CAP. 2.

STRATEGII INVESTIŢIONALE

2.1. İnvestiţiile şi creşterea economică

2.2. Modele ale creşterii economice fundamentate pe investiţii

2.3. Optimizarea alocării resurselor de investiţii

2.4. Metode de prognoză a investiţiilor

 2.1. İnvestiţiile şi creşterea economică

Creştere economică (Harrod, 1939):

Concept: fenomenul de expansiune pe termen lung a dimensiunilor producţiei şi a unor indicatori
macroeconomici (produsul naţional brut sau venitul naţional, pe total sau pe locuitor)
- apare ca rezultat al sporirii dimensiunilor activităţii economice în urma combinării şi utilizării
eficiente a factorilor de producţie, în contextul unor restructurări, perfecţionări şi adaptări ale acestor
factori la nevoile social-economice
- valenţe cantitative
Alte noţiuni utilizate: “creştere”, “expansiune”, “progres” şi “dezvoltare”
“expansiune” -desemnează evoluţia unui fenomen pe termen scurt
“creştere”- desemnează evoluţia unui fenomen pe termen lung
Sferă de cuprindere: creşterea economică este o parte componentă a dezvoltării economice
 
Dezvoltare economică – semnifică şi mutaţiile calitative ale acestui proces (în domeniul structurilor
economico-sociale şi tehnico-ştiinţifice, al mecanismelor economice, al modului de comportament şi de
gândire a oamenilor etc.)
 2.1. İnvestiţiile şi creşterea economică

Conceptul de creştere economică - problemă centrală în teoria şi practica economică

Teorii ale creşterii economice:
- investiţiile = factor hotărâtor al creşterii economice
Conținut:
- identificarea principalelor corelaţii dintre investiţii - diversele laturi ale creşterii economice
- relevarea modalităţilor de a menţine investiţiile la un nivel care să asigure un nivel optim al interacţiunii dintre
cele patru sisteme: economic, uman, ambiental şi ecologic
- identificarea acelor factori care, combinaţi între ei în diverse moduri, asigură pe termen lung sporirea continuă
a produsului naţional
Factori =resurse economice atrase în circuitul economic şi capabile să potenţeze rezultatele activităţii economice:
- factorii economici (mărimea capitalului, resursele naturale, forţa de muncă, volumul investiţiilor, progresul
tehnic ş.a.)
- factorii extraeconomici (factorii sociali, demografici, sistemul legislativ, conjunctura economică şi politică
internă şi internaţională)
Importanță: au stat şi stau la baza elaborării unor programe şi măsuri de dezvoltare economică a ţărilor lumii
Legătura investiţii - creşterea economică: relație biunivocă:
- investiţiile=suportul esenţial al creşterii economice (sporirea produsului social şi a venitului naţional)
- creşterea economică - asigură premisele obţinerii unor resurse suplimentare care pot potenţa procesul investiţional
 2.1. İnvestiţiile şi creşterea economică

Corelaţia investiţii - creşterea economică – J. M. Keynes

 
(1) Relaţia generală:
Y=C+I
unde : Y = venitul, C = consumul, I = investiţiile
(2) creșterea venitului (ΔY) conduce la o creștere a consumului, dar creşterea consumului (ΔC) nu devansează
creşterea venitului (ΔY) - lege psihologică fundamentală:
 
ΔY = ΔC + ΔI
 
ΔY > ΔC
 
(3) Raportul ΔC / ΔY = înclinaţia marginală spre consum:
- arată cu cât creşte consumul la o creştere cu o unitate a venitului
- este o mărime pozitivă şi subunitară
 2.1. İnvestiţiile şi creşterea economică

(4) raportul (ΔE / ΔY) =înclinaţia marginală spre economii

- este o mărime pozitivă şi subunitară, dar mai mică decât înclinaţia marginală spre consum
ΔC / ΔY > ΔE / ΔY
(5) diferenţa dintre venituri (Y) şi cheltuielile de consum (C) o reprezintă economiile (E):
Y- C = E
(6) economiile (E) sunt folosite de deţinătorii lor (direct sau indirect) pentru investiţii (I):
E=I
 
