Mecanismul financiar:

elemente componente
managementul performantei
Goma Ludmila,
Conferențiar universitar
catedra Medicină socială și management
 Pentru plata furnizorilor este utilizat un mix de metode (Studiu de caz)

• Asistența medicală este achiziționată prin contracte între

casele teritoriale și furnizori, urmând un contract-cadru
standard. Medicii de familie au propriile cabinete și sunt plătiți
pe baza unui sistem mixt de plată per capita ajustată în funcție
Ce de vârsta pacienților și plată per serviciu. Specialiștii în
forme domeniul asistenței ambulatorii care dețin propriul cabinet
de
plata
sunt plătiți per serviciu. Serviciile specializate furnizate în
sunt unitățile ambulatorii spitalicești sunt acoperite de formula de
folosit finanțare pentru spitale, care este o plată prospectivă bazată pe
e
mai multe metode de plată, inclusiv sistemul DRG. Toți
medicii din spitale, inclusiv specialiștii care oferă asistență
ambulatorie în spitale, precum și asistenţii medicali atât cei
din instituțiile publice, cât și cei din instituţiile private sunt
personal salariat.
 Completati
Per capita

+ + + + +

_ _ _ _ _
• Sănătatea costă..
• Problema este cum înțelegem să
acoperim aceste costuri: printr-un sistem
social de sănătate, printr-o variantă privată
sau printr-o formulă mixtă.

Acest lucru este valabil pentru toate statele din lume

 Obiectivele modalitatii de
finantare a sanatatii
• capacitatea de a genera veniturile necesare
- capacitatea acesteia de a mobiliza fonduri
suplimentare pentru sănătate. ;
• echitatea;
• risk pooling;
• eficienţa;
• calitatea serviciilor;
• sustenibilitatea.
 Obiective
• Planificaea financiara .Formarea bugetului.
• Colectarea veniturilor si mecanisme de alocare a
resurselor
• Mecanismul de plată. Element al
mecanismului de finantare
 Direcţiile reformei

- dezvoltarea asistenţei medicale primare;

- opztimizarea sectorului de sănătate;
- înoirea sistemului de finanţare;
- dezvoltarea medicinii asigurate;
- favorizarea medicinii private;

7
 Echitatea în finanţare
• Echitatea verticală - fiecare persoană trebuie să plătească în funcţie de
veniturile sale, şi nu în funcţie de necesităţile de îngrijiri. (există trei tipuri de
sisteme, diferenţiate prin modalitatea de plată: sistemul progresiv, în care
odată cu creşterea veniturilor creşte şi procentul din acestea reţinut pentru
sănătate; sistemul regresiv, în care creşterea veniturilor este însoţită de
scăderea procentului destinat îngrijirilor pentru sănătate; sistemul
proporţional, în care, indiferent de venit, fiecare plăteşte acelaşi procent în
contul destinat sănătăţii.)

• Echitatea orizontală - arată în ce măsură cei care au aceeaşi capacitate

de plată plătesc în mod egal, indiferent de aspecte legate de sex,stare
civilă, ocupaţie sau reşedinţă.
• Echitatea în furnizarea îngrijirilor de sănătate - îngrijirile de sănătate
trebuie să fie distribuite în conformitate cu necesităţile, mai degrabă decât
cu capacitatea de a plăti. (În acest concept, echitatea orizontală trebuie
privită ca necesitatea ca persoane cu aceleaşi nevoi de îngrijiri să
primească acelaşi tratament, indiferent de veniturile lor. Echitatea
verticală se referă, de această dată, la faptul că cei cu nevoi mai mari
primesc mai multe îngrijiri decât cei cu nevoi mai puţine, indiferent de
venituri.)

