Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Copii Cu Nevoi Speciale. Copii În DIFUCULTATE. Copii Cu CES
Copii Cu Nevoi Speciale. Copii În DIFUCULTATE. Copii Cu CES
Copii în
dificultate.
Racu Aurelia
Dr. hab., prof. univ.
Cerinţele educative speciale (C.E.S.) „desemnează necesităţile educaţionale
complementare obiectivelor generale ale educaţiei şcolare, necesităţi care solicită o
şcolarizare adaptată particularităţilor individuale şi/sau caracteristice unei deficienţe
(ori tulburări de învăţare), precum şi o intervenţie, prin reabilitare/recuperare
corespunzătoare” (Vrăşmaş, 1996, p. 27).
•deficienţe mintale;
•deficienţe senzoriale;
•deficienţe fizice şi neuromotorii;
•tulburări de limbaj;
•tulburări emoţionale şi de comportament',
•DMS (deficienţe multisenzoriale).
C.E.S. sunt strâns legate de evaluarea disponibilităţilor comportamentale: intelectuale,
senzoriale, verbale, motrice, sociale, afective ale copilului şi în funcţie de acestea
trebuie să se aleagă cea mai bună strategie de recuperare şi educare a acestor copii.
(Chelemen, 2007).
Întrebarea care se poate pune în acest sens este: Care sunt nevoile speciale ale unei
persoane/copil, fie că are sau nu anumite deficienţe?
Persoana cu anumite dizabilităţi nu are „nevoi speciale”, ci are nevoie de un sprijin special
pentru satisfacerea unor nevoi fireşti. Persona cu anumite dizabilităţi „are nevoie, în primul
rând, de sprijin prin serviciile sociale, prin recuperare şi terapie, educaţie, pentru
dezvoltarea potenţialului său maxim, pentru a se integra în muncă” (V. Creţu, 2007, p.
174).
Nevoile de sprijin se referă la suportul de care are nevoie persoana cu dizabilităţi pentru a duce
o viaţă normală. Acest fapt impune „ evaluarea nevoilor de sprijin care nu se identifică cu
stabilirea dizabilităţii şi a gradului de dizabilitate. Persoane cu aceeaşi dizabilitate, acelaşi
grad de dizabilitate pot avea nevoi de sprijin diferite „ (V. Creţu, 2007, p. 177). Sprijinul
acestora trebuie personalizat, persoanele cu dizabilităţi neconstituind un grup omogen.
De aceea, considerăm că în locul sintagmei „copii cu nevoi speciale" este mult mai potrivită
sintagma „copii cu cerinţe educative speciale". Prin cerinţele educative speciale, prin
realizarea acestora, copilul îşi va putea trăi nevoile/trebuinţele fireşti şi necesare.
Un alt termen ce trebuie definit este „copil aflat în dificultate”. O definire a copilului aflat în
dificultate este dată de Ordonanţa de urgenţă nr.26 din 22.08.1997 - art. 1: „ Copilul se află în
dificultate dacă dezvoltarea sau integritatea sa fizică sau morală este periclitată ”.
În acest sens, atât copilul cu dizabilitate, cat şi cel tară dizabilitate se poate afla în dificultate, dar
copilul cu dizabilitate nu se află în mod obligatoriu în dificultate, din perspectiva definirii
termenului „copil în dificultate".
Foarte mulţi copii cu dizabilităţi beneficiază de familii protectoare şi iubitoare, doar că, faţă de el
trebuie să adopte cerinţe educative speciale.
Faţă de copiii aflaţi în dificultate, intervenţia specială vizează aspectele socio-afective datorită
privării sale de dreptul natural, moral şi legal la o familie sau a căror familie nu are calitatea socială
corespunzătoare.
Această discriminare între termenii mai sus menţionaţi este importantă pentru a evita statisticile
eronate cu privire la numărul copiilor aflaţi în dificultate şi care au nevoie de protecţie socială
prin plasament, încredinţare, reintegrare în familie, adopţii.