E =rezultatul comportamentului colectiv al consumatorilor individuali
I = rezultatul comportamentului colectiv al întreprinzătorilor
 
Factorii de care depinde transformarea economiilor în investiţii ((E = I):
- cererea de investiţii
- rata dobânzii de pe piaţă
- raportul dintre rata dobânzii de pe piaţă şi rata rentabilităţii investiţiei
- fluctuaţiile profitului la investiţiile existente
- gradul de risc al investiţiei
- situaţia economiei mondiale, etc
Realizarea de noi investiţii (ΔI) are ca efect o nouă creştere a venitului (ΔY), de unde decurge o nouă creştere a consumului
(ΔC) şi a economiilor (ΔE)
  
2.1. İnvestiţiile şi creşterea economică

Teorii pesimiste cu privire la creșterea economică - o creştere economică susţinută poate avea un efect
catastrofal pentru omenire, cum ar fi deteriorarea gravă a mediului ambiant, epuizarea resurselor de
materii prime nereproductibile ş.a.
Ex: “Limitele creşterii“ (1972) - primul Raport al Clubului de la Roma: teza reducerii la zero a creşterii
economice:
- o serie de factori fundamentali (populaţia, producţia agricolă, resursele naturale, producţia
industrială şi poluarea) influenţează în prezent creşterea economică, dar creşterea lor excesivă va
conduce în viitor la stagnarea activităţii economice la nivel mondial, la stoparea creşterii demografice
şi la deteriorarea ireversibilă a mediului înconjurător
- evitarea unei asemenea catastrofe - recurgerea la o rată de creştere zero a economiei şi a
populaţiei - idee reacţionară, de natură malthusiană
  
2.1. İnvestiţiile şi creşterea economică

Studii apărute ulterior:

- “Omenirea la răspântie” (Mihajlo Mesarovici şi Eduard Pestel, 1975)
- ”Restructurarea ordinii internaţionale” (Jan Timbergen, 1976)
- ”Scenariu pentru următorii 200 de ani”” (H. Kahn, 1976)
Teze:
 necesitatea realizării la nivel mondial a unei creşteri economice echilibrate
 necesitatea unei distribuiri mai echitabile a resurselor, atât între naţiuni cât şi în cadrul acestora
 necesitatea acordării de ajutoare ţărilor sărace sau în curs de dezvoltare, în vederea finanţării unor
programe de investiţii care să asigure atenuarea decalajelor dintre ţările bogate şi cele sărace precum şi
protecţia mediului înconjurător
 2.2. Modele ale creşterii economice fundamentate pe investiţii

- modele matematice prin care încearcă stabilirea unor corelaţii (directe sau indirecte) dintre investiţii şi
creşterea economică viitoare
- reprezintă intrumente de investigare şi de cunoaştere a influenţei pe care o au investiţiile (în calitatea lor
de principal factor al creşterii economice) asupra fenomenelor şi proceselor economice

Modele mai importante:

a) multiplicatorul investiţiilor (J. M. Keynes, 1936)
b) coeficientul capitalului (R.F. Harrod, 1946)
c) productivitatea investiţiilor (Domar)
d) acceleratorul (J.M. Clark)
 2.2. Modele ale creşterii economice fundamentate pe investiţii

a) Multiplicatorul investiţiilor (J. M. Keynes, 1936)

 
- porneşte de la relaţia dintre veniturile obţinute de populaţie (Y), consumul populaţiei (C) şi investiţiile (I):
Y=C+I
- o creştere a veniturilor (Δ Y) va antrena o creştere de aceeaşi mărime a celorlalţi doi factori:
ΔY=ΔC+ΔI
- multiplicatorul investiţiilor (m) = raportul dintre Δ Y şi Δ I:
m =ΔY/ ΔI
- m exprimă sporul de venit necesar creşterii cu o unitate a investiţiilor
- m arată cu cât creşte venitul la o creştere cu o unitate a investiţiilor
- sporul de venit este condiţionat de realizarea unor investiţii suplimentare, iar m exprimă eficienţa acestor
investiţii
ΔY= m x ΔI
 
