Organele hematopoietice şi

de apărare imunologică
Hematopoieza
Clasificarea
 Organele hematopoietice au 2
componente de bază:
1. ţesut de susţinere (capsulă, trabecule,
stromă)
2. Parenchim
Parenchimul la rândul său are 2 varietăţi:
• ţesut mieloid, care în viaţa postnatală se
găseşte numai în măduva roşie a oaselor şi
• ţesut limfoid, care apare în timus, splină,
ganglioni limfatici, amigdale...
Parenchim
 Stroma
• organelor hematopoietice și de protecție
imună este formată din țesut reticular, cu
excepția timusului, unde stroma este
formată din țesut reticulo-epitelial.
 Măduva roşie a oaselor
• la noi-născuţi şi copii este localizată în cavităţile
tuturor oaselor, iar la adult este prezentă în
epifizele oaselor lungi, în cavităţile oaselor late
şi scurte.

• Odată cu înaintarea în vârstă măduva roşie a

oaselor din cavităţile diafizare devine galbenă,
prin acumularea de celule adipoase.
Localizarea măduvei osoase
roșii la adult și la copil
 Dezvoltarea măduvei osoase
roșii
• Din mezenchim începând cu luna a 2-a de
dezvoltare intrauterină
 Măduva osoasă

• Stroma este formată din ţesut reticular, format din

celule reticulare şi un număr relativ redus de fibre de
reticulină.

• Parenchimul este reprezentat de ţesutul mieloid, format

din totalitatea precursorilor elementelor figurate.
 Măduva roşie a oaselor

• în viaţa postnatală produce toate

elementele figurate ale sângelui cu
excepţia limfocitelor T care se
formează în timus.
Măduva roșie a oaselor
Măduva osoasă
Adipocitele măduvei osoase
 În normă
• doar elementele figurate mature nimeresc
în patul sangvin.
 Insula eritrocitară
(predecesorii eritrocitari înconjoară
macrofagul)
Măduva galbenă a oaselor
 Timusul
• este cunoscut încă din timpurile străvechi
(Egiptul antic), funcțiile lui exacte au fost
depistate nu tare demult.
• Structura lui a fost descrisă încă de marele
medic grec Galen, apoi de pictorul
Leonardo Da Vinci, care a remarcat
totodată că structura lui era mare la copii
și scădea în dimensiune odată cu
maturizarea organismului.
 Jacques Miller
• Abia în 1962 biologul australian J. Miller
să descrie funcția acestui organ misterios
Dezvoltarea timusului
 Timus ectopic
(localizat în glanda tiroidă)
 Timusul
localizat în mediastin, anterior față de inimă și
vasele mari
 Timusul
• Timusul este organ central hematopoietic
şi de apărare imunologică unde are loc:
• formarea limfocitelor T şi înmulţirea lor
antigenindependentă.
• Sinteza și secreția hormonilor
Criterii de recunoaștere a
timusului
 Timusul
• La periferie timusul este acoperit cu o
capsulă, de la care pornesc septuri de
ţesut conjunctiv fibros lax, ce împart
organul în lobuli.
Structura timusului
Structura lobulului timic
 Unitatea morfofuncţională

• a timusului este lobulul timic.

 Fiecare lobul este format din 2 zone:

• Substanţa corticală (situată periferic,

mai intens colorată datorită numărului
foarte mare de limfocite) şi
• Substanţa medulară (situată central cu
puține limfocite şi mai deschisă la
culoare).
Parenchimul timusului
Structura timusului
• 1.septuri de ţesut
conjunctiv fibros lax,
ce împart timusul în
lobuli
• 2. lobulul timic
• 3. substanţa corticală
• 4. substanţa
medulară
 Diferențierea
antigenindependentă
• include în sine proliferarea, căpătarea
markerilor specifici pentru limfocitele T și
formarea subpopulațiilor mature, diferențiate,
caracteristice pentru o subpopulație sau alta
(inducerea răspunsului imun, reglarea lui).
• În rezultat se formează limfocite, care sunt
genetic determinate la o interacțiune cu un
anumit antigen și un răspuns imun adecvat
la acest antigen.
 Stroma timusului:
celule reticulo-epiteliale
Stroma timusului
Stroma timusului
 Stroma timusului
Formează o microambianță specifică
pentru limfocitele în curs de diferențiere
Sinteza hormonilor
Trofică: alimentează limfocitele
Funcție de susținere mecanică pentru
limfocite
Intră în componența barierei hemato-
timice
 HORMONII TIMUSULUI
• Timozina
(formarea intensă a limfocitelor T și maturarea lor
funcțională), responsabil de imunitatea
antitumorală
• Timulina
(în perioadele de dezvoltare intratimică a limfocitelor
T).
 Hormonii timusului
• Timopoietina
( în diferențierea limfocitelor T).
• Timotaxina
(migrarea precursorilor limfocitelor T din
măduva roșie a oaselor în timus, prin
apariția specifică a unui receptor, ce va
determina colonizarea timusului și nu a altui
organ hematopoietic și protecție imună).
Schema structurii timusului
 Bariera hematotimică
• reprezintă totalitatea structurilor amplasate între
sânge şi limfocitele T:
• Endoteliocitul capilarului
• Membrana lui bazală
• Spaţiul pericapilar
• Membrana bazală a lobulului timic
• Celulele epiteliale ale stromei
 Funcțiile acestei bariere:

