ETICĂ, MORALĂ,

INTEGRITATE ACADEMICĂ
Etică (din greacă ēthos = datină, obicei) este una
dintre principalele ramuri ale filosofiei, ea se ocupă
cu cercetarea problemelor de ordin moral,
încercând să ofere răspunsuri la întrebări precum:
ce este binele/răul? cum trebuie să ne
comportăm?

Știință care se ocupă cu studiul teoretic al

valorilor și al condiției umane, din perspectiva
principiilor morale, și cu rolul acestora în viața
socială.
• Morala se referă astfel la un sistem de norme şi
reguli care reglementează comportamentul
subiectului uman în funcţie de anumite valori
(onestitate, corectitudine, sinceritate,
întrajutorare etc.) larg împărtăşite la nivelul unei
societăţi.
CÂND UN IMPERIU

STĂ SĂ PIARĂ,

ARE MULTE LEGI

• Normele şi regulile morale - seturi de prescripţii
privind comportamentul omului în relaţie cu
semenii săi şi societatea în ansamblul său, sunt
caracterizate printr-un nivel ridicat de
interiorizare şi sunt impuse/traduse în acte de
conduită atât de către propria conştiinţă
(conştiinţa morală) cât şi de către presiunea,
implicită sau explicită a atitudinilor celorlalţi
(opinia publică).
Integritate derivă din latinescul “integer” (întreg,
intact, complet, unitar, de același fel,) și se referă la
totalitatea calităților unui individ, exprimate prin
onestitate și consecvență de caracter.

Integritatea academică presupune respectarea de

către studenţi, profesori şi personalul administrativ
al instituţiei de învăţământ a unui set de valori şi
principii etice cum ar fi: libertate academică,
competenţă, integritatea morală, corectitudine
intelectuală şi onestitate, colegialitate, loialitate,
responsabilitate, transparenţă, respect şi toleranţă.
• Moralitatea se referă la măsura în care un grup
sau o persoană se conformează normelor şi
regulilor morale iar moravurile reprezintă un
concept mai general care se referă cu precădere
la o serie de practici şi moduri de comportare,
formulate mai mult sau mai puţin explicit,
specifice unei anumite comunităţi.
• Valoarea morală - măsura în care un anumit
comportament sau conduită este apreciată de
către marea majoritate a societăţii în raport cu
sistemul etic de referinţă.
• Relativ la conceptul de valoare morală facem
următoarele precizări:
1. Spre deosebire de valorile religioase, care sunt
de natură transcedentală valorile morale sunt
rezultatul unor convenţii sociale mutuale fiind
adeseori dependente de specificul cultural şi
istoric al societăţii la care acestea fac referire;
2. Nerespectarea normelor de comportament
reglementate de valorile promovate de religie
sau a celor specifice moralităţii implică
consecinţe diferite;
3. Raporturile existente între valorile morale şi
valorile religioase nu sunt raporturi de
suprapunere ci, mai degrabă, de
complementaritate (spre exemplu, o persoană
poate respecta normele şi regulile de conduită
morală chiar dacă aceasta nu manifestă
convingeri religioase ferme);
4. Asumarea valorilor promovate de către una sau
alta dintre diversele religii este un factor
favorizant, cu efect stabilizator în ceea ce
priveşte formarea conştiinţei şi conduitei
morale;
5. Valorile morale, fiind produsul unor convenţii
sociale între indivizii unor societăţi determinate
cultural-istoric, prezintă anumite particularităţi,
în funcţie de arealul geografic, politic, social,
economic şi cultural al acesteia;
6. Diversitatea socio-culturală determină variaţii în
ceea ce priveşte valorile morale şi tipurile de
conduită promovate însă, datorită fenomenului
de globalizare şi contactului tot mai strâns
dintre diferitele culturi, ideea existenţei unor
principii şi valori etice universal valabile (bine,
adevăr, dreptate etc.) nu este infirmată;
6. Determinarea social-politică a valorilor morale
implică o anumită vulnerabilitate a acestora în
raport cu intenţiile şi acţiunile de moment ale
elitelor conducătoare;
- spre exemplu, analiza valorilor morale promovate
de-a lungul timpului ne indică faptul că toate
societăţile şi toate regimurile politice, inclusiv cele
totalitare, au pretins că acţiunile lor sunt perfect
justificate din punct de vedere etic şi că urmăresc
impunerea unor principii şi valori morale autentice;
• Morala, ca sistem complex structurat de norme
şi valori etice ce reglementează comportamentul
omului în raport cu semenii, cu societatea şi cu
sine însuşi, serveşte realizării a două categorii
de scopuri sau funcţii distincte:
1. morala sintetizează condiţiile de existenţă şi
funcţionare a societăţii sub formă de norme şi
reguli de conduită, traducând în termeni de
comportament individual ansamblul condiţiilor ce
asigură funcţionarea societăţii; morala
subordonează modul de acţiune al individului
unor prescripţii specifice societăţii respective;
2. morala conturează un climat social favorabil
dezvoltării personalităţii umane, ajutând
subiectul uman în ceea ce priveşte stabilirea
unor raporturi funcţionale reciproc-avantajoase
cu semenii săi şi cu societatea în general dar şi
relativ la proiectarea şi organizarea unor
strategii acţionale în măsură să conducă la
obţinerea de beneficii materiale sau spirituale
atât la nivelul propriei persoane cât şi la acela
al societăţii;
3. din această perspectivă morala se constituie în
unul dintre principalii garanţi ai securităţii fizice
şi psihice a individului;
• Scopul fundamental al formării morale este
dezvoltarea caracterului, respectiv a profilului
moral al personalităţii.  
• Din scopul dezvoltării morale se desprind astfel
două obiective principale:
1. Formarea conştiinţei morale;
2. Formarea conduitei morale;
• Conştiinţa morală

