Elev:Gologanu Ștefan

Clasa:III C

Specializare:A.M.G

URGENȚE

PNEUMOTOTAXUL

Pneumotoraxul reprezinta prezenta de aer in cavitatea pleurala fie prin comunicare

bronhopleurala, fie pleurocutanata, datorita presiunii negative intrapleurale.

Pneumotoraxul este una dintre cele mai frecvente boli toracice care are incidenta maxima in
jurul varstei de 30-40 ani si cu predominanta la sexul masculin cel putin pentru forma spontana.

Clasificare

Pneumotoraxul se clasifica in:

A. Pneumotorax spontan care reprezinta aproximativ 24% din toate cazurile de pneumotorax
si aproape in toate cazurile se datoreaza ruperii unei bule subpleurale apicale. In aceasta situatie
lipsesc argumente clinice si radiologice pentru o patologie pulmonara semnificativa.

B. Pneumotorax secundar care reprezinta aproximativ 20% din cazuri in care clinic si
radiologic exista semne care indica o cauza:

1. boli obstructive ale cailor aeriene: astm bronsic, bronhopneumopatie obstructiva cronica

2. infectii bronhopulmonare

3. infarctul pulmonar

4. neoplasmul bronhopulmonar

5. catamenial (asociat cu ciclul menstrual)

6. pneumopatii difuze

7. boli congenitale ale tesutului conjunctiv

C. Pneumotoraxul traumatic reprezinta 56% din cazurile de pneumotorax si se subclasifica in:
1. Pneumotorax iatrogen (32%): toracotomiei sau toracocentezei, biopsiei pulmonare
transcutanate, traheostomiei, punctiilor venoase centrale in vederea montarii unei linii venoase
pentru administrarea de medicamente sau pentru alimentatie parenterala (cel mai des urmeaza
punctiei venei subclavii),ventilatiei artificiale, in special cu presiune end-expiratorie pozitiva.

2. Pneumotorax neiatrogen (24%), care la randul sau se imparte in:

a. pneumotorax neiatrogen inchis cu fracturi costale care determina lacerarea pleurei viscerale
de catre fragmentele osoase si fara fracturi costale cu aparitia emfizemului interstitial si ulterior
a pneumotoraxului cu supapa.

b. pneumotoraxul traumatic neiatrogen penetrant.

PNEUMOTORAXUL SPONTAN

Etiologie si patogenie

Incidenta mare a pneumotoraxului spontan in unele familii a condus la presupunerea existentei

unui factor ereditar si ulterior s-a gasit o relatie intre haplotipuri specifice HLA si riscul aparitiei
pneumotoraxului. Desi este posibila existenta anomaliilor ereditare ale tesutului conjunctiv la
pacienti cu pneumotorax spontan, baza anatomica a incidentei crescute nu se cunoaste cu
certitudine.

La multi bolnavi cu pneumotorax spontan primar, la toracosopie se descopera ruperea unei bule
sau basici (blebs) situata sub pleura viscerala. In aceste cazuri pneumotoraxul apare prin
disectia aerului dintr-o alveola rupta prin tesutul interstitial in stratul vascular subtire al pleurei
viscerale. La nivelul pleurei viscerale aerul se acumuleaza si formeaza o bula/chist sau basica.
Este posibil ca disectia pornita dintr-o alveola subpleurala rupta sa produca direct pneumotorax
fara sa se formeze bula subpleurala si in aceasta situatie se constata prezenta de aer
concomitent si in mediastin (pneumomediastinul).

