A ELABORAT:CRUDU

CRISTINA M1823 SINDROMUL LARSEN

  Sindromul Larsen este o tulburare care afectează dezvoltarea
oaselor în întregul corp,din cauza mutațiilor din gena FLNB.
DATE
 Sindromul Larsen apare la aproximativ 1 din 100.000 de
GENERALE,FRECVENȚ
nou-născuți. Cu toate acestea, unii medici cred că afecțiunea
Ă este mai frecventă și este diagnosticată greșit ca și alte
afecțiuni cu caracteristici similare.
MUTAȚII

 Mutațiile genei FLNB cauzează sindromul Larsen. Gena FLNB oferă instrucțiuni pentru a produce o proteină

numită filamină B. 
 Mutațiile genei FLNB care provoacă sindromul Larsen modifică blocurile de construcție a unei singure proteine ​
(aminoacizi) din proteina filaminei B sau elimină o mică secțiune a secvenței proteinei, rezultând o proteină
anormală. Această proteină anormală pare să aibă o funcție nouă, atipică, care interferează cu proliferarea sau
diferențierea condrocitelor, afectând osificarea și conducând la semnele și simptomele sindromului Larsen.
MOȘTENIRE
 Această afecțiune este moștenită într-un model
autozomal dominant, ceea ce înseamnă că o
copie a genei modificate din fiecare celulă este
suficientă pentru a provoca tulburarea. În unele
cazuri, o persoană afectată moștenește mutația
de la un părinte afectat.
MOȘTENIRE

 Alte cazuri rezultă din noile mutații ale genei și

apar la persoane fără antecedente de tulburare în
familia lor.
MOȘTENIRE
 Moștenirea autosomal recesivă a sindromului Larsen a
fost raportată într-un număr mic de familii. Autosomal
recesiv înseamnă că ambele copii ale genei din fiecare
celulă au mutații. Părinții unei persoane cu o afecțiune
autosomal recesivă poartă fiecare câte o copie a genei
mutante, dar de obicei nu prezintă semne și simptome ale
afecțiunii. În unele dintre aceste cazuri, apariția moștenirii
autosomale recesive poate rezulta de fapt din mai mulți
frați dintr-o familie, fiecare moștenind o singură genă
modificată de la un părinte neafectat care are o mutație 
FLNB doar în unele sau în toate spermatozoizii sau
ovulele lor. Când o mutație este prezentă numai în
celulele reproducătoare, este cunoscută sub numele de
mozaicism germinativ.
SEMNE CLINICE

 Persoanele afectate se nasc de obicei cu luxații ale șoldurilor, genunchilor sau coatelor. Anomalii ale piciorului, ,
cum ar fi picioarele care se rotesc spre interior și în sus (picioare sticlă) ), sunt, de asemenea, frecvente.
SEMNE CLINICE

  Persoanele afectate au, în general, oase mici suplimentare la încheieturi

și glezne, care sunt vizibile pe imaginile cu raze X. Vârfurile degetelor
lor, în special degetele mari, sunt în mod obișnuit tocite și de formă
pătrată (spatulate).
SEMNE CLINICE

  Trăsăturile faciale caracteristice la persoanele cu

sindrom Larsen includ o frunte proeminentă (bosing
frontal), aplatizarea podului nasului și a mijlocului
feței (hipoplazie mediană a feței) și ochi largi
(hipertelorism ocular). Multe persoane cu sindrom
Larsen au o deschidere în cerul gurii (
despicătură de palat).  Persoanele afectate pot avea, de
asemenea, pierderea auzului cauzată de malformații
ale oaselor minuscule din urechi ( ossicule).
SEMNE CLINICE

