Minsterul Educației,Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Grădinița de copii nr.1 ,,Andrieș,,

s.Vadul lui Isac ,r.Cahul

Seminar instructiv – educativ:

Metode și procedee de lucru cu

preșcolarii în socializarea cu semenii.
Blocajele limbajului la preșcolari.
Realizat : Pascal Andrada
Director: Stanciu Raisa
,, Cuvintele sunt
vocea inimii‘
(Confucius)
 A comunica înseamna ,,a fi împreuna'', a împărtăși și a te
împărtăși, a realiza o comunicare de gânduri, simtire, actiune.
Cunoaştem că la această vârstă copiii , neavând o experienţă
proprie , imită foarte mult , iar în jocurile lor aplică ceea ce
au învăţat mai ales sub aspectul exprimării verbale. În atenţia
educatoarelor stă organizarea de activităţi menite să le
dezvolte copiilor capacitatea de a percepe frumuseţea limbii
literare , a normelor de comunicare orală , de adresare
politicoasă , exprimare nuanţată prin utilizarea unor expresii
artistice .
 Comunicarea nu presupune neapărat folosirea
exclusivă a limbajului verbal . Comunicăm nonverbal
cu ajutorul expresiilor feţei, al gesturilor şi mişcărilor corpului
comunicăm , deci şi atunci când tăcem sau dăm din umeri .

 Pentru educatoare este foarte important să cunoască

semnificaţia unor gesturi şi atitudini corporale ale copiilor care pot
traduce intenţii , relaţii, trăiri.
In grădiniţa de copii se pot practica exerciţii şi jocuri de
comunicare nonverbală , prin care se dezvoltă şi se extind
relaţiile de cooperare între preşcolari, stimulându-se
totodată atenţia şi creativitatea copiilor . De mici, copiii
utilizează coduri nonverbale distincte , care , la sosirea în
grădiniţă , au o importanţă însemnată în succesul şi
integrarea lor în colectivitate .
 Educatoarea poate de
codifica mesajele
transmise de postura
adoptată de copii. Un
care se opreşte brusc copil
în faţa unui coleg în aşa
zisa poziţie a călăreţulu -
i, cu picioarele
depărtate , bine înfipte
în podea , prezintă de
ameninţare pentru ce ja o
l din faţa lui. O ţinută
spatele drept inspiră în cu
credere în forţele prop
în timp ce „ umerii căzu ii,
ţi" dau o notă de
neîncredere .
Prin diversitatea şi natu
ra activităţilor de
comunicare propuse ,
instituţia preşcolară
contribuie la procesul
de cunoaştere , forma
educare prin interrela re şi
ţionare , la adaptarea
socializarea copiilor , la şi
dezvoltarea relaţiilor d
cooperare între aceşti e
a.
 Specificul activităţilor de ed. a
limbajului în grădiniţă este determinat
de trei factori:

 Idealul educaţional
 Particularităţile de
vârstă ale copiilor
 Caracteristicile limbajului
Idealul educaţional –
(idealul pedagogic) –
reprezintă modelul după
care trebuie format orice
copil, orice tânăr, cu
ajutorul educaţiei. Idealul
educaţional este expresia
aspiraţiilor societăţii.
 În toate activităţile desfăşurate în grădiniţă:
activităţi comune, activităţi la alegerea copiilor,
activităţi recreative şi de relaxare, activităţi de
dezvoltare şi exersare a aptitudinilor individuale,
activităţi recuperatorii, etc., copiii realizează
achiziţii cognitive, îşi formează deprinderea de a
acţiona la comandă, de a stabili relaţii de
cooperare cu educatoarea şi cu ceilalţi copii, îşi
dezvoltă capacitatea de comunica verbal şi
nonverbal, îşi formează deprinderi intelectuale şi
motrice.
 Din punctul de vedere al lărgirii orizontului
cognitiv şi afectiv al copilului, grădiniţa
contribuie la:
Dezvoltarea capacităţilor senzoriale şi
perceptive prin reprezentările memoriei şi ale
imaginaţiei;
Perceperea realităţii pe căi emoţionale şi
imaginative;
Dezvoltarea relaţiilor cu ceilalţi copii,
cu mediul natural şi social;
 Jocul – este activitate fundamentală la
vârsta preşcolară şi se realizează fără
nici un scop, ca plăcere gratuită. De la
jocul legat de obiecte la vârsta
preşcolară mică, încet se ajunge la jocul
cu subiect şi cu rol, care presupune
adaptare la rol şi la parteneri, la regulile
jocului.
 În perioada preşcolară
activitatea predominantă este
învăţarea, jocul constituie o
necesitate fundamentală şi în
această etapă. Capătă însă
pondere jocul didactic, care
contribuie la:
Dezvoltarea spiritului de echipă;
Dezvoltarea spiritului de
observaţie;
Dezvoltarea atitudinii critice şi
autocritice;
Dezvoltarea voinţei
Dezvoltarea unor trăsături morale
ca: perseverenţa, hărnicia, cinstea,
dreptatea, etc.
 Jocuri şi activităţi la alegerea
copiilor, liber – creative:

Copiii repartizaţi pe arii de interes, după preferinţele lor,

îşi consolidează cunoştinţele acumulate şi deprinderile lor
legate de acestea. Concomitent cu desfăşurarea acestor
jocuri, se poate face verbalizarea acţiunilor, astfel se
realizează dezvoltarea deprinderilor de exprimare prin
activizarea vocabularului. Prin activitate individuală sau cu
grupuri mici, se pot corecta greşelile şi/sau tulburările de
comunicare depistate. În jocurile de creaţie şi de
construcţie, copiii transferă cunoştinţe şi deprinderi
dobândite în alte activităţi. În astfel de activităţi, copiii
exersează deprinderile de comunicare, pot însuşi cuvinte
noi, sensuri noi ale unor cuvinte cunoscute. Prin urmare,
se dezvoltă creativitatea şi imaginaţia lor.
  În activităţile de educare a limbajului (povestire,
lectură după imagini, convorbiri,) se pot folosi
conţinuturi specifeice diferitelor domenii. Astfel, din
domeniul:
 ştiinţei: activitate matematică, cunoaşterea mediului;
 educaţiei estetice: muzică, artă plastică;

În activităţile de educare a limbajului obiectivul de

referinţă este îmbogăţirea şi activizarea vocabularului
copiilor prin învăţarea unor cuvinte care denumesc:
însuşiri, mărimi, forme, dimensiuni, culori (deci adjective);
cantitatea şi ordinea obiectelor (numerale);
 În activităţi de educaţie plastică, copiii trebuie să fie
stimulaţi să descrie desenele sau picturile executate
de ei, să motiveze alegerea culorilor, astfel se
exersează deprinderile de comunicare verbală.
Această verbalizare relevă totodată perceperea şi
denumirea corectă a componentelor desenului
realizat.
În activităţile de lectură pe bază de imagini
se pot realiza corelaţii interdisciplinare prin
următoarele sarcini didactice:
 gruparea elementelor unui tablou după
criteriile stabilite;
 numărarea în ordine crescătoare sau
descrescătoare a elementelor unei mulţimi
(obiecte de îmbrăcăminte, fiinţe, animale,
plante, etc,);
 numărarea culorilor, a formelor, a poziţiilor
spaţiale ale unor obiecte, etc.
 Învăţarea interdisciplinară este facilitată şi de alte
metode didactice în afara jocului didactic:
convorbirea, povestirea, problematizarea.
Convorbirea liberă, de exemplu, are largi posibilităţi
interdisciplinare în activităţi cu tema: Anotimpurile
(Primăvara, Toamna,…) Animalele domestice, etc.
La prima temă se pot valorifica achiziţiile de la
activităţile de observare, memorizare, povestire,
educaţie plastică sau muzicală. Sarcinile didactice ce
pot fi realizate de câtre copii sunt:
  sesizarea  prezentarea unor
caracteristicilor jocuri de copii
primăverii / legate de aceste
toamnei; teme;