Mecanismul cel mai frecvent prin care apare pneumomediastinul la copii si adulti este extensia
aerului din alveolele parenchimului pulmonar in tesutul interstitial si apoi in mediastin.
Evenimentul initial declansator incriminat cel mai frecvent ar fi cresterea brusca a presiunii
alveolare insotita de ingustarea cailor aeriene, care produc ruperea alveolelor situate la periferia
plamanului si sunt apropiate de caile aeriene si/sau arterele si venulele pulmonare. Dupa
ruperea alveolelor periferice, aerul alveolar trece in interstitiul peribronsic sau perivascular si
ajunge la nivelul hilului si de aici in mediastin. Aerul se poate deplasa prin tesutul interstitial si
spre periferia plamanului la pleura viscerala pe care daca o rupe produce pneumotorax.
Cresterea brusca a presiunii alveolare poate apare dupa: - manevre de inspiratie profunda ca in
timpul efortului fizic intens si sustinut - manevra Valsalva in timpul parturitiei - varsatura de
orice cauza - ventilatia mecanica la pacienti cu sindrom obstructiv bronsic sever, mai ales daca
se foloseste presiune end-expiratorie pozitiva - scadere brusca a presiunii atmosferice, ca in
cazul aviatorilor. Nu se cunosc mecanismele prin care se formeaza bulele subpleurale, dar se
presupune existenta unei posibile lezari ischemice a apexului plamanului sau existenta fortelor
de distensie mai mari la nivelul alveolelor varfului produse de presiunea pleurala mai negativa.
Aceste mecanisme au sustinere pe date anatomopatologice si radiologice la care s-au identificat
bule apicale la multi pacienti cu pneumotorax spontan si ulterior confirmate de examenul
toracoscopic. In sprijinul acestor mecanisme exista si argumente clinice deoarece
pneumotoraxul spontan primar apare predominant la barbatul tanar de talie inalta si slab, iar
pacientii cu sindrom Marfan, la care perturbarea tesutului elastic exista, au tendinta crescuta de
a forma bule/blebs subpleurale. In ruperea bulei subpleurale nu este cunoscuta cauza imediata,
efortul fizic intens fiind incriminat la o proportie mica de bolnavi, pneumotoraxul spontan
aparand la majoritatea bolnavilor in repaus. Bulele subpleurale se destind cand scade presiunea
atmosferica, asa cum se intampla in timpul zborului cu avionul si la scufundatorii care revin
rapid la suprafata. La pacientii cu statura inalta se presupune ca ar exista un stress mecanic
crescut la nivelul apexului care poate produce ruperea bulelor subpleurale. In timpul manevrei
Valsalva, ca si in timpul tusei, parturitiei, varsaturilor, cresterea presiunii intrapulmonare este
mecanismul important. Manevra Valsalva o mai folosesc si fumatorii de marijuana si cei care

prizeaza cocaina pentru a creste "high"-ul, situatii in care poate surveni pneumotorax spontan
primar

PNEUMOTORAXUL SECUNDAR

Etiopatogenia pneumotoraxului secundar este multifactoriala, la multi bolnavi existand bule de

emfizem difuz sau spatii chistice subpleurale (ca in fibroza interstitiala difuza pulmonara) si
ruperea unei bule de emfizem subpleural sau a unui chist reprezinta cauza imediata a
pneumotoraxului. Ruperea bulelor sau a chisturilor subpleurale este favorizata de obstructia
bronsica locala prin dop de mucus, pneumonie sau anomalii fiziopatologice.

Unele cazuri de pneumotorax secundar apar in cursul ventilatiei mecanice necesara pentru
tratamentul bolii de baza si aceasta poate reprezenta factorul cauzal.

PNEUMOTORAXUL CATAMENIAL

Este o forma rara de pneumotorax care apare in perioadele menstruale in jurul varstei de 40 ani
la femei sanatoase in afara endometriozei. Patrunderea aerului in cavitatea pleurala in
pneumotoraxul catamenial s-ar datora:

a) migrarii aerului din vagin, uter si trompe in cavitatea peritoneala si de aici prin defecte ale
diafragmului ajunge in cavitatea pleurala. Aproximativ o treime din bolnavele cu pneumotorax
asociat cu endometrioza pleurala prezinta astfel de defecte diafragmatice care pot reprezenta
anomalii de dezvoltare sau leziune aparute secundar endometriozei.

b) necroza tesutului endometrial ectopic situat la nivelul pleurei viscerale in timpul menstrelor
si care determina patrunderea aerului din plaman in spatiul pleural. Acest mecanism pare
atractiv, examenul toracoscopic a evidentiat focare de endometrioza macroscopic si microscopic
la femeile cu pneumotorax catamenial.

c) ruperea bulelor apicale sau blebs din cauza unui factor neidentificat asociat menstrelor.

PNEUMOTORAXUL IATROGEN
Reprezinta cauza frecventa si importanta dupa folosirea tehnicilor diagnostice invazive.

