EVOLUȚIA DREPTULUI PENAL

ROMÂNESC ÎN EVUL MEDIU .

ELABORAT : SACALĂ OLESEA, GR.1901

VERIFICAT :ARAMA ELENA
  DREPTUL PENAL
• DREPTUL PENAL AL EVULUI MEDIU ROMÂNESC AȘA CUM S-A
CONTURAT EL ÎN LEGEA ȚĂRII (REFERINȚĂ- ÎN REGLEMENTAREA
PENALĂ, LȚ MAI PĂSTREAZĂ ÎNCĂ UNELE REMINISCIENȚE DIN
EPOCILE ANTERIOARE, DAR ÎN PRINCIPIPAL APĂRĂ VALORILE ȘI
RELAȚIILE INTERESÂND ORDINEA FEUDALĂ ȘI ANUNȚĂ
TOTODATĂ UNELE ÎNCEPUTURI DE MODERNIZARE JURIDICĂ ), A
FOST O ÎMBINARE A SISTEMULUI PUNITIV AL OBȘTII VICINALE
ROMÂNEȘTI CU ELEMENTE SPECIFICE PREZENȚEI DIFERENȚELOR
DE STATUL JURIDIC ȘI SOCIAL. ÎN ACELAȘI TIMP, CONSACRAREA
INEGALITĂȚII ÎN FAȚA LEGII PENALE S-A REALIZAT ÎN
CONDIȚIILE ÎNCREȘTINĂRII CONTINUE SUB PRESIUNEA BISERICII
ORTODOXE, A NORMELOR CUTUMIARE DE DREPT PENAL. 
 CARACTERISTICI GENERALE:

PROCESUL LUNG DE CRISTALIZARE INSTITUȚIONALĂ, GREFAT

PE ELEMENTELE AUTOHTONE GETO-DACICE ȘI PE CELE UMANE
CUCERITOARE LA CARE S-AU ADĂUGAT INFLUENȚELE
MIGRATORII, A DUS LA NAȘTEREA UNUI SISTEM NORMATIVE
ADAPTAT LA NEVOILE SOCIETĂȚII ROMÂNEȘTI ÎN FORMARE.
PERSISTENȚA UNOR ELEMENTE JURIDICE DACICE ȘI MAI ALES
ROMANE DOVEDESC CONTINUITATEA INSTITUȚIONALĂ CARE,
ÎN RAPORT CU NEVOILE MEREU SCHIMBĂTOARE ALE
SOCIETĂȚII, A AVUT PERMANENT ALTE FINALITĂȚI. LA RÂNDUL
LOR, INFLUENȚELE MIGRATORII ȚI ÎN SPECIAL CELE SLAVE NU
AU FĂCUT DECÂT SĂ CONFERE UNELE TRĂSĂTURI SPECIFICE
SISTEMULUI NORMATIV AUTOHTON CARE, PRIN ASIMILARE ȘI
ADAPTARE, LE-A TRANSFORMAT DUPĂ SPIRITUL ȘI DUPĂ
NECESITĂȚILE SALE.
 SISTEMUL DE DREPT CUTUMIAR PROPRIU POPORULUI ROMÂN ÎN
PERIOADA SA DE FORMARE ȘI APOI DE ORGANIZARE STATALĂ
FEUDALĂ A CONSTITUIT, ÎN CONDIȚIILE DEZVOLTĂRII
NEÎNTRERUPTE, ELEMENTAL FUNDAMENTAL CARE, PRIN
EVOLUȚIE PERMANENTĂ A FĂCUT TRECEREA SPRE DREPTUL
FEUDAL ATÂT ÎN ȚARA ROMÂNEASCĂ, CÂT ȘI ÎN MOLDOVA,
COEXISTÂND APOI CU LEGILE SCRISE.
