UNIVERSITATEA DE STAT A MOLDOVEI

Departamentul Administrarea Afacerilor

Facultatea: Științe Economice

Disciplina: Managementul organizaţiei

Tema: Definirea principalelor concepte ale

managmentului organizațional
Profesor: Elena BĂDĂRĂU
Doctor, conferenţiar universitar.
A elaborat: Alexandru BUGA,
Grupa - 123 MP Management.
Chișinău - 2022
 CUPRINS

1. Introducere
2. Concepte ale managmentului organizațional
3. Concluzii
 INTRODUCERE

Managementul reprezintă un proces prin care se acţionează

împreună, cu şi prin alţii pentru a realiza în cel mai eficient mod
obiectivele organizaţiei într-un mediu în continuă schimbare.
Management este un cuvânt american, care nu necesită a fi tradus
în alte limbi, dar trebuie doar preluat şi utilizat atunci când avem în
vedere actul de conducere. Termenul management a apărut iniţial în
sfera afacerilor, dar în prezent şi-a lărgit semnificativ aria de
cuprindere şi se utilizează în toate domeniile de activitate umană:
învăţământ, cultură, medicină, sport etc., reprezentând activitatea
de conducere, de administrare, de gestiune.
 La origine, cuvântul latin „manus” – mână, adică mânuirea hăţurilor la caii ce trag o
căruţă. În limbaj modern, ar semnifica manevrare sau pilotare.
În engleză „to manage” – a ţine un cal de frâu, a administra, a duce ceva la bun sfârşit.
În franceza „manager” – a dirija, a organiza o afacere sau un serviciu.
Se definesc câteva sensuri ale noţiunii management:
1. Managementul este un proces (activitate).
2. Managementul este un grup de persoane.
3. Managementul este o ştiinţă şi o artă.
 CONCEPTE ALE MANAGMENTULUI ORGANIZAȚIONAL

Este remarcabil faptul, că în ultimele decenii cuvântul “calitate” și numeroase expresii

constituite pe baza acestui cuvânt – managementul calității, calitate totala, sistem de
management al calității, etc. – sunt nelipsite din limbajul cotidian, au devenit chiar expresii la
moda, asimilate cu succesul în afaceri.
Pe de alta parte, au apărut foarte multe discipline cu caracter managerial: Managementul
Calității, Managementul Mediului, Managementul Securității, Managementul Strategic,
Managementul Resurselor Umane, Managementul Proiectelor, Managementul Financiar,
Managementul Informației, etc.
Managementul calității este un concept deosebit de complex și
extrem de dinamic și, în plus, este asociat cu numeroase alte
concepte.

Toate acestea impun o definire cât mai precisa ți o analiza cât mai
completa a acestui, deja consacrat, concept - Managementul
Calității, ca și a conceptelor pe care se fundamentează, cu care se
află în anumite relații sau pe care le determină.
Organizațiile sunt componente ale societății care creează sau mijlocesc
crearea de bunuri și servicii necesare existenței umane.

Organizația cuprinde deci un colectiv de oameni care lucrează împreună pentru

realizarea unor obiective comune în scopul obținerii unui produs destinat
clientului.

De remarcat, că termenul “produs” este generic, incluzând și serviciile -

conform terminologiei actuale.