Dintre metodele diagnostice invazive care se complica cu pneumotorax amintim:biopsia

transbronsica, biopsia transtoracica pe ac, cateterismul venos central (al venei subclavii).
Incidenta pneumotoraxului dupa aceste proceduri diagnostice variaza in functie de experienta
echipei . Ventilatia mecanica la pacientii cu insuficienta respiratorie are risc de inducere a
pneumotoraxului, mai ales cand se folosesc aparate cu volum ciclic si cu presiune end-
expiratorie pozitiva .Incidenta pneumotoraxului la acesti bolnavi variaza de la 0,5 la 15% si este
in functie de natura bolii care a indus insuficienta respiratorie, durata ventilatiei mecanice si de
folosire presiunii end-expiratorii pozitive.

Pneumotoraxul apare mai frecvent cand se folosesc presiuni de varf foarte mari pentru
ventilarea bolnavilor cu obstructie bronsica severa sau la pacienti ai caror plamani au
complianta scazuta.Uneori, pneumotoraxul care survine la pacientii sub ventilatie mecanica se
insoteste de pneumomediastin sau chiar de pneumoperitoneu si adesea reprezinta cauza de
deces.

Examenul clinic

Durerea este simptomul cel mai frecvent pe care il descrie pacientul cu pneumotorax.Durea din
pneumotorax este localizata unilateral, violenta, cu caracter de veritabila lovitura de pumnal,
apare brusc, de cele mai multe ori dupa efort intens cu glota inchisa, dar poate apare si in repaus.
Durerea este exacerbata de tuse, efort. Uneori, durerea este de intensitate mai mica, se
accentueaza la tuse si la efort.

Dispneea este mai putin constanta, bolnavul avand de cele mai multe ori polipnee moderata, dar
in pneumotoraxul mare sau in pneumotoraxul in tensiune poate deveni invalidanta, cu tendinta
asfixica, asociata cu anxietate si chiar soc. Bolnavul este imobilizat, palid-livid sau cianotic,
jugularele sunt turgescente, are protruzia globilor oculari, descrie sete de aer daca a aparut
insuficienta respiratorie si/sau insuficienta ventriculara dreapta. Din punct de vedere patogenic,
in pneumotorax apare suprimarea brusca a suprafetei de schimb gazos si a unor reflexe
vegetative cu efect circulator, in final aparand un baraj la nivelul circulatiei pulmonare cu
rasunet pe functia ventricului drept. De cele mai multe ori manifestarile diminua treptat si in
timp relativ scurt, pacientul reintrand intr-un echilibru respirator si circulator, iar durerea
diminua. In alte situatii, manifestarile se agraveaza, durerea persista, chiar daca intensitatea este
mai mica, dispneea se accentueaza, cianoza se intensifica, bolnavul devine agitat si nelinistit.
Acestea se datoreaza cresterii presiunii intrapleurale si persistentei reflexelor bronhovasculare
nocive, fiind posibila aparitia colapsului/socului cu puls imperceptibil, venele sunt colabate, iar
pacientul este obnubilat.

Pot apare semnele insuficientei ventriculare drepte :

- cianoza,jugulare turgescente, hepatomegalie, oligurie

- bolnavul putand deceda prin asfixie, sincopa sau insuficienta cardiaca. Este important de
retinut cai ntensitatea dispneei se datoreaza starii functionale a plamanului contralateral si
marimii pneumotoraxului.

Foarte rar pneumotoraxul este asimptomatic si este diagnosticat prin examen clinic sau mai
frecvent prin examen radiologic pulmonar.
Examenul fizic releva un pacient de varsta tanara, longilin, la care poate exista bombarea unui
hemitorace, care are scaderea amplitudinii miscarilor respiratorii, iar vibratiile vocale sunt
abolite.

Percutia toracelui deceleaza timpanism de partea hemitoracelui dureros; este obligatorie

percutia atenta deoarece prin comparatie, hemitoracele sanatos poate apare mat, cand de fapt
sonoritatea este normala. La pacientul tanar, un pneumotorax important determina la percutie
deplasarea contralaterala a mediastinului. Auscultatia hemitoracelui cu timpanism deceleaza
abolirea murmurului vezicular si aparitia suflului amforic si tintement metalique. Auscultatia in
zona sternala inferioara poate decela in pneumoptoraxul stang un sunet ca o pocnitura sau
clantanit sincron cu bataile cordului. Acest sunet, cunoscut ca semnul lui Hamman sau clicul
pleural a fost considerat mult timp ca semn patognomonic in pneumomediastin, dar Scadding si
Wood l-au considerat ca fiind asociat cel mai frecvent cu pneumotoraxul stang. Clicul pleural se
poate auzi uneori mai bine fara stetoscop, chiar de catre pacient sau anturajul sau. Semnul
Hamman se datoreaza amplificarii zgomotelor cardiace de catre conditiile acustice realizate de
un pneumotorax stang de mica importanta.