• Echitatea rezultatelor- toţi au dreptul la aceeaşi ingrijire de sănătate,

indiferent de venituri, reşedinţă, rasă, etc
 risk pooling
Ce este combinarea riscurilor?
Combinarea riscului este fundamentală pentru conceptul de asigurare.
• Un fond de risc de asigurare de sănătate este un grup de persoane ale căror
costuri medicale sunt combinate pentru a calcula primele.
-Riscuri în comun împreună permite compensarea costurilor mai mari ale
celor mai puțin sănătoși cu costurile relativ mai mici ale celor sănătoși, fie în
plan general sau în cadrul unei categorii de rating premium.
- cu cât pool-ing-ul de risc este mai mare, cu atât primele pot fi mai
previzibile și mai stabile.
Protecția socială în domeniul sănătății – mecanismele de finanțare în
domeniul sănătății, precum asigurările de sănătate naționale și sociale sau
sistemele bazate pe taxe – trebuie puse în aplicare și extinse în virtutea
finanțării și acoperirii solidare a riscurilor, care reprezintă cheia realizării
egalității accesului la serviciile medicale.
 Eficienţa.
probleme majore in finanţarea sistemelor
de sănătate din ţările aflate în tranziţie.
• resursele pentru sănătate
sunt limitate
• Distribuirea inechitabilă a
fondurilor disponibile,
• insuficienta coordonare
între diferitele surse de
finanţare,
• atenţia inadecvată
acordată costurilor şi
aspectelor legate de
eficienţă,
• eficienţei colectării
fondurilor revine în
sarcina finanţiştilor, fiind
legată mai ales de aspecte
precum evaziunea fiscală,
economia subterană,
creşterea costurilor
administrative sau corupţia,
• eficienţa în repartizarea
resurselor pentru
sănătate preocupă în mod
deosebit profesioniştii din
sistemul de sanatate
 Eficienta de furnizare a
serviciilor medicale
Eficienţa alocativa Eficienţa de producţie (tehnică)
• se referă la modalităţile de alocare a
resurselor între diferitele ramuri ale vizează două aspecte:
medicinii, astfel încât rezultatele să fie
cele mai bune. în condiţiile unor resurse date
• cum trebuie alocate resurse limitate
astfel încât beneficiile, măsurate în •Cum facem să obţinem
indicatori ai stării de sănătate a
populaţiei, să fie maxime.
cele mai bune rezultate?
• Conceptul implică o încercare de •Ce cai urmam pentru a
realocare a fondurilor disponibile
dinspre serviciile cele mai costisitoare consuma cât mai puţine
şi de care beneficiază puţine
persoane, către servicii de sănătate resurse?
cum ar fi prevenţia, imunizările,
controlul vectorilor sau educaţia
sanitară, de care pot beneficia mult
mai multe persoane, rezultatele fiind
vizibile pe termen lung.
 Sustenibilitatea.
• Sustenibilitatea- capacitatea unui sistem de a produce
beneficii astfel evaluate de către utilizatori şi decidenţi încât
să asigure suficiente resurse pentru continuarea activităţii
pe termen lung.
Are mai multe componente:
• sustenibilitatea financiară. Un sistem este sustenibil
financiar atunci când este capabil să se susţină singur, fără
intervenţie externă.
• sustenibilitatea politică. Un sistem nu poate fi sustenibil
decât în condiţiile unei stabilităţi politice.
• sustenibilitatea organizaţională. Sustenibilitatea
organizaţională este determinată de factori precum:
schimbările politice şi de pe piaţa de capital, calităţile
manageriale şi organizatorice, şi nu în ultimul rând de gradul
de pregătire al profesioniştilor din sănătate.
 Calitatea.
• o mare preocupare pentru pacienţi.
• un sistem de sănătate care dispune de resurse insuficiente nu poate oferi
servicii de calitate.
• probleme legate de calitate- sistem care beneficiază de fonduri foarte mari,
dar care nu impune nici un fel de restricţie asupra consumului de servicii
din partea pacienţilor, respectiv se rasfringe asupra ofertei de servicii din
partea furnizorilor,
• conceptul de calitate greu de definit de exemplu- pentru pacienţi, calitatea
este mai degrabă un concept subiectiv, aceştia apreciind mai mult relaţia
interumană sau accesibilitatea la medicamente, decât actul medical în sine.
De asemenea, pacienţii pun accent pe timpul de aşteptare, gradul de
confort din unităţile sanitare, lipsa de respect şi de dialog din partea
personalului, şi nu în ultimul rând necesitatea de a oferi bani „pe sub masă”
în schimbul unui tratament preferenţial.
• Profesioniştii insistă dimpotrivă asupra aspectelor tehnice ale actului
medical, fiind prin aceasta mai obiectivi în aprecieri.(din punct de vedere a
procesului structurii, rezultatului )
• Finanţele sunt o categorie economică de
relaţii financiare, legată de repartizarea
resurselor financiare prin formarea şi
folosirea fondurilor băneşti
• Sistemul financiar include categorii de
bază:
• • 1.Finanţe publice
• • 2.Fonduri personale
• • 3.Fondurile întreprinderii.
 Finanţele îndeplinesc 3 funcţii:
• de asigurare
• de repartizare
• de control
• Planificarea financiara - Elaborarea bugetelor
(determinarea sarcinilor pe termen scurt in cadrul
strategiei generale) care se realizeaza prin
detalierea planurilor pe termen lung in bugete
curente pe termen scurt (pina la un an).
• Planificarea financiara a dezvoltarii unei unitati
economice presupune intocmirea situatiilor
financiare previzionate cu scopul prevenirii lipsei
de lichiditati, a reducerii incertitudinii care
planeaza asupra viitorului societatii dar si pentru
necesitatile de informare ale investitorilor si altora
.
 Planificarea financiara
• - Elaborarea • intocmirea situatiilor
bugetelor (determinarea financiare previzionate
sarcinilor pe termen scurt in cadrul cu scopul prevenirii
strategiei generale)
care se lipsei de lichiditati, a
realizeaza prin reducerii incertitudinii
detalierea planurilor care planeaza asupra
pe termen lung in viitorului societatii dar
bugete curente pe si pentru necesitatile
termen scurt (pina la de informare ale
un an). investitorilor si altora .
 Planul financiar:
– Reprezintă concepţia de administrare a activităţii
financiare pe o perioadă de timp
– Determină
» mecanizmul de formare a capitalului instituţiei medicale
» izvorul resurselor financiare
» raţionalitatea şi instrumentul pentru apreciera rezultatelor
activităţii instituţiei şi compararea lor cu cele prognozate.