De asemenea, se individualizează conceptul de firma sau întreprindere, intr-un

sens mai restrâns: acestea sunt organizații care au drept scop declarat
obținerea de profit, obținut în urma vânzării producției.
Întreprinderea se caracterizează printr-un anumit gen de activitate, de organizare
funcționala și tehnologică, prin capacitatea de a produce anumite bunuri, prin
autogestiunea economică și financiară.
Într-o abordare sistemică, o organizație poate fi considerată ca un sistem în care se
deosebesc mărimi de intrare, mărimi de stare și mărimi de ieșire.
Mărimile de intrare sunt supuse unui proces de transformare specific fiecărei
organizații (“le savoir-faire” sau “know-how”-ul organizației), pe baza unor metode
prin care procesul este ținut sub control.
Mărimile de stare caracterizează la orice moment transformările sau procesele din
sistem.
Mărimile de ieșire reprezintă produsul realizat, care înglobează și valoarea adăugată
(se consideră că aceasta este în relație directă cu calitatea produsului).
Organizația este considerată un sistem cu autoreglare, informațiile
despre mărimile de ieșire (opinia clientului despre produs, de ex.)
constituind feed-back-ul pentru corectarea mărimilor de intrare
(fig. 1.1).
În diverse abordări sistemice, intr-o organizație se identifica diferite
sisteme, care se regăsesc simultan la nivelul întregii organizații și se
Fig. 1.1. Modelul sistemic general al organizației
intercondiționează, relațiile dintre ele având un caracter dinamic,
schimbător.
* Sistemele organizației
Organizația poate fi abordată sub forma a diferite sisteme:
- sistem complex, dată fiind diversitatea resurselor sale - umane, materiale,
financiare, informaționale - intre care se stabilesc multiple și diferite legături.
Cele patru categorii de resurse determina diferite subsisteme in cadrul
organizației, cum sunt serviciile, secțiile de producție, atelierele, etc.
- sistem socio-economic, în care angajații desfășoara procese de muncă prin
care creează valoare adăugată, abordare care conferă resurselor umane o
poziție centrală în organizație.
- sistem tehnico-productiv - mai pregnant în cadrul firmelor industriale – având
în vedere relațiile tehnologice prin care materiile prime, materialele ți forța de
muncă determină activități de producție.
* Sistemele organizațiilor
- sistem dinamic, date fiind schimbările continue care se produc în
organizație sau în mediul cu care aceasta interacționează.
- sistem organizatorico-administrativ, definit prin obiectul de activitate,
sediul, denumirea organizației, prin structura organizatorică și
regulamentul de funcționare, etc.
- sistem probabilistic, dat fiind caracterul aleator al factorilor, interni și
externi, care influențează activitatea organizației.
- sistem autoreglabil, adaptiv – dată fiind capacitatea de adaptare a
organizației la factorii de mediu (intern și extern), în baza informațiilor
obținute printr-o buclă de autoreglare.
- sistem deschis, când organizația este privită ca o componentă a unui
sistem mai complex, ce include mediul extern.
* Cultura organizațională
Cultura organizațională este constituită din totalitatea valorilor,
tradițiilor, credințelor, obiectivelor, țelurilor, etc., care sunt percepute
de către angajați ca un concept abstract, dar propriu organizației lor. Ea
se dezvoltă începând de la înființarea organizației și se modifică în
timp.
Într-o organizație conceputa ca sistem, intrările sunt constituite din
resurse, ieșirile din produse (sau servicii, considerate și ele - în sens
mai larg - produse), iar influența pe care o are mediul asupra
sistemului se constituie în feed-back, util pentru funcția de autoreglare
sau adaptare.
* Mediul organizațional
Mediul organizațional se constituie din mediul extern și mediul intern și el
influențează în mod direct cultura organizațională.
Mediul intern este constituit din factorii și condițiile din interiorul organizației.
Mediul extern este constituit din toate elementele din afara organizației care o
influențează. El comporta doua laturi:
- mediul extern general, care cuprinde condițiile economice, socio-culturale,
politice, etc.;
- mediul extern specific – grupurile specifice care influențează organizația
(competitorii, furnizorii, clienții, partenerii, etc.).
Mediul determină în mod direct siguranța (sau nesiguranța) unei organizații,
deoarece influențează competitivitatea acesteia. Astfel, cu cât mediul este mai
complex și mai puțin stabil, cu atât nesiguranța organizației crește.
Activitatea desfășurată de organizație este abordată și în mod procesual, procesele
fiind clasificate în funcție de complexitatea lor in: funcţii, activități, atribuții și sarcini.
Funcţiile organizației sunt acele ansambluri de activități orientate spre realizarea
obiectivelor fundamentale (sau generale) ale organizației.
La organizațiile mari și de tip industrial, se regăsesc toate cele cinci funcţii principale:
cercetare – dezvoltare, comercială, producție, financiar-contabilă, resurse umane
(personal).
Totalitatea funcţiilor firmei constituie un sistem cu caracter dinamic, care prezintă
legături de interdependenta
Scopul constituirii organizaţiei poate fi profitul sau nonprofitul, iar funcţionarea lor –
legală sau ilegală.
Raţiunea apariţiei organizaţiilor:
1. Se pot atinge obiective imposibil de realizat în mod individual. Un om are puteri
limitate, dar prin diviziunea muncii îşi poate dezvolta propriile capacităţi şi apare
efectul sinergic;
2. Se reduce timpul de realizare a unui obiectiv;
3. Organizaţiile permit folosirea experienţei generaţiilor anterioare;
4. Organizaţiile permit desfăşurarea unei vieţi sociale, chiar dacă scopul este
economic, politic, umanitar.
Organizaţiile pot fi delimitate după o serie de criterii, cum ar fi:
1. După scopul propus:
a) comerciale – au drept obiectiv obţinerea profitului,
b) necomerciale – alte obiective decât profitul (culturale, educative, medicale etc.)
2. Modul de funcţionare:
a) legal,
b) illegal
3. Conform caracterului serviciilor prestate:
a) guvernamentale – instituţii ale statului care prestează servicii cu caracter statal, de
reglementare (guvern, parlament, departament, primărie etc.)
b) neguvernamentale – asocieri formale de persoane care îşi propun drept obiectiv
realizarea anumitor deziderate de ordin nonprofit, activităţi ale societăţii civile.
4. Gradul de rigiditate:
a) formale – activează în baza unor acte normative, membrii sunt oficial înregistraţi,
b) informale – grupuri de oameni care sunt formate în baza unor interese comune de
natură personală, activitatea cărora nu este reglementată de nici un act normativ.
Trăsăturile organizaţiilor:
- existenţa scopurilor spre care tind membrii.
- delimitarea organizaţiei şi existenţa frontierelor vizibile şi invizibile.
- existenţa legăturilor între elementele componente.
- autoreglarea, existenţa unui centru organizatoric.
- complexitatea, este compusă din mai multe subdiviziuni.
- existenţa unei culturi interne.