 mimarea unor
 interpretarea unor
activităţi specifice
cântece legate de
anotimpului,
acestea;
animalelor;

 executarea unor mişcări

ce redau fenomene ale  reproducerea
naturii: vântul, ploaia, unor poezii
glasul animalelor, etc. legate de temă.
  Activităţi complementare pot fi:
plimbări în parc, unde copiii pot
observa natura, recunosc aspecte
specifice anotimpului, sesizează culori,
forme şi zgomote din natură. Se poate
organiza un joc de mişcare prin care
copiii mimează gesturi sesizate, se pot
rememora cântece, poezii legate de
temă, etc.
În concluzie: activităţile interdisciplinare
asigură transferul cunoştinţelor asimilate
la situaţii noi, apropiate de viaţă,
consolidează deprinderi motrice,
facilitează efortul intelectual şi
stimulează creativitatea copiilor.
Jocul este o activitate specific umană, dominantă
în copilărie, prin care copilul îşi satisface imediat,
după posibilităţi, propriile dorinţe, acţionând
conştient şi liber în lumea imaginară pe care şi-o
creează singur.
Componenta instructiv-educativă se realizează
prin obiectivele urmărite sistematic, iar
componenta joc se realizează prin modul de
desfăşurare, prin elemente –surpriză, prin
elemente de mişcare şi de relaxare, prin
participarea tuturor copiilor în ritmul propriu.
În grădiniţă, activităţile ludice se realizează prin:
Activităţi la alegerea
copiilor;

Activităţi de
învăţare dirijată;

Alte tipuri de activităţi

(de după-masă)
  Activităţile la alegerea
copiilor, care sunt libere şi
recreative, se realizează
prin joc şi prin activităţi
ocupaţionale.
 Jocul, prin natura lui, are
următoarele valenţe
formative:
 Dezvoltă spiritul
de observaţie şi de
investigaţie al Cultivă imaginaţia;
copilului; Dezvoltă
memoria;

Dezvoltă
gândirea
logică, creativă
şi flexibilă; Formează
conduita
morală.
Activităţile de învăţare
dirijată (Comune sau
obligatorii) au următoarele
forme de realizare:
Joc simbolic – joc de
manipulare, de imitare, de
creaţie;
Joc cu reguli.
Privind subiectul acestor
activităţi, putem vorbi de:
 jocuri distractive;
 jocuri de mişcare;
 jocuri libere.
 Memorizarea este o activitate
de educare a limbajului a cărei
valoare formativă se centrează
pe dezvoltarea memoriei logice
voluntare a copiilor în corelaţie
cu procesele psihice ale vârstei
lor. Alături de gândire, memoria
stă la baza procesului de
învăţare.
Scopul memorizării constă în:
  Dezvoltarea  Dezvoltarea gândirii logice
auzului a copilului,
fonematic al  Dezvoltarea atenţiei şi a
copiilor; puterii de concentrare,

 Formarea şi
 Dezvoltzarea capacităţii dezvoltarea
de în magazinare şi de deprinderii de a
reproducere a recita corect şi
cunoştinţelor; expresiv;

 Dezvoltarea memoriei voluntare prin

comunicarea unor obiective urmărite,
prin conştientizarea unui efort intelectual
minim necesar pentru fixare
 recitări
pe roluri;

 îmbinarea recitării
individuale cu recitarea  recitarea selectivă, ca
colectivă în condiţiile posibilitate de verificare
stabilite mai înainte; În activitatea de a înţelegerii textului şi a
consolidare a concretizării memorării.