Ex: dacă o investiţie adiţională de 5 mil. $ duce la o creştere a venitului naţional de 15 mil. $, atunci m = 3;
dacă această creştere este de 20 mil. $, atunci m = 4.
Obs. m trebuie să fie întotdeauna o mărime pozitivă şi > 1
 2.2. Modele ale creşterii economice fundamentate pe investiţii

a) Multiplicatorul investiţiilor (J. M. Keynes, 1936)

 
Corelația dintre multiplicatorul investiţiilor (m) şi înclinaţia marginală spre consum (q):
 
- pornind de la relaţia (1):
ΔY = ΔC + ΔI
 
- împărţim ambii termeni ai ecuaţiei la Δ Yși obţinem (2):

ΔY / ΔY = ΔC / ΔY + ΔI / ΔY

- rezultă (3):
 
1 = înclinaţia marginală spre consum (q) + înclinaţia marginală spre economii
 2.2. Modele ale creşterii economice fundamentate pe investiţii

- înclinaţia marginală spre economii(Δ I / Δ Y) = inversul multiplicatorului investiţiei (1 / m)

- rezultă:
1= q+1/m
- de unde:
m = 1 / (1 – q)
 
Semnificație:
- o creştere a lui q determină o creştere a lui m, deci multiplicatorul investiţiilor (m) este cu atât mai mare
cu cât consumul (q) este mai mare
- cu cât creşte consumul (C), cu atât creşte şi venitul (Y), deoarece mărimea multiplicatorului depinde în
mod direct de gradul înclinaţiei spre consum:
ΔY= mx ΔI
Obs: constatarea este valabilă doar în situaţia în care analiza fenomenului se face dinamic (pe mai mulţi ani)
iar volumul investiţiilor este ridicat, deoarece la volume mici de investiţii corespund venituri reduse, chiar
dacă mărimea lui m este foarte mare
 2.2. Modele ale creşterii economice fundamentate pe investiţii
b) coeficientul capitalului (R.F. Harrod, 1946)
 
Premisa: există un raport constant (c) între capitalurile în funcţiune (K) şi veniturile unei perioade (Y), în
condiţiile în care nu există progres tehnic iar rata dobânzii nu se schimbă:
 c = K / Y
 
în care:
c = coeficientul capitalului , K = capitalul în funcţiune, Y = venitul realizat
 
- rezultă:
K=c xY
- deci:
ΔK=c xΔY
 2.2. Modele ale creşterii economice fundamentate pe investiţii
 

b) coeficientul capitalului (R.F. Harrod, 1946)

 
- cum Δ K = I, relaţia devine
I=cxΔY
 
Interpretare:
- sporul de capital din anul curent (I) va conduce la creşterea venitului în anul următor (ΔY), care, la rândul
său, va asigura un nou spor de capital
- o dată stabilit coeficientul capitalului (c) se poate determina volumul investiţiilor (I) necesare pentru
obţinerea unui anumit venit suplimentar (ΔY)
Observație: aplicarea acestui model este valabilă pe o perioadă scurtă de timp (4 - 5 ani), şi în economii
stabile (care nu se confruntă cu fenomene de inflaţie, şomaj sau blocaj economic), deoarece pe termen lung
nici inflaţia şi nici progresul tehnic nu sunt variabile constante
 2.2. Modele ale creşterii economice fundamentate pe investiţii
 

c) productivitatea investiţiilor (Domar)

 
Premisa:
- venitul este înlocuit cu capacitatea de producţie realizată cu ajutorul noilor investiţii (Q)
- există un raport constant între capacitatea de producţie realizată cu ajutorul noilor investiţii (ΔQ) și volumul
investițiilor realizate (I), iar progresul tehnic nu influenţează în mod determinant rezultatele perioadei:
Wi = Δ Q / I
 
