ORGANELE SUPREME

DE CONDUCERE Domnul numit și voievod

Sub influența Bizanțului, a fost provăduit principiul originii puterii domnești din mila
lui Dumnezeu, și adăugânduse la nume particula Io. El era ales pe viață de către
boieri și clerul înalt dintre membrii familiilor domnitoare ale Basarabilor și
Mușatinilor numiți și Bogdănești. El era suveran suprem al țării și posesor direct al
unei mari proprietati funinciare. Comanda oastea, conducea administrația, era
judecător suprem, hotărea baterea monedei, stabilea impozitele, promova politica
externă, patrona politica biserica ortodoxă etc.

Sfatul domnesc
Iar în Transilvania-Consiliul voievodal controla resursele financiare, supraveghea
administrația, judeca și sugera domnului sentințe, semna împreună cu domnul
tratate etc. La alegerea domnului, în legătură cu declararea unui razboi,
încheierea păcii, stabilirea relațiilor cu alte state, aprobarea măsurilor fiscale și
sociale etc. În Tara Romaneasca și Țara Moldovei se întrunea sfatul mare de
obște sau marea adunare a țării, iar în Transilvania erau convocate adunarile
(congregațiile) generate, în care românii ortodocși nu erau admiși.

Marii dregatori
Logofătul - conducătorul cancelariei domnești; vornicul - mai marele curții
domnești; vistierul - responsabil de vistieria domnească; spătarul-purtătorul
spadei domnești; ceașnic-avea grijă nu doar de servirea băuturilor, ci şi de viile;
postelnicul-avea grijă de patul de culcare al domnitorului și conducea la
domnitor vizitatorii; clucerul-purta cheile de la magaziile şi cămarele domneşti;
portarul-era străjerul porţii domneşti; aprodul-avea în sarcină executarea
sentinţelor domneşti; medelnicierul-turna domnului apă pe mîini cînd acela
dorea să se spele; clucerul de arie-avea grijă de depozitele de grîne ale
domniei; șatraru- avea grijă de corturile domneşti în timpul campaniilor