în cavitatea
pleurală, de volumul de aer care se acumulează, de starea cavității pleurale (liberă sau cu aderențe pleurale între
plămân și cutia toracică), de starea funcției respiratorii și cardiace.
Clasic, debutul pneumotoraxului spontan este brusc, prin apariția unui junghi toracic unilateral, dispnee
amplificată de efort, tuse iritativă, în cazuri grave asociindu-se chiar cianoza și insuficiența respiratorie gravă.

NECLASIFICAT
6 din 16
 NECLASIFICAT

Tratamentul pneumotoraxului spontan își propune obținerea reexpansiunii plămânului prin evacuarea
aerului acumulat intrapleural și tratarea leziunilor generatoare de pneumotorax. Metoda optimă de tratament
este reprezentată de drenajul aspirativ pleural, mai exact pleurotomia minima tip Bülau.

2. Pneumotoraxul traumatic – apare în traumatisme toracice.

Pneumotoraxul traumatic poate fi provocat prin accidente sau intervenții medicale (iatrogene). Aerul
pătrunde în spațiul pleural prin intermediul peretelui toracic sau al unui plămân traumatizat.
Pneumotoraxul deschis apare atunci când peretele toracic este traumatizat, astfel încât există un orificiu între
exterior și spațiul pleural.
Pneumotoraxul închis apare atunci când aerul pătrunde din pulmonul rănit în spațiul pleural sau când se
deschide temporar un orificu de legatura cu exteriorul.
Un astfel de orificiu temporar se poate realiza fie prin traumatisme cu ace, fie prin manevre medicale
(puncție pleurala, instituirea unui cateter venos central). De asemenea, plămânii pot fi traumatizați printr-o
coastă ruptă.
Aerul din spațiul pleural poate proveni și dintr-o ramură bronsică ruptă sau în urma unui traumatism al
esofagului. În acest caz aerul pătrunde în spațiul dintre cele două cavitați pleurale (mediastin) și de acolo în
spațiul pleural.
Pneumotoraxul închis poate să apară și prin barotraumă, care apare la respirația artificială, datorită presiunii
prea mari. Pneumotoraxul apare cel mai frecvent sub forma unei complicații respiratorii la persoanele cu
sindrom de insuficiență respiratorie acută.

3. Pneumotoraxul terapeutic – constă în introducerea aerului în pleură în scop terapeutic.

NECLASIFICAT
7 din 16
 NECLASIFICAT

I.5 FACTORI DE RISC ÎN PNEUMOTORAX

Factorii de risc sunt diferiți la tipul traumatic față de cel non-traumatic.

În cazul pneumotoraxului traumatic sunt incluse: practicarea sporturilor de contact dur (ex.: fotbal),
efectuarea de cascadorii, istoric de lupte violente.
Din punct de vedere al caracteristicilor pentru tipul spontan primar: constituție slabă și vârsta tânără (între 10-
30 ani), persoane de sex masculin, boli congenitale cum este sindromul Marfan, fumători și expunere la factori
de mediu sau ocupaționali cum este silicoza, modificări în presiunea atmosferică și modificări severe în vreme.
În ce privește pneumotoraxul spontan secundar, este mai des întâlnit la persoanele cu vârsta peste 40 de ani,
ce au fost în trecut diagnosticate cu boli pulmonare.
Anumite tipuri de pneumotoraxuri prezintă o componentă ereditară și o persoană care a dezvoltat această
afecțiune prezintă un risc sporit pentru recidivă, de obicei în decurs de 1-2 ani de la primul episod de boală.
Existenta unei afectiuni pulmonare crește, de asemenea, riscul de pneumotorax, dar și un istoric în ceea ce
privește această complicație pulmonară crește șansele apariției unui nou pneumotorax.
Persoanele care practică sporturi de contact sunt predispuse pneumotoraxului cauzat de lovituri.