Examenul radiologic

Radioscopia pulmonara releva grade variate de pendulare a mediastinului si cordului cu

respiratia.

Mediastinul poate avea miscare de pendulare cu fiecare faza a ciclului respirator fara ca sa
apara simptome, datorita existentei zonelor de hernie localizate la nivelul "unor puncte slabe",
hernia marindu-se in expir, iar in inspir se reduce. In pneumotoraxul in tensiune poate lipsi
hernierea mediastinului, dar se poate intalni in pneumotoraxul mic in care presiunea
intrapleurala este negativa.

In producerea deplasarilor mediastinului importanta deosebita revin marimii pneumotoraxului

si distensibilitatii pleurei si mai putin participa magnitudinea presiunii intrapleurale. In cazul in
care exista rigiditatea mediastinului, poate apare miscare paradoxala a diafragmului in timpul
inspiratiei, asa numitul fenomen Kienbock si se datoreaza modificarilor in echilibrul intratoracic.
Mediastinul poate fi sediul mai multor puncte de slaba rezistenta care produc hernierea
plamanului de partea opusa.

Unul din punctele de slaba rezistenta este localizat anterior in regiunea timusului atrofiat, altul
fiind in mediastinul posterior intre esofag si cord anterior si coloana vertebrala si aorta
posterior.

Herniile posterioare sunt intotdeauna dinspre dreapta spre stanga, hernierea dinspre stanga
spre dreapta fiind prevenita de suprapunerea esofagului pe aorta. In portiunea
posterosuperioara a mediastinului, la nivelul T3-T5 si esofagul situat anterior pleurele celor 2
hemitorace sunt separate de o mica cantitate de tesut conjunctiv si reprezinta un potential punct
de slaba rezistenta (Maier).

Hernierile mediastinale pot sa apara si in afara unei distensibilitati deosebite a pleurei, putand fi
produse de boala. In pneumotorax aerul dintr-o cavitate pleurala se observa pe radiografie ca o
banda sub forma de semiluna de hipertransparenta deasupra liniei mediane care compromite o
portiune din plamanul contralateral. Inspirul produce reducerea herniei, iar expirul o creste.
In functie de prezenta sau absenta aderentelor plurale, examenul radiologic poate evidentia
plaman complet sau neregulat retractat de la peretele toracic. Plamanul colabat isi mentine
transparenta, iar in caz de pneumotorax mic, pneumotoraxul in manta, poate fi omis in absenta
unei radiografii in expir. Daca exista atelectazie a unui lob, apare pneumotorax "selectiv", asa
cum se observa in cazul pneumotoraxului indus terapeutic la bolnavii cu tuberculoza pulmonara.
De obicei, la baza hemitoracelui cu pneumotorax se poate gasi o cantitate variabila de lichid, care
in cazul in care mediastinul este mobil, lichidul se poate extinde dincolo de linia mediana.
Toracoscopia este efectuata cu relativa usurinta in pneumotoraxul spontan atat pentru
diagnostic cat si in scop terapeutic.

Inaintea insertiei tubului toracic pentru desuflatie, pe canula introdusa dupa trocarizare, se
poate aplica toracoscopul. Inspectia cavitatii pleurale si plamanului se cauta leziunile de baza
dupa clasificarea lui Vanderschueren si in urma carora se clasifica pneumotoraxul in
urmatoarele 4 stadii:

- stadiul I plamanul este normal la examenul endoscopic;

- stadiul II in care exista numai aderente pleuropulmonare;

- stadiul III in care pe suprafata plamanului se observa bule sau blebs cu diametre mai mici de 2
cm;

- stadiul IV caracterizat prin existenta a multiple bule mari cu diametre care depasesc 2 cm.

Leziunile patologice evidentiate prin toracoscopie medicala sunt detectate la aproximativ 70%
din cazurile de pneumotorax spontan, iar clasificare falsa in stadiul I s-ar intalni la 8-28% din
cazuri la care se practica tratament chirurgical. Bulele sau blebs se identifica prin toracoscopie la
45-62% din cazuri, iar prin toracoscopie chirurgicala sau toracotomie la 76-100% din cazuri. Cu
toate acestea, este putin probabil ca bule mai mari sau blebs, sau fistule sa nu fie detectate la
pleuroscopie.