memorării se pot
utiliza procedee
ca:
 Pentru dezvoltarea dicţiei şi pentru
evidenţierea frumuseţii limbajului se
pot intreprinde următoarele demersuri,
procedee:
 folosirea unor
analiza, împreună elemente de joc
cu copii, a unor pentru a releva
versuri; ritmul şi rima
poeziei;

reproducerea unor
mimarea unor onomatopee sau
sunete din natură,
stări sufleteşti; mişcări şi sunete ale
fenomenelor naturii.
  Povestirea este una dintre cele mai
îndrăgite activităţi dirijate din grădiniţă care
satisface nevoia de cunoaştere şi de
afectivitate a copiilor, le stimulează
imaginaţia şi le creează cadrul optim de
comunicare.
Ca activitate specifică învăţământului preşcolar
povestirea dezvoltă următoarele procese
psihice:
 Gândirea logică – datorită descoperirii
succesiunii logice a evenimentelor din
povestire;
Memoria voluntară – prin fixarea
desfăşurării evenimentelor şi prin redarea lor în
succesiunea lor logică cu ajutorul educatoarei şi
al mijloacelor didactice utilizate;
Imaginaţia – prin crearea unor imagini noi
în baza prelucrării reprezentărilor şi a
experienţei cognitive anterioare;
 Limbajul – ca mijloc fundamental de comunicare. Limbajul şi
gândirea se interacţionează, se constituie ca unitate între
comunicaţional (transmitere de informaţii) şi cognitiv. Gândirea se
dezvoltă având ca suport limbajul, iar nivelul de dezvoltare al
limbajului reflectă nivelul de dezvoltare al gândirii.
Atenţia – datorită căreia copiii memorează numele
personajelor, fragmente ale povestirii, reţin succesiunea
evenimentelor, trăsături comportamentale ale personajelor, etc.
 În grădiniţă se utilizează două tipuri de povestiri:
 Povestirile educatoarei
 Povestirile copiilor

Sunt expuneri ale unor opere literare (poveşti,

povestiri) realizate de către educatoare cu întreaga
grupă, ca activitate obligatorie sau în timpul jocurilor
sau activităţilor alese de către copii. Prin conţinutul lor,
aceste opere literare contribuie la lărgirea sferei de
cunoştinţe ale copiilor prin :
urmărirea
urmărirea şi descoperirea
atentă a descoperirea relaţiilor
conţinutului trăsăturilor şi dintre
operei comportament personaje.
respective; elor
personajelor;
Povestirile educatoarei contribuie totodată la familiarizarea copiilor cu
structura limbii, cu bogăţia şi expresivitatea ei; îşi însuşesc cuvinte şi
expresii noi, plastice, construcţii ritmate şi rimate, zicale, proverbe şi
structuri gramaticale corecte.
Poveştile şi basmele povestite copiilor au valoare formativ-educativă,
contribuind la formarea unor trăsături etice şi morale. Copiii îşi aleg
modele de comportament şi de viaţă, cunosc întruchipările binelui şi
ale răului.
 Povestirile create de copii
Povestirile create de copii au
valoare formativă, fiindcă
contribuie la dezvoltarea gândirii
logice şi creative, la dezvoltarea
imaginaţiei, a exprimării fluente
şi corecte. Povestirile acestea se
pot realiza sub diferite forme:
Povestiri
create pe Povestire
baza unui după
şir de modelul
ilustraţii educatoarei

Povestire Cele mai frecvente

Povestire forme de povestiri
pe baza create de copii sunt cele
cu realizate pe baza unui
unui plan şir de ilustraţii şi
început
dat povestirile cu început
dat dat.
  Lectura după imagini
Lectura pe bază de imagini este o activitate de
educare a limbajului specifică învăţământului
preşcolar. Această activitate are două
componente de bază:

observarea dirijată a imaginilor

dezvoltarea capacităţilor de receptare şi de
exprimare a mesajelor
Componenta verbală a activităţii se realizează
concomitent cu perceperea imaginilor: copiii
trebuie să analizeze imaginile, să le descrie,
să le interpreteze şi să le compare, folosind
un limbaj propriu.
Materialul intuitiv are un conţinut variat şi
duce la dezvoltarea gândirii copiilor.
Activitatea de lectură pe bază de imagini are
următoarele sarcini:
dezvoltarea dezvoltare
capacităţilor a
intelectuale; proceselor
psihice;