• Termenul conştiinţă provine din latinescul

constientia care desemna starea de a fi în
cunoştinţă de cauză.
• Conştiinţa se formează ca urmare a unui şir
îndelungat de interacţiuni ale subiectului cu
realitatea şi exprimă organizarea dinamică a
vieţii psihice a omului.
• Conştiinţa morală se referă la un ansamblu de
principii intelectuale şi structuri cognitive,
dublate de stări afectiv-motivaţionale, care
permit realizarea diferenţei dintre bine şi rău şi
care garantează exercitarea corectă, în raport
cu sine şi cu ceilalţi, a libertăţii de acţiune a
subiectului uman.
• Formarea conştiinţei morale implică acţiuni
instructiv-educative conjugate asupra a trei
componente ale personalităţii:
1. componenta cognitivă;
2. componenta afectivă;

3. componenta volitivă;
• Componenta cognitivă se referă la informarea
copilului asupra conţinutului şi cerinţelor
valorilor, normelor şi regulilor morale.
• Acest fapt presupune cu precădere instruirea
morală. Instruirea morală permite şi facilitează
apariţia reprezentărilor morale.
• Reprezentările morale sunt reflectări sub formă
de imagine intuitivă a ceea ce este caracteristic
unui complex de situaţii şi fapte morale
concrete, în care copilul a fost angajat, sau pe
care le-a observat.
• De la reprezentările morale se ajunge, prin
intermediul generalizării şi abstractizării, la
noţiunea morală, care reflectă ceea ce este
esenţial şi general la nivelul unei clase de
manifestări morale pe care o normă sau regulă
morală le include.
• Facem în acest context precizarea că trecerea
de la reprezentări la noţiuni morale se face
treptat, gradual, în funcţie de posibilităţile de
moment ale celui care se educă.
• Rolul conştiinţei morale este, în esenţă, de a-l
introduce pe individ în universul valorilor morale,
de a-l face să înţeleagă semnificaţia acestora
pentru conduita şi comportamentul său, de a-i
dezvolta capacitatea de a discerne între bine şi
rău, între valenţele pozitive şi negative ale
situaţiilor cu care acesta se confruntă.
• Componenta afectivă presupune necesitatea ca
orice cunoştinţă morală să fie însoţită de trăiri
afective (emoţii, sentimente) care acţionează,
restrictiv sau propulsator, din interiorul individului
asupra conduitei.
• Fiecărei noţiuni morale i se asociază o trăire
afectivă corespunzătoare. Putem vorbi de
exemplu de sentimentul prieteniei, al datoriei şi
răspunderii, al dragostei faţă de muncă etc.
• Afectivitatea este aceea care, în anumite
situaţii, determină individul să acţioneaze
conform cu valorile morale asumate.
• Componenta volitivă este necesară deoarece
nici simpla cunoaştere, nici adeziunea afectivă
la anumite valori morale nu sunt suficiente prin
ele însele pentru declanşarea actului sau
conduitei morale.
• Adeseori punerea în joc a unei conduite
caracterizate de moralitate întâmpină
nenumărate obstacole interne şi externe pentru
înlăturarea cărora este nevoie de un efort de
voinţă.
• Dintre obstacolele interne putem menţiona
anumite interese, dorinţe, egoismul,
individualismul ş.a., iar dintre obstacolele
externe se pot enumera anumite atracţii,
satisfacţii sau consecinţe acţionale pe moment
pozitive dar care nu se înscriu însă în limitele
moralei social acceptate.
• Ca urmare a îmbinării celor trei componente
(cognitivă, afectivă, volitivă) rezultă convingerile
morale.
• Convingerile morale reprezintă nucleul
conştiinţei morale şi constituie adevărate
trebuinţe de comportare morală.
• Convingerile morale sunt motive intrinseci ale
conduitei morale.
• Precizăm că formarea convingerilor este un
proces de durată şi pretenţios, reclamând
competenţă şi tact pedagogic, proces care este
însă şi mai dificil de realizat atunci când nu
cunoaştem particularităţile individului.
• Formarea adecvată a convingerilor morale este
deosebit de importantă deoarece ea este cea
care favorizează dublarea conştiinţei morale cu
conduite morale corespunzătoare.
• Conduita morală. Conduita se referă la un
ansamblu de acţiuni sau comportamente