 Statura mică este o caracteristică comună a sindromului Larsen. În plus,

persoanele cu această afecțiune pot avea o gamă neobișnuit de mare de
mișcare articulară (hipermobilitate) sau deformări articulare ( contracturi
)care restricționează mișcarea.
  Persoanele cu sindrom Larsen pot avea, de asemenea, 
curbură anormală a coloanei vertebrale(cifoză sau scolioză) care poate afecta
respirația sau comprima măduva spinării și poate duce la slăbiciune a
membrelor. Unii indivizi afectați au probleme respiratorii, cum ar fi
închiderea parțială a căilor respiratorii, pauze scurte de respirație (apnee) și
infecții respiratorii frecvente. Problemele cardiace și renale pot apărea și la
persoanele cu sindrom Larsen. Persoanele cu această afecțiune pot
supraviețui până la vârsta adultă. Funcția lor intelectuală este de obicei
neafectat.
DIAGNOSTIC

 Teste de genetică moleculară

• Analiza secvenței întregii regiuni de codificare
• Analiză ștergere/duplicare
• Analiza variantelor vizate
• Scanarea mutațiilor întregii regiuni de codificare
• Analiza secvenței exonilor selectați
  Diagnosticul diferențial include și alte tulburări mai
severe și mai letale legate de FLNB: atelosteogeneza
tip I, atelosteogeneza tip III și displazia boomerang
DIAGNOSTIC precum și sindromul otopalatodigital tip I și displazia
spondiloepifizară, tip CHST3; condrodisplazie cu luxații
DIFERENȚIAL articulare, tip gPAPP; sindromul asemănător Larsen, tip
B3GAT3; Sindromul Larsen din Insula Reunion și
sindromul Desbuquois.
TRATAMENT

 Tratamentul sindromului Larsen este îndreptat către simptomele specifice care apar la fiecare
individ. Tratamentul poate necesita eforturile coordonate ale unei echipe de specialiști. Pediatrii, chirurgii
ortopedici, specialiștii cranio-faciali și geneticienii care evaluează și tratează tulburările osoase, precum și
alți specialiști care evaluează și tratează problemele de auz (audiologi) ar putea avea nevoie să planifice
sistematic și cuprinzător tratamentul unui copil afectat.
 Tratamentul sugarilor cu sindrom Larsen constă în manipulare articulară și gipsuri corective sau
tracțiune. Ulterior, poate fi recomandată intervenția chirurgicală ortopedică pentru a corecta luxațiile sau
deformările scheletice. Terapia fizică poate fi necesară pentru a întări articulațiile afectate. Tratamentul
anomaliilor articulare necesită adesea terapie pe termen lung.
 Stabilizarea coloanei cervicale poate fi necesară în unele cazuri și poate include intervenții chirurgicale ale
coloanei vertebrale, cum ar fi fuziunea oaselor coloanei vertebrale afectate.
TRATAMENT

 Din cauza deformărilor coloanei cervicale, se merită o atenție specială în timpul intubării (introducerea
unui tub de respirație în gură sau nas în timpul anesteziei-inducție pentru intervenții chirurgicale), care
poate fi necesară pentru operațiile multiple ale acestora. Instabilitatea coloanei cervicale și complicațiile
respiratorii postoperatorii sunt probleme potențiale care trebuie abordate.
 Pentru tratamentul malformațiilor scheletice și al luxațiilor articulare, poate fi necesară terapia fizică și
ocupațională înainte și după intervenție chirurgicală. Chirurgia reconstructivă este adecvată pentru
deficiența de creștere nazală și pentru palatul despicat, iar acești pacienți pot necesita și terapie
logopedică. Problemele de respirație (respiratorii) pot necesita terapie de susținere, inclusiv asistență
ventilatorului, tehnici speciale de hrănire și terapie fizică toracică.
 Consilierea genetică este recomandată persoanelor afectate și familiilor acestora. Alt tratament este
simptomatic și de susținere.
BIBLIOGRAFIE

 https://medlineplus.gov/genetics/condition/larsen-syndrome/#resources
 https://rarediseases.org/rare-diseases/larsen-syndrome/
 https://www.ncbi.nlm.nih.gov/gtr/conditions/C0175778/
 https://fdna.health/syndromes/larsen-syndrome-lrs/