exersarea şi
 dezvoltarea îmbunătăţirea
unor trăiri deprinderilor de
afective, morale exprimare corectă
şi estetice şi fluentă
La lectura pe bază de imagini nu trebuie
folosite multe imagini pentru a nu
dispersa atenţia copiilor. Ilustraţiile
trebuie să fie studiate în prealabil de
către educatoare pentru a alcătui un
plan de întrebări şi planul de idei la care
vrea să se ajungă. Întrebările trebuie
formulate în aşa fel, încât să conducă la
concluzii parţiale şi finale.
 Ele trebuie să creeze situaţii-problemă, să aibă
funcţii cognitive şi educativ-formative şi trebuie să
fie: clare, precise, accesibile, să nu sugereze
răspunsul prin “da” sau “nu”.
Răspunsurile copiilor trebuie să fie, de asemenea:
clare, precise, corecte, concise, să fie o formulare
conştientă bazată pe înţelegerea aspectelor
principale ale ilustraţiei.
 Eficienţa convorbirii este condiţionată de:

planificarea activităţii din timp;

alegerea temei, care trebuie să fie
accesibilă şi atractivă, să corespundă
intereselor şi preferinţelor copiilor;
crearea unor diverse situaţii de viaţă;
accentuarea caracterului formativ;
elaborarea unui plan de întrebări
adecvat temei.
 Convorbirile se pot clasifica astfel:

 După scopul didactic:

 convorbiri pentru fixarea cunoştinţelor,
realizate după anumite evenimente: o
observare, o plimbare în parc, o
excursie, etc.;
 convorbiri pentru sistematizarea
cunoştinţelor, când tema permite
sistematizări şi generalizări;
 convorbiri pentru verificarea
cunoştinţelor.
 După tematică:
tematică referitoare la natură:
anotimpurile, animale, plante, etc.;
teme din viaţa cotidiană:
comportarea copilului la grădiniţă, în
familie, în societate, etc.;
teme referitoare la viaţa socială, care
sunt interesante şi captivante pentru
copii;
teme abordate în unele opere
literare (poveşti, povestiri despre
vieţuitoare, etc.)
BARIERE ÎN COMUNICAREA
DIDACTICĂ LA VÂRSTA
PREŞCOLARĂ
 „Nu tot ce spune se
aude, nu tot ce se
aude se înţelege şi
ceea ce se înţelege nu
depinde numai de
noi „
(L. Şoitu)
 În cadrul procesului de învăţământ,
comunicarea mijloceşte realizarea fenomenului
educaţional în ansamblul său; ea este definită
ca relaţia prin care interlocutorii se pot înţelege
şi se pot influenţa reciproc prin intermediul
schimbului continuu de informaţii, divers
codificate.
 Pentru că noi, educatorii, lucrăm cu sufletul şi cu
mintea copilului şi pentru că la vârsta aceasta copilul
este extrem de sensibil afectiv, suntem obligaţi să
utilizăm cele mai diverse forme ale comunicării, toate
având drept scop realizarea obiectivelor propuse într-
o manieră fină şi elegantă, ţesând o adevărată
dantelărie din corzile sufletului uman, făcându-l să
vibreze şi să scoată la lumină ceea ce fiecare copil are
mai valoros şi mai inedit.
Copilul învaţă să comunice în familie, în mediu social general,
dar mai ales în cadrul activităţilor de instruire şi de educare
organizate instituţional. În grădiniţă, educatorul trebuie să
cultive şi să întărească statutul de interlocutor, de partener al
copilului faţă de propria devenire şi să permită copilului să
construiască progresiv imaginea pozitivă a sinelui, într-un
climat favorabil şi adecvat exprimării proprii şi comunicării
interpersonale reuşite.
 Blocaje şi bariere în comunicare