Toracoscopia medicala in pneumotorax poate combina drenajul toracic cu electrocoagularea

blebs si/sau bulelor precum si pleurodeza cu talc. In pneumotorax, talcajul pleural reprezinta cel
mai bun tratament conservator, recurentele fiind sub 10%, iar interventia chirurgicala
ulterioara este necesara la 4-10% din bolnavi. In cazul pneumotoraxului spontan clasificat in
stadiul IV dupa Vanderscueren prin toracoscopie, la sfarsitul manevrei se insera un tub toracic si
pacientul este indrumat la serviciul de chirurgie toracica pentru toracoscopie chirurgicala sau
toracotomie. Totusi, daca bolnavii au boli pulmonare avansate, insuficienta respiratorie cronica
secundara bronsitei cronice sau alte afectiuni care contraindica interventia chirurgicala, dupa
observarea toracoscopica se pot efectua coagularea bulelor si/sau talcaj pleural.

Toracoscopia medicala este recomandata de rutina la toti bolnavii cu pneumotorax spontan la

care exista indicatie de drenaj pe tub toracic, deoarece sunt oferite mai multe avantaje:

a) se face o evaluare precisa a leziunilor subiacente sub control vizual direct;

b) permite alegerea celui mai bun tratament - conservator sau chirurgical;

c) se poate efectua tratament direct prin coagularea bulelor si blebs pleurale ca si indepartarea
aderentelor pleuropulmonare;
d) la nevoie, toracoscopia este urmata de talcaj pleural si se poate selecta cel mai bun sediu
pentru plasarea tubului toracic.

PNEUMOTORAXUL IN TENSIUNE

Poate surveni dupa pneumotorax spontan sau ruperii traumatice a plamanului.

In pneumotoraxul inchis, sub presiune negativa (in care presiunea medie este sub cea
atmosferica) plamanul este partial golit de aer si se expansioneaza in inspir, cordul si
mediastinul se deplaseaza de partea cu pneumotoraxul, diafragmul coboara. In expir, toate
aceste structuri se deplaseaza in directie opusa.

In pneumotoraxul cu supapa aparuta in urma unei plagi toracice sau unei fisuri pulmonare,
presiunea este peste cea atmosferica si apar conditii diferite. Plamanul comprimat nu mai are
mobilitate sau aceasta este foarte mica, mediastinul si cordul sunt impinse din pozitiile lor
normale de catre presiunea crescuta din hemitoracele cu pneumotorax. Deoarece aerul poate
trece dinspre un punct cu presiune mai mare in altul cu presiune mai mica, atunci tensiunea
mare din din pneumotorax nu poate fi obtinuta in timpul unei respiratii obisnuite. Aerul poate
intra in pneumotoraxul in tensiune numai in timpul perioadelor cand presiune din plamanul
afectat este mai mare si aerul care a trecut este retinut in spatiul pleural. Astfel de conditii se
intalnesc in timpul tusei sau stranutului cand glota este momentan inchisa si aerul este fortat
eliminat din plamanul sanatos in plamanul contralateral si deci in spatiul pleural cu
pneumotorax. Supapa pneumotoraxului in tensiune poate fi o banda de tesut sau o bula/bleb
colabata, dar poate apare si prin efectul de telescopare al tesutului pulmonar propriu zis in urma
deschiderii plamanului.

Aceasta explicatie a pneumotoraxului in tensiune a fost propusa pentru prima data de von
Muralt si confirmata ulterior de Fenichel si colab.

In pneumotoraxul in tensiune aerul poate scapa de-a lungul spatiilor perivasculare ale
plamanului afectat in mediastin si chiar in tesutul subcutanat si cavitatea peritoneala. Daca aerul
nu se distribuie in tesutul subcutanat, presiunea marita din spatiul pleural si mediastin poate
determina tamponada cardiaca si asfixie. In cazul in care supravietuieste unei astfel de situatii
pot apare complicatii ca hemoragie, infectia pleurei si plaman neexpansibil .

HEMOPNEUMOTORAXUL SPONTAN apare rar asociat cu o boala pleuropulmonara

demonstrabila.

