Sunteți pe pagina 1din 10

Termeni și Surse de finanțare

Termeni

Program, proiect, activitate

Resurse și indicatori

Grup țintă, beneficiari direcți, beneficiari indirecți

Finanțator, eligibilitate, monitorizare, evaluare, solicitant, partener

Ghidul solicitantului

Alți termeni specifici: ciclul de viață al proiectului


Program, proiect, activitate

Program = Un grup de proiecte orientate spre Proiect 1 Proiect 2


realizarea unor obiective specifice. Programul are
Resurse
un set de obiective generoase, se poate extinde
- umane
mult mai mult în spaţiu şi timp şi cuprinde mai multe - financiare Obiectivele
programului
proiecte (de exemplu, un program de modernizare a - materiale
infrastructurii regionale de transport va cuprinde - informaționle
proiecte derulate de autorităţi care vor viza - de timp
extinderea/modernizarea unor şosele de centură).

Proiect = este o succesiune logică de activităţi


coordonate şi controlate, de natură diferită, realizată
într-o manieră organizată metodic şi progresiv,
având constrângeri de timp, resurse şi cost, Proiect 3
destinat obţinerii de noi rezultate, necesare pentru
îndeplinirea unor obiective clar definite.

Fondul = instrumentele de finanțare


Rezultate măsurate prin indicatori
A. calitativi, cantitativi
B. - de realizare imediată (indicatori de output)
- de impact (indicator de rezutat)
Grup țintă, beneficiari direcți, beneficiari
indirecți

Proiectul nostru=bila albă

beneficiari direcți= primele bile pe care le lovește bila alba


(proiectul nostru)

Beneficiari indirecți= bilele lovite de primele bile.

Grupul țintă poate avea 2 semnificații:


- Sunt beneficiarii direcți ai proiectului nostru – cea mai frecventă situație
- Este format din grupul de persoane care sunt afectate de problema pe care doriti sa o solutionati.
Ciclul de viață al proiectului
Concepţie Planificare Implementare Evaluare
Analiza nevoilor Planificarea activităţilor Respectarea obiectivelor proiectului Monitorizarea şi evaluarea
Determinarea problemei Realizarea diagramei Gantt Coordonarea echipei şi organizarea Intocmirea si inaintarea rapoartelor
prioritare Realizarea structurii „Work activităţilor finale
Realizarea analizei SWOT Breakdown” (WBS) Luarea şi ajustarea de decizii Informarea partenerilor în legătură
Identificarea grupului ţintă al Stabilirea rezultatelor asteptate Monitorizarea şi evaluarea cu închiderea proiectului şi cu
proiectului Planificarea resurselor proiectului Menţinerea contactelor cu rezultatele obţinute
Stabilirea beneficiarilor Planificarea financiară a proiectului partenerii Se închid conturile proiectului (în
proiectului (bugetul de proiect) Delegarea responsabilităţilor cazul în care au fost deschise
Definirea scopului proiectului Formarea echipei, managementul conturi speciale pentru proiect)
Definirea obiectivelor resurselor umane Se dizolva echipa de proiect si este
proiectului ajutat fiecare membru în parte să îşi
Definirea activităţilor asume noi responsabilităţi în
organizaţia respectivă
Se realizează o evaluare a
proiectului pentru uz intern
Se evidenţiază performanţele
Se anunţă public închiderea
proiectului şi rezultatele care au
fost obţinute
Se subliniază eventualele ţinte care
nu au fost atinse
Surse de finantare

Granturile sunt sume de bani acordate drept finanțare nerambursabilă


pentru îndeplinirea unui scop anume.

Finanțatorii de granturi urmăresc atingerea unor obiective generale


(economice, sociale, culturale) prin sprijinirea financiară a activităților unor
organizații (firme, ONG, institutii publice etc.) sau persoane.

Obiectivele și metodele acceptate de finanțator pentru îndeplinirea


acestora trebuie foarte bine cunoscute de către solicitanți.
Principalele surse de finanțare din România

Sursele de finanțare disponibile în România provin din:

- Finanțări publice de ex. fonduri europene (mfe.ro – este site-ul Ministerului Fondurilor Europene, fonduri-structurale.ro – adună
informații despre finanțările disponbile, site-urile ADR-urilor adrnordest.ro), finanțări oferite de primării, consilii județene sau
finanțări acordate din partea ambasadelor (Ambasada Americii, Ambasada Frantei, s.a., pe direcții clare, cu proiecte).