Ori de câte ori scriem sau vorbim, încercând să

convingem, să explicăm, să influenţăm, să educăm sau să
îndeplinim orice alt obiectiv, prin intermediul procesului
de comunicare urmărim întotdeauna câteva scopuri
principale: să fim receptaţi (auziţi sau citiţi), să fim
înţeleşi, să fim acceptaţi, să provocăm o reacţie (o
schimbare de comportament sau atitudine).
Barierele în comunicare se produc atunci când
receptorul mesajului comunicat nu
receptează sau interpretează greşit sensul pe
care emiţător a vrut să i-l dea.
Barierele pot fi găsite în orice sistem
comunicaţional şi de aceea e mai corect să
spunem că mesajul transmis nu e niciodată
mesaj receptat. Ideal ar fi ca tot ce se emite
să fie şi recepţionat, dar practic asta e
imposibil pentru că nu tot ce există în
intenţiile emiţătorului se regăseşte în
aşteptările receptorului, fiecare om având un
cadru de referinţă propriu (şi chiar limitat), iar
sensurile în care se realizează comunicarea
diferă de la individ la individ.
 Există, apoi, copii care nu au suficientă încredere în
capacităţile personale, timizi, indecişi, care nu se pot
implica în suficientă măsură în sarcina didactică.
Aceştia necesită o intervenţie plină de tact pedagogic
pentru creşterea încrederii în ei înşişi.
Oboseala, diferitele deficienţe (fizice, senzoriale etc.)
produc şi ele perturbări în comunicarea didactică.
 La nivelul persoanei-receptor (copiii)
pot apărea situaţii de neatenţie, fenomene
perturbatoare care pot fi înlăturate printr-o
atitudine fermă din partea educatorului, dar
plină de atenţie şi respect faţă de copii pentru
că altfel, dacă în relaţia de comunicare
educator-copil nu există o încărcătură afectivă
adecvată, copiii pot manifesta atitudini de
retragere, de evitare, chiar de opoziţie.
 Există cadre didactice care nu respectă principiile
didactice, cum este de exemplu principiul
accesibilităţii. Aceştia realizează o comunicare
abstractă, insuficient adaptată la nivelul de înţelegere
al copiilor. Superficialitatea în pregătirea sarcinilor
didactice, grabă, neatenţia se repercutează negativ
asupra relaţiei de comunicare. La fel, trăsăturile
negative de personalitate vor fi controlate. În grădiniţă
copiii nu trebuie să se simtă nişte victime. Este corect
ca ei să trăiască sentimente de securitate şi de
afecţiune.
Perturbări la nivelul canalelor de transmisie
Perturbările la nivelul canalelor de
transmisie pot fi provocate, mai întâi,
de tot felul de zgomote: declanşarea
alarmei unui autoturism, şuşotelile
copiilor, căderea unei cărţi sau
rechizite pe podea, neadecvarea vocii
educatorului etc. De asemenea,
distanţa prea mare a copiilor faţă de
educatoare (în sălile de clasă
spaţioase) poate obstrucţiona
transmisia mesajului.
 Una dintre cele mai cunoscute
perturbări ale canalelor de
transmisie o reprezintă pronunţia
deficitară din partea educatorului
care, în cursul transmiterii se poate
amplifica. De asemenea, defectele
de auz la unii elevi determină că
transmisia de la educator să nu fie
receptată în mod satisfăcător.
 O condiţie care stă la baza unei comunicări
eficiente o constituie comunicarea pozitivă, ca
rezultat al gândirii pozitive. Altfel spus, nu trebuie
să avem o gândire exagerat de critică, de a
penaliza necruţător orice greşeală şi de a trece cu
vederea peste aspectele pozitive. Desigur aceasta
nu înseamnă că trebuie să încurajăm
performanţele mai slabe ale copiilor ci să
demonstrăm că suntem totdeauna deschişi
dialogului, chiar şi atunci când copilul greşeşte
trebuie să comunicăm pozitiv găsind elementele
demne de lăudat.
 Iată câteva din atitudinile
mai frecvente întâlnite
care nu doar inhibă sau
scad eficienţa comunicării
dar predispun apariţia
conflictelor şi implicit a
blocajelor în comunicare:
 Ameninţarea
Exemple: “Dacă nu lucrezi
corect să ştii că o să te
pedepsesc!”
Consecinţa: - principala
preocupare a copilului va fi să nu
greşească, nu va avea curajul să
rezolve dacă nu este sigur că
rezultatul este pozitiv; astfel apare
frica, minciuna, intoleranta, etc.
 Critica
Exemple:
- “De câte ori trebuie să-ţi spun că nu
trebuie să alergi prin sală?”
- “Nu ţi-am spus să fii atent să nu răstorni
supa pe masă?”
- “Tu eşti de vină pentru că Ioana a căzut”
Consecinţa:
- scade receptivitatea copilului la părerile
emise de educatoare şi astfel se naşte
indiferenţa.
 Etichetarea
Exemple:
- “Eşti cu capul în nori!”
- “Eşti rău!”
- “Eşti dezordonat!”
- ” Eşti cel mai rău copil din grupă!”
Consecinţa:
- dacă afirmaţiile se repetă frecvent atunci copiii vor fi
urmăriţi de această idee; în subconştientul lor vor fi
convinşi că sunt aşa cum au fost etichetaţi şi apare astfel
complexul de inferioritate.
 Indiferenţa
Exemple:
- “D-na educatoare, priviţi ce
frumos am desenat!”
“- Bine. Lasă-mă că sunt
ocupată!”
Consecinţa:
- copilul va încerca să atragă
atenţia asupra sa chiar şi prin
fapte negative.
 Ironia
Exemple:
- “Tu ştii de ce există batiste?”
- “Mulţumesc pentru că aţi adunat jucăriile!”
(pe ton ironic)
Consecinţa:
- scade încrederea copilului în forţele proprii
şi faţă de educatoare şi caută apreciere în
altă parte; astfel apare distanţarea.
 Neatenţia
La ceea ce ni se spune, întreruperea unei
conversaţii începute, schimbarea bruscă a
subiectului sau a patenerului de dialog
Exemple:

