Dimensiunea Teoretic aplicativă a

asistenței sociale

Lect. Dr. Carmen Palaghia

Năstasă Beatrice Denisa

 Importanța perspectivei teoretice asupra domeniului

Teoria are multiple forme de manifestare, atât la nivelul conștiinței comune, al explicării nemijlocite a
fenomenelor si faptelor din lumea înconjurătoare, cât și la nivelul conștiinței sistematizate, al științei și
explicațiilor mijlocite prin demonstrații logice și investigații rațional organizate.

1)metodologie, adică
știința sau "teoria
metodei".
4)interpretarea post
2)idei directoare, adică 3)o analiză a conceptelor, factum, adică teoria
teoria sub forma unor sub forma identificării, sub forma unei prime
reguli sau principii-ghid. construirii ierarhizăriii, explicări a faptelor
sistematizării și definirii. deja culese de pe teren.

Sociologul american Robert Merton, prezintă următoarele sinonime ale teoriei:

6)derivații sau deducții, adică 7)teoria în sensul strict al

5) generalizarea empirică, adică
teoria sub forma unor concluzii termenului, adică sub forma unor
teoria sub forma unor concluzii
sau explicații deduse din explicații relativ finale bazate sau
empirice-fără raportări la ipostaze
propoziții sau elemente deja rezultate din analize calitative.
și teorii prealabile
stabilite.
 Toate aceste forme se întâlnesc și în domeniul asistenței sociale, atât la nivelul cercetării,
cât și al intervenției sau al „terapiei sociale,, ,primind însă două accepțiuni fundamentale:

b) teorie sub formă de paradigmă care, la

a)teorie în sensul strict al terenului. rândul ei, poate lua diferite forme
(conceptuală, propozițională, codificată
etc.)

Propozițiile teoretice dau ideile directoare pot lua forma

următorului sistem - ipoteză :

h) lucrătorul social este reprezentantul

societății, dar apără necondiționat
drepturile și interesele clientului,
inclusiv și mai ales în fața statului, a
instituțiilor și a organizațiilor sociale.

a) orice societate are o formă b)dinamica stratificării sociale d) identificarea și rezolvarea cu

stratificată în raport cu
dimensiunile și domeniile ei
esențiale
c) evoluția societății poate fi
este generată de o serie de factori prioritate a fenomenelor negative și
evaluată îndeosebi prin funcțiile și
și "mecanisme de intervenție", de a segmentelor disfuncționale ale
disfuncțiile instituțiilor și
acțiune și "orientare a schimbării" societății asigură "starea de
domeniilor vieții umane;
normalitate" și progresul social;

e) orice acțiune sau intervenție socială e necesar să aibă în
vedere:
-ființa umană, în primul rand copilul - ca valoare supremă.
-educația sau formarea omului - ca obiectiv fundamental.
-familia, școala, comunitatea, cultura-ca mijloace esențiale.
g) lucrătorul social are misiunea de a tepune în funcție
f) destructurarea societății, ofensiva violenței
ceea ce a fost dereglat în spațiul lui de actiune - fie că
și a fenomenelor disfuncționale au la origine
este vorba de copil, de individ, în general, de grup, de
încălcarea valorilor umane și dereglarea
familie ori de comunitate - prin intervenții adecvate,
instituțiilor sociale
derivând din valorile fundamentale;
 1) Funcția orientativă
în cercetarea și
aplicarea masurilor de
intervenție socială

2) Funcția cognitivă -
descriptivă si
5)Funcția acționalistă explicativă- întrucât
teoria ajută asistentul
și transformatoare a social să descrie și
teoriei încheie apoi, în urma analizei
Funcția datelor observate și
teoriei în înregistrate
asistența
socială

4)Funcția prospectivă și
previzională a teoriei,
aceasta ajutând, de pildă,
asistentul social să 3)Funcția critică a
identifice consecințele și teoriei în raport cu
evoluțiile ulterioare ale practica socială
clienților sau ale
"situațiilor sociale" asupra
cărora a intervenit.
 Existențe metodologice în studiul fenomenelor sociale
Analizele teoretice și metodologice
preced în mod firesc anchetele de
teren. Este necesară o adevărată
construcție logica a întregii cercetări
pornind de la temă, obiective și date
prealabile la elaborarea concluziilor
teoretice și a soluțiilor de investiție
practică.

În organizarea cercetării, etapa cea mai importantă - analiza prealabilă -

este și cea mai ignorată și subapreciată. Operaționalizarea conceptelor
astfel obținute este cu atât mai necesară cu cât ,,conținutul reprezentativ al
unui concept variază în funcție de individ și de natura cunoștințelor
lui”. ,,Traiectoria” pe care trebuie să o parcurgă un concept - de la general
la particular și de la expresii calitative la expresii cantitative (,,operații de
teren”) - cuprinde o serie întreagă de momente, corespunzătoare unor
activități și exigențe teoretice (analiza dimensională, analiza variabilelor,
construirea indicilor, identificarea ,,itemilor”, elaborarea ,,drumului critic”
al anchetei).