• 1. Nu permite trecerea în circuit a

timocitelor imature;
• 2. Nu permite pătrunderea din circuit a
antigenelor, care pot deregla diferențierea
timocitelor.
 În substanţa medulară

• se deosebesc structuri rotunde sau ovalare,

de dimensiuni mari, caracteristici doar
timusului – corpusculii timici Hassal. Ei se
formează din celule epiteliale bătrâne, care
se dispun concentric una peste alta.
Substanța medulară a timusului
Corpusculii Hassal
5.Corpusculii Hassal
6. Limfocite
 Limfocitele T formate
• părăsesc timusul și prin sânge și limfă
ajung la organele hematopoietice și
protecție imună periferice unde se
diferențiează în clase (zonele T
dependente)
Timus
 Involuția fiziologică a timusului
• Dezvoltarea definitivă a timusului este la vârsta de 3 ani
de viață a copilului. De la această vârstă și până la 20 ani
timusul se află într-o stare stabilă, după ce se supune
involuției fiziologice.
• Se mărește cantitatea de țesut conjunctiv în capsulă și în
septurile dintre lobuli și apare mult țesut adipos.
Concomitent atât din substanța corticală, cât și din cea
medulară dispar limfocitele T. Ca rezultat timusul se
transformă într-un corp adipos.
Involuția fiziologică a timusului
 Statusul timico-limfatic
• În cazul în care nu are loc involuția
fiziologică a timusului în organism.
• Când în organism nu se elimină o cantitate
suficientă de glucocorticoizi
• Organismul este foarte sensibil la diverse
boli infecțioase și tumori maligne.
 Involuția temporală a timusului

Se observă după traume, unele boli infecțioase,

intoxicații, stres, malnutriție, chimioterapie, când
se elimină o cantitate mare de glucocorticoizi.
Ca rezultat substanța corticală devine tot așa de
deschisă la culoare ca și cea medulară.
Involuția temporară a timusului durează atâta
timp cât durează acțiunea stresului sau a bolilor
 Involuția accidentală a timusului.
• Acțiunea hormonilor glucocorticoizi;
• Chimioterapia;
• Malnutriția;
• Intoxicații;
• Avitaminoze;
• Boli infecțioase (citomegalovirus);
• În sarcină;
• După traume.
Schimbările histologice în involuția accidentală a timusului
și a celei fiziologice au multe particularități comune.
 Recrearea timusului
Cercetătorii din Marea Britanie au reușit pentru prima dată în lume să recreeze un
organ complex și anume timusul, din celule care au fost crescute în laborator. În
viitorul apropiat, această tehnică ar putea fi folosită pentru a putea ajuta persoanele
care se nasc fără acest organ sau al căror timus nu funcționează, precum și pentru a
recrea în laborator și alte organe
Localizarea ganglionilor limfatici
 Ganglionii limfatici
• Ganglionii limfatici sunt localizate pe
traiectul vaselor limfatice (de-a lungul
vaselor limfatice). Vasele limfatice
aferente pătrund prin capsulă, în regiunea
opusă hilului, sunt numeroase şi conţin
valvule. Prin hil iese vasul limfatic eferent
care este unul şi vena, intră artera.
 La periferie ganglionul limfatic
• este acoperit cu o capsulă, de la care
pornesc spre interiorul ganglionului
trabecule ce au aceiaşi structură ca şi
capsula.
 În parenchim deosebim:

