CONSTATAREA, EVALUAREA PAGUBELOR,

STABILIREA ŞI PLATA DESPĂGUBIRILOR DE

ASIGURARE
 Dacă se produc riscurile asigurate, asiguraţii au obligaţia să
ia toate măsurile posibile pentru combaterea şi limitarea
pagubelor şi să anunţe imediat societatea de asigurări în
legătură cu evenimentele survenite.

 În vederea constatării daunei, asiguraţii sunt obligaţi să

anunţe în scris unitatea la care au contractat asigurarea sau
pe a cărei rază teritorială s-a produs riscul asigurat, în
termenele stabilite de lege sau contract (în general între 1-2
zile de la producerea pagubei) despre survenirea
evenimentului asigurat şi pagubele produse.

 Prima operaţiune, în aceste cazuri este constatarea daunei.

1
 Constatarea daunei cuprinde operaţiunile ce se efectuează
de către unităţile şi organele asigurătorului, asigurat, a unor
martori ş.a. în funcţie de bunul asigurat, de riscurile
survenite şi de condiţiile în care s-au produs. Se stabilesc
cauzele, împrejurările în care a survenit dauna şi
cuantumul acesteia.

 Pentru constatarea şi evaluarea pagubelor, asiguraţii sunt

obligaţi să pună la dispoziţia societăţii de asigurări, toate
documentele necesare verificării existenţei şi a valorii
bunurilor, cele necesare stabilirii cauzelor şi împrejurărilor în
care s-a produs paguba.

 Asiguraţii participă în mod obligatoriu la lucrările de

constatare a daunelor şi la încheierea proceselor-verbale
constatatoare a pagubelor, furnizând toate relaţiile necesare
în acest scop.
2
 Persoanele însărcinate cu constatarea daunelor
examinează, înainte de toate, baza juridică a dreptului
de despăgubire, adică măsura în care asigurătorul este
obligat sa compenseze daunele.

 La asigurările facultative se verifică dacă:

 primele de asigurare erau achitate la zi, la data
producerii daunei;
 pagubele s-au produs în perioada în care asigurarea
era în vigoare şi nu înainte sau după încetarea
valabilităţii ei;

3
  bunul avariat sau distrus a fost cuprins în asigurare;
 asigurarea a fost încheiată la valoarea reală sau la o
valoare mai mică decât aceea a bunului respectiv;
 asigurarea a fost încheiată cu aplicarea răspunderii
proporţionale sau a primului risc;
 paguba a fost pricinuită într-adevăr de riscurile
cuprinse în asigurare.

 Evaluarea pagubei este operaţiunea imediat următoare

constatării daunei.

 Evaluarea pagubei cuprinde operaţiunile efectuate cu

participarea asigurătorului, asiguratului, organelor
administratiei locale, medicului veterinar, a martorilor ş.a.,
după caz, pentru determinarea mărimii valorice a
pagubei.
4
 La evaluarea pagubei se au în vedere:
 valoarea bunului din momentul survenirii cazului
asigurat;

 diminuarea valorii pagubei cu suma eventualelor

recuperări;

 valoarea cuprinsă în asigurare, în cazul bunurilor

care sunt asigurate numai facultativ;

 normele de asigurare pentru bunurile care sunt

asigurate numai prin efectul legii;

 normele de asigurare şi valoarea asigurată atât prin

efectul legii, cât şi facultativ.
5
 Evaluarea pagubelor se face în funcţie de preţurile de pe
piaţă ale unor bunuri asemănătoare, ţinându-se seama de
uzura bunului respectiv (vechimea, modul de întrebuinţare
şi starea de întreţinere).

 Despăgubirea este limitată de valoarea asigurată şi de

mărimea pagubei, în funcţie de sistemul de despăgubire:
 sistemul primului risc
 sistemul acoperirii proporţionale
 sistemul acoperirii limitate.

 In funcţie de modul de calcul al valorii la care s-a încheiat

asigurarea bunurilor respective, evaluarea pagubelor se
face prin mai multe metode şi anume: 6
a) după preţul iniţial, adică suma de bani plătită pentru
achiziţionarea bunului.

Costul iniţial nu ia în considerare deprecierea,

ignorându-se şi eventualele schimbări ulterioare prin
care creşte valoarea bunului (tehnologie, îmbunătăţiri
etc).

b) după preţul iniţial din care se scade deprecierea,

potrivit reglementărilor contabile.

De regulă, contabilii evaluează întreprinderea şi

echipamentele la costurile iniţiale, din care se scade
uzura.