în care:Wi = productivitatea investiţiilor, Δ Q= sporul de capacitate de producţie, I = volumul investiţiilor
 
Semnificația indicatorului productivitatea investiţiilor(Wi): volumul producţiei suplimentare ce poate fi obţinută
la 1 leu investit
- cunoscând mărimea lui Wi se poate determina volumul investiţiilor (I) necesare pentru obţinerea unui anumit
spor de capacitate de producție (Δ Q):
 
Wi x I = Δ Q
 
 2.2. Modele ale creşterii economice fundamentate pe investiţii

c) productivitatea investiţiilor (Domar)

 
Obs: Indicatorul productivitatea investiţiilor (Wi) stabilit de Domar este inversul coeficientului capitalului
(c) determinat de Harrod:
Wi = 1 / c
 
Cele două modelele au fost elaborate în acelasi an şi sunt întâlnite uneori în literatura de specialitate sub
denumirea de modelul Harrod-Domar
  
 2.2. Modele ale creşterii economice fundamentate pe investiţii
 

d) acceleratorul (J.M. Clark)

 
Premisa: existenţa următoarei relaţii dintre investiţiile efectuate şi veniturile obţinute:
 
 a = Ih / (Y h – Y h-1)
în care
a = acceleratorul, I = investiţiile realizate, Y = veniturile obţinute, h = anul de referinţă
 
Semnificația indicatorului acceleratorul (a) : exprimă efectul creşterii venitului asupra investiţiilor, sau
disponibilul de investiţii format ca urmare a creşterii venitului cu o unitate.
Obs:
- între accelerator şi coeficientul capitalului nu există nici o deosebire decât din punctul de vedere al
perioadei luate în calculul sporului de venit
- modelul lui Clark are doar o valoare teoretică, deoarece investiţiile realizate în anul “h” nu pot fi puse în
funcţiune decât parţial în acelaşi an şi nu-şi pot realiza efectele în acelaşi interval de timp
 2.3. Optimizarea alocării resurselor de investiţii

Alocarea optimă a resurselor de investiţii= identificarea celei mai bune variante de program sau proiect
de investiţii, dintr-o multitudine de alternative posibile, care să asigure obţinerea unui efect sau avantaj
maxim în urma realizării acestora sau care să permită realizarea activităţii respective cu costuri minime
a) La nivel macroeconomic - identificarea principalelor corelaţii şi interdependenţe dintre ramurile
economiei naţionale, în vederea dezvoltării echilibrate a acesteia
Contribuție importantă: Wassily Leontief, economist american de origine rusă, laureat al Premiului Nobel
pentru economie (1973) pentru elaborarea modelului input-output (intrări-ieşiri) şi pentru că ”şi-a consacrat
cea mai mare parte din opera sa problemelor tehnice de elaborare şi perfecţionare a modelului economic
privind analiza matematică a intrărilor şi ieşirilor la problemele economice importante”
 Modelul de analiză input-output - folosit la rezolvarea unor probleme macroeconomice complexe şi ca
instrument de analiză şi previziune economică
 Metoda balanţei legăturilor dintre ramuri:
- metodă de analiză tabelară intrări-ieşiri care descrie în expresie valorică fluxul de bunuri şi
servicii dintre toate sectoarele economiei naţionale pe o perioadă de timp determinată (de regulă un an)
- este folosită şi în calculele de optimizare a structurii investiţiilor, deoarece permite stabilirea
volumului de investiţii pe ramurile producţiei materiale şi pe sectoare de activitate necesare realizării
unui anumit nivel al producţiei
 2.3. Optimizarea alocării resurselor de investiţii

Componentele Balanţei legăturilor dintre ramuri:

 
- cadranul I (partea principală a balanţei) - exprimă legăturile producţie-consum dintre ramuri privind
materiile prime, materialele, combustibilii, energie, etc. Are forma unei table de şah, în care mărimile
înscrise pe rânduri reprezintă ieşirile (outputurile) şi arată cum se repartizează o parte din producţia totală a
ramurii respective pentru consumul intermediar al tuturor ramurilor, iar mărimile înscrise pe coloane
reprezintă intrările (inputurile) şi arată consumurile ramurii respective de la celelalte ramuri în vederea
realizării producţiei totale a acelei ramuri
- cadranul II - cuprinde indicatorii utilizării finale a veniturilor, respectiv acumularea brută, consumul
neproductiv şi exportul
- cadranul III - cuprinde indicatorii repartiţiei primare a veniturilor după ramurile în care a avut loc crearea
(salariile, amortizarea, etc)
- cadranul IV - prezintă repartiţia ulterioară a veniturilor şi formarea veniturilor finale
 2.3. Optimizarea alocării resurselor de investiţii  
Forma simplificată a Balanţei legăturilor dintre ramuri

Valoarea producţiei în ramurile Fluxuri interramuri Produs final

producătoare (Xi) (Ramuri consumatoare) (Yi)
X1 x11, x12,……………………..…….x1n Y1
X2 x21, x22,…………………………...x2n Y2
. .  
. .  
. . (I) (II)
. .  
. .  
Xn xn1,xn2,……………………………xnn Yn

Amortizare a1 a2………………………………an  
Salarii s1 s2……………………………….sn
   
  (III) (IV)
   
Plusprodusul P1P2……………………………….Pn
Produsul global X1 X2……………………………...Xn
 2.3. Optimizarea alocării resurselor de investiţii
 

Ecuaţia repartizării producţiei pentru fiecare ramură în parte:

 
Xi = Σxij+ Yi
în care:
Xi =volumul total al producţiei obţinut în ramura i;
Σxij= consumurile intermediare (ieşirile ramurii i ) ;
Yi= produsul final al ramurii i (acumularea brută, consum neproductiv şi export)
 
 2.3. Optimizarea alocării resurselor de investiţii
Determinarea producţiei totale care corespunde unui anumit produs final – pe baza coeficienţilor tehnici
( aij ) ai fiecărei ramuri, care exprimă ponderea consumului ramurii “j” de la ramura “i” în producţia totală a ramurii
“j”, după relaţia:
aij = xij / Xj

de unde rezultă: xij= aij Xj

Cu valorile lui aij astfel calculate se formează un sistem de ecuaţii de forma:

Xi = Σ aij Xj + Yi
 
X1 = a11 X1 + a12 X2 +………………. + a1nXn+ Y1
X2 = a21 X1 + a22 X2 +………………. + a2nXn+ Y2
…………………………………………………….
Xn = an1 X1 + an2 X2 +………………. + annXn+ Yn
 
- Sistemul de ecuaţii permite determinarea volumului producţiei ce trebuie realizată pe fiecare ramură şi pe total
economie naţională pentru obţinerea unui anumit nivel al produsului final (pe fiecare ramură şi pe total economie)
 
X=AxX +Y
 
în care:
A = matricea consumurilor directe, X = vectorul producţiei ramurilor, Y = vectorul produsului final
- Cunoscând acel nivel al producţiei se poate calcula volumul investiţiilorce trebuie realizate în vederea obţinerii
produsului final dorit
2.3. Optimizarea alocării resurselor de investiţii

b) La nivel microeconomic
- metodele de optimizare permit soluţionarea unor probleme legate de pregătirea deciziilor de investiţii şi de
adoptare a acestora
- rezolvarea problemelor de optimizare presupune, în linii generale, parcurgerea succesivă a următorilor
paşi:
 alegerea funcţiei obiectiv (criteriulde eficienţă economică urmărit)
 stabilirea restricţiilor principale (nivelul minim al unor efecte economice ce trebuie realizate sau nivelul
maxim al costurilor de resurse ce pot fi afectate în acest scop)
 modelarea funcţiei obiectiv plecând de la dependenţa acesteia de variabilele soluţiilor care stau la baza
alternativelor formulate
 determinarea soluţiei, a variantei sau a alternativei care asigură valoarea optimă a funcţiei obiectiv
Metoda folosită: programarea matematică:
- programarea statică
- programarea dinamică
2.3. Optimizarea alocării resurselor de investiţii
1. Programarea statică - folosită în situaţia în care timpul nu influenţează rezultatele activităţii de investiţii (de
exemplu repartizarea fondurilor de investiţii pe obiective)
Metode:
 metoda grafică (geometrică)
 metoda analitică
 