 ÎN EPOCA FEUDALISMULUI DEZVOLTAT, LEGEA ȚĂRII A FOST
PRINCIPALUL IZVOR DE DREPT, DAR ÎN PARALEL S-A APLICAT ȘI
DREPTUL SCRIS, ÎN FORMA PRAVILELOR BISERICEȘTI ȘI LAICE
SAU A CODIFICĂRII UNOR OBICEIURI JURIDICE. OBICEIUL
TRADIȚIONAL, FORMAT ÎNTR-O PERIOADĂ ISTORICĂ
ÎNDELUNGATĂ, ÎN PROCESUL FORMĂRII ȘI CONSOLIDĂRII
RELAȚIILOR FEUDALE, A FOST PÂNĂ ÎN SECOLUL AL XV- LEA,
UNICUL IZVOR DE DREPT.
  LEGEA ŢĂRII
 LEGEA ŢĂRII ERA ANSAMBLUL NORMELOR CE SE APLICAU PE TERITORIUL
NUMEROASELOR FORMAŢIUNI STATALE – ŢARA VRANCEI, ŢARA VAŞCĂI,
CNEZATELE LUI IOAN, FARCAŞ, LITOVOI ETC. LEGEA ŢĂRII NU PREVEDEA
RĂZBUNAREA SÂNGELUI CA MIJLOC DE SOLUŢIONARE A CONFLICTELOR. PLATA
UNEI COMPOZIŢII, UN PRINCIPIU CE PROVENEA DIN SISTEMUL DE SOLUŢIONARE A
DIFERENDELOR DIN OBŞTEA SĂTEASCĂ, AVEA LA BAZĂ ACORDUL ÎNTRE VICTIMĂ
ŞI FĂPTUITOR PENTRU PLATA UNEI SUME DE BANI SAU REMITEREA ÎN
PROPRIETATE A UNOR BUNURI (MOŞII, CASE, VITE, VII, LIVEZI). ACEASTĂ
MODALITATE A FOST PRELUATĂ ŞI DUPĂ CONSTITUIREA STALEOR MEDIEVALE
ROMÂNEŞTI. ÎNSĂ, AŞA-NIMITA „RĂSCUMPĂRARE A CAPULUI” VIZA NU DOAR
IERTAREA DELICVENTULUI DE CĂTRE VICTIMĂ SAU DE RUDELE ACESTEIA, DAR ŞI
PLATA UNEI AMENZI DREGĂTORULUI CE AVEA ÎN SARCINĂ JUDECAREA CAUZEI. ŞI
ÎN SECOLUL XVIII DIMITRIE CANTEMIR SCRIA CĂ UCIGAŞUL CARE SE ÎNŢELEGEA
CU RUDELE VICTIMEI PUTEA SPERA LA MILA DOMNULUI, DAR NU ERA O GARANŢIE
SIGURĂ, DOMNITORUL PUTEA CONSIDERA CĂ INTERESUL PUBLIC CERE MAI
DEGRABĂ PEDEPSIREA EXEMPLARĂ DECÂT RĂSCUMPĂRAREA CAPULUI
ÎN TRANSILVANIA, FAȚĂ DE ÎNCERCĂRILE
NOBILIMII CELOR TREI NAȚIUNI
PRIVILEGIATE DE A IMPUNE NOI
REGLEMENTĂRI, ROMÂNII ȘI-AU APĂRAT CU
STRĂȘNICIE VECHILE OBICEIURI JURIDICE,
MAI MULT, CHIAR AU REUȘIT SĂ IMPUNĂ
CODIFICAREA ȘI PUBLICAREA LOR, DÂNDU-
LE ASTFEL O FORMĂ SCRISĂ AȘA CUM A FOST
CAZUL STATUTELOR ȚĂRII FĂGĂRAȘULUI .
ÎNCEPÂND DIN SECOLUL AL XV- LEA, PROMOVÂND O
POLITICĂ DE CENTRALIZARE TOT MAI ACCENTUATĂ A
STATULUI, DOMNII, CU SPRIJINUL BISERICII, AU INTRODUS
LEGISLAȚIA SCRISĂ CARE OFEREA POSIBILITATEA
INTRODUCERII UNOR NOI REGLEMENTĂRI PE ÎNTREGUL
CUPRINS AL STATULUI, ÎN TOATE DOMENIILE VIEȚII
SOCIALE ȘI ECONOMICE, REGLEMENTĂRI CU CARACTER
UNIFORM, SPRE DEOSEBIRE DE OBICEI, CARE PREZENTA
UNELE TRĂSĂTURI SPECIFICE DE LA O REGIUNE LA ALTA .