•neglijenţa materială
•neglijare pedagogică-educaţională
•neglijare afectivă
1. Neglijarea materială - înseamnă că nu se acordă atenţie nevoilor fundamentale ale
copilului, periclitând sănătatea şi siguranţa copilului. Copilului îi lipseşte hrana,
îmbrăcămintea, adăpostul (nu are unde să doarmă, să locuiască), îngrijirea medicală,
etc.
2. Neglijarea pedagogică/educaţională presupune lipsa unor obiective şi strategii
educaţionale cu privire la copil. Copilul nu se confruntă cu norme şi valori, nu
beneficiază de modele educaţionale, de relaţii clare cu un alt „Tu" sau cu un alt „Noi”,
în viaţa lor nu există nici un fel de reguli. Acest „Noi" poate fi familia, clasa, întreaga
Copilul nu primeşte suficientă dragoste, sprijin, atenţie, căldură din partea mediului social şi în
primul rând al familiei. Copilul nu este niciodată alintat, mângâiat, lăudat. încurajat.
obligaţia statului de a asigura familiei asistenţa necesară pentru creşterea şi educarea copiilor;
egalitatea şanselor şi nediscriminarea;
cooperarea intersectorială şi intervenţia multidisciplinară;
asistenţa individualizată a fiecărui copil;
respectarea demnităţii copilului;
asigurarea participării copilului la luarea deciziilor care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate;
asigurarea continuităţii în creşterea şi educarea copilului, ţinând cont de identitatea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică, în
cazul luării unei măsuri de protecţie;
Conform art. 7 a Legii nr. 140 din 14.06.2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în
situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi, Direcţia Municipală pentru Protecţia Drepturilor
Copilului în calitate de autoritate tutelară teritorială are următoarele atribuţii:
•în limita atribuţiilor, acordă sprijin autorităţilor tutelare locale în procesul de identificare,
evaluare şi asistenţă a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi şi
participă la acest proces în caz de necesitate;
• ţine evidenţa copiilor rămaşi temporar fără ocrotire părintească şi a copiilor rămaşi fără ocrotire părintească
aflaţi în plasament planificat, recepţionează/sistematizează datele privind copiii aflaţi în evidenţa autorităţilor
tutelare locale;
• asigură, la nivel teritorial, cooperarea dintre instituţiile, structurile şi serviciile cu atribuţii în domeniul protecţiei
copilului;
• efectuează analiza datelor privind situaţia copiilor din unitatea administrativ-teritorială respectivă şi prezintă
propuneri consiliului raional/ municipal privind instituirea sau dezvoltarea serviciilor sociale în conformitate cu
necesităţile identificate;
• colaborează cu autorităţile tutelare locale, teritoriale şi centrale în vederea protecţiei copiilor aflaţi în situaţie de
risc şi a copiilor separaţi de părinţi, inclusiv prin informarea reciprocă pe probleme de interes comun.
SUBDIVIZIUNILE DMPDC
- 3 centre de plasament pentru copii în situaţie de risc: „Casa Gavroche”, Centrul de plasament pentru
copii, Centrul de plasament temporar pentru copii în perioada post instituţională „Vatra”;
- 2 centre statale mixte de plasament şi de zi: Centrul pentru copilărie, adolescenţă şi familie şi Centrul
municipal de plasament şi reabilitare pentru copii de vârstă fragedă cu multiple servicii, cum ar fi:
Secţia matemală, Serviciul de plasament de urgenţă pentru copii cu vârsta până la 12 ani, Serviciul de
zi pentru copii cu vârsta până la 3 ani, Serviciul de zi pentru copii cu dizabilităţi, Serviciul de asistenţă
socială a copilului şi familiei, Serviciul de răgaz pentru familiile cu copii cu dizabilităţi;
- Serviciul „Echipa mobilă” pentru copii cu dizabilităţi şi membrii familiei acestora;
- 48 de centre comunitare pentru copii şi adolescenţi, o parte din ele fiind specializate pentru diferite
categorii: copii cu nevoi speciale („Atenţie”, „Start”, „Casa speranţei”, Centrul de recuperare activă şi
reintegrare socială a copiilor cu dizabilităţi fizice), copii de vârstă fragedă ş.a.;