a) metoda grafică (geometrică):
- se foloseşte în cazul în care fondul de investiţii este repartizat pe două direcţii
Componentele problemei:
- funcţia obiectiv (ex : un maxim al cifrei de afaceri)
- sistemul de restricţii (ex: un maxim al fondului total de investiţii ce trebuie repartizat sau al cheltuielilor materiale)
Etape în rezolvare:
- stabilirea necunoscutelor
- scrierea indicatorilor în funcţie de necunoscutele stabilite
- scrierea modelului matematic
- stabilirea mulţimii soluţiilor admisibile
- identificarea soluţiei optime
 
b) metoda analitică
- se aplică în cazul în care numărul necunoscutelor este de 3 sau mai mare
- are la bază algoritmul simplex (G. B. Danzig, 1947)
- permite rezolvarea problemelor legate de repartizarea resurselor de investiţii pe mai multe direcţii de activitate
2.3. Optimizarea alocării resurselor de investiţii

2. Programarea dinamică:
- folosităîn cazul în care timpul influenţează rezultatele activităţii de investiţii
- permite cuantificarea influenţei factorului timp
Caracteristici:
- modelul se desfăşoară în mai multe etape (de timp), iar rezultatele care se obţin într-o etapă viitoare depind de
deciziile care au fost luate în momentele anterioare
- fiecărei etape îi corespunde o decizie, în funcţie de desfăşurarea fenomenului în timp
- presupune aplicarea principiului optimalităţii (o politică optimă nu poate fi obţinută decât din subpolitici
optime)
- este folosită în optimizarea alocării resurselor de investiţii pe mai mulţi ani şi pe mai multe direcţii (ex:
proiectarea obiectivului, alegerea utilajelor şi tehnologiilor, edificarea obiectivului şi darea în funcţiune a
acestuia)
- se foloseşte cel mai frecvent pentru unităţile cu producţie integrată, în care produsul finit al unei secţii devine
semifabricat pentru o altă secţie din avalul acesteia
Etape în rezolvarea problemei:
- stabilirea unei funcţii obiectiv (ex: maximizarea profitului)
- trei tipuri de relaţii de recurenţă:
- relaţii ce exprimă egalitatea dintre intrări şi ieşiri (ex: egalitatea dintre volumul materiilor prime şi necesarul
pentru producţie de astfel de materiale, dintre volumul producţiei realizate şi producţia livrată, etc.)
- relaţii prin care se asigură construirea fiecărei secţii la capacitatea stabilită
- relaţii prin care se impune încadrarea, pentru fiecare an de execuţie a obiectivului, în anumite restricţii
(volumul de investiţii disponibil, disponibilul de salariaţi, obţinerea unui anumit volum de efecte etc)
 2.4. Metode de prognoză a investiţiilor

Prognoză (pro = dinainte, gnosis = cunoaştere) - termen sinonim cu cel de previziune, semnifică
posibilitatea anticipării evoluţiei viitoare a unui fenomen pe bază de calcule ştiinţifice
 
Prognoza (previziunea) economică
- procesul de anticipare a desfăşurării fenomenelor şi proceselor economice în viitor pe baza unor analize
ştiinţifice axate pe experienţele anterioare
- permite o trasare probabilistică a viitorului cu un anumit grad de certitudine, pe baza unei evoluţii trecute
 
Metode folosite în prognoza economică :
a) metoda comparaţiei
b) metoda extrapolării
c) metoda reflexivă
d) metoda normativă
e) metoda explorativă a funcţiilor matematice
 