- “D-na educatoare să ştiţi că am

vizionat...”
- Du-te şi te joacă!”
 Nemulţumirea
Exemple:
“- Am adunat jucăriile!”
“- Măcar atâta să faci şi tu!”
“- D-na educatoare, am pictat singură!”
“- Era cazul pentru că de fiecare dată îi
rogi pe colegii tăi să-ţi termine
lucrarea”
Consecinţe: - îi scade entuziasmul şi
motivaţia pentru sarcinile şcolare şi
astfel apare pasivitatea
 Ridicarea vocii
Exemple:
- “Eşti obraznic!!!”
- “Niciodată nu eşti atent!!!”
- “Eşti rău tot timpul!!!”
Consecinţe: - această formă de
“comunicare” poate atrage
deprecierea dascălului
 Umilirea
Exemple:
- “Spune-le colegilor ce ai făcut!”
- “Spune-i mamei tale ce ai făcut
azi!!”
Consecinţa:
- Educatoarea nu este un om de
încredere, te face de râs în faţa
celorlalţi; copilul va învăţa să
ascundă adevărul şi astfel apare
neîncrederea în cei din jur.
 Adoptarea unor astfel de atitudini duce la
scăderea eficienţei în comunicare şi uneori
predispune apariţia conflictelor. Consecinţele
negative pot să apară mai devreme sau mai
târziu, însă pentru a putea fi preîntâmpinate
este bine să acordăm o atenţie deosebită
comunicării atât în instituţiile şcolare cât şi în
mediul familial.
 7 idei de a
stimula 1.Descrie
limbajul orice
2.Pune
copilului: 6. Folosește
întrebări
gesturi
7.Oprește –te
și ascultă
5. Evită
3.Spune vorbitul
povești ca un bebeluș
4.Fii
pozitiv
 Alcătuiți replicile pentru un dialog cu un coleg
care a lipsit astăzi de la seminar :
-Am o veste superbă ,azi am participat la ......
-Am aflat despre ......
-Dar știam că .......
-Este utilă informația cu privire la ......
-Am concretizat că .....
-Colegii au reușit să .....
-Voi schimba în activitatea mea
profesională .....
-A rămas neclar ......
Mulțumesc
pentru
atenție !