NECLASIFICAT
8 din 16
 NECLASIFICAT

I.6 SIMPTOMATOLOGIA PNEUMOTORAXULUI

Simptomele depind de severitatea pneumotoraxului. În cazuri minore, nu determină nici un fel de simptome.
În cazurile severe, simptomele se dezvoltă rapid și pot duce la șoc cardiorespirator.
Debutul bolii este de obicei brutal, chiar dramatic, cu ocazia unui efort, tuse violentă sau fară cauză aparentă.
Se caracterizează prin junghi atroce, localizat submamelonar și iradiind în umăr și abdomen, urmat imediat de
dispnee progresivă, intensă și tuse uscată, chinuitoare. Apar rapid semne de șoc sau asfixie, fața palidă, apoi
cianotică, respirație rapidă și superficială, puls mic, bradicardie , tensiune arterială coborâtă, anxietate.
Examenul fizic arată mărirea hemitoracelui respectiv, cu lărgirea spațiilor intercostale, vibrații vocale abolite,
hipersonoritate și tăcere la ascultație.
O formă clinică deosebită este pneumotoraxul sufocant sau cu supapă, care apare când perforația
pleuropulmonară permite intrarea aerului în inspirație în pleură, dar nu și ieșirea lui în expirație. Dacă nu se
intervine prompt și energic, bolnavul moare prin asfixie.
O complicație gravă a pneumotoraxului este Cordul pulmonar acut, prin obstacolul intens și violent impus
inimii drepte.Persoanele fumătoare sunt mult mai susceptibile de a face pneumotorax spontan, față de cele
nefumătoare.
Semnele clinice ale pneumotoraxului se manifestă în mod neașteptat, de exemplu, apare durere toracică
acută, care este însoțită de dificultăți de respirație. În unele cazuri, apare o formă uscată de tuse. Pacientul nu
poate lua o poziție orizontală datorită durerii severe, așa că trebuie să stea.
Semnele de pneumotorax deschis sunt următoarele: scurtarea severă și frecventă a respirației, fața albastră,
slăbiciunea crescută și posibilă pierdere a conștienței.
Cu o cantitate mică de aer care intră în cavitatea pleurală, durerea dispare repede, dar pacientul continuă să
sufere de frecvență scurtă de respirație și bătăi cardiace crescute.
Cu pneumotoraxul traumatic, boala afectează starea persoanei în ansamblu. Primele semne de pneumotorax:
respirație rapidă (peste 40 respirații pe minut), piele albastră, scăderea tensiunii arteriale, puls rapid, apariția
insuficienței cardiopulmonare acute.
De la o rană pe peretele toracic în timpul procesului respirator, sângele este eliberat cu bule de aer.
Această condiție este deosebit de periculoasă atunci când aerul se acumulează prea rapid în cavitatea pleurală,
ceea ce duce la prăbușirea plămânului, deplasarea și comprimarea organelor mediastinale (bronhii, vasele mari
și inima).
În cazul unei forme traumatice de pneumotorax, aerul se acumulează în unele cazuri în țesutul subcutanat al
feței, peretelui toracic și gâtului. Ca urmare a acestui proces, părțile corpului devin mai mari și umflate.

NECLASIFICAT
9 din 16
 NECLASIFICAT

I.7 DIAGNOSTICUL PNEUMOTORAXULUI

Diagnosticarea pneumotoraxului se poate face chiar pe baza simptomatologiei, prin chestionarea

pacientului (anamneză) și cu ajutorul rezultatelor de la examenul clinic.
În cadrul examenului clinic se ascultă plămânii și se percută cutia toracică.
Sunetele respiratorii sunt slabe sau lipsesc complet, sunetul de percuție e mat pe partea afectată.
Mișcarea respiratorie a cutiei toracice este limitată în dreptul plămânului afectat. Dacă zgomotele cardiace nu se
aud unde trebuie și percuția cardiacă relevă sunete stinse, se bănuiește un pneumotorax sufocant.
Se poate măsura atât cantitatea de oxigen din sânge, cât și cea de dioxid de carbon. Ambele cantități sunt
normale la plămânii sănătoși, dar procentul de oxigen scade în patologiile pulmonare, iar cel de dioxid de
carbon creste.
Examinările imagistice confirmă diagnosticul de pneumotorax: radiografia toracică, tomografia
computerizată, ecografia toracică .
Radiografia toracică arată de obicei colabarea unuia dintre plămâni. În cazul unui pneumotorax sufocant se
observă foarte clar modificarea poziției inimii, respectiv a mediastinului (spațiul dintre cele două cavități
pleurale). Modificări de poziție mai puțin vizibile apar și în formele mai ușoare de pneumotorax.