• Reflectă variantele de strategii financiare ala

activităţii instituţiei medicale.
 Componentele planului financiar sunt

• Planul veniturilor şi cheltuielilor

• Planul de incasări şi achitări băneşti
• Planul de bilanţ
• Pragul rentabilităţii.
• Veniturile şi cheltuielile formează bugetul
instituţiei.
 Elaborarea bugetului
• Limitele de timp De obicei se întocmeşte pe un an, în unele cazuri acest
termen poate fi micşorat sau crescut.Dacă acest buget aste întocmit pe o
perioadă de mai mulţi ani, se recomandă de al diviza pe părţi.
• Veniturile posibile.Se recomandă de a nu supraaprecia posibilităţile sale
de generare şi primire a veniturilor, ca să nu se formeze un deficit de
buget.Toate sursele financiare posibile trebuie incluse la acest
compartiment.Se acordă o atenţie deosebită aprecierii veniturilor
nemateriale, care pot veni din partea unor organizaţii(munca de voluntariat,
consultanţă).
• Cheltuielile posibile.Se calculează cheltuielile maxime.
• Indiferent de metodologia folosită, se distinge structurarea bugetului pe
cheltuieli în:
• Cheltuieli de personal Cheltuieli materiale şi servicii Cheltuieli pentru
investiţii.
• Formarea bugetului.După planificare veniturilor şi cheltuielilor se
formează bugetul real.Este important ca cifra cheltuielilor să nu depăşească
cifra veniturilor.
• Determinarea necesităţilor.Se evaluiază necesitatea de bani
lichizi.Aceasta înseamnă calculare tuturor surselor de venit cu determinarea
perioadelor sau duratelor acestor incasări şi compararea lor cu cheltuielile
prognozate după aceliaşi criterii.Gestionarea mijloacelor case face astfel
încât achitările să fie effectuate la timp.
• Controlul intern. Se prevede elaborarea unui sistem de analiză contabilă,
care va permitea examina lunar sau trimestrial informaţia despre finanţe.
Managementul financiar-conducerea unei firme în
scopul maximizării beneficiilor organizaţiei.

Are ca scop:
• atragerea de fonduri(capitaluri) pentru
începerea activităţii şi pentru derularea ei
în condiţii de lichiditate.
• include diverse metode şi mijloace de
plată aplicate pentru realizarea unui plan.
• realizarea unor acţiuni de furnizare a
fondurilor băneşti necesare realizării unui
obiectiv
 Formele de finanţare

• *Autofinanţarea-cheltuielile sunt acoperite

din veniturile proprii, oferă autonomie.
• *Finanţare externă-este asigurată prin
relaţiile cu diferiţi agenţi economici:stat
bănci, companii de asigurări..
 Sursele de finanţare a serviciului de
sănătate sunt:
• -surse publice
• -surse private
• -surse internaţionale.
• 1.Surse publice-veniturile statale provenite din impozite,
asigurări medicale obligatorii,taxe speciale,care se
colectează de la organizaţia ce produce tutun,alcool..
• 2.Surse private- asigurări medicale private, mijloace
personale,fondaţii şi donaţii private.
• 3.Surse internaţionale-organizaţii nonguvernamentale,
religioase, organizaţie mondială a sănătăţii,ajutor
reciproc statal.
 Pe piaţa îngrijirilor de sănătate intervin însă câteva particularităţi.

• fenomenul selecţiei adverse din partea cumpărătorului de asigurare:

indivizi care au probleme de sănătate şi anticipează cheltuieli din această
cauză, vor intra în asigurare, spre deosebire de cei sănătoşi, care nu se
asigură.
• Pentru a evita falimentul, asiguratorul stabileşte o serie de condiţii pentru
persoanele care vor să se asigure. Tot asiguratorul este cel care încearcă să
îi atragă pe cei sănătoşi, în dauna celor bolnavi, fenomen cunoscut sub
numele de selecţia riscurilor.
• asimetria informaţională acţionează în felul următor: medicul este cel
care deţine informaţia, influenţând pacientul în deciziile legate de sănătatea
sa, de tipul şi numărul îngrijirilor aşteptate. Consumatorii, în acest caz
pacienţii, nu au suficiente cunoştinţe pentru a face alegeri independent de
voinţa medicului.
 Mecanismul de finanţare- instrumentul necesar
pentru implimentarea politicii naţionale de
sănătate.

