PROTEINE DE FAZĂ ACUTĂ

CERULOPLASMINA

MARCU(CĂS.PAVEL)ADINA
LABORATOR MEDICAL, ANUL II
CUPRINS:

 INTRODUCERE
 DESCRIEREA CERULOPLASMINEI
 METODE DE DETERMINARE A NIVELULUI DE CERULOPLASMINĂ
 FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ NIVELURILE DE CERULOPLASMINĂ
 CONCLUZII
Introducere
• Proteinele de fază acută (PFA) reprezintă un grup de proteine
produse de către organism în timpul proceselor inflamatorii sau
stresante. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea adecvată
a sistemului imunitar și reprezintă un marker important în
diagnosticarea și monitorizarea evoluției unor afecțiuni.
• Răspunsul imun al organismului la o infecție, agresiune sau
leziune se caracterizează prin eliberarea unor molecule de
semnalizare numite citokine. Aceste citokine, ca de exemplu:
interleukina-1 (IL-1), interleukina-6 (IL-6) și factorul de ncroză
tumorală alfa (TNF-alfa), activeaza producția de PFA în ficat și în
alte organe.
• Proteinele de fază acută îndeplinesc mai multe funcții esențiale
în răspunsul imun al organismului. Ele pot avea efecte
antimicrobiene, ajutând la distrugerea bacterilor și paraziților.
De asemenea, ele pot regla inflamația și pot stimula procesul
de vindecare.
• Un exemplu important de PFA este ceruloplasmina. Această
proteină este produsă de ficat și prezintă multiple funcții,
inclusiv activitatea antioxidativă, transportul cuprului și
participarea la reacțiile inflamatorii.
CERULOPLASMINA
• Ceruloplamina reprezintă una dintre cele mai cunoscute
proteine de fază acută, fiind produsă în specfial în ficat și
eliberată în sânge. Aceasta joacă un rol foarte important în
răspunsul inflamator și în procesul de vindecare al
organismului.
• Ceruloplasmina este o proteină de transport, care se leagă și
transportă cuprul în organism. Pe lângă funcția de transport,
aceasta are și proprietăți antioxidante, protejând celulele
împotriva radicalilor liberi și stresului oxidativ.
• Producția de ceruloplasmină are loc la nivelul ficatului, mai exact de către
hepatocite.
• Ficatul este organul crucial în homeostazia cuprului și mai mult de 90%
din cuprul exportat din ficat în plasmă este sub formă de ceruloplasmină.
• Ceruloplasmina este eliberată în fluxul sanguin pentru a fi transportată în
mod corespunzător la locurile distale și pentru a-și îndeplini funcțiile în
alte procese metabolice, și anume homeostazia și metabolismul fierului.
• O soluție de ceruloplasmină este albastră, iar nivelurile serice în exces
pot da serului o nuanță verzuie. Fiecare moleculă de ceruloplasmină se
poate lega la 6 până la 8 atomi de cupru; de obicei, 50% sunt în stări
cuprice (+2) și 50% sunt în stări cuproase (+1).
 Structura ceruloplasminei

Organizarea unei molecule de Ceruloplasmina (What is Ceruloplasmin? (healthmatters.io)

• Structural ceruloplasmina este formată dintr-o

subunitate principală și are o structură tridimensională
complexă.
• Aceasta conține diferite domenii funcționale, inclusiv un
sit de legare a cuprului și o regiune cu activitate
enzimatică, ceea ce ii conferă proprietatea de participa
la procesele redox.
• Ceruloplasmina conține cuprul legat covalent, făcând-o
capabilă să transporte și să elibereze cuprul în organism.
Deasemenea poate fi modificată chimic prin oxidarea
unei porțiuni specifice a aminoacizilor săi, ceea ce poate
afecta funcționalitatea în răspunsul inflamator.
Principalele funcții și roluri ale ceruloplasminei

• Ceruloplasmina joacă un rol important în: coagulare, angiogeneză, activitatea fieroxidazei,

transportul cuprului și apărarea împotriva stresului oxidativ.
• Proprietățiile antioxidante ale ceruloplasminei sunt conferite de capacitatea sa de a
preveni oxidarea lipidelor, de a elimina superoxidul și de a capta ionii de Cu liberi. Aceasta
ajută la menținerea echilibrului oxidativ în timpul proceswului inflamator și poate preveni
leziunile celulare cauzate de speciile reactive de oxigen.
• În general, molecula de ceruloplasmină este un catalizator pentru reacțiile redox din
plasmă. Poate oxida fierul de la fier feros (2+) la fier feric (3+), ceea ce ajută la legarea
fierului de transferină.
• De asemenea, se crede că este implicat în controlul oxidării lipidelor membranare. În
prezența superoxidului, ceruloplasmina promovează oxidarea LDL in vitro și este
colocalizată cu LDL-ul oxidat în leziunile aterosclerotice.
• Ceruloplasmina poate promova procesul de vindecare prin mai multe
mecanisme. De exemplu prin stimularea creșterii vaselor de sânge
(angiogeneză), poatre asigura un flux sangvin adecvat pentru a furniza
oxigen și substanțe nutritive la zonele afectate. Deasemenea poate
contribui la repararea țesuturilor prin activarea fibroblastelor și
producerea de colagen.
• Ceruloplasmina este produsă în cantități ridicate în timpul inflamației.
Aceasta este eliberată în sânge ca răspuns la prezența citokinelor
preinflamatorii, ca de exemplu interleukina-6 (IL-6), și factorul de
necroză tumorală alfa (TNF-alfa). Crescând în timpul inflamației,
ceruloplasmina ajută la reglarea răspunsului inflamator, de exemplu,
prin nutralizarea radicalilkor liberi și reducere stresului oxidativ.
Metode de determinare a nivelului de ceruloplasmină