NECLASIFICAT
10 din 16
 NECLASIFICAT

Tomografia computerizată evidenţiază cauza declanșatoare :bleps, bulă de emfizem, tumori și precizează
localizarea topografică a unui pneumotorax parţial; poate face diferenţierea dintre un chist aerian și o bulă
gigantă de emfizem; estimează dimensiunea efectivă a unui pneumotorax și poate releva prezenţa unei boli
pulmonare subiacente.

În ultimul deceniu, ultrasonografia toracică reprezintă o modalitate de explorare imagistică neinvazivă care
poate furniza informaţii utile în diagnosticul bolilor respiratorii, fiind folosită mai ales în investigarea și
diagnosticul patologiilor pleurale.

NECLASIFICAT
11 din 16
 NECLASIFICAT

II.1 PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE PNEUMOTORAX

1. Așezați victima și asigurați poziția cea mai favorabilă pentru respirație.

2. Măsura primară care trebuie luată la fața locului este traducerea pneumotoraxului deschis în închis. Acest
lucru se realizează prin închiderea defectului plăgii cu un pansament etanș (ocluziv).
Un pansament ocluziv poate fi orice instrument care vă ajută la asigurarea integrității părții afectate a cavității
toracice. Ca atare, se utilizează orice produs impermeabil - bandă adezivă, folie de plastic, folie aluminiu
,mănușă chirurgicală ,țesătură cauciucată. Marginile materialului etanșeizant trebuie să depășească cu 1-2 cm
marginile plăgii. Trebuie să se fixeze cu bandaje sau pânză la îndemână. Înainte de a le aplica, este de dorit să le
tratați cu un dezinfectant, de exemplu, cu iod. Astfel, este posibil să se prevină răspândirea unei infecții .
3. Puneți rănitul să expire forțat și să-și țină respirația .După acoperirea plăgii cereți rănitului să respire normal .
4. Dacă rănitul este inconștient sau nu poate să-și țină respirația , acoperiți plaga la sfârșitul expirului și înainte
de a începe inspirul .
5. Acoperiți plaga folosind suprafața interioară a materialului etanșeizant și fixați-o de tegument folosind benzi
de leucoplast pe trei laturi .A patra latură se lasă liberă, nefixată ,permițând pansamentului să funcționeze ca o
supapă.
În timpul inspirului ,când toracele se destinde ,pansamentul se lipește de torace nepermițand intrarea
aerului.În timpul expirului ,când toracele revine , pansamentul se îndepărtează de peretele toracelui ,permițând
ieșirea aerului.
6. Se va evita pe cât posibil contaminarea suprafeței materialului folosit la etanșeizare care vine în contact cu
plaga prin atingere cu mâna sau alte suprafețe .
7. Dacă materialul etanșeizant nu este fixat cu leucoplast ,trebuie să îl mențineți pe poziție până când aplicați
bandajul deasupra.
Aplicarea pansamentului presupune așezarea compresei sterile peste materialul de etanșeizare și menținerea
acestuia apăsat pentru ca folia să nu alunece.
Atenție – dacă în plagă există un obiect penetrant nu încercați să îl mișcați .Plasați în jurul obiectului,
materialul de etanșeizare pentru a ermetiza pe cât posibil plaga. Stabilizați obiectul punând comprese în jurul
lui, role mari de pansament sau orice material curat ,pentru a-l împiedica să se miște .Fixați compresele cu un
bandaj îngust având grijă să nu se exercite presiune asupra obiectului penetrant .Nu înfășurați pansament în
jurul obiectului. Bandajul trebuie să fie suficient de strâns pentru a nu permite compresei să alunece de pe rană.

NECLASIFICAT
12 din 16
 NECLASIFICAT

În cazul poziționării rănitului întins pe partea afectată ,contactul cu solul actionează asemeni unei atele
pentru aceasta zonă și contribuie la reducerea durerii.
Rănitul poate fi pozitionat și în șezut dacă respiră mai ușor ,sprijinit de un suport . Dacă obosește întindeți-l
pe partea rănită.
8. Evacuați de urgență rănitul la o unitate medicală de specialitate .
9. Supravegheați respirația rănitului , în caz de stop cardio-respirator efectuați resuscitarea .
10. Tratați șocul hemoragic dacă este cazul .
Atenție , aerul poate să intre în continuare în cavitatea toracică chiar dacă plaga este etanșeizată și
pansată ,punând în pericol viața rănitului (pneumotorax compresiv).
Dacă starea generală a pacientului se înrăutățește : cianoza feței,superficializarea respirației ,accentuarea
dispneei respiratorii , îndepărtați pansamentul și folia de etanșeizare de pe plagă pentru a permite aerului să iasă
apoi refaceți pansamentul ocluziv.