materiale sau simbolice, organizate în sisteme
funcţionale, formând o totalitate structurată pe
principiul conexiunii inverse şi având finalităţi
implicit sau explicit adaptative.
• Conduita morală exprimă datele conştiinţei
morale în termeni de comportament şi reprezintă
concretizarea conştiinţei morale în fapte şi
acţiuni cu caracter moral.
• Formarea conduitei morale vizează atât
formarea unor deprinderi şi obişnuinţe de
comportare morală, cât şi consolidarea unor
trăsături pozitive de caracter.
• Deprinderile morale sunt componente
automatizate ale activităţii individului ce se
formează ca răspunsuri etice specifice la
anumite cerinţe contextuale care se repetă în
condiţii relativ identice.
• Obişnuinţele morale implică în plus faptul că
acţiunile automatizate de factură etică au
devenit o trebuinţă internă a individului care se
cere mereu satisfăcută.
• Rezumând putem spune despre conduita morală
că este un şir neîntrerupt de răspunsuri şi
manifestări adecvate din punct de vedere etic
ale subiectului uman la varietatea situaţiilor
cotidiene cu care acesta se confruntă.
• Conştiinţa morală şi conduita morală se
completează reciproc, formarea uneia
neputându-se realiza independent de cealaltă.
• Elementele conştiinţei morale orientează şi
stimulează conduita morală, iar aceasta, la
rândul ei, valorificând elementele conştiinţei
morale şi integrându-le într-un sistem de
deprinderi, obişnuinţe şi trăsături de caracter,
asigură un profil moral adecvat personalităţii în
devenire a subiectului uman.
În domeniul psihopedagogei termenul
“dezvoltare” desemnează ansamblul proceselor
de transformare şi faptelor de evoluţie care
conduc omul de la o stare iniţială, considerată
simplă sau primitivă, la o stare finală, apreciată
ca fiind mai complexă, mai stabilă sau chiar
definitivă.
• Psihologia genetică, promovată de J. Piaget,
insistă asupra faptului că dezvoltarea
mecanismelor cognitive, a capacităţii de
generalizare şi abstractizare, este aceea care
face posibilă cunoaşterea şi înţelegerea valorilor
şi normelor de conduită morală.
• Altfel spus, dezvoltării stadiale a intelectului îi
corespunde, prin aproximare şi cauzalitate, o
stadialitate a dezvoltării morale.
• Studiind jocul copiilor şi modul în care
aceştia se conformează regulilor jocului,
Piaget evidenţiază rolul structurilor
cognitive în direcţionarea judecăţii şi
comportamentului moral, aceste structuri
fiind cele care, în ultimă instanţă, fac
posibilă educaţia şi devenirea morală a
subiectului uman.
• Dezvoltarea cognitivă, abilitatea de a
conceptualiza şi a emite judecăţi
pertinente sunt principalele elemente care
constituie fundamentul epistemic al
oricărei deliberări sau conduite morale,
toate acestea fiind legate de nivelul de
dezvoltare intelectuală al persoanei
respective.
• Ca urmare a observaţiilor experimentale
înregistrate, Piaget consideră că evoluţia
judecatei morale a copilului parcurge două
faze distincte, aflate în raporturi atât de
succesiune cât şi de interdeterminare
funcţională:
• faza heteronomiei morale
• faza autonomiei morale
• faza heteronomiei morale (în această
etapă copilul preia norme, interdicţii, valori
pe care le respectă doar pentru că “aşa
trebuie”, fără a avea loc o filtrare prin
prisma propriei raţiuni sau o interiorizare a
acestora);
• faza autonomiei morale (la acest nivel are
loc interiorizarea efectivă a normelor
morale iar deciziile de ordin moral au la
bază procese deliberative complexe,
alegerea morală realizându-se în temeiul
propriei judecăţi);
• Dezvoltând cercetările lui J. Piaget,
Lawrence Kohlberg abordează
dezvoltarea morală a subiectului uman de
pe poziţiile structuralismului cognitiv.
• Pentru a evidenţia dezvoltarea morală a
copilului, Kohlberg recurge la procedeul
punerii acestuia în faţa unor dileme morale
urmărind atât strategiile acţionale propuse
cât şi modul de argumentare al deciziilor
morale care au condus la avansarea
soluţiilor respective.
 Vârstă Perioadă Stadii