• Substanţa corticală
• Zona paracorticală
• Substanţa medulară
Stroma ganglionului
(țesut reticular)
Ganglion limfatic
 Substanţa corticală
• este situată periferic, și
• este formată din noduli limfatici.
În aceşti noduli sunt situaţi preponderent
limfocitele B.
Între capsulă şi noduli este situat sinusul
subcapsular (marginal).
Substanța corticală
Structura ganglionului limfatic
 Substanţa medulară
• este situată central şi este formată din
cordoane medulare. Aceste cordoane
conţin: limfocite B, plasmocite şi
macrofage.
• Între trabecule şi noduli se află sinusurile
intermediare sau internodulare. În
substanţa medulară se află sinusul
medular. Prin aceste sinusuri trece limfa.
Substanța medulară
Structura ganglionului limfatic
Sinusul subcapsular și
perinodular
 Zona paracorticală
• Între substanţa corticală şi cea medulară
fără graniţe stricte se localizează zona
paracorticală (zona T) care conţine
limfocite T.
 Funcţiile ganglionului
limfatic:
• Depozitează şi purifică limfa
• Fagocitează diferite particule din limfă cu
ajutorul macrofagilor.
• Aici se formează plasmocitele
• Aici are loc înmulţirea antigendependentă
a limfocitelor
Ganglion limfatic

1. Capsula
2. Substanţa corticală
3. Nodul limfatic cu
centrul germinativ din
substanţa corticală
4. Zona paracorticală
5. Substanţa medulară
Ganglion limfatic
1. Capsulă
2. Sinus
subcapsular
(marginal)
3. Nodul limfatic
4. Trabecule
5. Sinus
intermediar sau
internodular
6. Cordoane
medulare
7. Celule reticulare
8. Vase sanguine
Ganglion limfatic (scheme)
Inflamația ganglionilor limfatici
Localizarea splinei
 Splina

• Capsula în splină este groasă şi pe versantul

extern este acoperit de peritoneu.

• De pe faţa internă a splinei spre interior pătrund

trabecule. Stroma splinei este format din ţesut
reticular.

• Parenchimul splinei este format din pulpa albă

şi pulpa roşie.
Splina
 Pulpa albă
• reprezintă totalitatea nodulilor limfatici
dispuşi haotic prin toată splina.
Un nodul limfatic (corpuscul Malpighi) conţine:
• O arteră centrală (situată excentric)
• În jurul ei se află 4 zone:
• 1. Zona periarterială (conţine limfocite T, celule
interdigitiforme)
• 2. Centrul de înmulţire (germinativ) conţine limfocite B
• 3. Zona mantiinică înconjoară zona periarterială şi
centrul germinativ conţine limfocite B şi T, plasmocite,
macrofage.
• 4. Zona marginală înconjoară zona mantiinică şi conţine
limfocite T şi B, macrofage solitare.
Splina
Structura unui nodul limfatic
Structura nodulului limfatic din
splină

1. Artera centrală
2. Zona periarterială
3. Centrul
germinativ
4. Zona mantiinică
5. Zona marginală
Structura splinei (schemă)
 Pulpa roşie
• formează aproximativ 75% din
parenchimul splinei. Ea conţine multe vase
sanguine.
 Vascularizaţia splinei
• Artera lienală pătrunde prin hilul splinei şi se
ramifică în artere trabeculare, →artere pulpare,
→artere centrale (prin nodul limfatic),→ arteriole
penicilate (au formă de pensulă), →arteriole
elipsoide, →capilare,
• de la care o parte se continuă în sinusurile
venoase (circulaţie închisă) este calea rapidă de
circulaţie a sângelui→vene trabeculare→vena
lienală.
• O parte din capilare se deschid direct în
ţesutul reticular (circulaţie deschisă). Aceasta
este calea mai lentă.
Vascularizația deschisă și
închisă
 Funcţiile splinei:

• Distrugerea eritrocitelor şi trombocitelor

bătrâne
• La mamifere are rol de depozitare a
sângelui
• Înmulţirea antigendependentă a limfoitelor
Structura splinei

1. Capsula
2. Trabecule
3. Pulpa albă
4. Pulpa roşie
5. Noduli limfatici
6. Sinusuri venoase
Structura splinei
Artera și vena trabeculară
 Hematopoieza
• Hematopoieza este procesul de formare
a elementelor figurate din sânge.
Deosebim:
• hematopoieză embrionară - care duce la
apariţia sângelui ca ţesut
• hematopoieză postembrionară – care
asigură regenerarea fiziologică
permanentă a celulelor sanguine
Clasificarea
 Procesul de dezvoltare a elementelor
figurate ale sîngelui se numeşte :