Mecanismul de finanţare include:

• colectarea resurselor pentru plata
serviciilor medicale
• alocarea resurselor la nivel regional sau
către diferiţi prestatori
• plata sau remunerarea personalului
medical.
 În mecanismul de finanţare participă:

• -utilizatori de servicii medicale(pacienţi)

• -furnizori de servicii medicale (medici)
• -terţul plătitor (statul,companiile de
asigurări).
 Căile de colectare a fondurilor pentru finanţare:

• plata directă a serviciului de către pacient

• din contribuţii voluntare de asigurări
private de sănătate
• din contribuţii obligatorii de asigurări
• prin impozite directe sau indirecte
• prin constituirea de depozite bancare
cu destinaţii speciale de sănătate.
 prin impozite directe sau indirecte
(finanţarea de la bugetul de stat)
• Fondurile sunt colectate din buget apoi un procent este
alocat sistemului de sanatate.
• persoanele contribuie prin plata impozitelor în funcţie de
venit. (impozite generale, taxe cu destinaţie specială)
• bugetul de stat este o sursă de finanţare stabila de baza
pentru orice tip de sistem de sănătate.

• Fondurile colectate de la bugetul de stat de multe ori nu

constituie o sursă fixa de finanţare. Cauza:
-deficit de buget
-existenţa anumitor domenii care pot fi favoizate din punct
de vedere al subiectului sau al politicii
În practica unor țări sunt utilizate surse de venit suplimentare prin
instituirea unor taxe cum ar fi:

• 1) taxa pe viciu care se datorează de către persoanele juridice

care produc sau importă băuturi alcoolice, persoanele juridice
care produc sau importă produse din tutun, precum și de către
persoanele juridice care realizează încasări din activități
publicitare la produse din tutun și băuturi alcoolice;
• 2) taxa clawback fiind asimilată unei obligații fiscale fiind
datorată de către toți producătorii de medicamente prezenți
pe piață prin intermediul deținătorilor de autorizații de punere
pe piață a medicamentelor, în vederea finanțării serviciilor de
sănătate necesare pentru întreaga colectivitate. Prin
intermediul acestui sistem, producătorii de medicamente care
realizează produse contribuie la finanțarea sistemului public
de sănătate cu sume stabilite în funcție de volumul veniturilor
obținute în relație cu instituțiile publice
 ponderea cheltuielilor publice pentru
ocrotirea sănătăţii în PIB
(Produsul Intern Brut)
• în ţările cu sistem de sănătate naţional, se
înregistrează în Norvegia de 8,2 %,.
• În ţările cu sistem de asigurări sociale, cel mai
înalt nivel este în Franţa de 8,9 %. În Republica
Moldova, pentru sistemul de ocrotire a sănătăţii,
se alocă 5,4% din produsul intern brut,
comparativ cu România unde se alocă – 4,2 %.
şi Rusia – 3,2%.
• În SUA, unde predomină sectorul privat în
finanţarea sistemului de sănătate, nivelul acestui
indicator este de 8,1%.
 Ponderea sectorului public în finanţarea
sistemului de sănătate
I.În ţările cu sistem naţional de sănătate
• Ponderea cea mai mare o deţine Norvegia – 85,5%,
• Ponderea cea mai mică este în Israel – 59%.
II. În ţările cu sistem de asigurări sociale
• Ponderea cea mai mare o deţine Cehia cu 83,3%,
• Ponderea cea mai scăzuta revine Armeniei cu 41,7%.
Sistemul asigurărilor private de sănătate, majoritar în
SUA, conduce la o mai bună funcţionare cu cheltuieli
mai mici din sectorul public, ponderea sectorului
privat fiind de 52,9%, iar a celui public 47,1%
 Finanţare prin asigurare de sănătate
• contribuţii voluntare de asigurări de sănătate,
• contribuţii obligatorii de asigurări
• persoanele transfera riscul financiar asupra societăţii de
asigurări prin plata unei prime în contul căreia asiguratorul
acceptă sa plătească anumite beneficii atunci cînd se produce un
eveniment nedorit şi care este prevăzut în poliţa de asigurare.
• Asigurarea socială-este obligatorie,fiecare persoană trebuie să se
înscrie şi să plătească prima corespunzătoare.Primele şi
beneficiile sunt stabilite prin legislaţia în vigoare.
• guvernul contribuie cu fonduri de la bugetul de stat în scopul
finanţării unor obiective care nu unt incluse în asigurări.
EX:programe de sănătate de interes naţional,dotarea cu
aparatură, construcţii şi reabilitări în sectorul sănătăţii.
• Asigurare privată-oferite de companii nonprofit,ele se consideră
o sursă suplimentară de venituri pentru sănătate, cu abordarea
problemelor legate de costurile administrative ridicate şi
probleme de echitate.
 Finanţare prin plăti directe
• Plata în totalitate a serviciilor

• Coplata - sumă fixă pentru fiecare vizită medicală

• Coasigurarea - un anumitm procent din costul vizitei.