Stadiul moralităţii ascultării

4-10 ani Perioda preconvenţională (nivelul Stadiul moralităţii hedoniste
premoral)

Perioada convenţională (nivelul Stadiul moralităţii bunelor

10-13 ani moralităţii convenţionale) relaţii
Stadiul moralităţii legii şi
ordinii
Perioda postconvenţională (nivelul Stadiul moralităţii
După 13 ani sau autonomiei morale) contractuale
niciodată
Stadiul principiilor şi valorilor
individuale de conduită
• Perioada preconvenţională sau a nivelului
premoral se caracterizează prin faptul că
normele de conduită morală sunt percepute de
către copil ca fiind impuse din exterior,
conformarea la norme având iniţial ca suport
motivaţional teama de pedeapsă.
• La acest nivel copilul adoptă mecanic normele
morale ale anturajului său şi utilizează ca unic
sistem de referinţă pentru judecarea acţiunilor lui
consecinţele pozitive sau negative ale acestora
în planul propriei persoane.
• Perioda preconvenţională include în
structura sa două stadii distincte:
• stadiul moralităţii ascultării (respectarea
normelor morale se realizează ca urmare
tendinţei fireşti a copilului de a evita
sancţiunile ce ar putea decurge ca urmare
a neconformării la regulile impuse de către
autoritatea parentală/adultă);
• stadiul moralităţii hedoniste (conformarea
copilului la normele şi reglementările
morale se realizează nu din teama de a nu
fi pedepsit ci ca urmare a conştientizării
faptului că adecvarea conduitei personale
la standardele morale ale adultului
reprezintă o importantă sursă de beneficii
şi recompense);
• Perioda convenţională sau a nivelului
moralităţii convenţionale are ca element
definitoriu conştientizarea de către copil a
faptului că poziţia sa în cadrul diverselor
sale grupuri de apartenenţă (familie,
şcoală etc.) este condiţionată cu
precădere de respectarea normelor de
conduită morală ce reglementează relaţiile
sale cu persoanele ce compun aceste
grupuri.
• În acest context respectarea normelor de
ordin moral este determinată de dorinţa
subiectului de a-şi consolida sau
îmbunătăţi poziţia deţinută în cadrul
grupului de apartenenţă.
• Perioda convenţională este şi ea
structurată pe două niveluri:
• stadiul moralităţii bunelor relaţii
• stadiul moralităţii legii şi ordinii
• stadiul moralităţii bunelor relaţii
(conformarea morală a copilului este
percepută ca modalitate de optimizare a
interacţiunilor sociale cu persoanele din
grupul din care acesta face parte iar
acţiunile sale sau ale anturajului nu mai
sunt judecate din perspectiva strictă a
consecinţelor lor ci şi prin prisma intenţiilor
care le-au generat);
• stadiul moralităţii legii şi ordinii
(caracteristica definitorie a acestui stadiu
este conştientizarea deplină de către copil
a realităţii că normele şi regulile morale nu
acţionează restrictiv doar în ceea ce
priveşte propria persoană ci acestea sunt
impuse şi celorlalţi, fapt ce-i oferă protecţie
faţă de posibilele comportamente abuzive,
nedrepte sau discriminatorii ale subiecţilor
cu care acesta interacţionează);
• Perioada postconvenţională sau a nivelului
autonomiei morale implică asumarea şi
interiorizarea liberă de orice constrângere
exterioară a normelor şi principiilor morale,
considerate de individ ca fiind definitorii pentru
statutul său de fiinţă umană dotată cu raţiune.
• Concomitent cu interiorizarea principiilor şi
reglementărilor de ordin moral este prezentă şi
deliberarea etică, concretizată în preocuparea
individului de a defini şi exprima în termeni
proprii valorile şi normele morale.
• Conform teoriei lui Kohlberg, accesul la nivelul
autonomiei morale este realizabil doar după vârsta
de 13 ani dar, datorită complexităţii operaţiilor şi
proceselor psihice implicate, este posibil ca unele
persoane să nu atingă acest nivel decât parţial sau
niciodată.
• Perioda postconvenţională include la rândul său
două stadii principale:
• stadiul moralităţii contractuale
• stadiul principiilor şi valorilor individuale de conduită
• stadiul moralităţii contractuale (persoana