Desigur, pot apărea neconcordanţe între deprecierea

fizică şi cea contabilă. 7
 c) după valoarea economică, evaluarea se face prin
determinarea valorii prezente, prin veniturile pe care le
produce.

 Inconvenientul acestei metode constă în dificultatea

calculării şi respectării pierderilor nete a veniturilor care
trebuie determinate separat.

 d) după valoarea de piaţă. Dezavantajul acestei

metode rezultă din faptul că valoarea de piaţă a
imobilelor este determinată de cerere şi ofertă.

 e) după valoarea de înlocuire. Potrivit acestei

metode este necesară determinarea costului pentru
înlocuirea sau refacerea bunului existent, la preţurile
curente. Prin această metodă se poate ajunge însă la
preţuri nerealiste. 8
 Modul de evaluare a pagubei se deosebeşte de la o
categorie la alta de bunuri cuprinse în asigurare, precum şi
în funcţie de gradul de avariere a bunurilor.

 La clădiri şi construcţii este necesar să se cunoască

valoarea lor reală în ziua producerii riscului, precum şi
valoarea efectivă a pagubei.

 Când clădirea avariată sau distrusă nu se mai poate

repara, evaluarea pagubei se determină scăzându-se, din
valoarea de înlocuire a clădirii, uzura şi valoarea
materialelor ce se recuperează.

 Când clădirea a fost complet distrusă şi nu au rezultat

materiale recuperabile, mărimea pagubei este egală cu
valoarea pe care o avea clădirea în momentul
producerii riscului asigurat. 9
 Dacă un imobil asigurat este distrus parţial şi, deci, acesta se
poate repara, paguba este egală cu costul reparaţiei, din
care se scade uzura elementelor clădirii sau construcţiei care
au fost înlocuite şi valoarea materialelor ce se pot recupera.

 În vederea determinării valorii reale a clădirii trebuie luate în

considerare:
 tipul de clădire
 destinaţia clădirii
 materialele de construcţie care au fost folosite
 suprafaţa construită
 calitatea construcţiei
 vechimea clădirii
 modul cum a fost întreţinută etc.

 Clădirile care aparţin asociaţiilor, celorlalţi agenţi economici şi

populaţiei şi sunt avariate sau distruse se despăgubesc potrivit
principiului primului risc. 10
 În practica curentă se utilizează trei principii valabile la
acordarea despăgubirii:

1. principiul răspunderii proporţionale – despăgubirea

este stabilită în aceeaşi proporţie faţă de pagubă, în
care se află suma asigurată faţă de valoarea bunului
asigurat.

În cazul în care suma asigurată este egală cu valoarea

reală a bunului asigurat, atunci despăgubirea este şi ea
egală cu paguba suferită de bunul respectiv.

11
 2. principiul primului risc – se aplică mai des, la
bunurile la care riscul de producere a pagubei totale este
mai redus (ex.: la asigurarea clădirilor).

 Valoarea sumei asigurate este considerată ca

reprezentând maximum de pagubă previzibilă pentru
bunul respectiv.

 Principiul primului risc este mai avantajos pentru asigurat

decât principiul răspunderii proporţionale, pentru că
pagubele sunt compensate într-o măsură mai mare, dar
şi nivelul primelor de asigurare este mai mare.

12
 3. Principiul răspunderii limitate (clauza cu fransiză)
 se caracterizează prin faptul că despăgubirea se
acordă numai dacă paguba depăşeşte o anumită
valoare prestabilită.

 Astfel, o parte din pagubă va cădea în răspunderea

asiguratului, numită franşiză. Aceasta poate fi:

13
 atinsă sau simplă – asiguratorul acoperă în întregime
paguba, până la nivelul sumei asigurate, dacă aceasta este
mai mare decât franşiza;
EXEMPLU:
 Suma asigurată - 10.000 lei;
 Franşiza - 3.000 lei;
 Paguba I - 5.000 lei; Despăgubirea I – 5.000 lei;
 Paguba II - 1.000 lei; Despăgubirea II - 0 lei;

14
 deductibilă sau absolută - aceasta se scade, în toate
cazurile, din pagubă, indiferent de volumul pagubei.

 Asiguratorul asigură numai partea din pagubă care depăşeşte

franşiza.
EXEMPLU:
 Suma asigurată - 10000 lei;
 Franşiza - 3000 lei;
 Paguba I - 5000 lei; Despăgubirea I - 2000 lei;
 Paguba II - 1000 lei; Despăgubirea II - 0 lei.

 Indiferent de tipul de franşiză, nu se acordă despăgubire

dacă valoarea pagubei se încadrează în limitele franşizei.

15