Plata directă se realizează în sectorul privat iar coplăţile şi

coasigurările sunt întîlnite şi-n serviciile de stat.

Efectul pozitiv-reducerea serviciilor nonnecesare.

 Depozitul bancar

Depozitul bancar-presupune că indivizii

economisesc banii într-un cont special din
care trebuie să plătească îngrijirile de
sănătate.
Avantaje:
-indivizii sunt conştienţi de costul serviciilor
-încurajează folosirea raţională a
consumului de servicii medicale
-scutirea de impozite.
 Alocarea fondurilor
• se referă la alocarea fondurilor colectate prin unul din mecanismele numite
anterior în plan regional către sectoarele de sănătate: primar,secundar,
terţier, şi către perstatorii de servicii de sănătate.
• Pe plan regional alocarea se face pe baze istorice sau pe baza unei
formule care se ia în consideraţie nevoile populaţiei.
• Către sectoarele se sănătate - se face în funcţie de obiectivele politicii
sistemului de sanatate
• Către prestatori există urmatoarele mecanisme de alocare:
*plata per caz
*buget pentru categorii de cheltuieli
*buget global
*buget de practică.
• Legea lui SUTTON-utilizată pentru a indica că
serviciile medico-sanitare îşi concentrează eforturile
asupra aspectelor ce sunt mai bine finanţate.
• Legea CAPONNE-plnificarea sanitară reflecta
interesele furnizorilor de servicii medicale.
• Legea ROEMER-paturile spitaliceşti odată construite
şi asigurate vor fi pline.
 Mecanismul de alocare a resurselor include:

• rambursarea resurselor adică oferirea resurselor

necesare pentru spitale, pentru a desfăşura activitatea.
• remunerarea-aspect mai restrîns ce se referă la
activitatea de compensare a activităţii medicilor.

Aceste etape coincid în sectorul privat.

Cînd sunt împreună se numesc sisteme de plată.
 Formele de alocări a resurselor

•alocarea resurselor orientate către populaţie

•alocarea în funcţie de necesităţi
•alocarea în funcţie de eficienţă
•alocarea în funcţie de priorităţile publice.
Alocare financiară bazată pe nevoile populaţiei

Scopul acestui tip de alocare este cel de

•creştere a echităţii între diferite categorii de populaţie în
ceea ce priveşte accesul la serviciile de sănătate şi de
creştere a nivelului de finanţare acolo unde nevoile sunt
mai mari.
Pentru determinarea nevoilor sunt folosiţi indicatori care
măsoară starea de sănătate şi factorii care influenţează
starea de sănătate a unei anumite categorii, în comparaţie
cu întreaga populaţiei.
 Alocare financiară bazată pe eficienţă

• Rezolva problema provocarii cu care se confruntă toate

sistemele de sănătate - cea de folosire cât mai eficientă
a resurselor limitate de care dispun, în contextul creşterii
continue a costurilor.
• În acest sens, un mai bun control al costurilor poate fi
obţinut prin alocarea de resurse financiare către serviciile
cu cel mai bun raport cost – eficienţă.
• Metoda a fost însă folosită foarte puţin, datorită
dificultăţilor în obţinerea de date valide privind raportul
cost – eficienţă în cazul intervenţiilor, cu toate că
literatura de specialitate oferă mii de clasificări QALY
referitor la această metodă.
mecanisme de alocare către prestatori de servicii
medicale