ajunsă în acest stadiu al dezvoltării morale
este capabilă să înţeleagă faptul că valorile
morale şi regulile de comportament asociate
acestora sunt rezultatul unor convenţii
sociale mutuale, ceea ce implică în mod
automat ideea relativităţii lor social-istorice şi
a posibilităţii lor de adaptare la condiţiile
specifice comunităţii căreia acestea sunt
aplicate);
• stadiul principiilor şi valorilor individuale de
conduită (nivelul autonomiei morale
presupune constituirea unui sistem propriu al
valorilor şi principiilor morale, bazat în special
pe reflecţia şi experienţa personală, fapt ce
determină atât creşterea importanţei
judecatei de sine în raport cu cea care vine
din exterior cât şi punerea în joc a
mecanismelor de autoapărare necesare
evitării autocondamnării);
• La formarea conştiinţei şi conduitei morale
contribuie acţiunea, concomitentă sau
secvenţială, sistematică sau sporadică, a
mai multor categorii de factori, dintre care
amintim:
• şcoala
• familia
• grupul de prieteni
• biserica
• mass-media
Scoala
• moralitatea este tot mai mult percepută ca fiind mai degrabă
fluctuantă şi circumstanţială, decât certă şi bazată pe valori şi
principii ferme (“aici nu există răspunsuri greşite” sau “fiecare să
procedeze cum crede de cuviinţă”);
• există tendinţa de a considera comportamentul moral determinat
mai degrabă de circumstanţe situaţionale sau dispoziţii de
moment decât de instanţa superioară a conştiinţei morale;
• Pragmatismul face ca instituţiile şcolare să-şi asume într-o
măsură tot mai mică sarcina de a urmări prin intermediul acţiunii
educative şi atingerea unor obiective de ordin moral;
• se impune tot mai mult tendinţa de a considera moralitatea mai
degrabă ca o formă a vieţii private, personale sau ca o problemă
de opţiune individuală decât ca subiect al comunicării didactice;
• evoluţia societăţii contemporane pare să confere o pondere şi o
importanţă mai mare drepturilor şi libertăţilor individuale decât
responsabilităţilor morale şi civice.
• Familia exercită atât o acţiune educativă
explicită, prin informaţiile şi regulile de
conduită transmise copiilor, prin diversele
forme ale aprobării şi dezaprobării morale,
cât şi influenţe educative implicite,
concretizate în modelul oferit de părinţi,
prin comportamentul lor unul faţă de
celălalt, faţă de copil sau faţă de societate
în general.
• În cadrul familiei sunt prezente două tipuri
de relaţii distincte:
a)pe verticală, între generaţii (părinţi-copii,
bunici-copii, bunici-părinţi);
b)pe orizontală, între membrii aceleiaşi
generaţii (între soţi, între fraţi);
• Un rol important în ceea ce priveşte
eficienţa influenţelor educative ale familiei
asupra formării morale a copilului revine
autorităţii de care se bucură părinţii, bunicii
etc.
• Autoritatea poate fi manifestată în mod
diferit, oscilând între despotismul şi
autoritarismul extrem şi indulgenţa
excesivă, putând fi posibilă chiar şi o
atitudine indiferentă faţă de educaţia
copilului.
• Aportul adus de familie relativ la formarea
conştiinţei şi conduitei morale a copilului
se obiectivează în două planuri distincte:
1.planul transformării progresive a
egocentrismului infantil în responsabilitate
faţă de sine şi faţă de alţii;
2.planul informării şi educării copilului în
ceea ce priveşte evaluarea corectă a
consecinţelor acţiunilor proprii sau ale
altora în termeni de bine şi rău.
• În timp, interiorizarea interdicţiilor şi
reglementărilor de conduită impuse de
părinţi vor constitui embrionul viitoarei
conştiinţe morale, înţeleasă nu ca simplă
autoritate restrictivă ci ca ideal demn de
urmat, a cărui atingere condţionează în
mod semnificativ obţinerea statutului de
persoană adultă responsabilă.
• Declinul moral tot mai evident constatat în
zilele noastre se originează în reducerea
semnificativă a ponderii implicării familiei
în devenirea morală a copiilor (Ryan, K.,
Lickona, T., 1992).
• Acest fapt s-ar datora unor mutaţii
profunde pe care instituţia familiei pare să
le sufere în prezent.