Pana in 1952 au fost raportate138 cazuri de hemopneumotorax spontan netuberculos, dintre

care 38 apartineau lui Hopkins care le raportase in 1937, 44 lui Hartzell, dintre care 4 erau
personale si alte 56 raportate de Eidinger si Rubin, dintre care numai 3 personale. Este foarte
sigur ca nu au fost raportate toate cazurile de hemopneumotorax cu atat mai mult cu cat nu orice
mic pneumotorax asociat cu revarsat pleural in cantitate mica este aspirat. Din experienta
autorilor care au raportat hemopneumotorax spontan este de retinut ca uneori incidentul este
repetabil la distante variate de timp si chiar cand o boala pleuropulmonara este decelata
ulterior, aceasta poate fi interpretata diferit. Mecanismul hemopneumotoraxului spontan este
acelasi ca si pentru pneumotoraxul spontan, sangerarea in cavitatea pleurala rezultand din
vasele aderentelor pleurale rupte, sau din vasele din peretii veziculei/bulei emfizematoase
rupte. Bolnavii care dezvolta hemopneumotorax spontan au in anamneza prezenta efortului fizic
si poate exista o intarziere in aparitia semnelor de hemoragie intrapleurala. Este de dorit ca
examenul radiologic pulmonar sa se efectueze cu pacientul in pozitie ortostatica, deoarece in
pozitie clinostatica nu se evidentiaza prezenta lichidului, gradul colapsului pulmonar si
deplasarea mediastinului. FISTULA BRONHOPLEURALA Ruperea plamanului poate complica
supuratiile pulmonare acute si cronice, traumatismele ca si leziunile perforante extrapleurale si
subdiafragmatice. Fistulele care se inchid repede pot ramane nediagnosticate, dar fistulele
bronhopleurale cronice sunt mai usor detectate pentru ca produc simptome si prezenta
comunicarii bronhopleurale poate fi verificata. Daca intr-o leziune inflamatorie acuta apare
fistula bronhopleurala apar simptome supraacute: tuse severa insotita de expectoratie profuza
adesea amestecata cu varsatura, dispnee, cianoza, frisoane, febra. Examenul clinic pune in
evidenta semnele piopneumotoraxului sau ale pneumotoraxului in tensiune. Prezenta fistulei
bronhopleurale poate fi stabilita prin injectarea a 10 ml de albastru de metilen in spatiul pleural
si se urmareste aparitia colorantului in sputa. Daca fistula este mare, colorantul apare in cateva
minute, iar in cazul in care aceasta este mica, dupa cateva ore. Pozitia pacientului dupa
injectarea intrapleurala a colorantului este pus in pozitie Trendelenburg, ventrala, laterala si
dorsala pentru a fi siguri ca lichidul se distribuie pe toate partile pleurei, inclusiv in orificiul
fistulos. Un alt mijloc de determinare a prezentei fistulei bronhopleurale este determinarea
variatiilor presiunii in cavitatea pleurala. Dupa evaluarea presiunii inttrapleurale de catre
aparatul de pneumotorax, se indeparteaza mai multe sute de ml de aer si se noteaza presiunea
intrapleurala. In absenta fistulei, indepartarea aerului este urmata imediat de cresterea presiunii
negative. Daca fistula este prezenta, indepartarea aerului din spatiul pleural este inlocuita de
aerul patruns prin bronhia comunicanta si presiunea intrapleurala este nemodificata. Daca
fistula este mare, criteriile presiunii fluctueaza in jurul cifrei 0. Alta cale de stabilire a prezentei
fistulei bronhopleurale este determinarea continutului in oxigen al spatiului de pneumotorax.
Intr-un spatiu inchis continutul in oxigen este mai mic decat cel alveolar si bioxidul de carbon
este mai mare pentru ca exista schimb gazos activ. Concentratia oxigenului rareori depaseste 5%
in absenta fistulei. In prezenta fistulei bronhopleurale, prin amestecarea gazului alveolar cu cel
al pneumotoraxului, continutul in oxigen este apropiat de cel al aerului atmosferic~ 20%. In
prezenta unui revarsat pleural, intr-un pneumotorax inchis, bioxidul de carbon are o
concentratie > 9%, iar concentratia oxigenului este <0,25%. Tratamentul fistulei bronhopleurale
depinde de natura bolii subiacente. Vindecarea cu succes a piopneumotoraxului cere timp
indelungat si implica interventie chirurgicala si adesea pleuropneumectomie.

Bibliografie

www.google.com