 plata per caz

 buget pentru categorii de cheltuieli
 buget global
 buget de practică.
 Plata per serviciu- (forme de plata)
1.Plata per serviciu- Unitate de plată: preţul dat al unei unităţi
mecanism prin care Cine suportă riscul: persoana care
achiziţionează
furnizorul sau Motivări ale prestatorilor
organizaţia primeşte o Sporirea serviciilor 
plată de fiecare dată Sporirea tratamentelor nejustificate
cînd oferă un serviciu. Reducerea resurselor-serviciilor 
• se foloseşte ca Pot fi folosite pentru a spori numărul de
servicii care au o cost-eficienţă demonstrată
remunerare, alocare Consecinţe:
• se utilizează pentru Eficienţă tehnică  (minimizarea costurilor)
plata Eficienţă alocativă  (este plătit indifirent
dacă serviciul a fost necesar, eficace sau
spitalelor,medicilor cu nu; se produc servicii care nu sunt neapărat
practică individuală necesare)
• este facută numai după Cost  (volum şi administrare)
Tarifele pentru rambursarea prin plată per
furnizare şi depinde de serviciu ...
numărul de servicii.
 Plata per caz
2.Plata per caz-
metodă de rambursare în care
unitatea de plată este reprezentată
de pachetul de servicii,
•este o sumă fixă stabilită
prealabil care se primeşte pentru
un anumit diagnostic-plata bazată
pe diagnostic.
• este stabilită în prealabil şi este
egală cu costurile medii sau
aşteptate pentru indivizi cu acel
diagnostic şi nu variază în funcţie
de serviciile care sunt furnizate în
mod real pentru a trata individul.
• Pentru fiecare caz tratat,
organizaţia/furnizorul suportă unele
riscuri asociate cu costurile
tratamentului: în cazul în care costul
serviciilor furnizate unui pacient
depăşeşte plata fixă bazată pe
diagnostic, atunci organizaţia trebuie sa
absoarbă costurile în exces; dacă totuşi,
costurile reale se situează sub plata
bazată pe diagnostic, organizaţia
păstrează diferenţa.
• Deoarece organizaţia/furnizorul reţine
diferenţa dintre costul real al
tratamentului şi plata fixă pentru fiecare
caz tratat plata pe baza de diagnostic
încurajează eficienţa tehnică şi cost –
eficacitatea atât în producerea
serviciilor, cât şi în utilizarea serviciilor
pentru a trata un individ (ceea ce
înseamnă minimizarea costurilor
totale per diagnostic).
Plata per salariu
• sumă fixă lunară (anuală)
indiferent de numărul pacienţilor
trataţi. Plata per zi
•se foloseşte ca salariu. . • se plăteşte pentru
Stimulentele sale sunt neutre în
ceea ce priveşte furnizarea unor fiecare zi de îngrijire de
anumite tipuri de servicii
insuficiente sau peste necesar sănătăţi printr-o sumă
unui pacient şi pentru furnizarea fixă.
de anumite servicii.
Deoarece plata se bazează pe •se foloseşte pentru
îndeplinirea minimă a persoanele cu maladii
responsabilităţilor (pentru a-şi
menţine postul), unii susţin că acest cronice.
mecanism creează stimulente
pentru'reducerea eforturilor în timpul
muncii.
 PLATA DUPĂ TIMPUL LUCRAT

• Plata după timpul lucrat este un mecanism

de plată prin care un profesionist primeşte
o anumită sumă de bani pentru fiecare oră
de lucru pentru organizaţie.
• E folosită numai pentru remunerare.
plata pe ora este stabilită în prealabil, plata
totală depinde de numărul de ore lucrate.
 BUGETUL GLOBAL
• Metoda constă în plata unui buget stabilit în avans, prevăzut cu
anumite limite maxime.
• Bugetul global poate fi folosit numai pentru alocarea fondurilor.
• este folosită pentru spitale şi centre de sănătate.

• Bugetul global poate fi bazat pe un număr de criterii potenţiale:

costuri istorice, număr de servicii furnizate, numărul şi tipul de
episoade de îngrijiri (în trecutul recent sau aşteptate în viitorul
apropiat), populaţia deservită etc
• furnizorul are libertatea ca, în interiorul acestor limite să poată aloca
sumele pe care le considera necesare pe diferite articole de
cheltuieli.
• Furnizorul preia riscurile în ceea ce priveşte numărul internărilor şi
al serviciilor, costul fiecărui serviciu, durata de spitalizare, şi chiar
numărul de pacienţi. Prin urmare, el este stimulat să reducă toate
acestea pe cât posibil.
 Bugetul fix
Bugetul tradiţional (caracteristic ţărilor, unde
sistemele de sănătate sunt gestionate
centralizat).
• Bugetul total (presupune o plată fixă în avans
pentru acoperirea tuturor cheltuielilor apărute
într-o perioada anumită; nu se efectuiază
alocarea cheltuielilor pe articole; mărimea
bugetului este stabilita în prealabil şi nu se
schimbă pe parcursul perioadei de gestionare.
 Capitaţia
• reprezintă o modalitate de plată a unei sume fixe, pentru fiecare
pacient înscris pe lista unui medic, indiferent de numărul
serviciilor efectuate, într-o perioadă de timp considerată.
• este utilizată atunci când se doreşte acoperirea populaţiei cu
medici, de exemplu în asistenţa medicală primară.
• Suma per pacient poate varia însă în funcţie de anumite
considerente, cum ar fi vârsta sau sexul.
• riscurile sunt preluate de către furnizori, iar în tendinţa de
minimizare a acestora, pacienţii ar putea avea de suferit. Astfel,
medicii vor înscrie pe listele lor persoane sănătoase,
îngreunând accesul celor bolnavi („cream skimming”). De
asemenea, ar putea fi furnizat un număr mai mic de servicii
decât cel necesar.
• ar putea creşte competiţia între medici pentru atragerea
pacienţilor pe listele proprii.
 capitaţia
• oferă stimulente pentru a oferi îngrijiri în mod eficient
• reprezintă plata tehnic şi cost-eficace şi pentru a oferi numai îngrijirile
medicilor în care sunt adecvate.
concordanţă cu • se face o ajustare a capitaţiei pentru fiecare pacient,
în funcţie de vârsta acestuia (pentru copii şi bătrâni se
numărul pacienţilor plăteşte mai mult);
înregistraţi pe lista • Oferă stimulente pentru a furniza mai puţine servicii
decât sunt necesare şi pentru ,,a lua caimacul" prin
lor; selectarea în îngrijire a indivizilor mai sănătoşi, al'e
• plata se face căror costuri aşteptate sunt situate mai jos decât rata
capitaţiei (o problemă care poate fi parţial ameliorată
indiferent de prin calcularea ratelor de capitaţie ajustate în raport
volumul serviciilor cu riscul).
• sistemul capitaţiei încurajează medicii la competiţie,
furnizate în decursul pentru atragerea pacienţilor pe lista lor, dar odată
unui an; înregistraţi pacienţii, medicii au stimulentul de a
furniza cât mai puţine servicii
• Se foloseşte pentru • uneori, capitaţia se suplimentează cu plata
alocare, remunerare separată pentru realizarea anumitor obiective
cheie (screening pentru cancer, vaccinări etc.);
 Remunerarea medicilor