• Determinarea nivelului de ceruplasmină este crucială pentru diagnosticul și

monitorizarea unor afecțiuni, cum ar fi bolile hepatice, inflamația și tulburările
în metabolismul cuprului.
• Testul seric este recomandat atunci când există suspiciune de boală Wilson și
este recomandat în mod obișnuit, împreună cu dozarea nivelului de cupru din
urină. Mai mulți factori, inclusiv dieta, nivelurile hormonale și alte tulburări
genetice, pot influența nivelurile de ceruloplasmină rezultate în urină și ser.
• Există mai multe metode de laborator utilizate pentru determinarea nivelului de
ceruloplasmină din sânge, printre care amintim: imunolectroforeza,
spectrofotometrie, testul imunoturbimetric,electroforeză în gel de agaroză.
Imunoelectroforeza
• Această metodă se bazează pe
separarea ceruloplasminei dintr-un
eșantion prin electroforeză și
detectarea ulterioară prin
utilizarea de anticorpi specifici.
• Prin electroforeză, ceruloplasmina
este separată în funcție de
mărimea și mobilitatea sa electrică
pe un gel de agaroză. Ulterior se
leagă anticorpi specifici de
ceruloplasmină și astfel se
generează o reacție vizibilă.
Aceasta poate fi cuantificată
utilizând tehnici de imagistică sau
spectrofotometrie.
Spectrofotometria
• Această metodă se bazează pe
absorbția luminii de către
ceruloplasmină la o anumită
lungime de undă.
• Utilizând un spectrofotometru,
eșantionul care conține
ceruloplasmina este expus la
lumină la lungimea de undă
specifică pentru ceruloplasmină.
Cantitatea de lumină absorbită de
ceruloplasmină poate fi măsurată,
iar nivelul ei poate fi determinat pe
baza acestei absorbții.
Testul imunoturbidimetric
• Această metodă presupune
utilizarea unui reactiv specific
pentru ceruloplasmnină care
interacționează cu proteina.
• În prezența ceruloplasminei are loc
o reacție de aglutinare sau de
formare a unui precipitat, iar
turbiditatea rezultată poate fi
măsurată cu un analizator de
laborator. Cantitatea de turbiditate
reflectă nivelul de ceruloplasmină
din eșantion.
Factorii care influențează nivelurile de ceruloplasmină

• Ca și reactant de fază acută, ceruloplasmina poate crește în mai multe situații,

cum ar fi traume, leziuni tisulare, infecții sau inflamații. Citokinele inflamatorii,
cum ar fi inteleukina-6 și factorul de necroză tumorală alfa stimulează producția
de ceruloplasmină în ficat. Prin urmare nivelurile de ceruloplasmină pot fi
ridicate în cazul infecțiilor, artritei reumatoide, lupusul eritematos sistemic și
alte afecțiuni inflamatorii.
• Ficatul este principalul organ responsabil de producția de ceruloplasmină.
Afecțiunile hepatice, cum ar fi hepatita cronică, ciroza hepatică și cancerul
hepatic, pot afecta poducția și metabolismul ceruloplasminei. În cazul acestor
afecțiuni nevelurile de ceruloplasmină pot fi scăzute.
• Bolile genetice ale metabolismului
cuprului pot influența nivelurile de
ceruloplasmină. Aceste afecțiuni
genetice afectează în principal
transportul și absorbția cuprului în
organism.
• Ca de exemplu , o afecțiune
genetică rareori întâlnită, și anume
boala Wilson, duce la acumularea
excesivă de cupru în organism și la
scăderi ale nivelurilor de
ceruloplasmină.
• În cazul pacienților cu boală
Wilson, excesul de cupru este
acumulat în creier, ficat și ochi.
• Unele medicamente, precum
medicamentele antiinflamatoare
nesteroidiene (AINS) pot reduce
nivelurile ceruloplasminei prin
inhibarea producției de
ceruloplasmină.
• Contraceptivele orale pot afecta
nevelurile de ceruloplasmină prin
cresterea nivelurilor aceteia.
• Factorii dietetici și nutriționali pot avea o influență asupra nivelurilor de
ceruloplasmină. Deficiența de cupru din alimentație poate duce la scăderea
nivelurilor ceruloplasminei.
• De asemenea excesul de zinc în dietă poate să interfere cu absorbția și
metabolismul cuprului, ceea ce poate afecta nivelurile ceruloplasminei.
• Studiile au arătat că nivelul ceruloplasminei pot varia în funcție de sex și
vârstă.De exemplu bărbații pot avea un nivel mai ridicar de ceruloplasmină
comparativ cu femeile.
• Valorile normale ale ceruloplasminei la un individ sănatos ar trebui să fie între
20-60 mg/dL.
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE

 Vasilyev VB. Interactions of caeruloplasmin with other proteins participating in

inflammation. Biochem Soc Trans. 2010 Aug;38(4):947-51.
 Bento I, Peixoto C, Zaitsev VN, Lindley PF. Ceruloplasmin revisited: structural and
functional roles of various metal cation-binding sites. Acta Crystallogr D Biol
Crystallogr. 2007 Feb;63(Pt 2):240-8.
 Vasilyev VB. Interactions of caeruloplasmin with other proteins participating in
inflammation. Biochem Soc Trans. 2010 Aug;38(4):947-51.
 Sharonov BP, Govorova NIu. [Oxidation of ceruloplasmin by hypochlorite. The loss of blue
color and preservation of oxidase activity]. Biokhimiia. 1990 Jun;55(6):1145-8.
 Ceruloplasmin - an overview | ScienceDirect Topics
 https://www.drthindhomeopathy.com/disease/wilson-disease/