2.4. Metode de prognoză a investiţiilor
a) Metoda comparaţiei
- constă în stabilirea evoluţiei viitoare a fenomenului pornind de la analiza tendinţelor din ţările care au o mai
mare experienţă şi tradiţie în ceea ce priveşte fenomenul cercetat
 
b) Metoda extrapolării
- presupune proiectarea în viitor a fenomenului în funcţie de evoluţia sa anterioară
- foloseşte două tipuri de funcții:
- funcţiile de regresie (urmăresc evoluţia legăturii dintre două variabile)
- funcţiile de trend (urmăresc evoluţia unei variabile în funcţie de timp, devenit el însuşi
o variabilă de prognoză)
- prezintă dezavantajul de a nu putea prevedea eventualele momente de schimbare a sensului evoluţiei
fenomenului cercetat
 
c) Metoda reflexivă - metodă de extrapolare care utilizează coeficienţi care asigură modificarea sensului evoluţiei
fenomenului cercetat
 
d) Metoda normativă – se bazează pe norme de consum (de materii prime sau capital)
 
e) Metoda explorativă a funcţiilor matematice, presupune existența unei variabile dependente şi a uneia sau mai
multor variabile independente ce influenţează evoluţia viitoare a variabilei dependente (ex: funcţiile de producţie)
 
2.4. Metode de prognoză a investiţiilor
  Prognoza investiţiilor la nivelul unei societăţi comerciale:
 
- presupune stabilirea unei legături dintre rezultatele procesului de producţie şi factorii care concură la
realizarea acesteia
- modelele matematice se bazează pe utilizarea funcţiilor de producţie, care:
- exprimă legătura dintre rezultatele procesului de producţie şi îmbinarea factorilor de producție
- permit evaluarea eficienţei relative a factorilor de producţie implicaţi în calcul şi crearea unor
posibilităţi de substituire între aceştia
 Metode de prognoză:
 
a) Funcţiile de producţiede tip Cobb-Douglas
b)Modelul lui Domar
2.4. Metode de prognoză a investiţiilor

a) Funcţiile de producţie de tip Cobb-Douglas

- iau în considerare doi factori de producţie, munca şi capitalul în funcţiune
- se folosește relația:
 
Q = g x Lλ x K μ
în care:
Q = producţia, exprimată sub formă bănească;
g = factorul de proporţionalitate ;
L = munca utilizată (numărul de salariaţi) ;
K = capitalul în funcţiune (volumul capitalului fix) ;
λ = coeficientul de elasticitate a producţiei, faţă de munca utilizată;
μ = coeficientul de elasticitate a producţiei, faţă de capitalul în funcţiune.
 2.4. Metode de prognoză a investiţiilor

Etape:
- determinarea volumului producţiei (Q)
- stabilirea numărului de salariaţi (L)
- determinarea necesarului de capital fix, ţinând seama de informaţiile privind productivitatea muncii şi
promovarea progresului tehnic
- determinarea volumului de investiţii ce vor fi realizate,în funcţie de capitalul fix existent şi de casările de
fonduri fixe ce urmează a se efectua în perioada analizată:
 
It = CFh – (CFo– C)
în care:
It = investiţia de realizat;
CFh = necesarul de capital fix în anul h, de referinţă;
CFo = capitalul fix din anul de bază;
C = casările de capital fix ce se fac în perioada de timp cuprinsă între anul de bază şi anul h.
 2.4. Metode de prognoză a investiţiilor
 

b) Modelul lui Domar

  - se porneşte de la relaţia:
  Wi = Δ Q / I
unde:
Wi = productivitatea investiţiilor
Δ Q= sporul de producţie ce urmează a fi realizat
I = volumul investiţiilor ce determină sporul de producţie
 
- se determină volumul investiţiilor, după relaţia:
  I = Δ Q / Wi
 
Obs: volumul de investiţii este direct proporţional cu producţia suplimentară ce urmează a fi realizată şi
invers proporţional cu productivitatea investiţiilor (cu eficienţa economică a acestora)