- Finanțări acordate de alte state: de ex. fondurile norvegiene, fondurile Ambasada SUA etc

- Instituții internaționale (Comisia Europeană, Banca Mondială etc.)

- Fonduri puse la dispoziție de companiile care practică politici de Responsabilitate Socială prin propriile fundații (startong.ro –
surse de finantare de la Kaufland, Autonom, Carrefour, Botnar, Vodafone etc.).

- Finanțatori privați: Charles Stewart MOTT Foundation, Romanian-American Foundation, Fondation Assistance Internationale – FAI,
Amici della Parrocchia Santa maria Apparente, Fondazione Humaniter, Associazione Erika, Associazione V.A.R.O.M., A
ssociazione MAIS
Pasi

1. Identificarea nevoii sau setarea ideii de proiect


- În funcție de nevoia pe care o avem sau problema pe care vrem sa o rezolvăm alegem și sursa de finanțare
Sfat: scrieti toate nevoile pe care le aveti sau toate problemele pe care ONG-ul vostru il poate rezolva sau va doriti sa il rezolvati

2. Găsirea surselor de finanțare


Sfat:
- Studiați cat mai multe site-uri ale finantatorilor (vezi lista anexata)
- Cautati in permanenta surse noi de finantare (de ex. pe Google poti cauta finantari cu diverse denumiri funding, grants, how to apply. O alta idee poate fi sa
vedeti de cine sunt finanțate alte ONG-uri din domeniul vostru de activitate)
- Realizati calendare de deschide a surselor de finantare daca nu le gasiti gata făcute. Abonați-vă la newslettere de la adrnordest.ro, adrcentru.ro, finantare.ro,
fonduri-structurale.ro. Aceste site-uri va vor trimite lunar, centralizat, finanțări active. ATENȚIE: aceste newslettere nu cuprind toate oportunitățile de finanțare,
mai ales cele locale (de ex. nu veți găsi aici finanțările de la Primării sau Consilii Județene)
- Veti observa în timp că anumiți finanțatori lansează apeluri cam în aceeași perioadă. Rețineți acele perioade și pregătiți-vă din timp propunerea de proeict
- Veți observa că anumite probleme/nevoi nu pot fi obiectul unui propuneri de proiecte atunci trebuie să identificați o altă sursă de bani – strângere de fonduri,
crowfunding, finanțatori privați pe care i-ați putea convinge cu povestea voastră, parteneriate cu alte instituții/ONG-uri
Pași

3. Selectarea sursei de finanțare


- STUDIAȚI Ghidul Solicitantului. Acesta este un document în care vi se dau toate detaliile necesare luării deciziei de aplicare.

TIPS:
- verificați dacă sunteți eligibil sau nu (în Ghid trebuie să apară eligibile ONG-urile). Uneori pot apărea reguli precum anul de înființare.
- Verificați ce documente vi se solicită la depunere și dacă veți reuși să le obțineți în timp util
- Verificați ce activități finanțează
- În funcție de ideea voastră de proiect verificați dacă aceasta se încadrează în obiectivele și țintele finanțatorului.
- Verificați dacă există cofinanțare sau nu.
- Verificați ce cheltuieli sunt eligibile.
- Dacă există, studiați Contractul de finanțare.

Alegeți sursa de finanțare corelănd:


- obiectivele finanțorului cu cele ale ideii tale de proiecte
- Activitățile descrise în ghid cu cele pe care le dorești
- Bugetul proiectului dorit de tine cu alocarea financiară
- Amploarea proiectului (gândește-te cine vor fi beneficiarii tăi, câți de mulți implici, cât de mare să fie bugetul proiectului tău, ai suficient
personal sau volutnari etc.)
Link-uri de unde poți afla mai multe

http://www.raa.ro/wp-content/uploads/2017/06/toolkit-8_web_TB_ONG.pdf

https://laurentiumihai.ro/surse-de-venit-pentru-ong/

https://abamasters.ro/6-surse-de-venit-ale-ong-urilor-in-romania/

http://www.adrcentru.ro/catalog-surse-finantare/

https://www.finantare.ro/calendar-granturi

S-ar putea să vă placă și