NECLASIFICAT
13 din 16
 NECLASIFICAT

II.2 TRATAMENT ȘI EVOLUȚIE

Tratamentul depinde de severitatea afecțiunii și poate fi :

Tratamentul nechirurgical include: odihnă la pat, terapie cu oxigen, aspirație sau inserția unui tub toracic.
Odihna la pat poate fi considerată drept monitorizare sau expectativă vigilentă și este recomandată de obicei
pentru situațiile în care este afectată doar o mică porțiune din plămân, medicul urmărind constant pacientul pe
măsură ce aerul se reabsoarbe din spațiul pleural. Vor fi necesare radiografii frecvente pentru a verifica dacă
plămânul și-a revenit.
Procedurile chirurgicale presupun aspirația cu un ac și inserția unui tub în stern pentru a drena excesul de aer
din spațiul pleural. Dacă este afectată o porțiune mare din plămân, tubul poate rămâne instalat timp de câteva
zile.
Există și posibilitatea de a apela la pleurodezie care și tratează și previne apariția unui colaps pulmonar.
Pleurodezia distruge în esență spațiul pleural pentru ca aerul și lichidele să nu se mai poată acumula și este
menită să unească membranele în mod artificial.
Tratamentul chirurgical este indicat, însă, doar dacă ați suferit episoade repetate sau dacă este vorba de o
cantitate mare de aer.
Alte intervenții chirurgicale includ:
-toracotomie (incizie în spațiul pleural),
-toracoscopie simplă (inserția unei mici camere video în peretele toracic pentru a vizualiza interiorul pieptului),
-lobectomie (îndepărtarea unei porțiuni din plămâni).
Toate formele de pneumotorax prezintă un risc acut pentru viața pacientului, mai ales dacă recidivează.
Cea mai gravă complicație, cu potențial letal, este pneumotoraxul sufocant sau cu ventilație, care limitează
drastic funcția respiratorie și funcția circulatorie.
În cazul pneumotoraxului spontan prognosticul este bun, mai ales că acesta apare, de regulă, la persoane fără
probleme anterioare de sănătate și se vindecă de la sine.
Pneumotoraxul operat prezintă șanse de vindecare de 95%, cu un risc foarte scăzut de recidivă în locul unde s-a
intervenit chirurgical.
Prognosticul pneumatoraxului traumatic depinde de gravitatea leziunilor de bază.
Este importantă tratarea corectă și promptă a afecțiunilor pulmonare și realizarea cât mai atentă și corectă a
manevrelor medicale care ar putea avea drept complicație apariția unui pneumotorax.

NECLASIFICAT
14 din 16
 NECLASIFICAT

Pneumotoraxul este o afectiune care necesită de cele mai multe ori o abordare interdisciplinară pneumolog-
chirurg toracic.
Profilaxia formelor de pneumotorax constă în tratarea afecțiunilor de bază.

NECLASIFICAT
15 din 16
 NECLASIFICAT

BIBIOGRAFIE

1. F.N 4.4. Manual de instrucție pentru acțiunea în situații de prim ajutor la bordul navelor
2. http://www.romedic.ro/pneumotorax
3. http://www.sfatulmedicului.ro/galerii-foto/pneumotoraxul-plamaniicolabati_188
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Pneumotorax
5. http://www.sfatulmedicului.ro/Insuficienta-respiratorie/pneumotoraxulplamanii-colabati_508
6. http://www.thoracic.org/clinical/copd-guidelines/for-patients/anatomy-and-function-of-the-normal-
lung.php - Anatomia și funcția plămanilor
7. Ţunea C. Pneumotoraxul Spontan, Ed.Brumar, Timişoara, 2001, p. 20 – 21, 41 – 54, 72 – 73, 102 – 106.

NECLASIFICAT
16 din 16