Toate aceste aspecte teoretice, epistemologice și

metodologice vizează în mod direct, într-o măsură uneori
mai mare, domeniul asistenței sociale, datorită
particularităților acestuia, obiectivelor dominant practic-
operaționale ale anchetelor sociale asupra populațiilor
defavorizate sau marginalizate, care au nevoie de ajutor,
de protecția societății.
 Dimensiuni și perspective ale profesionalizării în asistența socială
Profesionalizarea cadrelor necesare asistenței sociale din România organizată pentru prima dată
la noi potrivit unui curriculum de nivel european, după Revoluția din '89, trebuie să includă elemente
formative și informative privind următoarele dimensiuni:

1)cadrul actual, instituțiile și legislația în vigoare privind asistența

socială și protecția individului, a colectivităților și "grupurilor-
problemă", prezentate și analizate critic în dezbaterile și
activitățile didactice (cu studenții, cu "actorii sociali" etc.)

2)cadrul social-politic necesar, instituțiile si rețeaua de agenții adecvată și desigur

sistemul legislativ în măsură să asigure realizarea obiectivelor asistenței si protecției
sociale. Se poate elabora-în baza experienței universale, dar și a practicii si propriei
experiențe - un proiect sau un "model-ipoteză" vizând organizarea si evoluția acestui
domeniu în România ;

3)standardele internaționale privind asistența

socială,*incluzând atât valorile si deprinderile profesionale ale
celor care lucrează în acest domeniu, cât și *calitatea
infrastructurii proprii.
 Zone de interes, instituții, rețete de agenții și alte unități de asistență socială
Nivelul de dezvoltare si gradul de democratizare a societății sunt cele mai bine experimentate prin
calitatea protecției sociale a individului, prin densitatea si dotarea serviciilor de asistență socială, în
măsură să satisfacă diversitatea nevoilor și "cererilor de ajutor" din partea diferitelor grupurilor umane.
Zonele si interes ale asistenței sociale în România se prezintă astfel:

Sistemul tradițional : Sistemul "modern ".

a) Copiii orfani etc. ; a) Copiii-problemă;
b) Familiile sărace; b) Familiile-problemă;
c) Invalizii de război; c) Instituții-problemă;
d) Bătrânii fără familie; d) "Starea de dependență" ;
e) Indivizii problemă. e) Maladiile "socializate".

Asistența socială la nivelul individual
La nivel individual, asistența socială presupune:
1) Dreptul individului la o naștere normală, evitându-se
factorii de risc în "perioada pre-natală"
2) Dreptul individual la familie și, prin aceasta, la "dragostea
părintească" (de aici rezultă obligația societăți de a apăra-
prin instituția adoptării - acest drept fundamental)
3) Dreptul individului la inocență în fața ofensivei
primejdiilor, "atracțiilor", capcanelor si disfuncțiilor sociale.
4)Dreptul individului la o dezvoltare normală atât fizică, cât
și psihică, morală si intelectuală
5) Dreptul individului la educație și cultură (inclusiv când se
află, din anumite motive, în "instituțiile speciale"), la
formarea personalității, la "asistența sanitar-medicală" și la
"asistența juridică" potrivit standardelor internaționale din
partea unor persoane calificate abilitate în acest sens.
Asistența socială la nivel comunitar
Include:
1) Dreptul comunității la o viață normală, liniștită și funcțională, lipsită
de violență, "tensiuni psihice", mizerie materială și morală, lipsită - dacă
se poate spune astfel - de cazuri problemă (copii abandonați, "bande de
cartier", familii dezorganizate, cerșetori, delincvență juvenilă etc.);
2) Dreptul comunității la sănătate publică, fapt care obligă asistenții
sociali să identifice "focarele de infecție" sanitară sau moral-
comportamentală (din cartiere, zone rezidențiale periferice, blocuri,
inclusiv din mediul rural) și factorii locali să intervină pentru diminuarea
sau lichidarea acestora.
3)Dreptul comunității la viața culturală și la o "atmosferă psihică"
potrivit propriilor opțiuni și aspirații, în măsură să favorizeze realizarea
obiectivelor asistenței sociale locale și să frâneze apariția disfuncțiilor și
a "cazurilor-problemă".
4)Dreptul comunității la asistență judiciară si la o "funcționalitate
normativă" în deplin acord atât cu "tradițiile locului", cât și cu
"standardele moderne" de asistență socială;
5) Dreptul oricărei "comunități locale" (sat, cătun, cartier, "zona
rezidențială" etc.) cu o populație semnificativă, la... asistență socială!
Altfel spus, nici, o comunitate umană si nici un primar nu se poate lipsi
de serviciile asistentului social.
 Asistența socială la nivelul societal
Societatea trebuie să garanteze - prin organismele ei - respectarea în fapt a drepturilor și intereselor individului și ale comunității și în acest sens, să asigure condițiile materiale, legislative și profesionale pentru construirea și funcționarea întregului sistem de asistență socială necesar întregii populații.

SISTEMUL INDIVIDUAL
SISTEMUL SOCIETAL SISTEMUL COMUNITAR a) Dreptul la "naștere normală" ;
a) Profesie recunoscută social; a) Funcționalitate locală normală; b) Viața de familie și "dragostea
părintească" ;
b) Sistem legislativ ; b) Sănătate publică;
c) Nevinovăție sau "dreptul la
c) Rețea de servicii, agenții ; c)Cultură și "afecțiune" comună; inocență" ;
d) Control și adaptare; d)Asistența juridică, normativă; d) Dreptul la o dezvoltare normală;
e) Cooperare și transfer. e) Posturi de asistenți sociali e) Educație și cultură, asistență socială
generală.