• eritrocitelor-eritropoieza
• granulocitelor-granulocitopoieza
• trombocitelor-trombocitopoieza
• monocitelor-monocitopoieza
• limfocitelor-limfocitopoieza
 Eritropoieza
• Eritropoieza începe de la celula stem unipotentă CFC-E, care intens
proliferează şi dă naştere :
• Eritroblastul – celulă ce are dimensiuni mari, nucleu mare, cu multă
heterocromatină. Citoplasma este redusă şi bazofilă.
• Proeritrocitul bazofil este mai mic, cu un nucleu redus în volum,
citoplasmă este mai multă şi intens bazofilă.
• Proeritrocitul policromatofil are nucleu mic lipsit de nucleol. În celulă
intens se sintetizează hemoglobin, care se depune în celulă, ceea ce dă
celulei un aspect policromatofil. Este ultima celulă ce se divide mitotic.
• Proeritrocitul oxifil conţine nucleu mic, dispus periferic, iar citoplasma este
eozinofilă. La început nucleul îşi pierde forma, apoi este expulzat din celulă.
Prin urmare apar :
• Reticulocitele- celule tinere imature ce au un diametru mai mare decît
eritrocitul matur.
• Eritrocitul
 Granuloitopoieza
• Granulocitopoiza porneşte din celula stem unipotentă CFC-G, care este
precursorul:
• Mieloblastul-celulă mare cu nucleu mare, oval cu 2-3 nucleoli. Citoplasmă
redusă.
• Promielocitul mai mic decît precedentul, citoplasmă mai multă, bazofile şi
conţine granule oxifile primare
• Mielocitul are nucleu sferic sau oval, citoplasmă puţină, este acidofilă şi
conţine granule specifice (neutrofile, eozinofile, bazofile) alături de
granulaţiile azurofile pe care le maschează. In funcţie de caracterele
tinctoriale ale granulaţiilor specifice, mielocitele sunt primele elemente ce
pot fi împărţite în neutrofile, eozinofile şi bazofile. Mielocitul este ultima
celulă care se divide mitotic, ulterioarele celule trec în etapa de diferenţiere
• Metamielocitul este o celulă relativ matură, lipsită de capacitatea de
mitoză. In citoplasmă predomină granulaţiile specifice, care permit
diferenţierea metamielocitelor neutrofile de cele eozinofile sau bazofile
• Granulocitul nesegmentat poate fi prezent şi în sînge. Nucleul este mic,
nesegmentat, ca o potcoavă, în citoplasmă se găsesc granulaţiile specifice.
• Granulocit segmentat reprezintă elementul matur al leucocitelor granulare
 Monocitopoieza

• Monocitopoieza porneşte din celula stem

unipotentă CFC-M, care este precursorul :
• Monoblastul – celulă imatură, are un
nucleu mare, rotund sau oval cu o
citoplasmă abundentă
• Promonocitul este mai mic cu un nucleu
mare şi citoplasmă clară.
• Monocitul celula matură.
 Trombocitopoieza
• Trombocitopoieza porneşte din celula stem unipotentă
CFC-T, care este precursorul :
• Megacarioblastul are nucleu mare unic de formă
variată, cu cromatină dispusă într-o reţea relativ densă,
prezintă frecvente mitoze. Citoplasma este bazofilă,
redusă la un inel perinuclear.
• Promegacariocitul are nucleu lobulat, lipsit de nucleoli,
iar citoplasma este mai abundentă, bazofilă.
• Megacariocitul este celula matură activă din care vor
lua naştere prin fragmentarea citoplasmei trombocitele
• Trombocitul
 Limfocitopoieza

• Limfocitopoieza porneşte din celula semistem pluripotentă pentru

seria limfocitară, care dă naştere ulterior la 2 celule stem unipotente
pentru:
• Limfocitul T
• Limfocitul B

• Din celula stem unipotentă pornesc limfoblasteleB şi T (cellule mari,

ce se divid mitotic), apoi prolimfocitele T şi B , limfocitul T şi B,
cellule care urmează să migreze în organelle limfopoietice central,
unde urmează să se diferenţieze. Limfocitele T migrează în timus,
iar limfocitele B în măduva roşie a oaselor. In organele
limfocitopoietice centrale se diferenţiază independent de antigen.
Pentru dezvoltarea ulterioară a acestora, limfocitele diferenţiate
antigenindependent migrează în organele limfoide periferice, unde
are loc diferenţierea lor antigendependentă