Furuncolul conductului auditiv extern. Otita externe acuta circumscriptă.

Etiopat Simptom Diagn şi daign diferenţial Trat Prof

Furunculul conductului auditiv extern
Este o inflamaţie supurată a foliculilor pilosebacei.
E t i o p a t o g e n i e . De cele mai multe ori furunculul conductului auditiv extern este determinat de inocularea
stafilococului piogen. Boala apare de regulă pe leziunile tegumentelor
conductului auditiv extern produse de gratajul cu chibritul, cu acul, cu degetul,
sau este declanşată de baia în apă poluată, sau apare pe fondul unei otite medii
pruriginoase.
Flora microbiană, care infectează tegumentele pavilionului şi conductului,
este reprezentată, în ordinea frecvenţei, de stafilococul piocianic, proteus,
streptococ, colibacili. Excesul de sebum şi stagnarea cerumenului pot favoriza
exacerbarea virulenţei saprofite locale.
Simptomatologia. Din punct de vedere subiectiv, simptomul principal îl
constituie durerea, care este foarte vie, furunculul fiind considerat cea mai
dureroasă afecţiune otică. Durerea apare de timpuriu, iradiază în hemicraniu şi
se exacerbează în timpul mişcărilor de masticaţie. Bolnavul, în funcţie de etapa
evolutivă a furunculului, acuză o stare generală alterată şi insomnii provocate
de durere. Din punct de vedere funcţional, bolnavul poate avea şi o uşoară
hipoacuzie, în cazul când furunculul produce o obstrucţie mai accentuată a
conductului. Se mai înregistrează febră şi frisoane. La palparea regiunii
periauriculare se constată o adenopatie satelită. Otoscopia pune în evidenţă
prezenţa pe unul din pereţii conductului auditiv extern a unei tumefacţii uşor
reliefate, la început roşie, apoi centrată de un punct gălbui. După o perioadă de
timp furunculul creşte în volum, se edemaţiază şi provoacă o obstrucţie parţială
a conductului. Prezenţa mai multor furuncule determină o inflamaţie difuză a
conductului şi o obstrucţie accentuată a acestuia.
Furunculul ajuns la maturitate se poate deschide spontan; dacă aceasta nu
are loc el se va deschide chirurgical, lăsând să se scurgă conţinutul purulent de
culoare galbenă-verzuie şi cremoasă. în caz de periadenită, inspecţia regiunii
periauriculare arată o împăstare şi o congestie a tegumentelor cu-şanţul
retroauricular şters şi pavilionul îndepătrat. Palparea şi tracţiunea pavilionului sunt dureroase. Durerea la
presiune este
în funcţie de localizarea furunculului în conduct: dacă este localizat pe peretele
anterior durerea se manifestă la apăsarea tragusului; în situarea posteriorsuperioară
durerea este mai accentuată în regiunea retroauriculară, iar în
localizările pe peretele inferior este sensibilă regiunea sublombară.
Evoluţia furunculului este variată. Este posibilă reabsorbţia, însămânţarea
de vecinătate cu apariţia mai multor furuncule ce formează o adevărată otită
externă furunculoasă foarte persistentă şi rebelă la tratament. Uneori infecţia
poate pătrunde prin fisurile Santorini în glanda parotidă, ceea ce duce la inflamaţia
acesteia. Des în procesul inflamator se include şi ţesutul adipos antero- şi
posteroauricular.
Complicaţiile se întâlnesc mai frecvent la copii şi sunt rezultatul netratării
furunculelor apărute şi nerespectării regulilor igienice. Dintre acestea menţionăm
reproducerea furunculului, limfadenita periauriculară sau chiar septicemia
stafilococică.
Diagnosticul se pune ţinând cont de caracterul otalgiei (precoce, violentă
şi accentuată la masticaţie), localizarea procesului supurativ pe porţiunea externă
cartilaginoasă a conductului auditiv şi absenţa simptomelor de otită medie (timpan
integru, auz normal sau aproape normal).
Diagnosticul diferenţial se face cu următoarele afecţiuni otice:
- otită externă eczematoasă, în care bolnavul nu acuză dureri vii ca în
cazul furunculului, ci mai mult o senzaţie de prurit auricular;
- otită externă difuză. Aceasta se extinde şi la nivelul pavilionului şi în
şanţul retroauricular. Diagnosticul este mai dificil în cazurile în care
otita externă se complică cu o furunculoză;
 - otitele medii supurate acute. Furunculul se deosebeşte de acestea prin
aspectul puroiului, caracterul durerii, aspectul timpanului şi gradul
hipoacuziei;
- adenita sau parotidita fistulizată. în cazul acestor afecţiuni apăsarea
regiunii pretragiene măreşte secreţia auriculară;
- în caz de limfadenita retroauriculară, diagnosticul diferenţial va fi făcut
cu mastoidita acută. Dacă furunculul coexistă în aceste cazuri cu o
otită medie supurată, diagnosticul diferenţial este mai dificil. Caracterul
tumefacţiei retroauriculare şi aspectul şanţului retroauricular uşurează
diagnosticul: în mastoidita tumefacţia este situată în regiunea retro- şi
supraauriculară, iar în adenita furunculoasă-în regiunea retrosubauriculară.
Şanţul retroauricular este şters în mastoidita, în timp ce în adenita
furunculoasă se menţine.
T r a t a m e n t . Tratamentul furunculului se face în funcţie de evoluţia sa clinică. La început
se poate încerca un tratament abortiv, cu introducerea în conduct a meşei îmbibate
190
în alcool de 60", Liquor van Swieten, sau prin atingere uşoară a furunculului cu
tinctură de iod sau nitrat de argint. Pentru atenuarea durerii se recomandă
antinevralgice, raze ultrascurte cu scop antiflogistic, pansamente umede.
îp perioada de abcedare, furunculul se incizează cu galvanocauterul în
locul cel mai proeminent. Se recomandă băi auriculare cu soluţii antiseptice
(alcool boricat), cu antibiotice: Penicilină, Aureocicline, Cloramfenicol. La
tratamentul local se va adăuga un tratament general susţinut de autovaccin,
vitaminoterapie, fizioterapie.