PRAVILELE ADOPTATE ÎN EPOCA FEUDALISMULUI
DEZVOLTAT AU AVUT IZVOARE COMUNE, CEEA CE A
CONTRIBUIT LA ACCENTUAREA CARACTERULUI UNITAR
AL DREPTULUI NOSTRU.
 ÎN DREPTUL MEDIEVAL ROMÂNESC DIN SECOLUL XV
INFRACŢIUNEA SE NUMEA „DILO”, ADICĂ „FAPTĂ”. INFRACŢIUNILE
ERAU CLASIFICATE, ÎN FUNCŢIE DE GRAVITATE, ÎN INFRACŢIUNI
GRAVE – „VELICHIE” ŞI MAI PUŢIN GRAVE – „MALÎE”.
INFRACŢIUNEA SE CONSIDERA A FI O FAPTĂ CE SE SANCŢIONA ŞI
CONSTA ÎN PRICINUIREA UNUI PREJUDICIU ŞI ÎN ÎNCĂLCAREA
LEGILOR LAICE ŞI RELIGIOASE, IAR PRICINUIREA PREJUDICIULUI
NU DOAR PARTICULARILOR, DAR ŞI PUTERII DOMNEŞTI, STATULUI,
ORGANELOR ACESTUIA. TERMENUL VECHI, UTILIZAT PENTRU
DESEMNAREA INFRACŢIUNII DE „FAPTĂ” – „DILO”, SE UTLIZA ÎNCĂ
PE TIMPUL LUI ŞTEFAN CEL MARE. AŞA, ÎNTR-UN ACT DATAT CU
1467, INFRACŢIUNILE SUNT CLASIFICATE ÎN GRAVE – „VELICOIE” ŞI
MAI PUŢIN GRAVE – „MALOE DILO”.10 INFRACŢIUNE ERA
CONSIDERATĂ FAPTA CE ADUCE DAUNE PERSOANELOR PRIVATE,
DAR ŞI STATULUI, AUTORITĂŢILOR.
 SUBIECTE ALE RĂSPUNDERII
PENALE
CA SUBIECTE ALE RĂSPUNDERII PENALE ERAU
CONSIDERATE DOAR PERSOANELE LIBERE CE AVEAU O
ANUMITĂ SITUAŢIE MATERIALĂ. ROBII NU ERAU
SUBIECTE ALE INFRACŢIUNII, TOCMAI PENTRU CĂ NU
AVEAU PROPRIUL PATRIMONIU ŞI NU ERAU ÎN STARE SĂ
PLĂTEASCĂ AMENDA JUDICIARĂ. PENTRU PAGUBA
ADUSĂ CA O CONSECINŢĂ A FAPTELOR ROBULUI,
PLĂTEA STĂPÂNUL LUI. ÎN CAZUL ÎN CARE STĂPÂNUL
REFUZA, ROBUL DEVENEA PROPRIETATEA CELUI CE
PLĂTEA AMENDA PENTRU DAUNA PRODUSĂ PRIN FAPTA
ROBULUI.
EXEMPLU:
• REGLEMENTĂRILE JURIDICE ROMÂNEŞTI
CUNOŞTEAU RĂSPUNDEREA PENTRU LUCRURILE
SAU PERSOANELE PE CARE LE ARE CINEVA ÎN
PAZĂ, ASTFEL CĂ ÎN LOC DE PROCESE INTENTATE
ANIMALELOR CE PĂŞTEAU PE PROPRIETATE
STRĂINĂ ÎN DREPTUL ROMÂNESC ACEST DELICT
ERA SANCŢIONAT CU SANCŢIUNI PATRIMONIALE
– PLATA UNEI AMENZI – „PRIPASUL” SAU CHIAR
CEDAREA ANIMALULUI CE A ÎNCĂLCAT
PROPRIETATEA STĂPÂNULUI LOCULUI.