•- plata per serviciu - prin care furnizorul de servicii de sanatate primeste o plata de
fiecare data cand ofera un serviciu de specialitate;
•- plata bazata pe diagnostic - in acest caz furnizorul primeste o plata fixa (stabilita in
prealabil) de fiecare data cand trateaza un pacient cu un anumit diagnostic specificat;
•- capitatia - prin care furnizorul primeste o suma fixa specificata dinainte pe fiecare
perioada de timp si pentru fiecare persoana inscrisa pe listele proprii ale medicului
respectiv;
•- bugetul global - prin care furnizorul de servicii medicale primeste un buget total
pentru alocarea fondurilor pentru o perioada diferita de timp;
•- salariul - medicul primeste o suma fixa de bani specificata in prealabil in vederea
indeplinirii unor activitati specifice medicale;
•- plata pentru timpul lucrat - in acest caz furnizorul primeste o anumita suma de bani
pentru fiecare ora lucrata.
•- plata prin stimulente;
•- plata pe zi de spitalizare.
Plata instituţiilor sanitare se poate face prin:
plata per unitate furnizată – furnizorul acordă un serviciu pacientului, iar plata se face în general după
aceea, pe baza unei înţelegeri (tarif) între furnizor şi terţul plătitor; în acest caz trebuie definită unitatea
care stă la baza plăţii; o unitate de îngrijiri se poate defini în diferite moduri:
- ziua de spitalizare; unităţile sunt plătite cu o sumă fixă sau variabilă pentru fiecare zi pe care o petrece
un pacient în spital; acest mod de plată are un mare dezavantaj, deoarece stimulează menţinerea cât mai
îndelungată a pacienţilor în spital;
- serviciul sau procedura furnizată – mecanismul este identic cu cel de la plata per serviciu a
practicienilor individuali;
- costul mediu per pacient – furnizorii primesc o sumă de bani fixă pentru fiecare pacient tratat, pe baza
calculării unui cost mediu; această metodă nu încurajează furnizarea cât mai eficientă a îngrijirilor,
deoarece îi răsplăteşte pe cei care au costuri mari;
- standarde medicale economice – furnizorii sunt plătiţi în funcţie de diagnosticul de boală, pentru fiecare
diagnostic pacientul fiind supus unui protocol de tratament; necesită stabilirea anterioară a acestor
protocoale, precum şi un sistem foarte bun de monitorizare;
- costul per tip de pacient – furnizorii sunt plătiţi pentru fiecare pacient externat, în funcţie de
diagnosticul pus, diagnostic ajustat în funcţie de severitate, vârstă, complicaţii, diagnosticele secundare
etc.; cele mai cunoscute metode de plată de acest fel sunt plata per DRG (Diagnosis Related Groups - în
S.U.A., Australia etc.) şi plata per HRG (Healthcare Related Groups - în Anglia); acest mod de plată
necesită stabilirea anterioară a preţului pentru fiecare grup de diagnostice, iar plata se face prospectiv;
spitalele ştiind cât vor încasa în avans, vor intra în competiţie pentru calitatea serviciilor, încercând să-şi
reducă şi cheltuielile; pentru spitalele care nu se află într-un mediu concurenţial, există riscul de a apărea o
diminuare a calităţii odată cu reducerea cheltuielilor;
 Plata per DRG?
Comparăm
• DRG – “diagnostic •Bugetul global :
related groups” grupuri Necesită o analiză foarte detaliată a
performanţei, altfel produce alocarea
de diagnostice înrudite. ineficientă a resurselor.
•Taxa pentru servicii:
Nici un risc financiar pentru
prestator. Cererea indusă de
prestator, sporirea cheltuielilor pentru
sănătate fără control.
•Taxele per capita:
Necesită instituţii medicale complet
integrate, performanţa acestora este
bine - evaluată.
 DRG: stimulente şi consecinţe
• Unitatea de plată:
– Costul mediu /cazul DRG
• Motivări:
– Perioada de şedere 
– Rata de spitalizare 
– Tratamentul/cazul dat 
– “cream skimming” (selectarea celor mai simple cazuri de soluţionat)
– “DRG creep” (DRG extins intenţionat)
• Deţinătorul riscului financiar:
– Atât plătitorul cât şi prestatorul
• Consecinţe:
– cost-eficienţa tehnică 
– Cheltuieli pentru sănătate 
– Calitatea ?  (dacă nu sunt utilizate standarde şi controlul
calităţii)
Aprecierea modelelor de finanţare a serviciilor spitaliceşti
conform criteriilor obiective