Fiecare organizaţie are o anumită structură, care poate fi:

1. Tehnică – ansamblul de obiecte materiale şi procese.
2. Socială – determinată de componenţa personalului şi legăturile dintre ele.
3. Socio-tehnică – sistemul de locuri de muncă ce-i uneşte pe lucrători în relaţii de
serviciu.
Activitatea unei organizaţii se supune unor legi organizaţionale:
a) Legea sinergiei – sistemul ca ceva integru generează ieşiri mai mari.
b) Legea păstrării proporţionalităţii – modificarea unui element din cadrul
organizaţiei impune modificarea proporţională a altora.
c) Legea autoapărării.
d)Legea compoziţiei – toate subdiviziunile sunt subordonate unui scop.
e) Legea entropiei (autogenezei) – fiecare organizaţie are ciclul său de viaţă –
perioada de timp cuprinsă între momentul constituirii şi dispariţiei.

Ciclul de viaţă a organizaţiei presupune parcurgerea câtorva faze:

1. Apariţia organizaţiei – faza de constituire.
2. Creşterea rapidă în domeniul creat.
3. Diversificarea pe domenii.
4. Faza de consolidare.
5. Degradarea.
Organizaţiile pot fi simple şi complexe.
Organizaţii complexe – organizaţii care au un set de scopuri interdependente.
Organizaţii simple – organizaţii care au un singur scop.

Organizaţiile complexe au următoarele caracteristici comune:

1. Toate organizaţiile utilizează resurse.
2. Dependenţa de mediul exterior atât prin intrări, cât şi prin ieşiri.
3. Diviziunea orizontală.
4. Existenţa subdiviziunilor.
5. Diviziunea verticală a muncii.
 Concluzii

Organizaţii sunt: întreprinderile, institutele, societăţile ştiinţifice, asociaţiile,

fundaţiile, şcolile, armata, biserica, statul, familia etc. Unele organizaţii sunt primare
(familia), cu relaţii directe între oameni, altele secundare (întreprinderea) cu relaţii
contractuale.
Vă mulțumim pentru atenție!