 ÎN CAZUL UNOR INFRACŢIUNI GRAVE CUM AR FI
OMUCIDEREA, CARTEA ROMÂNEASCĂ LE ÎMPARTE
ÎN 3 GRUPURI:

Cu greșeală
Cu
nesocotință
Cu
înșelăciune
• 1. CU ÎNŞELĂCIUNE (INTENŢIE), „CÎND SE TÎMPLĂ CU
ÎNŞELĂCIUNE ŞI CU POFTĂ UCIDE UNUL PRE ALTUL”;
• 2. CU NESOCOTINŢĂ, „CÎND CINEVA NICI CU GÎNDUL
NU GÎNDI, NICI CU INIMA NU POFTI SĂ FACĂ
UCIDERE, CI NUMAI CĂ SĂ VA MÎNIA PRE UN OM DE-L
VA SUDUI ŞI-L VA BATE, DENTR-ACEA BĂTAIE I SE VA
TÎMPLA MOARTE”;
• 3. CU GREŞEALĂ „CÎND ARUNCĂ NEŞTINE ÎNTR-UN
DOBITOC SAU ÎNTR-O PASĂRE CU O PIATRĂ ŞI SĂ
NIMEREŞTE DE LOVEŞTE PE VRE-UN OM ŞI-L UCIDE”.
 RĂSPUNDERE PENALĂ - INDIVIDUALĂ
 RĂSPUNDERE PENALĂ ERA INDIVIDUALĂ DE CELE MAI MULTE
ORI, CU EXCEPȚIA A DOUĂ CAZURI ÎN CARE DEVENEA
COLECTIVĂ. ASTFEL EXISTA RĂSPUNDEREA PENALĂ COLECTIVĂ
A OBȘTII SĂTEȘTI CARE ATRĂGEA PLATA UNEI AMENZI NUMITĂ
DUȘEGUBINĂ, SANCȚIUNE APLICATĂ ÎN CAZUL ÎN CARE
MEMBRII OBȘTII SĂTEȘTI NU REUȘEAU SĂ IDENTIFICE ȘI SĂ
PRINDĂ PERSOANA CARE A SĂVÂRȘIT O INFRACȚIUNE PE
TERITORIUL OBȘTII. RĂSPUNDEREA PENALĂ COLECTIVĂ A
FAMILIEI INFRACTORULUI INTERVENEA, APLICAREA EI FIIND
ULTERIOR MAI RESTRÂNSĂ, ÎN CAZUL PEDEPSELOR PECUNIARE
CARE SE TRANSMITEAU MOȘTENITORILOR. ÎN TRANSILVANIA,
ACEST TIP DE RĂSPUNDERE DISPARE, FIIND ÎNLOCUITĂ DE
PRINCIPIUL PERSONALITĂȚII PEDEPSELOR ȘI A
INTRANSMISIBILITĂȚII LOR CĂTRE ALTE PERSOANE .
CONCLUZIE:
 ÎN ŢĂRILE ROMÂNE, DREPTUL PENAL FEUDAL, CRITICABIL PENTRU
ORIENTAREA LUI MANIFESTĂ DE CLASĂ, ERA TOTUŞI DEPARTE DE-A
PUTEA FI CONSIDERAT PRIMITIV. EL ERA, DIMPOTRIVĂ, EVOLUAT ŞI
ÎN CURENT CU IDEILE EPOCII, AVÂND LA BAZĂ PRINCIPII AVANSATE
CUM AR FI CEL AL UTILITĂŢII PEDEPSEI – PREVENIREA SĂVÂRŞIRII
DE NOI INFRACŢIUNI – SAU CEL AL LEGALITĂŢII INCRIMINĂRII –
FIIND ÎNCRIMINATE INFRACŢIUNILE CONTRA STATULUI, A DOMNIEI,
BISERICII, CONTRA VIEŢII SAU A PATRIMONIULUI.
 DREPTUL PENAL A FOST INSTRUMENTUL CU AJUTORUL CĂRUIA,
PRIN LEGIFERAREA VIOLENȚEI, S-A CĂUTAT CONSOLIDAREA
INTERESELOR STĂPÂNILOR FEUDALI. CONSACRAREA ȘI APĂRAREA
”DREPTULUI CELUI MAI TARE”, CA EXPRESIE A CONSTRÂNGERII
EXTRAECONOMICE, A FOST CARACTERISTICA FUNDAMENTALĂ A
DREPTULUI PENAL APLICAT ÎN CELE TREI ȚĂRI ROMÂNE.