Metoda de Eficienţa Accesibilitatea Calitatea

alocare alocativă
Per serviciu neidentif Sporită (p/u prof. neidentif.
. chirurgical)
Per zile negativă neidentif. neidentif.
Per caz negativă pozitivă negativă
(externare)
DRG pozitivă pozitivă neidentif.
Buget pozitivă neidentificată neidentif.
global
Per capita pozitivă neidentificată
EPOS Health Consultants / GVG /
neidentif.
Published by Open University Press on behalf of the European
Observatory on
Health Care Systems in 2002 under the title Hospitals in a

HMTC Changing Europe (European

Observatory on Health Care Systems Series)
 World Health Organization 2002
 Practica mondială

Bugetul total Cehia, Albania, Croaţia, Rusia,

Danemarca, Grecia, Franţa, Germania

Per capita Ţările europiene, SUA, Marea Metoda utilizata

Britanie etc. preponderent pentru
AMP
Plata per Olanda, Germania, Franţa, SUA,
serviciu Canada
Per caz Pat-zile (Croaţia, Slovenia, Slovacia,
(DRG) Estonia, Latvia, Rusia, Lituania –
unele grupuri)
Un caz de stationar – (Ungaria,
Polonia, Lituania – metoda principală)
EPOS Health Consultants / GVG /
HMTC
 Modalităţile de plată combinate
• Bugetul total pentru anumite cheltuieli +
Bugetul tradiţional pentru restul cheltuielilor
(ex. remunerarea personalului).
• Bugetul total pentru costuri fixe + plata per caz
(sau per serviciu) pentru costuri variabile.
• Plata per capita pentru un locuitor + plata per
serviciu pentru anumite servicii

EPOS Health Consultants / GVG /

HMTC
 Măsuri de reducere a dezavantajelor
Bugetul E necesară monitorizarea permanentă a furnizorilor pentru a
tradiţional asigura utilizarea optimală a resurselor
Bugetul total Monitorizarea furnizorului.
Crearea stimulenţilor pentru acordarea serviciilor, combinaţi
cu premii pentru realizarea cerinţelor de sănătate
Plata per capita A ţine cont de riscul diferit al furnizorilor datorita
caracteristicelor diferite ale pacienţilor înregistraţi.
A spori monitorizarea pentru a asigura acordarea serviciilor
contractate.
Plata per serviciu Nu există
(neregulată)
Plata per serviciu A stăpâni creşterea costurilor prin stabilirea unei limite de
(tarif fixat) cheltuieli şi aplicarea tarifelor adecvate
Plata în baza unui Aplicarea sistemului de grupuri de diagnoze înrudite (DRG)
caz Aplicarea EPOS
sistemului de plăţi/ GVG
Health Consultants combinate
/
HMTC
 Concluzii
• Nu există o modalitate de plată optimă şi fiecare
modalitate are avantajele şi dezavantajele sale.
• Metoda plăţii regulate per serviciu îl stimulează pe
furnizorii să majoreze în mod artificial numărul de servicii
prestate. Trebuie stabilită limita cheltuielilor pentru a
menţine sub control costurile.
• Avantajele metodelor relativ simple de plată în baza unui
caz (sau plăţii per serviciu) în condiţiile existenţei
concurenţei dintre furnizori poate împovăra cheltuielile
administrative.
• Modalităţile de plată combinate sunt de obicei mai
eficiente decât metodele simple.
• Metoda care ar trebui să fie evitată este plata neregulată
per serviciu, deoarece furnizorii vor fi motivaţi să
sporească acordarea serviciilor, şi va duce la creşterea
permanentă a costurilor.
EPOS Health Consultants / GVG /
HMTC